Loteria Română organizează miercuri, 31 decembrie 2025, tradiționalele trageri speciale LOTO de Anul Nou, eveniment așteptat de jucători din întreaga țară. Cu această ocazie, emoțiile sunt duble, deoarece pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor avea loc două extrageri: una principală și una suplimentară.
Rezultatele extragerilor vor fi făcute publice începând cu ora 17:45, urmând să fie afișate...
Maricica Luminița Coșa, prefectul județului, a participat, vineri, la videoconferința condusă de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, cu privire la măsurile dispuse în vederea asigurării ordinii și siguranței publice în perioada minivacanței de 1 Mai.
La ședință au mai participat subprefectul Valentin Ivancea și conducătorii instituțiilor subordonate MAI: Inspectoratul...
Consiliul Local Bacău poate consemna, după dezbaterile de vineri, una dintre cele mai emoționate ședințe pe care le-a avut.
Motivul: acordarea titlului de cetățean de onoare al urbei plutonierui adjutant principal Costel Stanciu, care a fost grav rănit în Afghanistan. Mlitarul băcăuan și-a pierdut piciorul drept, în urma exploziei...
Tineri și adulți, specialiști în servicii sociale și beneficiari, iar alături de ei, primari, președinți de ONG-uri și directori de instituții au participat, vineri, la închiderea proiectului „Centrul de Resurse pentru Tinerii în Situații de Risc - CRTSR”, aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău....
Peste 200 de poliţişti băcăuani vor fi prezenţi la datorie zilnic, în perioada minivacanţei de 1 mai. Astfel, în perioada 28.04-02.05 a.c, poliţiştii vor adopta cele mai eficiente măsuri în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative.
Zilnic peste 200 de polițiști de la ordine publică, de la structurile...
Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache, a adresat o interpelare parlamentară ministrului Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase, pe tema calculului sporului vechimii profesorilor debutanţi.
„Mai multe cadre didactice din învăţământul preuniversitar din judeţul Bacău mi-au sesizat o situaţie neclară referitoare la vechimea în muncă. Concret, există situaţii a unor învăţători şi profesori...
În ziua de 28.04 a.c. în jurul orei 10.30, subofiţerul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău care se afla în serviciul de pază şi supraveghere acces la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău a observat pe scările institutiei, unde nu se afla nimeni prezent, un portofel.
...
Vremea va fi, în general, caldă la nivelul întregii țări, de 1 Mai, cu temperaturi de până la 26 de grade în București și regim termic plăcut la malul mării, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Mirela Polifronie, meteorolog de serviciu la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
'Începând de mâine de...
La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat un bărbat de 43 ani, din comuna Răcăciuni, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 2- E85.
În...
Vineri, 28 aprilie, salariații Administrației Județene a Finanțelor Publice Bacău au protestat, spontan, timp de două ore, față de modul în care guvernanții aplică în acest domeniu măsurile de majorări salariale.
„Au apărut noi grile de salarizare a personalului din administrațiile financiare, odată cu introducerea proiectului majorării salariale în...
Se foloseşte foarte mult acum termenul de „actor". Francezii, mai ales, vorbesc mereu despre „actorii politici", numindu-i aşa pe cei care evoluează pe scena publică şi sunt decidenţi. Puţini dintre aceştia au însă conştiinţă şi responsabilitate, mulţi dintre ei dovedindu-se doar nişte aventurieri lipsiţi de scrupule şi jucători la...
Pe timpul ,,minivacanţei” de 1 Mai, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău se va afla în mijlocul cetăţenilor şi le va garanta acestora un climat optim de ordine şi siguranţă.
Echipajele de jandarmerie vor executa, atât independent cât şi în...
Băcăuanul, din păcate, nu are dezvoltată prea mult cultura asigurărilor, nici în privinţa poliţelor de viaţă, şi cu atât mai puţin a bunurilor. De cele mai multe ori, proprietarii de bunuri, în special, locuinţe, îşi lasă proprietăţile în voia sorţii, după principiul „Poate, mie nu o să mi se...
Chiar dacă sunt în vacanță, mai mulți elevi din liceele băcăuane, dar și din județ și chiar din afara lui, participă în aceste zile la un proiect al Universității „Vasile Alecsandri” intitulat sugestiv „Student pentru 3 zile”.
Proiectul este coordonat de Asociaţia Liga Studențească din cadrul Universității „Vasile Alecsandri”...
Pe 29 aprilie, în fiecare an, se sărbătorește în lume Ziua Internațională a Dansului. De această dată, această zi este mult mai importantă pentru că orașul nostru găzduiește un eveniment remarcabil legat de acest moment. Timp de trei zile, la Centrul de Afaceri și Expoziții, se va desfășura prima...