Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna a deschis oficial anul școlar 2026–2027, printr-o festivitate în cadrul căreia conducerea instituției și corpul profesoral au adresat un mesaj de bun venit noii promoții de elevi.
La eveniment au participat, în format online, comisarul-șef de poliție penitenciară Alina Elena Stănciugelu, director general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum...
A XXIII-a ediție a Concursului Interdisciplinar de Matematică și Fizică ,,Vrănceanu-Procopiu”, inclus în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către Ministerul Educației, organizat de Colegiul Național „Ferdinand I” și Inspectoratul Școlar Județean Bacău, s-a încheiat.
Între 13 și 15 decembrie, 73 de liceeni din mai multe zone ale țării și-au...
Autostrada A13 Brașov - Bacău, parte din coridorul de conectivitate „Carpatia”, a fost preluată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) pentru finalizarea studiului de fezabilitate. Anunțul a fost făcut de Gabriel Bunduc, secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Cu o lungime de aproximativ 162 de kilometri, autostrada...
UPDATE: Minora a fost identificată. Din primele verificări aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Polițiștii băcăuani au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei Iacob Andreea Ștefania, de 14 ani, din comuna Traian.
Minora ar fi plecat voluntar de la adresa de domiciliu, însă nu a revenit până...
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, membru asociat al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) din anul 2004, a găzduit, începând cu anul 2008, beneficiari de burse doctorale şi post-doctorale prin Programul „Eugen Ionescu”, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe român şi gestionat de Biroul Europei Centrale și Orientale al AUF.
„În ultimii 18 ani...
Curățenia de Crăciun este mai mult decât o simplă activitate gospodărească; este o tradiție care pregătește casa și sufletul pentru magia sărbătorilor. În fiecare an, odată cu apropierea Crăciunului, oamenii se mobilizează pentru a-și pune locuințele în ordine, pentru a crea un spațiu curat și primitor, unde bucuria sărbătorilor...
În ultima vreme, din ce în ce mai mulți români, atât din țară cât și din diaspora, au început să primească apeluri suspecte de la persoane care pretind că sunt reprezentanți ai departamentelor de resurse umane ale unor companii. Aceste apeluri, cunoscute sub denumirea de robo-call, utilizează un sistem...
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a sărbătorit vineri două decenii de activitate, într-un moment festiv desfășurat la Cercul Militar Bacău. Evenimentul a marcat o etapă importantă din istoria instituției, subliniind devotamentul și sacrificiile celor care, de-a lungul anilor, au protejat vieți și bunuri în fața celor mai...
Mă-ntreb, ca mai mereu, în zile cu septembrie harnic, cu sufletul răvăşit de insomniile singurătăţii, „Cum poţi tomni fără Bacovia, când nopţile se trec în alăute de-ntuneric?”, dumirindu-mă, după obicei, că „după dom’profesor/… numai poemul de toamnă/nu se scrie toamna/nu se scrie nicicând şi/nu se publică niciodată”. Şi, totuşi,...
Proiectul județean cu participare internațională „Voluntar pentru pădure” și-a premiat câștigătorii vineri, 13 decembrie. Acordarea premiilor a avut loc în sala de festivități a Palatului Copiilor Bacău. Cele mai bune lucrări la fiecare secțiune (film de voluntariat de mediu/prezentare digitală despre funcțiile pădurii și afișe/postere pe tema protejării pădurii)...
Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de avertizări de vreme severă pentru următoarele zile, ce vizează intensificări ale vântului, viscol și depuneri de polei în mai multe regiuni ale țării. Fenomenele meteorologice extreme vor afecta atât zonele montane, cât și regiunile de câmpie și deal, cu intensități...
Sâmbătă, 14 decembrie 2024, Centrul de Agrement „Ionuț Iftimoaie” din Comănești a fost gazda celei de-a IV-a ediții a „Campionatului Moș Crăciun” la arte marțiale, metoda Qwan Ki Do. Evenimentul, dedicat copiilor, a reunit cluburi sportive din diverse regiuni ale țării, transformând orașul Comănești într-un veritabil centru al performanței...
Bradul are o semnificație complexă și profundă în tradiția română, fiind un simbol vechi al naturii și al spiritualității. În mitologia română și în obiceiurile populare, bradul este considerat un simbol al vieții eterne și al nemuririi. Acesta este un copac peren, care rămâne verde indiferent de anotimp, chiar...
Într-o lume în care judecata pare adesea să ia locul înțelegerii, gesturile de solidaritate, precum cele oferite de Protopopiatul Onești prin Asociația „Patmos”, aduc alinare celor aflați în nevoie. Recent, fostul primar al Oneștiului, Laurențiu Neghină, a adus în discuție un episod ce merită cugetarea noastră, mai ales în...
Forumul Democrat German (FDG) din Bacău a organizat, vineri, 13 decembrie, Sărbătoarea de Advent 2024. Această sărbătoare este specifică perioadei de patru săptămâni înainte de Crăciun la catolici și se ține în fiecare din cele patru duminici care preced Sărbătoarea Nașterii Domnului. Sărbătoarea religioasă Advent are rădăcini în secolul...