joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 829

Primăria deschide puncte de prim ajutor pentru temperaturile caniculare

Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a anunțat deschiderea mai multor puncte de prim ajutor în Bacău, în contextul temperaturilor caniculare anunțate pentru zilele următoare. Aceste puncte de prim ajutor vor fi operaționale pentru a oferi asistență în aceste condiții extreme și vor fi amplasate în locuri strategice din oraș.

Printre locațiile unde vor funcționa aceste puncte de prim ajutor se numără: Direcția de Asistență Socială de pe strada Ștefan cel Mare, sediul Primăriei Bacău de pe Mărășești, Serviciul de Evidență Populației de pe strada Henri Coandă, Teatrul Bacovia și Bisericile Sf. Dumitru și Sf. Neculai.

Persoanele care simt nevoia să se odihnească sau să se hidrateze în aceste zile caniculare sunt încurajate să apeleze la aceste puncte de prim ajutor, unde vor primi apă gratuit și vor putea să-și revină în condiții mai sigure.

Primarul a reamintit publicului că este esențial să evite petrecerea timpului în soare în timpul orelor de vârf și să își programeze activitățile în cursul dimineții sau după ora 18, când temperaturile sunt mai blânde și riscul de supraincălzire este mai redus.

În plus, edilul a exprimat preocuparea pentru siguranța muncitorilor de pe șantierele publice și a declarat că s-a asigurat personal că aceștia lucrează în condiții conforme cu legislația în vigoare. El a transmis un apel către angajatori să-și protejeze resursa umană și să respecte în mod riguros normele de securitate în muncă pentru a preveni eventuale incidente legate de condițiile meteo extreme.

Cel mai prost hoț: a furat un portofel, dar nu a aruncat actele. A fost prins când fura niște baxuri cu suc

    La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii din Comănești au fost sesizați de către un bărbat, de 43 de ani, despre faptul că, persoane necunoscute sunt în curtea depozitului alimentar ce îl deţine pe strada Dumbravei, din localitate.

    La fața locului a fost depistat un bărbat de 44 de ani, din oraşul Comăneşti care încerca să sustragă mai multe baxuri cu suc.

    Pe timpul desfăşurării activităţilor, în urma controlului corporal asupra celui în cauză, polițiștii au găsit asupra sa un set de chei auto şi un portofel cu documente și bani, despre care au stabilit că ar fi fost sustrase, în aceeași noapte, dintr-un autoturism aparținând unui bărbat de 41 de ani. Bunurile au fost restituite proprietarului.

    Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de furt calificat şi furt calificat.

    Reținut de polițiști după ce a fost prins două zile consecutive beat la volan

    La data 24 iulie a.c., în jurul orei 00:30, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti, a depistat în flagrant delict, un bărbat de 72 de ani, din comuna Poduri, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a deţine permis de conducere.

    Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    În ziua precedentă, cel în cauză a fost depistat în trafic, în aceeaşi zonă, sub influenta alcoolului, fapt pentru care polițiștii au întocmit dosar penal şi i-au reţinut permisul de conducere.

    În urma administrării probatoriului, s-a dispus reţinerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore.

    Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Bacău.

    Restricții de circulație pentru autovehiculele de peste 7,5 t, cauzate de caniculă

      Marți și miercuri, respectiv 25-26.07.2023, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Ialomița, Arad, Timiș, Caras-Severin, Călărași, Bacău și Vaslui.

      Aceste restricții au la bază avertizarea meteorologică emisă în data de 24.07.2023, ora 10:00, de către ANM, prin care se menționează temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat. Se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40-42 de grade.

      Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

      Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:

      ▶️ Transporturilor de persoane;
      ▶️ Transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
      ▶️ Vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
      ▶️ Transporturi funerare;
      ▶️ Transporturi poștale;
      ▶️ Transporturi de echipamente de prim ajutor;
      ▶️ Transporturi pentru distribuire de carburanți;
      ▶️ Transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
      ▶️ Transporturi pentru tractări vehicule avariate;
      ▶️ Transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
      ▶️ Transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
      ▶️ Transporturi apă îmbuteliată;
      ▶️ Transporturi produse provenite din exploatări agricole;
      ▶️ Transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

      De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

      Poliția în acțiune

        Acțiuni în sistem integrat, pentru siguranța cetățenilor, în județul Bacău

        Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii din Bacău au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru siguranța publică în județ.

