Intervenții pentru curățarea acostamentului consolidat pe DN 2, Gh. Doja, județul Bacău, în urma ninsorilor viscolite. Circulați cu atenție!
Poşta Română a recâștigat contractul pentru livrarea, la domiciliu, a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare
Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS), în baza căruia va livra, la domiciliile titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor. Pe durata de 4 ani a contractului se estimează a fi livrate aproximativ 9.600.000 de trimiteri.
În baza contractului, Poșta Română va livra aproximativ 2.400.000 trimiteri pe an. Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu.
Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care au depus oferte 3 participanți, printre care unii dintre principalii jucători locali de pe piaţa de profil. Poșta Română a avut însă oferta câștigătoare, cu un punctaj maxim. Criteriul de atribuire a fost “cel mai bun raport calitate – preț”, iar valoarea estimată a procedurii de achiziție a fost de 96.000.000 lei.
“Prin câștigarea acestei licitații, demonstrăm încă o dată că suntem pregătiți să concurăm, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat. În ultimii doi ani, furnizorul RAAPPS a fost tot Poșta Română, printr-un contract câștigat în fața competitorilor de pe piața de curierat”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română.
Bilanțul activităților desfășurate de Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna în anul 2022
În ziua de 09 februarie 2023, începând cu ora 1200, la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, a avut loc ședința de bilanț a activităților desfășurate în anul 2022.
Conform agendei, ședința a început cu intonarea imnului de stat și a continuat cu intervenția directorului general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, domnul comisar șef de poliție penitenciară Claudiu ROMÂNU, care a dorit să sublinieze că, activitatea școlii este una pe care o apreciază în mod deosebit, fapt pentru care a insistat să ne transmită toate gândurile bune în mod personal și să ne asigure de tot sprijinul în realizarea proiectelor pe care ni le-am propus pentru viitor. Totodată, domnia sa a felicitat conducerea și personalul școlii pentru evoluția constantă a școlii, vizibilă de la an la an, și pentru preocuparea constantă de a menține actul didactic la un nivel foarte ridicat. În finalul intervenției sale, directorul general adjunct a reiterat importanța digitalizării la nivelul sistemului penitenciar, exprimându-și dorința ca SNPAP să devină un etalon în acest domeniu.
În format online ne-au mai fost alături din partea Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisar șef de poliție penitenciară Florian TUDOROIU, directorul Direcției Management Resurse Umane și reprezentanți ai structurii de învățământ SNPAP- Secția Arad.
Cuvântul care ar putea caracteriza cel mai bine activitatea din anul 2022 este „dinamism”, întrucât anul ce a trecut a fost plin de activități și cu multe obiective realizate și cu impact asupra evoluției viitoare a școlii: continuarea procesului de digitalizare, diversificarea ofertei educaționale și creșterea cifrei de școlarizare, autorizarea școlii ca furnizor de formare profesională pentru alte ocupații, promovarea proiectului noului Regulament de organizare și funcționare, promovarea și consolidarea imaginii instituției și a relațiilor externe, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii prin continuarea unor proiecte de investiție de mare amploare.
Misiunea Școlii, care vizează implementarea și dezvoltarea unui sistem de pregătire care să corespundă cerințelor reale de formare și dezvoltare a aptitudinilor și competențelor profesionale ale personalului de penitenciare, a fost realizată cu succes și pe parcursul anului 2022, atât prin cursurile destinate elevilor, cât și prin coordonarea și organizarea tuturor cursurilor de formare inițială din sistemul penitenciar.
Un alt element de interes, punctat în cadrul ședinței de bilanț, a fost consolidarea imaginii instituției, obiectiv realizat prin colaborarea cu instituții naționale și instituții din Europa și prin activități organizate în cadrul proiectelor cu finanțare europeană în care școala este partener, dar și prin activități organizate împreună cu comunitatea locală sau cu alte instituții cu care școala noastră a încheiat protocoale de colaborare.
Schimburile de experiență la care a participat personalul școlii, precum și vizitele de lucru organizate de către SNPAP pentru partenerii străini contribuie atât la modernizarea procesului didactic, cât și la menținerea standardelor ridicate pe care școala și le-a stabilit.
Pentru anul 2023, Școala noastră își dorește implementarea noului Regulament de organizare și funcționare, creșterea cifrei de școlarizare cu 30-40 locuri, organizarea concursului de admitere în luna iulie, modificarea structurii anului școlar, realizarea programului de pregătire pe tema luării de ostatici, cu studenți din cadrul KRUS din Norvegia, realizarea programului de pregătire „Atitudinea personală în mediul penitenciar” cu studenții Academiei de poliție „Al. I. Cuza” București, dotarea și darea în folosință a Sălii de fitness, finalizarea lucrărilor de reparație capitală și modernizare la Pavilionul B – cazare elevi, demararea lucrărilor de reparație capitală și modernizare a Blocului alimentar, demararea lucrărilor pentru construcția Complexului sportiv și de pregătire educațională finanțat din fonduri norvegiene în cadrul Proiectului Correctional, inițierea de proiecte de investiție noi, respectiv: reparație capitală și modernizare Pavilion A – cazare elevi, reparație capitală și modernizare Gard împrejmuitor și parcare, reabilitare rețelei de apă, agent termic și canalizare din cadrul școlii.
În încheierea ședinței, personalul școlii a fost felicitat pentru implicare, profesionalism și modul exemplar de realizare a sarcinilor de serviciu, toate acestea contribuind în mod decisiv la realizarea tuturor obiectivelor asumate de către instituția noastră, ocazie cu care directorul școlii a înmânat diplome de onoare și de excelență colegilor care s-au evidențiat prin activitatea desfășurată în cursul anului 2022.
Bilanțul activității pentru anul 2022 va fi publicat pe www.anp.gov.ro, secțiunea destinată Școlii.
