sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 961

Depistat la volan cu o alcoolemie de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat

    La data de 19 martie a.c., în jurul orei 01.30, o patrulă de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Oneşti au oprit în trafic, pe strada Avântului, din localitate, un tânăr de 21 de ani care conducea un autoturism deși avea o alcoolemie de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Tânărul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.

    Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumul public sub influenţa alcoolului.

    Premiu de 13.000 de euro, câștigat de un băcăuan, la loto

    Un jucător din Bacău a nimerit varianta norocoasă care i-a adus în buzunar circa 13.000 de euro. Norocosul a fost la un pas de a deveni milionar în lei, ratând doar un număr din cele 5 extrase la jocul Joker.

    Un băcăuan care a jucat, recent, la loterie, se poate lăuda că, cel puțin pentru o vreme, nu va mai duce grija banilor. Asta, firește, dacă va fi cumpătat și va cheltui inteligent banii. Norocosul a fost singurul dintre pasionații din țară de jocuri tip loterie care, la extragerea Joker de duminca trecută, a ghicit combinația de numere care i-a adus un premiu de peste 65.000 de lei, la categoria a III-a. Acesta a „prins” 4 din cele 5 numere plus jokerul.

    Cum s-ar zice, a fost la un milimetru de premiul de categoria I (ajuns la peste 1,1 milioane de lei), lipsindu-i doar un număr pentru a-l trimite spre elita milionarilor … în lei, deocamdată. De altfel, a fost singurul câștig semnificativ de la acest joc, unde, cu doar trei săptămâni în urmă, un gălățean din Pechea (localitatea natala a pugilistului Lucian Bute) a câștigat marele premiu, de aproximativ 4 milioane de euro, acesta fiind primul milionar, din 2023, la loteria națională.

    13.000 de pâini sau 4.300 de caserole de mici

    E drept că suma câștigată de norocosul băcăuan nu este nici pe departe comparabilă cu cea a jucătorului din județul Galați, dar, să recunoaștem că nici nu sunt de ici – colea, banii primiți drept premiu. Vorbim de vreo 13.000 de euro, bani care, dacă presupunem că ar fi pensionar, ar reprezenta venitul pe vreo doi ani și jumătate.

    La fel și în cazul unui angajat cu salariul minim pe economie (circa 1.950 de lei). Numai dacă ar fi să socotim că acești bani i-ar ajunge să cumpere vreo … 13.000 de pâini sau circa 4.300 de caserole de mici ori 3.000 de kilograme de ceafă de porc, din-aia bună, fără os, la promoție, săptămâna asta, într-un hipermarket german, de pe la noi.

    Dacă omul nostru este chivernisit și înțelept, recomandarea ar fi să pună banii la „clocitoarea” de la stat, cumpărând obligațiuni „Tezaur”, de exemplu, emise de Ministerul de Finanțe. Cea mai sigură și mai avantajoasă investiție, dacă luăm în calcul maturitățile de 1, 2 și 3 ani și dobânzile anuale de 7,20%, 7,50%, respectiv 8%.

    Plus că titlurile sunt transferabile și se pot răscumpăra, în avans. Mai mult, nici nu sunt impozitate de către stat, comparativ cu celelalte tipuri de plasament – depozite bancare (atractive, în trecut) sau investiții la bursa de valori (mult mai complicate, ca procedură, și mai riscante).

    Programul „RE-CONNECT”: Perspective bune pentru Aeroportul din Bacău

    Echipa managerială de la Aeroport poartă discuții cu mai mulți operatori aerieni care să efectueze zboruri din Bacău. Deja, din vară, compania AeroItalia are programate curse, de trei ori pe săptămână, spre Roma Fiumicino. Pasagerii care vor alege aeroportul din Bacău, folosind flota AeroItalia, vor putea ajunge inclusiv în Statele Unite, cu escală la Roma. Se poartă negocieri și pentru asigurarea de zboruri pe rute interne.

    Noul manager al Aeroportului Internațional „George Enescu” (AIGE) a intrat în pâine imediat ce a semnat contractul pentru asigurarea interimatului la această instituție, efectuând deja numeroase întâlniri cu diverși operatori aerieni din Europa și din țară. Ținta pentru acest an este atingerea, dacă nu chiar depășirea limitei de 150.000 de pasageri, astfel încât, la anul, să fie programate zboruri zilnice de pe pista din Bacău. Potrivit conducerii aeroportului, prin proiectul RE-CONNECT, se urmărește ca, de la anul, să fie restabilite legăturile aeriene ale Bacăului cu principalale orașe europene care au prezentat și încă mai prezintă interes pentru românii plecați la muncă sau cei cu intenții turistice ori de afaceri, respectiv din Italia – Roma, Torino, Milano – Bergamo, Veneția – Treviso, Bolognia, Catania, dar și din Anglia (Londra și Liverpool), Germania (Memmingen și Munchen), Belgia (Bruxelles), Cipru (Larnaca), Damenarca (Billund).  „Operatorii aerieni mizează pe destinațiile care au fost deja la Aeroportul din Bacău și care au un istoric de trafic, astfel încât noi să îi ajutăm cu cifrele necesare, dar și cu destinațiile noi care vor apărea”, a punctat directorul interimar al Aeroportului din Bacău, Radu Bezniuc.  Din planurile echipei de la AIGE, nu mai fac parte destinațiile din Spania, din cauza fluxului redus de pasageri înregistrat în trecut. Dar nici Portugalia, propunere care nu a putut fi susținută din cauza timpului lung de zbor (de peste 4 ore), a prețului foarte ridicat al biletelor, dar  și a cererii reduse din partea călătorilor.

    Zboruri către Statele Unite

    Tonul a fost dat de compania AeroItalia care, în urma discuțiilor purtate cu Radu Bezniuc, managerul interimar al AIGE, a decis reluarea zborurilor de pe Aeroportul Internațional „George Enescu”. Astfel, de la 1 iunie și până în septembrie 2023, avioanele AeroItalia vor zbura pe relația Roma – Bacău, în fiecare marți, joi și sâmbătă. „Am fost destul de operativi, astfel încât să reușim să prindem ultimul vagon. A fost destul de complicat, pentru că AeroItalia considera oportun să aibă zboruri doar spre București, curse zilnice, dar am reușit să-i convingem că merită să facă ajungă și în Bacău. A fost un efort comun al întregii echipe de la aeroport, astfel încât am venit cu cifre concrete prin care am arătat că traficul spre Roma are un potențial foarte mare și nu trebuie pierdut”, a declarat Radu Bezniuc, șeful aeroportului din Bacău. Vestea bună este că, după ce aeroportul de la Roma Fiumicino a fost renovat complet, AeroItalia a anunțat că, foarte curând, va putea să realizeze zboruri și peste Atlantic. În acest sens, a fost demarată o colaborare cu ITA Airways, compania aeriană de stat a Italiei. „Practic, cu o singură oprire, la Roma Fiumicino, se va putea ajunge și în Statele Unite”,  a subliniat managerul Bezniuc. O altă destinație pe care AeroItalia o are în vedere este Sardinia, respectiv Olbia, compania putând asigura conectivitate prin aeroportul Roma Fiumicino, aspect care, se speră, va determina o- „flexibilitate” din partea agențiilor de turism locale. „În scurt timp, se vor pune în vânzare și biletele pentru această conexiune, cap coadă, astfel încât pasagerul care cumpără un zbor Bacău – Olbia, prin punctul de tranzit Roma Fiumicino, să nu mai fie nevoit să se gândească dacă prinde sau nu aeronava următoare, cum se întâmplă, de obicei, la operatorii aerieni low cost”, a mai arătat managerul Bezniuc.

