miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 791

Intervenție contra cronometru pentru salvarea unei persoane căzute în fântână

În cursul zilei de ieri, 22 august a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Răcăciuni, sat Răcăciuni, pentru salvarea unei persoane căzute în fântână.

În urma apelului care anunța evenimentul, la locul indicat s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, respectiv două autospeciale de stingere și descarcerarea, încadrate cu 13 pompieri militari.

În urma recunoașterii, s-a constatat că este vorba despre o persoană de sex masculin, căzută într-o fântână cu o adâncime de aproximativ șapte metri. Concomitent cu evaluarea situației, a fost constituită o echipă de salvare a persoanei.

Astfel, sub îndrumarea comandantului intervenției, unul dintre pompieri a coborât pentru extragerea victimei, în timp ce restul echipajului acționa pentru asigurarea perimetrului și pentru recuperarea acestora.

Odată ajuns la victimă, s-a început procesul de asigurare și extragere a acesteia în condiții de siguranță, în cele din urmă, aceasta fiind scoasă la suprafață cu succes, în stare conștientă.

A fost nevoie doar de zece minute, pentru ca acest eveniment să aibă un deznodământ pozitiv.

Pe toată perioada intervenției, salvatorii au păstrat contactul verbal cu persoana aflată în dificultate, pentru a menține calmul și pentru a-i acorda acesteia sprijin emoțional.

Bărbatul a fost ulterior predat echipajului SAJ prezent la fața locului, pentru investigații medicale.

Bărbat identificat de polițiștii din Comănești după ce ar fi furat o tricicletă

    Poliția în acțiune

    La data de 22 august a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Comănești au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie, de 67 de ani, din localitate, despre faptul că, o persoană necunoscută i-ar fi sustras o tricicletă.

    Din primele cercetări s-a stabilit că, femeia, în timp ce se afla în interiorul unei florării din Comănești ar fi lăsat trotineta nesupravegheată pe trotuarul din fața societății, aceasta fiind sustrasă de o persoană necunoscută.

    În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat, de 54 de ani, din localitate, bănuit de comiterea faptei.

    Totodată, tricicleta a fost recuperată şi predată păgubitei.

    Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

     

    Polițiștii vă sfătuiesc:

    – să nu lăsați bicicletele, tricicletele, trotinetele nesupravegheate sau neasigurate în spațiile publice;

              – în cazul în care sunteți nevoiți să le lăsați nesupravegheate în spațiile publice, asigurați aceste mijloace de deplasare cu dispozitive antifurt;

              – nu achiziționați biciclete, triciclete, trotinete de la persoane necunoscute sau la prețuri foarte mici, acestea putând proveni din săvârșirea unor infracțiuni.

    Tânără de 18 ani, bătută în camera de hotel de bărbatul cu care se cazase

    La data de 22 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești au fost sesizați de către o tânără, de 18 ani, din municipiul Bacău, despre faptul că, în timp ce se afla într-o cameră de hotel din Onești, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat de 29 de ani.

    Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări a reieșit faptul că, la data de 21/22 august a.c., tânăra s-ar fi cazat la un hotel din Onești împreună cu un bărbat, de 29 de ani, din comuna Valea Seacă. În timp ce se aflau în camera de hotel, între cei doi ar fi existat un conflict spontan în urma căruia bărbatul ar fi lovit-o, amenințat-o și nu ar fi lăsat-o pe tânără să iasă din cameră.

    În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reţinut pe cel în cauză pentru o perioadă de 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J Bacău.

    Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și lipsire de libertate.

    Măgirești: La volan sub influența alcoolului

      La data de 22 august a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Moinești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 30 de ani, din comuna Măgirești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 117A din localitate, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

      Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infacțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

      Clinica OZONO din Iași: alegerea de top în implantologie pentru pacienții din Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui și Botoșani

       

      Codrin Untu, Medic Primar Stomatolog, proprietar Clinica Ozono: Pentru noi, clinica OZONO a fost poate cel mai ambițios proiect profesional. Mi-am dorit să creez în zona Moldovei un serviciu de excelență în implantologie. Am reușit să facem acest lucru printr-o echipă interdisciplinară, aparatură de ultimă generație, realizarea tuturor analizelor în cadrul clinicii, bloc operator propriu, sedarea conștientă și, bineînțeles, prin utilizarea implanturilor de la Straumann, lider mondial în implantologie. În consecință, observăm că toți cei care ne aleg sunt mai mult decât mulțumiți și chiar am constatat că 50% dintre pacienții clinicii OZONO sunt din județele Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui și chiar Botoșani. Credem că OZONO a ajuns un exemplu și un centru de excelență în implantologie pentru regiunea Moldovei.

       

      În calitate de capitală medicală a Moldovei, Iașiul a devenit un centru important pentru serviciile de implantologie dentară de calitate. În această zonă, clinica OZONO se distinge prin abordarea sa holistică și prin angajamentul de a oferi servicii la cele mai înalte standarde de calitate.

       

      Clinica OZONO, sub sloganul „First Opinion Stomatology”, a dezvoltat un proces de implantare unic, în care pacienții sunt asistați de un Pacient Care Manager pe tot parcursul tratamentului. Acesta îi ghidează în fiecare etapă a procesului și se asigură că au o experiență plăcută și lipsită de stres.

      Procedurile de implantologie la clinica OZONO sunt realizate de o echipă de medici cu specializări diferite, care îmbină expertiza lor pentru a oferi soluții personalizate și rezultate optime pentru fiecare pacient. Această abordare interdisciplinară asigură o evaluare completă a nevoilor pacientului și o mai bună coordonare a tratamentului. Un pacient care apelează la clinica OZONO va beneficia de la prima consultație de o echipă de doi medici cu specializări diferite, un implantolog și un protetician pentru a asigura crearea unui plan de tratament adecvat.

       

      Toate procedurile de implantologie se efectuează în cadrul clinicii, care dispune de un bloc operator propriu și echipamente de ultimă generație. Clinica oferă, de asemenea, un voucher de cazare pentru pacienții din județele limitrofe, facilitând astfel accesul la serviciile de implantologie de top din Iași.

      Clinica este dedicată utilizării exclusive a materialelor premium, inclusiv a implanturilor dentare de la Straumann, lider global în domeniul implantologiei. Aceste implanturi sunt recunoscute pentru durabilitatea și estetica lor superioară, oferind pacienților rezultate pe termen lung. Clinica asigură garanție pentru lucrările protetice, demonstrând astfel încrederea în calitatea serviciilor oferite și angajamentul de a răspunde nevoilor pacienților pe termen lung. Respectarea celor mai înalte standarde de calitate este o prioritate constantă pentru clinica OZONO.

       

      Sedarea conștientă este o altă caracteristică a procesului de implantare la clinica OZONO. Pacienții cărora li se aplică sedarea conștientă pe parcursul procedurii vor fi relaxați, fără a simți durere sau disconfort.

