„Spargere” în sediul Primăriei Filipeni – UPDATE

    Ușa clădirii în care funcționează Primăria Filipeni a fost forțată, sâmbătă, de persoane necunoscute.

    Primărița comunei și contabila au venit la sediu, pe la ora 15,30, pentru a pregăti documentația unui proiect, prilej cu care au descoperit spargerea.

    „A fost o întâmplare, altfel descopeream abia luni! Au vandalizat totul, au răscolit toate sertarele și dulapurile și au aruncat hârtiile pe jos! Acum așteptăm să sosească inspectorii criminaliști”, a declarat Rodica Ambrosie, primarul comunei.



    Hoții au intrat pe ușa principală, dar au forțat și gratiile ușii de la casierie cu o rangă.

    „Nu știm dacă lipsește ceva, la prima vedere nu ne-am dat seama, iar polițiștii ne-au spus să nu ne atingem de nimic”, a mai declarat primărița.

    UPDATE: Hoți cu tupeu!

    În noaptea următoare, sâmbătă spre duminică, a fost spart și dispensarul. Faptul că într-o clădire din aceeași curte locuiește agentul Adrian Florea nu i-a oprit pe hoți. Din păcate, misiunea anchetatorilor nu va fi una ușoară.

    „Camera video de la Postul de Poliție nu înregistrează. Așa mi-a spus șeful de post, agentul Brebenel.

    Suntem foarte îngrijorați! Dacă la 150 de metri de Postul de poliție au dat spargere, vă dați seama ce se poate întâmpla după dealuri?” întreabă, retoric, primarul comunei.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"