    Curse charter spre Antalya, iar, din iarnă, spre Bruxelles

    Discuții avansate au fost purtate și cu reprezentanții companiei aeriene belgiene TUI Fly, la următoarele întâlniri urmând a fi stabiliți pașii concreți în vederea acoperirii rutei Bacău – Bruxelles, începând cu următorul sezon de iarnă. Mai notăm că echipa din Bacău a avut întâlniri inclusiv cu HiSky, o companie aeriană cu sediul în Chișinău, ai cărei reprezentanți au confirmat că, în acest sezon estival, va efectua curse charter spre Antalya. „În schimb, s-a renuțat la zborurile charter spre Heraklion – Grecia, care trebuiau efectuate de către cei de la AirConnect (companie aeriană românească n.r.), în parteneriat cu Karpaten (agenție de turism n.r.), tocmai pentru că nu exista «încărcarea» necesară”, a precizat managerul aeroportului din Bacău.

    WizzAir – 0 posibilă revenire, Ryanair – un deziderat

    Au mai fost întâlniri și cu reprezentanții WizzAir, companie care, recent, a renunțat la zborurile din Bacău. Aceștia au confirmat ceea ce deja se știa, și anume că, deocamdată, compania nu are capacități suplimentare de zbor, mai ales după ce două aeronave au fost scoase din circuit pentru cel puțin două luni, în urma incidentului petrecut zilele trecute pe aeroportul din Suceava. „Marți, am avut o deplasare la Budapesta, pentru a mă întâlni cu cei de la WizzAir, acesta fiind al doilea punct din agendă, după AeroItalia. Mi-au comunicat că, la acest moment, nu au capacitățile necesare. Lucru care, de altfel, s-a și confirmat în timp, în sensul că, pe Iași sau pe Suceava, nu au crescut capacitățile companiei. Urmează o altă rundă de negocieri, dar de data asta va fi la nivel de top management”, a dezvăluit Radu Bezniuc. De altfel, au fost abordați chiar și reprezentanții LOT Polish Airlines, principala companie aeriană din Polonia, care ar fi fost de acord să înceapă să zboare, de trei ori pe săptămână, pe relația Varșovia, însă doar în schimbul a 10.000 de euro pentru fiecare cursă. „Or, ceea ce facem noi, echipa de la aeroport, împreună cu Consiliul Județean, este să restabilim conectivitatea, dar cu efort minim, din punct de vedere fianciar”, a mai spus șeful aeroportului din Bacău. În privința Ryanair, una dintre cele mai curtate companii aeriene low cost, sunt șanse minime ca aceasta să opereze zboruri și din Bacău, în condițiile în care există deja invitații de la peste 200 de aeroporturi importante din lume, aflate pe lista de așteptare.

    Curse Bacău – Cluj Napoca

    Vești bune și pentru băcăuanii care vor opta pentru călătorii în țară, în special spre Ardeal, folosind avionul. Astfel, managerul Radu Bezniuc a anunțat că se poartă discuții cu un operator aerian care să lanseze curse din Bacău spre Cluj. „Sunt puse mai multe condiționări financiare, acolo, dar vrem să vedem, mai întâi, dacă acestea pot fi acoperite de Aeroport sau de Consiliul Județean”, a precizat Radu Bezniuc. Echipa managerială are în vedere inclusiv asigurarea unei conexiuni dintre aeroport și gara din Bacău. „Din păcate, constatarea mea personală este că nu există elementara conexiune directă dintre gară și aeroport. Or, lucrul acesta ne dezavantajează din start. Pentru că pasagerul, chiar dacă ajunge în gară, se gândește cum ajunge la aeroport. Prin urmare, vom face demersul necesar către primăria municipiului Bacău, astfel încât să ne ajute cu o rută expres, de la gară către aeroport, exact când sunt fluxurile de operare pe pista de aici”, a punctat managerul aeroportului. Se dorește chiar realizarea unei conectivități a aeroportului cu stațiunile de interes național și local din județ – Slănic Moldova, Târgu Ocna, Moinești etc, inclusiv cu localitățile limitrofe județului. „Ceea ce trebuie să creăm noi este o experiență foarte bună a pasagerului, atunci când se gândește la Bacău”, a încheiat managerul Radu Bezniuc, oferind, ca exemplu negativ, aeroportul din Iași, unde, în ultima vreme, au crescut fluxurile de pasageri, dar a scăzut nivelul de satisfacere a călătorilor.

     

    Premieră cu succes asigurat la Universitatea ”Vasile Alecsandri”:  Subingineri cu doi ani de școală

    Deși Legile Educației sunt încă tulburi și fără ținte precise, există câteva propuneri care pot ajuta atât elevii, cât și mediul economic. La solicitarea societăților comerciale ce se confruntă cu o lipsă enormă de personal calificat, se ia în discuție reînființarea studiilor universitare de scurtă durată sau, după cum erau cunoscute mai demult, școlile de subingineri 

    Durata acestei forme de studii universitare ar fi de doi ani, față de trei, cât era înainte. Prin proiectul de lege plecat de la Ministerul  Educației  și ajuns în dezbaterea Parlamentului dorește introducerea ciclului de studii universitare de scurtă durată, ca formă distinctă de organizare a învățământului superior, ce va contribui la diversificarea calificărilor de nivel ISCED 5.

    Bacalaureat și practică multă

    Astfel, se încearcă acoperirea deficitului de specialiști, mai ales în  domeniile tehnice. În cadrul studiilor de scurtă durată va fi obligatorie efectuarea unor stagii de practică în firme și companii partenere, care vor colabora inclusiv în stabilirea materiilor studiate.

    Pentru asta, instituțiile de universitățile vor asigura cel puțin jumătate din locurile de practică necesare, dintre care cel puţin 75%  în afara instituțiilor de învățământ superior, în cadrul parteneriatelor semnate cu agenții economici care vor angaja absolveții.

    Studiile de scurtă durată la forma de învăţământ cu frecvenţă vor putea fi organizate, întocmai ca studiile de licență, cu finanţare de la bugetul de stat sau cu taxă. Pentru a se putea înscrie la studii universitare de scurtă durată, absolvenţii de liceu vor trebui să aibă diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă.

    Universitatea e pregătită! Alții? 

    Mereu atentă la transformările economice și sociale din societate, Universitatea ”Vasile Alecsandri” s-a adaptat permanent pentru a oferi șanse reale în cariera profesională absolvenților săi. Actualizarea specializărilor și a materiei predate a ținut pasul cu cerințele noilor domenii prin calificarea cadrelor didactice, dar și prin schimbul de informații cu firmele interesate să-și găsească specialiști calificați încă de pe băncile școlii.

    AEROSTAR și BARLETA sunt doar doi dintre partenerii consacrați, care au încredere că de aici își pot recruta viitorii specialiști. În ciuda demotivării multor absolvenți de liceu în a urma cursurile învățământului superior, universitatea băcăuană a venit permanent cu oferte la zi. Chiar și în bătălia inegală cu școlile postliceale (care primeau cursanți fără Bacalaureat), Universitatea ”Vasile Alecsandri” a menținut standardul de calitate și la învățământul universitar terțiar, o variantă mai utilă de pregătire pentru angajarea avantajoasă. Din păcate, prea puțini au ales această șansă.

    Acum, cu introducerea variantei ”subingineri în doi ani”, președintele Senatului Universității ”Vasile Alecandri”, Valentin Nedeff, crede că mulți absolvenți de liceu vor opta pentru o formă de învățământ ce le va oferi șansa unei cariere de succes. Numai că există câteva condiții. Prima ar fi integrarea învățământului tehnic/profesional într-un ciclu coerent, care să pornească din primul an de liceu și să se finalizeze concret în calificări reale. de aici vine a doua condiție, și anume crearea de consorții educaționale din care să facă parte liceele, universitatea și firmele puternice.

