Începând cu 1 ianuarie 2026, Codul de Procedură Fiscală din România a suferit modificări majore care schimbă radical relația dintre ANAF și companii. Potrivit analistului economic Radu Georgescu, aceste schimbări marchează un punct de cotitură periculos pentru mediul antreprenorial românesc și cresc semnificativ riscurile de a deține sau de a înființa o firmă în România.
De la „contribuabil” la „suspect”
Radu...
Primarul în funcție al municipiului Moinești, Valentin Vieru, membru al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), și-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile din 11 iunie.
El s-a prezentat la Biroul Electoral Municipal avându-i alături pe senatorul Viorel Ilie, Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, deputatul Constantin Avram, președintele organizației județene ALDE Bacău,...
Demult n-am mai văzut un spectacol în care publicul să aplaude cu atâta putere cum s-a întâmplat marți, 23 mai, la Sala Ateneu a Filarmonicii “Mihail Jora”. Și să nu vă închipuiți că a fost un spectacol cu nume sonore.
Dimpotrivă. Pe scenă au fost copiii de la Grădinița...
Astăzi, în amfitearul Colegiului Național "Ferdinand I" s-a desfășurat prima etapă din proiectul educativ regional "Unirea românilor – Un vis de secole" înscris în CAER 2017– poziția 343. Amfitrionii evenimentului au fost elevii clasei a-IX-a D, Alexandra Adomniți și Vlad Corobană, care au fost în rolul MS. Regele...
Municipiul Bacău, prin Direcţia Drumuri Publice, urmare a analizei efectuate la faţa locului, împreună cu reprezentanţii Serviciul Rutier al I.P.J. Bacău, şi a sesizărilor cetăţenilor, anunţă desființarea sensului unic rutier și finalizarea lucrărilor de amenajare a sensului rutier dublu de circulaţie pe tronsonul: intersecţie Aleea...
Peste 130 de elevi au intrat în casa militarilor din cadrul Batalionului 635 Apărare Antiaeriană “Precista”. Vizita prilejuită de programul “Școala Altfel” a fost una programată și plină de surprize pentru cei mai tineri dintre vizitatori. Preșcolari și elevi de la Școala Gimnazială Cornii de Sus, Școala Gimnazială “Mihai...
Băcăuanii își pot rezerva fără tăgadă acest weekend, pentru Villa Borghese, acolo unde, vineri și sâmbătă e de-a dreptul răsfăț muzical cu Ada Milea și nu doar.
Artista va oferi băcăuanilor un Concert în 2, vineri seară, de la orele 20, alături de Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr), pentru ca...
La data de 22 mai a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii Biroului Rutier Bacău au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.
Din verificări a rezultat că un bărbat de 57 ani, din Bacău, în timp ce conducea...
Trei tineri, bănuiți de poliţiştii băcăuani de săvârşirea infracţiunii de şantaj, au fost reţinuți pentru 24 de ore.
La data de 22 mai a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au organizat o acțiune de prindere în flagrant în cadrul cercetărilor desfăşurate cu privire la săvârşirea...
Curs festiv al promoției 2017. Și 195 de absolvenți, în cel mai fericit eveniment al sfârșitului de an școlar. O etapă încheiată, deosebit de importantă din viața lor: anii de liceu. Dascăli neobosiți, plini de energii și de haruri, care, în tot acest timp, le-au îndrumat și le-au luminat...
Emoții, speranțe, euforie, dar și nostalgie pentru elevii Colegiului „Henri Coandă”, promoția 2013-2017. Sfârșit de drum pentru o generație, început pentru alte generații ce vor păși pragul colegiului în septembrie 2017. Ani frumoși, cu rezultate foarte bune la concursuri și olimpiade școlare, cu implicare în activități de voluntariat și...
Aripile comandantului Constantin Enăchescu s-au frânt la 82 de ani. A fost cel mai longeviv comandant al Aeroportului Bacău, un om dedicat meseriei și un renumit profesionist.
Prezența sa la Aeroport a rămas emblematică pentru că s-a aflat la cârma lui 37 de ani. Colegii spun despre el că...
Proiectul finanțat de UNICEF, Reprezentanța pentru România, „Incluziune socială prin servicii integrate la nivel comunitar - Componenta Dezvoltarea de capacități și sprijin pentru școli selectate”, prin Programul de microgrant școlar, se desfășoară în perioada ianuarie-iunie 2017, în Școala Gimnazială „Octavian Voicu”, Bacău. Pe 22 mai, s-a desfășurat la școală...
Săptămâna 15-19 mai a reprezentat pentru elevii și cadrele didactice ale Liceului Tehnologic „Jacques M. Elias” din Sascut o săptămână cu totul altfel.
Elevi, cadre didactice, părinți, comunitate locală și-au dat mâna și au depus toate eforturile pentru realizarea activităților programate în cadrul „Zilelor porților deschise”, ediția I. După...
Școala Gimnazială nr. 1 Turluianu, din comuna Berești Tazlău, a sărbatorit cea de-a șaptea ediție a Zilei Școlii, intitulată „La mulți ani, școala copilăriei mele!".
O zi frumoasă atât la propriu, cât și la figurat, alături de atmosfera de vară încântând asistența și elevii care, sub îndrumarea cadrelor didactice (diriginți,...