        În cadrul activităților desfășurate de polițiști și jandarmi au fost aplicate 673 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 256.000 de lei și au fost reținute în vederea suspendării, 65 de permise de conducere, dintre care 27 pentru depășirea limitelor de viteză, 12 pentru conducerea sub influența alcoolului și 3 a substanțelor psihoactive. De asemenea, au fost retrase 27 de certificate de înmatriculare.
        În cele 3 zile, polițiștii au intervenit la 322 de solicitări primite din partea cetățenilor, dintre care 288 prin SNUAU 112. Totodată au fost sesizate 43 de infracțiuni, 19 contra persoanei, 5 contra patrimoniului, 16 constatate la regimul rutier și restul alte tipuri de infracțiuni.
        Activitățile pentru siguranța publică în județ continuă și în perioada următoare.

        La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 19.30, un echipaj de poliţie din cadrul Biroul Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada I.L. Caragiale, aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive, rezultatul testării cu aparatul drugtest fiind pozitiv.
        Conducătorul auto a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice.
        Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive.

        La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 19:15, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău a depistat în trafic, un tânăr de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada I.L.Caragiale din mun. Bacău, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
        Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o îmbibaţie alcoolică de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
        Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului.

        A condus băut și fără permis, un moped cu număr fals de înregistrare

        La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii Compartimentul de Ordine Publică Bacău, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei Mărgineni au depistat în trafic, un moped cu număr fals de înregistrare, condus de un localnic de 46 de ani. Având în vedere că bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool în aerul pur expirat. Totodată cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

        Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub influenţa alcoolului, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînregistrat şi cu număr fals de înregistrare.

        Depistat în trafic de polițiști, băut și cu permisul de conducere suspendat

        La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 23.00, fiind în executarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Horgeşti, polițiștii au depistat în trafic, un autoturism condus de un localnic aflat sub influenţa alcoolului și care avea dreptul de conducere suspendat.
        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
        Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

        Consecințele nerespectării legii

        La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 09:30, un biciclist de 39 de ani, din comuna Letea- Veche, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 207G din localitate, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, necesitând ulterior, îngrijiri medicale.
        Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
        Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

        Parfumuri contrafăcute, ridicate de polițiști în vederea confiscării

        La data de 23 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moinești au identificat, în târgul săptămânal din comuna Balcani, un bărbat de 46 de ani, din localitate, în timp ce oferea spre vânzare 12 cutii cu parfumuri având marcă similară cu o marcă înregistrată.
        Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată cu produse identice ori similare.
        Cele 12 cutii de parfumuri au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

        Se lucrează la podul de la Dărmănești. Circulația se face alternativ

          Lucrări de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație la podul de pe DN 12A, km 88+744, Dărmănești, județul Bacău.

          Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a demarat lucrările de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație la podul de pe DN 12A, situat în apropierea localității Dărmănești. Aceste intervenții sunt necesare pentru menținerea siguranței și funcționalității optime a infrastructurii rutiere și asigurarea unui traseu de circulație fiabil pentru șoferi.

          Pe perioada desfășurării lucrărilor, traficul rutier pe podul respectiv va fi restricționat și va funcționa pe un singur sens, alternativ, dirijat prin semafoare.

          Autoritățile rutiere fac un apel către toți participanții la trafic să manifeste prudență sporită și să respecte cu strictețe semnalizarea instituită în zona lucrărilor. De asemenea, se recomandă conducătorilor auto să-și ajusteze viteza de deplasare la condițiile de circulație impuse de lucrări și să manifeste înțelegere față de eventualele întârzieri în trafic.

          Lucrările de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație au fost planificate pentru a fi finalizate în cel mai scurt timp posibil, cu scopul de a minimiza disconfortul pentru utilizatorii acestei porțiuni de drum.

          Se recomandă tuturor șoferilor să fie atenți la semnalizările rutiere și să se conformeze indicațiilor pentru a asigura desfășurarea în siguranță a lucrărilor și a circulației rutiere în zona respectivă.

          Antena3 CNN anunță ca Lacul Valea Uzului, golit de autorități pentru reparații la baraj, a fost secat de secetă

            Lacul de la Valea Uzului, situat în județul Bacău, a fost recent subiectul unor informații ciudate în mass-media. Antena 3 CNN a publicat un articol alarmant, susținând că lacul a secat în urma unui val de caniculă, amenințând să priveze zeci de mii de români de apă.

