Statistică și definiții

Săptămâna trecută, guvernatorul BNR anunța presa că a identificat, în urma unui studiu, circa patru milioane de români care nu muncesc și nici nu au intenția să o facă.

Anunțul a provocat o oarecare vâlvă în societate, mai ales că se plia pe legenda inițiată de tot felul de antreprenori cum că românii nu vor să muncească, preferând să stea degeaba pe banii statului care le plătește ajutoare sociale generoase. Legenda este o prostie, dar multă lume a mușcat-o.

Pe de o parte, ajutoarele sociale nu sunt deloc generoase: 141,5 lei pe lună pentru o persoană. Pe de altă parte, România se confruntă cu o gravă criză de forță de muncă deoarece, din cauza salariilor mici oferite de piața locală, milioane de români au plecat să muncească în străinătate. Cei care au rămas pun în practică legea capitalistă a cererii și a ofertei: cu cât o resursă este mai rară, cu atât devine mai scumpă.

Revenind la așa-zisul studiu al domnului Isărescu, este extrem de deranjant faptul că, dacă este așa cum a prezentat presa, domnia sa nu stăpânește noțiuni elementare de statistică economică. Cei patru milioane de români care nu muncesc, cu vârste între 15 și 64 de ani, formează ceea ce în statistică se numește „populația inactivă”. Și care este prezentă în orice țară din lume pentru că este formată din elevi și studenți, casnice, pensionari (de orice fel), rentieri, persoane întreținute (de alte persoane sau de stat) și din cei plecați la muncă în străinătate.

De altfel, conform „studiului”, 80 la sută din tineri erau elevi sau studenți, o treime din cele patru milioane sunt persoane în vârstă pe care cu greu le-ar angaja cineva. Nu în ultimul rând, jumătate sunt de la țară, acolo unde nu există locuri de muncă disponibile.

În altă ordine de idei, în nicio țară din lume nu există vreo presiune socială pentru ca populația inactivă economic să intre în câmpul muncii. În nicio țară, cu excepția României. Pentru că reacția celor care au mușcat din prostia servită de Isărescu asta a fost: trebuie să facem ceva să-i obligăm să muncească.

Adică exact ce doresc anumite grupuri de interese care încă mai cred că pot forța lucrătorii din țară să accepte, în continuare, lefurile mici oferite. Pentru că aceasta este problema României din ultimii zece ani cel puțin: munca nu a fost plătită pe măsura efortului depus.

Și acesta este motivul migrației economice a milioanelor de români. Ani de zile modelul economic al antreprenorului român a fost ca angajații să tragă în jug ca vitele pentru o leafă infimă în vreme ce diferența de salariu se ducea în profitul patronului.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"