joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 682

Icoane de pe Sfântul Munte Athos în Biserica Sfântul Niculae din comuna Măgura

    Comuna Măgura a fost martora unei zile deosebite în viața spirituală a comunității, o zi în care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a binecuvântat două icoane de o valoare inestimabilă aduse de pe Sfântul Munte Athos. Aceste minunate opere de artă sacră, Icoana Maicii Domnului Prodromița și icoana Sfântului Ierarh Nicolae, și-au găsit acum locul în Biserica Sfântul Niculae, din Dealu Mare.

    Viceprimarul comunei, Hamad Talal, a împărtășit emoționat evenimentul într-o postare plină de recunoștință pe rețelele sociale. El a subliniat importanța acestor icoane pentru comunitatea lor, amintind că acestea nu sunt doar opere de artă, ci și obiecte de cult care vor ocroti și binecuvânta credincioșii care vor trece pragul Bisericii Sfântul Niculae.

    Icoana Maicii Domnului Prodromița, o copie fidelă a originalului aflat în Sfântul Munte Athos, la Schitul românesc Prodromu, este cunoscută pentru făcătorile de minuni asociate cu ea. Ea aduce o aură de sfințenie și binecuvântare în comunitate, reprezentând un simbol al ocrotirii divine. De asemenea, icoana Sfântului Ierarh Nicolae, unul dintre cei mai venerați sfinți în tradiția creștină, completează această comoară spirituală adusă în mijlocul credincioșilor.

    În postarea sa, viceprimarul Talal a transmis și o rugăciune către Bunul Dumnezeu pentru realizări duhovnicești în păstorirea preoților din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, subliniind bucuria mare pe care o aduce prezența Înaltpreasfinției Sale în biserica comunității lor.

    Recunoștința a fost adresată nu doar Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, ci și tuturor celor care au contribuit la acest eveniment sacru. Părintelui Protopop Eugen Ciprian Ciuche și Secretarului Pr. Ciprian Mihai Olteanu li s-au adus mulțumiri pentru susținerea și implicarea lor în desfășurarea acestei sărbători.

    Viceprimarul Hamad Talal nu a uitat să aducă mulțumiri și preoților care au fost prezenți, subliniind importanța lor în comuniunea spirituală. În mod special, părintelui paroh Eduard Constantin Ungureanu i s-au adresat cuvinte de recunoștință pentru dăruirea și implicarea sa în comunitate.

    În încheiere, viceprimarul Hamad Talal a adus mulțumiri părintelui Radu Grigoraș pentru suportul și tenacitatea de care a dat dovadă, precum și domnului Toma Cătălin Nicolae, fără de care acest demers de aducere a icoanelor de pe Sfântul Munte Athos nu ar fi fost posibil.

    Evenimentul a fost un moment de comuniune și bucurie spirituală pentru comuna Măgura, iar postarea viceprimarului reflectă recunoștința profundă a comunității față de cei implicați în realizarea acestui demers sacru. Cu un „Doamne ajută”, postarea se încheie, lăsând să resoară speranța și credința în binecuvântările divine care vor umple inimile credincioșilor din Măgura.

    Zeci de angajatori au fost reclamați la Inspectoratul de Muncă

    Dacă ar fi să facem o medie, în octombrie, cel puțin 2 sesizări la adresa a tot atâția angajatori au fost depuse zilnic la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău.

    În total, pe parcursul lunii trecute, respectiv în cele 22 zile lucrătoare, la ITM Bacău au fost înregistrate 48 reclamații care i-au vizat pe angajatori, unele plângeri fiind semnate de către mai multe persoane.

    Ca de obicei, marea majoritate a sesizărilor, mai exact 37, au avut ca obiect neplata unor drepturi salariale. Concret, acestea se referă la neachitarea salariilor, a sporurilor cu caracter permanent și a banilor cuveniți pentru zilele de concediu de odihnă ori medical.

    Dintre ceilalți semnatari, unii i s-au plâns ITM-ului că le-a fost desfăcut abuziv contractul individual de muncă sau că acest document nu le-a fost încheiat în formă scrisă ori că au fost concediați fără a li se transmite anterior preavizul prevăzut de Codul Muncii.

    Alți reclamanți și-au incriminat angajatorul că nu le-a achitat orele suplimentare de muncă ori că le-a refuzat eliberarea adeverinței privind activitatea pe care au desfășurat-o la el. Nu au lipsit nici cazurile în care semnatarii au semnalat că în unitatea lor s-a produs un accident de muncă.

    Toate cele 48 sesizări au fost soluționate de către inspectorii ITM în cursul lunii octombrie, dar, din păcate, și de această dată mai puțin de jumătate dintre semanatari au avut câștig de cauză.

    În peste 50 la sută din cazuri, inspectorii ITM nu au găsit la angajatorii vizați documentele care să ateste cele sesizate. Așa stând lucrurile, reclamanților nemulțumiți de verdict nu le rămâne decât să i se adreseze instanței, care judecă în regim de urgență spețele referitoare la încălcarea legislației muncii.

    Un curier a dispărut cu încasările de Black Friday: echivalentul în lei a 30.000 de euro

    Un incident șocant a zguduit liniștea unui mic sat din apropierea orașului Baia Mare, unde un tânăr în vârstă de 21 de ani, angajat ca curier, a fost dat în consemn la frontieră după ce ar fi fugit cu suma impresionantă de 30.000 de euro, proveniți din încasările unei zile de Black Friday.

    Tânărul, originar din satul Viile Apei, lucra ca și curier pentru o firmă de transport din Baia Mare. Ziua de Black Friday, cunoscută pentru nebunia cumpărăturilor și valul de comenzi, a adus cu ea o întorsătură de situație inimaginabilă. După ce a colectat toți banii proveniți din comenzile respective, tânărul s-a întors la sediul firmei, a lăsat mașina de curierat și, ulterior, a dispărut fără urmă.

    Evenimentul a fost adus la cunoștința autorităților de către administratorul firmei de curierat, care a depus imediat o plângere la Poliția Municipiului Baia Mare. Plângerea indică faptul că tânărul nu s-a prezentat la sediul firmei pentru a preda suma impresionantă încasată în urma distribuirii coletelor comandate de clienți.

