”Vis de Crăciun” împlinit pentru copiii din Pediatrie și nu numai, de Asociația pentru Ambulanță Bacău

    Pentru al treilea an consecutiv, în prag de Sărbători de Iarnă, membrii și voluntarii Asociației pentru Ambulanță Bacău au venit cu inima deschisă în sprijinul copiiilor care rămân internați în secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență, dar nu numai. Aceasta, printr-un spectacol caritabil de poveste, organizat de asociația amintită împreună cu persoane private, agenți economici și parteneri instituții publice și susținut de artiști consacrați sau în devenire.

    Exact ca denumirea evenimentului, un ”Vis” a fost spectacolul de joi seară, 7 decembrie, pe care un public devotat l-a următit cu mare bucurie și emoție, derulându-se preț de circa două ore pe scena Teatrului Municipal Bacovia.

    Rând pe rând, pentru împlinirea scopului evenimentului – acela de strânge fonduri din care să se poată cumpăra daruri și produse necesare în special copiilor care rămân internați de sărbători la Pediatrie – au vorbit și au susținut momente artistice deosebite reprezentanți ai Asociației pentru Ambulanță, parteneri, actori, interpreți de muzică ușoară și populară, ansambluri folclorice etc.



    ”Prima dată, în 2015, am organizat acest spectacol cu scopul definit de a-i ajuta pe copiii pe care Crăciunul și Anul Nou îi prinde internați. Pentru că am avut succes, oamenii de bine din jur au continuat să ni se alăture și în 2016, am reușit să bucurăm copiii din spital și să ieșim și în afara lui, oferind pachete și altor beneficiari. Deja din acest an, Vis de Crăciun nu mai este un simplu spectacol, ci un proiect în sine dedicat, pe termen lung, copiilor de la Pediatrie, dar și altor copii din familii nevoiașe precum și persoanelor vârstnice singure, nedeplasabile sau aflate în situații în care au nevoie de noi. Suntem fericiți că, iată, de la an la an, suntem mai mulți și mai puternici”, ne-a spus Alina Ștefania Banu, președintele Asociației pentru Ambulanță Bacău.

    Au impresionat la propriu, prin gândurile și interpretările lor, actorii Mihai Chihaia și Nina Ionescu – prezentatori ai ”Visului de Crăciun” și soliștii vocali/instrumentali Claudia Vasilache, Gabriel Nebunu, Irina Sabău, Emma Gherganu, Larisa Ioana Anton, Daria Pintilie, Cosmin Timofte, Alexandra Avadanei, Gabriel Mitruță, Alina Voicu, Benedicta Cadar, Andra Maria Rusu, Ilinca intilescu, Alin Marian Ursoiu, Smărăndița, Alin și Cristian Tănase, Bianca Băisan, Melissa Hanga și Ansamblul Zestrea.

    Toți au dăruit momente aparte cu multă încărcătură emoțională – acea emoție care, din străbuni, de Crăciun și Anul Nou se simte în casele românilor, un moment cu totul special fiind, desigur, și cel dăruit prin vorbă, port și cânt, de maestrul George Cojocărescu.

    Spectacolul s-a încheiat în aplauzele îndelungate ale publicului fericit nu doar pentru ceea ce prin cântec și joc au primit, ci și pentru ceea ce a oferit cumpărând bilete, banii urmând să se transforme în daruri de Crăciun și Anul Nou pentru copii și bătrâni în situații delicate.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"