Acasă Blog Pagina 5816

Filiala Uniunii Scriitorilor din Bacau isi intareste fortele

Filiala Uniunii Scriitorilor din Bacau are in momentul de fata 45 de membri activi in orase precum Suceava, Tecuci, Buzau, Vrancea, Ramnicul Sarat si Bacau. Numarul acestora ar putea creste dupa data de 12 martie, cand o comisie de validare a Uniunii Scriitorilor din Romania va analiza la Bucuresti 14 dosare noi inaintate de filiala din Bacau. „Dorim ca filiala Uniunii Scriitorilor din Bacau sa devina mai puternica prin cresterea numarului membrilor. Sper sa fie aprobate cel putin 6, 7 dosare, deoarece scriitorii propusi sunt valorosi, iar operele literare sunt marturie a talentului lor”, a declarat Calistrat Costin, presedintele filialei bacauane. Emotiile sunt mari, cu atat mai mult cat tot anul acesta scriitorii urmeaza a fi premiati pentru volumele lansate anul trecut. „Meritele scriitorilor vor fi recunoscute in cadrul premierii care va avea loc pana la sfarsitul anului. De aceea, este foarte important pentru noi sa fim cel putin 50 de membri, pentru ca numarul volumelor care urmeaza a fi prezentate publicului sa fie cat mai mare in viitor, abordandu-se implicit mai multe genuri literare”, a continuat el. De asemenea, Calistrat Costin lucreaza in acest moment la o antologie, „o carte de vizita”, a scriitorilor din Bacau, dar si din celelalte orase afialite Uniunii . „Dorim ca membrii ai filialei sa fie cunoscuti de catre toata lumea si aceasta carte va trece in revista activitatea tuturor celor care au avut o contributie de-a lungul anilor in domeniul cultural. Cu toate acestea nici amatorii nu vor fi neglijati, pentru ca am fost de acord sa participam la proiectul initiat de Asociatia Culturala „Octavian Voicu” prin care o alta antologie va vedea lumina tiparului in cel mai scurt timp. Este vorba de un volum de prezentare a tuturor scriitorilor din Bacau, indiferent de profesinalismul lor si activitatea sustinuta. Artistii plastici vor avea si ei o contributie importanta, intrucat ei vor fi cei care se vor ocupa de ilustratii”, a incheiat Calistrat Costin. Acest din urma volum va fi lansat in cadrul manifestarilor care vor avea loc cu prilejul aniversarii „Bacau 600” din toamna acestui an. Scris de Daniela Pilat

Scriitorul senator Dan Claudiu Tanasescu a vizitat Bacaul

Scrisori de pe front la Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie Iulian Antonescu a gazduit lansarea celei de a doua editii a volumului „Scrisori de pe front”, purtand semnatura scriitorului si omului politic Dan Claudiu Tanasescu. Intr-o atmosfera calda, creatia acestua a fost introdusa publicului bacauan de catre Doina Ionet, profesorul universitar doctor Stefan Munteanu si criticul literar Petre Isachi.

In cazul lui Dan Claudiu Tanasescu politicul si cultura si-au dat mana, spre incantarea publicului care a umplut sala muzeului. Profesorul universitar Stefan Munteanu a declarat ca a avut trei motive, punctuale, pentru care a acceptat cu bucurie sa prezinte „Scrisori de pe front”. „In primul rand, pentru a vedea un om in persoana. Apoi, pentru a cunoaste un scriitor despre care, spre rusinea mea, nu stiam prea multe. Al treilea motiv tine de bucuria de a descoperi textul volumului „Scrisori de pe front”, reeditat acum. Este o constructie atipica, din punctul meu de vedere, nu este nici roman, nici proza scurta”, a declarat universitarul bacauan. In completarea spuselor acestuia, Petre Isachi a mentionat ca „razboiul este o tema literara constanta, de la Ramayana si Mahabharata la razboaiele homerice si apoi in literatura contemporana.”

Amintiri cu Fanus Neagu… si nu numai

Nedorind sa mai vorbeasca despre „Scrisori de pe front”, Dan Claudiu Tanasescu a fascinat publicul cu talentul sau de povestitor, cu amintirile legate de Fanus Neagu, de intalnirea cu Alexandrina Gainusa la Bacau, pe care acelasi Fanus o boteza mereu „gaina”, de audienta la Gheorghiu Dej si multe altele. Autorul epistolelor de razboi a fost incantat sa revada vechi prieteni in sala, precum Sergiu Sechelariu, pe care l-a cunoscut pe cand era primar la Mogosoaia, si cu care a colaborat pentru o serie de proiecte, sau Calistrat Costin, care, ca si el, a facut parte din cercul celor din jurul lui Eugen Barbu. Senatorul scriitor nu a uitat insa sa mentioneze ca „Dumnezeu este cel care intotdeauna te indruma sa faci un lucru pentru cel de langa tine: sa scrii o carte, un articol de ziar, sa ai o profesie care sa-i ajute pe ceilalti.” Discutia a capatat insa si o tenta politica, inevitabila de altfel. Dan Claudiu Tanasescu si-a prezentat noua formatiune politica, Partidul Popular si al Protectiei Sociale, declarandu-se un sustinator al drepturilor pensionarilor, categorie sociala care este pe nedrept trecuta, de prea multe ori, cu vederea.

Scriitorul politician

Din experienta in administratia locala, ca primar al Mogosoaiei, si ca ales in forul legislativ al tarii, Dan Claudiu Tanasescu a avut prilejul de a cunoaste multi politicieni, dintre care unii si din Bacau. Senatorul scriitor a mentionat ca „l-am cunoscut pe Sergiu Sechelariu cand era ministru secretar de stat, iar eu eram primar. M-a ajutat neconditionat pentru derularea unor proiecte si am colaborat extraordinar de bine si de deschis.” In calitate de lider al unei noi formatiuni politice, Tanasescu a amintit faptul ca a primit oferte tentante pentru a se alatura unor partide bine consolidate si cu un cuvant greu de spus pe scena politica, dar ca a refuzat, deoarece nu se regaseste in programele celor ce l-au „ispitit” cu functii cu greutate. Scris de Emilian Berceanu

Dan Spiridon a marcat anul trecut trei goluri contra Forexului si a Brasovului / Nasul brasovenilor

aInchizator” de profesie si golgeter de ocazie. In sezonul trecut, Dan Spiridon a fost unul dintre principalii realizatori ai Bacaului, printre victimele sale numarandu-se Forex si FC Brasov. Anul acesta, aSpirache” e pe sec, insa spera sa sparga gheata, sambata, contra Forexului.

– Dane, cum caracterizezi victoria cu Delta Tulcea, din startul returului?
– Drept una meritata. Stiam ca ne asteapta un meci greu, dar in situatia in care eram nu ne mai permiteam inca un pas gresit. Asa ca ne-am mobilizat, am strans randurile si am castigat. E drept, am avut si ceva noroc, inscriind la primul sut pe poarta si facandu-ne meciul mai usor, insa fara sansa e foarte dificil.
– In turul campionatului ati avut destula nesansa…
– Eu cred ca pe acest fond am irosit puncte pretioase. Cand imi amintesc toate acele ratari la meciurile incheiate cu scoruri egale, imi dau seama ca, daca aveam putin noroc, acum eram mult mai sus in clasament.
– Alte schimbari in bine fata de tur?
– Suntem mult mai uniti si mult mai mobilizati. La acest capitol a contat si revenirea unor jucatori cu experienta precum Cornel Codreanu si Florin Petcu. Daca ati vazut, la meciul cu Delta, Cornel a stat in permanenta cu gura pe noi, mobilizandu-ne.
– Ce urmeaza?
– Sa aducem puncte de afara, incepand cu meciul de sambata de la Brasov. Mergem la victorie contra Forexului.
– Anul trecut ati remizat, 1-1. Iti mai aduci aminte cum a fost?
– Cum as putea uita? Am marcat cu capul din centrarea lui Bobi Verdes.
– Ultima voastra victorie in deplasare a fost tot sub Tampa: 1-0 cu FC Brasov, in ultima etapa a campionatului trecut. Golul vostru?
– Tot eu, si tot cu capul. M-as bucura sa inscriu si sambata, insa, o spun cu toata sinceritate, nu conteaza cine marcheaza. Totul este sa obtinem o victorie sau macar o remiza.Scris de Dan Sion

