15 mai 2024
ActualitateIntervenție pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă din comuna Negri

Intervenție pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă din comuna Negri

În cursul serii trecute, 14 noiembrie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Negri, sat Magla, în urma unui apel primit în dispeceratul ISU-SAJ care anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unei anexe.

Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău.

La sosirea forțelor de intervenție, incediul se manifesta violent, la nivelul acoperișului anexei, pe o suprafață de aproximativ 80 mp, existând pericolul propagării acestuia către locuință și către un depozit de plante furajere, din imediata apropiere.



Prin intervenția promptă a pompierilor militari, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. În urma acestuia a ars acoperișul anexei pe suprafața menționată și bunuri depozitate în interior.

Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este jarul sau scânteile purtate de vânt.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată, gratuit, din App Store și Google Play.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri