vineri, 6 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 669

9 tone de gunoi, strânse de lucrătorii de la drumuri de lânga coloana de TIR-uri ucrainene

    Lucrătorii Secției Drumuri Naționale Suceava, sprijiniți de autoritățile locale din Primăria Grănicești, au desfășurat o acțiune de igienizare pe sectorul Dărmănești – Grănicești al Drumului Național DN 2.

    Acțiunea a fost posibilă datorită colaborării strânse dintre lucrătorii Secției Drumuri Naționale Suceava și autoritățile locale, simbolizând un exemplu de efort colectiv pentru menținerea unui mediu înconjurător curat și sigur.

    Până la orele prânzului, echipa de voluntari și lucrători a reușit să colecteze impresionanta cantitate de aproximativ 9 tone de deșeuri. Acestea proveneau în principal de la transportatorii aflați în coloană spre Vama Siret, majoritatea având numere de înmatriculare de Ucraina.

    Cu ocazia acestei acțiuni de igienizare, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași adresează un apel serios către conducătorii auto. Aceștia sunt îndemnați să adopte o conduită civilizată în trafic, cu mențiunea fermă că aruncarea sau abandonarea deșeurilor pe marginea drumului se sancționează cu amenzi usturătoare.

    De asemenea, se face apel la instituțiile abilitate precum Prefectura Suceava, Poliția, Garda de Mediu, pentru a intensifica eforturile de a avertiza și sancționa conducătorii auto care încalcă normele de minimă conviețuire socială. Aceste măsuri sunt esențiale pentru menținerea infrastructurii rutiere în condiții bune și asigurarea unei zone de drum curate și sigure.

    Prin această acțiune și mesajul asociat, se reiterează faptul că drumul național nu trebuie tratat ca un depozit de deșeuri. Este responsabilitatea fiecărui participant în trafic să aibă grijă de mediu și să respecte normele de igienă și curățenie.

    Acțiunile de acest gen nu doar că contribuie la îmbunătățirea aspectului estetic al zonelor de drum, dar și la promovarea unei atitudini responsabile și respectuoase față de mediul înconjurător. În final, eforturile conjugate ale autorităților și cetățenilor sunt esențiale pentru a crea și menține un mediu viabil și sănătos pentru generațiile viitoare.

    RoboKids – O evoluție remarcabilă pe scena excelenței bacăuane

      Ieri, 20 decembrie, echipa RoboKids a urcat pe scena excelenței bacăuane. Realizările spectaculoase obținute în Statele Unite ale Americii și în Danemarca de micii roboticieni somușcani, pregătiți cu pasiune și dedicare de către Centrul American Corner, au fost răsplătite pe măsura eforturilor depuse, printr-un meritat premiu oferit de Consiliul Județean Bacău.

      Acest moment remarcabil reprezintă nu doar o victorie personală pentru echipa RoboKids, dar și un mesaj puternic de susținere și motivare pentru performanța copiilor din comunitățile rurale defavorizate. Într-o lume a tehnologiei în continuă evoluție, acești tineri entuziaști au demonstrat că nu există limite în calea cunoașterii și inovației, indiferent de mediul social din care provin.

      Consiliul Județean Bacău a acordat acest premiu cu recunoștință, evidențiind astfel importanța educației și a inițiativelor care încurajează creativitatea și abilitățile tehnologice în rândul tinerilor.

      Membrii talentați ai echipei RoboKids – Norbert Feer, Natalia Benchea, Denis Doca, Daria Benchea și Ovidiu Răducanu – au demonstrat nu doar priceperea lor în domeniul robotică, ci și spiritul de echipă și perseverența în fața provocărilor. Coordonatorii lor, Oana Jianu (STEM) și Mariana Andone (limba engleză), au fost ghizii lor în această călătorie, îndrumându-i către excelență și inspirându-i să-și dezvolte potențialul.

      Educația devine astfel un motor de schimbare și progres, iar RoboKids reprezintă un exemplu viu al impactului pozitiv pe care o educație de calitate îl poate avea asupra comunităților. Această poveste de succes nu este doar a lor, ci și a întregii comunități care a susținut și a aplaudat fiecare reușită a acestor tineri talentați.

      Artista Maria Șalaru, în prag de sărbători

      Zilele lui 2023 sunt numărate și majoritatea dintre noi tragem linie și…adunăm. Chiar dacă e final de an, neobosita interpretă de muzică populară, dar și profesoară de canto popular la Școala Populară de Arte și Meserii – S.P.A.M. Bacău, Maria Șalaru, a strâns în buchetul lui 2023 alte activități importante pe care astăzi a ales să le împărtășească cu noi.