            „Peisaj apocaliptic în Bacău. Un lac a secat în toiul valului de caniculă”, titrează Antena 3 CNN care mai afirma ca zeci de mii de români ar putea rămâne fără apă dacă barajul de la Dărmănești ar seca.

            Totuși, realitatea din spatele acestor informații diferă considerabil. Conform Administrației Naționale “Apele Române”, lacul de acumulare Valea Uzului nu a fost afectat de caniculă, ci a fost golit temporar. Motivul acestei acțiuni a fost necesitatea efectuării unor lucrări esențiale de întreținere și reparații la barajul de la Dărmănești, care asigură alimentarea cu apă a numeroase localități din zonă.

            Aceste lucrări sunt cruciale pentru menținerea integrității structurii barajului și asigurarea unui flux corespunzător de apă către orașele aflate în aval. Echipa de specialiști responsabilă de lucrările hidrotehnice a identificat necesitatea înlocuirii unor componente esențiale la baraj, cum ar fi refacerea grătarelor și înlocuirea vanelor fluture de siguranță la golirile de fund nr. 2 și 3. Aceste modificări sunt esențiale pentru asigurarea funcționării în condiții optime a sistemului de furnizare de apă către comunități.

            Chiar dacă situația temporară poate părea alarmantă, trebuie precizat că, odată finalizate lucrările, lacul de la Valea Uzului va reveni la capacitatea sa normală, asigurând furnizarea de apă în regiune.

            Festivalul de Interpretare Muzică Ușoară „Vis de Stea” a ajuns la cea de-a douăsprezecea ediție

              Festivalul de Interpretare Muzică Ușoară „Vis de Stea” a împlinit cu mândrie cea de-a douăsprezecea ediție, consolidându-și statutul de eveniment bine-cunoscut și apreciat în întreaga țară și chiar dincolo de granițele ei. Anul acesta, festivalul a atras un număr impresionant de participanți și oaspeți din diverse țări, dovedindu-se a fi o platformă multiculturală pentru iubitorii de muzică ușoară.

              Cea mai recentă ediție a festivalului a fost marcată de prezența unei domnișoare din Germania, care a străbătut o distanță considerabilă pentru a ajunge în municipiul gazdă. De asemenea, au fost prezente și delegații din Bulgaria și Republica Moldova, alături de reprezentanți din numeroase localități din România. În total, peste 230 de concurenți talentați s-au înscris în competiție, dorind să obțină Marel Trofeu.

              Printre câștigători s-au numărat tineri interpreți deosebit de talentați. Marele Trofeu al acestei ediții a fost adjudecat de către Prislopan Adelina-Mihaela din Iași, în categoria de vârstă 14-15 ani, secțiunea Solist. Festivalul a continuat să susțină și să încurajeze tinerele talente, acordând Trofeul Junior lui Popoacă Alex-Gabriel din Brăila, în categoria de vârstă 12 ani, secțiunea Solist. De asemenea, s-au acordat Trofeul Debut, care a revenit lui Popa Maria-Alessia din Sân-Martin (județ Bihor), în categoria de vârstă 10-13 ani, secțiunea Debut, și Trofeul M. Y. Music Art, câștigat de către Popovici Mateo din Comănești, în categoria de vârstă 14-18 ani, secțiunea M. Y. Music Art.

              Juriul, alcătuit din personalități remarcabile ale industriei muzicale românești, a avut o sarcină dificilă, cu un nivel extraordinar de talent și pasiune demonstrat de concurenți. Președintele juriului, Mihai Alexandru, a subliniat că această ediție a fost una dintre cele mai dificile din punct de vedere al jurizării. Membrii juriului au oferit tuturor participanților sfaturi prețioase și au apreciat efortul și talentul acestora.

              Primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, a subliniat importanța investițiilor în programe și evenimente culturale pentru comunitate. Festivalul „Vis de Stea” a fost laudez și pentru impactul pozitiv pe care l-a avut în zona respectivă. Primarul a exprimat recunoștința față de echipa M. Y. Music Art pentru parteneriatul de peste un deceniu, prin care festivalul a crescut în popularitate și a oferit o platformă pentru dezvoltarea tinerelor talente muzicale.

              Young Island Festival 2023

                A căzut cortina peste cea de-a III-a ediție Young Festival, un eveniment mult așteptat mai ales de tinerii din Bacău, dar și din localitățile învecinate. Ca drept dovadă, conform organizatorilor, în prima zi au fost prezenți peste 12.000 de participanți iar în a doua zi 15.000.