Program Happy Cinema Bacau, 10- 16 feb
Vineri,10 Februarie
13:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
13:30 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:00 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
14:30 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
15:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
15:30 The Banshees of Inisherin – Dramă, Normal, N15
16:30 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
17:00 Ramon – Comedie, Normal, AG
17:20 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
18:00 Knock at the Cabin – Dramă, Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
18:30 Everything Everywhere All at Once – Aventuri, Comedie, Fantastic, SF, Premiera, N15
19:30 Ramon – Comedie, Normal, AG
20:30 Titanic – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
21:00 Magic Mike’s Last Dance – Comedie, Dramă, Premiera, N15
21:30 Plane – Acţiune, Thriller, Normal, N15
22:00 Ramon – Comedie, Normal, AG
Sâmbătă,11 Februarie
10:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
10:30 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
11:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
11:30 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
12:00 Motanul încălțat: Ultima dorință (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
12:30 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
13:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
13:30 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
14:10 Titanic – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
14:30 Ramon – Comedie, Normal, AG
15:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
16:00 Knock at the Cabin – Dramă, Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
17:00 Ramon – Comedie, Normal, AG
17:20 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
18:00 Ouăle, franceza și ardelenii – Comedie, Avanpremiera, AP12
18:30 Everything Everywhere All at Once – Aventuri, Comedie, Fantastic, SF, Premiera, N15
19:30 Ramon – Comedie, Normal, AG
20:30 The Banshees of Inisherin – Dramă, Normal, N15
21:00 Magic Mike’s Last Dance – Comedie, Dramă, Premiera, N15
21:30 Plane – Acţiune, Thriller, Normal, N15
22:00 Ramon – Comedie, Normal, AG
Duminică,12 Februarie
10:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
10:30 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
11:00 Frumoasa din Pădurea Adormită – Aventuri, Familie, Premiera, AG
11:30 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
12:00 Motanul încălțat: Ultima dorință (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
12:20 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
13:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
13:30 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
14:10 Titanic – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
14:30 Ramon – Comedie, Normal, AG
15:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
16:00 Knock at the Cabin – Dramă, Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
16:40 Ramon – Comedie, Normal, AG
17:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
18:00 Ouăle, franceza și ardelenii – Comedie, Avanpremiera, AP12
18:30 Everything Everywhere All at Once – Aventuri, Comedie, Fantastic, SF, Premiera, N15
19:00 Ramon – Comedie, Normal, AG
20:00 The Banshees of Inisherin – Dramă, Normal, N15
21:00 Magic Mike’s Last Dance – Comedie, Dramă, Premiera, N15
21:20 Ramon – Comedie, Normal, AG
21:30 Plane – Acţiune, Thriller, Normal, N15
Luni,13 Februarie
13:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
13:20 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:00 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
14:30 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
15:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
15:20 Motanul încălțat: Ultima dorință (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
16:00 Knock at the Cabin – Dramă, Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
16:30 Ramon – Comedie, Normal, AG
17:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
17:30 The Banshees of Inisherin – Dramă, Normal, N15
18:10 Plane – Acţiune, Thriller, Normal, N15
19:00 Ramon – Comedie, Normal, AG
20:00 Titanic – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
20:30 Everything Everywhere All at Once – Aventuri, Comedie, Fantastic, SF, Premiera, N15
21:00 Magic Mike’s Last Dance – Comedie, Dramă, Premiera, N15
21:30 Ramon – Comedie, Normal, AG
Marţi,14 Februarie
13:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
13:20 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:00 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
14:30 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
15:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
15:20 Motanul încălțat: Ultima dorință (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
16:00 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
16:30 Ramon – Comedie, Normal, AG
17:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
17:30 Plane – Acţiune, Thriller, Normal, N15
18:20 Ramon – Comedie, Normal, AG
19:00 The Perfect Escape – Comedie, Avanpremiera, AP12
20:00 Titanic – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
20:30 Everything Everywhere All at Once – Aventuri, Comedie, Fantastic, SF, Premiera, N15
21:00 Magic Mike’s Last Dance – Comedie, Dramă, Premiera, N15
21:30 Ramon – Comedie, Normal, AG
Miercuri,15 Februarie
13:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
13:30 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
14:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:30 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
15:00 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
15:30 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
16:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
16:30 Ramon – Comedie, Normal, AG
17:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
17:30 Everything Everywhere All at Once – Aventuri, Comedie, Fantastic, SF, Premiera, N15
18:00 Ouăle, franceza și ardelenii – Comedie, Avanpremiera, AP12
19:00 The Perfect Escape – Comedie, Avanpremiera, AP12
20:00 Titanic – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
20:30 Assassin Club – Acţiune, Avanpremiera, N15
21:00 Magic Mike’s Last Dance – Comedie, Dramă, Premiera, N15
21:30 Ramon – Comedie, Normal, AG
Joi,16 Februarie
13:30 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
14:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:30 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
15:00 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
15:30 Năstrușnicul motan Maurice 2D (dub) – Animaţie, Familie, Normal, AG
16:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
16:30 Pil – Animaţie, Aventuri, Familie, Fantastic, Premiera, AG
17:00 Ramon – Comedie, Normal, AG
17:30 Everything Everywhere All at Once – Aventuri, Comedie, Fantastic, SF, Premiera, N15
18:00 Ouăle, franceza și ardelenii – Comedie, Avanpremiera, AP12
18:30 Magic Mike’s Last Dance – Comedie, Dramă, Premiera, N15
19:20 Ramon – Comedie, Normal, AG
20:00 Titanic – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
20:30 Assassin Club – Acţiune, Avanpremiera, N15
21:00 Ant-Man and the Wasp: Quantumania – Acţiune, Aventuri, Comedie, Mister, SF, Thriller, Avanpremiera, AP12
21:30 Ramon – Comedie, Normal, AG
Onești: „Masa Bucuriei” mai aproape de copii
Protopopiatul Onești și Asociatia Patmos, organizație de tineret și voluntariat a protoieriei, a lansat un nou proiect social-umanitar, prin care se pregătește GRATUIT, în fiecare zi de marți și de joi, prânzul pentru 40 de copii de la Centrul de Servicii Sociale „Alexandra”.
„Am început să aplicăm proiectul săptămână trecută și va dura, deocamdată, timp de șase luni – spune părintele protopop dr. Ioan Bârgăoanu. Dar, am primit recomandarea Arhiepiscopului nostru Ioachim pentru a continua parteneriatul și cu alte centre sociale din zona Onești și din Târgu Ocna. Mulțumim doamnelor bucătărese care pregătesc hrană gustoasă pentru beneficiarii noștri! Și mulțumim tuturor celor care ne sunt sprijin real în desfășurarea proiectelor noastre Masa Bucuriei și Prânzul Ștefanian! Dumnezeu să binecuvânteze sufletul milostiv care ajută pe orfan, pe sărac, pe văduvi și pe cei suferinzi!”.
Și la Masa Bucuriei se oferă, zilnic, la sediul Protioieriei, peste 200 de porții de mâncare caldă celor care au nevoie de aceasta.
Inițiativele social-filantropice ale protopopiatului sunt însă mai multe. Între ele, oferirea de rechizite prin proiectul eparhial „Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți!”; construirea de case sociale pentru familii numeroase; susținerea familiilor defavorizate cu produse alimentare neperisabile, cu îmbrăcăminte și încălțăminte; sprijinirea cu resurse financiare și materiale de construcție, prin Asociația Patmos, a familiilor afectate de calamități (incendii și inundații). Pentru acestea, Protoieria are parteneriate sociale cu instituții ale Statului, precum Direcția de Asistență Socială a Primăriei Onești, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Consiliul Județean Bacău și Centrul de Reeducare din Târgu Ocna).
Donațiile către Asociația Patmos pentru astfel de proiecte sunt bine-venite. Ele pot fi făcute în contul CIF: 40031863, Cont: RO95RNCB0030161762300001 la Filiala din Onești a BCR.
Experiment cu participare internațională, pentru promovarea alimentelor sănătoase
Cultivatorii ori pasionați de grădinărit, consumatorii, copiii, tinerii şi adulţii, sunt chemați să participe la un proiect de promovare a mâncării sănătoase, cultivând boabe de fasole în spațiile proprii – grădină, seră, câmp, terasă sau chiar pe balcon. Participanții vor primi, gratuit, boabe de fasole, urmând să monitorizeze evoluția plantei până la recoltare. Părerile, inclusiv pozele și … rețetele, vor fi transmise pe o platformă dedicată experimentului.
Vineri, 10 februarie 2023, începând cu ora 11.00, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Bacău va organiza o manifestare online, prin care care parteneri din ţară şi din diferite state europene, printre care Spania, Italia, Estonia, Bulgaria, Slovenia, Grecia și Bosnia Herzegovina, vor prezenta experienţa lor şi rezultatele obţinute în activitatea de cercetare a leguminoaselor pentru boabe. Evenimentul marchează, astfel, ziua de 10 februarie, dedicată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație şi Agricultură – FAO – leguminoaselor pentru boabe, specii cu un potențial ridicat în asigurarea securității alimentare, prin conținutul proteic ridicat, durata extinsă de viață la raft, adaptarea la diferite condiții şi sisteme de cultivare etc. Se dorește, astfel, creștea gradului de conștientizare a rolului fundamental pe care îl joacă leguminoasele în lanțul agro-alimentar, atât prin beneficiile nutriționale ale consumului, cât şi prin cele de mediu, prin capacitatea lor de a îmbunătăți fertilitatea solurilor. De reținut că aceste specii (fasolea, năutul, lintea, mazărea, lupinul etc) au un potențial ridicat în asigurarea securității alimentare, prin conținutul proteic ridicat, durata extinsă de viață la raft, adaptarea la diferite condiții şi sisteme de cultivare etc.
