duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 818

Moineștiul și-a epuizat deja bugetul pentru tichetele Rabla

    Orasul Moinești a atras atenția în prima zi a programului Rabla Local prin epuizarea rapidă a bugetului destinat tichetelor Rabla. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a confirmat această situație, precizând că până la ora 17:00 au fost emise deja 12.000 de vouchere pentru acest program, iar Moineștiul a fost primul municipiu din România care și-a epuizat fondurile alocate.

    Într-o declarație susținută la sediul central al PNL, ministrul a subliniat că, în ciuda unor mici probleme tehnice în prima oră de lansare a programului, acestea au fost depășite cu succes și că totul decurge conform planului stabilit.

    Alături de Moinești, alte două localități, respectiv municipiul Aiud și orașul Țicleni, au întâmpinat o creștere semnificativă a cererii și și-au epuizat, de asemenea, bugetele alocate.

    Însă, ministrul Fechet a subliniat că programul Rabla Local continuă și că acest succes este un semn pozitiv că obiectivul a fost atins.

    Cu toate acestea, a evidențiat necesitatea dezvoltării infrastructurii de încărcare a autoturismelor electrice, dat fiind faptul că numărul acestora a crescut cu 57% față de anul precedent.

    Pentru a susține această evoluție, guvernul a anunțat recent construirea a 2.812 de stații de încărcare a autoturismelor în valoare de 515 milioane de lei.

    Carambol cu 3 mașini în Bacău

      În această seară, pe strada Constantin Ene din Bacău, un accident grav a avut loc când o mașină nu a păstrat distanța regulamentară și a lovit mașina din fața sa, declanșând un carambol cu trei vehicule implicate.

      Conform IPJ Bacău, vinovat de carambol se face un tânăr de 21 de ani din comuna Odobești, care nu a păstrat distanța corespunzătoare față de mașina din față, condusă de un bărbat de 39 de ani, din Mărgineni.

      Aceasta a lovit o altă mașină, condusă de un șofer de 45 de ani, din Bacău.

      Toți trei șoferii au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ la consumul de alcool sau alte substanțe.

      S-a aplicat o sancțiune contravențională.

       

      Prefectul Lucian Bogdănel: „Insula de Agrement –  simbolul falimentului a trei administrații”

      Într-o conferință de presă, prefectul Lucian Bogdănel pune tunurile pe cei trei primari care au condus Bacăul în ultimele mandate, făcându-i răspunzători de marele eșec al proiectului de modernizare a Insulei de Agrement care încă mai produce prejudicii bugetului municipiului, la 4 ani de la pierderea finanțării europene de 7,9 milioane de lei.

      Potrivit prefectului Lucian Bogdănel, primăria Bacău încă mai are de tras ponoase după eșecul răsunător privind modernizarea Insulei de Agrement, aceasta fiind obligată să achite Ministerului Dezvoltării circa 820.000 de lei (în jur de 160.000 de euro). Suma reprezintă dobânzi de întârziere pentru sumele trase de către primăria Bacău din finanțarea de 7,9 milioane de lei și nerestituite la timp statului.

      „Cu acești bani, s-ar fi putut pune în siguranță majoritatea locurilor de joacă pentru copii”

      Mai exact, suma primită de la stat a fost restituită abia în luna octombrie 2019, și nu în iunie, timp în care au curs dobânzi de întârziere de 0,1 la sută pentru fiecare zi de întârziere, totalizând 820.000 de lei. A fost nevoie, însă, și de un proces în instanță inițiat de Ministerul Dezvoltării, pe care primăria l-a pierdut deifinitiv în luna ianuarie a acestui an. Potrivit prefectului Lucian Bogdănel, în tot timpul scurs de la emiterea deciziei instanței și până în prezent, primăria nu doar că nu a acționat în niciun fel pe acest subiect, ci dimpotrivă, a promovat în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetară, în care se regăsește și suma de 820.000 de lei. „Cu acești bani, de exemplu, s-ar fi putut pune în siguranță majoritatea locurilor de joacă din municipiul Bacău, pentru că știm că primăria are restanțe majore la acest capitol. Cred că această sumă este, de fapt, simbolul falimentului celor trei administrații – Stavarache, Necula, Viziteu – care doar au mimat că vor să termine proiectul de la insula de agrement. Totodată, este și simbolul harababurii și al habarnismului care domnește în administrația Viziteu”, a declarat prefectul Bogdănel.

      „Tripleta falimentară Stavarache, Necula, Viziteu”

      Potrivit prefectului Lucian Bogdănel, subiectul Insulei de Agrement este o telenovelă care pare că nu se mai termină și care provoacă, în continuare, prejudicii bugetului municipalității, acuzând „tripleta falimentară Stavarache, Necula, Viziteu”, toți cei trei primari din ultimele mandate fiind implicați în dezastrul privind acest obiectiv așteptat de băcăuani. „Datorăm tandemului Romeo Stavarache – Ciprian Piștea (în prezent admnistrator public la Primăria Bacău), un proiect lacunar, deficitar care a antrenat o mulțime de probleme la implementare, culminând cu neatingerea termenului de finalizare a Insulei și restituirea celor 7,9 milioane de lei. De numele fostului primar Cosmin Necula se leagă pierderea finanțării. Deși ar fi fost timp pentru redresarea proiectului, s-a preferat «băltirea» într-un stadiu de birocrație interminabilă, dar și lansarea într-o aventură juridică, un proces despre care se știa că va fi pierdut. (…) Actualul primar a știut din ianuarie 2023 că primăria a pierdut acest proces, dar a tăcut mâlc, încercând, în schimb, să pună «pe șest» rectificarea bugetară care este astăzi (ieri. n.r.) în discuție în CL, doar-doar această sumă va trece neobservată”,  a subliniat prefectul Lucian Bogdănel.

       

      A murit profesorul Valeriu Bogdăneț

      S-a născut în 1932, la Soroca, atunci localitate aflată în România. L-a cunoscut îndeaproape pe Nicolae Labiș, pe care va exersa arta fotografică și cu care va purta mulți ani corespondență.

      A fost profesor de limbă rusă, director al Liceului Vasile Alecsandri, dar și fotoreporter și corespondent la „Steagul roșu” și alte ziare. A obținut gradul didactic I la doar 38 de ani, iar în 1978, după ce a fost criticat că „pierde” prea mult timp cu fotografiatul, s-a întors cu două premii I, un premiu II, un premiu III și o mențiune de la Olimpiada Națională de Limba Rusă, unde participase cu cinci elevi. În 40 de ani a publicat peste 6.000 de fotografii în 17 ziare, reviste sau almanahuri.

      “M-am născut într-o țară foarte frumoasă care se chema România Mare. Părinții și bunicii locuiau în Soroca, oraș străjuit de una din cetățile ridicate de Ștefan cel Mare în calea invadatorilor”, povestea Valeriu Bogdăneț. Refugiat din calea războiului, va fi admis la Liceul Militar, pe care l-a ales la sfatul Mareșalului Ion Antonescu. Dupa desființarea liceului, Valeriu Bogdăneț se va stabili la Fălticeni, unde va lega o strânsă prietenie cu poetul Nicolae Labiș.

      La facultate a intrat al doilea dar a fost dat afară după o lună odată cu toți cei care aveau în acte ca loc al nașterii URSS.

      Pe buletinul său era scris că era născut în Soroca – URSS și, deci, își părăsise țara. După trei luni de lupte cu birocrația, reușește să demonstreze că se născuse în România și nu era “element dușmănos” la adresa URSS. Reușește să se reînscrie, culmea ironiei, la “Maxim Gorki”, la facultatea de limba rusă.

      Primește repartizare la Piatra Neamț, de unde este chemat în Bacău, la Bacovia, actualul Colegiu Ferdinand I. Apoi la Alecsandri. În paralel cu predarea limbii ruse, Valeriu Bogdanet a practicat cu succes fotografia și, uneori, jurnalismul scris, fiind primul ziarist care a scris despre Nadia Comăneci.

      În 40 de ani a publicat peste 6.000 de fotografii în 17 ziare, reviste sau almanahuri. A tradus și publicat din Pușkin, Lermontov, Maiacovski, Fadeev, Soljenițîn și Pasternak.

      Dumnezeu să-l ierte!

       

      Citiți și Profesorul Valeriu Bogdăneț a împlinit 90 de ani, un articol despre viața, speranțele si încercările unui Profesor.