                Au fost zile de foc, la propriu și la figurat, pentru că cine a vrut să se distreze a avut tot suportul la Young. De altfel, s-a văzut limpede în rândul tinerilor care au savurat fiecare moment la maximum. Line-up-ul festivalului a fost unul variat, cei mai apreciați și care au strâns cei mai mulți spectatori fiind Delia, Puya, BUG Mafia, Vama și The Motans.

                Impresionant a fost și faptul că Puya și-a sărbătorit ziua de naștere pe scenă la Young Island Festival, publicul i-a cântat „La mulți ani!” și a primit un tort din partea organizatorilor.

                Atmosfera a fost clar una de sărbătoare, de bucurie, de libertate. S-a cântat și s-a dansat din zi și până în noapte, după care s-a luat de la capăt.

                Pompierii băcăuani au început intervențiile în insula Rodos- FOTO&VIDEO

                Cei 52 de pompieri, între care si șase băcăuani, ajunși în această dimineață în Rodos, intervin pentru stingerea mai multor incendii care se manifestă în Sud-Estul insulei.

                Din cauza vântului puternic și a temperaturilor ridicate, incendiile s-au propagat la clădirile aflate în proximitatea vegetației uscate și a pădurii.

                Pompierii acționează în condiții extreme, pentru limitarea propagării incendiului spre zonele locuite și menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată.

                Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerului elen, delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

                 

                 

                Se întrerupe gazul în Slănic Moldova

                  Pentru a permite realizarea unor lucrări de către Transgaz, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale marți, 25 iulie, între orele 9.00 – 22.00, în localitatea Slănic Moldova din județul Bacău.

                  Vor fi afectați consumatori care locuiesc pe străzile Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Dobru, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Porumbeilor. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

                  În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

                  Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegere.

                  Accident grav pe raza comunei Bogdănești: 7 persoane implicate și 3 rănite.

                    Un grav accident rutier a avut loc astăzi în comuna Bogdănești din județul Bacău, în care două autoturisme au fost implicate, iar 7 persoane au fost grav afectate. Din fericire, toți ocupanții celor două vehicule au reușit să se evacueze înainte de sosirea forțelor de intervenție, dar trei dintre ei au avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

                    La locul accidentului au sosit rapid o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, aparținând Detașamentului de Pompieri Onești, precum și două ambulanțe SAJ (Serviciul de Ambulanță Județean). Echipajele de intervenție au acordat primul ajutor și au transportat de urgență cele trei persoane rănite la Spitalul Municipal Onești, pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

                    Circulația în zonă a fost temporar afectată, însă autoritățile lucrează pentru a elibera cât mai curând drumul și a restabili normalitatea în trafic.

                    Autoritățile vor efectua o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului și a lua măsuri pentru prevenirea unor astfel de incidente în viitor.

                    Rezoluția de la Slănic-Moldova – moment istoric în cooperarea dintre România și Republica Moldova

                    În perioada 21-23 iulie 2023, la Slănic-Moldova s-a desfășurat a doua ediție a Simpozionul internațional „Viitorul comun în spațiul Comunității Europene”, care a reunit peste 30 de parlamentari din România și Republica Moldova și care s-a finalizat cu adoptarea unei Rezoluții ce va pune cooperarea dintre cele două țări pe noi principii, istorice!

                    Momentul culminant al Simpozionului l-a constitut semnarea de către membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validări din Senatul României, împreună cu membrii Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, în prezența Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Grosu, a unei Rezoluții în scopul sprijinirii Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

                    La Simpozion a luat parte și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din România, dl Mircea Fechet.

                    „Primele discuții pe această temă le-am pornit împreună cu dl primar Gheorghe Baciu aici, la Slănic Moldova, și iată că, acum, acele discuții s-au concretizat. Vreau să felicit Comisiile juridice din cele două țări pentru consistența discuțiilor și pentru deciziile luate. Simt că suntem în preajma unor evenimente mari, istorice”, a declarat dl Igor Grosu, președintele Parlamentul Republicii Moldova.

                    Primul punct al Rezoluției vorbește despre „Promovarea ideii ca România să devină, prin instituțiile naționale care au fost implicate în parcurgerea pașilor în a deveni membru al Uniunii Europene, un îndrumător al Republicii Moldova în acest proces”.

                    Referitor la acest aspect, dna Olesea Stamate, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, a spus că în aceste zile, la Slănic-Moldova, „s-a mai făcut un pas pentru a diminua barierele juridice existente în cooperarea dintre România și Republica Moldova”.

