A sosit, în sfârșit, iarna, și de cum a nins puțin, au început să apară petițiile elevilor care cereau insistent să se suspende cursurile. Inspectoratele școlare au preluat inițiativa și au decis, în unele județe, amânarea pentru câteva zile a revenirii elevilor în școli, decizie care, ca de obicei în România de azi, a împărțit opinia publică în două.
“E foarte bine așa, nu puteau copiii să meargă la școală pe vremea asta, e frig și e zăpadă și e periculos” – au jubilat unii. “E foarte proastă decizia, s-a exagerat, pe vremea noastră nu se punea problema să se suspende cursurile doar pentru puțin viscol și niște ninsoare”, reacționează ceilalți.
Adevărul e că iernile sunt tot mai ușoare, sau cel puțin aceasta este impresia generațiilor mai vechi, care, când rememorează aventurile din copilărie, pomenesc de troiene cât casa, viscole care puneau omul jos pe stradă și zile întregi petrecute fără contact cu restul lumii. „Și n-a murit nimeni, maică, dacă am mers la școală pe vremea aia”, povestesc bunicii.
E drept, în acele vremuri nu existau reporteri isterici care să se mire de fiecare dată când vine iarna și care nu știu alte cuvinte decât “urgia albă”, “iadul alb”, “autorități incompetente” și “prinși nepregătiți”. Și nici berbeci care să se urce la volan și să plece de nebuni, cu toata familia, pe drumurile închise de autorități.
Cât despre școli, eu țin minte că cea mai mare speranță a mea ca elev la școala rurală era ca autobuzul cu navetiști să nu poată ajunge. Numai că, la naiba, autobuzul reușea să ajungă și să aducă profesorii. Mai mult de 2-3 ori pe iarnă nu pupam cursuri anulate. Și oricum, dacă nu se făceau ore, nu stăteam în casă, mergeam cu sania pe dealuri ore în șir de ajungeam acasă după ce se întuneca, morți de foame, transpirați și înghețați.
Desigur, vremurile erau altele, oamenii erau și ei altfel. Mai rezistenți și mai puțin speriați.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