       

      Popularitatea serviciilor de implantologie oferite nu se limitează doar la Iași. Sute de pacienți din județele Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui și Botoșani preferă să aleagă tratamentele clinicii OZONO pentru procedurile de implantologie dentară, datorită reputației sale și calității serviciilor oferite.

       

      Prin abordarea sa holistică, angajamentul pentru calitate și satisfacția pacienților, clinica OZONO continuă să stabilească noi standarde în domeniul implantologiei în regiunea Moldovei. Pentru mai multe informații pacienții pot contacta clinica la telefon +40 374 711 711.

       

      Zeci de bilete la tratament balnear, disponibile

      Chiar dacă vremea se anunță deosebit de caldă și în următoarea perioadă, un număr destul de mare de persoane renunță la biletul de tratament balnear subvenționat care le-a fost repartizat.

      Mai exact, din cele 189 bilete din seria a XII-a, pe care Casa Județeană de Pensii le-a primt și le-a alocat automat unor pensionari și asigurați, pe baza cererii depusă de aceștia, ieri, 22 august, erau disponibile 68. Acestea nu au mai fost cumpărate de către persoanele cărora le-au fost repartizate, astfel că au fost scoase la vânzare liberă, pe principiul ”Primul sosit, primul servit”.

      Bilete disponibilie sunt în aproape toate stațiunile: 1 Mai (2), Amara (13), Buziaș (4), Căciulata (3), Călimănești (2), Covasna (5), Eforie Nord (2), Felix (1), Geoagiu (4), Govora (3), Herculane (2), Lacu Sărat (2), Neptun (1), Olănești (3), Pucioasa (2), Sîngeorz (2), Sarata Monteoru (2), Saturn (1), Sovata (1), Tîrgu Ocna (10), Tușnad (1) și Vatra Dornei (2). La cumpărarea biletului, beneficiarii vor prezenta la CJP Bacău recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma.

      Pe lângă această recomandare, pentru a beneficia de gratuitate, persoanele cu dizabilități vor avea asupra lor și certificatul de încadrare în grad de handicap, precum și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie). Acest document se obține de la Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte. Beneficiarii unui bilet din seria a XII-a vor pleca în stațiune în ziua de 26, 27, 28 sau 29 august, data fiind în funcție de hotelul la care au fost repartizați. Să mai notăm că următoarea serie va debuta în 11, 12, 13 sau 14 septembrie.

       

      Se decopertează și se asfaltează străzile pe traseul Centru – Aeroport

        După ce a fost rașchetat asfaltul de pe viitoarele piste de bicicletă din zona centrală a Bacăului iar străzile au stat luni de zile decopertate, municipalitatea a decis să „radă” de tot asfaltul de pe străzi pentru a turna un strat nou.

        Dealtfel, municipalitatea a anunțat că va asfalta străzile pe întreg traseul Centru – Aeroport deși starea asfaltului este destul de bună. Se repetă scenariul cu strada Mioriței, care a fost decopertată și reasfaltată deși era una din cele mai bune străzi ale orașului.

        Una dintre principalele zone de intervenție va fi traseul de la giratoriul statuii lui Ștefan cel Mare până la intersecția cu Strada Războieni, cunoscută de localnici ca „Ciupercuțe”. Aici, echipele de muncitori au finalizat frezarea și pregătesc terenul pentru turnarea primului strat de asfalt, programată pentru săptămâna viitoare. Acest segment reprezintă doar începutul, întrucât planurile vizează modernizarea întregii zone centrale.

        În paralel cu lucrările de asfaltare, municipalitatea a alocat resurse pentru finisarea trotuarelor folosind granit de înaltă calitate, conferind astfel un aspect elegant și uniform orașului. De asemenea, pista de biciclete va primi atenția cuvenită, fiind asfaltată și ea pentru a oferi cicliștilor un traseu sigur și comod prin inima orașului.

        Ce să știi când îți faci cont la o agenție de pariuri

        In mod obisnuit, inregistrarea la o agentie de pariuri online nu este o procedura foarte complicata. Cu toate acestea, exista inca multe persoane care privesc crearea unui cont nou la agentiile de pariuri ca pe o mare provocare. Pentru ei am decis realizarea acestui articol!

        In randurile urmatoare iti vom prezenta mai multe lucruri pe care trebuie sa le stii neaparat atunci cand iti faci cont la o agentie de pariuri online. Iata care sunt acestea:

        Poti crea un singur cont

        Inainte de toate, trebuie sa stii ca poti face un singur cont la agentiile de pariuri online, asa ca foloseste date pe care le poti tine minte.

        De asemenea, trebuie sa folosesti date reale, deoarece mai apoi va trebui sa iti confirmi identitatea, iar datele trebuie sa fie aceleasi precum in buletin.

        Multi utilizatori gresesc folosind date care nu le apartin iar mai apoi nu se pot folosi de contul creat. Tu nu trebuie sa faci aceasta greseala!

        Verificarea contului este obligatorie

        Nu vei putea face o retragere atat timp cat contul tau nu este validat iar toate agentiile din Romania impun procedura de verificare a contului.

        Aceasta este necesara pentru validarea conturilor, asa ca trebuie sa pregatesti documentele necesare pentru ca verificarea sa poata fi efectuata.

        Cel mai adesea, cartea de identitate este suficienta insa exista si alternative.

        Poti folosi pasaportul sau chiar permisul de conducere pentru a face verificarea contului, insa in acest caz va fi necesara confirmarea adresei folosind o factura de la utilitati.

        Inregistrarea este gratuita

        Nu costa nimic sa te inregistrezi la o casa de pariuri, insa cu toate acestea exista multe persoane care cred ca trebuie sa plateasca pentru a-si face cont la o agentie de pariuri online. De aceea, trebuie sa stii neaparat acest lucru: inregistrarea este gratuita!

        Pentru a te convinge, poti urma procedura de inregistrare cont Fortuna si vei vedea ca avem dreptate. De asemenea, oferim ca exemplu agentia Fortuna deoarece aici pariorii au mereu parte de o experienta pozitiva. Prin urmare, tu de ce sa risti facandu-ti cont la o alta casa de pariuri? Noi nu gasim motive!

        Pariurile sunt legale

        Multe persoane sunt de parere ca pariurile nu sunt legale, ceea ce este un mit ce nu ar mai trebui sa circule. Nu atat timp cat exista institutii precum ONJN care reglementeaza acest domeniu.

        De aceea, trebuie sa ai in vedere inregistrarea la o casa de pariuri licentiata la ONJN.

        Atat timp cat alegi sa iti faci cont la o agentie cu licenta, nu vei intampina probleme din punct de vedere legal, asa ca acesta trebuie sa fie unul dintre aspectele pe care sa le verifici atunci cand cauti o casa de pariuri online.

        Responsabilitatea este recomandata

        Sa joci la pariuri online poate fi o mare provocare, iar asta deoarece exista riscul de a te expune dependentei de pariuri sportive. Trebuie sa eviti aceasta situatie, deoarece consecintele sunt foarte grave in cazul in care cazi in aceasta capcana.

        De aceea, responsabilitatea este recomandata! Nu paria sume mai mari decat iti permiti sa pierzi si incearca sa limitezi cat mai mult timpul petrecut la pariuri sportive.

        De asemenea, trebuie sa ai in vedere functiile oferite de catre casele de pariuri care promoveaza jocul responsabil. Foloseste orice setare ce poate fi de ajutor in acest sens si suntem siguri ca vei preveni dependenta pentru pariuri sportive.

         Alege o casa cu aplicatie

        In final, nu ne mai ramane decat sa iti oferim o singura recomandare: alege o casa de pariuri ce a dezvoltat o aplicatie de pe care sa pariezi.

        Cel mai probabil ca si tu folosesti telefonul mobil pentru pariuri sportive, asa ca va fi mult mai confortabil sa pariezi din aplicatie decat din browserul web. Majoritatea agentiilor de pariuri au o astfel de aplicatie, asa ca nu ar trebui sa iti fie dificil sa gasesti una.

        Acestea sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le stii atunci cand iti faci cont la o agentie de pariuri online.

        Speram ca sfaturile noastre iti vor fi de folos si suntem increzatori ca daca vei tine cont de fiecare informatie oferita in acest articol, vei reusi sa urmezi procedura de inregistrare si sa obtii un cont de pariuri online la orice agentie doresti.

        Pentru a combate accidentele rutiere se vor monta lifturi și scări rulante pentru traversarea E85

          Guvernul României a anunțat un proiect ambițios pentru îmbunătățirea siguranței rutiere pe DN 2 (E 85), principala rută care leagă Bucureștiul de județele Moldovei. În efortul de a reduce riscul de accidente și pentru a face față problemelor de trafic, șapte pasaje pietonale subterane vor fi construite în localitățile din județele Buzău și Vrancea. Aceste măsuri sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), scrie economedia.

          DN 2, cunoscut și sub denumirea de E 85, este o arteră vitală pentru conexiunile dintre București și Moldova, dar a fost semnalată ca fiind cea mai periculoasă șosea din țară, având în vedere lipsa autostrăzilor și a infrastructurii adecvate. Autostrada A 7, Centura Bacău, care are doar 17 kilometri, nu este suficientă pentru a prelua traficul de tranzit de pe DN 2. Pe anumite tronsoane, traficul a ajuns la nivelul unei autostrăzi, iar utilizarea necorespunzătoare a acostamentului lărgit ca bandă de circulație a crescut pericolul de accidente.

          Statisticile poliției arată că traversările neregulamentare și viteza excesivă sunt principalele cauze ale accidentelor grave pe DN 2. În încercarea de a remedia această situație, autoritățile au inițiat un program pentru creșterea siguranței rutiere pe această rută, iar proiectul pasajelor pietonale subterane face parte din acest efort.

          Conform informațiilor disponibile, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitație șapte contracte pentru Studiul de Fezabilitate al acestor pasaje, fiecare contract având o valoare de 309 mii lei. Aceste pasaje vor fi amenajate în localitățile Limpezis, Costești, Mărăcineni și Poșta Câlnău în județul Buzău, precum și în Golești, Garoafa și Mărășești în județul Vrancea. Fiecare pasaj va fi prevăzut cu facilități pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv lifturi și scări rulante, supraveghere video și posibilitatea de a folosi energie solară.

          În contextul dezvoltării continue a infrastructurii, se estimează că începând cu a doua jumătate a anului viitor, unele tronsoane ale Autostrăzii Moldovei, A 7 Ploiești-Pașcani, vor fi deschise traficului. Cu toate acestea, există încă aspecte nerezolvate, cum ar fi lipsa unui contract semnat pentru lotul 2, Pietroasele-Buzău.

          Pasajele pietonale subterane reprezintă un pas important în direcția creșterii siguranței și eficienței traficului pe DN 2. Prin implementarea acestor măsuri, autoritățile doresc să reducă riscul de accidente și să faciliteze mobilitatea în zonă.

          Zeci de angajatori, ținta reclamațiilor salariaților

          Statistica privind sesizările depuse în iulie la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău arată că și luna trecută un număr destul de mare de angajatori au fost acuzați oficial de către salariați de-ai lor că le-au încălcat drepturi esențiale. Mai exact, în iulie, la ITM Bacău au fost înregistrate 53 de reclamații, fiecare semnată de către una sau mai multe persoane.

          Cum era de așteptat, majoritatea reclamațiilor, respectiv 41, au avut ca obiect, neplata unor drepturi bănești esențiale, precum salariile, sporurile cu caracter permanent sau sumele cuvenite pentru concediul de  odihnă ori cel medical. Alături de acești semnatari ai sesizărilor, alții i s-au plâns ITM-ului că angajatorul lor nu le-a încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă, i-a concediat abuziv ori i-a disponibilizat fără să le acorde preavizul legal.

          Dar au fost și cazuri în care semnatarii reclamațiilor au sesizat un accident de muncă ori că angajatorul lor nu le-a plătit orele suplimentare efectuate sau le-a refuzat eliberarea adeverinței cu privire la activitatea pe care au desfășurat-o la el. Pe parcursul lunii iulie inspectorii ITM-ului au reușit să rezolve toate cele 53 de sesizări. Dar și de această dată rezoluția emisă de ITM este în favoarea a mai puțin de jumătate dintre semnatarii sesizărilor. Celelalte peste o jumătate din plângeri nu au putut fi probate, deoarece inspectorii ITM-ului nu au găsit, la angajatorii incriminați, dovezile care să ateste cele sesizate.

          Așadar, în toate aceste cazuri soluția dată nu le este favorabilă reclamanților. Lor nu le rămâne decât să apeleze la instanță, care judecă în regim de urgență spețele legate de aplicarea legislației muncii.

          Noi picturi murale în Bacău prin ZIDART

          Luni, 21 august, a început a șasea ediție a festivalului băcăuan de artă urbană ZIDART – Street Art Festival, intitulată „Less is More”. O ediție manifest care își propune să răspundă provocărilor actualului context uman, social și de mediu, cu o ecuație simplă: mai puține lucruri de care nu avem nevoie înseamnă mai multe resurse de investit în cele care pot face o diferență reală pentru bunăstarea noastră.

          Timp de trei săptămâni, între 21 august și 5 septembrie, în cadrul evenimentului organizat de Asociația Ingenious Drama, 7 artiști locali și internaționali vor implementa o serie de picturi murale de mari proporții menite să transmită mesajul pozitiv al acestei ediții, aducând un aport estetic peisajului urban și extinzând renumita Galerie de Artă în Aer Liber a orașului Bacău.

