Recent trecut în eternitate, Nicolae Manolescu, unul dintre marii critici literari ai sfârşitului de secol XX şi începutul secolului XXI, adulat, criticat, contestat, iubit dar şi urât, mai ales în postura de director de revistă şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, însă fără îndoială o voce de necontestat atunci când își punea semnătura pe o recenzie, cronică, comentariu, editorial sau eseu, așadar, Nicolae Manolescu ține și după moarte primele pagini ale revistelor și ziarelor de profil.
Acum adie doar un vânticel de primăvară, furtuna își va descărca energiile după timpul înscris în calendare ca unul de reținere și veghere, în semn de omagiu și respect pentru cei plecați. În ediția pe luna aprilie a revistei ATENEU, două semnături atrag atenția: Ioan Dănilă publică un interviu cu regretatul om de cultură, realizat cu ani în urmă, subiectul fiind receptarea de către acesta a fostului profesor universitar Traian Cantemir, iar Ștefan Radu reușește să redea în spațiul destinat editorialului, în puține cuvinte, însă învelite în sugestive și emoționante aduceri aminte, atmosfera unor ani mai blânzi din trecutul tumultos al unui oraș, al unor oameni remarcabili care au rămas zidiți în cărțile de literatură, cap de afiș fiind tot Nicolae Manolescu.
Din istoria recentă, doi remarcabili semnatari ai revistei, un filozof – Ion Fercu, și un critic literar – Marius Manta, ne aduc în actualitate personalitatea care a marcat, prin scrierile sale, un întreg secol, dar și pe următoarele, astfel că de 300 de ani filozofi, critici, literați se întreabă ce să prețuiască mai mult la Immanuel Kant! Răspunsurile fascinează și țin trează comunitatea cercetătorilor, adepților și criticilor, aspecte evidente și în „Kant, trei veacuri de la naștere” (Ion Fercu), dar și în enigmaticul „300K” (Marius Manta). Cu un citat din Spinoza „Nu râdeți, nu plângeți, nu lăudați, nu blamați, încercați să înțelegeți”, profesorul, editorul și criticul Petre Isachi introduce cititorul în o parte a dramaturgiei lui Viorel Savin, Cornel Galben ni-l prezintă pe Gheorghe Iorga, la 70 de ani, în plenitudinea forței creatoare, într-o exaustivă și sugestivă biografie. La cronica de carte semnalăm semnătura lui Adrian Jicu: „Adâncuri incolore”, de Alexandru Popescu, din sălile de spectacole, Carmen Mihalache scrie despre premiera de la Teatrul Municipal Bacovia: „Audiția”, un spectacol eveniment, Elena Ciobanu consemnează la lumile anglo-saxone, câteva aspec te mai puțin cunoscute ale teatrului elisabetan. Marius Manta, în paginile de mijloc, ne propune un interviu cu pictorul Valeriu Șușnea, cu titlul „Tescaniul este un loc unde mă întorc cu multă dragoste”, iar despre ultimul volum de poeme „Fragmonade”, ale lui Lucian Vasiliu, scrie Violeta Savu.
Din acest număr nu lipsește poezia: semnează Cristina Ștefan și Brandy Barasch, lectura experimentală, cu Daniel Ștefan Pocovnicu, cronica de film, de artă, traducerile, și nu pot să nu semnalez eseul semnat de Marta Petreu, recent primită ca membru corespondent al Academiei Române: „Fizionomia culturii românești – la Blaga”, cât și episodul patru al zigzagurilor „între breviar și jurnal” semnat de Constantin Călin, care merită numai acestea o abordare separată, însă sunt convins că cititorii vor acorda atenția cuvenită acestor adevărate bijuterii literare, politice și morale.
Ca informații de final să mai adăugăm că ilustrația revistei este asigurată cu lucrări din expoziția pictoriței Carmen Poenaru, dar, să nu uităm, revista se distribuie și prin rețeaua societății AVATAR.