                    „Acum un an și jumătate, la Iași, s-a făcut un prim pas în acest sens, iar acum România a devenit sprijinul nostru oficial în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fapt care îmi dă încredere că ne vom reuni cât mai repede în marea familie europeană”, a mai declarant dna Olesea Stamate.

                    În punctul 2 al Rezoluției se vorbește despre depunerea de eforturi comune în scopul „actualizării în anul 2023 a Black Sea Security Act 2022, conștienți fiind de necesitatea asigurării instrumentelor care aduc un aport important în consolidarea și dezvoltarea securității energetice și a relațiilor comerciale în bazinul Mării Negre”.

                    Cu un deosebit interes a fost primit Punctul 3 al Rezoluției, cel care vorbește despre „Înființarea și promovarea Forumului Slănic-Moldova”! Acest Forum va fi o „platformă menită să asigure permanentizarea conlucrărilor bilaterale, prin întâlniri de lucru, care să asigure reprezentarea dimensiunilor parlamentare, guvernamentale și ale administrației publice locale, axate pe obiectivele comune economice și culturale care să îndeplinească așteptările cetățenilor”.

                    „Este visul meu de ani de zile ca Slănic-Moldova să devină un loc de întâlnire între București și Chișinău, să redevină practic un loc vizitat și un loc unde să se decidă despre România, despre România Mare, despre românii de pretutindeni. Cred că acest Forum va căpăta o dimensiune mult mai mare, vom aduce sub umbrela lui evenimente mari, europene. Vă mulțumesc tuturor că aveți încredere în faptul că Slănic-Moldova poate fi un loc de întâlnire care să maximizeze capacitățile noastre profesionale și umane”, a declarat dl Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic-Moldova.

                    Rezoluția a fost semnată sâmbătă, 22 iulie 2023, de domnul Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, de domnul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validări din Senatul României, și de doamna Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova.

                    Şcoala de vară a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău „Responsabilitate faţă de viitorul nostru”, la final

                      Vineri, 21 iulie 2023, s-a încheiat Şcoala de vară „Responsabilitate faţă de viitorul nostru”, realizată la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2023-F-0069: Cercetarea – din laboratoare către societate. Dezvoltarea capacităţii de cercetare a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău prin valorificarea apartenenţei la ecosistemul CDI din Regiunea Nord-Est (acronim: UBc-Lab-to-Life). Evenimentul, organizat în colaborare cu Liga Studenţilor din cadrul UBc, s-a bucurat de participarea unui grup de liceeni din Onești, Moinești, Adjud, Sascut, Piatra Neamț, Vaslui, Tg. Ocna și Gura Humorului care au experimentat, cu acest prilej, o săptămână de locuit în căminele studenţeşti. Desigur, cei mai numeroşi au fost elevii din Bacău  de la clasele a VIII-a – a XII-a.

                      Curiozitatea şi dorinţa de a experimenta i-au adus pe elevi în laboratoare, unde profesorii şi invitaţii acestora au pregătit activităţi atractive, care au acoperit toate domeniile în care Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău oferă formare la nivel de licenţă, master şi doctorat. Conform feedback-ului primit de la participanţi, toate atelierele au fost apreciate, în mod diferit, în acord cu interesele şi pasiunile elevilor. Unii au fost atrași de aspectele specifice diferitelor domenii, în funcție de aria de interes, iar alţii au apreciat activităţile de grup, ori evidenţierea rolului diversităţii şi a conştientizării efectelor acţiunilor întreprinse asupra comunităţilor şi mediului global.

                      O parte dintre elevi au participat la o vizită la Aerostar S.A., o altă activitate a fost derulată de Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, iar Biblioteca Universităţii a găzduit evenimentul „Învăţător, la 95 de ani”. Deşi temperaturile ridicate au constituit o provocare, s-au desfăşurat şi activităţi sportive, iar serile au fost dedicate activităţilor recreative, discuţiior şi schimbului de experienţă şi de impresii între participanţi.

