PNL s-a hotărât de ce e împotriva SSP: nu e conformă cu doctrina liberală

    După mai multe luni de dezbateri, timp în care liberalii tot au căutat motive pentru a explica de ce se împotrivesc ideii ca Societatea de Servicii Publice să ia în administrare drumurile și parcurile, PNL a găsit, în sfârșit, răspunsul.

    L-a dat într-o conferință de presă susținută astăzi, prin glasul liderului de grup din Consiliul local Bacău, Daniel Miclăuș: constituirea unei societăți a Primăriei care să administreze parcurile și drumurile Primăriei nu e conformă cu doctrina liberală.

    “PNL promovează libera inițiativă și economia de piață, din acest motiv noi ne-am opus ca domeniul public și domeniul privat al municipiului Bacău să fie dat în administrare unei societăți care aparține municipiului Bacău”, a explicat Daniel Miclăuș.



    El spune că ar exista suficiente societăți comerciale care ar putea face serviciile pe care municipalitatea dorește să le încredințeze SSP.

    Este interesant că de luni de zile de când se discută problema societății de servicii a primăriei, este prima dată când liberalii aduc acest argument. Până acum și-au justificat împotrivirea ba prin slaba activitate a societății, ba prin lipsa de transparență, ba prin faptul că șefii acesteia nu au venit în fața lor să le explice cine sunt și ce vor.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"