Presa a relatat despre succesul senzațional al unor copii de la țară care au uimit lumea. Câțiva elevi de la Somușca, îndrumați de profesoara Oana Jianu, de la American Corner Bacău, nu doar că s-au calificat la cel mai mare turneu de robotică din lume, dar au mai și câștigat un premiu. Iar acesta a fost doar începutul. Deșteptarea a stat de vorbă cu Oana Jianu, cea care a reușit o performanță unica în învățământul băcăuan.
Surpriză: mergem în SUA
– Cum a început experimentul? De ce Somușca?
– Colaborarea cu Școala Gimnazială Somușca a început în vara anului 2021, când am organizat acolo o școală de vară cu activități de tip STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) pentru elevi de nivel gimnazial. Interesul manifestat de copii și disponibilitatea conducerii de la acea dată (prof. Irina Cucu-Chiriac) ne-a încurajat să continuăm colaborarea, astfel încât am implementat un proiect educațional pe perioada întregului an școlar 2021-2022 (STEM and English for All), tot pentru nivel gimnazial, finanțat de Ambasada SUA. De altfel, copiii din Somușca au primit vizita atașatului cultural al Ambasadei SUA, dl William O`Connor, însoțit de fiul său Liam, ceea ce a reprezentat un moment deosebit pentru comunitatea locală. Vara lui 2022 ne-a prins, firesc, tot în Somușca, de data aceasta cu o școală de vară pentru elevii de nivel primar. Și așa i-am cunoscut pe cei șase viitori RoboKids.
– Care au fost primele succese înregistrate?
– Primele succese la Somușca le-am obținut cu elevi de nivel gimnazial. Am înscris și pregătit șapte copii, beneficiari ai programelor menționate anterior, la concursul național NextLab.Tech, inclus în calendarul Ministerului Educației. Șase dintre aceștia s-au calificat în etapa a doua a concursului, dintre care cinci au câștigat un roboțel Arduino: Budău Denis, Grosu Matei, Pal Mădălina, Antal Mario și Roca Ionuț. Aceștia au fost primii ”roboticieni” de la școala din Somușca. În decembrie 2022 am decis să fac o încercare și cu cei mici și ne-am înscris la concursul First Lego League, divizia Explore. Echipa, care a primit numele de RoboKids, era constituită din șase elevi de 9 și 10 ani: Feer Norbert, Benchea Natalia, Doca Denis, Benchea Daria, Răducanu Ovidiu și Benchea Dragoș. Privind în urmă, de la înălțimea rezultatelor obținute, totul pare simplu. Dar atunci a presupus multă muncă și studiu, deoarece la divizia Explore concursul în sine nu ține doar de robotică, ci de STEM. Tema sezonului a fost energia verde, copiii fiind puși în situația de a învăța despre energie în general și energia regenerabilă în special, cu avantajele și dezavantajele fiecăreia, cu modul de producere și de utilizare. Au căutat informații, au citit, au vizionat filmulețe. Ulterior s-au gândit cum ar putea folosi energii regenerabile în mediul rural și cum ar putea reda totul într-o machetă construită cu piese LEGO. Iar proiectul s-a dezvoltat pas cu pas. Partea de robotizare a unor elemente din machetă și de programare a acestora a reprezentat doar un aspect al proiectului lor. Și apoi, desigur, prezentarea – cum să expui, verbal și printr-un poster, într-un timp dat, tot ce ai gândit și ai făcut astfel încât să convingi un juriu că proiectul tău este solid, coerent și cu impact în comunitatea pe care o reprezinți. Și apoi, pe 24 februarie, am participat la etapa națională First Lego League Explore, desfășurată la Universitatea Politehnică din București, alături de alte 38 echipe din țară. Acolo este expoziția propriu-zisă, când copiii prezintă macheta și explică proiectul persoanelor care vizitează standul și, la rândul lor, vizitează standurile celorlalte echipe, apoi susținerea proiectului în fața juriului. Și la final, festivitatea de premiere, unde noi am câștigat Premiul pentru Programare și unul din cele două locuri pentru participare la etapa internațională a concursului de la Houston, SUA. Surpriza calificării la etapa internațională a fost deosebit de mare, atât pentru mine, cât mai ales pentru copii și părinți, deoarece nu le spusesem că ar exista și posibilitatea de a merge mai departe.
Vedetele RoboKids
– Ce a urmat?
– La întoarcerea de la București, am avut o întâlnire cu copiii și părinții, pentru a le explica ce înseamnă rezultatul obținut și ce presupune participarea la etapa internațională și pentru a decide împreună dacă încercăm sau nu. Odată ce am stabilit că mergem mai departe și am trasat pașii care trebuie urmați, a început nebunia. Mai întâi, cu pregătirea proiectului. Copiii fremătau; exuberanți de eventualitatea plecării în SUA și impulsionați de proiectele celorlalte echipe văzute la București, doreau să dezvolte macheta. Copiii s-au documentat și au introdus o nouă sursă de energie regenerabilă, noi facilități, le-au dezvoltat și extins pe cele inițiale. Dacă pentru etapa națională, macheta noastră avea 4 elemente motorizate și programate, pentru etapa internațională am ajuns la șase (fiindcă doar atâtea seturi aveam) și am completat cu încă două elemente mecanizate. În plus, au început și pregătirea la limba engleză (prof. Mariana Andone), pentru a putea susține prezentarea în fața juriului. Așadar, macheta a fost modificată, posterul a fost modificat, prezentarea a fost modificată; practic, era un nou proiect.
Între timp, copiii deveniseră vedete: articole în presă, interviuri la radio, postări pe facebook. Au fost vizitați la școală de reprezentanți ai Prefecturii (dl. subprefect Narcis Jitaru), ai Consiliului Județean (dl președinte Valentin Ivancea), ai Inspectoratului Școlar dna insp. școlar general Ana-Maria Egarmin), ba chiar de ministrul mediului la acea vreme (dl. Tanczos Barna) și cel care avea să fie numit ulterior la conducerea aceluiași minister (dl. Mircea Fechet).
Pe de altă parte, a fost lupta zilnică pentru a face rost de finanțări. Timpul era scurt, mai puțin de două luni până la plecare (18 aprilie). Demersuri la Ambasada SUA, care nu se mai confruntase cu o situație similară și căuta variante pentru a ne sprijini. Încercările nereușite de a obține sponsorizări de la companii și societăți locale. Un tătic aduna donații de la prieteni și cunoscuți. Între timp, biletele de avion se scumpeau, variantele de cazare dispăreau, tensiunea era tot mai mare. Dar, în final, astrele s-au aliniat și am beneficiat de finanțare de la Ambasada SUA, Consiliul Județean, Asociația Dascăli Emeriți, și mai multe persoane fizice, între care l-aș menționa pe dl Petru Iștoc.
Și așa, în final, am reușit să participăm la cel mai mare campionat de robotică din lume, FIRST Championship, la Houston. O experiență fenomenală, o aventură deosebită. Și ne-am întors cu unul din trofeele pentru marele premiu Challenge Solution Award. Și cu o poveste pentru o viață; o schimbare de destin.
Ulterior, mai mult pentru a răspunde entuziasmului lor și pentru a pregăti trecerea spre alt tip de competiții, am înscris o echipă la un alt concurs de robotică, World Robot Olympiad. Doar doi dintre copiii care participaseră la concursul din SUA (Feer Norbert și Benchea Natalia) îndeplineau criteriile de vârstă pentru acesta, dar la activitățile de pregătire au participat cu toții. Și astfel, fără așteptări foarte mari, am participat la etapa națională WRO, tot la București, pe 10 iunie, obținând Premiul I și calificarea la etapa internațională din Danemarca.
Și acest succes al nostru a generat multă emoție și entuziasm în comunitatea locală. Pregătirea pentru etapa internațională a fost însă mult mai relaxată de această dată. Copiii au îmbunătățit robotul și programarea acestuia, au exersat permanent pentru îmbunătățirea timpului de rezolvare a misiunilor, dar nu a mai existat tensiunea și teama că nu ne încadrăm în timp, sau în bani. Am avut timpul necesar (3 luni) și am avut finanțarea asigurată de la început, mulțumită dlui Petru Iștoc și Asociației ”Împreună pentru Cleja” (președ. Irina Cucu-Chiriac).
Stresul a fost doar acolo, în sala de concurs, așa cum ar trebui să fie. Și, după o zi epuizantă de concurs și încă o jumătate de zi de emoții în așteptarea rezultatelor, a urmat festivitatea de premiere, unde am aflat că am câștigat Premiul III și Medalia de bronz la RoboMission, categoria Starter.
Ca notă de subsol, aș menționa faptul că a existat o schimbare de regulament, o reinterpretare a acestuia de către organizatorii din Danemarca, care nu a fost anunțată anterior și pe care mai multe echipe au contestat-o, considerând că favorizează prea mult echipele mai slab pregătite. Datorită acelei reinterpretări, noi am pierdut Premiul I și Medalia de aur, care ni se cuveneau, motiv pentru care copiii nu zâmbeau chiar din toată inimă în pozele de la premiere.
„Vă pot da o mătură mai bună”
– V-ati gândit să replicați experimentul?
– Chiar după prima competiție de la București, First Lego League, văzând că majoritatea echipelor provin din cluburi de robotică și școli private, s-a cristalizat o idee care, la întoarcerea din Houston, a devenit o provocare: să formez o echipă din copii de etnie rromă.