INCREASE: pasionații de legumicultură sunt încurajați să cultive cu fasole spațiile proprii
În acest context, trebuie precizat că, în acest an, se derulează a treia rundă a proiectului INCREASE – Intelligent Collections of Food Legumes Genetic Resources for European Agrofood Systems, în cadrul căruia pasionații de legumicultură sunt încurajați să cultive cu fasole spațiile proprii – grădină, seră, câmp, terasă sau chiar pe balcon, ulterior împărtășind experiența acumulată, prin sugestii, sfaturi, precum și cele mai bune practici, inclusiv imagini și videoclipuri. Experimentul este cu participare internațională, prin acesta urmărindu-se promovarea alimentelor sănătoase și a biodiversității agricole. România se alătură altor 26 de entităţi de cercetare, universităţi, bănci de gene, societăţi.
Înscrierile, până pe 28 februarie 2023
„Acest proiect este deschis oricărei persoane (cultivatori ori pasionați de grădinărit, consumatori, copii, tineri şi adulţi) care dorește să se implice în cunoașterea, cultivarea şi răspândirea fasolei. Înscrierile în această rundă se pot face până pe 28 februarie 2023. Accesul la experiment este absolut gratuit, participarea putându-se face prin Aplicația INCREASE CSA, disponibilă în limba română, pe care o puteți descărca din AppStore sau Google Play Store”, a precizat Marian Brezeanu, directorul SCDL Bacău. Astfel, participanții la proiect vor primi câte un pachet cu câteva varietăți diferite de fasole, precum şi instrucțiuni de creștere şi observare. Apoi, vor trebui să le cultive în propriile spații destinate acestui tip de activitate (câmp, grădină, terasă sau chiar balcon sau pervaz cu câteva ghivece), urmărind toate etapele de creștere a fasolei, iar ulterior, să le disemineze, în cadrul aplicației. Practic, prin acest program, se vor evalua însușirile varietăților de fasole în condiții locale de creștere, colectându-se informații despre capacitatea de adaptare la diferite condiții de mediu, cât şi date despre preferințele consumatorilor din diferite regiuni pentru anumite varietăți de fasole, în funcție de formă, culoare și gust specific.
Mii de grădinari își expun experiențele personale
Interesant este că aplicația le poate oferi participanților și posibilitatea de a afla informații privind originea europeană a varietăților de fasole pe care le vor cultiva, pe baza coordonatelor geografice și a altor date asociate locurilor originale de colectare, cum ar fi altitudinile etc. Important de reținut că, în aplicație, pot fi trimise sugestii, sfaturi, precum și cele mai bune practici. Astfel, grădinarii vor putea transmite detalii privind varietatea de fasole comună pe care o cultivă, date despre data înfloririi, mărimea semințelor etc., dar și fotografii care să indice caracteristicile plantelor (cum ar fi culorile și formele florilor, ale semințelor și păstăilor, tipul de creștere a plantelor, forma frunzelor). „Recoltați semințele și cultivați-le în anii următori, oferiți-le la schimb și altor cetățeni, gătiți-le și gustați-le! Puteți trimite chiar și rețete ingenioase care vor fi incluse în «Mii de rețete tradiționale și inovatoare de gătit fasole», publicate pe site-ul INCREASE. Vă puteți alătura, astfel, celor peste 7.000 cetățeni participanți, până acum, în cele două runde anterioare şi în cea în curs. Spuneţi ce vă place, ce este pe gustul dumneavoastră, ce doriţi să gasiţi pe raftul magazinului sau în meniul dumneavoastră”, recomandă oficialii băcăuani din cadrul proiectului. La nivel de județ, proiectul a prins încă de la prima ediție, sute de pasionați de legumicultură înscriindu-se cu ajutorul aplicației. Numai anul trecut, au fost înregistrate peste 200 de participări din județul Bacău. Cu ajutorul educatoarelor Laura Bot și Gina Manea, proiectul a fost diseminat și în rândul copiilor de vârstă preșcolară de la grupa mare „Fluturașii” din cadrul Grădiniței Agricola din Bacău. De altfel, și la nivel internațional, s-a simțit această emulație printre pasionații de grădinărit, numărul celor înscriși depășind cu mult posibilitățile organizatorilor de a asigura semințele de leguminoase.
Comisii pentru frecții la piciorul de lemn al șchiopului numit Bacău
În ultima vreme, câteva dintre bolile cronice ale șandramalei politico-administrative băcăuane au căpătat forme acute. Izbucnirile la suprafața publică, adică transformarea în scandaluri de presă, a provocat așa-zise reacții responsabile din partea celor aflați vremelnic în funcții și niște planuri încropite pe colțul mesei. Nicio evaluare serioasă, nicio cercetare profesionistă printre cei direct implicați-afectați, o lipsă totală a soluțiilor oferite de specialiști. Doar heirupism cinic, acea nesimțitoare băgare în seamă a politrucilor cu funcții, a șefuților puși în scaune înalte și a funcționărimii ce mimează interesul competent.
Să luăm mai întâi problema violenței în școli, o boală mai veche, dar care a căpătat forme atroce după perioada pandemiei, odată cu revenirea elevilor în clase. În fața manifestărilor sălbatice ale unor copii și adolescenți prost educați (de fapt, lipsiți de educația de bază!) de acasă și apărați de o legislație prea permisivă, ditamai autoritățile au cotcodăcit pretențios pentru a oua ”o procedură operațională şi o strategie cu măsuri imediate și concrete pentru contracararea violenței şcolare”. Uau, ce bine sună, nu-i așa?! De fapt, e vorba despre o vagă structură antibullying, de un TelVerde (inclusiv pe aplicația WhatsApp) unde se vor putea sesiza cazuri de violență şcolară, de actualizarea unor regulamentele de organizare – funcționare și ordine internă din școli etc, bla-bla-bla. Lipsește total evaluarea cauzelor care au dus la această situație, evaluare ce trebuie făcută neapărat de psihologi, sociologi și asistenți sociali cu calificări certe în domeniu. Pentru că se vede că sistemul de școlile nu au personal calificat, dar despre asta nu vorbesc nici reprezentanții Guvernului, nici cei puși să conducă învățământul. Păi, asta e ca și cum te-ai duce la medicul oftalmolog să vezi de ce te doare burta și te trezești că ți se pune piciorul în ghips!
Nici când vine vorba despre administrarea târgului numit municipiu nu stăm mai bine. După aprobarea Regulamentului spațiilor verzi – ce impresionant sună!, Consiliul Local a înființat și Comisia locală pentru spații verzi – încă o covârșitoare structură!. Cică vreo trei funcționari din Primărie (inclusiv o doamnă peisagist) plus doi oengiști verzi vor face parte din numita comisie. Iar viceprimarul Ghingheș promite că vom avea printre blocuri adevărate grădini suspendate ca ale Semiramidei încrucișate cu cele japoneze, unde tot băcăuanul să mediteze până-i vine Zen-ul. Întreb și eu dacă există o evidență, o hartă, ceva despre cât de mari și pe unde sunt zonele verzi ce urmează a fi revoluționate. Sau ne apucăm de treabă după principiul văzând și făcând? Nu mai întreb despre numărul, speciile și vârsta arborilor valoroși, că asta se va face. Nu se spune când, dar cred că nu vedem copacii din cauza pădurii de bune intenții doar exprimate.