    În acest fel – și printr-o finanțare reală din partea Statului – , se va rezolva atât criza forței de muncă din Bacău, dar vor fi împlinite și așteptările tinerilor ce sunt acum lipsiți de perspective reale la ei acasă. Universitatea din Bacău poate instrui 10.000 de studenți, dar acum școlarizează doar 6.000, laboratoarele sale 3D oferă cele mai atractive și moderne posibilități de învățare, cadrele didactice sunt la curent cu cele mai noi aplicații practice ale tehnicii, iar în curând un câmin de 3 stele occidentale va fi la dispoziția studenților.

    ”Sigur, sunt șanse foarte mari ca viitorii subingineri pregătiți în ciclul de doi ani să fie absorbiți rapid pe piața muncii, mai ales cei specializați în Tehnologia informației, adică IT, și Tehnic, mai ales mecanică. Dar pentru asta e nevoie de o coroborare cu realitățile economico-sociale, dar și de noi legi ale salarizării și ne înnoire a nomenclatorului de meserii. Nu se mai poate cu regulile de acum 10-20 de ani să fii bun în 2023, pentru că sunt noi domenii care cer cunoștințe și abilități pentru viitorii specialiști. Dincolo de faptul că e greu să comunici cu tinerii elevi sau studenți deoarece ei au un alt limbaj venit dintr-o percepție diferită a lumii, există la cei tineri și alte standarde de muncă, de nivel al retribuției, de condiții oferite de angajator. Noi am reușit să ne acoperim partea de educație modernă și utilă, de cazare și masă, mai rămâne ca Statul să se ocupe de legislație și finanțare, iar mediul de afaceri să îi integreze în realitățile economice contemporane.”

    Președintele Senatului Universității ”Vasile Alecandri”, prof.univ.dr.ing. Valentin Nedeff

    Universitatea Bacău, decenii de școală tehnică adevărată

    În 1961 s-a înfiinţat Institutul Pedagogic Bacău, cu secţiile: Ştiinţe Umaniste, Matematică, Ştiinţe Naturale, iar în li s-au adăugat în 1964 Facultatea de Istorie-Geografie şi Facultatea de Educaţie Fizică. Din 1976, apare Facultatea de Inginerie, an când Institutul Pedagogic devine Institutul de Învăţământ Superior din Bacău, și se înfiinţează prima specializare cu profil tehnic, Tehnologia construcţiilor de maşini (TCM). În anul 1984, Institutul de Învăţământ Superior este transformat în Institutul de Subingineri din Bacău, subordonat Institutului Politehnic din Iaşi, iar un an mai târziu, se transferă de la Institutul Politehnic din Iaşi specializarea Tehnologie chimică anorganică (TCA). În anul 1986, se transfer, tot de la Institutul Politehnic din Iaşi, specializarea Reţele electrice (RE). În anul 1990, Institutul de Subingineri din Bacău devine Universitatea din Bacău, în conformitate cu Ordinul nr. 7751/1990 al ministrului Învăţământului, care cuprindea două facultăţi: Facultatea de Inginerie şi, respectiv, Facultatea de Litere şi Ştiinţe. În perioada 1990-2004, Facultatea de Inginerie şi-a dezvoltat aria domeniilor şi specializărilor la forma lungă (5 ani, ingineri diplomaţi) şi scurtă (3 ani, ingineri) de învăţământ universitar, ajungând până la 11 specializări la forma lungă şi 4 specializări la forma scurtă.

     

    Noi, cei din Bacău, Kiev, Moscova

    Războiul ticălos al Rusiei împotriva Ucrainei a scos la iveală atrocități comise la ordinele Kremlinului împotriva civililor nevinovați și militarilor de pe front, dar și chestii mai puțin plăcut-convenabile despre ucrainieni, și de aceea ascunse de ”propaganda pozitivă” națională sau internațională. Mă rog, întotdeauna a fost așa, dar oribilele lagăre de concentrare ale naziștilor nu scuză bombardamentele aliaților asupra orașului Dresda în Al Doilea Război Mondial! Dreapta judecată vine foarte (prea) târziu, dar tot vine… Sau nu vine?

    Până atunci, Vladimir Putin calcă apăsat în Crimeea pentru a sărbători cucerirea peninsulei în 2014, iar pe urmă zboară cu elicopterul la Mariupol, în Donbas, una dintre regiunile cam rusofone disputate cu Ucraina. Sfidător, țarul agresiv Putin s-a urcat la volanul unei mașini și a condus un SUV prin bătătura dușmanilor. Ah, ce-ar mai fi dorit Vlodimir (Zelenski) să aibă niște super-rachete americane care să-l scuture pe Vladimir (Putin) în timpul sejurului tupeist.

    Apropo de tupeu, domnul primar Viziteu ne spune că mai are nevoie de opt ani ca să ne dea Bacăul promis acum trei ani. De acord că ”se minciunește” în campania electorală, dar prea seamănă amânarea vieții bune de la noi cu gogoneaua lui Nicușor Dan la București! Ambii primari au trosnit cu revoluții urbanistico-financiaro-dezvoltatoare, de care, din păcate, s-a cam ales praful. Ce-i drept, ambii emanați din USR și-au dovedit neputința politică de a-și negocia susținerea prin consiliile locale, aceste miniparlamente ce asigură finanțarea proiectelor. Prin mazilirea lui Ghingheș, primarul Viziteu și-a pierdut o voce publică, dar și un potențial om de acțiune în administrație, oferindu-și doar o echipă contestată și contestabilă, de prea multe ori cu probleme legale.

    Cu recunoscutul pragmatism cinic-eficient, PSD-ul atacă (cam cu voci de… soprană, după părerea mea!) actuala administrație, iar în Consiliul  Local duce lipsă de profesioniști eficienți. Dar compensează în județ, unde punctează în orașe și comune prin investițiile finanțate în primul rând de Consiliul Județean. ”Capul” CJ Valentin Ivancea se impune/este impus ca gospodar și manager, într-o foarte posibilă și necesară candidatură la Primăria Bacău. O mișcare deșteaptă și necesară, mai ales că PNL rămâne la nivelul de cochetă expirată, care mai seduce doar nesatisfăcuții triști din politică.

    Câștigul cât mai rapid, succesul politico-financiar, sprijinul de la marile puteri, satisfacerea propriilor egoisme electorale. Astea leagă cele două imagini expuse mai sus. Și noi? Noi unde suntem, cei din Ucraina, Rusia, România?

    Excelența prin precizie și profesionalism. Arena Vet Clinic s-a mutat în casă nouă

       noul sediu Arena Vet Clinic este pe str. Ștefan cel Mare nr.15

      În noiembrie 2021, pe când Arena Vet împlinea 5 ani, am realizat un interviu cu administratorul clinicii, dr. Oana Mihalcea. Una din întrebările de atunci a fost „unde va vedea acest proiect peste 5 ani”. „Peste alți cinci ani, în primul rând, într-un spațiu mult mai generos în care să…”, ne-a spus atunci Oana Mihalcea. Ei bine, nu a fost nevoie de 5 ani, pentru că la sfârșitul săptămânii trecute, Arena Vet Clinic s-a mutat în casă nouă, într-un spațiu adecvat activității de clinică. Practic s-a trecut la un spațiu de două ori mai mare, ceea ce demonstrează dorința de dezvoltare a celor de la Arena Vet.

