Din „blânda, așezata, nobila Moldovă”, care a dăruit culturii române atâtea genii, vin mereu vești bune de pe tărâmul artei, unde mereu nasc oameni, vorba cronicarului, cu multe talente. Dar trebuie să fi învățat la școală, să fi deschis cărți, citindu-le (căci nu există mai „dulce zăbavă” decât aceasta) ca să ai idee despre ce a însemnat spiritul și sensibilitatea moldovenească în cultură. Altminteri, te declari jignit (cum a făcut un politician de vremuri noi, un „recent”) dacă ți se spune că ești moldovean. Că, vorba ceea, unii se nasc, oricum, vexați.
N-am găsit introducere mai bună, asta e! la ce voi spune despre premiera de la Teatrul Municipal „Bacovia”- Secția de Animație, cu „Fata babei și a moșneagului” după Ion Creangă, dramaturgia fiind semnată de Vasilica Bălăiță. Ea citește cu o privire foarte proaspătă cunoscuta poveste și, mai cu seamă, dintr-un punct de vedere critic, incitant, cu substrat polemic și accent (rezonabil) feminist. Pentru că lectura marelui humuleștean, una care-ți oferă mari delicii prin jovialitatea stenică, umorul sănătos, hâtru, nu este și ușoară, fiind nevoie de un glosar pentru înțelegerea arhaismelor și regionalismelor, Vasilica Bălăiță aduce limbajul poveștii în zilele noastre, făcându-l accesibil. Este o operațiune necesară, care a fost admirabil dusă la bun sfârșit, astfel că dramatizarea sună fluent, limpede și își conservă intacte oralitatea (marca stilistică inconfundabilă a lui Creangă) hazul, savoarea. Sunt interesante întrebările pe care și le pune Vasilica Bălăiță adaptând povestea, văzută ca o expresie a condiției femeii. Pentru că fetele, considerate multă vreme „pietre în casă”, un balast, așadar, de care trebuia să scapi cât mai repede și mai avantajos, printr-o căsătorie aranjată, au o altfel de viață acum (în societatea contemporană, democratică), liberă, lipsită de prejudecăți. Fetele își pot alege singure calea pe care vor s-o urmeze, își pot hotărî destinul. Și reușesc să o facă, mai ales dacă au valori morale, cum sunt cumințenia (echilibru, moderație, bun-simț), hărnicia și bunătatea inimii. Valori pe care le întruchipează Fata Moșneagului, așa cum apare clar în poveste, în versiunea ei modernizată și în spectacolul pus în scenă de Aurelian Bălăiță. Care este o adevărată bijuterie, o declar fără nicio rezervă. O echipă frumos închegată a lucrat cu multă bucurie (se simte acest lucru!), cu totală dăruire la spectacol, pe fiecare componentă a lui. În primul rând, scenografa Alina-Dincă Pușcașu, în mare formă, inventivă, inspirată, creând decoruri (impresionantă este pădurea și „loziile pletoase”, totul învăluit de sugestivul lighting design al lui Adrian Buliga), costume ochioase, fanteziste, care îmbracă personajele potrivit firii lor, și păpuși expresive. Am privit cu multă plăcere dezlănțuirea aceasta de imaginație, alături de publicul de la premieră, care a aplaudat îndelung spectacolul, cu actori la vedere (unii cunoscuți, din trupa băcăuană, alții încă studenți) și păpuși mânuite.
Cu o înfățișare excentrică, Ilinca Istrate este o Babă rea, acră, plină de hachițe, etern cârtitoare, hrăpăreață, și Sfânta Duminică, două roluri total opuse, interpretate creativ, cu vervă, inteligență, substanță. Un nimerit portret al Moșneagului, un „gură-cască”, moale, dominat de Babă (acolo, în bătătură, cântă găina), creionează Tiberiu Gabor Bitere, care reușește să transmită și indecizia, părerea de rău, remușcările tatălui care-și alungă fiica de acasă sub influența nefastă a unei matracuci. Ținând totuși cu fata, în adâncul inimii lui de bărbat slab. Întru totul lăudabilă este evoluția foarte tinerei actriței Bianca Pascaru în Fata Babei, hărnicia, modestia, bunătatea ei fiind creionate în note calde, delicate, care te cuceresc. Cățelul, Vulpea și Bufnița sunt animate tot de ea. Foarte buni sunt încă studenții Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Adelina Bălteanu, Fata Moșneagului (ea este, totodată, Părul, Șarpele, Fântâna) și Cezar Ichim (Ciocănitoarea, Cățelul, Lupii, Cocoșul, Cuptorul). Adelina Bălteanu este Fata Moșneagului cea leneșă (interpreta are o pernă lipită de spate), țâfnoasă, îngâmfată, lacomă, portretizată exact. Un moment comic reușit este cel în care cântă și dansează pe ritmuri de hip-hop. Cezar Ichim are o remarcabilă plasticitatea a mișcării, Lupii lui fiind foarte interesant redați. De altfel, bine mișcat este întreg spectacolul meritul fiind al coregrafei Alice Veliche, o admirabilă profesionistă, cu idei, cu personalitate ferm conturată. Merit împărțit cu autorul muzicii, Mihăiță Cornea, care a combinat foarte potrivit, sugestiv, muzica tradițională cu cea electronică și cu Cristian Bortoș, realizator al video-designului.
„Fata babei și fata moșneagului”, gândit cu justă măsură, cu empatie de regizorul Aurelian Bălăiță, care a gândit un întreg armonios, distribuind și câteva accente cu înțelesuri foarte actuale, este un spectacol încântător pentru toate vârstele. Și pilduitor, fiindcă vorbește despre curajul (într-o lume strâmbă, în care banul dictează totul) de a fi cinstit, bun la inimă, iubitor de dreptate, pentru că „ea îl poartă zilnic pe om mai departe”. Fata Moșneagului este „îndemnată și nu alungată”, puterea stă în sufletul ei generos, iar drumul ei inițiatic e un model despre cum „viața te învață să faci bine și acasă, și în lume”, un model de urmat pentru cei mici, aflați în perioada de formare.