Deși se pare că doar Victor Pițurcă și niște vameși șmecheri mai sunt exemple de corupție în România, se exersează discursurile în fața elevilor pe care-i doare-n… vârstă de acest subiect. Centrul Regional de Resurse pentru Educație Civică Bacău (CRREC) și American Corner, în colaborare cu Direcția Generală Anticorupție-Serviciul Teritorial Bacău, au mers prin școli într-o Campania de informare numită vag neinspirat „Corupția în viața cotidiană. Integritatea – un pilon de bază în funcționarea societății”. Tare sunt curios ce-au înțeles și, mai ales, cât de convinși au fost cei 90 elevi și cele 10 cadre didactice care-au ascultat învățăturile. Au plecat ei convinși să nu mai dea ”atenție” la ghișeu, la cabinetul medical sau, de ce nu, prin școală? Mă îndoiesc!
Răsfăț de vacanță la Hotel PERLA din Slănic-Moldova!. Mâncare bună și sănătoasă pentru toată familia ta
Hotelul PERLA din Slănic Moldova răspune de întrebarea Ce ți-ai dori mai mult într-un week-end, într-un concediu de relaxare sau la o cură de refacere? Desigur, toate serviciile într-un singur preț: cazare comodă și călduroasă, mese gustoasă și fără E-uri de trei ori pe zi, răsfăț la piscină, un bazin salin sau saună, o sală fitness ori la un spațiu pentru jocuri. Ozonul certificat europen de la Slănic, Pârtia Nemira, izvoarele minerale cu ape vindecătoare și peisaje splendid sunt alte argumente pentru a te bucura de ospeția de la Perla. Dar, de luni, 27 februarie, calitatea crește și mai mult prin oferta de cazare cu pensiune completă, devenind astfel singurul hotel de acest tip din stațiunea Slănic Moldova.
Rețeta fericirii la masă cu bani mai puțini, dar cu gust
Dacă vreți să scăpați măcar în vacanță de stresul alegerii unui fel de mâncare pentru preferințele familiei, pentru nepoți, părinți sau bunici, începând cu data de 27 februarie, Hotel PERLA vă pune pe tavă – la propriu! – varianta ideală cu pensiunea completă. Adică micul dejun, prânzul și cina pe alese, după gusturi diverse, inclusiv cafea, ceai, apă și sucuri. Pe scurt și bine – o variantă foarte bună pentru cei ce doresc să se bucure din plin de serviciile ispititoare de la Hotel Perla. Dar și să evite cheltuielile excesive prin locații necunoscute, economisind timpul pe care l-ar putea petrece la piscină, saună sau masaj. Nu-i așa că e e foarte confortabil și practic de a pleca de acasă fără a cheltui mult și a scăpa de bătăile de cap în alegerea de fiecare dată a locului unde familia mănâncă?!
Copiii, bunicii și părinții pot schimba meniul
Oferta de la la Hotel Perla este o variantă îmbunătățită a bufetului suedez, prin calitatea ingredientelor, preparării și servirii preparatelor diverse, adaptându-se fiecărui gust, oricărei pofte. Iar dacă sunt mai mulți turiști care își doresc să găsească în farfurie un fel de mâncare, nicio problemă! Se cumpără ingredientele, se gătesc și se servesc imediat ce se poate! Dar să nu fie aripioare de rechin, mai bine niște păstrăv din apele reci ale Slănicului! De fapt, ”chef choice” – cum îi spun francezii – și adoptat în premieră de Hotelul Perla oferă o diversitate culinară ce se adaptează mereu gusturilor și plăcerilor clienților. Fie că e vorba despre mic dejun, prânz sau cină. Oricine poate începe ziua cu o masă plină de vitamine și calorii bune, inclusiv cu salate diverse care aduc energie. Pentru prânz, nu pot lipsi supe și ciorbe pe toate gusturile, iar masa va fi completî cu delicioase feluri principale și garnituri. Atenție la siluetă! Nu lipsesc deserturi după care te lingi pe degete! Nu sunt uitați vegetarienii, care au de unde alege dintr-o ofertă generoasă. Un stand de băuturi este deschis mereu pe timpul meselor se oferă cafea, ceai, apă și sucuri. Nu sunt uitate nici sărbătorile, meniurile tradițional românești, grecești, italiene, libaneze, precum și cele de Paște sau Crăciun.
Ofertă pentru toate gusturile Hotelul Perla
Unde sunteți așteptați? În 80 de camere, dintre care 69 duble, dintre care – 7 apartamente, 2 apartamente prezidențiale, 6 Junior suite. Clienții au la dispoziție – piscină și salină interioară, bazin cu apă rărată, o cameră de izvoare, o sală de fitnes, o sală de conferințe, un bar de zi, o sală de jocuri, saună umedă și uscată. Plus masaj și întreținere la Wellness & Beauty by Hotel Perla!
Economie și bucurie la Perla
În afară de băuturi și gustări ușoare între mese, nu va trebui să vă faceți griji cu privire la cheltuielile suplimentare ale mesei în concediu, așa că pensiunea completă este oferta noastră pentru a economisi banii. De exemplu? La ora mesei, micuții de la piscină merg la restaurantul hotelului, fără drama de a-i scoate din bazin, șterge, îmbrăca și de a pleca prin stațiune în căutarea unui loc unde să mâncați. Este acolo hrana gustoasă și sănătoasă, fără dureri de cap și zgomot! Ce liniștite vor fi plimbările de după masă…. Nu-i așa că e mai bine?
Când umanismul este omorât de politică
Acum câteva zile s-a produs un cutremur care a făcut mii de victime și pagube materiale imense în două țări: Turcia și Siria. În vreme ce toată lumea ajută Turcia, aproape nimeni nu vrea să ajute Siria. Peste 40 de țări au trimis ajutoare în Turcia, doar 13 au trimis ajutoare în Siria; nici o țară europeană nu este pe listă. Și nici nu poate fi, deoarece Uniunea Europeană a impus sancțiuni economice Siriei și nu vrea să le suspende nici măcar pentru ca țara să primească ajutoare umanitare. În vreme ce echipe internaționale specializate în salvarea victimelor de sub dărâmături aterizează în Turcia, nici o echipa europeană nu a plecat în Siria. În ochii europenilor există două tipuri de țări: țări care merită să fie ajutate și țări care merită să fie lăsate să moară din cauză că statele respectiv au îndrăznit să se opună cerințelor venite de la Bruxelles sau Washington.
Primele 72 de ore sunt decisive pentru cei rămași sub dărâmături, de aceea și graba cu care echipele de salvare s-au îndreptat spre Turcia. Și nici o echipă europeană spre Siria, țară care de aproape un deceniu se află într-un război civil comandat de Occident. Oamenii prinși sub dărâmături în Siria nu vor avea nici o șansă de supraviețuire deoarece așa a decis UE.
Pe teritoriul Uniunii Europene nu există nici mcar posibilitatea deschiderii vreunui cont în care să se doneze bani pentru victimele din Siria; sancțiunile impuse de Bruxelles interzic acest lucru.
De unde această ură a birocraților de la Bruxelles pe o țară distrusă de război și de cutremur? Cum de Uniunea Europeană, care s-a construit pe Declarația Universală a Drepturilor Omului, care clamează mereu că omul trebuie pus înaintea a orice, că toți oamenii trebuie să fie ajutați și că până și gândacii care încurcă autostrăzile au drepturi, cum de o alianța a 28 de țări împarte lumea în țări care merită să fie ajutate în caz de cataclism și țări care nu merită să primească nici măcar o pătură sau o aspirină?
Răspunsul nu este ușor de dat. Putem doar să bănuim interese politice și economice ale unor țări care consideră că li se cuvine totul și care nu precupețesc nici un efort ca să obțină ceea ce doresc chiar dacă asta înseamnă ca populații întregi să dispară.