          „Căutând un concept pentru această ediție, am pornit în echipă o discuție despre starea de spirit pe care o avem fiecare. Am descoperit că tema burnout-ului, a suprasolicitării, este o temă în care ne regăsim cu toții și pe care o putem observa, din păcate, peste tot în jurul nostru. Ne grăbim, dar nici nu mai știm către ce, uitând în această grabă a noastră să ne mai oferim momente de răgaz pentru a fi. Nu pentru a face, a consuma, a rumina sau a proiecta, ci doar pentru a ne bucura de clipă și de lucruri simple. Trăim în vremuri solicitante și complicate, dar asta nu înseamnă că viețile noastre trebuie să fie mereu definite de acest context. Ne-am propus să fim mai atenți la surplusul prezent în toate aspectele vieților noastre, să facem un pic de curățenie prin lucrurile care nu ne aduc beneficii reale și să cultivăm în mod conștient mai multă simplitate și lejeritate. Considerăm că e un punct bun de pornire în a dezvolta reziliența necesară pentru a nu ne pierde bucuria de a trăi și ne dorim să propunem întregii comunități să încerce acest exercițiu alături de noi”, a precizat printr-un comunicat Iulia Enăchescu – coordonator comunicare și relații publice ZIDART.

          Agricultura viitorului are și marca Agrisol

          • proprietarul mărcii, Romchim Protect, a prezentat Noi produse revoluționare pentru protecția plantelor 

          Romchim Protect Filipești, întreprindere înființată în 1998 de inventatorul și dezvoltatorul Ion Neculcea, construiește deja cea mai mare fabrică de îngrășăminte lichide din România, marca Agrisol. Informația a fost furnizată chiar de proprietarul fabricii la cel de al X-lea simpozion anual internațional „Soluții științifice inovatoare în agricultură”, organizat la Filipești și în Bacău, la care au fost prezenți un semnificativ lot de ziariști din presa agricolă și cotidiană, de la importante publicații periodice și cotidiane tipărite, dar și de la posturi de radio și televiziune, alături de fermieri din mai multe județe ale țării. Au fost prezentate două noi produse pentru protecția plantelor, Nutri Charge și Ideea Fertil, și s-au analizat și soluții noi pentru fermele agricole.

           

          Simpozionul, care a avut loc în noul salon de evenimente al Complexului turistic „Podu’ cu Lanțuri” din Bacău, a fost precedat de vizitarea fabricii Romchim Protect din Filipești, care produce o gamă largă de îngrășăminte complexe, îngrășăminte foliare, degivranți, agenți de deszăpezire, soluții ignifuge, biostimulatori agricoli, rășini epoxidice, vopsea pentru marcaj rutier, pardoseli epoxidice, pardoseli decorative, membrane lichide de hidroizolație, lacuri etc.

          Fabrica de fertilizanți lichizi și hidrosolubili de la Filipești are capital integral românesc și instalații smart (specifice, accesibile, moderne), automatizate complet. Rețetele fertilizanților Agrisol România sunt brevete proprii ale echipei de la Filipești, iar secțiile fabricii au fost prezentate chiar de CEO-ul companiei, inginerul și inventatorul Ion Neculcea. Fabrica este în plină dezvoltare și modernizare și deține, deja, instalații și utilaje de ultimă generație. „În următorii ani – a spus Ion Neculcea -, în România peste 50% din îngrășămintele administrate vor fi sub formă lichidă, pentru că sunt mai ieftine și mai ușor de administrat. Și sunt fermieri care deja le utilizează, iar cererile vor fi din ce în ce mai mari. Iar dacă le fabricăm noi, aici, vor fi și mult mai ieftine”.

          Noua unitate de producție, care ar trebui să fie dată în folosință în vara anului viitor, va putea fabrica, lunar aproximativ 30.000 de tone de îngrășământ lichid pentru fertilizarea de bază a culturilor agricole prin injecție în sol. „Avem deja ridicate șapte din cele nouă reactoare – ne-a arătat, la fața locului, Ion Neculcea.

          Produse revoluționare în agricultură 

          Nutri Charge, vedeta pachetului de noutăți prezentate, este un îngrășământ foliar patentat în SUA, considerat revoluționar prin modul său de acțiune. Acesta ajută să se rețină apa în sol, reduce pierderile cauzate de evaporare și stabilizează elementele nutritive din sol pentru a le face disponibile plantelor.

          NutriCharge nu are efect biotic, nici asupra plantelor, nici asupra organismelor care trăiesc în sol. Nu se integrează și nu afectează procesele fiziologice ale organismelor vii. Ingredientul activ este un polimer sintetic care se biodegradează în sol în dioxid de carbon natural și hidrocarburi, fără metaboliți dăunători și produse intermediare. Nu blochează activitatea bacteriilor. Datorită învelișului biodegradabil, granulele NPK acoperite cu polimerul NutriCharge fac eficientă atât disponibilitatea substanței aplicate, cât și disponibilitatea elementelor nutritive găsite în sol.

          Ideea Fertil este un îngrășământ sub formă de granule sferice și are în compoziție compost de pasăre, acizi humici, macro și microelemente, fiind destinat fermierilor care practică agricultura ecologică. „Cel mai bun compost este cel provenit din gunoiul de pasăre – a arătat ion Neculcea. Compostul provenit de la dejecțiile de pasăre este un fertilizator excepțional, asigurând necesarul de nutrienți plantelor și crescând totodată capacitatea solului de a reține apa. Utilizarea găinațului de pasăre ca nutrient, combină două beneficii semnificative: rezolvă o problemă importantă de mediu, prin eliminarea acestuia ca deșeu, iar prin compostarea și prelucrarea sa rezultă un îngrășământ natural utilizabil în agricultura ecologică”.

          Viitorul agriculturii văzut de la Romchim Protect

          Astfel, la simpozion Ioan Neculcea a făcut „Focus pe optimizarea nutriției plantelor prin cercetare și noi tehnologii – inovația booster-ului Nutricharge”, iar Maria Toader, profesor conferențiar pentru agro-fitotehnie și agricultură ecologică la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, a prezentat „Provocări în fitotehnia românească, pe fondul schimbărilor climatice din ultima vreme”. La „Managementul fermei, de la o agricultură a oportunității venitului, la o agricultură a planificării și a gestiunii riscurilor și costurilor” a făcut referiri Florin Constantin, formator certificat Agxecutive.

          Ideea îngrășămintelor lichide este mai veche la Romchim Protect, iar anul trecut compania a prezentat în România și o mașină special concepută pentru a integra în sol astfel de îngrășăminte.

          „Amazoana” de la „Vrănceanu”: Anya Călin, campioană națională la echitație

          O elevă de la o clasă de „mate-info” din cadrul Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” a devenit campioană națională la sărituri peste obstacole, clasându-se, împreună cu calul său Hero, pe primul loc în concursul organizat la baza hipică din Prejmer, județul Brașov.

          Echitația, probă sportivă olimpică, reușește, de la an la an, să câștige tot mai mulți adepți. Îmbucurător este că printre cei care îmbrățișează acest nobil sport sunt foarte mulți copii și tineri. Un exemplu grăitor este Anya Teodora Călin, o elevă de 16 ani de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” care, prin eforturi considerabile, a reușit, în această vară, să se plaseze în topul celor mai buni călăreți ai României. Astfel, după trei zile de probe extrem de solicitante, Anya, împreună cu calul său – Hero, s-a clasat pe primul loc în finala concursului național de juniori „Summer Tour” de sărituri cu cai peste obstacole, organizat la Prejmer, județul Brașov. Distincția este cu atât mai importantă cu cât, concursul, organizat de Clubul „163 Plopi”, sub egida Federației Române Ecvestre, este o încununare a eforturilor intense, de pe parcursul întregului an competiţional, depuse de cuplul sportiv – cal.

