luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 836

Reuven Azar, ambasadorul Israelului, în vizită la Moinești

    Excelența Sa, dl. Reuven Azar, ambasadorul Israelului, a efectuat o vizită de marcă în orașul Moinești, care a culminat cu participarea la închiderea conferinței „Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență”. Vizita a reprezentat un moment deosebit de important pentru comunitatea locală și a oferit oportunități valoroase de dezvoltare și colaborare.

    La sosire, ambasadorul Reuven Azar a dorit să exprime recunoștința și aprecierea față de toți cei implicați în organizarea și desfășurarea conferinței medicale de prestigiu. În cadrul unui mic discurs, a subliniat contribuția semnificativă a celor trei doctori israelieni care au participat la eveniment. De asemenea, Excelența Sa a semnat în cartea de onoare a Spitalului Municipal de Urgență, arătându-se profund impresionat de calitatea serviciilor medicale oferite în comunitate.

    Pe parcursul vizitei sale în Moinești, ambasadorul Reuven Azar a avut ocazia să exploreze mai multe obiective importante. Acesta a avut un dialog animat cu primarul Valentin Vieru, viceprimarul Bogdan Legănuș și Viorel Ilie, fost primar al orașului, cu privire la oportunitățile viitoare de colaborare. Discuțiile au vizat posibilitățile de dezvoltare economică locală și au evidențiat importanța continuării și extinderii parteneriatului dintre Moinești și Rosh Pinna, Israel.

    În timpul vizitei, ambasadorul și delegația sa au avut ocazia să viziteze Biblioteca Municipală „Prof. Constantin Lovin”. Aici, aceștia au admirat expoziția fotografică intitulată „Moineștiul de altă dată” și au primit informații detaliate despre istoria bogatei comunități evreiești din zonă. Interesul manifestat de Excelența Sa față de istoria și cultura locală a fost apreciat de reprezentanții comunității.

    Vizita a inclus și o oprire la Casa Kaddish și Cimitirul Evreiesc din Moinești. Ambasadorul și delegația sa, împreună cu cei trei doctori israelieni, au fost informați cu privire la progresul procesului de digitalizare a informațiilor și la proiectele viitoare legate de această zonă importantă din patrimoniul comunității evreiești. Eforturile Asociației Leolam de a păstra memoria și istoria comunității evreiești au fost evidențiate și apreciate.

    Primarul Valentin Vieru a subliniat importanța dialogului și colaborării internaționale, menționând că discuția cu ambasadorul Israelului, Excelența Sa dl. Reuven Azar, reprezintă un moment crucial pe agenda locală. Primarul a exprimat interesul de a căuta investitori pentru dezvoltarea economică locală și a evidențiat bogata istorie a comunității evreiești din Moinești.

    Vizita ambasadorului Reuven Azar a consolidat legăturile dintre Moinești și Israel, deschizând noi perspective de colaborare și dezvoltare reciprocă. Comunitatea locală a primit cu bucurie această oportunitate de a întări relațiile internaționale și de a contribui la promovarea valorilor comune în domeniul medical și cultural.

    Acțiune de amploare în Bacău: Poliția și R.A.R. au dat amenzi de 18.000 de lei

      În perioada 14-16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bacău-Biroul Rutier, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) Bacău, au desfășurat o acțiune amplă în vederea prevenirii și combaterii consumului de alcool sau substanțelor psihoactive în rândul conducătorilor auto, identificării persoanelor cu comportament agresiv în trafic și verificării stării tehnice a autovehiculelor.

      Obiectivul principal al acestei acțiuni a fost asigurarea siguranței traficului rutier și protejarea vieții participanților la trafic. Activitățile desfășurate au avut loc pe raza localității Bacău și au implicat efortul combinat al polițiștilor și reprezentanților RAR Bacău.

      Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat un număr de 54 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 18.000 de lei. Astfel, au fost sancționați conducătorii auto care au încălcat normele rutiere, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

      În cadrul acestei operațiuni, au fost efectuate 68 de testări cu aparatul etilotest și 7 testări cu aparatul Drug Test. Ca rezultat al acestor teste, 5 permise de conducere au fost reținute pentru conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni pentru conducere agresivă, neacordare de prioritate, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului și nedeclararea în termenul legal a unui eveniment rutier.

      În ceea ce privește starea tehnică a autovehiculelor, 33 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru deficiențe tehnice. În acest sens, au fost reținute 21 de certificate de înmatriculare pentru I.T.P. expirat, autovehicule cu folii neomologate, sistem de evacuare defect sau neomologat, dispozitive de iluminat neomologate, elemente de caroserie lipsă sau deteriorate, anvelope uzate sau cu dimensiuni neconforme, precum și autovehicule cu defecțiuni majore la sistemul de lumini. De asemenea, a fost reținut un set de plăcuțe de înmatriculare pentru lipsa asigurării obligatorii.

      Menționăm că la aceste acțiuni au participat și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (I.J.J.) Bacău, demonstrând colaborarea eficientă dintre diferitele instituții cu responsabilități în domeniul siguranței rutiere.

      Astfel de acțiuni vor continua și în viitor, în special în perioada sezonului estival, având scopul de a menține și îmbunătăți siguranța în trafic, protejând viața și integritatea participanților la trafic.