Noi cunoaștem această politică pe pielea nostra, nu are rost să mai dezvolt.
În timp ce citiți aceste rânduri, niște ființe umane care nu au altă vină decât că s-au născut în țara greșită își trăiesc ultimele clipe deoarece niște birocrați au decis că Siria este o țară care trebuie pedepsită. Pentru că deși s-au cheltuit miliarde pentru a înarma rebelii, țara nu s-a prăbușit, pentru că are petrol pe care nu vrea să-l dea gratis celor care-l doresc, pentru că lupta în fiecare zi să-și elibereze teritoriul, pentru că s-a aliat cu Rusia, pentru că nu vrea să se predea Occidentului. Pentru acestea și pentru multe altele, Siria trebuie să fie pedepsită. Și Occidentul o pedepsește. Pentru că poate și pentru că se crede invincibil.
Dar vremurile se schimbă!
Specialiștii dau lecții antiviolență la Școala ”Alecu Russo”
Miercuri, elevii claselor a VI-a A și B de la Școala ”Alecu Russo” au participat la activitatea educativă „Stop violență # prieteniei”, din cadrul proiectului „România pentru Fiecare Copil” derulat în parteneriat cu Direcția de Asistenta Socială a municipiului Bacău, Inspectoratului de Poliție J Bacău si UNICEF România, sub managementul F.R.D.S. Invitați au fost inspectorul Andreea Elena Apostu de la Compartimentul de Analiza și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Bacău și reprezentantele Centrului Comunitar Integrat din cadrul Direcției de Asistență Socială, Alina Cristea și Simona Popescu. Elevii au aflat despre modurile de combatere și prevenire a violenței școlare, formele și tipuri de violență și bullying, siguranta online – cyberbullying, factorii de risc a acestora, conștientizând astfel că prietenia este cea mai importantă.
„La Școala Gimnazială „Alecu Russo” organizăm periodic activități de prevenire a actelor de violență și bullying. Este foarte important ca elevii sa înțeleagă ce implica astfel de acțiuni și cum se pot ele preveni. Faptul că, atât Direcția de Asistenta Socială, cu care avem un parteneriat continuu prin proiectele UNICEF, cât și reprezentantul Poliției Bacău, au fost astazi alături de cadrele didactice la activitatea antibullying, aduce un plus de conștientizare în rândul elevilor. Am remarcat că și copiii sunt mai receptivi atunci când discută și cu persoane din afara scolii pe astfel de subiecte. Vreau să mulțumesc invitaților noștri pentru activitatea de astăzi, dar și părinților pentru deschiderea pe care o au față de școală. Fără o colaborare permanentă școală-familie nu putem vorbi despre o reușită a educației și toate celelalte eforturi ar fi în zadar.”
profesor Maria Abaza, director Școala ”Alecu Russo”
Reîntâlnire cu fanii și cu…victoria
Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău revine în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” pentru un meci de campionat. O face după o pauză de fix două luni- ultimul joc acasă a fost cel pierdut la limită cu CSM Focșani 2007, pe 10 decembrie- și, mai ales, o face contra celui mai accesibil adversar posibil: „lanterna roșie” CSM Oradea. Prin urmare, există toate premizele pentru ca echipa antrenată de Sandu Iacob să obțină în meciul programat sâmbătă, de la ora 18.00, cele trei puncte care îi garantează permanența pe poziția a opta a clasamentului și după etapa a 17-a a Ligii Zimbrilor. Tabăra băcăuană s-a confruntat în ultima perioadă cu o serie de probleme medicale, care i-au afectat și prestația din înfrângerea cu Steaua, de sâmbăta trecută, din primul joc oficial al anului (pe lângă mai vechea indisponibilitate a lui Ivășchescu, a lipsit Ushal, iar Serhel a evoluat doar în mitanul secund), însă, indiferent de circumstanțe, „CSMeii” pornesc sâmbătă cu prima șansă. Dincolo de implicațiile din clasament, un succes ar fi și unul de moral pentru CSM Bacău înaintea celor două deplasări de săptămâna viitoare: miercuri, la Timișoara, pentru jocul cu Poli din primul tur al Cupei României și sâmbătă, 18 februarie, la Baia Mare, pentru confruntarea cu Minaur, contând pentru etapa a 18-a a campionatului.
Clasament Liga Zimbrilor
1 Dinamo București 17 17 0 0 638-484 51p.
2 CSM Constanța 16 12 2 2 480-425 38p.
3 Minaur Baia Mare 16 12 0 4 475-428 36p.
4 CSM București 16 11 0 5 468-435 33p.
5 Steaua București 16 10 1 5 481-453 31p.
6 CSM Focșani 2007 16 9 3 4 439-434 30p.
7 Potaissa Turda 16 8 1 7 455-461 25p.
8 CSM Bacău 16 6 2 8 457-482 20p.
9 HC Buzău 2012 16 9 1 9 458-472 19p.
10 CSU din Suceava 16 5 2 9 478-487 17p.
11 CSM Vaslui 16 5 1 10 443-485 16p.
12 Politehnica Timișoara 16 4 1 11 445-492 13p.
13 CSM Odorhei 16 1 0 15 444-534 3p.
14 CSM Oradea 18 0 0 17 465-554 0p.
Vine campioana
Misiune imposibilă pentru CSM-Știința Bacău în etapa a 17-a a Diviziei A1 la volei feminin. Sâmbătă, de la ora 15.00, băcăuancele primesc Albei Blaj, campioana en-titre și lidera la zi a clasamentului. Gazdele se prezintă după primul punct stagional obținut în deplasare în campionat (2-3 cu CSM București, runda precedentă), în timp ce tăvălugul Alba Blaj înaintează după ce miercuri a trecut și peste ucrainiencele de la Promoetei Dnipro (3-1 pe teren propriu) și a încheiat grupa din Liga Campionilor pe locul 3. Prin urmare, partida din Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” are ca favorită certă Blajul, echipei băcăuane antrenate de Dan Banu revenindu-i sarcina de a ieși cât mai onorabil dintr-o astfel de confruntare. Celelalte partide programate sâmbătă, în etapa a 17-a a Diviziei A1: Dinamo București- CSO Voluntari 2005, CSM Târgoviște- U NTT Data Cluj, SCMU Craiova- CSM Lugoj și FC Argeș Pitești- Rapid București.
Clasament
1 Volei Alba Blaj 15 14 1 42-7 41p.
2 CSM Târgoviște 14 11 3 37-13 34p.
3 Dinamo București 14 11 3 35-18 31p.
4 CSO Voluntari 2005 14 9 5 34-19 29p.
5 CSM Lugoj 14 9 5 33-20 28p.
6 Rapid București 13 10 3 24-31 20p.
7 CSM București 15 7 8 24-31 20p.
8 FC Argeș Pitești 14 4 10 17-32 13p.
9 SCMU Craiova 15 3 12 17-38 10p.
10 CSM-Știința Bacău 15 1 14 8-42 4p.
11 U NTT Data Cluj 15 0 15 2-45 0p.
Derby doar cu numele
Runda a 13-a a Seriei B din cadrul Diviziei A la handbal feminin aduce față în față cele două echipe băcăuane, Știința și CSM. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” și va fi un derby doar cu numele deoarece, în timp ce „CSMeoiacele” ocupă locul 4, Știința se află departe, foarte departe de fastul de odinioară, încheiind plutonul din postura ingrată de echipă aflată la cota zero puncte. Prefațată de întâlnirea de ieri, dintre CNE Sfântu-Gheorghe și CSM Galați II, etapa a 13-a mai programează sâmbătă, pe lângă jocul Știința Bacău- CSM Bacău, următoarele întâlniri: HCF Piatra Neamț- CSM Făgăraș, CSM Roman- HC Harghita, CSM Iași 2020- CSM Corona Brașov.