          Pe cal, de la o vârstă fragedă

          Membră a clubului „Innovation Horse Therapy” din București, sportiva băcăuană este antrenată de Constantin Popescu, fost raider profesionist în Italia și în Germania, cu ajutorul incontestabil al acestui „fenomen” în domeniu, Anya reușind, în timp, să devină din ce în ce mai bună în acest sport. Din palmaresul adolescentei reținem, printre altele, titlul de vicecampioană la finala de copii, din urmă cu trei ani, apoi pe cel de vicecampioană la Cupa României, iar anul acesta, campioană națională la concursul de sărituri cu cai peste obstacole. Am aflat că tânăra „amazoană” practică echitația de la o vârstă extrem de fragedă. Primul contact cu nobilul și misteriosul patruped a fost la vârsta de 3 ani, când „piticul” (în comparație cu statura impozantă a calului) a avut curajul să se urce pe un exemplar adult – Cosimo. Ulterior, a vizitat în dese rânduri, împreună cu părinții, Centru hipic „Decebal” din Hemeiuși, astfel încât, în prezent se consideră atașată, pe vecie, de acest simbol al libertății și al puterii – calul. De la vârsta de 11 ani, Anya este mereu în compania cailor, reușind, cu pricepere, stăpânire de sine, dar mai ales respect față de necuvântătoarele patrupede, să stabilească acea conexiune perfectă dintre om și animal.

          La 3 ani

          „E un sport de echipă, cal – călăreț, care necesită foarte mult antrenament. Ambii, și calul, și călărețul, trebuie să aibă abilitățile care să conducă la un parteneriat total. De acest motiv, calul cu care te antrenezi este adus și la competiție, nu ți se atribuie altul, aleatoriu. În niciun caz nu se «plimbă» un animal pe la mai mulți călăreți”, spune Alexandru Călin, tatăl campioanei României la sărituri cu calul peste obstacole. E drept că acest sport nobil este și costisitor, atingerea unor performanțe atât de ridicate necesitând un cumul de eforturi financiare. „Clar că nu este un sport pe care-l faci cu o pereche de adidași. Aici discutăm de mult mai mult: un veterinar care să monitorizeze permanent calul, o echipă profesionistă care să întrețină și să pregătească pentru competiții animalul, antrenorul, fără de care, în niciun caz, nu s-ar fi putut ajunge la acest nivel, plus baza de antrenament performantă – în cazul nostru cea de la «Innovation Horse Therapy» din București”, mai aflăm de la Alexandru Călin.

          Ambiții mari

          Următoarea etapă la care se gândește tânăra Anya Cășin este „Balcaniada”, din toamnă, de la Atena, fiind selecționată de Federație pentru a participa la această competiție. Iar, la anul, țintește „europenele”. Interesant este că Anya Călin reușește să obțină performanțe și la școală, deși, trebuie să admitem că un astfel de sport îți ocupă mult timp, cu antrenamentele, competițiile etc.

           

          Și mai interesant este că ambiția din viitor a „amazoanei” de la „Vrănceanu” nu este legată de sport, așa cum am fi crezut cu toții, ci … de medicină, în prezent, pregătindu-se serios pentru domeniul în care ambii părinți, Ioana și Alexandru Călin, au excelat, de vreo trei decenii.

           

          „Caii sunt și rămân o pasiune puternică pentru Anya. Șansa este că ea are vârsta la care se poate îmbina școala cu sportul. Dar, cel mai probabil, va veni un moment în care nu va mai putea avea timp de cai. Și-atunci, restul echipei ori va ține caii și-i va aranja pentru a se antrena înainte de concursuri, ori îi va menține la nivelul de pasiune. În România, una dintre cele mai performante baze hipice aparține unei doamne doctor oftalmolog care și acum, la aproape 60 de ani, călărește, participă chiar și la concursuri. Își menține pasiunea”, încheie Alexandru Călin, tatăl Anyei. 

           

          Reforma în învățământ: Inspectoratele școlare ar putea fi regionalizate până la începutul anului 2024

            Guvernul a propus o reformă ambițioasă în sistemul de învățământ, prin proiectul de ordonanță care prevede regionalizarea inspectoratelor școlare până la data de 1 ianuarie 2024. Conform ultimului draft al acestei ordonanțe, se urmărește o reducere semnificativă a cheltuielilor bugetare prin diminuarea personalului din noile direcții regionale cu 15%, alături de o reducere similară a costurilor. Însă, proiectul lasă în umbră numărul exact al inspectoratelor școlare care vor supraviețui acestei reconfigurări radicale.

            În forma actuală a proiectului, termenul folosit este „directiile judetene scolare”, iar acest lucru a generat confuzie în contextul existenței termenului „inspectorate școlare” în Legea 1/2011. Totodată, noul proiect menționează „directiile judetene de învățământ preuniversitar.” O analogie similară poate fi făcută cu structura ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală), care a fost organizată în direcții generale regionale, fiecare coordonând mai multe județe.

            Reformarea inspectoratelor școlare ar implica înființarea unor direcții generale în principalele orașe ale țării, care ar coordona mai multe județe. Această reorganizare ar putea fi similară cu modelul de divizare regională folosit în cadrul ANAF. În acest sens, regiunile de dezvoltare din România, cum ar fi Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și București – Ilfov, ar putea constitui baza pentru aceste direcții regionale.

            Pentru a exemplifica cum ar putea fi organizate aceste direcții regionale, putem lua în considerare structura ANAF. În prezent, conform Ordinului nr. 405 din 14.03.2022, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice sunt situate în Iași, Galați, Ploiești, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov. Fiecare dintre aceste direcții regionale coordonează mai multe administrații județene ale finanțelor publice.

            În concluzie, propunerea de regionalizare a inspectoratelor școlare reprezintă o schimbare majoră în sistemul de învățământ, cu scopul declarat de a reduce cheltuielile bugetare și de a eficientiza administrația în acest domeniu. Cu toate acestea, detaliile specifice și impactul exact al acestei reforme vor deveni mai clare pe măsură ce proiectul de ordonanță va fi dezvoltat și implementat.

            Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși atrage din ce în ce mai mulți pacienți din întreaga țară

              În primele 6 luni ale anului, peste 27% dintre pacienții care au beneficiat de servicii medicale în cadrul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși proveneau din alte județe ale țării. Datele statistice arată că județe precum Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea sunt reprezentate în număr semnificativ în rândul pacienților spitalului.

