Aseară, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe raza comunei Târgu Trotuș, sat Viișoara.
La fața locului au acționat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, cu două autospeciale de stingere.
În sprijinul acestora a intervenit și o autospecială de stingere cu apă și spumă aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...
Asociația Profesorilor de Religie „Sf. Parascheva” Bacău și Școala Gimnazială „Spiru Haret” au organizat chiar de Ziua Educației un eveniment ce ar fi trebuit să se desfășoare anul trecut, sărbătorirea a 150 de ani de la înființarea școlii și 170 de ani de la nașterea lui Spiru Haret.
Activitatea a...
Ziua de 05 octombrie 2001 reprezintă momentul oficial al înființării Jandarmeriei Montane, deoarece, la această dată, conducerea Jandarmeriei Române a aprobat înființarea unei unități specializate cu misiunea principală de a veni în sprijinul tuturor celor care iubesc muntele, dar și pentru protejarea naturii.
Structurile montane sunt specializate şi dotate în...
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200, de pe Calea Bacăului din orașul Onești, județul Bacău, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea furnizării apei potabile către consumatorii de pe Calea Bacăului, aleea Podei și aleea...
Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Primăria Bacău, organizează miercuri, 6 octombrie 2021, orele 14, la Sala Ateneu, spectacolul Rapsodii de toamnă.
Conceput ca un proiect cultural distinct în calendarul manifestărilor dedicate aniversării celor 613 ani de atestare documentară a Bacăului, noua întâlnire a artiştilor băcăuani cu...
Conflictul de la vârful administrației băcăuane continuă. După ce a fost scos din mai multe comitete și comiții în care fusese introdus ca urmare a alegerii sale ca viceprimar, Cristian Ghingheș a fost eliminat, săptămâna trecută, si din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, în urma votului...
În aceste zile se desfășoară, la Liceul Teoretic „Henri Coandă” din Bacău, Proiectul „Ziua europeană a limbilor” care cuprinde manifestări culturale pentru promovarea interculturalităţii. Proiectul a plecat de la premisa că atât pentru profesori, cât și pentru părinții elevilor din acest liceu, copiii de la Coandă sunt cei mai...
În fiecare an, în perioada 4 - 10 octombrie, se sărbătorește pe tot globul „Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic”, aceasta fiind o sărbătoare internaţională a ştiinţei şi tehnologiei şi a contribuţiilor acestora la îmbunătăţirea condiţiei umane.
Adunarea Generală a ONU a hotărât, în anul 1999, ca acest eveniment să aibă...
sus, spre munte, aproape de obârșia râului Asău, Simona Drilea se luptă să mențină în viață tradițiile satului • din ambiția sa s-au născut „Șezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului”, „Festivalul zmeurei”, „Festivalul berbecului” și alte venimente dedicate obiceiurilor de la munte • aici, adulții și copiii sunt...
* vernisaj: vineri 8 octombrie 2021, ora 13.00
Cu rădăcini în pop suprarealism, juxtapoz, banda desenată și miturile ancestrale, arta lui Dionis Pușcuță pendulează între motivele evului mediu întunecat și necesitățile unui prezent de multe ori arbitrar, absurd și discreționar.
Starea conflictuală, aproape permanentă, dintre oameni, este disimulată într-un așa-numit război...
Duminică de poveste în Parcul Cancicov acolo unde un număr impresionat de copii, însoțiți de învățători, profesori și părinți au participat la cea de-a II-a ediție a proiectului „PROVOCARTE”. Elevii din 10 școli, coordonați de învățători și profesori au expus un kilometru de fișe de lectură, un record absolut...
Holurile par a fi unele dintr-un liceu de filologie-istorie sau chiar de artă datorită unor adevărate expoziţii ce evocă tradiţii şi evenimente băcăuane. Însă în clase, laboratoare şi ateliere tehnica şi tehnologia sunt la ele acasă.
Şi nici nu se poate altfel într-o şcoală unde viitorii specialişti se pregătesc...
Ochişorii curioşi privesc din băncile noi către ecranul unde doamna învăţătoare le descoperă minunile cunoaşterii. Din păcate, măştile acoperă zâmbetul elevilor, însă glasurile limpezi răspund vioi atunci când au o curiozitatea sau ştiu răspunsul potrivit. Şi asta se întâmplă de la prichindeii din clasele pregătiroare, până la cei de...
Polițiștii Secției 2 Poliţie au fost sesizați la data de 3 octombrie a.c., prin apel SNUAU 112, de către o femeie de 31 de ani, din municipiu, despre faptul că a fost ameninţată cu acte de violenţă de către soţul său, un bărbat de 30 ani.
Având în vedere gravitatea...
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în tafic, la data de 3 octombrie a.c., pe DN 2, în localitatea Nicolae Bălcescu, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, domiciliat în municipiul Buzău.
În urma verificarilor effectuate de polițiști în bazele de date, a rezultat faptul...