                      Firul roşu care „a legat” toate activităţile a fost atitudinea de „a fi responsabil”. Această abordare a fost gândită în acord cu aplicaţia „Responsabilitate faţă de generaţiile viitoare”, propusă în cadrul apelului ERASMUS+ European University Initiative (Iniţiativa pentru Universităţi Europene) din ianuarie 2023, la care Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a colaborat, în cadrul consorţiului UP University, împreună cu şase universităţi partenere: HAN University of Applied Sciences (Olanda), IMC Fachhochschule Krems (Austria), Fachhochschule Münster (Germania), VIC University – Central University of Catalonia (Spania), OAMK University of Applied Sciences Oulu (Finlanda) şi Artevelde Universities of Applied Sciences (Belgia). Începând cu ediţia din vara anului 2024, şcoala de vară va avea porţile deschise şi pentru studenţii acestor universităţi partenere în cadrul consorțiului UP University. 

                      Prorector pentru etica și imaginea Universității,

                      Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU

                      Cod galben de caniculă

                        Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică COD GALBEN pentru județul Bacău, valabilă pe parcursul zilei de 24 iulie 2023.

                        Vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi ridicat. Izolat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

                        Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 36 de grade.

                        Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău recomandă cetățenilor, respectarea următoarelor măsuri:

                        -stați la umbră și evitați expunerea prelungită la soare;

                        -consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător. Evitați consumul băuturilor alcoolice;

                        -purtați pălării de soare, haine lejere de culori deschise;

                        -consumați fructe și legume proaspete;

                        -nu aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite;

                        -resturile de țigară pot genera incendii. NU le aruncați oriunde!

                        În cazul producerii unei situații de urgență, nu ezitați să apelați Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112!

                        Învățătorul aflat mereu cu un pas înaintea timpului a împlinit 95 de ani

                        Emeritul învățător băcăuan Gheorghe Crihan a împlinit 95 de ani. La sala de conferințe a Bibliotecii Universității „Vasile Alecsandri” (UAV) a fost organizată, pentru a marca acest eveniment, o reuniune cultural-didactică intitulată „Învățător, la 95 de ani”, ai căror moderatori au fost prof. univ. dr. Elena Nechita, prorector al Universității, și conf. univ. dr. Ioan Dănilă. La reuniune au venit, alături de membri ai familiei sărbătoritului și de prietenii săi, foști elevi și actuali elevi de liceu, participanți la Școala de Vară a UAV – elevi din Bacău, Onești, Moinești, Adjud, Sascut, Piatra Neamț, Vaslui, Târgu Ocna și Gura Humorului.

                         

                        L-am văzut pe Gheorghe Crihan venind la acest eveniment cu o jumătate de oră mai devreme, singur, vioi, doar ajutat la mers de un banal baston.

                        În sala reuniunii a fost amenajat un veritabil cabinet multifuncțional, după modelul celui existent deja, de mai multă vreme, la Școala generală nr. 28 din Bacău (actuala Școală Gimnazială „Miron Costin”). Amenajarea acestui cabinet a și fost descrisă chiar de Gheorghe Crihan în Revista de pedagogie Nr. 1 din 1979, în cinci pagini.

                        Și de această dată, în cabinetul de la Biblioteca UVA am văzut panouri cu mulțime de materiale didactice – pagini cu texte și imagini din „Sceneta numerelor și a cifrelor de la 0 la 10, pentru clasa I”, discuri pentru educația muzicală a elevilor din clasele I-IV, exemple care arată cât de mult valorează cuvintele limbii române, dar și celebrele numărători și abacuri și alte materiale simple dar mult ajutătoare în a le explica celor mai mici elevi noțiuni aritmetice etc. Unele „mecanisme” didactice au fost inventate de învățătorul Gheorghe Crihan – precum aparatul multifuncțional pentru înțelegerea unor noțiuni și exemple, „Trusa complexă pentru matematică și cunoștințe despre natură” și multe altele asemenea.

                        Emeritul învățător și-a reintrat și la 95 de ani în rol și a explicat frenetic (aproape de neoprit) multe dintre realizările sale, dar a făcut și interesante și de notat sugestii pentru actualul sistem de educație, supus, evident, mult evoluției tehnologiilor. Evident, nu a uitat să se refere și la relația actualelor generații de educatori cu predecesorii lor, „pentru netezirea pragurilor dintre vârstele profesionale” – cum au remarcat și au subliniat și moderatorii evenimentului.

                        La final, sărbătoritului i-au fost oferite o Medalie și o Diplomă de Excelență din partea Societății Cultural-Științifice „Vasile Alecsandri” din Bacău, păstorită de Ioan Dănilă.