              Cifrele impresionante reflectă o creștere continuă a adresabilității către unitatea medicală. În detaliu, în primele 6 luni, s-au înregistrat 16,969 de internări de zi, 2,648 de internări continue, 14,742 de consultații în cabinetele din cadrul Ambulatoriului Integrat și 12,022 de prezentări în Camera de Primiri Urgențe (CPU).

              Această creștere semnificativă a numărului de pacienți care aleg Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși este rezultatul unei politici medicale și de dezvoltare bine gândite. Spitalul a atras medici și personal medical de calibru, și-a diversificat oferta de specialități medicale, a investit în aparatură și echipamente medicale de ultimă generație, și a reabilitat infrastructura spitalicească, asigurând astfel un standard ridicat de îngrijire medicală.

              Aceste inițiative au transformat Spitalul din Buhuși într-un centru medical atrăgător, capabil să ofere servicii de înaltă calitate pacienților din toate colțurile țării. Creșterea semnificativă a numărului de pacienți din alte județe este un semn clar că strategiile de dezvoltare implementate au avut succes și că unitatea medicală a devenit un pilon important în furnizarea de servicii medicale de încredere.

              Fără patimă, despre 23 August

              V-ați întrebat vreodată, dacă actul de la 23 August 1944 nu ar fi avut loc, ce s-ar fi întâmplat cu România? Da, dacă am fi rămas aliați cu Germania nazistă și cu Italia fascistă, așa cum consideră unii că ar fi trebuit să o facem, ca să nu „trădăm” alianța cu nemții. Am explicat de prea multe ori faptul că, înainte să-i trădăm noi pe nemți la 23 August, ne trădaseră ei pe noi în nenumărate rânduri: cu dictatul de la Viena, cu acordul de schimb prin care noi vindeam ieftin și cumpăram scump, cu promisiunea neonorată de înzestrare a Armatei, cu Stalingradul, etc.

              Ca să nu mai amintim că și italienii și finlandezii au procedat la fel, iar ungurii au fost la un pas să o facă și numai acțiunea comandoului lui Otto Skorzeny, care l-a capturat pe fiul lui Horthy, a făcut ca insurecția să fie anulată.

              Mai susțin unii că negocierile purtate de mareșalul Antonescu sau de diverși trimiși pe la Cairo sau Ankara s-ar fi putut solda cu o înțelegere mai bună. E greu de spus, în condițiile în care Aliații hotărâseră deja că țărilor Axei nu li se va permite decât capitularea necondiționată. Rușii au cerut asta și americanii și britanicii au fost de acord.

              Așadar, ce s-ar fi întâmplat dacă am fi continuat să luptăm cu rușii? În primul rând, țara ar fi fost devastată de război. Orașele ar fi fost distruse, căile de comunicare compromise, populația măcelărită. Bucureștiul ar fi arătat ca Budapesta, cu lupte pentru fiecare clădire, rezultatul fiind distrugerea totală a orașului.

              Pierderile militare ar fi fost imense și fără niciun rost, deoarece marea ofensivă sovietică – Operațiunea Bagration – s-a dat în câmpia Poloniei. Rezistența noastră pe crestele Carpaților nu ar fi avut niciun sens militar, iar câmpurile petrolifere ar fi fost rapid cucerite. Teritoriile ocupate de către Uniunea Sovietică ar fi rămas sub controlul acesteia, probabil cu implicații semnificative asupra organizării politice și economice. Ardealul de Nord ar fi rămas, probabil, la Ungaria.

              Pe plan intern, o continuare a alianței cu puterile Axei ar fi putut duce la o polarizare mai profundă a societății românești, întărindu-se posibilitatea unor conflicte interne. De asemenea, faptul că majoritatea statelor europene și-au îndreptat eforturile împotriva Axei ar fi putut izola și mai mult România pe scena internațională.

              Dacă actul de la 23 August 1944 nu ar fi avut loc, poate că procesul de modernizare și reformă a țării ar fi fost amânat sau deraiat. Aici e de discutat mult, mai ales că prea multă lume încă mai crede legenda cu „epoca de aur” interbelică. Desigur, putem face comparația cu Ungaria, țara care a luptat până în ultima clipă contra rușilor, ceea ce nu a împiedicat-o să se dezvolte industrial. Aici, însă, trebuie să ținem seama de imensul decalaj între România și restul Europei Centrale, în sensul că noi a trebuit să pornim mult mai de jos.

              A adus 23 August comunismul în România? Chiar și fără 23 August, comunismul tot era instaurat pentru că așa fusese înțelegerea de la Yalta, când cei trei lideri aliați și-au împărțit sferele de influență. Dacă vom considera URSS vinovată pentru instaurarea comunismului în România, e obligatoriu să considerăm la fel de vinovați și liderii SUA și ai Angliei, care au fost de acord ca țara noastră să facă parte din sfera de influență a Moscovei. Să mai notăm doar că lovitură de stat a fost organizată nu de comuniști, cum s-a creat o altă legendă, ci de partidele istorice: liberali, țărăniști, social-democrați, rolul comuniștilor fiind doar de a ține legătura cu Moscova.

              În final, o întrebare interesantă: de ce a vrut Stalin să capete influență în Europa de Est și de ce țările din zonă au primit guverne comuniste, din moment ce ideea revoluției mondiale murise odată cu Troțky? Dincolo de răspunsurile clasice ale politicienilor occidentali – URSS dorea dominația lumii și instaurarea comunismului mondial – există o altă teorie care acoperă mult mai bine datele problemei: confruntată cu trei invazii majore în ultimele trei secole – Carol al XII-lea, Napoleon, Hitler – Rusia a decis să creeze o zonă-tampon între ea și Occident, pentru a preveni o nouă invazie. Aceeași teorie rezolvă cu succes și decizia Rusiei de a invada Ucraina pentru a preveni aderarea acesteia la NATO.

              Risipă condamnabilă

              Din motive încă neelucidate, de mai multe zile, modernele pubele pentru resturile menajere nu au mai fost golite pe strada unde locuiesc. Consecința? Cetățenii au aruncat tot ce le-a prisosit prin casă lângă containere, direct pe trotuar sau stradă. De câțiva ani, societatea care se ocupă de transportul resturilor menajere și igiena spațiilor aferente a adus câteva containere securizate, fiecare cu destinații clar specificate: resturi menajere, sticle, plastic, hârtie, cartoane.

              Casetate fiind, nu mai aveam acces vizual asupra conținutului acestora, acum însă ni s-a dezvăluit privirii  nu doar diversitatea lui, dar și cantitatea. Poate că nu aș fi scris despre acest aspect, mulțumindu-mă cu un telefon la societatea cu pricina, care, de altfel, a și trimis rapid în zonă mașinile care au ridicat gunoaiele, dacă nu mă frapa și intriga marea cantitate de produse alimentare aruncate la gunoi, astfel că am văzut o parte din meniurile vecinilor mei, deoarece ce le-a prisosit sau s-a stricat prin frigider au fost aruncate. În primul rând, se aruncă foarte multă pâine, din toate sortimentele, de la covrigi, colaci, pâine albă, neagră, feliată, împletită.