      Despre noutățile de la noua locație, ne-a vorbit dr. Oana Mihalcea, administratorul firmei:

      „Acum avem camere individuale pentru fiecare activitate medicală în parte. Un spațiu generos pentru chirurgie, dotat cu anestezie inhalatorie și unitate electrochirurgicală și absolut tot ce trebuie pentru terapie intensivă, un spațiu separat pentru internări de zi, spitalizări și tratamente, capitol la care eram deficitari însă de care acum ne bucurăm din plin. Spațiu separat pentru ecografie și imagistică, fibroendoscopie, cateterizări, puncții eco-ghidate și alte manopere imagistice. Laboratorul este utilat cu o linie completă de analize hematologice și nu numai. Avem și o sală de cosmetică pentru tuns și spălat animalele de toate taliile, cu personal specializat. Totodată putem spune că avem un flux corect în clinică, un flux al pacientului de la intrare unde se face triajul, la consultație, la diagnostic de laborator sau imagistic și dacă este nevoie la internare/spitalizare. Încercăm să ne diversificăm activitatea către mai multe tipuri de servicii care actualmente nu sunt sau sunt insuficient valorificate în oraș. De altfel, noi avem colaborări cu multe cabinete din oraș și din imprejurimi care ne trimit cazuistică pentru diagnostic atât ecografic cât și de laborator, colaborări menite a deservi interesul pacientului.”

      Pe lângă nevoia de dezvoltare ce a dus la această extindere, mutarea într-un spațiu mai generos a fost generată și din faptul că a crescut adresabilitatea. Practic, a crescut cererea de servicii de acest fel și în mod special de spitalizare și nevoia de a avea încăperi dedicate pentru diagnostic. Acum acestea se pot face mai facil, mai corect și cu mai multă aparatură ce necesită spațiu. Mai mult decât atât și creșterea numărului pacienților a dus la dorința și necesitatea unui spațiu mai mare. Statistic vorbind, de la an la an, numărul pacienților a avut o creștere constantă de aproximativ 10-15 %.

      La deschiderea noului sediu Arena Vet Clinic Bacău, dr. Oana Mihalcea a adresat și câteva cuvinte pentru băcăuanii stăpâni de animăluțe: „Ne dorim ca aceștia sa fie cât mai  responsabili și conștiincioși în respectarea recomandărilor, pentru a ne vizita  cât mai des în scop preventiv și cât mai rar în scop curativ. De asemenea ne dorim sa fim foarte aproape de pacienți și stăpânii lor prin platforma digitalizare care o deținem, să le oferim toate serviciile și să acoperim toată gama de necesități medicale. Le dorim sa fie sănătoși și să vina la noi mai mult în vizita sau în scop profilactic.”

      Echipa Arena Vet este compusă din: dr. Oana Mihalcea, as. Irina Hârjabu, și dr. Silviu Balaș.

      Clinica medicală Arena Vet este situată pe str. Ștefan cel Mare nr. 15, tel. 0787.627.988, email:arena.vetclinic@yahoo.com. Alte detalii puteți vedea pe site-ul clinicii, www.arenavetclinic.ro, dar și pe conturile de pe rețelele de socializare: arena vet clinic.

      Florin Ștefănescu

      Represiunea nu are o singură culoare

      S-a sărbătorit, acum câteva zile, Ziua Deținuțilot Politici Anticomuniști. Este paradoxal cum o țară care, în ultima suta de ani, a fost sub patru dictaturi se face că uită de primele trei și își amintește doar de ultima.

      Firește, e important să comemorăm victimele regimului comunist, cu condiția să fi fost într-adevăr victime, și nu cetățeni pedepsiți pentru crime sau abuzuri săvârșite în timp ce dețineau Puterea. Nu trebuie, însă, să uităm de alte forme de represiune și dictatură care au existat în trecutul nostru. Înainte de 23 august 1944, România a fost, pe rând, sub dictatura regală, legionară și antonesciană, iar autorițătile acestor regimuri au arestat și condamnat mii de persoane cu simpatii de stânga, de extremă stânga sau simpli cetățeni care se împotriveau abuzurilor. Și aceste persoane au fost victime ale represiunii politice. Este important să recunoaștem și să comemorăm aceste victime, la fel ca și pe cele ale regimului comunist, pentru a înțelege mai bine istoria noastră și pentru a evita să repetăm greșelile din trecut.

      Dar si înainte de dictatura instaurata de Carol al II-lea au existat abuzuri: Grivița, 1933; Lupeni 1929; București, 1918, ca să amintim doar câteva ocazii în care autoritățile „democratice” au ucis muncitorii greviști. Un militant socialist băcăuan, doctorul Herman Aroneanu, a fost ucis în bătaie în beciul Poliției în 1920.

      Este cu adevărat fascinant faptul că mulți oameni consideră că victimele unei represiunii sunt mai importante decât victimele altora. Într-un mod ironic, unii oameni consideră că victimele comuniștilor merită mai multă compasiune și respect decât cele ale altor regimuri. Dar cu ce sunt mai prejos comuniștii și socialiștii care au fost uciși în temnițele monarhiei interbelice decât legionarii care au murit în temnițele comuniste postbelice?

      Ironia este și mai amară: victimele represiunii comuniste au fost condamnate pe baza Codului Penal din 1938, introdus în plină dictatură regală a lui Carol al II-lea. Înainte de război și în timpul acestuia, paragraful referitor la crima de complot contra ordinii de stat a fost aplicat în principal politicienilor și activiștilor de stânga. După război, a fost aplicat de comuniști activiștilor de dreapta. Astfel, ironia face ca victimele represiunii comuniste să fi fost condamnate pe baza unei legi introduse pentru a suprima activismul de stânga.

      Să nu uităm că în ambele situații au căzut victimă represiunii și cetățeni inocenți, care nu erau vinovați decât de faptul că unii sau alții au vrut să-i considere vinovați.

      Indiferent de ideologia politică sau de regimul politic din care provine, violența și represiunea trebuie condamnate și combătute în toate formele lor.

      Să ne amintim că, formal, am condamnat Comunismul, dar nu am condamnat celelalte regimuri care au folosit teroarea pentru a-și impune ideologia.

      Suntem pregătiți pentru a accepta ideea că nu ar trebui să existe o ierarhie a victimelor?

      Hotelurile, restaurantele și construcțiile, în vizorul Inspectoratului Teritorial de Muncă, pe tot parcursul anului

        Anul acesta, în perioada următoare, pe lângă verificările curente pe care le va efectua, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău va întreprinde și două campanii de control al modului în care se aplică normele de sănătate și securitate în muncă (SSM) în două domenii de activitate importante.

        Este vorba despre hoteluri, restaurante și alte facilități de cazare și activități de servicii de alimentație, precum și despre construcții. Agenții economici din domeniul turismului și al serviciilor de alimentație publică vor fi supuși controlului în trimestrele I-III. Acțiunea are ca scop conștientizarea angajatorilor și salariaților din acest domeniu cu privire la necesitatea aplicării și respectării, la locul de muncă, a normelor SSM.

        Controlul se impune deoarece în acest domeniu de activitate sunt multe pericole de accidentare precum arsurile termice, tăieturile, înțepăturile, riscurile electrice, căderile de la același nivel, munca fizică dificilă și îndelungată, echipamentele de lucru improvizate și incorect utilizate, manipularea manuală a maselor și contactul cu clienții.

        În cadrul acestei acțiuni, pe parcursul lunii februarie, au fost verificate șase societăți comerciale la care au fost găsite 23 deficiențe, față de care inspectorii SSM au dispus aplicarea a două amenzi și a 21 avertismente. Domeniul construcțiilor va intra în vizorul ITM-ului în trimestrele II-IV, respectiv în perioada 1.04.-30.11.2023, și a fost ales ca urmare a faptului că în acest sector de activitate se petrec cele mai multe accidente de muncă.

