Carte vs. internet

N-am să-mi judec, niciodată, copilul, pentru că a deprins, de când se știe, să-și caute informațiile de urgentă necesitate apelând la internet. Nu, pentru că internetul, calculatorul și tot ceea ce stă în spate, este efectul clar al evoluției umanității.

E ca și cum le-aș reproșa fermierilor că își lucrează pământurile folosind tractoarele asistate de computer, în loc de idilicul plug tras de boi.

Dacă extindem discuția la lecturarea textelor mai mari, de tipul poveștirilor, a nuvelelor sau a romanelor, sigur că aș opta pentru varianta tipărită. E, de departe, soluția cea mai la îndemână. Deocamdată.

Asta e ceea ce cred eu că ar fi normal să se întâmple atunci când cineva caută momentele de relaxare în paginile unei cărți, dar nu neapărat ceea ce-i și impun copilului. Până la urmă, alegerea odraslelor va depinde mult și de cum li se prezintă problema, ce argumente pro sau contra le sunt aduse.

E clar că nu poți lua ditamai calculatorul în brațe, în timp de te lăfăi în hamac cu intenția de a lectura un roman de dragoste. Nici măcar laptopul sau tableta nu e soluția, cred, cea mai ok. Ce-ar fi dacă te prinde somnul și…te duci de-a berbeleacul cu tot cu „divaisul” atât de apreciat de generația tânără de acum. Plus că lecturarea unei cărți e mult mai prietenoasă atunci când o faci măturând cu privirea paginile tipărite.

Grav mi se pare, în schimb, faptul că, în afară de subtitrările de la filme, majoritatea copiilor nu mai citesc nimic. Antologică a rămas și gafa unui redactor tv, care, avându-l ca invitat pe poetul Romulus Vulpescu, i-a recitat, cu patos, în final de emisiune, versuri presupuse a fi ale scriitorului, evident, luate, în mod eronat, de pe internet. Ceea ce l-a făcut pe regretatul om de litere să exclame terifiat: „Fugi, dom’le de-aici, că n-am scris eu prostiile astea!”.

Deci…