              Pe locul doi ar fi fructele (mere, portocale, prune, struguri), dar și legumele, crude sau fierte, urmate de mâncare gătită, aici imaginația doamnelor fiind etalată în toată splendoarea. Ne tot plângem că nu sunt bani, că prețurile au crescut, nivelul de trai scade de la an la an, se fac apeluri la solidaritate, afinitate față de semenii aflați în dificultate, însă, pe de altă parte aruncăm la gunoi cantități foarte mari de alimente, semn că ori nu știm să ne gospodărim, ori ne stăpânește grandomania, disprețul față de producători, în ultimă instanță față de noi înșine și față de natură.

              De unde această lipsă de valorizare a nevoilor fiecăruia de  hrană, de unde acest dispreț față de bani și produse de care poate alți cetățeni au nevoie de ele. Statisticile arată două aspecte care se bat cap în cap: foarte mulți băcăuani trăiesc la nivelul minim de decență, pe de altă parte (și nu numai la noi) tone, mii de tone de alimente sunt aruncate zilnic la gunoi. Nu-mi permit să dau sfaturi, însă cred că ar trebui să gândim mai bine, mai economicos, ce și cât cumpărăm, ce și cât consumăm, să nu ajungem în situația pe care am descris-o, nefiind singulară, ce ne dă natura, ce producem cu atâtea eforturi, să le chivernisim mai bine, cu mai multă responsabilitate și respect. Vor veni, spun specialiștii, vremuri și mai grele și mai urâte.

               

              Tenis: Cupa DJS-SCM aproape de final

              O nouă zi caniculară a adus noi jocuri interesante la Baza Sportivă SCM acolo unde se dispută ediția 2023 a Cupei DJS-SCM la tenis. Jucătorii, vizibil puși la grea încercare de arșița soarelui, au făcut eforturi cosiderabile să ducă meciurile la final.

              Cei mai avantajați au fost spectatorii, care de la umbra copacilor încercau să mai dea câte un sfat sau să îi încurajeze pe cei din teren. Dar nici lor nu le-a fost prea ușor. Membrii din stafful de organizare stropesc suprafața de joc din zgură cu apă rece. Nu puțini sunt cei care priveau jetul de apă cum țâșnește din furtun și sigur gândul le era la o baie pe cinste…

              În teren, cu toții se cunosc. S-au înfruntat deseori la fileu. Își știu potențialul și speră doar să reziste căldurii de cuptor și să dea lovitura. Și loviturile de serviciu au avut de suferit, ne mai având forța de altă dată. Dar cu toții luptă în aceleași condiții. Așa că, încet, încet, s-a ajuns în finale și implicit la rezultate.

              Clasament:

              10 ani Fete

              Locul I, Sosoi Bianca Alexandra, AS CS Nada, 3 victorii;

              Lucul II, Budescu Maya Alexandra, TC Micul As, 2 victorii;

              Locul III, Zabolotnai Raisa, CS Giglio Iași, 1 victorie.

              12 ani Fete

              Locul I, Deaconu Eliza Andra, ACS Sense Roman, 3 victorii;

              Locul II, Simionescu Anastasia, CS Tema Sport Onești, 3 victorii;

              Locul III, Ocnarescu Adriana Nicoleta, Atletic CS Luduș, 2 victorii.

              Seniori

              Locul I, Popa Rareș Petru, CS Tenis Club Coreco Iași, 3 victorii;

              Locul II, Mortasifu Mircea, CS Tenis Club Buzău, 3 victorii;

              Locul III, Lefter Teodor, CS TC 2008 Dorohpi, 2 victorii;

              Locul IV, Doboșeru Răzvan Cristian, SCM Bacău, 2 victorii.

              „Concursl s-a desfășurat pe sistemul șah la fiecare categorie și grupe. Aș menționa că în condiții destul de grele, cu temperaturi destul de ridicate, copiii s-au comportat foarte bine și nici unul nu a cedat din această cauză. Azi am terminat un număr de categorii și mai avem mâine (miercuri, 23 august – n.r.) de terminat categoriile 12 ani băieți 14 ani fete. Pe această cale aș dori să mulțumesc Direcției Județene de Sport care ne-a sprijinit ani de an cu premiile pentru această competiție reușită”, a declarat Mihai Ciuntea, antrenor de tenis SCM Bacău și director de concurs.

              O serie de alte categorii s-au disputat după vizita noastră la baza SCM, rezulatele urmând să le aflăm în ediția noastră de mâine.

              Ucraina, activ negociabil

              Harta Ucrainei dupa Lukașenko

              „Ne confruntăm cu o criză. Acest lucru amintește oarecum de situația din Primul Război Mondial și este legat de faptul că tehnologia militară a mers mult înainte în dezvoltare, iar gândirea militară a rămas în urmă. Niciuna dintre părți nu are idee cum să rupă linia de apărare bine pregătită. (a rușilor n.n.) Acest lucru este perfect demonstrat de numeroasele atacuri eșuate ucrainene. Soldații Forțelor Armate ale Ucrainei pur și simplu mor în câmpurile minate, sub focul artileriei.…. Kievul, pe de altă parte, depinde de livrările externe, care nu sunt infinite, iar acum se confruntă cu distrugerea economică. Pierderile umane sunt de asemenea mari; resursele umane sunt mult mai mici. Ucraina nu poate aștepta mult, asupra ei se exercită presiuni politice puternice, Occidentul cere rezultate. Armata este forțată să atace și folosește metodele și instrumentele de care dispune. Dacă cineva reușește să formuleze un algoritm pentru spargerea apărărilor moderne stratificate fără superioritate aeriană, va fi o realizare uriașă a gândirii militare. Dar acum nimeni nu știe cum să o facă.” , declara pentru publicația poloneză https://myslpolska.info/2023/08/16/to-jest-wojna-na-wyczerpanie/  Vasily Kashin, director al Centrului de Studii Europene și Internaționale al Universității Naționale de Cercetare din Polonia. Urmând sfatul planificatorilor NATO, ca într-un ritual de sinucire colectivă, Ucraina a început să-și sacrifice pe câmpul de luptă cei mai bine pregătiți militari trimițându-i în valuri succesive peste câmpuri deschise, puternic minate, fără nicio acoperire aeriană și fără vreun rezultat notabil, cu excepția carnagiului la care îi supune. Asta în condițiile când, grație sateliților și  dronelor de recunoaștere, a devenit imposibil ca armatele convenționale să-și mute oamenii, echipamentele ori să mineze un front de peste 1.000 de km în lungime, fără ca aceste activități să fie detectate și să nu dispui contra-măsuri. Adică, brusc, planificatorii  realizează, după ordinul de contraofensivă, că terenul e minat. La fel de brusc și serviciile secrete britanice  constată că; ,,….tufișurile și copacii mici au devenit un obstacol în calea unui contraatac al Forțelor Armate ale Ucrainei, în sud… Terenul arabil în principal din zona de război nu a fost cultivat  ….o astfel de vegetație devine o acoperire care ajută la ascunderea pozițiilor defensive rusești și îngreunează curățarea câmpurilor de mine” (https://www.desteptarea.ro/motocoase-pentru-ucraina/ ) Vestul colectiv cere ucrainenilor să spargă frontul, în condițiile când primele avioane F16 ar ajunge în Ucraina la sfârșitul anului, iar rușii domină cerul.  Într-un interviu acordat jurnalistei ucrainene, Diana Panchenko, preluat în format video și de publicația greacă https://warnews247.gr/ektakto-o-a-loukasenko-proaningeile-to-telos-tis-oukranias-h-rosia-tha-parei-odisso-kai-tha-ftasei-yperdneisteria-echei-etoimi-dynami-250-000-andron/ , Președintele Belarusului, A. Lukașenko, spune că Ucraina va rămâne 1/3 din ceea ce este acum! Potrivit lui Lukașenko, Putin a decis să pună capăt stării actuale a Ucrainei.  Interviul lui Lukașenko este extrem de revelator și îi transmite lui Zelensky un mesaj foarte clar: să se predea imediat, altfel nu va mai exista Ucraina ca țară. Ceea ce va rămâne va fi „orice în afară de Ucraina”. Prezentându-i jurnalistei o hartă cu noile granițe ale Ucrainei și  ale Poloniei, care îngloba și teritorii ucrainene, Lukașenko a spus; ,, Rușii vor ocupa Nikolaev, Odesa și Transnistria, blocând Ucraina de la Marea Neagră. Ce vei face după aceea? Polonezii își freacă mâinile cu satisfacție.. Sunt împinși de americani să cuprindă teritoriile vestice… Și asta se va întâmpla. Statul Ucrainei va înceta să mai existe.