    Surprinzător, tânărul nu a fost singurul care a dispărut. Împreună cu el, a dispărut și mama sa. În timp ce poliția se află în căutarea ambilor suspecți, motivele ascunderii lor rămân încă necunoscute. Există speculații că cei doi ar fi putut părăsi teritoriul României, fapt care complica situația și adăuga un element de mister întregii povesti.

    Familia și prietenii lui Lucian Bogdan Berinde sunt uluiți de acțiunile acestuia, deoarece părea un tânăr liniștit și fără probleme înainte de acest incident. Vecinii din satul Viile Apei au declarat că nu au observat semne care să indice vreo problemă în familie sau vreun motiv pentru care aceștia să fugă.

    Poliția și autoritățile de la frontieră lucrează în colaborare strânsă pentru a urmări pașii celor doi fugari și a elucida misterul acestei fapte. Întreaga comunitate este șocată de eveniment și așteaptă cu nerăbdare dezvăluirea detaliilor care să lămurească motivele din spatele acestei fuge și destinul tânărului curier și al mamei sale.

    Karate/ CN SKDUN pe echipe: Aur, argint și bronz pentru CS „Dan Botezatu” Bacău

    Final de an în forță pentru Clubul Sportiv „Dan Botezatu” Bacău. Cu noi prezențe pe podium. De data aceasta, în cadrul Campionatelor Naționale SKDUN pe echipe, care au reunit weekendul trecut, în Sala „Gabriela Sazbo” din Voluntari, peste 550 de karateka de la 32 de cluburi.

    La ultima competiție oficială din 2023, CS „Dan Botezatu” a participat cu 12 sportivi, gruaprea antrenată de Ionuț Cășeru trecându-și în palmares patru medalii: două de aur, una de argint și una de bronz.

    Campioană națională în 2022, echipa feminină formată din Ioana Năstase, Corina Botezatu, Mara Dospinescu și Marta Popa a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și acum, cucerind aurul la kumite echipe senioare 6-4 kyu. Și titlul masculin la kumite echipe seniori 6-4 kyu a fost revendicat de CS „Dan Botezatu”, cu precizarea că bătălia pentru aur a fost o chestiune internă, din  moment ce finala a adus față în față cele două echipe aruncate în luptă la această categorie de Ionuț Cășeru.

    A triumfat echipa formată din Timotei Roșca, Andrei Popa, Rareș Cojocaru și Ștefan Tiron, care s-a impus în fața mult mai experimentaților, din punct de vedere competițional, Robert Coșerariu, Tudor Cioltan, Alexandru Dospinescu și Ștefan Tomișteanu. În fine, evoluție de bronz pentru Marta Popa și Ioana Năstase la kata duo junioare.

    „Ca antrenor, mi-am atins obiectivul principal și anume accederea în finală a echipelor de kumite. Au confirmat atât fetele, cât mai ales băieții , unii dintre ei aflați la prima participare la un Campionat Național. Trei medalii la proba mea favorită, kumite plus un bronz la kata întregesc un an competițional  frumos, cu multe reușite. Dedicăm aceste medalii mamei lui Dan Botezatu, Elena, sperând astfel să-i demonstrăm că amintirea regretatului antrenor rămâne vie în inima noastră”, a declarat antrenorul emerit Ionuț Cășeru.

    Judo/ Cupa „Ovidenia”: 24 de medalii și locul 2 pe echipe pentru Palatul Copiilor – SCM Bacău

    Bilanț fructuos pentru tinerii judoka antrenați de Constantin Manole la Palatul Copiilor- SCM Bacău cu prilejul ediției de debut a turneului internațional Cupa „Ovidenia”. Desfășurată la finalul săptămânii trecute, în Bacău, competiția a reunit pe spațiile de luptă 388 de sportivi de la 27 de cluburi din țară și Republica Moldova. PC- SCM Bacău și-a trecut în cont la individual 24 de medalii și trei locuri 5, iar în întrecerea pe echipe s-a poziționat pe locul secund. „Toți sportivii au avut o evoluție meritorie, cu mențiunea că o parte din ei s-au aflat la prima participare competițională”, a declarat profesorul Constantin Manole.

    Locul 1: Rada Ciobanu, David Drobotă, Tudor Herciu, Anisia Cojocaru, Ionuț Manciu.

    Locul 2: Isidora Cojocaru, Victor Chelaru, Andrei Florea, Natalia Herciu, Kevin Manolea.

    Locul 3: Paula Farauanu, Ștefan Aprofirei, Tudor Palade, Denis Paldie, Cezar Corolea, Elena Bandi, Lavinia Pitica, Petronela Pitica, Eduard Drobotă, David Trofor, Patrick Iancu, Mihnea Pascu, Ester Corolea, Andrei Cojocaru.

    Locul 5: Rareș Mihalcea, Elena Martis, Andrei Mutică.

    Dan Sion

    Cum schimbi imaginea afacerii cu ajutorul articolelor de coletărie

    Imaginea unei afaceri nu este definită doar de calitatea produselor sau serviciilor oferite, ci și de modul în care acestea sunt prezentate și livrate către clienți. În acest sens, articolele de coletărie devin elemente importante în construirea unei imagini pozitive pentru afacerea ta. De ce este important să utilizezi articole de coletărie premium? În ce domenii sunt necesare cutii de carton, plicuri de curierat, etichete și scoci? Cum alegi cele mai bune cutii de carton și plicuri de curierat? Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care mulți antreprenori le au și, la care, ne-am gândit să răspunde în continuare.

    De ce este important să utilizezi articole de coletărie premium?

    Primul contact pe care clienții îl au cu afacerea ta este prin intermediul ambalajului și al modului în care produsele sunt livrate. Articolele de coletărie premium, cum ar fi cutiile de calitate care se închid bine, plicuri de curierat rezistente și etichete cu estetică deosebită sau scoci, contribuie semnificativ la crearea unei impresii pozitive.