Clasament Seria B
1 CSM Corona Brașov 12 12 0 0 519-223 36p.
2 CNE Sfântu-Gheorghe 12 10 0 2 350-298 30p.
3 CSM Iași 2020 12 9 0 3 330-293 27p.
4 CSM Bacău 12 7 0 5 313-314 21p.
5 CSM Roman 12 6 0 6 335-328 18p.
6 CSM Galați 2 12 5 0 7 340-332 15p.
7 HCF Piatra Neamț 12 5 0 7 316-354 15p.
8 HC Harghita Odorhei 12 3 0 9 352-398 9p.
9 CSM Făgăraș 12 3 0 9 294-376 9p.
10 Știința Bacău 12 0 0 12 255-488 0p.
Un băcăuan a furat pensia abia primită de o femeie din județul Vrancea
Un bărbat de 59 de ani, din judeţul Bacău, a fost reţinut de poliţiştii vrânceni, joi, la scurt timp după ce i-a furat unei bătrâne din Păuneşti pensia abia primită de la factorul poştal, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
„La data de 09.02.2023, în jurul orei 13,00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Păuneşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că în data de 09.02.2023, în jurul orei 12,30, un bărbat i-ar fi sustras unei femei din comuna Păuneşti suma de 1.340 de lei, pe care o avea depozitată pe un pat din casă, bani pe care abia îi primise de la agentul poştal, reprezentând pensia pe luna în curs. Imediat, poliţiştii au demarat cercetările specifice pe raza de competenţă, iar după aproximativ jumătate de oră persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată, fiind vorba un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din judeţul Bacău”, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit poliţiei, bărbatul a fost găsit în gara din municipiul Adjud.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Cercetările continuă, în vederea recuperării prejudiciului şi documentării activităţii infracţionale a persoanei în cauză. AGERPRES
Avarie la rețeaua termică. Unde nu va fi căldură
Thermoenergy Group SA Bacau va sista furnizarea agentului termic a urmatoarelor puncte terrmice : PT 69, 95, 96, 97 , din cauza unei avarii majore aparute pe reteaua de transport.
Reluarea alimentarii cu agent termic a tuturor obiectivelor oprite se va face in cursul zilei de 10.02.2023.
Compania își cere scuze pentru disconfortul creat.
Bacău: „Radiografia” termică a celei mai geroase dimineţi de până acum
Regim anticiclonal (presiune atmosferică în jurul valorii de 1022 mb), cer senin: condiţii excelente pentru a începe ziua cu o dimineaţă foarte geroasă. În imaginea de mai jos puteţi observa variaţia temperaturilor înregistrate expediţionar în 1301 puncte distincte de pe rază municipiului şi din zona suburbană.
Măsurătorile au fost efectuate de colegul geograf Bogdan Pădurariu, înainte de răsăritul Soarelui (ora de plecare pe traseu: 5,25), în cadrul proiectului UCLAR (Urban Climate Assessment: a pre-requisite in designing cities’ resilience response to climate change for Romania’s North-East Development Region), coordonat de prof. univ. Lucian Sfîcă (Facultatea de Geografie şi Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi).
Valorile termice s-au încadrat între – 15,9 C şi -9,3 C (culorile albastru şi verde corespund unor valori mai coborâte, iar galben, portocaliu şi roşu temperaturi mai ridicate). În intervalul trekking-ului urban, la staţia meteo din reţeaua ANM (situată în vestul oraşului, la 175 m altitudine), mercurul termometrelor a indicat -12,0 C (la ora 5,00) şi -13,5 C (la ora 8,00), cu o minimă absolută de -14,7 C.
Prof Lucian Șerban
deferlari.ro
Nou-născut transferat la Iași pentru o operație de urgență
Un nou-născut ce a venit pe lume la Spitalul Municipal Bacau a fost transferat si operat de urgenta la Spitalul de Copii „Sf.Maria” din Iasi dupa ce medicii bacauani l-au diagnosticat cu o malformatie grava – cu gastroschizis, o afecțiune extrem de gravă care necesită intervenție rapidă, în regim de urgență.
Gastroschizisul este o afectiune caracterizata printr-un defect al peretelui abdominal (localizata la dreapta ombilicului, avand sub 5 cm in diametru), prin care herniaza viscerele libere, lipsite de sacul peritoneal. Aceasta malformatie poarta numele si de laparoschizis sau paraomfalocel, avand o frecventa mare, fiind observata la 1 din 5000 de nasteri.
Ansele intestinale sunt expuse mediului exterior fara a fi protejate de peritoneu sau in viata intrauterina sunt expuse lichidului amniotic, fapt ce determina iritarea acestora insotita de edem si scurtare in lungime. Aceste conditii patologice afecteaza functia intestinala a nou-nascutului cu sechele pe termen lung, insa defectul este rar asociat cu alte malformatii genetice.
Gatroschizisul apare devreme in dezvoltarea fetala, iar pana in prezent cauza acestuia este necunoscuta.
Conferințele Bibliotecii: Cristian Fulaș
Miercuri, 15 februarie 2023, ora 12.00, în cadrul programului Conferințele Bibliotecii, vă invităm la un nou eveniment cultural care îl va avea în prim-plan pe unul dintre cei mai importanți prozatori și traducători români de astăzi, Cristian Fulaș. El va fi realizat în parteneriat cu Editura Polirom și cu Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Cristian Fulaș este autorul bestsellerului Ioșca, roman publicat în două ediții de Polirom, apărut de curând în limba franceză, la editura canadiană La Peuplade, traducere de Florica și Jean-Louis Courriol. Ediția franceză a romanului a prilejuit în luna noiembrie a anului trecut mai multe întâlniri cu cititorii din Franța (Bordeaux, Nantes, Paris, Lyon) și Belgia (Bruxelles).
Născut la 3 iulie 1978, în Caracal, Cristian Fulaș a absolvit Facultatea de Litere și apoi studii aprofundate de teoria literaturii. Debutează în 2015 cu Fîșii de rușine (Premiul „Observator cultural” pentru debut; Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”; Premiul revistei Accente; nominalizat la Premiile USR pentru debut; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). Fragmente din roman au fost traduse în franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. În 2015 publică Jurnal de debutant (Editura Tracus Arte), iar în 2016, După plîns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). La Editura Polirom au apărut volumul de proză scurtă Cei frumoși și cei buni (2017) și romanele Fîșii de rușine (2018), După plîns (2019), Ioșca (2021) și biografia romanțată Celan. Am trăit, da (2022). Romanul Ioșca a fost tradus în Franța și Canada, bucurându-se de o receptare elogioasă în presa de specialitate. În 2018, Cristian Fulaș publică Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iași, în cadrul unui proiect FILIT.
A tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană și franceză, dintre care amintim: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur. O aruncare de Zaruri (Stéphane Mallarmé). De asemenea, este autorul unei noi traduceri în limba română a romanului À la recherche du temps perdu de Marcel Proust, din care au fost publicate la Editura Cartier primele trei tomuri.
A obţinut Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, a fost nominalizat la Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021 în cadrul FILIT şi Premiile Observator cultural, categoria Proză.
Tot miercuri, va fi lansat recentul său roman Specii, apărut la aceeași Editură Polirom. Despre roman va vorbi Adrian Jicu.