Astfel, pe parcursul verii am organizat școli de vară cu trei grupe de copii rromi, în încercarea de a identifica o comunitate compactă, cu identitate. Se pare că nu e chiar așa ușor cum credeam. Acolo unde a existat implicare din partea conducerii și personalului unității școlare, nu am găsit comunitatea etnică potrivită pentru ceea ce doream. Iar acolo unde am găsit comunitatea etnică potrivită, m-am lovit de indiferența conducerii și personalului școlii. Aș putea aminti un incident hazliu, petrecut într-o astfel de unitate școlară. Dorind să atrag atenția delicat doamnei de serviciu asupra condițiilor igienice din clasa în care îmi desfășuram activitatea cu elevii, i-am cerut scuze că am folosit o mătură găsită după un dulap pentru a curăța o porțiune unde aveam nevoie să întind o planșa pe care să meargă roboțeii, dar nu am găsit și făraș pentru a aduna ce măturasem; iar doamna de serviciu mi-a spus că ar fi trebuit să o anunț, ca să-mi dea o mătură mai bună și un făraș. Tot acolo, deși o săptămână am derulat activități în școala respectivă, nu am reușit să obțin o întâlnire cu doamna director pentru a discuta despre continuarea proiectului. Ulterior, am rugat-o să stabilească dumneaei o întâlnire și să-mi comunice data, ora și locul, dar nu s-a întâmplat. Așa că după două săptămâni am revenit cu un telefon, reușind să stabilim o întâlnire; doar ca să constat, odată ajunsă la școală, la vreo 40 km distanță de Bacău, că doamna directoare nu este în școală, este la…Bacău! Așa încât am renunțat la ideea de a colabora cu școala respectivă, pentru că nu pot porni la drum în condițiile în care nu am siguranța cuvântului dat/vorbit. Aproape că am început să o simpatizez pe o altă doamnă directoare din rural care, la propunerea pe care i-am făcut-o telefonic de a organiza o școală de vară de o săptămână pentru copii rromi, mi-a răspuns că nu deschide școala pentru 10 rromi, că, oricum, toți angajații școlii vor fi în concediu fix în săptămâna aceea, oricare ar fi ea (nu stabiliserăm încă despre ce săptămână e vorba), și că nu are timp să mă primească 10 minute pentru a vorbi față în față despre o colaborare. Măcar am știut de la început să nu pierd timpul acolo.
Însă, nu am renunțat la idee, încă mai caut comunitatea de rromi potrivită și comunitatea educațională interesată de o astfel de colaborare.
– Ce urmează?
– Cum ziceam, încercăm o replicare a experimentului cu un grup de copii rromi, de 9-10 ani, preferabil dintr-o comunitate puternic identitară, de ursari, lăutari, sau căldărari. Primul pas ar fi pregătirea pentru etapa națională a concursului First Lego League, divizia Explore, care anul acesta presupune realizarea unui proiect mult mai complex din punct de vedere al informațiilor de tip STEM ce trebuie însușite de elevi.
La Somușca urmează o nouă serie de activități inedite, atât pentru copii cât și pentru mine. Am răspuns provocării domnului primar și am schițat un proiect educațional ce se va desfășura pe parcursul întregului an școlar și la care vor avea ocazia să participe toți elevii care vor dori, fie ei de nivel primar sau gimnazial, care a primit finanțare de la Ambasada SUA. Este vorba despre realizarea unei machete pentru un parc comunitar care să producă și să folosească energie regenerabilă. Este de fapt un pretext, o oportunitate de învățare, care îi va pune pe copii în situația de a cerceta, de a identifica soluții aplicabile în viața de zi cu zi, de a învăța lucruri noi. Desigur, o parte din elementele machetei vor fi robotizate, utilizând kituri Lego, micro:bits, arduino, little bits, și ce vom mai considera necesar.
– Care credeți că a fost rețeta succesului?
– Cum spuneam și mai devreme, totul pare simplu privind înapoi. Dar copiii de la Somușca nu sunt niște genii, iar eu nu sunt profesor de robotică. Pentru a ajunge până aici, a fost nevoie de foarte multă muncă, perseverență, timp dedicat, pasiune. O disciplină și o seriozitate a muncii. Implicare. Părinți care i-au sprijinit pe copii; părinți cu respect față de oamenii școlii. O colaborare firească, în interesul elevilor și al instituției, între fosta și actuala conducere a Școlii Gimnaziale Cleja, respectiv prof. Irina Cucu-Chiriac și prof. Minodora Drimba. O comunitate școlară – conducere, cadre didactice, personal de îngrijire – care s-a implicat activ în fiecare pas pe care l-am făcut cu copiii. Aici, nu mi-a oferit nimeni o mătură mai bună – nici n-ar fi fost nevoie. Aici, doamnele de serviciu veneau sâmbăta la școală, fără a fi plătite, pentru ca eu să pot lucra cu copiii. Aici, comunitatea locală, în întregul ei, s-a bucurat de succesele noastre – ceilalți elevi și părinți, preotul, reprezentanții administrației locale. După fiecare revenire de la etapele internaționale, am fost întâmpinați în comunitatea locală cu focuri de artificii, confetti, bannere personalizate, flori și tort. Succesul copiilor a constituit sărbătoare locală.
Uneori, când se întâmplă lucruri bune, frumoase, le considerăm normale, ca fiind de la sine înțelese. Până când nu se mai întâmplă; și atunci conștientizăm că, din păcate, normalitatea e alta. Ca în încercările mele de a forma o echipă de copii rromi.
Așadar, cred că rețeta succesului de la Somușca a stat în această conlucrare permanentă, bazată pe respect reciproc și implicare activă, între toți factorii implicați: copii, profesori, părinți, preot, primar.