      Telefoane sustrase, recuperate de polițiști

        La data de 30 iulie a.c., polițiștii din Secția 2 Poliție Bacău au intervenit în urma unei sesizări primite prin apelul de urgență 112. Potrivit informațiilor, o tânără în vârstă de 23 de ani, din comuna Mărgineni, a alertat autoritățile că a fost victima unui furt în timp ce se afla la locul de muncă într-o sală de jocuri.

        Potrivit relatărilor, o persoană necunoscută a reușit să pătrundă în incinta sălii și, profitând de neatenția angajaților, a sustras două telefoane mobile aparținând tinerei. Femeia a raportat de îndată incidentul, iar polițiștii au demarat imediat cercetările pentru a identifica și prinde făptașul.

        În urma investigațiilor, o echipă de polițiști a reușit să depisteze un tânăr în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în municipiul Bacău, la scurt timp după comiterea faptei. Cu ajutorul probelor și indiciilor strânse, telefoanele mobile furate au fost găsite asupra sa.

        Bănuitul a fost condus la sediul poliției pentru a fi audiat și cercetat în legătură cu săvârșirea infracțiunii de furt.

        Arestat după ce, beat și fără permis, a furat o mașină și a provocat un accident

        La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 04.30, Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată prin 112, de către o tânără de 29 de ani, din comuna Oituz, despre faptul că a fost victima unui accident rutier.

        Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat faptul că, la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 04.00, un tânăr, de 29 de ani, din județul Covasna ar fi sustras cheile unui autoturism parcat în curtea unei rude și s-ar fi deplasat pe raza comunei Oituz, împreună cu două pasagere, de 29 și 57 de ani.

        În timp ce autoturismul se deplasa pe drumul comunal, tânărul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac.

        În urma coliziunii cele trei persoane au plecat de la fața locului, deși, din impact a rezultat avarierea autoturismului şi rănirea celor două pasagere.

        Din cercetări polițiștii au stabilit că, tânărul de la volan nu deținea permis de conducere și avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influenţa alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

        Faţă de cel în cauză a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore find introdus în Arestul I.P.J. Bacău. Ulterior a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

         

           În cazul unui accident rutier cu victime, fie și numai cu vătămări uşoare, este interzisă modificarea poziţiei vehiculului până la sosirea echipajului de poliţie pentru a se face măsurătorile în astfel de cazuri. În caz contrar, dacă victima se va prezenta ulterior la o unitate medicală sau la poliţie pentru a declara accidentul, conducătorul auto implicat în eveniment va fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

         

              Poliţiştii rutieri îndeamnă şoferii pentru a evita aceste situaţii neplăcute care pot atrage răspundere penală, ca orice eveniment rutier, oricât de uşor ar fi, să fie anunţat deîndată prin 112.Aşadar, cei implicaţi nu au voie să părăsească locul accidentului.

              Părăsirea locului accidentului constituie infracțiune!Totodată, potrivit prevederilor Codului Penal, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

              Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.

        Rezidența Tescani 2023

        Rezidența Tescani, inițiată de artistul vizual Ovidiu Ungureanu, a devenit o prezență constantă și extrem de îndrăgită la conacul Rosetteștilor. An de an, o adevărată efervescență creatoare poposește la Tescani, reunind artiști plastici din țară și din străinătate.

        Este o comuniune de inspirație, un dialog care trece dincolo de granițele privind stilul, limba sau vârsta.  Prin urmare, avem tot dreptul de a spera la o nouă întrunire fascinantă, la schimb de idei și umor, la creație și re-creație, la figurativ și non-figurativ.

        Pentru că Rezidența este un melanj fabulos, un loc dincolo de cutume unde contrariile se îmbină, se combină, clădesc și re-clădesc opere noi, cadre noi, imagini noi. Iar la final, cu siguranță, vor fi pe la Tescani și oameni noi…sau mai bine zis oameni înnoiți de participarea la un eveniment imposibil de ratat.

        Anul acesta artiștii din rezidență au pregătit și trei surprize: expoziția de pictură „Vămile văzduhului”, a artistului plastic Valeriu Șușnea (în galeria Ilie Boca), expoziția de ceramică „Volumetriqua” sub semnătura lui Ovidiu Ionescu (în incinta capelei de pe domeniu) și lansarea albumului de artă „Rezidența Tescani 2021 – 2022”.

        Octavian Ciovică a învins pentru a treia oară la Trofeul Valea Uzului

        Foto – Balázs Attila • RallyPhoto Hunters

        La cea de-a treia prezență pe traseul de la Dărmănești, brașoveanul Ciovică – campionul național al categoriei II din sezonul precedent – a bifat al treilea succes din tot atâtea participări, stabilind și un nou record pe cei 2920m

        Prima zi a competiției a debutat cu 3 manșe de recunoaștere, unde de fiecare dată întâietatea i-a aparținut lui Emil Ghinea – câștigătorul primei ediții a Trofeului Valea Uzului. La volanul modelului Norma M20-F, mangaliotul a stabilit timpii de referință manșă după manșă – câștigând inclusiv prima urcare de antrenament cronometrat, apropiindu-se inclusiv de recordul stabilit la ediția precedentă de Jerome France – absent de la start în acest an. Balanța cronometrului avea să se răstoarne însă în favoarea lui Octavian Ciovică, care la ultima urcare a zilei a găsit resursele necesare pentru a-și detrona adversarul, stabilind nu numai timpul de referință al zilei, ci și un nou record pe cei aproape trei kilometri ai traseului – 01:26,588. Ghinea avea să încheie la doar 6 zecimi de brașovean, în timp ce traseul mai mult tehnic avea să-l avantajeze pe Dominic Marcu, pilotul din Sinaia încheind ziua pe trei la OPEN respectiv pe prima poziție la categoria automobilelor cu caroserie închisă.

         

        Ziua de duminică și implicit a doua de concurs avea să fie exclusiv despre Octavian Ciovică, pilotul de sub Tâmpa reușind să-și adjudece – rând pe rând – toate cele 4 urcări, inclusiv pe cele două decisive din concurs, adjudecându-și astfel a treia victorie la a treia participare pe traseul de la Trofeul Valea Uzului. Deși n-a mai reușit să-și doboare propriul record din ziua anterioară, brașoveanul i-a ținut piept cu brio rivalului său de la țărmul Mării Negre, astfel Emil Ghinea a fost nevoit să se mulțumească cu a doua poziție la finalul etapei. Acest lucru înseamnă că raportul din ierarhia Categoriei II revine în echilibru perfect. Asemenea lui Ciovică, și Dominic Marcu și-a ținut adversarii la distanță suficientă pentru a urca în premieră pe podiumul absolut al unei etape de viteză în coastă, precum și pentru a-și trece în cont prima victorie la Categoria I.

         

        Și în timp ce harghiteanul Botond Szabó a completat podiumul categoriei II, unde primele două locuri au fost identice cu cele din clasamentul OPEN, de cealaltă parte, D. Marcu a fost urmat pe podiumul categoriei dedicată turismelor de reșițeanul Claudiu Ciucă și brașoveanul Florin Durche – în această ordine.

         

        Același Dominic Marcu s-a impus la Electrice, în timp ce Claudiu Ciucă și-a adjudecat – din nou – supremația Grupei 3. Ovidiu Ponea a obținut victoria Grupei 4 după ce l-a surclasat cu succes pe Florin Roșca, iar localnicul Sebastian Scîrlet și-a trecut în cont prima poziție a Grupei 5. Sibianul Alexandru Cazacu a învins cu succes atât în ierarhia Juniorilor cât și în cea a Grupei 6, în timp ce la Debutanți întâietatea i-a revenit lui Daniel Arcan. Una dintre cele mai intense bătălii s-a dat în cadrul Grupei 7, unde dintre Alexandru Krepelka, Adrian Coteanu și Sorin Huțanu – prima poziție i-a revenit celui dintâi amintit. Pentru prima oară, Trofeul „Blană, Frate!” a fost oferit de Team Adi Răspopa și la o etapă de viteză în coastă, Antonia Ioana Tănasie obținând această distincție la finalul etapei de pe Valea Uzului.

         

        Albaiulianul Eduard Tontsch s-a impus cu succes în clasamentul OPEN dedicat automobilelor istorice, fiind urmat de Mihai Alexandrescu și Robert Adam – în această ordine.

        Trofeul Valea Uzului 2023 este un eveniment organizat de Team Adi Răspopa care s-a desfășurat în zilele de 29 și 30 iulie, fiind a patra etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

        Locul II – Emil Ghinea
        Locul III – Dominic Marcu

        Un ATV s-a răsturnat pe un drum forestier în comuna Oituz

        În cursul zilei de sâmbătă, 29 iulie a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Oituz, sat Ferăstrău, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța faptul că un ATV s-a răsturnat pe marginea unui drum forestier.

        De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă cu echipament specific, o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ și un UTV din cadrul Salvamont.

        În urma recunoașterii, s-a constatat faptul că, în accident au fost implicate două persoane găsite conștiente, la sosirea forțelor de intervenție.

        La locul accidentului, pompierii paramedici au acordat primul ajutor medical unei victime policontuzionate.

        Cea de-a doua victimă a suferit traumatisme minore, ambele fiind transportate la Unitatea Primiri Urgențe Onești de către echipajele SMURD și SAJ.

        Echipajul I.S.U. a asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor care se impuneau la locul evenimentului.

        * Imagine ilustrativă

        Incendiu produs la un adăpost de animale din comuna Buhoci

          În cursul zilei de vineri, 28 iulie a.c., un apel primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ, anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unui adăpost de animale din comuna Buhoci, sat Buhoci.

          Pentru gestionarea operativă a situației, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

          La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul adăpostului de animale, pe o suprafață de aproximativ 60 mp.

          În urma incendiului, a ars acoperișul construcției, bunuri și plante furajere depozitate în interiorul acesteia.

          Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este utilizarea focului deschis în spații închise.

          Începe Raliul Moldovei – Bacău

          În cadrul celei de-a 13-a ediții a Raliul Moldovei – Bacău, desfășurată ca a cincea etapă din Campionatul Național de Raliuri „Betano”, un număr impresionant de 46 de echipaje se aliniază la start. Chiar și în perioada concediilor și a vacanțelor, această competiție rămâne foarte populară în rândul pasionaților de automobilism sportiv din regiunea moldoveană.

          Printre concurenții prezenți la acest eveniment se numără atât campioni consacrați, cât și participanți străini. Echipajul favorit și câștigător al ediției precedente, format din Simone Tempestini și Sergiu Itu, concurează din nou cu mașina Škoda Fabia Rally2 evo. Aceștia vor avea parte de o competiție dificilă, deoarece pe linia de start se află și echipajul Sebastian Barbu cu Jeannette Kvick Andersson, care concurează cu o mașină similară.

          În lupta pentru un loc pe podium, se alătură și alți piloți talentați, precum Andrei Gîrtofan și Doru Vraja din Brașov, Adi Teslovan și Vajk-Imre Cseh din Harghita, precum și turcii Çelik Çağlayan și Bostanci Sedat. Aceștia din urmă vor impresiona cu un Renault Clio Rally3, primul model de specificație Rally3 care a concurat vreodată pe specialele din România.

          Bătălia pentru modelele de grupă N aduce la start 6 echipaje, dintre care Vali Porcișteanu cu Dan Dobre și Vlad Cosma cu Florin Dorca sunt considerați favoriții la victorie.

          Categorii precum RC4, RC5 și Juniori aduc și ele un plus de interes competiției, cu piloți talentați care luptă pentru poziții de lider.

          Astfel, Raliul Moldovei – Bacău reprezintă un eveniment deosebit pentru pasionații de raliuri din România, atrăgând concurenți de calibru și mașini performante care promit să ofere un spectacol de neuitat pe șoselele din această regiune.

          S-a deschis expoziția „Artişti plastici băcăuani în colecţiile Muzeului de Artă” 

          La Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” s-a deschis  expoziția „Artişti plastici băcăuani în colecţiile Muzeului de Artă” – ediția a VI-a. Etapă a proiectului cultural cu același nume, care a debutat în anul 2015, ediția actuală cuprinde creațiile din patrimoniul muzeal a 12 plasticieni băcăuani.

          „Este un proiect prin care ne-am propus valorificarea patrimoniului muzeal, popularizăm imensul și valorosul nostru fond artistic. Operele expuse în ediția actuală, cât și cele din cele cinci ediții anterioare aparțin unor artiști născuți în Bacău, alții au fost doar în trecere și au creat aici, și nu în ultimul rând artiști băcăuani care crează încă. Am ajuns la artiști contemporani, am început cu Vermont, primul artist mare pe care l-a dat Bacăul artei românești, apoi „interbelicii, Berea, Știubei, Grigore Manea, Zlotescu, Nicu Enea. A urmat „generația de aur”, cum o numim noi: Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Cristina Ciobanu, Carmen Poenaru, soții Zărnescu, soții Lăzureanu, artiști care au dat Bacăului sonoritate importantă la nivel național, mulți dintre ei fiind prezenți și pe simezele lumii.  Iată, că am venit încet – încet spre cei mai tineri, însă pentru artă, pentru public, contează mai puțin vârsta. Sunt și artiști, chiar și în expoziția actuală, care s-au stins înainte de vreme, cum sunt Mircea Paiu sau anul acesta Ion Mihalache”, a spus la deschidere Dionis Pușcuță, coordonatorul proiectului, director interimar al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.

          La Muzeul de Artă, etajul I, publicul amator are posibilitatea să vadă, să admire lucrările artiștilor Tamara Antal, Radu Cristian Lascăr, Dan Palade, Iulia Filimon, Liviu Nedelcu, Adrian Mircea Paiu, Silvia Tiperciuc, Ion Mihalache, Marius Crăiță Mândră, Geanina Ivu Vlad, Dionis Octavian Pușcuță și Dragoș Burlacu, unii mai puțin cunoscuți băcăuanilor, cum este Cristian Lascăr, întors în Bacău, după mai mulți ani petrecuți în Anglia. Mai trebuie adăugat că lucrările sunt donații ale artiștilor, de-a lungul vremii, iar altele sunt premii de la Saloanele Moldovei. De altfel, Muzeul de Artă din Bacău are cea mai mare colecție de artă ale artiștilor din Republica Moldova, ca urmare a organizării în Bacău și Chișinău a „Saloanelor Moldovei”, cea mai longevivă și prestigioasă manifestare a artei plastice de pe cele două maluri ale Prutului.

          Expoziția „Artişti plastici băcăuani în colecţiile Muzeului de Artă”  grupează pe simeze 27 de lucrări de pictură și artă decorativă, semnate de 12 artiști, câte unul de fiecare lună, urmând ca în perioada următoare să fie realizat, așa cum s-a procedat la fiecare ediție, și Catalogul expoziției, care va putea fi vizitată de amatorii de artă pe parcursul lunilor iulie și august.

          Ședința Consiliului local Bacău – LIVE

            Ordinea de zi:

            1.Proiect de hotărâre privind acordarea unui premiu în valoare de 5000 lei domnului Poenaru Ioan, care a împlinit vârsta de 100 de ani
            2.Proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgență doamnei Cajvan Anca-Mihaela
            3.Proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a DEVIZULUI GENERAL pentru obiectivul de investiții ,,Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local și a deplasărilor cu bicicleta “cod SMIS 128427
            4.Proiect de hotărâre privind actualizarea bugetului proiectului pentru obiectivul de investiții ,,Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local și a deplasărilor cu bicicleta “cod SMIS 128427
            5.Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr. 10 din 26.01.2023 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli și Programul de Investiții pe anul 2023, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău și a programului pe următorii 3 ani
            6.Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Bacău cu Asociația Club Sportiv RALLY SPIRIT în vederea bunei desfășurări a evenimentului Raliul Moldovei-Bacău 2023, ediția a XIII-a
            7.Proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului aferent trimestrului II 2023 privind stadiul realizării măsurilor cuprinse în ”Planul de calitate a aerului în municipiul Bacău, pentru dioxid de azot și oxizi de azot (NO2/NOx), perioada 2019-2023”.
            8.Proiect de hotărâre privind organizarea unui eveniment cultural-artistic care marchează 15 ani de funcționare a Centrului de zi ,,Clubul Pensionarilor”din subordinea Direcției de Asistență Socială Bacău
            9.Proiect de hotărâre privind modificarea Hotararii Consiliului Local nr. 179 din 08.05.2023 privind aprobarea contractării unei/unor finanțări rambursabile interne și/sau externe și/sau în conformitate cu prevederile articolului 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24 din 12.04.2023, în valoare de până la 179.730.000 lei sau echivalent euro
            10.Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării de către Compania Regională de Apă Bacău SA a unei finanțări rambursabile externe în sumă de până la 22.000.000 euro si/sau echivalent lei și garantarea parțială de către Municipiul Bacău a acestei finanțări
            11.Proiect de hotărâre privind stabilirea mandatului special reprezentantului legal al Unității Administrativ –Teritoriale Municipiul Bacău pentru ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a S.C.Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 07.08.2023
            12.Proiect de hotărâre privind stabilirea mandatului special reprezentantului legal al Unității Administrativ –Teritoriale Municipiul Bacău pentru ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a S.C.Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 21.08.2023
            13.Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei nr. 2 la HCl nr.284/30.08.2021 prin care s-au aprobat statul de funcții și organigrama aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău
            14.Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei nr.2 la HCL nr. 390/2022 privind aprobarea organigramei și statului de funcții ale Teatrului Municipal ”Bacovia” Bacău și completarea Anexei 1 a HCL nr. 581/2022 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ,,Administrație”din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru anul 2023
            15.Proiect de hotărâre privind Anexei nr.2-repartizarea profitului-An 2022 din HCL nr. 181/23.05.2023 și mandatarea împuterniciților Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acționarilor Societății Thermoenergy Groupe S.A.Bacău, în vederea virării dividendelor nete cuvenite pentru derularea operațiunilor legate de fondul IID
            16.Proiect de hotărâre privind aprobarea STUDIULUI DE DELIMITARE ZONĂ OPERAȚIUNI DE REGENERARE URBANĂ PENTRU PROIECTUL: ,,REABILITARE ȘI MODERNIZARE PARC CANCICOV DIN MUNICIPIUL BACAU”
            17.Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate în vederea extinderii sistemului de transport public local de călători în Zona Metropolitană a Municipiului Bacău, a Regulamentului și a Caietului de sarcini al serviciului public local de călători prin curse regulate în zona Metropolitană Bacău
            18.Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, a Organigramei și a Statului de Funcții la S.M.U.P și abrogarea art.3 și art.4 din HCL nr. 61/2018 privind înființarea ,,Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău”, cu modificările și completările ulterioare
            19.Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 161/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatile comerciale ce se desfășoara pe raza municipiului Bacău
            20.Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr.152/28.07.2020 privind aprobarea de servicii conexe serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat și a tarifelor și taxelor aferente
            21.Proiect de hotărâre privind declararea unui teren ca bun de uz și de interes public local și introducerea acestuia în domeniul public al Municipiului Bacău
            22.Proiect de hotărâre privind punerea la dispoziția Consiliului Județean Bacău, a unor suprafețe de teren, situate în Municipiul Bacău, str. Războieni nr.22, aparținând domeniului public al Municipiului Bacău
            23.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unor amplasamente pentru comercializare flori și ornamente florale, produse industriale/alimentare preambalate/produse de farmacie veterinară, situate pe Terasa de flori a clădirii Pieței Centrale din municipiul Bacău, str.Pieței nr.1
            24.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui amplasament cu suprafața de 1 m.p., situat în perimetrul Pieței Centrale, în vederea amplasării unui automat de cafea și băuturi calde
            25.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui număr de 22 module comerciale din cadrul Complexului de module comerciale, situate în str.Pieței nr.1 din municipiul Bacău
            26.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui număr de 9 mese comerciale situate pe terasa de flori a Pieței Centrale din Bacău, str.Pieței nr.1 din municipiul Bacău, în vederea desfășurării activității de comerț
            27.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică, a unui număr de 3 spații comerciale din incinta halei de lactate a Pieței Centrale, situate în str.Pieței nr. 1 din municipiul Bacău
            28.Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Spitalului de Pneumotiziologie în cadrul Planului Nașional de Redresare și Reziliență-Componenta C7-Transformare digitală-Investiția I.3 Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină, Investiția I1.3.3 Investiții în sistemele informatice și în infrastructură digitală a unităților sanitare publice și depunerii proiectului ,,Guvernarea digitală eHealth și interoperabilitate în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău”
            29.Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei nr. 2 la HCL nr. 182 din 23.05.2023 privind transmiterea fără plată de către Municipiul Bacău către Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău, a unor mijloace fixe și obiecte de inventar
            30.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu plata integrală și a prețului de vânzare a locuinței pentru tineri, construită prin Agenția Națională pentru Locuințe, situată în Bacău, str.Bucegi nr. 136A, sc.B, ap.21, către doamnul Mihăilă Augustin Dorel, în calitate de titular de contract de inchiriere
            31.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu plata în rate a prețului de vânzare și a încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința ANL, situată la adresa din Bacău, str.Narciselor, nr. 2 bis, ap. 19, către doamna Rotilă Iulia Ramona, în calitate de titular contract de inchiriere
            32.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu plata în rate și a prețului de vânzare a locuinței pentru tineri, construită prin Agenția Națională pentru Locuințe, situată în Bacău, Str.Bucegi nr.138A, sc.B, ap.17, către domnul Pastur Liviu Ovidiu, în calitate de titular de contract de închiriere
            33.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu plata integrală a pretului de vânzare și a încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința ANL, situată la adresa din Bacău, str.Narciselor nr.14A, sc.A, ap.10, către domnul Arseni Andrei, în calitate de titular de contract de închiriere
            34.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu plata în rate și a prețului de vânzare a locuinței pentru tineri, construită prin Agenția Națională pentru Locuințe, situată în Bacău, str.Bucegi, nr. 136A, sc.A, ap.17, către domnul Constantin Arcadius Leonard, în calitate de titular de contract de închiriere
            35.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu plata în rate și a pretului de vânzare a locuinței pentru tineri, construită prin Agenția Națională pentru Locuințe, situată în Bacău, str.Bucegi, nr. 138A, sc.A, ap.4 către domnul Dănilă Marian, în calitate de titular de contrct de închiriere
            36.Proiect de hotărâre privind solicitarea trecerii unui imobil-teren, cu numărul cadastral 61220, din domeniul punlic al comunei Scorțeni, judetul Bacău, în domeniul public al Municipiului Bacău
            37.Proiect de hotărâre privind actualizarea inventarului domeniului privat al Municipiului Bacău însușit prin H.C.L. nr. 157/2018
            38.Proiect de hotărâre privind modificarea datelor de identificare și majorarea valorii de inventar a unor bunuri existente în domeniul public al Municipiului Bacău
            39.Proiect de hotărâre privind declararea unor terenuri ca bunuri de uz și de interes public local
            40.Proiect de hotărâre privind declararea unor imobile ca bunuri de uz și de interes public local și introducerea acestora în domeniul public al Municipiului Bacău
            41.Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută în contractul de concesionare nr.15529 din 09.05.2000, încheiat între Municipiul Bacău și S.C.MOVIMEX COM S.R.L.
            42.Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută în Contractul de concesionare nr. 68532 din 24.05.2011, așa cum a fost modificat prin Actele Adiíonale nr. 69737/15.11.2019, nr.168746/11.10.2021 și nr. 168234/09.08.2022, încheiat între Municipiul Bacău și D-na HORUBEȚ DIDINA , reprezentant legal al C.M.I. DR.HORUBEȚ DIDINA, pentru spațiul cu destinația cabinet medical și a terenului aferent
            43.Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut în contractul de concesionare nr.22502 din 30.10.1997 de la dl.Cârlan Alin-Ștefănuț la dna Simion Gabriela
            44.Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz și servitute către SC DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău
            45.Proiect de hotărâre privind aprobarea dezlipirii imobilului cu nr.cadastral 69145, înscris in C.F. nr.69145 a municipiului Bacău, situat în strada Ioniță Sandu Sturza nr. 27, în 3 loturi
            46.A.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea H.C.L. nr. 93/31.03.2022 privind aprobarea participării Municipiului Bacău în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 5 – Valul Renovării, Apelul de proiecte de renovare integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice, PNRR/2022/C5/2/B.1/1 şi depunerii proiectului ”Renovare integrată a Colegiului Național ”Vasile Alecsandri„ Bacău ”
            46.B.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alegereaʺPreședintelui de ședințăʺal Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru ședințele din lunile August – Octombrie 2023

            Un alt fel de show de modă. „Atipic Beauty Bacău 2023” by Magda Coman

            Orașul nostru va găzdui în premieră un eveniment emoționant, „Atipic Beauty Bacău 2023” by Magda Coman, care de 10 ani se desfășoară în diferite localități din țară, cea din Bacău fiind a 39-a ediție.

            Evenimentul, care transmite un mesaj puternic, „Frumuseţea e în noi, nu în aparenţe!” se va derula sâmbătă, 5 august, de la ora 19.00, pe o scenă ce va fi amplasată în vecinătatea Pieții Tricolorului, în zona hotelului Decebal.

            Pe scena Atipic Beauty Bacău vor urca 12 modele de viață extraordinare în fotoliul rulant, care vor defila alături de personalități locale din Bacău. Scopul evenimentului stă în dorința de a schimba ideile preconcepute și de a arăta societății că verticalitatea, puterea și calitatea unui om nu depind de modul său de a se deplasa.

            „Atipic Beauty este o pledoarie despre oameni cu motivații puternice, curaj, ambiție, solidaritate și conștientizare. Este un eveniment prin care vrem să vă îndemnăm să priviți omul, nu dizabilitatea sau defectele sale, pentru că în spatele unor aparențe se pot ascunde calități minunate. Totodată, evenimentul este despre neșansa unor oameni ce au ajuns, din diverse motive și provocări ale vieții, să depindă de un fotoliu rulant. Cu toate astea, acești oameni au reușit să doboare munți de provocări și obstacole, iar astăzi au multiple realizări și sunt o inspirație pentru cei din jur. E important să trăim pentru ziua de astăzi și să o facem cu respect și responsabilitate pentru cei de lângă noi. Avem puterea de a schimba lucrurile pe care ni le dorim prin exemplul personal, iar ambiția, puterea și voința pot face imposibilul să devină posibil”, ne-a comunicat Andreea Lichi, unul dintre organizatori.

            De altfel, băcăuanii o cunosc de ceva vreme pe Andreea Lichi, ea însăși fiind model în fotoliu rulant. Ea este și scriitoare și a publicat „Suflet de porțelan”, o carte emoționantă în care expune toate experiențele ei de viață într-un scaun cu rotile.

            Gazda și prezentatoarea „Atipic Beauty Bacău 2023” by Magda Coman va fi Cosmina Păsărin, iar atmosfera va fi completată cu momente muzicale susținute de Emanuel Cîrstea dar și de un moment artistic de dans sportiv susținut de Academia de Dans  Adamas Bacău. În deschidere va lua cuvântul Magda Coman, președintele Asociaţiei Open Your Heart și inițiatorul evenimentului Atipic Beauty.

            Ținutele modelelor și ale personalităților locale care vor urca pe scenă poartă semnătura designerilor: VALENTINA CC, TORRES CERIMONIA BY PASHA MEN’S WEAR, D’OR, ATELIER DARE DESIGN BY DELIA ROBU, MARIANA CICEU COUTURE, NICHI BY CRISTINA MILO REVEDERE BY   LOREDANA CIANGĂU, TINA OLARI, TUDOR PERSONAL TAILOR.

            Partenerul și sponsorul principal este Pambac. Evenimentului s-au alăturat și Kaufland, ACCES, ARCADIA Spitale și centre medicale, Royal Print, Asociația Betania, Autocez, TBI Bank, Autovision, Hotel Fiald, Fundația de sprijin comunitar (FSC), Avon, Global Business Parascan, Auto Garantate, AUTOMOBILE SH, BLISS Events & Flower Shop, Firfior, Grafit Invest, Lulu – Atelier Artizanal de torturi și prăjituri

            Partener media: cotidianul Deșteptarea.

            Accesul la evenimentul din 5 august, în Piața Tricolorului (zona Hotelului Decebal), este liber şi se va face începând cu ora 18.30.

            Un tren a rămas blocat în apropiere de Sascut după ce locomotiva s-a defectat

              Un tren cu 400 de călători a rămas blocat într-un câmp din județul Bacău după ce locomotiva s-a defectat. Trenul, care avea ca destinație finală Burdujeni, județul Suceava, a fost nevoit să își întrerupă călătoria din cauza unei defecțiuni la locomotivă, iar călătorii au fost nevoiți să aștepte în mijlocul câmpului timp de peste două ore.

              Situația a fost cu atât mai dificilă pentru călători, deoarece în tren nu exista sistem de aer condiționat. Temperaturile ridicate din vagoane au făcut călătoria insuportabilă pentru unii dintre pasageri, care nu au mai rezistat și au decis să coboare cu bagajele pe câmp și să-și continue călătoria pe jos, spre E85, de unde sperau să prindă o mașină de ocazie.

              Abia după ce o altă locomotivă a fost trimisă în zonă, garnitura defectă a putut fi repornită și a reușit să continue drumul către destinație.

              În Gara din Bacău, cei care au rămas în vagoane au primit, din partea CFR Călători, apă și biscuiți călătorilor afectați.

              După un drum plin de peripeții, trenul a ajuns în cele din urmă la destinație, însă cu o întârziere semnificativă de 2 ore și 20 de minute.

              Proprietarii unor cămine de bătrâni, sancționați pentru încălcarea legislației muncii

              Urmare a deficiențelor grave semnalate în multe din centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice din unele zone ale țării, în data de 10 iulie și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău a demarat o serie de controale la toate unitățile de profil din județul nostru.

              Acțiunea, care s-a desfășurat în cadrul unei campanii naționale inițiată de Inspecția Muncii, a vizat verificarea din punct de vedere al relațiilor de muncă și al securității și sănătății în timpul lucrului a unui număr de 119 centre.

              Verificările au fost coordonate de reprezentanți ai Instituției Prefectului județului Bacău, iar pentru realizarea scopului au fost constituite 5 echipe interinstituționale de control.

              În urma acestor acțiuni, la o parte din centrele vizate au fost depistate mai multe abateri de la legislația muncii, care au atras amendarea administratorilor ori avertizarea lor.

              Mai exact, inspectorii ITM-ului au aplicat 14 amenzi, în sumă totală de 120.500 lei, și 170 avertismente. Din acestea, 5 amenzi (42.500 lei) și 5 avertismente au fost date pentru încălcarea reglementărilor din domeniul relațiilor de muncă.

              În acest domeniu, inspectorii ITM-ului au depistat la un centru o persoană care lucra fără forme legale, iar la alte unități de profil au constatat că nu erau respectate reglementările referitoare la munca suplimentară și de noapte, precum și la repausul săptămânal. Celelalte 9 amenzi (78.000 lei) și 174 avertismente au fost dispuse pentru nerespectarea normelor de sănătate și securitate în muncă (SSM).

              Concret, s-a stabilit că la unele centre (angajatori) sancționate personalul nu a fost instruit corespunzător cu normele SSM sau nu au fost verificate PRAM prizele de pământ.

              Restul angajatorilor amendați nu s-au preocupat ca salariații lor să beneficieze de controlul medical la încadrarea în muncă ori au refuzat să le pezinte inspectorilor documentele pe care aceștia le-au solicitat în timpul controlului.

              Elena Țintaru

              După 30 de ani… Radio Alfa e încă în inima băcăuanilor

                Zboară anii, și odată cu trecerea lor noi ne îmbogățim cu nenumărate amintiri. Iar una din amintirile de neuitat este aceea că orașul a avut un post de radio care le-a ținut ba de cald, ba de urât, ba de voie bună, iar unora le-a schimbat chiar și destinul…

                Radio Alfa Bacău ar fi împlinit pe 30 iulie 30 de ani. Iar cu acest prilej, o parte din cei care au trecut prin eterul băcăuan, pe 89,6 FM, s-au reunit la un pahar de vorbă, exact ca în ședințele de odinioară.

                Povestea Radio Alfa Bacău 89,6 FM a început în 1993, pe 30 iulie, când, exact la ora 16.00 a emis pentru prima dată. Prima piesă auzită pe frecvența ce avea să facă istorie a fost Radio Song de la R.E.M. iar primul dj. a fost Gianiny Munteanu. A fost startul unei povești de succes, poveste în care și-au lăsat câte puțin din suflet toți cei care au trecut pe la butoanele Radio Alfa 89,6 FM, realizatori de programe și emisiuni, știriști, reporteri, producători, cei de la marketing sau cei din management.

                 

                Cred că ar fi imposibil să facem o listă cu toți cei care, într-un fel sau altul, au avut tangențe cu Radio Alfa, și tocmai de aceea nu am să o fac, deși nu am cum să nu pomenesc de câțiva.

                Spuneam că Radio Alfa a schimbat și destinele unora dintre noi, noi cei din Bacău. Dacă pentru unii din cei care am trecut prin radio ni s-au deschis diferite oportunități, pentru ascultătorii de Alfa lucrurile au stat cel puțin la fel de bine. Cunosc și acum ascultători de Radio Alfa, unii care au câștigat premii impresionante la noi: de la o banală casetă cu muzică, un tricou, cosmetice, bilete la teatru sau cinema, excursii și vacanțe în țară și în străinătate, televizoare sau combine muzicale, chiar și un porc de exact… 89,6… kilograme, odată de Crăciun. Ce de amintiri! Și crezi că asta e tot? Nuu… Unii s-au cunoscut la noi pe frecvență, și ce să vezi? Chiar și-au pus pirostriile. Practic, Radio Alfa a fost o poveste de viață prin simplul fapt că le-a fost zilnic aproape băcăuanilor cu muzică aleasă și informații importante. Și apropo de asta, două din sloganurile Radio Alfa au fost, pe rând, „Eficiență prin publicitate” și „Cele mai bune știri, cea mai bună muzică”. Și de fiecare dată sloganurile au reflectat realitatea.

                În primii ani, când totul a coincis cu revenirea democrației în România, pe care am construit-o împreună din mers, Radio Alfa a susținut foarte mult mediul economic cu o promovare eficientă. A fost perioada în care Radio Alfa era administrat de Alfa Media Investment, iar din 2002 a trecut la Deșteptarea SA în Trustul Media Deșteptarea, alături de ziarul Deșteptarea și Alfa Tv care a devenit Bacău Tv. Au urmat ani în care Radio Alfa și-a urmat menirea, dar a contribuit și la o bună informare a locuitorilor Bacăului despre viața socială și administrativă a locului. Iar povestea Radio Alfa a continuat până în 2014, când frecvența a fost cedată la Radio Maria care și-a asumat responsabilitatea să asigure în continuare programe radio calitative pentru băcăuani.

                Acum, la ceas aniversar, o parte din cei care și-au pus amprenta pe tot ce a însemnat Radio Alfa 89,6 FM și-au dat întâlnire într-o grădină din Bacău unde au ciocnit un pahar și au depănat amintiri. Și pentru că mulți dintre cei care au activat pe Radio Alfa își duc traiul pe alte meleaguri și nu au putut să ajungă fizic la marea întâlnire de 30 de ani, au reușit să fie prezenți, chiar și pentru câteva minute, prin intermediul internetului. Iar pentru a înțelege și mai bine ce a reprezentat Radio Alfa pentru unii dintre ei, i-am rugat să ne spună câteva cuvinte:

                „Radio Alfa- o mână de oameni inimoși, curajoși și inspirați care au avut norocul să trăiască o frumoasă poveste. Mi-a plăcut radioul pentru că era neprevăzut, avea viteză, ne-a oferit libertate și ne-a păstrat tineri. M-aș întoarce oricând în această poveste, și cred că orașul are nevoie de un nou Radio Alfa.”

                Anca Sereș

                „Acum 30 de ani Bacăul avea pentru prima dată un radio comercial dedicat 24/7 comunității locale, la standardele posturilor radio profesioniste, cu o echipa tânără, instruită de oameni cu experiență în media. Acesta ar putea fi începutul unui discurs corporatist, plictisitor, ca un raport de activitate pe care îl arunci imediat la coșul de gunoi după ce l-ai citit unei adunări pretențioase, la costum și cravată. Radioul adevărat se face în blugi sau bermude și tricou, într-un studio ticsit cu cd-uri, ziare, reviste muzicale, microfoane cu bureți, nelipsita sticlă de apă, telefoane în direct de la ascultători. Și vocile. Ale dj-ilor care se trezesc la 5 dimineața și beau prima cafea în direct, cu ochii cărpiți de prea puțin somn, cu știrista care verifică pentru a zecea oară virgulele și pauzele de respiratie, apoi apare producătorul de reclame, în căutare de inspirație pentru textele clienților care ne ajută să ne primim salariile la timp. Apar și reporterii de teren, conectați la viața orașului, îi așteaptă o zi grea cu conferințe de presă din care sa extraga clipuri audio de până într-un minut ca să nu plictisim publicul. O dată pe săptămână ne reunim toți la o mare ședință, să ne tragă de urechi onorata conducere dacă am scăpat vreo bâlbă sau am uitat microfonul deschis, dacă am cântat pe o piesă sau am pronunțat un nume aiurea. Și apoi plecăm la o bere pe terasă, vin și colegii de la ziar și de la TV, pentru că oamenii de radio sunt vorbăreți și prietenoși, au mereu glume în program, au muzica în sânge și asta ne aduce împreună. Radio Alfa Bacău 89.6 FM a avut o viață lungă și frumoasă datorită ascultătorilor. Ne-au răsfățat, ne-au iertat greșelilor, au fost cu noi în mașină, la birou, la plajă, la grătare, ne-au primit în intimitatea apartamentului lor, au venit la discotecile noastre, la întâlnirile fanilor din Parc, au venit la studio cu plăcinte. Ne place să credem că Bacăul a iubit Radio Alfa și i-am fost prieten de incredere, și la bine și la mai puțin bine.”

                Gabriel Chelaru

                „Despre  Radio Alfa Bacău pot vorbi doar cu dor! Dor de timpurile efervescente in care toți oamenii aceia minunați, care formau echipa, căutau cu pasiune perfecțiunea! Greu de crezut că au trecut 30 de ani, când amintirile sunt atât de vii… La mulți ani tuturor celor care au făcut parte din ceea ce a fost Radio Alfa Bacău – 89,6 FM!!!”

                Narcisa Butnaru

                „A fost primul job ca angajat (pe convenție…), dar a fost exact ce mi-am dorit, să fiu reporter pe domeniul administrație, politic, instituții. Bine, că la un moment dat am fost și singurul reporter și mergeam inclusiv la evenimente culturale etc. Mai puțin pe sport unde Corneliu era maestru. Țin minte că am întrat la interviul de selecție în ultima șarjă, pe 7 martie pe la orele 17 , cu Florin Duca, Costel Druică de la Pro și a fost un fel de interviu duel cu încă un ultim candidat și m-a distrat maxim o întrebare legat de câte camere are parlamentul și contracandidatul, ca să zic așa, a zis „Casa poporului are mai multe…”. Nu mai zic ce răspuns am dat eu că din fericire eram avizat. La interviul de angajare venisem inclusiv cu niște idei de jingle-uri pregătite pentru că eram 100% conectat la Radio Alfa, inclusiv noaptea țineam radioul deschis. În alta ordine de idei, Radio Alfa a reprezentat pentru mine ceea fe înseamnă muncă cu și pentru pasiune. Eram nerăbdător sa ajung dimineața pe la 6.30 la muncă sa pregătesc ziua ce urma. Eram conectat la orice eveniment de actualitate și din viitor. Îmi plăcea să vin cu știrile calde și chiar să transmit în direct (de la telefonul public). Greva Sanitas din februarie 97 cred că a fost una din isprăvile astea, când am sunat în direct și puneam întrebarea în telefon, iar sindicaliștii răspundeau, haios… Și, cel mai important, am cunoscut oameni, pe voi toți colegii mei și multe personaje publice mai mult sau mai puțin. Satisfacția cea mai mare pentru mine era știrea transmisă în timp cât mai scurt pentru ascultători. Bine și interviurile, colajele pentru știri, sondajele de opinie etc. Radioul mi-a întărit latura curajului și deschiderea către comunicare.”

                Claudiu Dorneanu

                „Este greu de calculat impactul pe care l-a avut apariția și existența postului RADIO ALFA asupra dezvoltării sociale, culturale, economice și politice a orașului, timp de 21 de ani. Știu doar impactul avut asupra mea și a generației mele și vă jur că în anii ‘90 cel mai tare lucru din Bacău (adică de fapt din Univers!) era să lucrezi la Radio Alfa. Să ai 20 de ani și să ai libertatea “să pui muzică” la tot orașul, într-o vreme în care radioul era organic activ în desfășurătorul cotidian al fiecărui individ și însemna cu adevarat ceva, era tot ce-mi puteam dori. Iar șansa de a fi fost primul a carui voce a inaugurat oficial statia in 30 iulie 1993 la ora 16:00 este una dintre cele mai frumoase si importante realizari din viata mea. Dincolo însă de emisiuni, interviuri, amintiri și satisfacții, amprenta lăsată de acei câțiva ani petrecuți în redacție a contribuit fundamental la formarea mea ca om și profesionist, și am avut deseori ocazia să observ acest lucru de-a lungul vieții. Sunt, prin urmare, extrem de fericit și onorat că am facut parte dintr-o echipă minunată și dintr-un proiect extraordinar care a schimbat și modelat social, oricât de puțin, Bacăul. Deși nu a fost cronologic primul post de radio privat local, a fost primul în preferințele ascultătorilor, cel puțin în anii de început. Ulterior, Radio Alfa și-a ratat șansa de a fi doar un martor media al orașului și asta i-a adus sfârșitul. Cu siguranță istoria frecvenței 89.6FM va fi vreodată scrisă și va face parte dintr-o antologie sau studiu dedicat istoriei locale mass-media. Mă gândesc însă că cel mai mare tribut-omagiu care poate fi adus memoriei RADIO ALFA e ca Bacăul să aibă și el un post de radio al lui! Din nou!”

                Gianiny Munteanu (realizator de emisiuni și programe 1993-1997)

                Pentru mine, Radio Alfa a însemnat o mare familie, uneori mai acasă decât acasă. Am petrecut dimineți, după-amiezi, nopți de neuitat în redacție cu oameni de calitate de la care am învățat câte ceva și nu mă refer doar la tot ceea ce a presupus să faci radio, ci și lecții de viață.
                Aici am râs, ne-am întristat, ne-am ajutat, am devenit prieteni. Poate că viața ne-a purtat în alte direcții, în alte colțuri ale planetei, însă niciodată n-am uitat ceea ce a însemnat Alfa.

                Irinel Tudor

                89,9 FM, o frecvență pentru inimile băcăuanilor

                Astăzi sărbătorim o aniversare deosebită, când Radio Alfa din Bacău își amintește cu recunoștință și bucurie momentul în care a luat fiinta.

                În 2015, Radio Alfa a intrat într-o nouă etapă, devenind Radio Maria. Această transformare a adus cu sine o misiune profundă de a oferi speranță și sprijin spiritual prin intermediul emisiunilor și al mesajelor transmise. Cu această schimbare, Radio Maria a continuat să fie un far de lumină pentru ascultători și o sursă de consolare pentru cei aflați în nevoie.

                Astăzi, sărbătorim cu toții aceste trei decenii de activitate deosebită, în care Radio Alfa și apoi Radio Maria au rămas mereu aproape de inimile oamenilor din Bacău. Îi aplaudăm pe toți cei implicați în această frumoasă poveste radiofonică – de la membrii fondatori până la echipa actuală, care a știut să păstreze flacăra acestei stații vii și să-i ducă mesajul mai departe.

                Cu o istorie impresionantă în spate, Radio Maria continuă să rămână un pilon esențial al comunității din Bacău și un catalizator al bunătății și al inspirației. Astăzi, sărbătorim nu doar o stație de radio, ci și o legătură puternică între oameni, între visători și cei care împărtășesc bucuriile și tristețile vieții.

                La mulți ani, Radio Alfa, la multi ani Radio Maria! Fie ca vocea voastră să continue să ofere pace inimilor și să lumineze sufletele pentru multe generații în viitor!

                Vă îmbrățișez cu drag!

                Preot Doru Popovici

                Formula Student, în premieră, în Bacău

                Competiția de inginerie și design se va desfășura, de azi și până sâmbătă, pe circuitul de karting „Speed Park”

                Formula Student este o competiție de inginerie și design pentru studenți inițiată de Society of Automotive Engineers (SAE) în colaborare cu marii producători din indusrtria auto mondială.

                Scopul acestei competiții este de a proiecta, construi și promova un monopost destinat competițiilor sportive ce va concura într-un circuit împotriva altor echipe concurente numai după ce va îndeplini o serie riguroasă de teste statice și dinamice. În acest an, Formula Student se organizează pentru prima dată în România. Ea se va desfășura de astăzi și până sâmbătă, 5 august, pe circuitul de karting „Speed Park” din Bacău sub patronajul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

                Concursul este dedicat universităților tehnice și, conform site-ului oficial, Formula Student România 2023 va reuni la start nouă echipe, din care trei din Turcia (KOU Racing, IEEE DEU PELS Formula Racing Team, Cukurova Racing) și câte una din România (T.U. Iași Racing), Polonia (Cerber Motorsport), Islanda (RU Racing), Slovenia (UNI Maribor Grand Prinx Engineering), Bulgaria (TU Sofia Racing) și Republica Moldova (Formula Student Team UTM).

                Accesul publicului este gratuit. De notat că „Speed Park” va constitui săptămâna aceasta și punctul terminus al celei de-a 13-a ediții a Raliului Moldovei Bacău, programat în perioada 4-5 august. Contând pentru etapa a cincea a Campionatului Național de Raliuri „Betano”, Raliul Moldovei însumează 12 probe și 123,42 km, proba de final, SuperSpeciala de pe „Speed Park” urmând să aibă loc sâmbătă, 5 august, la ora 17.30.

                Aripi spre viitor

                „Am învățat să fiu mai independentă și să-mi asum responsabilități personale”

                Interviu cu băcăuana Elena-Delia Urban, șefă de armă a Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, Specializarea piloți elicopter

                Am stat de vorbă cu o tânără remarcabilă, o băcăuancă de-a noastră, frumoasă și inteligentă, absolventă de excepție a Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, Facultatea de Management Aeronautic, Specializarea Aviație – piloți elicopter, pentru a afla secretele care au condus-o pe calea succesului, mai ales într-un domeniu în care, până nu demult, accesul femeilor era limitat. Este cunoscut faptul că admiterea în instituțiile militare nu este una deloc ușoară, că se realizează în mai multe etape și se parcurg numeroase probe eliminatorii. De asemenea, nici viața de elev sau student militar nu este una la îndemâna oricui și trebuie să fii extrem de motivat și implicat pentru a face față tuturor provocărilor pe care le întâlnești de-a lungul anilor de studii. Dar mai multe ne va povesti Elena-Delia Urban, șefă de armă a Specializării Piloți elicopter, despre parcursul ei de elev și student militar.

                -În primul rând, te felicit pentru rezultatele obținute, mă bucur când băcăuanii devin model de succes. De unde curajul de a urma o carieră militară, și nu la sol, ci în aer?

                -În primul rând îți mulțumesc pentru aprecieri și pentru faptul că-mi oferi oportunitatea de a împărtăși experiența mea cu cititorii voștri. Decizia de a urma o carieră militară a fost rezultatul unei pasiuni profunde în domeniul aviației și o dorință puternică de a-mi servi țara mea. Cariera militară în aer, cum spui tu, înseamnă să mă dedic, într-un mod unic și valoros, patriei mele. Înarmată cu determinare, ambiție, curaj, perseverență și cu sprijinul familiei, bineînțeles, am ales să urmez această cale, considerând că este o oportunitate de a-mi valorifica pasiunea și talentul, dar și de a aduce beneficii comunității din care fac parte. Adevărul este că în aer am găsit o adevărată libertate și un sentiment de împlinire de nedescris. Este o provocare continuă, dar fiecare zbor reprezintă o oportunitate de a mă dezvolta și de a-mi testa limitele, aducând totodată o contribuție semnificativă la apărarea țării noastre.

                -Cum au fost anii de elev și apoi student militar pentru o fată plecată la vârsta adolescenței la un Colegiu militar aflat la aproape 400 km de casă?

                -Am ajuns la Colegiul Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța cu entuziasm, eram foarte bucuroasă că am fost admisă, însă cu mari emoții pentru tot ce urma să mi se întâmple. Nu pot spune că a fost ușor să împart dormitorul cu încă 17 fete, să mă trezesc foarte devreme în fiecare zi, să fac ceea ce până atunci nu făceam sau făceam foarte rar: spălat haine, călcat, cusut etc. Să fac plantoane, sectoare, înviorări, defilări, pe lângă orele de la clasă și orele în care-mi făceam temele și învățam. Foarte greu a fost ca picioarele mele să se obișnuiască cu bocancii, bătăturile erau nelipsite, la fel și plasturii. Nu aveam timp să mă gândesc la ieșiri în oraș cu prietenii, la mers la cinema sau la vreo petrecere. Nu puteam să-mi planific nimic pentru că totul depindea de permisii, iar când aveam câteva ore libere, dormeam….toți, oriunde, pe scaun, cu capul pe masă, pe un colț de pat (ca să nu boțesc uniforma și să nu pierd nici timp cu schimbatul hainelor). Însă, de toate acestea îmi amintesc cu nostalgie și toate au contribuit la ceea ce sunt acum. Au fost și nenumărate momente frumoase, am legat prietenii cu colegi din toată țara, care-au devenit a doua familie pentru mine. Ne bucuram de fiecare oră de permisie pentru a admira Marea de pe faleza din Constanța, ne-am încurajat reciproc, am împărțit fiecare pachet de biscuiți, am băut toți din aceeași sticlă cu apă și ne-au ținut legați aceleași aspirații și visuri. Știți că elevii militari își desfășoară activitățile cotidiene într-o manieră organizată și structurată, se implică atât în ore de studiu riguroase, cât și în antrenamente militare intensive. În acest proces, am învățat importanța disciplinei și responsabilității personale, precum și spiritul de echipă și camaraderia. Aceste valori au devenit fundamentul caracterului meu și m-au ajutat să depășesc momentele dificile. Când mă gândesc la anii petrecuți în Colegiu, pot spune că a fost greu, dar în același timp frumos. Dacă ar fi să am din nou vârsta de a alege să studiez la liceu, alegerea ar fi aceeași și acum. Pe măsură ce am devenit student militar, provocările s-au intensificat, iar responsabilitățile au crescut. Am fost pusă în fața unor decizii importante și a situațiilor care necesitau rapiditate și luciditate. Am avut oportunitatea să învăț de la profesori și mentori excepționali, care m-au încurajat să-mi urmez pasiunea și să mă perfecționez în domeniul militar și academic. N-am stat niciodată deoparte și-am profitat de toate oportunitățile extracurriculare oferite: teatru, cor, participări la diverse târguri și expoziții, schimb de experiență etc. Desigur, existau și momente în care dorul de casă și familie era puternic, dar sprijinul constant al colegilor și profesorilor m-a ajutat să trec peste aceste momente de nostalgie. Am învățat să fiu mai independentă și să-mi asum responsabilități personale, deoarece eram departe de acasă și trebuia să învăț să iau decizii înțelepte și să-mi organizez singură timpul într-un mod eficient. Per ansamblu, acești ani de elev și student militar au fost cu siguranță cei care au avut cea mai mare influență asupra mea. Experiențele și lecțiile pe care le-am dobândit în această călătorie mi-au întărit caracterul și m-au pregătit pentru cariera de pilot pe care mi-am propus să o urmez. Sunt mândră că am avut oportunitatea să mă dezvolt într-un astfel de mediu și sunt recunoscătoare pentru sprijinul și încrederea pe care familia, colegii și profesorii mi le-au acordat pe parcursul acestor ani.

                -Sunt convins că ai adunat foarte multe amintiri și ai legat prietenii pe viață. Constat cu câtă plăcere povestești despre anii de liceu și studenție! Ce le transmiți celor care doresc să urmeze o carieră militară?

                -Da, este adevărat că anii petrecuți ca elev și student militar mi-au oferit amintiri neprețuite și prietenii pe viață. Această experiență a fost una dintre cele mai semnificative și bogate din viața mea, iar bucuria de a împărtăși aceste momente este și un mod de a inspira și încuraja copii și adolescenții care-și doresc să urmeze o carieră militară. Celor dornici să îmbrățișeze vocația militară, le transmit că această cale este una deosebită și plină de satisfacții, dar și de provocări. Este un drum care necesită sacrificii, dedicație și responsabilitate, dar care aduce cu sine o mulțime de oportunități de dezvoltare personală și profesională. În primul rând, îi încurajez să-și asculte chemarea interioară. Dacă simt că servirea țării într-un cadru militar este ceea ce-i împlinește cu adevărat, atunci să meargă pe acest drum cu încredere și hotărâre. Le reamintesc că o carieră militară înseamnă nu doar un serviciu față de patrie, ci și oportunitatea de a învăța și de a se dezvolta într-un mediu stimulant și profesionist. Vor avea acces la instruire specializată, la mentori excepționali și la tehnologii de ultimă generație, ceea ce le va permite să devină specialiști competenți în domeniul lor de activitate. În același timp, îi îndemn să fie pregătiți să-și depășească limitele și să facă față cu perseverență și curaj provocărilor care pot apărea într-o carieră militară. Disciplina, responsabilitatea și spiritul de echipă sunt elemente esențiale pentru a reuși în acest domeniu. Să nu se teamă să se implice și să se dedice misiunilor și sarcinilor pe care le au. Implicarea activă și angajamentul sunt factori cheie în evoluția și succesul unui militar. De asemenea, să valorifice fiecare oportunitate de învățare și să caute mereu să se perfecționeze. În domeniul militar, există mereu ceva nou de învățat și de descoperit, iar dorința de a deveni tot mai buni în ceea ce fac este motorul dezvoltării profesionale. Și, nu în ultimul rând, să-și mențină mereu integritatea, valorile și onoarea. Aceste calități sunt fundamentale în cadrul armatei și contribuie la formarea unor lideri demni de încredere. În final, le spun că o carieră militară poate fi una dintre cele mai mărețe alegeri pe care le pot face, cu posibilitatea de a servi țara și comunitatea cu mândrie și demnitate. Le urez să aibă încredere în ei înșiși, să rămână hotărâți și să urmeze drumul care le luminează inima.

                -Îți mulțumesc foarte mult pentru cuvintele motivaționale și pentru timpul acordat interviului. Îți urez mult succes în viitor și sunt convins că vei avea un impact remarcabil în cariera de pilot militar și că oriunde te va duce firul vieții, vei face cinste Bacăului și României. Zbor lin și cer senin!

                -Și eu îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase și pentru oportunitatea de a împărtăși o frântură din povestea mea. A fost o plăcere să vorbesc cu tine și să pot transmite experiențele mele către publicul cititor. Îmi asum cu responsabilitate și pasiune cariera de pilot militar și-mi propun să fac tot posibilul pentru a aduce un impact pozitiv în domeniul aviației militare și, implicit, în apărarea țării noastre. Le mulțumesc celor din familia mea care m-au sprijinit în acest parcurs și-mi exprim recunoștința față de colegii și profesorii mei, care m-au ajutat să cresc și să mă dezvolt în moduri pe care nu le credeam posibile. Îmi doresc ca exemplul meu să fie o sursă de inspirație pentru cei care doresc să urmeze o carieră militară sau să se implice în orice alt domeniu care-i pasionează. Cu determinare, dedicare și încredere în propriile puteri, fiecare dintre noi poate atinge culmile succesului și poate face o diferență semnificativă în lumea din jurul nostru. Mă voi strădui să devin un pilot militar foarte bun și să reprezint cu cinste drapelul și țara noastră în fiecare misiune. Încă o dată, mulțumesc pentru urări și aprecieri. Sper că vom avea ocazia să ne revedem și să-ți împărtășesc noi realizări și experiențe din viața de pilot militar.

                 

                Cui folosește?

                Dacă sunteți convinși că Armata Ucraineană mai are puțin și cucerește Moscova, cu siguranță că sunteți convinși și că recenta decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a dat peste nas Curții Constituționale a României în scandalul prescripției.

                Și cum să nu gândiți așa: atât în cazul războiului din Ucraina, cât și în cazul deciziei CJUE, presa națională a scris fix invers. Pentru că da!, CJUE nu a spus că CCR a greșit, ci a dat dreptate judecătorilor constituționali români în aproape toate privințele. Adică, tot ceea ce a decis CCR și, apoi, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, rămâne litera legii. Singurul lucru unde CJUE nu a fost de acord a fost în privința faptelor care afectează bugetul UE. Desigur, și aici e de discutat. Ceea ce trebuie reținut este că CJUE a respins ca inadmisibilă cererea Curții de Apel Brașov, cea care a declanșat controversele cu privire la prescripție.

                Cu toate că CJUE a confirmat în mare parte decizia CCR, presa românească a prezentat o imagine complet diferită a situației. Contrar realității, multe surse media au susținut că instanța europeană ar fi decis că CCR nu are dreptate iar unii au cerut demisia judecătorilor constituționali pentru presupuse greșeli.

                Faptul că albul este prezentat ca negru nu este o noutate în ceea ce unii numesc „epoca post-adevăr”. Nici faptul că o parte foarte mare din public este dispusă să înghită pe nemestecate astfel de falsuri. Cum am spus acum câteva zile, oamenii nu vor informații corecte, vor informații care să le valideze credințele.

                Doar că, odată cu aceste confirmări, se produc efecte colaterale. Faptul că unii cetățeni se simt mai bine când citesc o poveste care este în concordanță cu opinia deja formată nu justifică, însă, efectele pe care această poveste falsă le va avea asupra restului societății.

                Ceea ce e mai interesant este că nu am văzut politicieni sau autorități în materie de Justiție care să iasă și să dezmintă interpretarea dată de unii deciziei CJUE. Practic, ce să înțeleagă cetățeanul care nu se pricepe la limbajul juridic și nici nu are acces la surse alternative de informare?

                Mai mult, ce facem cu aceia care au decis să nu respecte regulile jocului, în speta, deciziile CCR, pe motiv că ei așteaptă să primească lumină de la UE? Are vreo autoritate curajul să ia taurul de coarne și să reinstaureze domnia legii?

                Ce garanție poate să aibă un justițiabil că va fi tratat corect și prin prisma unei legislații românești previzibile și nu se va trezi că judecătorul decide să aplice nu legile românești ci legile Uniunii Europene?!

                Cui folosește perpetuarea mitului că CCR este incompetentă și că Europa a dat de pământ cu judecătorii constituționali?

                Sunt întrebări care încă își caută răspunsul. Un răspuns care, mă tem, nu va veni, întrucât statul român este prea slab ca să-și mai apere instituțiile.