„Noul roman al lui Cristian Fulaș, Specii, nu seamănă cu nici una dintre cărțile publicate anterior de acest autor versatil și imprevizibil, care reconstituie minuțios – inclusiv la nivel de limbaj – lumea de azi, degradată, coruptă și haotică. «Lăsați orice speranță, voi ce intrați…» în universul ficțional populat de personaje precum Miron, politicianul ajuns din mare șef de partid un biet pușcăriaș părăsit de toți, Victor, omul lui de încredere care visează să devină împărat într-o lume de slugi, Corina, această Madame Bovary contemporană care nu știe cum să-și umple timpul (al ei și al copilului) fără ecrane și internet, sau Gelu, cel care, deși apare sporadic în paginile cărții, sintetizează perfect tupeul nețărmurit al canaliei absolute. Prozator pursânge, Cristian Fulaș ne oferă o radiografie bine calibrată a deșertăciunii, într-o narațiune care surprinde tensiunea destrămării realului în condițiile absenței totale a sensului.” (Carmen Mușat)
Jandarmii montani din Slănic Moldova, alături de iubitorii sporturilor de iarnă
Odată cu deschiderea pârtiei Nemira, jandarmii montani din Slănic Moldova sunt alături de iubitorii sporturilor de iarnă pregătiți să acorde sprijin persoanelor aflate în dificultate, să intervină în situații de urgență, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.
Pentru un weekend reușit pe pârtie, dar și pentru siguranța voastră și a celor din jur, jandarmii montani vă recomandă să nu coborâți pe pârtie sau pe traseele de schi utilizând sănii ori dispozitive improvizate sau alte materiale, să fiți echipaţi adecvat practicării sporturilor de iarnă,( casca fiind un accesoriu obligatoriu), să respectați ceilalți schiori și snowboarderi de pe partie, să alegeți ruta( traseul ) pe pârtie în funcție de nivelul de pregătire, astfel încât să nu incomodați sau să puneți în pericol pe cei din fața voastră, să păstrați curățenia ca în alte locuri publice, iar atunci când stați la rând la sistemul de urcare, unde trebuie să vă păstrați calmul să fiți atenți să nu deranjați celelalte persoane.
In cazul în care sunteți victima unui accident pe partia de schi sau martorii savarsirii unor fapte de natură antisocială sau fapte de natură să tulbure linistea publică, sunteti rugați să solicitați sprijin prin apel la numarul unic de urgenta „112” , de asemenea, vă puteți adresa direct și echipajelor de jandarmerie montană din zona.
Vă așteptăm pe Pârtia Nemira!
Bucurați-vă de iarnă în siguranță!
Ce asigurări a primit Gorbaciov?
ACTUALIZARE: Intr-un interviu acordat postului de televiziune TF1, la 3 decembrie 2022, două zile după întoarcerea de la Washington, președintele Emmanuel Macron a spus :„Există un lucru care depinde de ucraineni, este problema granițelor. Un lucru pe care trebuie să-l pregătim, și asta am discutat și cu președintele Biden, este arhitectura de securitate în care vrem să trăim mâine. Trebuie să ne pregătim pentru ceea ce avem de făcut, cum să ne protejăm aliații și statele membre, dând Rusiei garanții pentru propria sa securitate.„
Este incontestabil că, în atmosfera de ușurare și destindere din anii 1990-1991, de după retragerea politică a sovieticilor din Europa de Est, a existat o „cascadă de asigurări de securitate„ [1] transmise atât lui Gorbaciov, cât și stafului său, din partea liderilor occidentali. Ele apar într-o multitudine de înregistrări ale întâlnirilor și convorbirilor liderilor sovietici, americani și vest-europeni, declasificate treptat și publicate în jurul lui 2010 [1], [2].
Trebuie subliniat, de la bun început, că aceste asigurări, chiar dacă înregistrate, nu au luat forma unor documente cu valoare juridică. Ele se desfășurau într-un context geopolitic extrem de fluid, în care Tratatul de la Varșovia (desființat abia la 1 iulie 1991) și NATO coexistau, iar liderii europeni căutau, împreună cu Gorbaciov, edificarea unei noi structuri de securitate, corespunzătoare destinderii treptate care avea loc.
Prima asigurare explicită a venit din partea ministrului de Externe și vice-cancelar al Republicii Federale a Germaniei, Hans-Dietrich Genscher, la 31 ianuarie 1990, într-un discurs ținut la Tutzing, în Bavaria, asupra unificării Germaniei: „Aceasta nu trebuie să ducă la o lezare a intereselor de securitate sovietice. De aceea NATO trebuie să excludă expansiunea teritoriului ei spre est, adică să nu se deplaseze mai aproape de granițele sovietice.” La 6 februarie 1990, în cadrul întâlnirii lui Genscher cu ministrul de Externe al Marii Britanii, Douglas Hurd, Genscher precizează: „rușii trebuie să aibă o asigurare că dacă, de exemplu, cândva, guvernul polonez părăsește Tratatul de la Varșovia, ei nu se vor alătura NATO”. Poziția lui Genscher este cunoscută sub numele de „formula Tutzing„[3], [4].
Genscher a rămas consecvent în privința acestei viziuni. În Punctul meu de vedere, carte publicată în 2015 (slide 1), după izbucnirea războiului civil din Ucraina, Genscher spune: „În alianța transatlantică există forțe care nu vor să depășească vechile linii de divizare din Europa, ci să le deplaseze spre est... Europa Estică trebuie să includă Rusia. Rusia este o parte a ordinii de pace pan-Europene, ca și OSCE și Carta de la Paris…O stabilizare a ariei OSCE nu poate funcționa fără Rusia și, mai ales, nu poate fi orientată împotriva Rusiei.” Genscher a pledat mereu pentru cooperare în loc de confruntare, într-o lume multipolară, pentru o zonă de cooperare de tip CSCE/OSCE extinsă „de la Vancouver la Vladivostok”[5].
Primul ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher, în timpul vizitei lui Gorbaciov la Londra, 8 iunie 1990: „Trebuie să găsim căile de a da Uniunii Sovietice încrederea că securitatea sa va fi asigurată.”
Când mareșalul Dimitri Iazov, ministrul Apărării URSS, și-a exprimat, la 5 martie 1991, îngrijorarea asupra unei viitoare extinderi a NATO spre est, John Major, noul prim-ministru al Marii Britanii (de la 28 noiembrie 1990) i-a răspuns că „nu-și poate imagina cum, acum sau în viitor, țările Est-Europene ar putea deveni membre NATO„.
Președintele Franței, François Mitterrand, în vizită la Moscova, 25 mai 1990: „Personal sunt în favoarea unei demantelări treptate a blocurilor militare… Întotdeauna le-am spus partenerilor mei NATO: asumați-vă promisiunea de a nu deplasa formațiunile militare, din teritoriul lor prezent în RFG, spre Germania de Est.” Mai mult, într-o scrisoare către președintele George W. H. Bush (adresată „Dragă George”), în care relata discuțiile sale cu liderul sovietic: „Desigur va trebui să nu refuzăm detalierea garanțiilor pe care el are dreptul să le aștepte pentru securitatea țării sale.”
Președintele G.H.W.Bush, la summitul de la Washington/Camp David din 31 mai 1990: „Crede-mă, nu avem nici o intenție, nici măcar în gândurile noastre, de a leza Uniunea Sovietică, în nicio formă.”
În sfârșit, afirmația secretarului general NATO, Manfred Wörner în discursul său doctrinar „Alianța Atlantică și Securitatea Europeană în 1990” (Bruxelles, 17 mai 1990): „Faptul că suntem gata să nu plasăm armată NATO în afara teritoriului german dă Uniunii Sovietice o garanție de securitate fermă.” Aceasta este afirmația pe care președintele Vladimir Putin și ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, o citează deobicei în discursurile în care fac referire la asigurările încălcate de leadershipul occidental.
Conform ultimului ambasador al Statelor Unite în Uniunea Sovietică, Jack F. Matlok, „primul președinte Bush [G.W.H. Bush, Bush tatăl] l-a asigurat pe Gorbaciov că nu va avea loc o extindere a NATO dincolo de granițele Germaniei unificate, dacă Gorbaciov va permite unificarea Germaniei cu rămânerea ei în NATO”. Matlok a susținut, cu vehemență [6], acest fapt într-o serie de luări de poziție publice, inclusiv în fața Congresului Statelor Unite.
Dacă ambasadorul Matlock se referă la o asigurare directă din partea președintelui Bush, în toate documentele desecretizate până acum aceasta nu există și este probabil să nu existe deloc. Președintele Bush a fost foarte atent să nu exprime personal niciun angajament concret care ar fi închis perspectiva expansiunii Statelor Unite, via NATO, spre Est. Dacă Matlok se referă la o asigurare prin emisarii președintelui, această asigurare există: este faimoasa „not one inch eastward” transmisă președintelui Gorbaciov de către numărul doi de la Washington, secretarul de Stat al SUA, James Baker.
În această privință, politica lui Bush față de Gorbaciov a fost o politică duală. De la bun început, în paralel cu asigurările date sovieticilor „not one inch eastward”, în interiorul administrației Bush au existat dezbateri explicite privind extinderea NATO. Departamentul Apărării, prin Dick Cheney, propunea o politică a „ușilor întredeschise” („door ajar”), în timp ce Departamentul de Stat prefera formula: „discuția asupra extinderii NATO nu este pe agenda de lucru„. În cursul administrației G.W.H. Bush a fost adoptată această ultimă abordare, „pentru a nu-i alarma pe sovietici că se crează o alianță nouă împotriva lor”. Viitoarea administrație, Clinton, o va adopta pe a doua, de data aceasta sub binecunoscuta formulă, actuală și azi, a „politicii ușilor deschise”.
Trebuie notat că dualitatea politicii președintelui Bush (acel „two-pronged strategy”, „dual nature of U.S. strategy”[3]) era mai degrabă una de precauție și expectativă. Pe plan intern Gorbaciov era sub tirul încrucișat al ultra(conservatorilor) și ultra(liberalilor). Cursul, precaut și el, în plus ezitant, al reformelor lui Gorbaciov putea fi întrerupt în orice moment.
În acest context, toți liderii occidentali se temeau de haos și frânau cursul inexorabil al Istoriei. Ungaria și Polonia tatonau aderarea la NATO ─ li s-a refuzat (vorbim de 1990/91). Fostele teritorii anexate de URSS în 1940/41 și transformate după război în Republici Unionale Sovietice luptau eroic pentru independență. Occidentalii le temperau. Eliberarea lor nu a venit din Occident, nu a fost în planul Occidentului. A făcut-o Boris Elțîn, care în 1990 nu era în cărțile Occidentului. Toți mizau pe Gorbaciov.
Cea mai elocventă ilustrare a acestei situații este discursul președintelui G.H.W. Bush în Sovietul Suprem de la Kiev, la 1 august 1991, [7] (slide 2). Bush se întâlnise, la 30 iulie, cu Gorbaciov la Moscova și îl asigurase că îi va consilia pe ucraineni împotriva independenței. La Kiev a refuzat orice contact cu liderii naționaliști.
Deși aplaudat în picioare, discursul președintelui Bush de la Kiev a fost depășit de cursul evenimentelor. El se dovedește, însă, a fi premonitoriu pentru recrudescența naționalismului xenofob ucrainean, devenit politică de Stat după 2014:
„…Vă voi spune, mai în detaliu, ce înțeleg americanii când vorbesc despre libertate, democrație și economie liberă. De nici un termen nu s-a abuzat mai mult și mai cinic decât de aceștia…. Cel mai sigur test prin care judecăm dacă o țară este liberă este gradul de securitate de care se bucură minoritățile…Voi vizita astăzi monumentul de la Babi Iar ─ o sumbră și solemnă atenționare a ceea ce se întâmplă când oamenii nu reușesc să-și reprime oribila pornire spre intoleranță și tiranie. Americanii nu îi vor susține pe cei care vor independență pentru a înlocui o tiranie depărtată cu un despotism local. Ei nu îi vor ajuta pe cei care promovează un naționalism sinucigaș, bazat pe ură etnică.” Draftul discursului a fost conceput de către Condoleezza Rice, în 1991 consilier pentru problemele sovietice și est-europene în Departamentul de Stat; sintagma „naționalism sinucigaș” a fost inserată în draft de către președinte.
Vizita, la memorialul de la Babi Iar (slide 2) a fost o atenționare a naționaliștilor de la Kiev asupra descendenței lor ideologice din naționaliștii ucraineni care au participat, alături de naziștii germani, în 1941-1943, la procesul de epurare etnică, prin seria de masacre asupra civililor de altă etnie decât cea ucraineană, în mod special evrei, polonezi și ruși.
Peste trei decenii, sub perdeaua de fum a acelorași „democracy” și „freedom”, acoperind acum alte motivații geopolitice, Washingtonul lui Jo Biden și Bruxellesul Ursulei von der Leyen pledează pentru primirea „naționalismului sinucigaș” ─ problema lui ─ și „cu o oribilă pornire spre intoleranță și tiranie” ─ problema noastră ─ de la Kiev în Uniunea Europeană și în NATO. Un naționalism care și-a legiferat genocidul cultural asupra tuturor celor de altă etnie ca politică de Stat în 2017 prin Legea Educației, reconfirmată în 2022, prin Legea Minorităților Naționale. Iar propagandiștii români ai Kievului preiau discursul insolent al lui Zelenski despre faptul că ei, naționaliștii ultra-xenofobi Kieveni, ar fi apărătorii democrației și libertății (occidentale). Nu există o caracterizare mai precisă a pericolului naționalismului ucrainean, pentru pacea Europei și pentru poporul român în mod special, decât cea din celebrul Discurs de la Kiev al președintelui G.W.H. Bush.
Bibliografie
[1] Svetlana Savranskaia and Tom Blanton, Who Promised What to Whom on NATO Expansion?What Gorbaciov Heard ─ Declassified Documents, National Security Archive, Electronic Briefing Book 613, February 2017.
[2] Svetlana Savranskaya and Thomas Blanton, The Washington/Camp David Summit 1990: From the Secret Soviet, American and German Files ─ Declassified Documents National Security Archive, Electronic Briefing Book No. 320, June 2010.
[3] J. R. I. Shifrison, Deal or No Deal? The End of the Cold War and the Offer to Limit NATO Expansion, Quaterly Journal International Security, vol. 40, no.4, pp. 7-44.
[4] Frank Elbe, „The Diplomatic Path to Germany Unity”, Bulletin of the German Historical Institute, 46 (Spring 2010), pp. 33-46
[5] https://www.frontiere.info/cooperative-world-order-the-vision-of-hans-dietrich-genscher/
[6] https://www.youtube.com/watch?v=fsT8OBroCEE&t=1110s
[7] https://www.youtube.com/watch?v=hgEB1GB8qAM
Prof. Dr. Tiberiu Tudor
Episodul anterior – III. Problema Germană – Primul pas al NATO spre Est, în:
28 ian.2023 https://www.desteptarea.ro/problema-germana-primul-pas-al-nato-spre-est/
29 ian.2023 https://www.art-emis.ro/analize/infiintarea-si-extinderea-n-a-t-o-3
01febr.2023 https://ziarulnatiunea.ro/2023/02/01/problema-germana-primul-pas-al-nato-spre-est /





