        Obiectivul principal al acțiunii îl constituie implicarea angajatorilor și a lucrătorilor în respectarea normelor SSM, în primul rând, pentru prevenirea riscului de cădere de la înălțime și al surpării malurilor la lucrările de excavație. Totodată, inspectorii SSM ai ITM Bacău vor urmări dacă instruirea lucrătorilor cu normele amintite a fost făcută corespunzător, precum și dacă au fost implementate măsurile de siguranță în utilizarea instalațiilor de ridicat.

        Dezbatere privind modernizarea sistemului de transport public

          Dezbaterea publică despre modernizarea sistemului de transport public din orașul Bacău va avea loc, astăzi, de la ora 17.00, la Teatrul Bacovia.

          În cadrul acestei dezbateri, specialiștii și reprezentanții autorităților locale vor prezenta propunerile lor cu privire la extinderea traseelor și crearea de noi stații în întreaga zonă metropolitană, nu doar în municipiul Bacău.

          Aceste propuneri sunt rezultatul unui studiu de oportunitate detaliat care a analizat nevoile și cerințele comunității în ceea ce privește transportul public.

          La dezbatere va fi prezent și inginerul care a elaborat studiul de oportunitate, care va nota și analiza sugestiile venite din partea participanților. Reprezentanții autorităților locale subliniază importanța consultării publicului înainte de a lua decizii finale cu privire la modernizarea sistemului de transport public.

          Aceasta este o ocazie pentru băcăuani să-și exprime opiniile și să ofere sugestii pentru îmbunătățirea traseelor și a stațiilor.

          Camino de…Bacău

          Sâmbătă, 18 martie, în sala de coferințe a hotelului Fiald a avut loc Conferința Camino de Santiago în România – drum cultural european. La eveniment au participat membrii ai Asociației „Prietenii Camino de Santiago”, din Iași, Neamț, Bacău și chiar Brașov.

          În deschidere a fost prezentat un filmuleț de 3 minute după care a luat cuvântul prof. univ. Ion Nicolae care a făcut o caracterizare generală Camino, ce înseamnă Camino de Santiago și implimentarea în România. Tradus în românește, Camino de Santiago ar fi Drumul Sfântului Iacob, semnalând drumul milenar de pelerinaj spre capitala Galiciei, Santiago de Compostela, devenit Itinerar Cultural European în 1987. Dată fiind poziția cu totul secundară a apostolui Iacob în sinaxarul ortodox, a fost aleasă formula Camino de România pentru a denumi secțiunea românească a acestui prim și cel mai important Itinerar Cultural European. Din iunie 2022, Camino de România este rută cultural turistică națională.

          Practic, Camino de România este traseul pe care pelerinii vor putea călători spre Santiago de Compostela, acolo unde se află moaștele Sfântului Iacob. Traseul din zona Moldovei pleacă de la borna de la Iași, situată în curtea Catedralei Catolice, pe care este înscrisă distanța până la Santiago de Compostela, respectiv 4.500 de kilometri, bornă care a fost binecuvântată de Papa Francisc atunci când a fost în vizită la Iași, în luna iunie 2019. În total, în România vor fi 2.000 de kilometri de traseu marcat, la ora actuală fiind marcați aproape 370 de kilometri. Traseele sunt astfel gândite încât să nu se intersecteze prea mult cu drumuri aglomerate pentru a asigura siguranța pelerinilor. De asemenea, pe aceste trasee sunt bine reprezentate monumente istorice și naturale precum și locuri de odihnă, adăpost sau de cazare.

          După prezentarea generală a Camino de România, a fost proiectat un film ce a prezentat activitatea asociației din ultimii ani, film care a făcut deliciul celor prezenți, mulți dintre ei regăsindu-se în imagini.

          Partea cea mai importantă, cea a prezentării traseului Camino prin județul Bacău, a fost făcută de Mircea Vasile, voluntar în Asociația „Prietenii Camino de Santiago”, o mai veche cunoștință a cititorilor ziarului Deșteptarea care își amintesc de prezența domniei sale și a altor voluntari ai asociației pe străzile Bacăului atunci când marcau traseul în august 2019. Între timp, în județul Bacău au fost marcați aproximativ 100 de kilometri de traseu din cei 120 câți ar trebui să fie. Camino de România intră în județul Bacău pe la Racova, trece pe la Lespezi, se traversează pădurea Gârlenii de Sus până la Trebeș. De acolo se ajunge la podul Mărgineni pe unde se intră în municipiul Bacău. Din Bacău se merge pe un traseu Nicolae Bălcescu – Valea Seacă – Faraoani – Cleja Fundu Răcăciuni – Gura Văii – Onești. De la Onești se merge spre Târgu Ocna, pe la Tuta, și de acolo, mai departe la Slănic Moldova. Ultimul segment de traseu, cel care a și rămas nemarcat pe raza județului este cel de la Slănic Moldova spre județul Covasna. În prezentarea sa, Mircea Vasile a făcut referire la numeroase monumente istorice, bine documentate și care au stârnit negreșit interesul tuturor celor prezenți.

          La final au avut loc discuții libere, invitații venind și cu alte propuneri de traseu, prin locuri pitorești și care merită văzute pe raza județului Bacău. Reprezentanții Asociației au subliniat, între altele, că toate localitățile de pe acest itinerar pot accesa fonduri europene pentru dezvoltare, s-a vorbit despre alte proiecte de viitor între care și dezvoltarea unei aplicații pentru gadgeturi cu hărțile traseelor Camino.

          Și cel mai important, iubitorii de drumeții, indiferent de vârstă, pot folosi aceste itinerarii oricând, traseele putând fi parcurse la pas ori pe bicicletă.

           

          CSM Bacău- în play-off, Aerostar- aproape de play-off

          Deși au remizat cu penultima clasată, „CSMeii” antrenați de Cristi Popovici sunt matematic în 1-4, acolo unde au șanse mari să ajungă și „aviatorii” lui Mișu Ionescu

          Penultima etapă a sezonului regulat din Liga a III-a a adus calificarea matematică în play-off pentru CSM Bacău. Deși sâmbătă au remizat, 0-0, acasă, cu penultima clasată, Rapid Brodoc, „CSMeii” nu mai pot pierde accederea în 1-4. Și asta în ciuda faptului că excluderea botoșănenilor de la Dante (ajunși la a doua neprezentare) defavorizează echipa lui Cristi Popovici.

          Concret, această excludere va atrage, după întrunirea comisiilor abilitate din cadrul FRF, pierderea cu 3-0, de către echipa botoșăneană, a tuturor meciurilor din retur. Ceea ce ar reface în felul următor partea superioară a clasamentului Seriei I: 1) Foresta Suceava 42p., 2) Bucovina Rădăuți 34p., 3) Ceahlăul 30p. (golaveraj 41-23), 4) CSM Bacău 30p. (gol. 29-19), 5) Șomuz Fălticeni 27p. (pentru că etapa viitoare va câștiga cu 3-0 la masa verde meciul cu Dante), 6) Știința Miroslava 26p. De la o echipă băcăuană, CSM, calificată deja în play-off-ul Seriei 1, la alta, Aerostar, foarte aproape de a continua campionatul Seriei 2 în turneul 1-4. Sâmbătă, „aviatorii” antrenați de Mișu Ionescu s-au impus la scor de tenis, 6-0 (goluri C. Pavel, Prențu, Vraciu, Coroamă, D. Căpușă și Al. Zaharia) pe terenul „lanternei roșii” Dacia Unirea Brăila și, beneficiind pasul fals al Focșaniului (1-1 la Ianca), au urcat pe locul 4.

