Pentru mulţi oameni din zilele noastre faptul de a auzi vorbindu-se despre cer provoacă o instinctivă şi probabil inconştientă reacţie de indiferenţă absolută. Ca şi cum nu s-ar vorbi despre nimic sau despre ceva care nu ne priveşte şi nu ne interesează în nici un fel. Ştim însă clar că dacă s-ar vorbi despre bani, vacanţe, sănătate, politică… ar mai merge. Dar despre împărăţia cerurilor?
Dar iată că tocmai despre aceasta intenţionează să ne vorbească Isus prin cele două parabole: cea a comorii şi a mărgăritarului. În ambele cazuri este vorba despre o descoperire atât de importantă, încât conduce la hotărâri radicale, la o adevărată cotitură, întorsătură în viaţa celor interesaţi.
Modalitatea în care are loc descoperirea nu are importanţă în ceea ce priveşte scopul parabolelor: pentru cei doi protagonişti este importantă convingerea că au găsit ceva aşa de preţios, încât merită să vândă toate averile, pentru a putea dobândi acel ceva.
Împărăţia cerurilor este asemenea… cu aşa ceva, ne spune Isus. Totul constă în a descoperi acel ceva, în a ne da seama de acel ceva. Dar tocmai acest lucru este dificil.
Realitatea concretă a lumii prezente şi a vieţii pământeşti, imposibilitatea de a vedea clar cu ochii noştri dincolo de moarte, adesea fac să apară în inima noastră mai mult decât un dubiu referitor la efectiva consistenţă şi importanţă a împărăţiei cerurilor, adică a realităţilor pe care Evanghelia le numeşte drept realităţi importante, ba chiar decisive, pentru realizarea noastră şi pentru „reuşita” vieţii noastre.
Trebuie să facem şi noi o descoperire: descoperirea faptului cât este de preţios planul lui Dumnezeu pentru noi şi pentru viaţa noastră; acel plan pe care noi îl putem înţelege prin cuvântul şi viaţa lui Isus Cristos.
În fond, totul depinde de curajul de a crede într-adevăr în învierea sa. Pentru că a vorbi despre împărăţia cerurilor sau împărăţia lui Dumnezeu, înseamnă a ne gândi că Dumnezeu ne cheamă să fim şi noi ca Isus cel înviat. A vorbi despre împărăţia cerurilor înseamnă a recunoaşte că, dincolo de orice evidenţă imediată, totul, chiar şi suferinţa şi moartea, totul se îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu (cf. Rom 8,28).
Parabolele lui Isus erau o provocare pentru lumea timpului său. Oare mai sunt încă o provocare şi pentru oamenii din timpul nostru? Poate că da! O provocare la primirea sfidării credinţei. O invitaţie la o examinare sinceră a noastră, referitor la care sunt valorile care călăuzesc, de fapt, alegerile şi hotărârile noastre, şi cât valorează într-adevăr lucrurile cărora le acordăm, de fapt, mare importanţă. Pe scurt: în ultimă analiză, ce are într-adevăr importanţă, după părerea noastră, în viaţa noastră?
Descoperirea valorilor adevărate şi faptul de a avea curajul de a le urma cu orice preţ: iată învăţătura acestor parabole, iată înţelepciunea pe care trebuie s-o cerem de la Dumnezeu în rugăciune.
În concret, a ne aminti că numai Dumnezeu este absolutul, fără de care nu există nimic valabil şi sfânt: aceasta ne va permite să ne folosim cu înţelepciune de bunurile pământeşti, într-o continuă căutare a bunurilor cereşti şi veşnice.
Pr. Cristi Hodea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