              Dacă nu te oprești acum, asta se va întâmpla. Așează-te să negociezi. Dacă nu vrei, Rusia nu are nevoie. Rusia este puternică și nimeni din Occident nu te va ajuta.” Acest interviu a fost publicat pe 19 august, dată la care, coincidență ori nu, publicația franceză https://rrn.media/fr/les-troupes-polonaises-entreront-dans-lukraine/   difuza un material sub titlul; ,, Partidul de guvernământ Lege și Justiție îi pregătește pe polonezi să -moară pentru libertate-  pentru a pune mâna pe teritoriul vecinilor lor și îl citează pe jurnalistul și scriitorul polonez Michał Radzikowski care spune; ,,Nu există nicio îndoială că prim-ministrul și alți factori de decizie vor fi gata să trimită soldați polonezi pe frontul ucrainean în numele -apărării patriei- împotriva amenințării imaginare rusești. Numărul morților nu înseamnă nimic pentru ei…. Deși republica însăși este deja protejată de orice amenințare: datorită articolului cinci din Carta NATO, un atac ar duce la al treilea război mondial, în plus, Kremlinul nu are interese în Polonia…. Dar este de mare ajutor în revendicarea –Kresy- din est – (foste teritorii poloneze multietnice în 1918–1939 n.n.). Când trupele ruse se  vor apropia de orașul istoric polonez Lviv, președintele Duda și prim-ministrul Morawiecki își vor aduce armata, -oprind eroic ofensiva-. Varșovia speră să poată negocia împărțirea Ucrainei cu Moscova, fără a pierde în fața aliaților săi din NATO.”  Problema unei ,,dezbateri succesorale ucrainene” pare cinică, dar această ,,dezbatere” a început mai demult, acum doar se finalizează. Sub titlul ,, BlackRock, a treia putere mondială”, publicația de limbă spaniolă https://www.institutohps.org/2023/07/31/blackrock-el-gran-negocio-del-derramamiento-de-sangre/ ne spune; ,,Mass-media fac aluzie constant la puterile mondiale, dar nu se vorbește prea multe despre BlackRock. Această companie este astăzi a treia putere economică mondială, chiar după SUA și China. Valoarea sa este de 10 trilioane de dolari . Acţionarii săi sunt asociaţi cu cele mai bogate familii din lume: Rockefeller, Rothschild, etc. Directorii BlackRock includ mai mulți foști agenți CIA , iar compania însăși finanțează fondul de capital de risc In-Q-Tel (care se ocupa de securitatea națională a Statelor Unite, https://www.iqt.org/ n.n.). Cele mai importante afaceri ale acestei companii sunt contractori militari, de petrol și de gaze. Acest lucru explică clar semnificația războiului din Ucraina și aruncarea în aer a gazoductelor Nord Stream.” Și pentru ca lucrurile să fie și mai explicite, publicația oferă date concrete:

              ,, Cooperarea guvernului Zelensky cu BlackRock a început – cel puțin public – în septembrie anul trecut, când New York Times a raportat despre conversațiile președintelui ucrainean cu directorul companiei, Larry Fink. În decembrie, ambele părți au susținut o videoconferință comună, în cadrul căreia au raportat că s-a ajuns la un acord pentru coordonarea eforturilor investiționale. În cele din urmă, în luna mai, acordurile au fost instituționalizate. Conform termenilor acordului, BlackRock va administra activele Ucrainei, inclusiv ajutorul internațional . Companiile strategice ucrainene, inclusiv cele care au fost naționalizate , vor intra sub controlul lor…. Lista de active ucrainene a BlackRock include următoarele companii: Metinvest (grup de companii siderurgice și miniere n.n.), DTEK (cel mai mare operator comercial de energie n.n. ), MHP (agricultură), Naftogaz, Căile Ferate Ucrainene, Ukravtodor (Agenția de Stat a Drumurilor Auto n.n.) și Ukrenergo (Companie de stat, unicul operator de transport de energie electrică de înaltă tensiune din Ucraina. n.n.). În mai anul trecut, 17 milioane de hectare de teren agricol ucrainean din cele 40 desemnate în banca de terenuri erau deținute de trei companii: Cargill, Dupont și Monsanto….”. Prin prisma noilor date, înțelegem ,,umanitarismul” occidental și grija privind nevoile alimentare ale țărilor africane, cât și urgența transferului cerealelor ucrainene din zona de conflict. Pentru că Forțele motrice din fundal nu sunt politicienii, ci  oligarhia. Iar această oligarhie nu acceptă pierderea atotputerniciei și a profiturilor. Și chiar dacă ar fi putut opri conflictul, nu au făcut-o, pentru că un război e o investiție, atât pe termen scurt ( industria de război), dar și pe termen lung. La începutul lunii martie anul trecut, în această rubrică, https://www.desteptarea.ro/o-lume-fara-rusia-in-ea/ ,  opinam că, din pricina bogăției sale; ,, Ucraina a devenit o pradă;  este prea mare, educată, având conștiința identității sale și  trebuie divizată.”  Supoziția pare să se confirme. Conflictul încă continuă.  Slăbită și fără resurse militare, cu mecanismele interne de protecție corupte, Ucraina riscă să devină un activ negociabil, într-un bilanț contabil.

               

              Jr. Adrian M. Ionescu

               

               

               

               

               

               

               

              23 august 2023