          Aerostar și CSM Focșani sunt la egalitate de puncte, 31, dar băcăuanii au golaveraj superior (+28 față de +24), stau mai bine la meciurile directe (0-0 și 2-2) și sunt avantajați și de program în condițiile în care în ultima etapă primesc vizita Lieștiului, în timp ce vrâncenii joacă acasă cu lidera CSM Râmnicu-Sărat. Practic, în runda de final, Aerostar nu trebuie să obțină un rezultat inferior celui pe care îl va înregistra Focșaniul pentru a-și păstra locul 4 și pentru a merge în play-off.

          Seria 1

          Rezultatele etapei a 17-a: Foresta Suceava- Știința Miroslava 1-1, Ceahlăul Piatra Neamț- Bucovina Rădăuți 2-0, CSM Bacău- Rapid Brodoc 0-0, Șomuz Fălticeni- Csikszereda 2 4-1. Meciul Viitorul Darabani- Dante Botoșani nu s-a disputat, urmând să fie omologat la masa verde, cu 3-0.
          Clasament (înainte ca toate meciurile din retur ale lui Dante Botoșani să fie omologate cu scorul de 0-3): 1) Foresta Suceava 42p., 2) Bucovina Rădăuți 32p., 3) CSM Bacău 30p., 4) Ceahlăul 27p., 5) Șomuz 24p., 6) Știința Miroslava 23p., 7) Dante 16p., 8) Viitorul Darabani 13p., 9) Rapid Brodoc 11p., 10) Csikszereda 2 7p.
          Programul etapei viitoare (sâmbătă, 25 martie, ora 15.00): Știința Miroslava- Viitorul Darabani, Dante Botoșani- Șomuz Fălticeni, Csikszereda 2- CSM Bacău, Rapid Brodoc- Ceahlăul, Bucovina Rădăuți- Foresta.

          Seria 2

          Rezultatele etapei a 17-a: CSM Râmnicu-Sărat- Unirea Braniștea 2-0, Viitorul Ianca- CSM Focșani 2007 1-1, Voința Limpeziș- Metalul Buzău 0-1, Sporting Liești- FC Dinamo Bacău 4-2, Dacia Unirea Brăila- Aerostar Bacău 0-6.

          Clasament: 1) CSM Râmnicu-Sărat 42p., 2) Metalul Buzău 38p., 3) Unirea Braniștea 34p., 4) Aerostar Bacău 31p. (golaveraj 49-21), 5) CSM Focșani 2007 31p. (gol. 40-16), 6) Sporting Liești 27p., 7) Viitorul Ianca 19p., 8) FC Dinamo Bacău 13p., 9) Voința Limpeziș 5p., 10) Dacia Unirea Brăila 2p.
          Programul etapei viitoare (sâmbătă, 25 martie, ora 15.00): CSM Focșani 2007- CSM Râmnicu-Sărat, Unirea Braniștea- Dacia Unirea Brăila, Aerostar Bacău- Sporting Liești, FC Dinamo Bacău- Voința Limpeziș, Metalul Buzău- Viitorul Ianca.

          Handbal Lajumate.bc

          Inexistentă în prima repriză, CSM Bacău a fost învinsă categoric, cu 22-32 (6-16), sâmbătă, acasă, de CSM Constanța, în etapa a 21-a

          Să pierzi, fie și acasă, un meci cu o echipă de talia Constanței se numește înfrângere. Să pierzi însă acasă, în fața Constanței, așa cum a făcut-o CSM Bacău sâmbătă, în etapa a 21-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin, se numește umilință. Nu e vorba numai de cele zece goluri diferență din final (22-32), ci, în special, de lipsa de atitudine a „CSMeilor” în prima repriză. Una în care gazdele au marcat doar de șase ori, în timp ce vice-lidera a punctat de 16!

          E drept, după pauză, băcăuanii s-au mișcat altfel și, „cravașați” de ex-ul Ionuț Stănescu, care a demonstrat că merită mai mult credit, s-au apropiat la cinci goluri. Și, cine știe, poate că dacă Dospinescu nu rata golul de 17-21 în minutul 45, altfel s-ar fi scris finalul… Până la ce ar fi putut fi, rămânem la ce a fost. Sau, și mai exact, la ce n-a fost. Poarta Bacăului a fost ca și inexistentă, apărarea vraiște, iar cele 17 minute din primul mitan în care am înscris un singur gol vorbesc de la sine despre forța ofensivă.

          La fel ca și faptul că, deși am avut dublă superioritate numerică la 3-8, în minutul 12, nu am marcat. A făcut-o, în schimb, în dublă inferioritate numerică, echipa lui Brasseleur, care, prin cele 12 goluri de la Bacău, a trecut de borna 100 în plan stagional. Singura veste bună pentru formația antrenată de Sandu Iacob și Leonard Bibirig este că, în ciuda înfrângerii cu chenar negru, de umilință, a rămas pe locul 8, cu un punct avans față de HC Buzău. Ca să fim în ton, asta e jumătatea plină a paharului. Numai că, dacă vom trata și în continuare handbalul pe și la jumate, se va vărsa și alibiul clasamentului. CSM Bacău: Grigoraș, Cozma, Freiwald- Stănescu 6 goluri, M. Bujor 4, Dospinescu 3, Esteki 2, Ushal 2, Rotaru 2, G. Bujor 2, Belchite 1, Serhel, Coric. Celelalte rezultate din etapa a 21-a: Dinamo- Minaur Baia Mare 38-22, SCM Politehnica Timișoara- CSM Oradea 27-25, CSM Focșani 2007- CSU din Suceava 26-25, Potaissa Turda- CSM Vaslui 32-27, HC Buzău 2012- CSM București 24-24, CSM Odorheiul Secuiesc- Steaua 31-34.

          Clasament: 1) Dinamo 63p., 2) CSM Constanța 50p., 3) Minaur 46p., 4-5) Steaua și CSM Focșani câte 40p., 6) CSM București 39p., 7) Potaissa Turda 35p., 8) CSM Bacău 26p., 9) HC Buzău 25p., 10) SCM Politehnica Timișoara 22p., 11) CSU din Suceava 21p., 12) CSM Vaslui 20p., 13) CSM Odorheiul Secuiesc 4p., 14) CSM Oradea 0p., Etapa viitoare (25 martie): CSM Oradea- CSM Odorheiul Secuiesc, Minaur- SCM Politehnica Timișoara, CSM Vaslui- HC Buzău 2012, CSM Constanța- Potaissa Turda, Steaua- CSM Focșani, CSM București- Dinamo.

          Bronx, prima participare la Special Needs World Judo Games

          De-a lungul timpului, unul dintre scopurile CS Bronx Powerlifting Club Bacău a fost promovarea judoului ca instrument de bază într-o dezvoltare armonioasă, care să garanteze nu doar incluziunea socială, ci, mai ales, o armonie între corp, minte și emoții. În marea majoritate a cazurilor, un copil care practică judo este un copil fericit, un copil care a înțeles principiile după care se ghidează activitatea din dojo și care, în relație cu ceilalți, va aplica mereu codul moral introdus de Jigoro Kano: politețea, curajul, sinceritatea, onoarea, modestia, respectul, autocontrolul și prietenia.

          CS Bronx Powerlifting Club Bacău lucrează cu copii și tineri cu deficiențe încă din anul 2016, când primii sportivi cu deficiențe de vedere ai clubului pășeau încrezători pe saltea. În 2022, proiectul „Judo se joacă, CE Spui?” a întărit secția Special Needs a clubului nu doar prin atragerea de noi antrenori și parteneri din afara țării, precum Special Needs Judo Foundation, care să se alături inițiativei de a promova judoul adapat în instituțiile de învățământ în care sunt înscriși copii și tineri cu nevoi speciale, pentru care judoul ar putea deveni calea către o normalitate asumată, curaj, înceredere, bucurie și acceptare deplină de sine, ci și prin organizarea Turneului Internațional „Judo se joacă, CE Spui?” și prin participarea sportivilor Special Needs ai clubului la din ce în ce mai multe competiții naționale și internaționale.