                        Gheorghe Crihan s-a născut în anul 1928 în comuna Berești-Bistrița, a lucrat în mai multe școli din județ și a fost chiar inspector școlar și secretar al Comitetului de Cultură Bacău. La împlinirea a 94 de ani de viață, a lansat cartea biografică „Hei, viață…”. În prezent, trăiește în comuna Coțofănești, unde o altă pasiune a sa este albinăritul

                        Realizările și preocupările educative ale venerabilului învățător au fost evocate de Elena Nechita și de Ioan Dănilă.

                        Bilanț la Young Island Festival: amenzi de peste 31.000 de lei

                          Echipa de jandarmi, polițiști și polițiști locali din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a acționat în timpul festivalului „YOUNG ISLAND FESTIVAL BACĂU – A NEW DIMENSION”.

                          Rezultatele acțiunii de amploare au inclus aplicarea a 68 de sancțiuni contravenționale, dintre care 65 de amenzi, în valoare totală de 31.700 de lei, și 3 avertismente. Detaliile sancțiunilor sunt după cum urmează:

                          • 57 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră, incluzând 2 avertismente și 55 de amenzi în valoare de 27.860 de lei.
                          • 10 sancțiuni au fost date în urma faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, dintre care 1 avertisment și 9 amenzi în valoare de 3.800 de lei.
                          • O persoană a fost sancționată pentru nerespectarea normelor privind evidența populației.

                          O atenție deosebită a fost acordată prevenirii și combaterii consumului ilicit de droguri. Datorită măsurilor active de verificare, 3 persoane au fost depistate în trafic conducând autovehicule sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea, a fost identificată o persoană încercând să intre în incinta festivalului având asupra sa substanțe interzise la deținere.

                           

                          Părinții cu copii sub 11 ani vor putea să muncească de acasă patru zile pe lună

                          Legea 241/2023 aduce modificări în Codul Muncii, oferind posibilitatea părinților să lucreze de acasă pentru a-și îngriji copiii mici

                          Începând cu data de 24 iulie 2023, Legea nr. 241/2023 aduce modificări semnificative în Codul Muncii, în beneficiul salariaților care au copii cu vârsta de până la 11 ani în întreținere. Astfel, aceștia pot solicita angajatorului posibilitatea de a lucra de acasă în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă, pentru un număr de 4 zile pe lună.

                          Această facilitate este disponibilă doar în cazul locurilor de muncă în care activitatea poate fi desfășurată în aceste condiții, iar angajatorii unde acest lucru nu este posibil nu au obligația de a permite acest tip de muncă.

                          De asemenea, în situația în care ambii părinți sau reprezentanți legali au calitatea de salariat și doresc să beneficieze de această facilitate în aceleași date calendaristice, doar unul dintre ei poate lucra de acasă. Celălalt părinte sau reprezentant legal va trebui să completeze o declarație pe propria răspundere prin care să ateste acest aspect.

                          Este important de subliniat că aceste drepturi sunt exclusiv în favoarea salariaților, iar aceștia au și obligația legală de a dispune de toate mijloacele necesare pentru desfășurarea atribuțiilor de serviciu, conform fișei postului, în perioada în care lucrează de acasă în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă.

                          Într-o excepție specifică, în situația în care există un singur părinte sau reprezentant legal, nu va fi necesară o altă declarație pe propria răspundere pentru a beneficia de această facilitate.

                          Aceste prevederi reprezintă o derogare de la normele Legii nr. 81/2018 privind telemunca, în sensul în care salariatul nu mai este responsabil de asigurarea mijloacelor necesare desfășurării activității de acasă, ci această responsabilitate revine angajatorului.

                          Legea 241/2023 intră în vigoare începând cu data de 24 iulie 2023, oferind astfel părinților o nouă opțiune pentru a-și îngriji copiii mici și a le asigura o mai bună echilibrare între viața personală și cea profesională.

                          Scandal la Young Island Festival: Publicitate la un studio de videochat, în prezența majoritară a minorilor

                            În cadrul Young Island Festival, organizat pe Insula de Agrement, a izbucnit un scandal major după ce s-a făcut publicitate masivă la un studio de videochat, în ciuda prezenței  minorilor în public. Organizatorii festivalului au aruncat în mod repetat baloane galbene cu sigla respectivului studio.

                            Potrivit legii privind combaterea pornografiei, 196/2003, racolarea, obligarea, determinarea sau folosirea minorilor în acte cu caracter obscen este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani, conform articolului 10.