De ieri, FCM Bacau are in probe un atacant francez de origine senegaleza / Varianta Kebe

FCM Bacau continua sa testeze piata externa in dorinta de a-si intari lotul chiar si dupa startul returului. Dupa ce i-a legitimat pe mijlocasii Vladimir Dragovozov si Florent Raimy, echipa bacauana este in cautarea unui atacant de import. Solutia s-ar putea numi Kebe Mouhamed, un francez de orgine sengaleza care a efectuat ieri dimineata primul antrenament alaturi de „galben-albastri”. Nascut pe 6 decembrie 1986, Kebe a evoluat ultima oara in Arabia Saudita, la Al Wahda, insa a avut, recent, oferte si de la o formatie din Ungaria si de la Le Mans. In urma cu trei luni, atacantul a sustinut probe de joc pentru Toulon (liga secunda franceza), insa a avut ghinionul sa se accidenteze, suferind o hernie inghinala. Sosit la FCM Bacau prin intermediul impresarului Daniel Carbunescu, acelasi care a intermediat si aducerea lui Florent Raimy, Kebe Mouhamed spera sa-l convinga pe antrenorul FCM Bacau, Costel Orac. „Imi doresc sa joc fotbal aici, la Bacau. Consider ca ar fi un pas inainte pentru cariera mea”, a spus atacantul de 21 de ani, care are un fizic impresionant. „Sutez cu ambele picioare, ma bazez pe un joc de cap bun, insa am si defecte. Trebuie sa mai muncesc”, a declarat Kebe dupa antrenamentul de ieri. „Exista referinte bune despre Kebe, insa pentru mine important e ce imi va arata pe teren. Il vom testa timp de o saptamana si apoi ne vom decide daca il vom pastra sau nu. Avem nevoie de inca un atacant si ramane de vazut daca varianta Kebe este cea mai potrivita pentru echipa noastra”, a declarat Orac despre ultimul stranier sosit in curtea FCM-ului. Scris de Dan S.

Derby-uri de foc in Bacau

Deschis oricarui rezultat

FCM ll Bacau – FC Willy (astazi, ora 15.30, stadion aLetea”)

Un duel al orgoliilor, asa cum se intampla de fiecare cand se intalnesc doua echipe din acelasi oras. Pe scurt, FCM ll-Willy e un meci special. Nu si pentru antrenorul gazdelor, Cristi Popovici. „E adevarat, astfel de jocuri presupun o doza ceva mai mare de incrancenare, insa, personal, astept de la jucatorii mei maximum de determinare la fiecare partida”, a declarat tehnicianul „galben-albastrilor”. FCM ll vine dupa o remiza externa, 1-1, pe terenul Ceahlaului ll. Nici rezultatul si nici jocul nu l-au multumit insa foarte mult pe Cristi Popovici. „Trebuia sa castigam, mai ales ca adversarii au utilizat foarte multi juniori. Din pacate, am primit gol la singurul sut pe poarta expediat de Ceahlaul ll. Vreau o alta atitudine contra lui Willy, chiar daca intalnim o echipa buna. Obiectivul noastru nu este neaparat rezultatul, ci verificarea fondului de jucatori in dorinta de a promova cati mai fotbalisti la prima echipa”, a spus antrenorul FCM ll, care intentioneaza sa efectueze mai multe modificari in formula de start. „Satelitul” bacauan nu se confrunta cu probleme de efectiv, singurele semne de intrebare planand asupra utilizarii lui Carnariu si Ion Vranceanu, usor accidentati.
De cealalta parte, FC Willy nu va putea conta pe ex-ul Dornescu si pe Apostu, ambii suspendati. Agiorgioaie este incert, antrenorul „pinguinilor”, Florin Pavel nefiind decis daca sa-l forteze sau nu din primul minut. „Eu spun ca jocul de pe Letea e deschis oricarui rezultat. Intalnim o echipa tanara, poate cea mai tanara din serie, despre care nu pot spune ca o cunosc foarte bine, chiar daca am intalnit-o si in pregatiri”, a declarat Florin Pavel, facand referire la permanenta infuzie de jucatori tineri din lotul FCM ll.
Arbitri: Luciliu Zaharia-Maricel Dragomir, Marius Titirisca (toti din Braila).

Meciul meciurilor

Pambac – Aerostar (astazi, ora 15.30, teren aLucretiu Avram”)

Patru jucatori de la Aerostar s-au pregatit, in iarna, cu Pambac. In saptamana de dinaintea startului in retur au facut cale intoarsa, iar spre „aviatori” au plecat alti patru „fainari”. „Ambitiile nu sunt mari, sunt extraordinare, de ambele parti. Baietii sunt montati si ne dorim producem surpriza. Noi nu avem ce pierde. Este un joc care merita sa fie urmarit. Va fi meciul meciurilor”, a spus presedintele Pambacului, Dorinel Apostol. Zvonurile despre o posibila intelegere intre cele doua formatii au fost infirmate categoric. „Trebuie sa fim corecti. Am primit deja o palma si nu vreau sa intorc si celalalt obraz. Eu sunt un tip ambitios. Este un meci special, pentru mine si pentru jucatori, si vrem sa jucam”, a spus antrenorul Costel Campeanu. „Nu pot sa spun daca este un avantaj pentru noi situatia dificila pe care a traversat-o Pambacul. Nu ma intereseaza zvonurile si nu stiu cat sunt de adevarate. Eu ma bazez pe lucruri concrete, si anume pe faptul ca, exceptand patru jucatori care au fost titulari la Pambac in tur (Ursache, Petcu, Sascau si Campanu) si care au plecat, echipa este aceeasi. In aceste conditii, cred ca Pambac are suficiente resurse sa-si joace sansa si ramane in continuare o echipa puternica”, a subliniat Ioan Radu, antrenorul principal al Aerostarului. In fiecare tabara va fi cate o absenta datorata cumulului de cartonase: Apetroaie (Aerostar) si Hanga (Pambac). Miza intalnirii: locul 2. „Pentru noi ar fi fost un meci important daca ramaneam sa tragem pentru locul 2. Acum insa, cu lotul redus pe care il am la dispozitie, ne ramane sa ne jucam sansele. In situatia noastra, orice punct conteaza. As vrea sa fie un joc frumos”, a completat Costel Campeanu. „Este un meci important, dar nu decisiv. Noi plecam doar cu gandul la victorie”, a precizat Ioan Radu.
Arbitri: Petre Meterciuc (Tg Neamt) – Sorin Urzica (Bacau), Ovidiu Galeata (P. Neamt). Scris de D. Popa / Dan S.

Esthetique – salonul viitorului

    Un salon plin de lumina, ultramodern, cu un ambient placut si un personal pe masura. Acesta este noul look al centrului de infrumusetare aEsthetique”, deschis miercuri seara pe strada Razboieni, nr. 48. Managerul Adina Rachiteanu nu s-a sfiit sa bage mana adanc in buzunar si sa faca investitii masive intr-o locatie unde nu demult a functionat o crasma. Sub indrumarea patronului centrului de infrumusetare, constructorii au facut o bijuterie din sediu. aDesignul a fost realizat impreuna cu specialisti de la

    L”OREAL, marturiseste Adina Rachiteanu. Ne-am gandit la un nou concept, un salon al viitorului, cu arii bine delimitate. Aici vorbim de zona Kerastase si L”OREAL Professionall. Clientii nostri care ne trec pragul, pe langa serviciile de care beneficiaza, trebuie sa se simta foarte bine, sa se relaxeze. In actualele conditii cred ca vom reusi acest lucru”. Centrul de infrumusetare aEsthetique” este renumit in Bacau pentru serviciile de coafura, cosmetica, manichiura si pedichiura. In cativa ani, unitatea si-a format o clientela selecta si numeroasa, asta si datorita personalului profesionist. aVreau ca toti cei care apeleaza la noi sa simta ca vin la un prieten drag. Oricand, clientele sunt asteptate. Nu numai pentru un tratament cosmetic sau pentru o tunsoare. Ele pot sa vina si pentru a afla ultimele noutati in domeniu sau pur si simplu pentru a servi o cafea”, spune Adina Rachiteanu. Prezenti la inaugurarea salonului viitorului, reprezentantii L”OREAL Romania nu au ascuns faptul ca unitatea din Bacau este acum una dintre cele mai moderne din tara. aImportant este ca si clientii sa fie multumiti de ceea ce vad si de servicii. In ce ne priveste, noi ne vom asigura ca produsele sunt folosite corect”, a spus celor prezenti Daniela Mihailescu, reprezentantul L”OREAL. Pentru clientii fideli, metamorfoza centrului de infrumusetare nu a trecut neobservata. aVa multumim ca va ganditi la noi”, a spus simplu una dintre doamnele prezente la deschiderea Salonului Expert marca aEsthetique”.Scris de Lili Adochitei

    Provident Financial are sucursala in Bacau

      Credite acasa la client

      Compania de credite de consum Provident Financial Romania a inaugurat ieri sucursala sa din municipiul Bacau. Provident Financial este specializata in acordarea de imprumuturi de valoare mica, la domiciliul clientului. Creditele sunt acordate fara giranti, in termen de 48 de ore, de catre reprezentantii companiei care viziteaza apoi clientul in fiecare saptamana pentru a incasa ratele. In Bacau, compania isi deserveste clientii printr-o retea de peste 20 de reprezentanti. Inaugurarea oficiala a sediului din Bacau a prilejuit prezenta directorul general al companiei, Steve Rice. aAm lansat operatiunile in Bacau in noiembrie 2007, iar evenimentul de astazi reprezinta dovada succesului de care se bucura imprumutul la domiciliu in acest oras, unde avem deja aproape 400 de clienti. In prezent avem circa 30 de angajati si reprezentanti in Bacau si ne asteptam ca numarul acestora sa depaseasca o suta pana la sfarsitul anului”, a precizat Steve Rice. Clientii Provident Financial pot imprumuta initial de la 400 la 1.500 de lei pe o perioada de pana la 39 de saptamani. Clientii existenti pot solicita imprumuturi mai mari, de pana la 2.500 de lei, cu o perioada maxima de rambursare de 52 de saptamani. Costul total pentru imprumut este stabilit printr-un contract transparent si nu exista comisioane sau taxe ascunse. Pentru a solicita un astfel de imprumut, cei interesati pot sa sune la Departamentul de relatii cu cleintii, la numarul de telefon 989 (apel cu tarif normal). Imprumutul la domiciliu se adreseaza oamenilor care apreciaza acest sistem de finantare simplu, rapid si transparent, venind de asemenea in intampinarea nevoilor oamenilor cu venituri moderate, adesea trecuti cu vederea de alte institutii financiare. Inaugurarea de ieri a sediului Provident a prilejuit si acordarea de diplome si buchete de flori Danielei Isac, primul client din Bacau si Letitiei Sandu, primul reprezentant al companiei in judet. Provident Financial Romania este parte a grupului britanic International Personal Finance, lider in furnizarea de credite de consum, cu peste 5.000 de angajati si 28.000 de reprezentanti in sapte tari.Scris de Codrin Pop

      Protocol pentru o campanie electorala curata

        Ieri, la ora 11, s-au intalnit o parte dintre reprezentantii partidelor ce se vor inscrie in cursa electorala pentru postul de primar al Bacaului, alaturi de cei doi candidati independenti, Sergiu Sechelariu si Vasile Botomei. Initiativa acestei intalniri a apartinut Partidului Ecologist, prin Vasile Grecu. „Am organizat aceasta dezbatere pentru a semna un protocol privind respectarea deontologiei campaniilor electorale. In anii trecuti au fost de multe ori campanii in care s-a procedat neprietenesc, cu atacuri la persoana, fara a fi abordate problemele ce tin de nevoile reale ale Bacaului.” Independentul Sergiu Sechelariu a felicitat Partidul Ecologist pentru aceasta initiativa, si a urat succes acestei formatiuni politice. „De multe ori pierdem din vedere factorul ecologic. Mi-as dori, daca bacauanii imi vor acorda increderea lor, sa am cel putin doi-trei consilieri locali din partea Partidului Ecologist, cu care sa colaborez in elaborarea unor proiecte de mediu. Protocolul pe care l-ati propus este onest, iar cei ce nu au venit la aceasta intrunire probabil nu vor respecta principiile pe care le cuprinde”, a subliniat Sechelariu. Desi toate formatiunile politice au fost invitate pentru a semna pentru eleganta in campanie, prea putini au fost cei ce au dat curs invitatiei. Dar probabil marele absent a fost Romeo Stavarache, care si-a inceput campania impanzind intreg orasul cu afise ce-i prezinta marile realizari inexistente. „Trebuie sa rezolvam, pe viitor, problemele bacauanilor, si nu sa ne lansam in vendete personale”, a spus Sergiu Sechelariu. Acest punct de vedere a fost sustinut si de organizatorii evenimentului, care au tinut sa precizeze: „Faptul ca unii dintre cei invitatI nu au venit si nici macar nu au anuntat acest lucru este dovada clara de impolitete.” Scris de Emilian Berceanu

        Ecologistii si-au stabilit candidatul la Primarie

          Vasile Grecu, presedintele filialei judetene a Partidului Ecologist Roman, si-a anuntat, ieri, candidatura la functia de primar al municipiului Bacau. Anuntul a fost facut cu ocazia conferintei de presa organizata dupa dezbaterea cu candidatii independenti la Primarie si reprezentantii partidelor politice. aEste o onoare pentru mine faptul ca reprezentantii Biroului Executiv Judetean m-au desemnat sa reprezint organizatia la alegerile locale. Voi fi constant principiilor enuntate pana acum. Bacaul are probleme mari, iar Partidul Ecologist a identificat deja o parte dintre ele, resimtite de toti bacauanii. Am pregatit proiecte majore, solutii concrete la problemele existente, care vor fi cuprinse in oferta electorala. Vom acorda atentie si problemelor de poluare, pe care le-am identificat impreuna cu specialistii nostri”, a declarat candidatul la Primarie. Conferinta de presa a ecologistilor a fost una comuna cu cea a candidatului la Primarie Vasile Botomei, care a propus, in cadrul dezbaterii organizate, ca toti candidatii si partidele sa isi poata face publicitate pe cilindrii instalati in oras, pe care acum doar Romeo Stavarache isi face campanie electorala. aNu stiam ca a inceput campania electorala, insa se pare ca pentru domnul primar Stavarache a inceput. Sigur ca, in conditiile in care unul dintre candidati este primarul in functie, competitia este inegala, iar primarii au anumite avantaje, la fel ca si partidele parlamentare, care au prioritate pe liste. Speram insa ca pentru alegatori sa conteze ofertele fiecarui partid si candidat”, a mai spus Vasile Grecu. Scris de C. Pop

          Referentii „fac teren”; in birou / Primarii repetente la ancheta sociala

            O persoana aflata in impas ar trebui sa se bazeze in primul rand pe serviciile sociale locale. Speranta in van. Referentii nu fac preventie, nu cunosc legea si fac anchete din birou. Unul are nevoie, insa altul primeste ajutor. Specialistii DGASPC sunt siliti sa stea la panda si sa-i fotografieze pe „invalizii” care pleaca la munca.

            In judetul Bacau sunt 12.033 persoane cu handicap care au certificat si se afla in evidenta DGASPC. Zilnic, la comisie ajung alte 20 de cazuri noi. Toti au nevoie, la dosar, de o ancheta sociala, pe care e obligat sa o faca referentul local. Aceasta contine date privind ocupatia, familia, locuinta, acareturile, veniturile, vecinii, nevoile etc. Sunt informatii foarte importante, care ajuta comisia judeteana de evaluare sa ia decizia cea mai potrivita pentru client. Exista, insa, comune in care angajatii, desi au vechime, nu stiu sau nu vor sa faca o ancheta ca lumea. „In majoritatea cazurilor, referentii nu refuza, dar nici nu fac ce trebuie. Spun aDa, daa, dar trimit anchete de trei randuri si cu mare intarziere”, declara Dana Titaru, director adjunct la DGASPC. Se multumesc sa scrie ca „e mama iubitoare”, aare patru copii”, „climatul familial e favorabil”, „se recomanda internarea intr-un centru”, asa cum a cerut clientul. „Recomandarea nu o face referentul, nici un specialist de la DGASPC, ci o intreaga comisie”, arata adjuncta DGASPC. Serviciul social din Dofteana e unul dintre cele care isi fac prost treaba. aAnchetele sociale contin declaratii mincinoase. Probabil ca referentul se adocumenteazaa in birou, in baza celor spuse de solicitant sau de rudele lui”, arata Dana Titaru.

            La panda, cu aparatul de filmat

            Neajunsuri similare apar in relatiile cu serviciile din Pirgaresti, Huruiesti, Lipova, Pincesti, Poduri. La Huruiesti, nu l-am gasit pe referent, fiind plecat acasa, sa ia masa de pranz, iar la Dofteana, angajata primariei Dofteana, Ana Ursu, a afirmat ca acuzatiile nu sunt intemeiate: „Eu am 87 de persoane cu gradul I si totdeuna am facut ancheta la domiciliu. Pana acum, nu au avut obiectii ca nu sunt bine facute. E posibil sa mai fie si scapari, dar intarzieri mai mari de o zi-doua nu au fost”. Recent, specialistii DGASPC au fost nevoiti sa o faca pe detectivii: aIntr-o ancheta facuta din birou se arata ca solicitantul e tintuit la pat, nedeplasabil. Am facut patru anchete si am adus probe, fotografii, declaratii de la vecini ca e valid, sanatos si munceste, periodic, in strainatate”, arata Dana Titaru. Si in domeniul protectiei copilului sunt tare. Alina Iftode, purtator de cuvant, arata ca autoritatile locale nu utilizeaza acele structuri comunitare consultative, acare sa cuprinda oameni de afaceri locali, preoti, dascali, medici, consilieri, politisti, desi rolul Comisiei Consultative este de a solutiona cazuri concrete prin implicarea unor membri importanti ai comunitatii”. Lipseste, de asemenea, preocuparea lor spre activitati preventive in cazurile de abandon si pentru activitati de educatie contraceptiva si planning familial.

            S-a terminat cu dosarele incomplete

            Exista si primarii fruntase, care trimit date mai mult decat complete, insotite de istoricul cazului: Moinesti, Tg. Ocna, Parincea, Agas, Racaciuni, Margineni. Blagesti si Beresti Tazlau sunt comune in care au fost probleme, dar in care lucrurile s-au schimbat in bine, arata Sorin Brasoveanu, director general al DGASPC. „Trebuie sa aduc in discutie insa si situatiile neplacute cu care ne confruntam, declara el. Comisia pentru Protectia Copilului s-a sesizat ca, nici dupa 3 ani de la intrarea in vigoare a actualului cadru legislativ, acesta nu este cunoscut sau nu este pus in aplicare. Asa se face ca, in continuare, Comisiile comunitare consultative nu functioneaza. Ultimele exemple sunt doua cazuri prezentate Comisiei de Protectia Copilului de catre autoritatile locale din Darmanesti si Bacau, iar decizia luata de catre comisie a fost aceea de a nu mai primi niciun dosar spre dezbatere daca acesta nu e complet”.Scris de Silvia Patrascanu

            Tichetele primarului

              Aceasta a fost tema emisiunii Desteptarea de Seara, difuzata de TV Bacau si Radio Alfa, incepand cu ora 17.00. Invitatii Alexandrei Simon Zaharia au fost jurnalistii Ionut Avram si Lucian Bogdanel si evident… tichetul cadou oferit de Consiliul Local. Si care tichet a fost inscriptionat cu numele edilului Romeo Stavarche. aNu discutam aici despre utilitatea acestor tichete, ci despre faptul ca primarul si-a insusit niste merite pe care nu le merita”, a precizat Avram. Ideea jurnalistului de la Trustul Desteptarea a fost intarita de Lucian Bogdanel, ziarist la Monitorul. aDe la oameni politici mici nu ne putem astepta la altceva. Este o campanie electorala pe fata”, a precizat Bogdanel. Telespectatorii care au sunat au fost de parere ca gestul lui Stavarache nu este altceva decat o goana dupa voturi, in vreme ce edilul nu a dorit sa-si spuna punctul de vedere, desi a fost invitat sa o faca.Scris de Desteptarea

              O tanara doctorita are nevoie urgent de ajutorul nostru / La numai 33 de ani, tintuita la pat

                In 2004, cand inca nu implinise 29 de ani, doctorita Irina Manuela Luca a fost
                victima unui cumplit accident, in urma caruia a suferit leziuni cerebrale si medulare severe. De patru ani, este in stare vegetativa, imobilizata la pat. Nu se poate misca si nici alimenta. Singura ei raza de speranta este un transplant de celule stem, operatie la care este programata in vara la Beijing. Costul total al interventiei chirurgicale trece de 30.000 euro, bani de care parintii ei nu dispun.

                Tocmai cand se considera o fiinta implinita din toate punctele de vedere, o tanara doctorita din Bacau, mama a doi copii, a suferit un cumplit accident, care a tintuit-o la pat. Dupa ce a terminat facultatea de medicina si si-a facut stagiatura, Irina Manuela Luca s-a angajat la o firma de produse farmaceutice ca reprezentant medical pe cinci judete din Moldova. La cativa ani a trecut ca reprezentant pe alte judete si Bucuresti. Era casatorita din 1998 si locuia impreuna cu sotul si cei doi copii-Laura, acum, de 9 ani, si Andrei, de cinci ani-la Iasi, astfel ca frecvent facea naveta intre acest oras si Bucuresti. In ziua de 17 martie 2004 dupa ce a trecut pe la Buzau, in jur de ora 16.00, se indrepta spre Bucuresti. Cu vreo 4 kilometri inainte de a ajunge la Urziceni a fost victima unui groaznic accident. Tanara mama, pe atunci in varsta de aproape 29 de ani, a fost diagnosticata pentru inceput cu traumatism cranian, pneumotorax (i-au intrat in plamani trei coaste), ruptura de diafragma, hematom la ficat, fractura de bazin, de clavicula si brat si alte traumatisme.”A fost dusa mai intai la spitalul din Urziceni, apoi la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti, ne povesteste Coca Luca, mama Irinei. Timp de trei ore, cat a fost plimbata de la un spital la altul, nu a fost intubata. Astfel, trei ore neprimind oxigen, creierul i-a fost afectat. La Floreasca i-au rezecat hematomul de pe ficat, i-au scos un litru si jumatate de sange din abdomen si au asteptat 24 de ore sa vada cum evolueaza presiunea intracraniana. Dupa o zi a ajuns in faza in care creierul era pe punctul de a-i exploda. Au operat-o imediat si i-au scos ambele parietale (oasele laterale ale capului-n.n.) pentru a-i elibera creierul de presiunea la care era supus. Nici acum nu are parietalele, sub piele fiind vid”. Vazand-o in ce stare se afla, multi le-au spus parintilor Irinei ca nu mai are rost sa spere in vreo minune. Dar ei nu si-au pierdut nadejdea si s-au incapatanat sa lupte pentru a o recupera. Si aceasta in timp ce si mama ei avea nevoie urgent de transplant de ficat, fiind bolnava inca din 1986 de hepatita cu virusul B. Dar pentru cel putin doi ani nu s-a mai gandit niciun moment la sanatatea ei, dedicandu-si tot timpul ingrijirii fiicei. aMi-am luat tratamentul, dar nu m-am mai dus la nicio investigatie, declara Coca Luca. Daca inainte cu trei luni de accident, dupa tratament cu Zefix ajunsesem ca virusul sa nu mai fie detectabil, la doi ani am facut abces pe ficat. In vara lui 2006 mi s-a efectuat transplant de ficat. M-a costat 10.000 euro numai transplantul. Cu spitalizarea Irinei nici nu mai stiu cat am cheltuit”. A stat in spital la patul fiicei zi si noapte luni in sir. Trei luni a vegheat-o si a ingrijit-o in Spitalul Floreasca, alte cinci luni, in Spitalul Bagdasar si apoi trei saptamani la Iasi. A facut eforturi supraomenesti pentru a o feri de escarii (rani pe care le fac cei care stau imobilizati mult timp in pat) si a o aduce in stadiul de a fi alimentata macar cu lingurita. aIn spital a fost hranita numai prin perfuzie, mai spune mama. Ajunsese piele si os. Nu mai spun ca in Spitalul Bagdasar a luat o infectie urinara de care am scapat-o cu greu. A facut si hidrocefalee (cresterea dimensiunilor capului din cauza acumularii de lichid-n.n.). La Iasi a trebuit sa i se faca drenaj pentru a-i scoate lichidul. Dar am adus-o acasa si am inceput sa-i dau mancare cu seringa, apoi cu pipeta ca pe urma sa reusesc sa o hranesc cu lingurita”. De cand s-a intamplat nenorocirea, singurii care s-au ocupat de Irina au fost parintii ei. Din pacate, sotul ei nu si-a asumat inca de la inceput nicio responsabilitate. Mai mult decat atat la un an de la accident a divortat de sotie. Imediat dupa accident copiii au ramas la Iasi in grija mamei tatalui lor si acolo sunt tinuti din 2004. De atunci rar au fost adusi sa-si vada mama.

                Singura speranta, transplantul de celule stem

                In final, medicii i-au stabilit diagnosticul de aTetraplegie spastica. Afazie mixta. Sechele politraumatism”. Altfel spus, sufera de leziuni cerebrale si medulare severe posttraumatice, urmate de stare vegetativa persistenta. De la accident incoace, Irina este imobilizata la pat. Nu vorbeste, nu isi misca mainile si nici picioarele. La stimulii durerosi reactioneaza doar prin freamat si gemete. Nu se poate alimenta singura. Nu coopereaza si nici nu da vreun semn ca ar intelege ce se intampla in jurul ei. Ea este total dependenta de familie. Cu toate acestea, parintii ei isi pun mari sperante in imbunatatirea situatiei ei. De la o prietena a Irinei au aflat ca in China, la Beijing, este o clinica unde se face transplant de celule stem in asemenea cazuri. Imediat au trimis un mesaj la clinica respectiva, apoi toate actele medicale si de acolo au primit raspuns ca sunt asteptati in data de 15 iulie. Intregul tratament va dura patru saptamani si costul lui este estimat la 20.000 dolari. Dar in plus de acesti bani, familia mai are nevoie si de 13.000 euro pentru transport. aPana la Beijing mergem cu avionul, dar trebuie sa i se asigure conditii speciale de transport, inclusiv un medic care sa o supravegheze”, mai spune mama Irinei. Pe langa medic, Irina mai trebuie insotita de mama ei si o alta persoana, care va fi o verisoara, stomatolog, astfel ca vor trebui bani si pentru sederea lor. Dar din 2004 si pana acum toate resursele financiare ale parintilor Irinei au secatuit. Prin urmare, ei au nevoie urgent de sprijin din partea noastra, a tuturor. Cei care vor sa-i intinda o mana Irinei si sa o ajute cu o suma oricat de mica ar fi ea pot depune bani
                in contul deschis pe numele
                Luca Irina Manuela, la Banca Comerciala Romana, CIC, titular de cont 8613841, cod IBAN, RO52RNCB0026086138410001.Scris de Elena Tintaru

                Agresiune in scoli

                  Ieri seara, presedintele Basescu a iesit ape sticla” si a afirmat glorios ca toate capetele luminate ale politcii romanesti si-au dat mainile. Cum nu puteau sa stea cu mainile asa lipite unele de altele la nesfarsit au semnat si un pact. Numit pompos apactul pentru educatie”. In sfarsit, problemele s-au terminat in educatia romaneasca! Ceea ce nu stiu stimabilii de la Bucuresti este faptul ca, de fapt, initiatorul tuturor lucrurilor bune in invatamant este insusi primarul Bacaului, Romeo Stavarache. Acesta, nu mai departe de acum cateva saptamani a inceput sa bantuie prin scolile bacauane. Ce cauta edilul in scoli, va veti intreba. Ei bine, in niciun caz nu dorea sa-si completeze studiile, asa cum v-ati fi gandit la prima vedere, ci a inceput sa-si promoveze imaginea. Acest fapt poarta un singur nume: campanie electorala. Colac peste pupaza, mai exista si lege care reglementeaza perioada in care se desfasoara o astfel de campanie electorala: incepe cu treizeci de zile inainte de alegeri. Asa zice la lege. Cum insa avem un edil luminat, care se comporta de foarte multe ori ca vechii monarhi, adica in mod absolutist, prevederile legii nu se aplica si la Bacau. Pentru ca, nu-i asa, suntem un fel de republica separatista. Dupa ce a umblat in scoli imbuibandu-i pe elevi cu ideea ca domnia sa a negociat pentru ca alocatiile sa se acorde si elevilor peste 18 ani, Romeo Stavarache a trecut la cealalta categorie de potentiali alegatori. In speta profesorii. Si fiindca orice monarh care se respecta isi batea si o moneda proprie, edilul s-a gandit ca n-ar fi rau sa aplice modelul si in orasul pe care cu atata grija il pastoreste. Nu i-a trebuit decat o hotarare de Consiliu Local si toata treaba a fost batuta in cuie. Si nu doar in cuie, ci si pe tichetele cadou. Numele ilustrului a fost tiparit fara jena, la loc vizibil, pentru ca profesorii sa poata venera cum se cuvinte icoana care i-a ajutat sa-si cumpere doua kilograme de carne de porc in plus. Toata tarasenia a fost observata de niste jurnalisti mai vigilenti care au inceput sa comenteze pe marginea subiectului. Doar ca, pentru simplu motiv ca justitia functioneaza mai incet, nimeni nu se va autosesiza. Chiar daca este vorba de un abuz. Prin urmare, dragi politcieni bucuresteni, nu va mai stresati capsoarele cu tot felul de intelegeri. Noi il avem pe Stavarache. Plus tichete cadou!Scris de Ionut Avram

                  Pretul gazelor naturale ar putea creste din nou, cu 8-12 la suta

                    Reprezentantii Distrigaz Sud considera ca tariful gazelor naturale din import ar trebui sa creasca, in trimestrul al doilea, la 420 de dolari pe mia de metri cubi, fata de nivelul actual de 370 de dolari, ceea ce ar determina o noua majorare a pretului la consumatori, cuprinsa intre 8 si 12%. aAutoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) s-a bazat in primul trimestru, cand a aprobat cresterea de 8,5% a pretului, pe un pret al gazelor din import de 370 dolari pe mia de metri cubi. Dar pretul barilului de petrol a crescut, iar leul s-a depreciat in raport cu dolarul american, iar asta va duce la o crestere a pretului gazelor din import”, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, directorul general al adjunct de comercializare Gaze din Distrigaz Sud, Marc Hirt. El a precizat ca in trimestrul al doilea rata de schimb a leului in raport cu dolarul american ar putea fi de 2,5 lei pe dolar. Din totalul gazelor furnizate anual de Distrigaz Sud, circa 33% provin din import. Compania importa gaze in principal prin firma WIEE, cu care are un acord valabil pana in 2012. Totodata, Distrigaz Sud poarta discutii cu Romgaz pentru a incheia un contract de aprovizionare cu gaze pentru o perioada de trei ani, iar cu Petrom incearca sa ajunga la un acord pe o durata mai lunga. aPrecedentul contract cu WIEE a fost incheiat pana in 2005, cand am incercat sa negociem cu Gazprom, ca sa importam gaze direct de la ei, dar ne-au spus sa apelam la WIEE, cu care ei aveau contract pana in 2012. Gazprom ne-a mai spus ca nu dorea sa incheie contracte directe cu furnizorii din Romania”, a aratat Hirt. Cea mai recenta crestere a pretului la gaze, cu 8,5%, a avut loc la 1 februarie.Scris de D.S.

                    De ce mi-ati furat (pana si) primavara?

                      Sosirea primaverii marcheaza profund viata oamenilor din diferite zone ale planetei, din punct de vedere existential, filosofic si cultural. Primavara semnifica dezghetul, topirea, trezirea la viata, renasterea naturii, vietii si a societatii, este o veritabila revolutie a sufletului. La vechii traci, inceputul anului nou se sarbatorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sau fiind legat de glia materna si de vegetatie. Lui ii erau consacrate sarbatorile primaverii, ale florilor si fecunditatii naturii. In Roma antica, inceputul anului nou se sarbatorea tot la 1 martie, luna care poarta, de fapt, numele zeului Marte, ocrotitor al campului si al turmelor, zeu care personifica renasterea naturii. Romanii o adorau si pe Angerona, zeita echinoxului de primavara.
                      Nu exista anotimp mai adulat decat primavara. Blaga a identificat iubirea cu primavara: aA cunoaste. A iubi. /Inc-o data, iar si iara, /a cunoaste-nseamna iarna, / a iubi e primavara.// A iubi – aceasta vine/tare de departe-n mine./ A iubi – aceasta vine /tare de departe-n tine. //A cunoaste. A iubi. //Care-i drumul ce te-ndeamna? //A cunoaste – ce inseamna? /A iubi – de ce ti-e teama/printre flori si-n mare iarba?// Printre flori si-n mare iarba, /patima fara pacate/ne rastoarna-n infinit, /cu rumoare si ardoare /de albine re-ncarnate.//Inc-o data, iar si iara,/a iubi e primavara. (Primavara). Observam ca si cupluri celebre precum Adam si Eva, Orfeu si Euridice, Tristan si Isolda, Ulise si Penelopa, Paris si Elena, Zeus si Hera (cum o fi amorul zeilor?), Samson si Dalila, Romeo si Julieta, Antoniu si Cleopatra, Othelo si Desdemona, Hamlet si Ofelia, Iustinian si Teodora, Ludovic al VI-lea si Maria Antoaneta, Franz Josef si Sisi, imparateasa Austriei, Napoleon si Josephina, Eminescu si Veronica Micle, Carol al II-lea si Elena Lupescu, amiralul Nelson si Lady Hamilton, Hitler si Eva Braun (chiar si ei !), Bonnie si Clyde (hotomanii…), Richard Barton si Elizabeth Taylor, Reth Butler si Scarlet O”Hara, contele Vronski si Anna Karenina sau John Kennedy si Marlin Monroe au asociat primavara navalnicelor sentimente de dragoste.
                      Candva, pana in prima adolescenta, cand am locuit mai mult la tara, am fost si eu indragostit de primavara. Treptat, am inceput sa ador iarna. Albul ei pur m-a cucerit. Dar era o cucerire iluzorie, de mioritic invatat sa creada ca mizeria burgului poate fi ascunsa sub pres. Sub stratul neintinat de zapada colcaiau/colcaie insa toate mizeriile lumii. Imediat ce zapada se topeste, anuntand ofensiva primaverii, fiinta optica din noi este agresata cronic: mizeriile pe care administratia orasului (oraselor) le-a lasat sub protectia zapezii arasar” de peste tot. Gropile din asfalt sau baltoacele fac legea. Parcurile arata ca niste maidane parasite. Priviti in jurul dumneavoastra! Descoperiti altceva, in zorii primaverii, decat o ruina a naturii batjocorite, a bunului simt edilitar, a respectului fata de platitorul de impozite caruia i se fura pana si bucuria reintalnirii cu primavara curata? Imi port pasii prin oras si nu pot percepe, aidoma lui Minulescu, decat o primavara asufocata de viata cu program”, care aa izbit cu pumnu-n geam/si-a fugit”, o primavara careia aI-am citit isprava-n calendar/Si-am pornit indata dupa ea/ S-o-ntalnesc in Cismigiu/Sau la sosea,/ Cum faceam alt”data-n fiecare an,/ Cand eram si eu ca ea – un licean/ Cu frecventa cursurilor pe… trotuar…// Dar de data asta, nu stiu cum, //N-am dat nici macar de urma ei pe drum”. O aprimavara inutila”… Si nu ma ocoleste nici spiritul bacovian: aO noua primavara pe vechile dureri… (…) O, cand va fi un cantec de alte primaveri?!” In loc de primavara bucuriei, nervi de primavara… Ma intreb mereu daca primarilor nu le este rusine sa priveasca, macar pe fereastra, la spectacolul grotesc al mizeriei pe care o gestioneaza, si primavara, pe bani grei? Alerg la DEX si aflu ca prin rusine intelegem un asentiment de neplacere, amestecata cu jena, cauzate de o situatie penibila”. Sentiment? Sentiment de primar? Hahahahaha! Glumete mai sunt si dictionarele noastre… Primarii despre care vorbesc (ii rugam pe primarii care nu fac parte din aceasta categorie sa ne dea un semn de viata, pentru a putea evidentia exceptiile…) nu sunt decat niste hoti inraiti. Niste hoti care mi-au furat primavara. Pana si primavara…Scris de Ion Fercu

                      Greva la Caile Ferate Romane / Armata a II-a a iesit din front

                        Transporturile feroviare au fost iar date peste cap, dupa numai doua saptamani de la ultima greva. Chiar daca nu toate sindicatele au intrat in greva, circulatia a fost perturbata pe toate liniile. Peste 50.000 de feroviari au incetat activitatea an aceasta dimineata. Trenurile au fost oprite an gari, iar traficul pe liniile ferate a fost blocat pana la ora 9.00, insa intrarea in normal va mai dura 12-16 ore, dupa afirmatiile ministrului Transporturilor. La nivelul tarii au fost afectate 416 trenuri. S-a ajuns aici dupa ce mai multe runde de negocieri antre reprezentantii ministerului Transporturilor si sindicate au esuat. Ceferistii cer salarii mai mari cu 18 la suta, iar ministerul le-a oferit o majorare cu 10 procente, aplicata an doua transe. an urma cu o luna, premierul oferea o singura solutie la solicitarile sindicalistilor – restructurarea si reducerea de personal. Ministrul de resort a declarat ca greva este nejustificata si imorala.
                        In Statia CFR Bacau au stationat patru trenuri, cu un total de 23 de calatori.
                        La ghiseele de pe peron nu s-a prezentat nimeni sa returneze biletul. Un singur navetist si-a prelungit abonamentul. Cei care sufereau cel mai mult, din alipsa de activitate”, am constatat ca erau anasii”. Pe raza Regulatorului de Circulatie si Miscare Bacau, care cuprinde judetele Bacau, Neamt si o parte din Iasi, au fost oprite noua trenuri de calatori: patru in Pascani, patru in Bacau si unul in gara Orbeni. Liderii de sindicat ai celor doua compartimente, Mihai Apetrii, de la Miscare Comercial si Constantin Iosirica, Compartimentul Calatori, considera ca actiunea celor peste cinci sute de sindicalisti este justificata: aAm declansat greva de avertisment datorita divergentelor aparute la negocierea anuala obligatorie privind salariile si problemelor legate de conditiile de munca. Nu s-au cerut mariri de salarii ca procente, ci doar sa se respecte legile si Ordonanta de Urgenta prin care se stabileste salariul minim pe economie. Sa fie adaptat grilelor de salarizare specifice conditiilor din CFR. Vom apela la toate formele de protest, mitinguri, pichetari si chiar greva generala, pana cand guvernantii vor intelege ca demersul nostru este indreptatit”.Scris de Anca Seres, Ioan Bisca

                        Rezultatele primei etape a returului au fost toate in favoarea FCM Bacau / Pe val

                        Etapa favorabila FCM-ului in startul returului. Spre deosebire de finalul turului, cand contracandidatele bacauanilor obtineau puncte importante, acum situatia s-a rotit la 180 de grade. Toate celelalte echipe aflate in lupta pentru evitarea retrogradarii au cedat teren. Incepand cu „lanterna” FC Sacele. Invinsa in fata propriilor suporteri de Forex, cu 1-0, formatia pregatita de Adrian Furnica e cu un picior in C. Aproape de esalonul al treilea se afla si FCM Campina, care a cedat, la randul ei pe teren propriu, cu 1-0 intalnirea cu Concordia Chiajna. Inter Gazul a pierdut cu 3-0 meciul sustinut in deplasare cu FC Brasov, aceeasi soarta avand-o si Dunarea Galati la Botosani. In fine, CSM Focsani a fost invinsa cu 1-0 la Modelu, in timp ce Progresul a coborat sub FCM Bacau in clasament dupa infrangerea suferita acasa, cu 1-0, in fata Dunarii Giurgiu. Pe fondul acestor rezultate, coroborate cu victoria reusita in dauna Deltei Tulcea, FCM Bacau a urcat o pozitie in clasament, desprinzandu-se la trei puncte de ocupanta primului loc retrogradabil, 15, ocupat momentan de Dunarea Galati. „Chiar daca am mai saltat putin in clasament, suntem tot la -12 in ceea ce priveste situatia de la aadevara. Trebuie sa aducem puncte si din deplasare”, a declarat presedintele FCM Bacau, Flaviu Pop, care spera intr-un rezultat bun in prima deplasare a returului, cea de sambata, de la Brasov, contra Forexului. Autorii golurilor din meciul cu Tulcea sunt de aceeasi parere. „Faptul ca am inceput returul cu dreptul ne asigura un moral bun pentru jocul cu Forexul. E timpul sa scoatem puncte si de afara”, a spus Sergiu Mavriche. „Victoriile atrag dupa sine alte victorii. Speram sa obtinem un rezultat bun la Brasov”, a precizat Florin Petcu, cel care a inscris golul de 2-0 in jocul cu Delta. Fara victorie in deplasare din ultima etapa a campionatului trecut, cand s-au impus cu 1-0 in fieful lui FC Brasov, „galben-albastrii” spera sa reia sirul victoriilor externe sub Tampa. Un succes sau chiar si o remiza pe terenul Forexului ar permite Bacaului sa-si refaca situatia din clasamentul „adevarului”. Nu ar fi singura veste buna pentru bacauani. La fel ca si sambata trecuta, etapa a 19-a ar putea fi si ea pro-FCM. FC Sacele se deplaseaza la Giurgiu, Dunarea Galati primeste vizita Petrolului, iar la Bucuresti si Focsani sunt programate doua derby-uri ale suferintei: Inter Gaz-Progresul si CSM Focsani-FCM Campina. Prin urmare, e loc de mai bine pentru echipa lui Costel Orac.Scris de Dan Sion

                        Statistici alarmante / Bacauani ucisi si morti in strainatate

                          Aproape 30 de bacauani au murit sau au fost ucisi in strainatate, in timp ce se aflau la munca in Grecia, Cehia, Austria si Italia. Statisticile Serviciului Public de Pasapoarte Bacau vorbesc de la sine.

                          Zeci de bacauani continua sa strice imaginea Romaniei in tarile din Europa si nu numai, fiind retinute in strainatate pentru comiterea mai multor infractiuni. In Qatar – Statele Arabe, Munchen – Germania, Ljubljana – Slovenia sau Varsovia – Polonia, bacauani de-ai nostri vor da socoteala in fata instantelor straine pentru faptele lor. Alti barbati au primit mandate de arestare in Italia (Milano si Roma), Grecia (Atena), Serbia (Belgrad) si Marsilia (Franta) pentru furt calificat, alcool la volan, talharie, viol si chiar proxenetism. Din pacate, in afara de aceste evenimente, care vrem nu vrem reprezinta o bulina neagra pentru tara noastra si pentru Bacau, in tarile Uniunii Europene s-au inregistrat si evenimente tragice. Si asta pentru ca in evidenta Serviciului Public Comunitar de Evidenta si Eliberare a Pasapoartelor Simple (SPCEEPS) Bacau apar inregistrati in ultimul an nu mai putin de 26 de bacauani care si-au pierdut viata pe teritoriu strain. „Cei mai multi au murit in urma unor accidente rutiere, dar au fost cazuri in care s-au inregistrat si decese prin omucidere, spanzurare, stop cardiac sau lovituri cauzatoare de moarte, explica comisar sef Ioan Matei, seful SPCEEPS Bacau. In astfel de cazuri noua ne revine sarcina de a anunta familiile de decesul persoanelor si a cere declaratii daca se doreste sau nu repatrierea cadavrelor. Au fost cazuri cand familii mai sarace au dorit ca rudele lor sa fie inhumate pe teritoriul strain sau incinerate, in functie de decizia autoritatilor locale din acele zone”. Ion G., de 18 ani, din Bacau, a murit in Trogolia – Italia, ucis de un localnic, iar Costel P., de 21 de ani, a decedat prin inec in raul Elba din Cehia, in vara anului trecut. In Austria, o femeie a murit in urma unui accident de circulatie, in Grecia, o alta a fost spitalizata si apoi a decedat, iar in Roma, un barbat a fost victima unui omor deosebit de grav. Alti trei buhuseni au murit intr-un accident deosebit de grav produs pe Autostrada Soarelui din Monterotondo – Roma, care lega Roma de Florenta. Un alt caz care a ingrozit politia italiana a fost cel al Marianei D., de 18 ani, ucisa in Gara Rimini, chiar de tatal sau, dupa ce i-a infipt un cutit direct in inima. In acelasi incident a fost ranita si mama sa, Fabiola D., care a scapat insa cu viata. Un alt tanar, Daniel N., de 30 de ani, din Onesti, a ales sa-si ia singur zilele, in localitatea Contrada Raduci, tot din Italia. „De la inceputul acestui an am mai inregistrat alte 9 decese pe teritoriu strain, ultimul dintre el fiind chiar in ultima zi a lunii februarie, a mai spus comisarul sef Matei. O statistica ingrijoratoare”. Cristian B., de numai 20 de ani, din comuna Nicolae Balcescu, a fost ucisa de iubitul gelos intr-un hotel din Roma, la inceputul acestui an, un alt barbat si-a pierdut viata in Marea Britanie, alti doi tineri s-au sinucis, unul in Penitenciarul din Torino, altul dupa ce s-a aruncat in fata unui tren tot in aceeasi localitate, altii au fost accidentati mortal, iar Romica J., in varsta de 47 de ani, din localitatea Hemeius, a decedat in seara de 29.02.2008, in locuinta sa din Prato-Italia, in urma unui stop cadiac. Scris de Roxana Neagu

                          Cusatorese de Penitenciar / 28 de detinuti au patalama la mana

                            Au intrat in puscarie pentru diverse infractiuni si vor parasi unitatea de detentie cu o diploma la mana. Cei 28 de detinuti care au tinut sa se califice intr-o meserie au primit ieri diplomele de absolvire. Cursurile de confectioner si tamplar au fost organizate de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, iar diplomele sunt recunoscute si in strainatate. Detinutii au primit provocarea de a se califica intr-o meserie inca de anul trecut. aLa cursurile de tamplar s-au inscris 12 barbati, iar pentru meseria de confectioner au optat 16 femei, precizeaza Ioan Catana, reprezentant al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau. Calificarea barbatilor s-a facut pe o perioada de cinci luni, iar femeile au fost scolite timp de trei luni. Toti detinutii au avut ore de practica, in Penitenciar existand atat un atelier de croitorie, cat si unul de tamplarie, ambele dotate cu tot ce trebuie”. Cursurile de calificare s-au finalizat inca la sfarsitul anului trecut cand aucenicii” au trebuit sa dovedeasca examinatorilor ca au obtinut cunostinte teoretice adecvate dar mai ales maiestrie practica. aNu a ramas nimeni arepetenta. Toti cursantii au obtinut calificative foarte bune”, ne spune Claudiu Margasoiu, directorul Penitenciarului Bacau.

                            Detinutele viseaza la afaceri

                            Maria Ungureanu are 48 de ani si a ajuns la puscarie dupa ce a fost gasita vinovata intr-un dosar de trafic de persoane. Judecatorii au condamnat-o la trei ani de inchisoare. Anul trecut, femeia s-a gandit ca nu ar fi rau daca s-ar inscrie la cursul de croitorie. aAm masina de cusut acasa, dar intotdeauna am tinut-o de decor. Nu stiu daca am sa fac o cariera in croitorie, dar daca o sa lucrez cate ceva pentru familia mea, tot e bine. Deja i-am facut o vestuta si pantalonasi nepotului meu. E bine ca am dimploma la mana, dar cand o sa ma eliberez nu ma apuc de munca. Sunt bolnava, iar pe de alta parte are cine sa ma intretina. Toti copiii mei sunt in strainatate”, spune detinuta. Aflata la o varsta cand se impune sa faca ceva cu viata sa, Simona Caldararu (30 de ani), condamnata pentru furt, vrea sa profite din plin de cunostintele obtinute in Penitenciar. aImi voi deschide un atelier, dar nu in Romania. O sa merg in Italia langa familia mea si acolo voi pune pe picioare o afacere. Sunt alte posibilitati, iar castigul e mai mare. E foarte bine ca diploma este recunoscuta si in strainatate”, sustine proaspata croitoreasa. In momentul de fata, in Penitenciarul Bacau se mai desfasoara un curs de calificare pentru meseria de tamplar, la care participa 11 detinuti. aEu zic ca e bine ca persoanele private de libertate cauta sa se califice intr-o meserie pe perioada detentiei. Acest lucru este benefic si pentru ei si pentru societate”, este de parere Claudiu Margasoiu.

                            Scris de Lili Adochitei

                            La altii se poate

                              Apa proasta cu investitii nule

                              Problema apei potabile ii reduce la tacere pe toti reprezentantii autoritatilor din judetul Bacau. Investitiile de pana acum sunt ca si inexistente, iar cele ce s-au facut au avut, in cel mai bun caz, rolul de
                              carpeli de pe o zi pe alta. Despre inlocuirea completa a retelelor pentru furnizarea apei nici nu poate fi vorba, si aceasta in timp ce RAGC sau APA Serv functioneaza dupa principiul „stat in stat”, cu o secretomanie demna de Cartea Recordurilor.

                              In timp ce bacauanii platesc mult pentru apa proasta, altii au tacut si au facut. La noi, proiectul de aductiune de la Valea Uzului a fost elaborat si aprobat de mai bine de patru ani, dar in afara de promisiuni nu s-a intamplat nimic. Asta pe cand altii au tacut si au facut. Reprezentantii autoritatilor bacauane ar trebui sa arunce un ochi la ce s-a intamplat in bazinul hidrografic Somes-Tisa. Luna trecuta, in judetul Salaj a fost finalizat un amplu proiect destinat imbunatatirii calitatii apei si capacitatii de asigurare a sistemului de distributie si transport al apei in nu mai putin de 4 localitati urbane. Initiativa a fost derulata prin intermediul Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, acelasi de la care autoritatile bacauane nu au reusit sa mai ia niciun leu pentru ANL sau alte investitii. Suma totala destinata acestui proiect este de 6.769.543 euro. Bani deja investiti, nu doar aratati pe postere. In urma implementarii proiectului, s-au inlocuit 51,6 km de conducte din cadrul sistemului de distributie, au fost bransati peste 1000 de consumatori din sectorul privat si in fiecare dintre cele patru orase (Simleul Silvaniei, Jibou, Zalau, Cehu Silvaniei) s-au instalat sisteme de monitorizare si au fost reabilitate nu mai putin de patru rezervoare.

                              In Bacau se bate din buze

                              Atat municipiul Bacau, cat si orasele din judet au mari probleme legate de alimentarea cu apa potabila. Promisiuni apar din toate partile, dar de facut nu se face mai nimic. Din cand in cand, echipele de interventii bortelesc asfaltul spre bucuria soferilor si mai pun un petic conductelor vechi de zeci de ani. In rest, cand vine vorba despre elaborarea de proiecte si de atragerea efectiva de fonduri (care sunt, dupa cum se vede), este aplicata indoielnica metoda a infundarii capului in nisip. Promisiuni vane, cu efecte nule. Si pentru aceasta nu este nevoie de nicio expertiza… este necesara doar invartirea robinetului. Din pacate.

                              Fara apa rece,
                              in centrul orasului

                              Inca de la primele ore ale diminetii, ieri locatarii blocului 3, de pe strada Nicolae Titulescu (unde se afla Serviciul de Stare Civila) au ramas fara apa rece si vor sta asa mult timp. aNu mai avem apa nici de baut, de la ora 7.00, ne-a sesizat ieri Gheorghe Dochita, veteran de razboi, locatar al blocului cu pricina. Suntem 112 persoane in aceasta situatie. Am sesizat la Primarie si la Regia Autonoma de Gospodarie Comunala. Pana la urma a venit cineva de la aceasta Regie, a oprit apa si a spus ca este o defectiune pe conducta, dar care nu poate fi rezolvata mai devreme de doua saptamani. Cum sa stam noi fara apa atata vreme?”. De partea cealalta, conducerea Regiei Autonome de Gospodarie Comunala (RAGC) neaga ca ar fi oprit apa vreun lucrator de-al ei si afirma ca avaria este la subsolul blocului, pe instalatia care apartine locatarilor. aLa subsolul acestui bloc a fost o centrala termica, acum, dezafectata, ne-a spus Petrus Radulescu, directorul tehnic al RAGC. Instalatia de apa rece este comuna cu conductele centralei. S-ar parea ca sunt probleme acolo, dar nu am oprit noi apa. Nu stim cine, oricum, cineva dintre locatari a inchis instalatia de la subsol”. In ce priveste rezolvarea avariei, conducerea RAGC afirma ca nu va dura, in niciun caz, doua saptamani. aDeocamdata nu s-a stabilit care este dimensiunea defectiunii, dar, pe baza de comanda din partea asociatiei, noi o putem remedia in cateva zile, doar daca nu vom avea acces la subsol, sa nu reusim”, a conchis directorul tehnic al Regiei.Scris de Emilian Berceanu / Elena Tintaru

                              ULTIMELE ȘTIRI