          După primele medalii de aur obținute la Campionatul Național Special Needs Cluj-Napoca și la European Special Needs Judo Festival Poschiavo, din 2022, surorile Denisa și Nicoleta Oprea vor participa, în perioada 14-16 aprilie 2023, la Special Needs World Judo Games din Olanda, unde promit să dea tot ce au mai bun și să cucerească podiumul. La competiție, va participa și Mărioara Adochiței, una dintre cele mai vechi sportive ale clubului, pentru care judoul, dincolo de sport, reprezintă un mod de a fi, de a se comporta și de a-și visa viitorul. Cele trei sportive practică judo din pasiune și, atunci când sunt pe saltea, se simt mai încrezătoare, mai creative și mai libere să se exprime. Fetele au fost și unele dintre voluntarele de bază din cadrul proiectului „Judo se joacă, CE Spui?”, iar implicarea lor în cadrul antrenamentelor a atras și susținut peste 50 de copii cu CES să practice judo și să facă mișcare, astfel încât să ducă un stil de viață mai sănătos, să aibă mai multă încredere în ei înșiși și să-și facă prieteni noi în cadrul antrenamentelor.

          „Visul nostru cel mai mare, în Olanda, este să reușim să dăm tot ce avem mai bun, să descoperim lucruri noi, să avem mai multă încredere în ceea ce am învățat și în abilitățile pe care ni le-am format la sală, dar și să ne facem prieteni. Și, mai mult de atât, visăm să ne calificăm la Special Olympics World Games 2023, în Berlin, tocmai pentru a-i face pe cei care ne-au susținut mândri de noi și să demonstrăm ceea ce însemană Bronx Sport Club”, a spus Mărioara, sportivă CS Bronx Powerlifting Club Bacău.

          Interes mare pentru sterilizarea gratuită. Campania se va derula în două zile

            Deoarece campania de sterilizare gratuita a câinilor din municipiul Bacău a stârnit un interes major, organizatorul – Adăpostul Primăriei Municipiului – a decis ca, în loc de o zi, aceasta să se desfășoare în două zile, pe 30 și 31 martie.

            Deja au fost înscriși peste 100 de câini pentru sterilizare, peste cei 61 pe care-și propuseseră organizatorii să-i sterilizeze, iar un asemenea număr de animale nu ar fi putut să fie operate într-o singura zi.

            Sponsorul campaniei este organizația “Wir retten Hunde e.V” din Germania iar echipa medicală, condusă de medicul Darius Terhes, vine special de la Brașov.

            Înscrierile se fac, în continuare la numărul 0234-547.427.

            Se primesc numai câini din orașul Bacău, nu se primesc câini de rasă (câini cu pedigree), se primesc maxim 2 câini per proprietar / deținător.

            După ce vă înscrieți telefonic, veți fi contactați pentru a stabili de comun acord ora la care să vă prezentați cu câinele la cabinet.

            După 20 de ani. Armele de distrugere în masă, minciunile necesare pentru a declanșa războiul contra Irakului

            Fostul secretar de stat american Colin Powell lansa, pe 5 februarie 2003 în Consiliul de Securitate al ONU, alerta că Irakul deţinea arme de distrugere în masă, pentru a justifica astfel lansarea războiului de către SUA, un argument fals pentru care Powell s-a scuzat mai târziu, consemnează agenţia EFE.

            Odată cu împlinirea a 20 de ani de la începutul războiului din Irak la 20 martie, unii experţi văd în comportamentul Administraţiei preşedintelui George W. Bush folosirea în premieră a „post-adevărului”, precum şi o subminare a credibilităţii ONU, instituţie care acum trebuie să se confrunte cu invazia Ucrainei de către Rusia.

            Desconsiderarea adevărului şi a faptelor face parte din „moştenirea” lui Bush, amplificată mai târziu de fostul preşedinte la rândul său republican Donald Trump, afirmă Carme Colomina, cercetător senior la Centrul pentru Afaceri Internaţionale de la Barcelona (CIDOB).

            – Rapoarte exagerate şi afirmaţii false –

            Intervenţia lui Powell, care a avut loc cu o lună şi jumătate înaintea lansării invaziei americane în Irak, a fost punctul culminant al unui narativ susţinut încă de la finele anului 2001 de guvernul lui Bush şi de puternicul său vicepreşedinte Dick Cheney pentru a justifica războiul.

            Deşi investigaţiile bipartizane ale Congresului SUA nu au găsit dovezi ale vreunor presiuni politice făcute de analiştii serviciilor de informaţii, de-a lungul anilor au apărut probe ale exagerărilor din rapoarte şi folosirii unor ipoteze neplauzibile de către Administraţia Bush şi de principalul său aliat, guvernul britanic condus de Tony Blair.

            De asemenea, un studiu al prestigiosului Centru american pentru Integritate Publică a identificat 935 de declaraţii false făcute de Bush şi de membrii cei mai notabili ai executivului său în cei doi ani care au urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.

            Conform respectivului studiu, aceste afirmaţii „făceau parte dintr-o campanie orchestrată care a galvanizat eficient opinia publică” şi „a condus naţiunea la război sub pretexte evident false”.

            În cazul fostului premier britanic, după ani de scandaluri şi acuzaţii că a exagerat ameninţarea irakiană, Raportul Chilcot a semnalat în anul 2016 că Blair a autorizat invazia pe baza unor probe „nejustificate” sau „eronate” furnizate de serviciile de informaţii.

            Într-un interviu acordat postului CNN în anul 2015, Blair însuşi s-a scuzat pentru că şi-a fundamentat deciziile pe informaţii „greşite” primite din partea serviciilor secrete.

            – Armele fuseseră distruse în 1991 –

            Aşa cum au demonstrat investigaţiile ulterioare invaziei şi rapoartele oficiale de informaţii ale SUA redactate începând cel puţin din 2006, Irakul îşi distrusese principalele arsenale de arme de distrugere în masă şi încetase producerea lor în anul 1991, odată cu impunerea sancţiunilor împotriva sa după ce ocupase Kuweitul.

            Deja în 2005 Powell recunoştea, într-un interviu acordat postului american ABC, că intervenţia sa în faţa Consiliului de Securitate al ONU a fost un moment „dureros” care va rămâne mereu o „pată” în biografia sa.

            Dar, deşi certitudinea că nu existau arme de distrugere în masă a venit după invazie, suspiciuni asupra credibilităţii tezelor susţinute de guvernul SUA existau încă dinainte să înceapă războiul.

            Concret, afirmaţiile Statelor Unite şi ale Regatului Unit, sprijinite de Spania, nu au beneficiat şi de sprijinul investigatorilor Comisiei pentru Supraveghere, Verificare şi Inspecţie a ONU (UNMOVIC) şi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care nu au găsit probe ale existenţei acelor arme.

            „Minciuni pentru a justifica un război au existat mereu”, dar, prin folosirea discursului despre armele de distrugere în masă pentru a interveni în conflicte, odată cu războiul din Irak a început erodarea rolului ONU, remarcă cercetătorul Carme Colomina.

            – Falsa asociere a lui Saddam Hussein de 11 septembrie –

            Una din primele justificări invocate de Administraţia Bush pentru a prezenta Irakul drept un inamic periculos a fost presupusa legătură a dictatorului Saddam Hussein cu reţeaua teroristă al-Qaida şi cu atentatele de la 11 septembrie 2001.

            Încercând să dovedească o asemenea legătură, Departamentul Apărării a redactat şi difuzat „evaluări de informaţii alternative asupra relaţiei între Irak şi al-Qaida”, analize ce „cuprindeau unele concluzii care contraziceau consensul comunităţii de informaţii”, se arată într-un raport al inspectorului general al Pentagonului din 2007.

            Directorul CIA de la acea vreme, George Tenet, a negat că agenţia pe care o conducea ar fi confirmat o asemenea legătură, declaraţie făcută la postul CBS, tot în 2007.

            Anterior, în 2006, Bush însuşi asigura că Irakul nu a avut nimic de-a face cu 11 septembrie, contrar a ceea ce susţinea executivul său în lunile premergătoare războiului.

            – Dezminţirea achiziţiei de uraniu din Niger –

            O altă acuzaţie lansată de SUA cu sprijinul Regatului Unit a fost o pretinsă achiziţie de uraniu din Niger pentru fabricarea de arme nucleare, deşi CIA avea informaţii care negau această ipoteză după investigaţiile efectuate în ţara africană de către diplomatul Joseph Wilson.

            Odată lansat războiul, Wilson a publicat un articol în The New York Times în care a explicat acest lucru, situaţie care a forţat Casa Albă să admită că a utilizat informaţii eronate.

            Ca represalii, guvernul american a dezvăluit identitatea soţiei lui Wilson, Valerie Plame, care lucra ca agent sub acoperire al CIA, ceea ce în final a dus la condamnarea şefului de cabinet al vicepreşedintelui Dick Cheney, Lewis ”Scooter” Libby, pentru obstrucţionarea justiţiei şi mărturie mincinoasă. AGERPRES

            Onești: Pelerinaj de Ziua Sfintei Cruci și Marș pentru Viață

              Astăzi, 19 martie, în Duminica Sfintei Cruci, începând cu ora 16,00 în municipiul Onești vor avea loc Pelerinajul tradițional „Sfânta Cruce – Păzitoare a Creștinilor!” și Marșul pentru Viață. Procesiunea va porni de la Biserica Sfinții Împărați „Constantin si Elena” spre Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt”. Manifestarea creștină este organizată de

              Protopopiatul Onești, împreună cu preoții din Municipiul Onești și preoții din comunele apropiate pelerinajului „Sfânta Cruce – Păzitoare a Creștinilor”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și al Bacăului.

              „La Biserica Sfinții Împărați Constantin si Elena – spune părintele protopop de Onești dr. Ioan Bârgăoanu – vom înălța rugăciune către Preamilostivul Dumnezeu, iar apoi pornim în procesiune către Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt. Vă așteptăm cu mic cu mare, fiecare având icoana dragă a inimii dumneavoastră sau o Sfântă Cruce, mărturisind biruința lui Dumnezeu și a Vieții în această lume.”

              Crucea, semnul iubirii lui Dumnezeu pentru noi

              Tradiția Bisericii pune la dispoziție, în mijloc de Post Mare, posibilitatea de a ne aduce în inimi primăvara cea duhovnicească, prin Cruce. Pentru a nu pierde din vedere în Cine ne este mântuirea și pentru a vibra, sub greutatea propriilor noastre jertfe și nevoințe, pe Calea mergerii transfiguratoare înspre lumina Învierii. O lecție a Crucii înainte de săptămâna Patimilor, spre a ne putea întări. În a ne pironi cu Hristos, Domnul, de dragul bucuriilor care dau conținut fundamental fericirii noastre.
              Evanghelia zilei ne prezintă mucenicia purtării Crucii în mijlocul unei lumi care se leapădă extrem de ușor de Cel Răstignit, refuzându-și, prin aceasta, adevăratul sens de viețuire: ”Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze… Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și va pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri” (Marcu 8, 34-38). Textul ne obligă la reflexie… dar și la dorința de a reconstrui, puţin câte puţin, poziționarea noastră alături de Hristos, în perspectiva bucuriei Învierii. Folosindu-se de termenul grecesc psyche (suflet), fragmentul evanghelic evidențiază contrastul existent între pământesc și duhovnicesc. Psyche indică, mai ales, componenta adâncă a eului individual, partea spirituală din noi. Sinele nostru pare a fi pus aici în contrast total cu viața cea adevărată. Căci, fără lepădarea de cât mai multe din cele ale omului egocentric, nu poți să urmezi cu adevărat Domnului. Iar lepădarea nu ilustrează vreo depersonalizare sau anulare de conștiință ori voință, ci pironirea liberă a voinței întru alungarea păcatului. Sintagma „oricine voiește să vină după Mine” indică faptul că nu poți deveni creștin eludând această condiție. După cum, a ne purta crucea, nu poate exprima altceva decât a răstigni, pe Golgota inimii, toate patimile și căderile personale.
              Pornind de la textul evanghelic, Părinții Bisericii reușesc să identifice treptele urcușului celui duhovnicesc: a voi – a te lepăda de tine – a-ți lua crucea vieții – a urma Domnului. Dinaintea tuturor, însă, valoarea dominantă o are Chemarea. A urma ei este, așadar, a ne purta Crucea!

              Inspector scolar,
              pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

              Doamne, fă-mă să văd!

              Evanghelia din duminica a IV-a a Postului Mare se centrează pe analogia şi opoziţia dintre orbirea fizică şi cea spirituală. Creştinii văd orbirea fizică din pasajul evanghelic ca pe o metaforă pentru orbirea spirituală care îi opreşte pe oameni să îl recunoască pe Isus şi să meargă la el. Astfel de episoade, de vindecări de orbi, mărturisesc deci puterea lui Isus nu doar de a vindeca orbul ochilor, ci şi orbul inimii. Indiciul pe care ni-l oferă evanghelistul pentru a citi pasajul evanghelic pe cele două nivele, fizic şi spiritual, se găseşte la final: „Isus a zis: Am venit în lumea aceasta ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi”.
              Cuvintele spuse de Isus nu sunt valide doar pentru farisei, ci şi pentru oamenii zilelor noastre. Pentru a învăţa de la Isus trebuie mai întâi să admitem că suntem ignoranţi, pentru a fi vindecaţi trebuie mai întâi să recunoaştem că suntem orbi, pentru a fi iertaţi trebuie să ne mărturisim păcatele. Mentalitatea „totul e OK”, care prevalează în societatea de astăzi, face să nu fim foarte departe de mentalitatea fariseilor. Marele Arhiepiscopul Fulton J. Sheen obişnuia să spună că în trecut doar puțini credeau în Neprihănita Zămislire, dar astăzi toţi se cred a fi fost zămisliţi neprihăniţi şi se cred fără de păcat.
              Problema numărului mic al credincioşilor pe care îi avem astăzi la biserică este rezultatul unei îndelungi neînţelegeri a faptului că a fi creştin nu înseamnă a respecta nişte doctrine şi a participa la nişte ritualuri. Cel mai important lucru, adică conducerea credincioşilor spre o relaţie personală cu Isus, a fost adesea neglijat. Ironia situaţiei este că doar după ce o persoană intră în această relaţie cu Domnul poate să aprecieze cu adevărat cultul adus în biserică şi valoarea doctrinei pentru viaţa sa de credinţă. Trăirea credinţei vine înaintea teologiei. De aceea orbul ajunge la adevărata credinţă în Isus înaintea fariseilor. Aşa se face că atunci când subliniem doctrina şi cultul înaintea întâlnirii cu Domnul, ne putem întreba dacă nu cumva punem căruţa în faţa calului.
              Să ne recunoaştem astăzi că suntem orbi spiritual şi să ne rugăm: „Doamne, fă să văd!”, iar Domnul ne va da lumină.
              Pr. Richardo-Dominic Baciu