    Alege cutii de calitate care se închid bine

    Cutia în care ajunge produsul trebuie să ofere o protecție adecvată. O cutie de calitate, rezistentă și care se închide bine nu numai că protejează conținutul împotriva deteriorărilor, dar și oferă un aspect profesionist. Ambalajul solid demonstrează grijă și atenție pentru detalii, aspecte care contează în ochii clienților.

    Optează pentru plicuri de curierat și plicuri cu bule

    Pentru articole mai mici sau mai fragile, plicurile de curierat și plicurile cu bule sunt opțiuni ideale. Acestea oferă o protecție suplimentară împotriva șocurilor și a deteriorărilor în timpul transportului. Utilizarea unui plic curierat  cu design plăcut și aspect impecabil transmite clienților că te preocupi de siguranța produselor lor și că oferi o soluție de livrare profesionistă.

    Pregătește un stoc de cutii mici și scoci

    Pentru produse mici sau articole delicate, poți avea un stoc de cutiute de carton și scocii sunt importante. Acestea asigură o prezentare ordonată și sigură a conținutului, evitând eventualele daune sau pierderi. Investiția în  aceste elemente demonstrează angajamentul afacerii tale pentru a oferi produse impecabile și o experiență de cumpărare plăcută.

    În ce domenii sunt necesare cutii de carton, plicuri de curierat și scoci?

    Domeniile în care articolele de coletărie sunt esențiale sunt diverse și acoperă o gamă largă de industrii. De exemplu, în industria electronică, cutiile de carton și plicurile de curierat sunt necesare pentru a proteja gadgeturile fragile. În domeniul alimentar, cutiile pot asigura transportul sigur al produselor păstrându-le proaspete și intacte. Pentru companiile de fashion, ambalajul cu un design atractiv poate adăuga un plus de valoare și poate consolida identitatea brandului.

    Cum alegi cele mai bune cutii de carton și plicuri de curierat?

    Atunci când alegi articolele de coletărie potrivite pentru afacerea ta, există câțiva factori cheie de luat în considerare. În primul rând, dimensiunile și greutatea produselor tale determină tipul de cutii și plicuri necesare. Asigură-te că alegi materiale de calitate pentru a garanta integritatea produselor în timpul transportului.

    Un alt aspect important este estetica. Ambalajul reprezintă, într-un fel, cartea de vizită a afacerii tale. Culorile, designul și imprimările pot influența percepția clienților asupra brandului tău.

    În concluzie, articolele de coletărie nu sunt doar mijloace practice de livrare a produselor, ci și instrumente esențiale în construirea unei imagini pozitive a afacerii tale. Alegerea produselor premium nu numai că asigură integritatea bunurilor, dar și consolidează încrederea clienților în brandul tău. Cu cutii de calitate, plicuri de curierat și scoci bine alese, vei schimba cu siguranță imaginea afacerii tale și vei oferi clienților o experiență de cumpărare memorabilă.

    Trei imagini din Slănicul anilor ’50

    Sunt trei fotografii cu stațiunea Slănic Moldova, fotografii care fac parte dintr-un album ce cuprinde 91 de instantanee fascinante, surprinse între anii 1950 și 1960, oferindu-ne o privire rară asupra peisajului și vieții din acea perioadă în una dintre cele mai importante stațiuni balneo-climaterice ale României.

    Albumul pare să fie parte a unui proiect mai amplu inițiat de guvern pentru descoperirea și analizarea capacităților balneo-climaterice ale țării. Fotografiile au fost cu grijă selectate pentru a ilustra frumusețea naturală a Slanic Moldova și pentru a evidenția elementele cheie ale stațiunii.

    Printre cele mai notabile imagini se regăsesc vederea panoramică a stațiunii fotografiată de sus, oferindu-ne o perspectivă unică asupra terenului, reliefului și arhitecturii locale. Această imagine panoramică dezvăluie farmecul pitoresc al stațiunii în anii ’50.

    Un alt aspect important este fotografia care surprinde accesul spre Izvorul 3, punând în evidență una dintre cele mai cunoscute atracții ale Slanic Moldova. Această fotografie ne poartă într-o călătorie virtuală către această sursă de apă minerală, ilustrând conectarea dintre stațiune și resursele sale naturale deosebite.

    Un grup de vile, imortalizat în altă serie de fotografii, adaugă o notă de autenticitate și tradiție albumului. Aceste vile, cu arhitectură specifică perioadei, contribuie la conturarea atmosferei speciale din acele vremuri și oferă o privire în viața cotidiană a celor care vizitau stațiunea.

    Starea fizică a albumului păstrează farmecul vremurilor sale. Legătura artizanală, deși ușor îndoită și cu mici rupturi, reflectă autenticitatea și atenția acordată producției acestuia. Fotografiile sunt într-o stare excelentă, cu un contrast puternic și fără urme notabile ale trecerii timpului, ceea ce oferă privitorilor o oportunitate unică de a călători înapoi în timp și a descoperi frumusețea Slanic Moldova din perspectiva anilor ’50.

    În încheiere, acest album reprezintă nu doar o colecție de imagini, ci și o fereastră către istoria și evoluția stațiunii Slanic Moldova. Cu fiecare fotografie, călătorim în timp și ne conectăm cu o perioadă plină de farmec și autenticitate.

    BBC difuzează un interviu inedit cu Banksy care dezvăluie prenumele artistului britanic

      Într-un episod special al podcastului „The Banksy Story”, BBC aduce la lumină un vechi interviu din 2003 în care celebrul artist dezvăluie că prenumele său ar fi „Robbie”, stârnind noi speculații cu privire la identitatea enigmatică a acestuia.

      BBC a descoperit și difuzat în premieră un interviu neînregistrat anterior cu misteriosul artist britanic Banksy, aducând în prim plan un posibil indiciu despre identitatea acestuia. În cadrul episodului special al podcastului „The Banksy Story”, un jurnalist de la BBC l-a întrebat pe artist dacă numele său este „Robert Banks”, la care Banksy a răspuns: „Este Robbie”.

      Acest interviu, datând din 2003, reprezintă una dintre rarele apariții ale artistului în mass-media și este cu atât mai semnificativ cu cât prezintă o posibilă dezvăluire a prenumelui său. Până acum, identitatea lui Banksy a fost un mister bine păstrat, iar speculațiile cu privire la numele său real au circulat de-a lungul anilor, cu mențiuni ale prenumelor precum Robin, Robert și acum, Robbie.

      Nigel Wrench, fost jurnalist BBC, a realizat interviul în 2003, când Banksy avea în jur de 20 de ani, cu ocazia expoziției „Turf War” din Londra. La acea vreme, interviul nu a fost niciodată difuzat integral, dar recent, Wrench a redescoperit înregistrarea completă în colecția sa personală de discuri.

      În interviu, Banksy a comparat operele sale de graffiti cu mâncărurile „rapide”, menționând că nu vede necesitatea de a-și cere scuze pentru arta sa realizată cu șabloane în spații publice, fără autorizație oficială. De-a lungul anilor, artistul a rămas consecvent în exprimarea ideilor sale anti-establishment și activismului său, militând împotriva Brexit-ului, susținând migranții și sprijinind ucrainenii în fața conflictului cu Rusia.

      Pe lângă dezvăluirile despre numele său, Banksy a oferit și un sfat îndrăzneț în ceea ce privește ilegalitatea artei sale: „Ieșiți din casele voastre! Faceți niște pagube! Distrați-vă!”

      În contextul acestor dezvăluiri, o bătălie juridică în desfășurare între Banksy și compania Full Color Black (FCB) adaugă o notă interesantă în povestea artistului. Compania a dat în judecată artistul și compania Pest Control pentru defăimare, iar aceasta ar putea să-l determine pe Banksy să-și dezvăluie numele real în documente publice.

      Misterul care învăluie Banksy rămâne intact, dar descoperirea acestui interviu oferă o privire rară în lumea privată a artistului și alimentează curiozitatea publicului față de identitatea sa enigmatică.

      Amenzi consistente pentru lanțurile de retail Auchan și Penny: ANPC acționează împotriva neregulilor grave în 350 de unități din întreaga țară

        Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a luat măsuri drastice împotriva unor unități din lanțurile de retail Auchan și Penny, descoperind o serie de nereguli grave care afectează calitatea produselor și igiena spațiilor comerciale. Într-un comunicat oficial emis de ANPC, se menționează că, în urma acțiunilor de control desfășurate la 350 de unități ale celor două lanțuri de retail, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de aproximativ 6,3 milioane de lei.

        Printre principalele probleme identificate de comisarii ANPC se numără condiții necorespunzătoare în gestionarea produselor alimentare, precum folosirea vitrinelor frigorifice și camerelor de frig deteriorate, cu rugină extinsă și vopsea exfoliată. De asemenea, s-au constatat ventilații neigienizate cu depuneri de praf, lichide scurse și resturi alimentare în spațiile de depozitare, iar produsele alimentare congelate erau comercializate cu depuneri masive de gheață sau arsuri de congelare.

        În plus, au fost identificate și alte deficiențe, precum comercializarea unor fructe și legume afectate de lovituri mecanice sau deshidratare, produsele alimentare expuse după data limită de consum recomandată de producător, spații de depozitare cu paviment neigienizat și prezența gândacilor.

        ANPC a reacționat ferm, luând măsuri precum oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, oprirea temporară a prestării serviciilor pentru remedierea deficiențelor, propunerea de închidere temporară pentru anumite unități și aplicarea unor amenzi semnificative. În total, au fost emise 108 avertismente și au fost propuse decizii de încetare a practicilor comerciale înșelătoare.

        Horia Constantinescu, președintele ANPC, a subliniat importanța respectării normelor și legilor de către toți comercianții, indiferent de dimensiunea afacerii. „Continuăm acțiunile vizând marii retaileri. Așa cum și mica băcănie de cartier trebuie să respecte consumatorii și legea, așa și aceste băcănii gigantice trebuie să o facă, indiferent de cui aparțin și ce cifră de afaceri au!”, a declarat Constantinescu.

        Aceste acțiuni ale ANPC reprezintă un avertisment puternic către toți comercianții, subliniind importanța respectării standardelor stricte în domeniul siguranței alimentare și a protecției consumatorilor. Este de așteptat ca astfel de controale să continue pentru a asigura calitatea și siguranța produselor comercializate în lanțurile de retail din întreaga țară.

        Cifre contestate: câți băcăuani au fost mușcați de câini?

          După ce prefectul Lucian Bogdănel a anunțat, ieri, că pe parcursul a 22 de luni calendaristice (ianuarie 2022 – octombrie 2023), peste 1300 de băcăuani din care aproape 400 de copii au fost mușcați de câini, peste două treimi din victime fiind din municipiul Bacău, șeful Serviciului Gestionare Câini fără Stăpân din Primăria Municipiului Bacău contestă aceste cifre, spunând că nu exista nicăieri o statistică pe localități a persoanelor mușcate de câini ci doar un total general pe județ.

          Prin urmare, spune Dinu Păncescu, nu se poate afirma că două treimi din persoanele mușcate de câini sunt din municipiul Bacău, mai ales că orașul este printre puținele localități din județ cu serviciu de gestiune al câinilor și cu campanii de sterilizare.
          Păncescu aduce în discuție faptul că termenul „băcăuani” nu se referă exclusiv la locuitorii Municipiului Bacău, ci la toți rezidenții județului Bacău care se prezintă la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

          De asemenea, se subliniază faptul că SJU Bacău nu face distincții între persoanele mușcate în oraș și cele mușcate în mediul rural. Păncescu argumentează că, deși Serviciul Caini fără Adapost al Primăriei Bacău nu are jurisdicție în afara orașului, acesta este pus în mod eronat în postura de a fi responsabil pentru persoanele mușcate în mediul rural, care ulterior se prezintă la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

          Criticii acestei abordări susțin că, în lipsa unor statistici detaliate, este dificil să se evalueze cu precizie impactul câinilor fără stăpân asupra comunităților. De asemenea, se pune la îndoială relevanța statisticilor SJU Bacău, care nu diferențiază între mușcăturile provenite de la câinii comunitari și cele de la câinii cu stăpân.

          O concluzie unanimă a ședinței a fost recunoașterea necesității sterilizării ca singură soluție reală pentru reducerea abandonului canin. Cu toate acestea, Păncescu aduce în discuție și critică față de faptul că cei care au implementat programe de sterilizare sunt adesea criticați. De asemenea, subliniază absența unui Serviciu de Gestionare Câini fără Stăpân în comunele din jurul Bacăului, contribuind astfel la proliferarea câinilor fără stăpân în mediul rural.

          Într-o notă de final, Păncescu aduce atenția asupra responsabilității colective în găsirea soluțiilor. În mediul rural, câinii se plimbă liber pe terenurile agricole, generând noi generații de câini care ulterior migrează spre oraș în căutare de hrană. În timp ce se caută vinovați, problema câinilor fără stăpân pare să persiste, lăsând multe întrebări fără răspunsuri clare.

          Cea mai frumoasă expoziţie din 2023, la Galeriile Frunzetti: Patru artiste într-un singur cuib!

          Dacă e vineri şi e ora 17.00, cu siguranţă avem un vernisaj la Galeriile de artă FRUNZETTI ale Filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România. De data aceasta, o expoziţie de pictură, grafică şi ceramică, lucrări de o mare diversitate de stiluri, concepţii asupra reprezentărilor pe suporturi, a materialelor, culorilor şi mesajelor.

          Şi mai este ceva, acel ceva care poate trece neobservat astăzi: pe simeze, reunite sub titulatura 4 Nest (patru cuiburi,nu?), sunt lucrări semnate de patru artiste, care nu au mai expus împreună, în această formulă, însă, după o primă privire, înainte de vernisaj, se vede că au realizat o expoziţie extraordinară, în care, de la intrare şi până la finalul circuitului sugerat de cei care au panotat expoziţie, te cucereşte liniştea şi curgerea desenului şi culorilor, o invitaţie la o horă imaginară, una a culorilor, a vieţii, a bucuriei creaţiei, a comunicării, fără stridenţe, nimic nu te oboseşte, ci totul te cheamă la meditaţie. Moderator şi prezentator, o poetă, o artistă a cuvântului, Violeta Savu.

          Cele patru artiste ale „cuiburilor” sunt Mari Bucur – pictură, Anca Mihăilă – ceramică, Katy Andrieş – grafică, Florenţa Bogdan – pictură. Le-au fost aproape, doi mari artişti, Gheorghe Zărnescu şi Mihai Chiuaru, cei care au „văzut” primii lucrările şi le-au ordonat pe simeze nu după culori şi dimensiuni, ci după idei.

          Minunile artelor focului

          Violeta Savu i-a deschis drumul lui Mihai Chiuaru pentru a vorbi publicului despre expoziţie şi despre artiste. Şi Mihai Chiuaru a găsit cuvintele necesare şi potrivite pentru fiecare.

          „Anca Mihăilă este o profesionistă în zona ceramicii, o artă foarte grea, deoarece trebuie să cunoşti toată tehnologia, toată metamorfoza lutului, a materialului sub mângâierea focului, cred că este unică în spaţiul artistic moldav, mai sunt foarte puţini artişti din ţară care mai practică artele focului, cum se mai numesc.

          Anca Mihăilă aduce aici un elogiu mâinii, nu doar ca simplu braţ al omului, ci ca făcătoare de minuni, lucrări de o frumuseţe şi sugestie extraordinare.

          Bucuria picturii

          Mari Bucur, o artistă la care vedem bucuria picturii, o bucurie teribilă de a picta, fără prea multe concepte, fără foarte multe lucruri preconcepute, se vede acolo un joc al copilăriei, vedem colaje, broderii, explozii de culori, o pictură a esenţelor.

          Katy Andrieş aduce în expoziţie lucrări de grafică, lucrări foarte sensibile, sunt jocuri ale corpului uman, în spaţii nedefinite, sunt jocuri ale griurilor, ale unor lucruri foarte bine calculate. Katy Andrieş are o structură riguroasă de desenator, în ideea acestei expoziţii, grafica adusă de Katy Andrieş echilibrează, calmează şi fortifică ochiul.

          Florenţa Bogdan vine în expoziţie cu lucrări care te surprind prin jocurile de tonuri, prin colajele ingenioase, cu mesaje, care dau o anumită ambiguitate, care aparţin lumii noastre, din care facem toţi parte. Este o pictură în faţa căreia te simţi bine, griurile dau siguranţă, iar natura şi păsările străbat suprafeţele.”

          După un profesionist, poeta Violeta Savu a surprins publicul cu profunzimea expunerii asemănărilor şi deosebirilor din creaţia fiecărei artiste, insistând, ca fiecare poet, pe nuanţe, mesaje, real-abstract, creaţie – procreaţie – sacrificiu, dăruire, frumuseţea vieţii şi bucuria renaşterii prin artă.

          4Nest ar putea fi ultima expoziţie de la Galeriile Frunzetti din acest an, suntem în Postul Crăciunului, a Naşterii Domnului, o vizită, cu familia, la expoziţia celor patru tinere artiste poate fi un gest de eleganţă şi frumuseţe a sufletului şi inimii, de bucurie a ochiului.

           

          Chimcomplex interesată de reconstrucția Ucrainei

          Grupul industrial Chimcomplex, care deține combinate chimice la Borzești și la Râmnicu Vâlcea, a fost prezent la recentul Târg ReBuild Ukraine (Reconstruim Ucraina împreună), în Pavilionul Național al României. Târgul a fost organizat la Varșovia.

          Președintele companiei, omul de afaceri Ștefan Vuza, a apreciat participarea ca pe o ocazie deosebită de a se interacționa direct cu clienții din Ucraina, de a înțelege mai bine nevoile lor și de a  prezenta produsele Chimcomplex.

          „Am purtat discuții relevante despre specificitățile pieței din Ucraina, având în vedere primele experiențe și provocările legate de reconstrucția unor obiective strategice – a comentat președintele pe pagina sa de Linkedin. Am explorat, de asemenea, cererea de materiale și soluții, strategiile guvernului privind reconstrucția, precum și inițiativele și programele de sprijin și finanțare, inclusiv Ukraine Facility cu un buget de 50 de miliarde de euro.”

          Prezența Chimcomplex la târg a fost sprijinită de Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior și de Ambasada României în Republica Polonă.

          „Suntem deja implicați în susținerea eforturilor de reconstrucție ale Ucrainei, oferind o gamă variată de produse chimice adaptate diverselor nevoi – a precizat Ștefan Vuza. Cu informațiile proaspete acumulate, suntem determinați să ne consolidăm poziția și să oferim serviciile noastre în locurile și momentele potrivite!”

          Ce se întâmplă când dezincriminezi posesia

          În România, o campanie susținută inclusiv de partide politice își propune legalizarea consumului de droguri și dezincriminarea posesiei. Activiștii care sprijină această inițiativă susțin că ar aduce rezultate pozitive, însă o privire asupra experienței statului Oregon din SUA, care a adoptat o măsură similară, dezvăluie consecințe dezastruoase.

          Aprobată în noiembrie 2020 cu o majoritate de 58%, Măsura 110 a eliminat răspunderea penală pentru deținerea dozelor de „consumator” de droguri, inclusiv heroină și metamfetamină. Oricine era prins cu astfel de substanțe nu mai era supus urmăririi penale, cu condiția să accepte tratamentul pentru dependență și să plătească o amendă simbolică.

          Inovația legislativă a fost propusă cu intenția declarată de a proteja consumatorii de droguri de persecuție și răspundere penală din partea statului, punând accentul pe tratament în loc de pedeapsă. ONG-urile care au promovat inițiativa au afirmat că „legea va avea drept scop protejarea oamenilor de persecuții, atacuri și răspundere penală din partea statului pentru consumul de droguri.”

          Cu toate acestea, cei trei ani care au trecut de la adoptarea Măsurii 110 au adus rezultatele surprinzătoare și, într-adevăr, îngrijorătoare. Potrivit rapoartelor publicate de Fox News, decesele cauzate de opioide în Oregon au înregistrat o creștere bruscă, trecând de la 280 în 2019 la 955 în 2023, cifre de câteva ori mai mari decât media națională.

          Aceste statistici alarmante au schimbat rapid percepția publică în Oregon, unde 64% dintre locuitori doresc acum reintroducerea pedepselor pentru posesia de droguri.

          Un sondaj al Colegiului Emerson din august indică faptul că 56% dintre locuitorii din Oregon sprijină acum abrogarea legii. Măsura 110, care a redus posesia de droguri la o amendă de maxim 100 de dolari, însoțită de o „evaluare a sănătății”, a fost criticată pentru scăderea sentimentului de siguranță în comunități.

          Proiectul de lege, inițial conceput pentru a oferi suport medical în loc de sancțiuni penale, a avut ca obiectiv să țină persoanele dependente departe de sistemul penitenciar. Cu toate acestea, criticii susțin că statul nu era pregătit pentru o schimbare atât de radicală și că experimentul a avut consecințe dramatice.

          În timp ce susținătorii inițiativei susțin în continuare că tratamentul pentru dependență este mai eficient decât pedepsele penale, realitatea pe teren, ilustrată de creșterea semnificativă a deceselor legate de opioide, generează un dialog intens privind necesitatea revizuirii și ajustării legislației. Mulți se întreabă, acum dacă dezincriminarea drogurilor în Oregon nu a fost cumva un experiment eșuat, care a adus consecințe grave în viața și sănătatea comunității?

          Dacă apă nu e, nimic nu e

          Se vorbește tot mai mult prin lume despre criza de apă. Sunt probleme de mai mulți ani cu necesarul ei. E secetă mare în unele zone, iar noi am fost obișnuiți să-i auzim văicărindu-se din acest motiv mai ales pe cei care fac agricultură, iar fermierii înjură lipsa de interes a autorităților față de sistemele de irigații.

          Parafrazând un verset din Biblie, am putea spune fără greșeală că „Dacă apă nu e, nimic nu e”.

          Scriu pe această temă după ce un articol din presa spaniolă mi-a atras altfel atenția asupra problemei. Cei din Barcelona se preocupă, acum, să regenereze apa unui râu pentru a garanta consumul de apă. Alt râu, care a fost deja „alimentat” cu propria sa apă regenerată, a murit. S-a uscat.

          Consumul de apă – spun specialiștii – variază mult de la un sector economic la altul, de la o regiune la alta, în funcție de condițiile naturale și economice și de structura demografică. În Europa de Sud-Vest, unde clima este mai uscată, 50–70% din totalul de apă extrasă este folosită în agricultură. În țările Europei Centrale, unde predomină activitățile de tip industrial, apa este folosită mai ales pentru răcire la producerea energiei electrice. În țările din nordul Europei, Finlanda și Suedia, numai o cantitate infimă de apă este folosită în agricultură. Acolo, apa este extrasă îndeosebi în scopuri industriale, fiind folosită, de exemplu, la producția de hârtie și celuloză, ambele fiind industrii mari consumatoare de apă.

          În România, 49% din apă merge în agricultură, iar 34% în consumul casnic. Iar în consumul casnic 36% se duce pentru îngrijirea personală, iar 29% curge prin toaletă. Mult se pierde și la spălarea rufelor.

          Dar, de apă e nevoie mereu și peste tot. Dă-ne, Doamne, apa noastră cea de toate zilele!

           

          Elevul buhușean Ștefan Alexandru Plăcintă cucerește podiumul la Campionatul Mondial Ashihara Karate din Japonia

          Astăzi, primarul Vasile Zaharia din Buhuși a transmis o veste extraordinară pe rețelele de socializare, exprimându-și bucuria de a-l cunoaște pe tânărul talentat Ștefan Alexandru Plăcintă. Elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ion Borcea” din Buhuși, Ștefan s-a întors recent din Japonia, unde a participat la Campionatul Mondial Ashihara Karate, desfășurat la Matsuyama.

          Ștefan a reușit să obțină un loc de onoare, câștigând medalia de bronz la categoria Kumite Junior1 Male +75kg. Performanța sa remarcabilă a adus bucurie și mândrie comunității din Buhuși, iar primarul a transmis felicitările sale către acest tânăr talent.

          Tânărul karateka este legitimat la CS Geido Dojo Zănești, un club activ atât în Zănești, cât și în Buhuși, desfășurându-și activitatea la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan”. Ștefan Plăcintă beneficiază de pregătirea atentă a instructorului Shihan Traian Costin, care și-a pus amprenta asupra succesului său în cadrul competiției internaționale.

          Primarul Vasile Zaharia a subliniat importanța susținerii tinerilor talentați din comunitate, menționând că, dată fiind amploarea financiară a deplasării lui Ștefan în Japonia, Consiliul Local Buhuși a acordat un sprijin financiar în valoare de 10.000 de lei pentru a-l ajuta să participe la acest eveniment de prestigiu.

          Felicitările nu au întârziat să apară, iar comunitatea buhușeană se alătură primarului în exprimarea recunoștinței și mândriei față de realizarea remarcabilă a lui Ștefan Alexandru Plăcintă. Cu siguranță, acest succes reprezintă nu doar o realizare personală, ci și o sursă de inspirație pentru tinerii din Buhuși care aspiră la excelență în domeniul sportului.

          Patru adolescenți care aruncau petarde în zona centrală a Bacăului, amendați de polițiștii locali

            Luni, 20.11.2023, în jurul orei 07.45, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei aflați în misiuni de patrulare, în zona centrală a municipiului Bacău, au surprins patru tineri în timp ce utilizau petarde și adresau injurii trecătorilor, tulburând astfel liniștea publică.
            Polițiștii locali au procedat la legitimarea celor 4 adolescenți, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, toți cu domiciliul în comune de pe raza județului Bacău, pe numele minorilor fiind întocmite procese-verbale de sancționare contravențională în valoare de 100 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991.
            Menționăm faptul că în conformitate cu prevederile legale, folosirea articolelor pirotehnice se interzice în următoarele situații:

            -între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
            -la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
            -la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
            -pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane.
            „Având în vedere prevederile mai sus menționate, aducem la cunoștința tinerilor faptul că folosirea materiilor pirotehnice, inclusiv a petardelor trebuie să se facă cu respectarea normelor legale.
            Pe acestă cale apelăm la spiritul civic al cetățenilor cu rugămintea de a folosi materiile pirotehnice doar cu respectarea prevederilor legale, iar în situații de în care se tulbură ordine și liniștea publică să se apeleze de îndată Dispeceratul Poliției Locale Bacău la numărul de telefon 0234/986 disponibil 24/24h pentru luarea măsurilor care se impun”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

            POLIȚIȘTII VĂ SFĂTUIESC CUM SĂ NU CĂDEȚI VICTIME ALE FRAUDELOR DIN INVESTIȚII

            Fraudele din investiții reprezintă scheme diversificate și pot include tranzacții cu acțiuni fictive, scheme piramidale sau produse financiare fictive.

            Polițiștii vă învață cum să detectați o înșelăciune cu investiții online:

            1. Promisiunea de îmbogățire rapidă: Fraudele cu investiții adesea încep cu promisiuni tentante de profituri rapide și sigure. Promotorii fraudelor încearcă să atragă „investitori” folosind limbaj tentant, cum ar fi „dublați-vă investiția într-o săptămână” sau „profituri garantate”;

            2. Ușurința cu care se renunță la sumele de bani: păgubiții sunt convinsși să transfere sume, uneori foarte mari, de bani de către entități/persoane necunoscute, atât în faza incipientă, cât și ulterior;

            3. Cedarea controlului: Păgubiții renunță cu ușurință, din cauza dorinței de îmbogățire rapidă și pe fondul lipsei de cunoștințe tehnice, la orice măsura de securitate digitală, cedând total controlul dispozitivelor electronice folosite;

            4. De obicei, atacatorii dovedesc abilități sporite de utilizare a resurselor tehnice disponibile: numere de telefon multiple, caller ID spoofing (falsificarea identității apelantului) etc.;

            5. De multe ori, promotorii fraudelor pot folosi tactici agresive de „publicitate” a „investițiilor”, pentru a determina utilizatorii să acționeze rapid, precum termene limită sau oportunități exclusive care „dispar rapid”. În acest mod încearcă să evite verificări amănunțite, care ar putea conduce la edificarea păgubiților cu privire la schema frauduloasă.

            6. Atenție! În mod frecvent, fraudele cu investiții se caracterizează printr-o serie de informații limitate sau contradictorii despre investiții. Investitorii nu au acces la informațiile de bază, cum ar fi locația fizică a companiei sau strategiile de investiții, dar nu lipsesc promisiunile unor câștiguri exagerate.

            Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de înșelăciuni, polițiștii recomandă:

              1. Cea mai eficientă modalitate de a vă proteja împotriva ”investment frauds” este să vă educați permanent în domeniul investițiilor. Înțelegeți ce înseamnă o investiție sigură, cum să recunoașteți semnele de avertizare ale unei fraude și să fiți sceptici înainte de a investi bani.

              2. Educație digitală: marea majoritate a atacurilor informatice pot fi prevenite prin măsuri elementare de igienă cibernetică – parole puternice, atenție sporită la link-uri/atașamente provenite din surse necunoscute, nedivulgarea datelor personale, autentificare multi-factor.

              3. Verificați cu atenție firma/platforma prin intermediul căreia urmează să vă plasați investițiile: Orice firmă sau individ care oferă servicii de investiții trebuie să fie licențiat și autorizat. Verificați întotdeauna background-ul unei companii și asigurați-vă că au licența adecvată. Vă recomandăm să vizitați și site-ul.

              4. Atenție la promisiunile nerealiste: Dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, este mai mult decât posibil să fie o fraudă. Păstrați un simț critic și nu vă lăsați înșelați de promisiuni nerealiste de profituri. Fiți sceptici față de promisiunile de câștiguri imense și rapide, dar și față de anunțuri care se prezintă ca oferte pe termen limitat. Investițiile financiare presupun riscuri și nicio entitate autorizată nu poate garanta profituri!

              5. Nu oferiți informații personale sau financiare altor părți decât celor autorizate. Cumpărarea de acțiuni nu poate fi realizată decât printr-un intermediar autorizat și acesta nu solicită plăți sau date personale prin intermediul unei pagini de internet.