      Tenis/ Trofeul „Ion Țiriac”: Belgianca Van Impe, câștigătoare la Bacău

      Belgianca Amelie Van Impe este câștigătoarea primei ediții a Trofeului „Ion Țiriac” la tenis, competiție ITF dotată cu premii în valoare de 15.000 dolari. În finala de duminică a turneului organizat de Fundația Țiriac și găzduit de baza SCM Bacău, Amelie Van Impe (favorita nr.2) s-a impus cu 6-2, 6-2 în fața româncei Maria Sara Popa.

      „Sunt pentru prima oară în România și acesta este primul meu turneu ITF de 15.000 pe care-l câștig. Bacăul mi-a purtat noroc, motiv pentru care voi reveni cu siguranță aici”, a declarat Van Impe, care va împlini 19 ani miercuri, pe 19 iulie.

      „A fost o plăcere să joc în fața publicului băcăuan. Îmi pare rău că nu am câștigat turneul, dar sper ca în ediția de anul viitor lucrurile să stea și mai bine”, a declarat Maria Sara Popa (18 ani pe 29 iulie), a cărei evoluție a fost condiționată și de schimbarea, pe parcursul turneului, a tipului de rachetă utilizat.

      La dublu, victoria a revenit perechii Stefania Bojică (România)/ Patricija Paukstye (Lituania), care a benficiat de retragerea în finală a italiencelor Melania Delal și Greta Scheroni.

       

      ONG-urile care administrează centre rezidențiale se plâng că sunt controlate prea dur

      Andre Muit

      Organizațiile neguvernamentale din domeniul serviciilor sociale solicită o abordare mai echitabilă și respectuoasă în cadrul controalelor efectuate de instituțiile de control. Declarația a fost făcută de Andre Muit, reprezentant al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS), în urma unor acțiuni de verificare recente care au avut loc în centrele rezidențiale pentru persoanele vulnerabile.

      În contextul unui incident recent în care un grup de inspectori, reprezentând mai multe instituții, au efectuat un control intruziv într-un apartament cu statut de locuință protejată, Muit a subliniat că organizațiile neguvernamentale sunt tratate în mod nedrept ca infractori de Ilfov. Incidentul în cauză a implicat aproximativ 10-12 persoane, inclusiv indivizi înarmați și în uniformă, care au efectuat un control de aproximativ șase ore.

      În timpul acestei acțiuni, inspectori din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratului de Poliție, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar-Veterinare, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspecției Sociale, Poliției Economice și Jandarmeriei au cerut documente și au verificat aspecte precum securitatea, infrastructura și alimentația beneficiarilor.

      Muit a evidențiat că acțiunile recente ale instituțiilor de control au bulversat viața beneficiarilor și au generat frică și neîncredere în rândul acestora. El a subliniat că organizațiile neguvernamentale din sectorul social sunt furnizori de servicii sociale de înaltă calitate, care au reușit să ofere o viață normală și demnă persoanelor care au trăit în condiții de instituționalizare.

      Muit a adăugat că, în timp ce controalele instituțiilor publice ar trebui să fie normale și necesare, acestea ar trebui să fie efectuate într-un mod respectuos și echitabil. El a solicitat ca organizațiile să fie tratate ca profesioniști în domeniul asistenței sociale, care lucrează cu dragoste față de oameni și care reușesc să aducă persoanele vulnerabile la o viață normală.

      În final, Muit a subliniat că organizațiile neguvernamentale nu poartă responsabilitatea pentru neregulile din Ilfov și că nu este corect să se afecteze beneficiarii în mod nedrept. El a solicitat instituțiilor de control să învețe aspectele fundamentale ale controalelor sociale în interesul celor mai vulnerabile categorii de persoane din societate.

      Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale este formată din 44 de furnizori de servicii sociale acreditați în România și are ca obiectiv principal îngrijirea și asistența persoanelor vulnerabile.

      Seniorii Adamas, din nou pe podium la Burgas

      Clubul Samodiva din Bulgaria a organizat în urmă cu câteva zile o nouă ediție a Festivalului Concurs Internațional de Dans „The Dawn of Dance”, un eveniment găzduit de Teatrul de Vară din Burgas.

      Între sutele de participanți s-au aflat și formațiile de seniori ai Academiei de Dans Adamas Bacău, Color Mix și Young Forever, care au avut o evoluție excelentă, reușind să se impună la categoriile la care au concurat. Astfel, Color Mix, în componența Simona Pușcuță, Eugen Buhac, Adriana Ștefănescu, Florin Ștefănescu, Gabriela Deacu și Ionuț Deacu, au câștigat secțiunea dansurilor latino, în timp ce Young Forever, în componența Ozana Alexa, Adrian Alexa, Iuliana Botezatu, Florin Botezatu, Nicoleta Ureche, Cosmin Ureche, Raluca Kiriacopulu, Cristian Kiriacopulos, Cătălina Matei și Ciprian Matei, s-au impus la secțiunea ballroom.

      Dansatorii băcăuani au fost însoțiți și de o gamerie numeroasă formată din copiii lor, o galerie care i-au încurajat frenetic și care a fost înzestrată cu zeci de stegulețe tricolore confecționate și oferite de Vestiment Evolutiv Bacău. După ce au evoluat pe scenă în concurs, dansatorii seniori de la Adamas s-au prezentat la festivitatea de premiere îmbrăcați în ie românească.

      De altfel, până la festivitatea de premiere, delegația de la Adamas Bacău a dansat și în parcul mare din Burgas spre deliciul și în aplauzele trecătorilor care nu au pierdut prilejul de a imortaliza momentul cu telefoanele mobile.