                            De asemenea, amplificând gravitatea situației, se pare că instituții publice au girat acest festival, ceea ce ridică întrebări cu privire la supervizarea și autorizarea evenimentului în prezența unui astfel de act publicitar nepotrivit pentru un public majoritar format din minori.

                            Chiar și fără a exista explicit un articol de lege care să condamne acest gen de lucruri, fapta de a promova activitatea unui studio de videochat la o manifestare la care participă un public format majoritar din minori tot este cel puțin imorală.

                            Firma care administrează studioul de videochat a postat pe pagina sa de Facbook clipuri cu baloanele și își asuma momentul publicitar.

                            Comuna Filipești în sărbătoare

                            Ca în fiecare an, de Sfântul Ilie, toți locuitorii comunei Filipești îmbracă straie de sărbătoare și petrec de ziua localității lor. Același scenariu s-a derulat și în urmă cu câteva zile, când localnicii, cu mic, cu mare au participat la evenimentele închinate marii sărbători a comunei.

                            Parada Cailor

                            Încă de la primele ore ale dimineții, la Baza Sportivă s-au făcut pregătirile pentru o activitate în premieră. Este vorba de Parada Cailor, prima ediție, un concurs care a prins foarte bine la public. La această paradă au fost înscriși 15 participanți din Filipești dar și din comunele învecinate și au mai vrut să se înscrie și mulți alții, ceea ce denotă că acest eveniment e pe placul localnicilor și că la edițiile viitoare vor fi și mai mulți participanți.

                            Recitaluri de muzică populară

                            Ziua Comunei Filipești a continuat cu un superconcert la Baza Sportivă, acolo unde au urcat pe scenă Diana Sârbu și Andreea Apetrei, originare din Cîrligi – Filipești, dar și Mihaela Farcaș Iordache, devenită între timp fiică a comunei, precum și Ansambul Roua Precistei. Prestațiile artistice au fost pe placul participanților la marea sărbătoare care s-au veselit, au aplaudat și s-au prins în joc.

                            Totul a fost completat de o prezență consistentă a comercianților care au servit localnicii cu bunătăți, au putut achiziționa diverse obiecte specifice bâlciurilor iar cei mici, și nu numai, s-au bucurat de fel de fel de jocuri.

                            Picanterii…

                            Ziua Comunei Filipești nu a fost lipsită de…picanterii. Și asta pentru că, din cauza furtunilor din zilele trecute, au picat rețelele electrice ceea ce a îngreunat activitatea comercianților dar și a efectelor scenice. Numai că, cu un simț al umorului bine dezvoltat, localnicii au trecut peste toate și s-au distrat de minune de ziua lor.

                            Aniversați și premiați la 50 de ani de căsătorie

                            Unul dintre cele mai importante momente al sărbătorii de la Filipești s-a produs în Sala Mare a Casei de Cultură „Radu Beligan” din comună, acolo unde au fost premiate 5 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Au fost prezenți consilerii locali, primarul Petrică Lungu, copiii și nepoții familiilor aniversate și câțiva prieteni.

                            Familiile aniversate au primit din partea Consilului Local câte o plachetă și suma de 500 de lei, flori, șampanie, bomboane, prăjituri și tort. Aceste „atenții” au fost posibile și datorită unor sponsori, SC Romchim Protect – domnul Ioan Neculcea, SC Danlin, SC Barleta. Discret ca întotdeauna , cu inimă mare și iubire față de semeni , Sergiu Sechelariu a ținut să fie alături de cinci familii din comuna Filipești cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie.

                             

                            „La ceas de sărbătoare pentru comuna noastră, am considerat esențial- ca în fiecare an-  să îi premiez și să îi felicit personal pe cei care aniversează anul acesta 50 de ani de căsătorie. La ceremonia de premiere, pe care am organizat-o în Casa de Cultură „Radu Beligan” Filipești, am acordat flori, plachete onorifice și câte un premiu de 500 lei pentru 5 familii din comună care au împlinit jumătate de secol de la momentul în care s-au unit și au format o familie. Adresez cele mai frumoase gânduri atât acestor sărbătoriți cât și fiecărui cetățean al comunei! Este o onoare să fiu edilul acestei comunități în care locuiesc oameni valoroși și cu suflet mare. Vă mulțumesc tuturor pentru încredere și sprijin, iar colegilor mei din Consiliul Local si aparatul de specialitate al primarului le mulțumesc pentru buna colaborare și implicare”, a declarat Petrică Lungu, primarul comunei Filipești.