              6. Cerere de informații scrise: Solicitați întotdeauna informații scrise, cum ar fi prospectele de investiții, detaliile companiei sau orice alt document relevant. Citiți cu atenție aceste documente și asigurați-vă că înțelegeți toate aspectele implicate.

              7. Consultați un expert financiar terț: Dacă sunteți nesigur cu privire la o oportunitate de investiții, consultați un expert financiar independent. Aceștia vă pot oferi sfaturi și pot evalua legitimitatea investiției.

              8. Nu cedați presiunii de transfer de bani: Promotorii fraudelor pot folosi tactici agresive pentru a determina investitorii să acționeze rapid, precum termene limită sau oportunități exclusive care „dispar rapid”.

              9. Raportați fraudele: Dacă sunteți victima unei fraude cu investiții sau suspectați că cineva încearcă să vă înșele, raportați situația autorităților financiare și poliției.

            Primarul Viziteu: Bacăul este singura localitate care adună câinii de pe străzi pe o rază de 50 de km

              Într-o dezbatere privind problema câinilor fără stăpân în orașul Bacău, primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu a răspuns acuzațiilor prefectului Lucian Bogdănel, care a vorbit despre creșterea alarmantă a numărului de patrupede și solicitase implementarea unor măsuri radicale. „Suntem singurii care adună câinii de pe străzi, pe o rază de 50 de kilometri în jurul Bacăului!” – a fost replica directă a primarului, subliniind eforturile susținute ale administrației locale în gestionarea acestei probleme persistente.

              Conform primarului Viziteu, problema câinilor nu este specifică doar Bacăului, ci se extinde către orașe precum Onești, Moinești, Roman, Bârlad sau Adjud. Primarul a evidențiat că, în ciuda numeroaselor campanii de sterilizare gratuită, acțiuni de capturare și inițiative de informare, numărul câinilor fără stăpân rămâne constant pe domeniul public. Cu toate acestea, eforturile administrației locale au dus la capturarea a 278 de câini în primele 9 luni ale anului, cu sterilizarea și ciparea acestora, ajungând la un total de 1.547 de câini în adăposturi.

              Primarul a subliniat însă că resursele limitate și lipsa de personal calificat au împiedicat extinderea eforturilor. „Am fi vrut mai mult de atât, însă suntem limitați de numărul mic de angajați și nici atunci când am putut organiza concursuri pentru ocuparea locurilor vacante, băcăuanii nu au stat la coadă pentru a se angaja pe posturi de hingheri sau îngrijitori de câini”, a explicat primarul Viziteu.

              În lumina acestor provocări, primarul a propus două soluții esențiale: coordonarea cu unitățile administrativ-teritoriale vecine pentru gestionarea câinilor de pe străzi și sterilizarea celor cu proprietari. Un proiect pentru înființarea serviciului metropolitan de ecarisaj este în curs și se speră ca până anul viitor să devină realitate.

              În ceea ce privește sterilizarea câinilor cu stăpân, primarul a menționat sprijinul organizației Wir Ritten Hunde, care a finanțat campanii de sterilizare pentru 807 câini anul acesta. De asemenea, se intenționează încheierea de contracte cu cabinetele veterinare din Bacău pentru a extinde acest program, utilizând fonduri publice locale.

              Pe lângă acțiunile concrete, primarul a evidențiat și necesitatea sprijinului instituțiilor cu atribuții în această problemă. În special, s-a exprimat nevoia unui registru al câinilor cu stăpân din municipiu, întocmit de Direcția Sanitar Veterinară, pentru a monitoriza starea de sănătate și situația reproducției animalelor. Totodată, primarul a subliniat lipsa aplicării unor amenzi consistente celor care abandonează pui pe stradă sau nu sterilizează animalele, menționând rolul Poliției Animalelor în acest context.

              În final, primarul Viziteu a făcut un apel către populație, solicitând sprijinul comunității în evitarea hrănirii câinilor fără stăpân și colaborarea cu autoritățile pentru capturarea și plasarea acestora în adăposturi, unde le este asigurat un mediu sigur și iubire din partea personalului dedicat.

              Primarul Oneștiului anunță sosirea angiografului la spitalul din localitate

              Sosit în premieră în județul Bacău, angiograful aduce progrese semnificative în chirurgia vasculară și cardiologie intervențională

              Primarul Laurențiu Neghină anunță sosirea unui echipament medical de ultimă generație în municipiul Onești, un angiograf biplan ce va aduce beneficii semnificative în domeniul chirurgiei vasculare și cardiologiei intervenționale. Această realizare reprezintă un pas important către îmbunătățirea serviciilor medicale oferite comunității locale și zonelor adiacente.

              Într-o postare pe rețelele de socializare, primarul Neghină a subliniat eforturile conjugate ale reprezentanților politici locali și județeni, evidențiind contribuția semnificativă a doamnelor senator Cristina Breahnă-Pravăț și Dr. Bianca Purcărin, alături de doamna deputat Ana Cătăuță, toți membri ai Partidului Social Democrat. Cu un an în urmă, la data de 12 decembrie 2022, acești parlamentari au reușit să obțină alocarea a 1.500.000 de lei în cadrul unei rectificări bugetare pentru achiziționarea angiografului.

              Primarul a subliniat, de asemenea, implicarea domnului Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, care a facilitat asocierea cu Primăria Onești și a susținut financiar cu suma de 3.700.000 de lei pentru a acoperi diferența de cost a aparatului medical.

              Angiograful biplan este un aparat de diagnostic și tratament avansat, esențial în intervențiile chirurgicale vasculare și cardiologice. Beneficiind de această tehnologie de vârf, pacienții din Onești și din zonele înconjurătoare vor avea acces la servicii medicale de înaltă calitate, reducând astfel necesitatea de a se deplasa către centre medicale mai îndepărtate.

              Primarul Neghină a subliniat că noul angiograf nu numai că va îmbunătăți calitatea actului medical, dar va contribui și la reducerea timpilor de intervenție în cazurile de urgență, salvând astfel vieți.