      De reținut este și faptul că, așa cum este tradiția „The Dawn of Dance” de a premia cel mai mic participant dar și cel mai vârstnic, premiul de „cel mai vârstinic” a ajuns la Eugen Buhac (56 de ani) de la formația Color Mix Adamas. După această reușită ispravă, cu toții au petrecut câteva zile de vacanță împreună, consolidând și mai tare relațiile sportive dar și de prietenie între seniorii Adamas.

      Sfințirea pietrei comemorative în memoria doctorilor Spitalului Moinești

      Într-o solemnă ceremonie desfășurată în incinta Paraclisului „Sf. Pantelimon” din Moinești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a săvârșit Sfințirea pietrei comemorative în memoria doctorilor Spitalului Moinești care au trecut la Domnul. Inițiativa de a instala această piatră comemorativă a aparținut doctorului Adrian Cotîrleț, directorul Spitalului Municipal Moinești.

      La eveniment au participat soborul de preoți din orașul Moinești și împrejurimi, autoritățile locale, academicieni, profesori, doctori și alți distinși invitați. Într-o atmosferă solemnă și plină de reculegere, oamenii s-au adunat pentru a comemora și a aduce un omagiu adus medicilor care și-au dedicat viața în slujba comunității.

      În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a subliniat importanța și semnificația eshatologică a muncii medicilor, evidențiind rolul lor în vindecarea și alinarea suferințelor oamenilor. El a subliniat că strădania medicilor este una plină de noblețe și că aceștia aduc speranță și vindecare în viețile pacienților lor.

      De asemenea, acest moment de rugăciune a marcat și deschiderea conferinței „Abordarea multidisciplinară în patologia medicală-chirurgicală. Provocări și controverse actuale”, care a avut loc în perioada 13-15 iulie, în cadrul Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești.

      Evenimentul a evidențiat și sprijinit contribuția valoroasă a medicilor în comunitate și a subliniat importanța unei abordări integrate a tratamentului medical. În acest sens, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a îndemnat participanții să continue să promoveze o practică medicală de excelență, ghidată de înțelepciunea și etica creștină.

      Prin sfințirea pietrei comemorative și prin organizarea conferinței, se urmărește aducerea recunoașterii și aprecierii meritelor medicilor și crearea unui cadru propice pentru dezvoltarea și îmbunătățirea continuă a serviciilor medicale în beneficiul comunității locale.

       

      A-ți așeza suferința la picioarele Domnului

      Textul Sfintei Evanghelii de astăzi (Matei 9, 1-8) ne îndeamnă a păși încă o data spre ținutul Capernaumului, pentru a-L putea vedea pe Domnul. Refuzat de gadareni, alungat cu eleganță din ținutul în care porcii par a fi mai valoroși decât oamenii, Învățătorul revine în cetatea de-acum. Dar constată că nici aici oamenii nu mai prețuiesc Omul. Blând și atent la detalii, sensibil la suferință, Hristos Domnul pare a crea o lecție deschisă despre puterile interioare ale ființei umane. Arată că numai vindecat sufletește omul se poate ridica din boală. Că dragostea sinceră pentru cel de aproape, însoțită de rugăciune, deschide larg porțile Cerului. Minunea pare a avea loc nu atât datorită credinței slăbănogului, nici din pricina neputinței sale, ci pentru a face să izvorască iubirea și de a reîmprospăta în fibrele firii umane tocmai sentimentele care sporesc înțelepciunea, sfârșitul pozitiv al oricărei cunoașteri de viață nesfârșită. Dar mai este ceva… cele dintâi cuvinte rostite de Mântuitor sunt: „Îndrăzneşte, fiule! Iertate-ți sunt păcatele!”. Accentul, clar și bine pus, îi vizează pe cei care au urechi de auzit. Suferințele noastre, de cele mai multe ori, sunt pricinuite de pofte iraționale și de păcate. Ceea ce se întâmplase acum suferindului pare a fi o formă de penitență. Nu întâmplător, pentru ca vindecarea să fie deplină, este necesar ca în prim-planul priorităților noastre să se regăsească și grija sufletului.
      În mitologia greacă există o istorioară despre un rege, Midas al Frigiei, căruia un zeu (Silenus) i-a acordat un privilegiu, spunându-i: ”Cere-mi ceea ce vrei să ai în viață și îți voi da!” A stat mult în cumpănă regele. Dorea să ceară lucrul cel mai de preț. După ce a chibzuit îndeajuns, îndrăznește: ”Zeule, fă ca tot ceea ce voi atinge să se preface în aur”. Voia să se îmbogățească. Din bogăție vin toate, gândea el. Cu bogăția se pot obține celelalte. Și zeul i-a spus: ”Fie după voia ta!” Și ce s-a întâmplat? Era să moară de foame. Dacă zeul nu se îndura de el, se prăpădea, fiindcă totul se prefăcea în aur. Inclusiv mâncarea!….
      Meditația zilei insistă a ne prezenta faptul că vindecarea slăbănogului din sufletul nostru, din cetatea noastră interioară, din nevăzutul nostru Capernaum, este posibilă prin harul lui Dumnezeu. Însă, noi suntem cei care provocăm și susținem, prin asumarea opțiunii de libertate și de alegere, trăirea alimentată din Izvorul darurilor, care este Dumnezeu. Vindecarea noastră!

      Inspector scolar,
      pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

      Mai ascult predici?

      Inima noastră însetează după mângâiere. Unde o poate găsi? Tot în cuvântul lui Dumnezeu. Păgânii şi mulţi necredincioşi ai zilelor noastre se scufundă în tristeţe, melancolie, descurajare şi ajung la spitalele de neuropsihiatrie şi nu rareori chiar la sinucidere. Creştinul adevărat – sărac sau bogat, bolnav sau sănătos, muncitor sau intelectual etc. – îşi soarbe din cruce mângâierea inimii şi spune: Bucuros vreau, Isuse al meu, să sufăr şi să mor din iubire faţă de tine!
      După cum voinţa are trebuinţă de întărire şi inima de mângâiere, tot aşa şi mintea, raţiunea umană doreşte mereu adevărul. Tot omul, de la mic la mare, doreşte să ştie, să afle adevărul. Filozofii şi savanţii se zbat zi şi noapte pentru adevăr şi nu rareori se întreabă nedumeriţi ca Pilat din Pont: Ce este adevărul? (In 18,38). Răspunsul nu poate fi decât unul: adevărul este cuvântul lui Dumnezeu. Numai omul întărit în voinţă, luminat de adevăr în raţiune şi mângâiat în inimă de cuvântul lui Dumnezeu dispune de forţa vitală care poate imprima universului un marş precis către destinaţia finală, spre o deschidere spre infinit, printr-o reînnoire realizată prin foc, focul iubirii ca rezultat al învierii obţinute de credinţa în cuvântul dătător de viaţă (cf. In 6,63-68).
      Demostene (384-322 Î.C.) pleda în Areopag cauza unui condamnat la moarte. Membrii tribunalului erau plictisiţi şi au adormit. El rupe firul discursului şi începe să povestească cum s-au certat doi oameni pentru umbra măgarului. Juriul a făcut ochii mari. Demostene indignat i-a apostrofat: Domnilor judecători, adineaori vă pledam salvarea unui om şi v-aţi plictisit, iar acum când spun nimicuri, vă arătaţi atât de interesaţi. Să vă fie ruşine! Când la o predică preotul pledează pentru mântuirea sufletului prin cuvântul Domnului, creştinii se plictisesc, dar când se spune o poveste toţi sunt ochi şi urechi. Numai că azi cele mai multe certuri sunt, nu despre umbra măgarului, ci despre burta lui. Fiecare ţipă că moare de foame, dar nimeni nu-şi plânge osânda.
      Împăratul Constantin cel Mare asculta mereu predica stând în picioare, fiindcă zicea: Nu se cade a primi solia dumnezeiască şezând. Chiar dacă cele spuse la predică sunt simple, ştiute, repetate, plictisitoare sau adânci şi prea grele pentru tine, ai răbdare, vor rodi când te vei aştepta mai puţin şi când vei avea mai mare trebuinţă.

      Pr. Richardo-Dominic Baciu

      Jandarmii montani sunt prezenți pe traseele turistice

        Pentru siguranța celor care au ales să își petreacă sfârșitul săptămânii în zona montană, jandarmii sunt prezenți în stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna, pe traseele turistice și în zonele de agrement, pregătiţi să intervină în ajutorul persoanelor aflate în dificultate.

        De asemenea, jandarmii montani desfășoară permanent activități de informare și îndrumare a turiștilor și proprietarilor de pensiuni/hoteluri de pe raza stațiunilor cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte într-o situație în care este constatată prezența unui animal sălbatic,
        starea traseelor turistice, despre echipamentul necesar pentru practicarea drumeţiilor, precum şi cu privire la alte pericole la care se pot expune.

        Pentru siguranța dumneavoastră și pentru prevenirea situațiilor nedorite, jandarmii montani vă recomandă:

        -în cazul în care întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni;

        -să vă echipați corespunzător zonei montane;

        -să folosiți doar traseele marcate şi să urmăriți marcajele de pe traseu;

        -să nu distrugeți semnele de orientare turistică ale traseelor;

        -să nu lăsați în urmă resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate.

         

        Polițiștii, puși de minister să controleze în mai putin de doua zile toate azilurile de bătrâni din țară

        Într-un comunicat emis recent de către Sindicatul Europol este criticat ordinul Ministerului de Interne (MAI) potrivit căruia, pâna luni dimineață, la ora 10.00, polițiștii trebuie să raporteze informații despre activitatea între anii 2020-2023 a tuturor azilurilor de bătrâni din țară

        S-a aflat că vineri, după ora 16:00, IGPR a transmis o circulară către inspectoratele de poliție din întreaga țară, solicitând efectuarea de verificări în centrele și căminele de bătrâni, privind activitatea acestora din ultimii 3 ani. „Deși demersul în sine este salutar, este deranjant faptul că cei aflați în vârful ierarhiei MAI și IGPR nu reușesc să comunice între ei sau pur și simplu refuză să se conecteze la realitatea zilelor noastre”, susține sindicatul polițiștilor.

        Principalul obstacol în calea unui astfel de control eficient este deficitul masiv de personal, cauzat în primul rând de politica de resurse umane dezastruoasă promovată în cadrul ministerului. Astăzi, un singur polițist trebuie să acopere munca a trei absenți efectivi din sistem. „Numeroși colegi din întreaga țară, care ocupă funcții de conducere și execuție, ne-au comunicat că este practic imposibil să realizeze o astfel de sarcină în termen de doar 32 de ore (sau 20 de ore, dacă excludem orele din timpul nopții în care administratorii azilelor de bătrâni nu sunt la serviciu)”, se mai arata în comunicat.

