Carmen Mihalache

Hublou / Trista poveste a unui cuplu frumos și blestemat

Oare ce ne mai emoționează astăzi? Tot mai puține lucruri, se pare, într-o lume mai curând indiferentă, insensibilă, individualistă, egoistă. Și care se...

Franjuri în cascade și Bohemian rhapsody

O pictură parfumată cu vibrări de violet, așa vedea Bacovia primăvara, dar și cu ceva nervi (ei sunt chiar în titlul poeziei), cu astenia...

Hublou / Fulgerul închis în sticlă

Am intrat în luna femeilor, iar subiectele mele, ce să facă ?, se vor adapta și se vor învârti puțin prin lumea femeilor,...

Hublou / Tu, înainte de toate

Nu, nu este o declarație de dragoste din partea mea, e doar un titlu de carte, și îmi place enorm cum sună. Așa că...

Hublou / Scurte episoade de îndrăgostire

Miercuri, de Ziua îndrăgostiților, m-am oprit în fața vitrinei unei librării din centru, care era plină ochi numai cu cărți despre dragoste, dar...