      „Anul întreg, dar mai ales toamna acestui an, iată, luna decembrie a fost o perioadă foarte, foarte plină, având de pregătit si participat la evenimente. Despre cele din primăvară-vară am povestit cititorilor, în alte articole care s-au dovedit a fi foarte citite, după cum reiese din distribuiri. Despre cele mai apropiate voi scrie – vorbi acum:

      1. Festivalul Artelor „Armonii în timp” organizat de S.P.A.M. Bacău a însemnat pentru elevii mei o nouă etapă, cea de concurs, în care ei și-au demonstrat calitățile vocal interpretative, au fost evaluați și răsplătiți cu premii și mici daruri.

      2. La invitația domnului Mihai Verhoveschi-dirijorul orchestrei „Barbu Lăutaru” pe 3 decembrie am participat alături de domnul Costache Popa – Primar al comunei Orbeni, la concertul „Pe-al nostru steag e scris unire”, dedicat Zilei Naționale a României, care a fost sărbătorită la Palatul Culturii din municipiul Bălți.

      3. În ziua 12 decembrie la București, am mai scris o filă importantă în palmaresul Comunității Orbene, a grupului folcloric „Spic de grâu”, al meu personal, al elevilor mei de la Școala Populară de Arte și Meserii Bacău, dar mai ales al domnului Primar Costache Popa. Domniei sale i s-a decernat „Premiul pentru carieră extraordinară în administrație” iar mie „Premiul Publicului” pentru munca depusă la punerea în valoare a tradițiilor românești, prin glasul viitoarelor generații și aducerea lor în fața Marelui Public.

      4. Pe 16 decembrie s-a difuzat o prima parte a emisiunii „Popas de cânt si joc” de la Favorit Tv. realizată la Orbeni, unde toți elevii mei de la Școala Populară de Arte si Meserii si membri ai grupului „Spic de grâu” au cântat colinde și au prezentat un alai de obiceiuri de Crăciun si Anul Nou, Cântecul de stea, Jocul cailor și al ursuleților.

      5. În 17 Decembrie eu m-am prezentat cu un recital de colinde și de asemenea, obiceiurile de sărbători, interpretate de o parte din membrii grupului „Spic de grâu” în „Orășelul lui Moș Crăciun” din Grădina Publică din Galați, am oferit gălățenilor un concert de colinde, cântece de stea, jocul ursuleților, al căpriței iar căluții de Orbeni au oferit publicului un moment delicios plin de culoare, dinamism vibrație sufletească și multă multă bucurie. Răsplata a fost pe măsură, publicul aplaudând frenetic și cu încântare.

      Mulțumim lui Dumnezeu pentru sănătate și inspirație, pentru toate aceste ocazii, mulțumim celor care ne-au invitat, felicitări copiilor și minunaților părinți, care mă ajută în această misiune importantă de transmitere tinerei generații valorile neamului nostru, la care nu renunțăm oricâte piedici am avea. 

      În special aș vrea să-l felicit pentru susținerea și implicarea efectivă la aceste activități pe domnul Primar al comunei Orbeni, Costache Popa. Cu toții suntem o echipă și dacă ne dă Dumnezeu sănătate, pace și putere de muncă, vom continua… Pentru băcăuani și pentru toți românii de pretutindeni, transmit gânduri bune și urări de sănătate, belșug și spor în casele lor, bucurii de la copii, iar anul care vine să fie cu liniște și PACE !”

      Maria Șalaru

      Bărbat ajuns în arest după ce și-ar fi agresat soția

        La data de 19 decembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 61 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

                      Din cercetări a rezultat că, la data de 19 decembrie a.c., bărbatul ar fi agresat-o pe soția sa în vârstă de 54 de ani, totodată adresându-i amenințări.

                      La data de 20 decembrie a.c., cel în cauză a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

                      Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

        Polițiștii din Moinești alături de elevi

          La data de 20 decembrie a.c., în cadrul programului ,,Şcoala Altfel”, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moinești au desfăşurat o activitate la sediul unității în prezența elevilor și a cadrelor didactice ai Școlii Gimnaziale ”Ștefan Luchian” din municipiu.

          În cadrul activităților, polițiștii au iniţiat discuţii interactive cu elevii, le-au prezentat mijloacele din dotare și modalități criminalistice de prelevare a urmelor papilare rezultate în urma săvârșirii infracțiunilor.

                        La final, fiecare elev a primit propria amprentă, ridicată de polițiști pe suport de hârtie.

          Bărbat depistat conducând un autoturism sub influența alcoolului

            La data de 20 decembrie a.c., în jurul orei 17.30, o patrulă mixtă formată din polițist din cadrul Poliției Orașului Buhuși și jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău a depistat în flagrant delict, un bărbat de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății din localitate, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

                          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                          Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            Articole pirotehnice, descoperite de polițiștii din Moinești

                La data de 20 decembrie a.c, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Moinești au depistat în flagrant delict un tânăr de 24 de ani, din comuna Pîrjol, în timp ce ar fi încercat să comercializeze fără drept, dintr-un autovehicul, mai multe articole pirotehnice.

                În urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de 46 de kg de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 4.400 de lei.

                        Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

              Arme artizanale descoperite la Asău. Unde erau ascunse

                La data de 20 decembrie a.c, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au efectuat două percheziții domiciliare, în comuna Asău, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi uciderea animalelor cu intentie, fără drept.

                  În cadrul activităților desfășurate au fost descoperite ca fiind deţinute ilegal, mai multe bunuri.

                              Astfel, la locuințele a doi tineri de 20, respectiv 30 de ani, ambii din comuna Asău au fost descoperite 3 arme letale și muniție, deținute ilegal.

                              Din cercetări a reieșit faptul că, tânărul de 30 de ani, în luna noiembrie a.c., ar fi vândut o armă letală, asemănătoare cu cele descoperite la domiciliul său, unui bărbat de 55 de ani din localitate, aceasta fiind descoperită de polițiști la domiciliul celui în cauză.

                              Totodată, polițiștii au stabilit că armele și muniția ar fi fost confecționate artizanal în perioada 2020 – 2023, de către tânărul de 20 de ani, iar bărbatul de 30 de ani ar fi utilizat fără drept armele, pe parcursul anului 2023, împotriva mai multor animale.

                              Armele și muniția au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

                              Tinerii de 20 și 30 de ani au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și introduși în Arestul I.P.J. Bacău.

                          Urmează să se aprecieze asupra luării sau, după caz, solicitării dispunerii unei măsuri preventive.

                           Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi uciderea animalelor cu intentie, fără drept.          

                CJ a aprobat o normă de venit mai mică pentru profesorii care dau meditații

                  În cadrul Ședinței ordinare a CJ Bacău, a fost aprobat amendamentul grupului P.S.D enunțat de Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, la proiectul privind avizarea normelor de venit pe anul 2024, pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități de producție comerț și prestări de servicii.

                  Astfel, la poziția 104 din Anexă – Servicii executate de meditatori, în locul propunerii inițiale de 45.000 a normei de venit pentru anul 2024, în urma amendamentului a fost aprobată noua valoare: 39.800 lei.

                  Această măsură se concretizează într-un avantaj pentru cadrele didactice și pentru părinți, prin diminuarea taxelor achitate către stat. De asemenea, micșorarea normei de venit încurajează mediul economic și totodată poate reduce semnificativ tendința de eludare a fiscalității.

                  Hotarare norme venit 2024 sedinta 21.12.2023 final

                  Anexa HCJ norme venit 2024 – 21.12.2023

                  Comunicat de presă: În atenția Organizației Județene PNL Bacău

                    În lumina ultimelor luări de poziție ale consilierului PNL Cezar Olteanu, în ședința Consiliului Județean Bacău din 21 decembrie, solicităm retragerea din Consiliul Județean a lui Cezar Olteanu și înlocuirea sa din funcție, acesta figurând cu datorii de peste 250.000 de euro față de bugetul de stat, în urma mai multor țepe date în „prodigioasa” sa activitate de administrator de societăți și „consultant” economico-financiar. 

                    Mai mult, la Fisc nu există nicio convenție de eşalonare la plată, în vederea stingerii datoriei, chiar dacă în declarația de avere Olteanu minte scriind că achită datoriile până în 2038 (el având acum frumoasa vârstă de 65 de ani).

                    Ca reprezentanți ai băcăuanilor în CJ, apreciem că prezența țeparului Olteanu în forul deliberativ județean aduce atingere instituției și întinează ireversibil imaginea consiliului în spațiul public. 

                    Dacă PNL înțelege să-l mențină pe țeparul Olteanu în funcția de consilier județean, ba chiar lider de grup (!) al consilierilor PNL, grupul aleșilor PSD din CJ se va retrage din ședință la fiecare luare de cuvânt a acestuia, în semn de protest. 

                    „Apreciem că PNL poate nominaliza în CJ un înlocuitor valid, care să asigure bunul mers al actului administrativ, scutindu-ne de momente penibile în plen cu un țepar care datorează peste 250.000 de euro statului, bani cu care s-ar putea rezolva multe probleme inclusiv în comunitățile conduse de primari PNL. Subliniem că suma datorată echivalează cu veniturile proprii ale unei comune cu aproximativ 4000 de locuitori.

                     

                    În încheiere, considerăm că vasta expertiză a țeparului Cezar Olteanu poate fi fructificată în continuare, cu succes, la Camera de Comerț și Industrie, unde acesta activează ca director de dezvoltare-afaceri, probabil pentru a împărtăși și altor antreprenori din peripețiile sale de datornic la stat.

                     

                    La un calcul sumar, pe baza reținerilor de acum (300 lei/lună), în baza celor 2 popriri pe conturile pe care le deține, liderul grupului PNL din CJ, Cezar Olteanu, va plăti datoria de peste 250.000 euro în fix 361,6 ani calendaristici, adică…NICIODATĂ.   

                    PSD Bacău

                    Cum alegi un ciocan demolator, în funcție de proiect: sarcini ușoare, lucrări de înaltă precizie sau demolări masive

                    În lucrările de construcții și renovări, este nevoie, în general, de demolarea sau forarea unor materiale dure, cum ar fi betonul sau zidăria. În acest demers, sunt anumite echipamente și utilaje care fac treaba mai ușoară și mai eficientă, iar dintre ele nu are cum să lipsească un ciocan demolator, ce trebuie ales în funcție de tipul de activitate.

                    În acest mic ghid, te vom ajuta să alegi un ciocan demolator adaptat nevoilor tale, indiferent că ai de a face cu sarcini ușoare, cu lucrări de înaltă precizie sau cu demolări masive.

                    Ce este un ciocan demolator și câte tipuri sunt pe piață?

                    Un ciocan demolator este o sculă electrică puternică, utilizată frecvent în domeniul construcțiilor, cu scopul de a demola o anumită structură. Având în vedere această misiune destul de dificilă, ciocanele sunt concepute pentru a fi suficient de puternice și a putea sparge materiale diverse, cum ar fi: pereți din lemn, pardoseli de gresie, suprafețe de beton.

                    Sunt mai multe tipuri de ciocane demolatoare din care poți alege, iar principalele categorii în care sunt incluse sunt: ciocan demolator electric, ciocan demolator pneumatic sau ciocan demolator hidraulic.

                    Dintre acestea, cele mai populare și mai utilizate sunt ciocanele demolatoare electrice, pentru că sunt versatile și pot fi întrebuințate în mai multe tipuri de proiecte. În plus, deoarece sunt  alimentate electric, pot fi ușor de transportat și utilizate în diverse locuri, fără să depindă de surse speciale de alimentare.

                    Cum alegi un ciocan demolator, în funcție de aplicabilitate

                    Pentru a alege un ciocan demolator potrivit, trebuie, în primul rând, să te gândești bine în ce proiecte îl vei folosi.

                    Sarcini ușoare și lucrări de înaltă precizie

                    Pentru sarcini care implică demolarea pereților subțiri sau a plăcilor de rigips, alegerea unui ciocan demolator cu o putere de 1050 W și cu un nivel de energie de impact de 10J poate fi ideală. La fel de bun poate fi, în acest caz, și un ciocan demolator de 1300 W, care constă într-o mașină de găurit cu ciocan și funcție de daltă. Acesta are aplicabilitate atât în lucrările de instalare și demolare, cât și în dăltuire sau găurire cu impact.

                    Un astfel de ciocan este prevăzut cu un sistem special de absorbție a șocurilor la nivelul mânerului, această funcție fiind foarte importantă mai ales în cazul utilizării pe termen lung. Aceste ciocane demolatoare asigură precizie sporită și un control optim în timpul lucrului.

                    Așadar, pentru lucrările mai ușoare, dar de înaltă precizie, poți alege un ciocan demolator cu o putere mai mică și cu un nivel de energie de impact mai redus. De asemenea, dacă spațiul este unul restrâns, optează pentru un model ușor și manevrabil.

                    Demolări masive

                    În cazul lucrărilor care implică demolarea masivă a pereților, fundațiilor, podelelor, este necesar un ciocan demolator puternic, care are o valoare în Jouli (J) mai mare, adică o putere și o energie de impact ridicate.

                    O recomandare este un ciocan demolator de 1700 W, cu energie de impact de 45 J și cu o frecvență de până la 1300 de lovituri de daltă pe minut.  Ciocanul este echipat pentru a furniza o forță de percuție considerabilă, perfectă pentru lucrările de demolare intensivă, de la îndepărtarea cărămizilor, la demolarea masivă a betonului.

                    Cu acest ciocan demolator, ce poate fi folosit atât la interior, cât și la exterior, poți aborda cele mai dificile materiale de pe șantier. Echipamentele cu o astfel de putere sunt fabricate din materiale rezistente și au diverse funcții utile pentru munca prelungită: carcasa cutiei de viteze este realizată din aliaje de aluminiu, rezistente la căldură și deteriorare, comutatoare cu patru degete, funcție de blocare pentru funcționare continuă, cabluri de alimentare lungi și acoperite cu cauciuc, astfel încât să fie utilizate fără probleme în mediul profesional și industrial.

                    Precauții în utilizarea unui ciocan demolator

                    Este important de știut că utilizarea necorespunzătoare a unui ciocan demolator poate cauza probleme, cum ar fi daune structurale considerabile proprietăților respective sau expunerea utilizatorilor la un risc crescut de rănire.

                    Aceste unelte sunt profesionale, iar manipularea lor necesită cunoștințe de specialitate și echipament adecvat: ochelari de protecție, cască de protecție, mănuși de protecție, mască de praf etc.

                    Alege un ciocan demolator Graphite de la Fixero, pentru lucrări  în deplină siguranță!

                    Oricare ar fi activitățile pentru care ai nevoie de un ciocan demolator, poți găsi unul adecvat la Fixero, un magazin specializat în unele electrice și accesorii pentru casă, grădină și uz industrial. Ciocanele demolatoare de la Fixero se potrivesc atât în lucrările de instalare și demolare, cât și în cele de dăltuire sau găurire cu impact. Alege eficiența și siguranța, consultând gama de produse Fixero!

                    Jandarmii băcăuani, alături de cetățeni

                      Jandarmii băcăuani vor fi alături de cetățeni, pe parcursul acestor zile libere prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului, prin asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, numărul efectivelor prezente în teren a fost suplimentat în această perioadă.
                      Ne așteptăm ca un număr mare de turiști să viziteze zona montană a județului nostru, astfel că efective de jandarmi vor patrula zilnic, independent sau în sistem integrat în zonele de agrement și pe traseele turistice din stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna.
                      De asemenea, jandarmii băcăuani care execută misiuni de pază și protecție instituțională la obiectivele din competență vor intensifica măsurile specifice pentru preîntâmpinarea unor incidente în zona acestora și luarea măsurilor legale în cazul producerii unor astfel de situații.
                      Jandarmii vor acorda o atenție deosebită locurilor aglomerate, pentru a preveni și combate săvârșirea faptelor antisociale.
                      Totodată, verificarea cu strictețe a respectării legislației referitoare la regimul materialelor pirotehnice este unul dintre obiectivele prioritare. Reamintim că deținerea, comercializarea și folosirea neautorizată a oricăror astfel de materiale este interzisă.
                      Recomandăm cetățenilor:
                      • Să evite implicarea în conflicte de orice natură;
                      • Să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă 112, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale.
                      Vă dorim sărbători în siguranță și să aveți parte de un Crăciun binecuvântat, în pace și bucurie!

                      Șah / Prima ediție a „Cupei EMD”, o reușită

                      Complexul EMD a găzduit joi, 21 decembrie, prima ediție a „Cupei EMD” la șah. Rezervat mai multor categorii de vârstă, Under 8, U10, U12 și U14, dar și cu o secțiune adresată fetelor, turneul s-a desfășurat în sistem elvețian, 5 runde și a reunit în jurul tablelor cu 64 de pătrățele copii de la Hobby Club Bacău, „Nord-Est” Bacău, Gambit Bacău, Pionii Romașcani și Palatul Copiilor Piatra Neamț.

                      „În mod cert, această competiție va deveni una de tradiție. Mă bucură să văd pasiunea copiilor pentru jocul de șah, iar entuziasmul lor mă poartă și pe mine înapoi, pe tărâmul copilăriei”, a mărturisit inițiatorul și organizatorul „Cupei EMD”, Sergiu Sechelariu, care a detaliat, amintind de vremurile în care juca șah împreună cu fratele său, regretatul Dumitru Sechelariu:

                      „Pe la vârsta de șase ani, tata ne-a învățat șah pe mine și pe fratele meu. Ulterior, cred că eram prin clasa a șasea sau a șaptea, am câștigat un concurs județean desfășurat la Casa Pionierilor.

                      La Casa Pionierilor mergeam din când în când pentru a juca șah și tenis de masă. Și s-a organizat acest concurs județean atât la șah, cât și la tenis de masă. Ei bine, la șah, în semifinale urma să mă întâlnesc cu fratele meu, care a renunțat să joace contra mea deoarece știa că-l bat. Eu am luat locul 1, iar el a terminat pe trei. În schimb la tenis de masă, am jucat împreună la dublu și ne-am clasat pe 3. Pasiunea pentru șah și tenis de masă dăinuie, în ceea ce mă privește, și în ziua de azi”.

                      Arbitrajul „Cupei EMD” a fost asigurat de Ionuț Flavius Lazăr, care a considerat această primă ediție drept un succes: „A fost o competiție nu reușită, ci foarte reușită, și asta din toate punctele de vedere, iar faptul că toți participanții au primit cadouri consistente vorbește de la sine despre atenția de care au dat dovadă organizatorii”.

                      Câștigătorii „Cupei EMD”

                      Under 8: 1) Petru Lupeș, 2) Rareș Augustin Simion, 3) Dimitrie Lazăr.

                      Under 10: 1) Pavel Elisei, 2) Petru Petrache, 3) Ioan Pâslariu.

                      Under 12: 1) Alexandru Ștefan Pintilescu, 2) Vlad Mihai Pînzariu, 3) Andrei Pâslariu.

                      Under 14: 1) Mihai Bălan, 2) Adelin Rusu, 3) Cristian Ștefan Benchea.

                      Feminin: 1) Mara Grama, 2) Maria Pâslariu, 3) Parascheva Pâslariu.

                      Dan Sion

                      Poliția suplimentează efectivele de Crăciun

                        Aproximativ 200 de polițiști vor acționa, zilnic, în județul Bacău, suplimentar față de dispozitivul curent de ordine și siguranță publică, pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în condiții de liniște și siguranță.

                         

                        Ca de fiecare dată, și în perioada Crăciunului, polițiștii băcăuani sunt la datorie, în serviciul comunității, astfel încât toți cetățenii să sărbătorească în liniște și siguranță.

                         

                        În total, aproximativ 1000 de polițiști băcăuani vor fi mobilizați în perioada 22-26 decembrie a.c. pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică cu ocazia sărbătorii Crăciunului.

                         

                        Polițiștii care vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent de ordine și siguranță publică vor avea ca prioritate prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor, de impunere fermă a legii și vor interveni rapid atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

                         

                        Din totalul polițiștilor băcăuani care vor acționa zilnic, peste 130 sunt de la structurile de ordine publică și peste 40 sunt polițiști de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă, polițiști de la arme, explozivi și substanțe periculoase și transporturi.

                         

                        Totodată, pentru desfășurarea activităților de menținere a ordinii și liniștii publice, a celor de prevenire a evenimentelor rutiere și asigurare a fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi peste 80 de autospeciale din dotarea instituției.

                         

                        Inspectoratul de Poliție Județean Bacău recomandă tuturor cetățenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecție pentru a petrece sărbătorile de iarnă în siguranță și vă dorește Crăciun Fericit.

                        Prima întâlnire de lucru (TPM) a proiectului european Go Green against climate change s-a desfășurat în perioada 12.XII-14.XII, la Colegiul „N. V. Karpen” din Bacău

                          În luna decembrie a acestui an, în perioada 12-14. XII. 2023, la Colegiul „N. V. Karpen” s-a derulat prima întâlnire de lucru (TPM) a Proiectului European Go Green against climate change, din axa KA220-SCH – Cooperation partnerships in school education, în parteneriat cu școli și asociații din Italia, Cehia, Portugalia, Turcia, Irlanda. Proiectul este o reală bucurie și împlinire cu atât mai mult cu cât este primul de acest tip coordonat de cadrele didactice ale colegiului. Scopul este crearea de instrumente educaționale care să promoveze conceptele de durabilitate, eco-compatibilitate și antreprenoriat pentru următoarea generație de forță de muncă, pentru a crește antreprenori verzi cu un set de abilități verzi.
                          În prima zi a mobilității, cei zece parteneri veniți din țările implicate în proiect au descoperit cu entuziasm și cu uimire în același timp comunitatea Karpen. S-au bucurat apoi de farmecul tradițiilor românești, specifice sărbătorilor de iarnă, puse în scenă de preșcolarii și elevii de la nivelul primar. Ziua a continuat cu un workshop „Climate Change in Busines”, susținut de trainerul Alexandru-Rareș Blănaru, Mentor Academy și de antreprenorul Laurențiu Bagdazar, de la CaloriBlock. Obiectivul principal al atelierului a fost de a dezvolta abilități și de a planifica acțiuni pentru implementarea activităților de mediu bazate pe STEAM și înființarea de spații de lucru ecologice în contextul schimbărilor climatice în afaceri.
                          În ziua a doua, au fost prezentate partenerilor planurile de implementare pentru următoarele patru Work Package-uri, ce se vor desfășura până în anul 2025, precum și planul de diseminare pentru toată perioada de derulare a proiectului. Astfel, în primele două zile, programul a fost intens și foarte bine organizat, după cum au mărturisit oaspeții, grație echipei de proiect coordonată de doamna profesoară Mihaela Vasiloaia, alături de domnii profesori Simona Balint și Andrei Tănăselea. De asemenea, a fost implicată în toate activitățile de proiect o întreagă echipă de cadre didactice și nedidactice din Colegiul „N. V. Karpen”, cu susținerea echipei manageriale.
                          Prezentarea făcută de domnul dr. Bogdan Ionuţ Tomozei, de la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ioan Borcea”, Bacău, în cadrul atelierului de lucru organizat în a treia zi de proiect a incitat la discuții și dezbateri în care s-a demonstrat modalitatea de a facilita creșterea gradului de conștientizare a schimbărilor climatice și protecția resurselor naturale în comunitățile locale, oferind, în același timp, un mediu de lucru ecologic și inițiative ecologice.
                          Astfel, prima întâlnire cu toți partenerii acestui proiect s-a încheiat cu momentul acordării certificatelor participanților la prima întâlnire de proiect: Jitka Kosařová și Tomáš Kasper (Cehia – Obchodní akademie T. G. Masaryka), Patrizia Falesiedi și Andrea Celestini (Italia – IIS Francesco Orioli), Solange Fagundes și Marlene Quintal (Portugalia – APEL – Associação Promotora do Ensino Livre), Onur Arslan și Bora Abaoglu (Turcia – ANTALYA/Manavgat Şule Muzaffer Büyük Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi), Magadalena Nowak și Malik Mughees (Irlanda – Work Experience Association Ltd). S-au formulat concluzii, s-au făcut aprecieri, iar partenerii au felicitat echipa de proiect pentru densitatea activităților oferite, claritatea informațiilor, dinamismul oamenilor și ospitalitatea de care s-au bucurat în cele trei zile.
                          În esență, această primă întâlnire a fost un succes și a reprezentat deschiderea unor punți interculturale pentru cele șase țări implicate în proiect și descoperirea unor practici sustenabile prin dezvoltarea abilităților verzi și a conștiinței ecologice în propriile comunități.

                          Bucuria de a dărui

                            Suntem în cea mai frumoasă perioadă din an, cu puțin înainte de marea Sărbătoare a Crăciunului, când cu toții Îl sărbătorim pe Isus Cristos, Fiul Lui Dumnezeu.

                            Cu toții credem în puterea Crăciunului și dorim să împărtășim binele împreună. Și în acest an cei de la Grădinița Benthal Bacău s-au gândit la cei de lângă noi și au făcut zilele trecute o mare surpriză băcpuanilor din cartierul Izvoare, acolo unde au dus daruri pentru copii dar și cadouri speciale pentru familii.

                            Cum este greu să exprimi în cuvinte emoțiile create atunci când dăruiești și primești, preferăm să lăsăm să vorbească…imaginile.

                             

                            Comemorarea Eroilor Martiri ai Revoluției Române din 1989 în Bacău

                              Într-un efort comun al Structurilor Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională din Garnizoana Bacău și cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău, se va desfășura vineri, 22 decembrie a.c., un solemn ceremonial militar-religios dedicat comemorării eroilor martiri ai Revoluției române din decembrie 1989. Evenimentul va avea loc la Monumentul Eroilor Revoluției Române, situat în incinta Cimitirului Central Bacău, începând cu ora 11:00.

                              Programul Ceremonialului:

                              11:00 – Intonarea Imnului Național al României Momentul va fi însuflețit de muzica militară a Bazei 95 Aeriană Bacău, care, cu solemnitate, va da început ceremoniei.

                              11:05 – Oficierea serviciului religios Un moment de reculegere și aducere aminte în spiritul tradițiilor românești, sub umbrela slujitorilor bisericești care vor oficia serviciul religios.

                              11:15 – Alocuțiuni/Mesaje Vor fi susținute alocuțiuni și mesaje de către reprezentanții instituțiilor participante, militarii implicați, dar și personalități ale comunității locale care vor aduce omagii eroilor care și-au dat viața pentru libertate.

                              11:20 – Depunere de coroane, jerbe sau buchete de flori O expresie tangibilă a respectului și recunoștinței față de jertfa eroilor, prin depunerea de coroane, jerbe sau buchete de flori la Monumentul Eroilor Revoluției Române.

                              11:30 – Încheierea evenimentului Ceremonia se va încheia la ora 11:30, dar amintirea eroilor va rămâne vie în inimile celor prezenți.

                              Semnificația Evenimentului:

                              Comemorarea eroilor martiri ai Revoluției din 1989 este un act de datorie și recunoștință față de cei care și-au sacrificat viețile pentru a aduce schimbările democratice în România. Monumentul Eroilor Revoluției Române din Bacău devine, în fiecare an, locul în care comunitatea locală se adună pentru a onora memoria celor căzuți în lupta pentru libertate și democrație.

                              Invitație Deschisă:

                              Organizatorii îi invită pe toți cetățenii, indiferent de vârstă sau apartenență socială, să se alăture acestui ceremonial de comemorare și să aducă un omagiu eroilor Revoluției Române din 1989. Prin participarea la acest eveniment, fiecare persoană contribuie la menținerea vie a memoriei istorice și la păstrarea valorilor pentru care acei eroi și-au dat viața.

                              În lumina evenimentelor istorice, comemorarea acestor eroi devine și un prilej de reflecție asupra importanței libertății și democrației într-o societate modernă. Ceremonialul militar-religios este un tribut adus curajului și devotamentului celor care au luptat pentru schimbările care au dus la România liberă de astăzi.

                              Un băcăuan a câștigat un milion de lei la loto fără să ghicească niciunul din numere

                                În ajun de Crăciun, un băcăuan a primit cadou aproape un milion de lei. Mai exact, 927.165,72 lei. În euro, circa 186.000. Și nici măcar n-a făcut vreun efort considerabil care să echivaleze sacul de bani primit. A fost doar noroc.

                                Mai exact, concitadinul nostru a jucat, pur și simplu, la extragerea Loto 6 din 49, de duminica trecută. Culmea e că omul a cumpărat doar un bilet simplu, cu o singura variantă simplă, la jocul principal 6 din 49, și încă una la jocul asociat Noroc.

                                „Biletul a fost jucat la agenția 04-006 din Bacău, str. Pieței, nr. 1, iar prețul pentru o variantă simplă la Loto 6/49 și o variantă la NOROC a fost 10,50 de lei”, ne-au transmis reprezentanții „Loteriei Române”. Și ca lucrurile să fie și mai incitante, am aflat că jucătorul nici măcar nu a nimerit vreunul dintre cele 6 numere de la extragerea 6 din 49, dar nici toate cele 7 cifre care compun numărul de la tragerea Noroc, performanță care i-ar fi adus în portofel nu mai puțin de 7 milioane de lei (aproape 1,4 milioane de euro), cât este reportul cumulat la categoria I a acestui joc.

                                Norocul chior a fost că varianta care i-a adus premiul de 927,165,72 de lei nici măcar n-a fost aleasă de jucător, ci a fost generată automat de aparatul care emite biletele loto. S-ar putea spune că omul este băftos de-a dreptul dacă socotim că substanțialul premiu a fost înregistrat la ultima categorie din tabelul de câștiguri, respectiv N-3.

                                Adică, a avut varianta întreagă de cifre din numărul extras la Noroc, mai puțin ultima, din care s-a scăzut cifra 3 (de ex. 4261366 – numărul extras, minus 3 unități, rezultând numărul 4261363). Ăsta da noroc.

                                ULTIMELE ȘTIRI