        „Avem speranța că ministrul Cătălin Predoiu nu va cădea în aceeași capcană ca predecesorul său, Lucian Bode, și nu va fi mulțumit de rezultatele unui efort hei-rupist care nu reflectă realitatea și care nu va avea efecte pozitive asupra modului în care Poliția ar trebui să asigure un climat adecvat de siguranță pentru toți cetățenii acestei țări. Volumul imens de muncă în raport cu perioada extrem de scurtă de timp în care se cer îndeplinite aceste activități nu permite realizarea unei acțiuni eficiente și coerente”, se mai specifică în document.

        Trei românce, calificate în sferturile turneului ITF din Bacău

        Trei jucătoare române de tenis, Ştefania Bojică (a patra favorită), Maria Sara Popa (7) şi Simona Ogescu, s-au calificat, vineri, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Bacău (Trofeul Ion Ţiriac), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari. Patricia Ţig, care obţinuse calificarea joi, s-a retras din competiţie, astfel că adversara sa din sferturi, finlandeza Laura Hietaranta, a ajuns direct în semifinale.

        Bojică şi Popa vor fi adversare în sferturi, în timp ce Ogescu va juca pentru un loc în careul de aşi cu sportiva lituaniană Patricija Paukstyte.
        Rezultatele de vineri:
        simplu, optimi de finală
        Simona Ogescu – Magdalena Stoilkovska (Macedonia de Nord) 6-3, 6-3
        Maria Sara Popa (N.7) – Eva Maria Ionescu 6-4, 2-6, 7-5
        Laura Hietaranta (Finlanda/N.3) – Alina Ţiurpalevici (Ucraina) 7-6 (7/3), 6-3
        Giulia Carbonaro (Italia) – Melania Delai (Italia/N.8) 6-4, 3-6, 6-1
        Patricija Paukstyte (Lituania) – Greta Schieroni (Italia) 6-4, 6-2
        Ştefania Bojică (N.4) – Amelia Waligora (Belgia) 2-6, 6-1, 6-2
        Amelie van Impe (Belgia/N.2) – Anastasia Safta 6-3, 6-2
        dublu, optimi de finală
        Alina Ţiurpalevici/Anastasia Zapariniuk (Ucraina) – Diana Maria Mihail (România)/Magdalena Stoilkovska (Macedonia de Nord) 6-3, 6-1
        dublu, sferturi de finală
        Eva Maria Ionescu (România)/Ekaterina Ivanova (Rusia) – Diana Maria Ilie/Tania Munteanu 6-4, 6-7 (3/7), 10-8
        Ştefania Bojică (România)/Patricija Paukstyte (Lituania/N.2) – Alina Ţiurpalevici/Anastasia Zapariniuk (Ucraina) 6-4, 7-6 (7/5)
        Melania Delai/Greta Schieroni (Italia) – Tamara Curovic (Serbia)/Laura Hietaranta (Finlanda/N.1) retragere Curovic/Hietaranta
        AGERPRES

        Băcăuan mușcat de urs. A fost dus la Spitalul Miercurea-Ciuc

        Marți după-amiază, un tânăr în vârstă de 31 de ani a fost atacat de un urs în zona dealului Szellő, la limita dintre județul Harghita și județul Bacău. Potrivit declarațiilor președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, acesta a fost al treilea atac înregistrat în ultimele zile, iar de această dată, câinii bărbatului au reușit să îl salveze.

        Conform relatărilor victimei, incidentul a avut loc în timp ce se afla cu oile la păscut. În drumul lor către stână, ursul a ieșit din pădure și a luat o oaie. Câinii au intervenit, iar tânărul a mers să recupereze oaia. În acel moment, ursul l-a observat și l-a atacat, trecând printre câini. Ciobanul a suferit o mușcătură la coapsa stângă.

        Ciobanul a subliniat că problema atacurilor de urs în zonă afectează nu numai stâna sa, ci și alte trei-patru stâne cu vaci și oi.
        Tânărul rănit a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Miercurea-Ciuc, unde primește îngrijiri și tratament specializat. Borboly Csaba a subliniat că numărul urșilor în zonă a crescut semnificativ și că această situație reprezintă o amenințare iminentă pentru viețile oamenilor.

        Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Szillos intenționează să solicite autorităților permisiunea de a împușca ursul în cauză, având în vedere că acesta nu este la primul atac.
        Cerând atenție din partea politicienilor și măsuri concrete pentru protejarea oamenilor și a biodiversității, Borboly Csaba a atras atenția că escaladarea acestei probleme va duce la uciderea ilegală a unui număr mare de urși și la deteriorarea speciei în sine. El a pledat pentru debirocratizare, descentralizare și implementarea măsurilor rezultate din dialogul dintre autorități, cercetători, oameni de știință și ONG-uri din Europa.

        Depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului 

          La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian au depistat în flagrant delict, un bărbat, de 52 de ani, din comuna Traian, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2F din localitate aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
          Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infacțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

          Ziua mărcii poștale românești, pe emisiune filatelică

            Romfilatelia a lansat, inclusiv prin magazinul său din Bacău, emisiunea de mărci poștale prezentată sub titlul generic „Ziua Mărcii Poştale Românești. Evenimente. Muzeul Militar Național «Regele Ferdinand I», 100 de ani”.

            Ziua Mărcii Poștale Românești – 2023 (marcată pe 15 iulie) evidențiază în imaginile mărcilor poștale mai multe evenimente legate de istorie și filatelie. Alături de împlinirea a 165 de ani de la apariția primului timbru românesc, „Cap de bour”, emisiunea filatelică dedicată sărbătorii mărcii poștale adaugă Centenarul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”. Completând grafica celor patru timbre, se regăsesc imagini ale unor mărci poștale vechi, premiere filatelice: prima efigie reprodusă pe timbre (Alexandru Ioan Cuza, 1864), prima inscripționare ROMÂNIA pe mărcile poștale (1872), primele mărci poștale Ferdinand I (1919) și unica emisiune aniversară Ferdinand I (60 de ani, 1926).

            Alături de mărcile poștale care prezintă momente ale istoriei filatelice, imaginile celor patru timbre care alcătuiesc emisiunea dedicată Centenarului muzeului, reproduc arhitectura construcțiilor celor mai importante: primul sediu din Parcul Carol și cel actual ilustrate pe timbrele cu valorile nominale de 1,40 Lei, respectiv 19,50 Lei și imaginile a două exponate din patrimoniul muzeal: Ceasul lui Alexandru Ioan Cuza și un detaliu al unei cromolitografii cu imaginea Regelui Carol I pe câmpul de luptă al Războiului de Independență din anul 1877 reproduse pe timbrele cu valorile nominale 2,30 Lei, respectiv 2,90 Lei.

            Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 268 exemplare și este echipat cu blocul filatelic special de patru timbre nedantelate al emisiunii Ziua Mărcii Poștale Românești. Evenimente. Muzeul Miliitar Național „Regele Ferdinand I”, 100 de ani, având două ștampile „prima zi” aplicate în clar, în folio aur, precum și blocul filatelic aniversar introdus în circulație cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la prima Expoziție Filatelică Română, având imprimat cu folio aur textul 165 Ani – Primul timbru „Cap de Bour”. Cele două piese filatelice sunt numerotate de la 001 la 268.

             

            „Elie Wiesel Study Tour”, un program de studiu deosebit, destinat tinerilor din România

              Ambasada SUA la București – American Councils for International Education invită studenții, masteranzii și doctoranzii cetăţeni români, cu vârsta între 20 și 27 de ani, să candideze pentru a participa la programul „Elie Wiesel Study Tour”, care se va desfășura în perioada 27 august – 9 septembrie 2023.

              Programul tematic „Elie Wiesel Study Tour”, aflat la cea de-a șasea ediție, este finanțat de către Ambasada Statelor Unite în România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Institutul Polonez din București, Ambasada Republicii Federale Germania în România și Ambasada Statului Israel în România. Principalul partener al acestui proiect este Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

              Programul mai este sprijinit de Ambasada Austriei în România, OeAD-GmbH – Agenția Austriacă pentru Educație și Internaționalizare, JCC Cracovia, Centrul Memorial Holocaustului – Budapesta, Casa Memorială Elie Wiesel , Zizin, McDonald’s și partenerii media România Pozitivă și Radio România Cultural.

              Acesta oferă 15 burse ce acoperă costurile participării: cazare, masă în regim de demi-pensiune, vizite la organizaţii reprezentative pentru tematica abordată, precum și materiale promoționale.

              Ediția din acest an va include vizite la Casa Memorială „Elie Wiesel”, Cartierul Evreiesc din Budapesta, Memorialul „Pantofi de-a lungul promenadei Dunării”, Lagărul de concentrare Dachau, Lagărul de concentrare Theresienstadt, Complexul Muzeal Auschwitz-Birkenau, Cartierul Evreiesc Kazimierz din Cracovia și Fabrica lui Schindler.

              De asemenea participanții vor avea parte de activităţi diverse, de tip: team-building, dezbateri, workshop-uri şi sesiuni de informare de interes pentru tematica programului.
              Pe toată durata vizitei de studiu, participanții vor fi însoțiți de un profesor de specialitate, care le va oferi toate informațiile cu privire la locurile vizitate, va conduce dezbaterile tematice și îi va provoca să gândească critic.

              „Programul oferă studenților interesați de tematica drepturilor omului și de istoria Holocaustului, ocazia de a înțelege mai multe despre aceste subiecte și de a aprofunda cunoștințele acumulate. După finalizare, fiecare dintre cei 15 participanți trebuie să organizeze o activitate de diseminare pe tematica programului, în facultatea sau comunitatea din care provin. Maniera în care acesta este organizat, corespunde unor exigențe și standarde înalte”, a explicat prof. Gabriel Stan, de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, unul dintre promotorii proiectului.

              Criterii de eligibilitate:
              Programul este deschis studenților, masteranzilor și doctoranzilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
              – au cetățenie română;
              – au minim 20 de ani și maxim 27 de ani împliniți în momentul începerii programului (27 august 2023);
              – sunt actualmente studenți, masteranzi sau doctoranzi în mediul rural sau urban, în țară sau în străinătate, la orice profil de studiu;
              – au cel puțin cunoștințe medii de limba engleză;
              – demonstrează interes față de tematica programului;
              – sunt dispuși să organizeze minim o activitate de diseminare la final (articol, interviu, conferință locală, etc.);
              Organizatorii vor selecta un număr de 15 participanți, în urma evaluării aplicației. Cei interesați se pot înscrie online până la data de 23 iulie 2023, completând formularul disponibil aici. https://forms.office.com/r/VVwVn9MtM6
              Informații complete despre program sunt disponibile pe site-ul romania.americancouncils.org
              Persoană de contact:
              Iuniana Mîndru, Program Coordinator
              Telefon: 0741 740 301
              E-mail: ewstudytour@americancouncils.org

               

              60 de ani de când un jucător a murit pe teren, la un meci cu Dinamo Bacău

              Se împlinesc astăzi 60 de ani de la dispariția fostului jucător al FC Ploiești, Constantin Tabarcea, decedat la vârsta de 26 de ani pe terenul de joc, într-un meci împotriva echipei Dinamo Bacău.

              Constantin Tabarcea era un jucător talentat și promițător al echipei Petrolul Ploiești. Pe 14 iulie 1963, în timpul meciului cu Dinamo Bacău, el s-a prăbușit pe teren fără a avea contact cu un adversar. Medicii prezenți au constatat că decesul său a fost provocat de glanda timus, care, în mod normal, ar fi trebuit să se atrofieze după vârsta de 16 ani, dar care în cazul său încă funcționa.

              Această zi tragică a rămas în memoria tuturor celor prezenți la stadion. Nelu Neacșu, care nu juca în acel meci, a fost martor la momentul în care Tabarcea a fost urcat în ambulanță în stare de inconștiență. În vestiar, Neacșu și alți colegi de echipă au aflat cu durere verdictul asupra dispariției lui Constantin Tabarcea.

              Cu toate acestea, meciul a continuat și Petrolul Ploiești a învins echipa Dinamo Bacău cu scorul de 4-1.

              Echipa nu a fost informată despre moartea lui Tabarcea până după încheierea partidei.

              A fost primul caz din fotbalul românesc, al unui jucător decedat în timpul unui meci.

              După o săptămână de la tragicul eveniment, Petrolul Ploiești a câștigat Cupa României 1962-1963. În memoria lui Constantin Tabarcea, locul din rândul de jos în fața portarului Mihai Ionescu a rămas liber în fotografia de echipă făcută înainte de meci.

              Jandarmii băcăuani în mijlocul cetățenilor

                În weekend-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău va intensifica măsurile specifice de ordine publică, în vederea prevenirii unor incidente nedorite pe timpul manifestărilor publice cu participare numeroasă, de natură cultural-artistică, religioasă și sportivă, dar și în cadrul misiunilor executate în cooperare cu polițiștii băcăuani.

                Jandarmii vor fi prezenți la turneul internațional de tenis ” Țiriac Fundation Trophy”, Zilele Medicale ale Spitalului Municipal Moinești, la festivalul gastronomic „4 Food Festival” din Parcul Cancicov, ” Bacăul pe bicicletă”, la proiecție cinematografică în aer liber, ” Recitalurile Verii ” din Onești, la manifestările religioase de la Mănăstirea Carmelitană ” Maica Domnului de pe Muntele Carmel” din satul Luncani.

                Jandarmii montani din Slănic Moldova și Târgu-Ocna vor fi prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor, dar și pentru sprijinul acestora în cazul producerii unor incidente nedorite.
                Pe lângă prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și siguranței publice, efectivele de jandarmerie vor lua măsurile necesare și pentru combaterea traficului și consumului de substanțe interzise, fapte de natură penală prevazute de legislația antidrog.

                Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să nu se implice în acțiuni ce ar putea conduce la tulburarea ordinii publice, iar în situații care impun intervenția forțelor de ordine, să solicite sprijin în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112.

                SVSU Buhuși obține locul 2 la faza interjudețeană a concursurilor profesionale de Situații de Urgență

                  Echipa Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din Buhuși a participat cu succes la faza interjudețeană a concursurilor profesionale organizate de SVSU, desfășurate în Municipiul Bârlad, județul Vaslui, în perioada 12-14 iulie 2023.

                  După confruntarea în cele trei probe ale concursului, pompierii buhușeni au reușit să se claseze pe locul 2 în clasamentul general, fiind devansați cu doar 0,54 secunde de câștigătorii din județul Suceava, de la Cârlibaba.

                  În cadrul probei „Prista cu Obstacole”, Savin Gheorghe, reprezentantul echipei Buhuși, a obținut o performanță notabilă, adjudecându-și locul 3 la nivel individual, cu un timp impresionant de 20,84 secunde.

                  Bacău: Ministrul mediului a deschis seria conferințelor regionale „Reciclăm în România”

                  Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a deschis astăzi seria de conferințe regionale din cadrul campaniei naționale de conștientizare și educare privind colectarea separată a deșeurilor, ”Reciclăm în România”. Prima conferință a fost organizată la Bacău în prezența reprezentanților autorităților locale, ai mediului privat și ai organizațiilor de profil. Alături de ministrul mediului, apelor și pădurilor, la eveniment au participat și Mihaela Frăsineanu, consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului, Gabriel-Stănică Lupu, subprefectul județului Bacău, Cristian Pocol, președintele Asociației RESPO DEEE, Ionuț Georgescu, Fondatorul FEPRA, Cătălina Marga, CFO Returo.

                  Astăzi lansăm seria celor 8 conferințe regionale de promovare a Campaniei Naționale ”Reciclăm în România”, sub sloganul “Unele lucruri merg mai bine separate. La fel și deșeurile. Colectează separat”. Campania are ca principal obiectiv responsabilizarea tuturor jucătorilor de pe lanțul de colectare, respectiv de reciclare. Este prima dată când Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor derulează o campanie de informare și conștientizare de anvergură națională, difuzată concomitent în toată mass-media și pe rețelele sociale, cu un mesaj unitar și aplicabil autorităților publice locale si populației. În acest sens, fiecare trebuie să-și înțelagă DATORIA: populația să separe acasă deșeurile, iar primăriile să aibă soluții inteligente prin care să le preia gata selectate. Este pentru prima oară în istorie când alocăm fonduri de 1.2 miliarde de euro sistemului de management al deșeurilor din România, prin PNRR, sumă consistentă care ne va susține în implementarea proiectelor din domeniu”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, în deschiderea conferinței.

                  „Guvernul României este alături de autoritățile locale, de toți cei care ați înțeles că trebuie să găsim soluții și să facem progrese în educarea cetățeanului privind colectarea separată și managementul corect al deșeurilor. Aruncăm anual peste 5 milioane de tone de deșeuri, 5 milioane care putrezesc, din care se scurge levigat, levigat care ajunge în sol și în apele subterane, deșeuri care se regăsesc în depozite, pe câmp sau în păduri, pe pajiști, la marginea drumului, oriunde. România mai are multe lucruri de făcut pentru a deveni un stat care să se alinieze normelor europene de mediu. Obiectivul nostru, al tuturor, trebuie să fie transformarea României într-o „ţară curată”, iar gestionarea deşeurilor depinde în mare măsură de comunităţile locale”, a declarat Mihaela Frăsineanu, consilier de stat, cancelaria Prim-Ministrului.

                  Ministerul mediului, apelor și pădurilor beneficiază de investiții de 1.2 miliarde euro prin componenta 3 din PNRR, dedicată managementului deșeurilor. Dintre acestea, aproape jumătate, mai mult de 580 de milioane de euro, sunt destinate construcției a peste 560 de centre de colectare cu aport voluntar.

                  Alte 260 de milioane de euro vor finanța instalarea a peste 14.000 de insule ecologice digitalizate care vor permite implementarea obiectivului ”plătește pentru cât arunci”, pilon de bază al economiei circulare. Mai mult decât atât, insulele ecologice subterane și supraterane, presupun instalarea de

                   

                   

                  containere ordonate și separate care vor facilita creșterea gradului de colectare separată a deșeurilor.

                  Programele sunt destinate UAT-urilor și asocierilor dintre UAT-uri, cum ar fi Asociațiile de Dezvoltare Intracomunitară, instituții responsabile de asigurarea salubrității și, evident, operatorilor de salubritate publici sau privați.

                  ”Reciclăm în România” este prima campanie națională de acest tip derulată de MMAP, prin Administrația Fondului pentru Mediu, și are drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a importanței colectării separate. Campania de comunicare este una integrată, difuzată la cele mai urmărite televiziuni și radiouri, cu o componentă consistentă de comunicare online și în social media, bazată pe comunicarea de spoturi educative și amuzante despre colectare separată, țintite inclusiv către publicul tânăr și foarte tânăr.

                  Campania urmărește să determine o creștere a gradului de conștientizare cu privire la importanța colectării separate a deșeurilor în gospodării, dar un segment de public cheie sunt chiar primăriile și autoritățile locale care au în directă subordine serviciile de salubritate și, prin urmare, trebuie să implementeze efectiv creșterea gradului de colectare separată și reciclare.

                  Din datele furnizate de cercetările care au stat la baza inițierii campaniei, reiese că cea mai mare parte dintre români nu colectează separat deșeurile, pe mai mult de două fracții, în timp ce aproape 90% dintre respondenți declară că sunt interesați să colecteze separat.

                  Școală la vară la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

                    În perioada 17-21 iulie 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în colaborare cu Liga Studenţilor, organizează Şcoala de vară „Responsabilitate faţă de viitorul nostru”. Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului Cercetarea – din laboratoare către societate. Dezvoltarea capacităţii de cercetare a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău prin valorificarea apartenenţei la ecosistemul CDI din Regiunea Nord-Est (acronim: UBc-Lab-to-Life) şi urmăreşte să aducă împreună elevi de liceu, studenţi, cadre didactice universitare şi parteneri din mediul economic, social şi cultural regional, pentru a dezbate împreună problemele cu care se confruntă societatea actuală şi a propune unele soluţii inovatoare pentru abordarea acestora.

                    Printre atelierele care vor avea loc, Facultatea de Inginerie a propus: „Controlul pieselor din industria constructoare de mașini”, „Modelarea grafică și fabricare aditivă”, „Jocul riscului”, „Sisteme inteligente și securitate cibernetică”, „Realitatea virtuală”, „Sisteme moderne de monitorizare a mediului”, „Resurse regenerabile de energie”, „Împreună să păstrăm planeta verde. Stop risipei alimentare”. Facultatea de Litere va coordona un amplu atelier intitulat „Cum să creezi conţinut viral”. Facultatea de Ştiinţe, împreună cu Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, propune atelierele „Matematica, digitalizarea şi universul nostru”, „Biodiversitatea = natura, înapoi în viaţa noastră” şi „Dezvoltare prin joc. Inteligenţă şi creativitate”. Facultatea de Ştiinţe Economice va iniţia elevii în „Marketingul inovaţiei” şi le va arăta „Cum faci contabilitate în mod deștept în era digitalizării”. Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii propune activităţile „Implicaţiile explorării senzoriale în jocurile copilăriei” şi „Trăiește aventura și testează-ți adrenalina prin activități sportive”, iar Liga Studenţilor va coordona o serie de activităţi recreative.

                    Vor participa la activitățile desfășurate în cadrul școlii de vară un număr de 60 de elevi din Bacău, Onești, Moinești, Adjud, Sascut, Piatra Neamț, Vaslui, Tg. Ocna și Gura Humorului. 

                                  Prorector pentru etica și imaginea universității,

                    Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU