Sub semnul acestei intrebari se rezuma o vizita de doua zile in capitala Belgiei, Bruxelles. E drept, acest ragaz de timp nu este suficient pentru a fi un vizitator avizat, dar cu toate acestea, o data ce ai pus piciorul pe taramul acesta nu ai nici o indoiala ca ai face experienta de a locui o vreme acolo. Poate fi datorita caracterului latin care ne apropie, cultural vorbind, de acesti oameni, care se exprima de multe ori asemanator noua (si ma refer aici la clasica traversare a strazii pe rosu, sau la fumatul in plina strada, claxonatul excesiv si multe altele pe care timpul nu mi le-a permis sa le cunosc), si poate fi in acelasi timp datorita multitudinii de lucruri care ne plaseaza aproape diametral opus. Dar, mai bine va pictez un tablou pestrit despre cum este Bruxelles, si va las sa raspundeti individual la provocarea adresata. Nu pot vorbi de Bruxelles fara a mentiona in primul rand minunatele locuri ce pot fi vizitate la pas. Ma refer aici la faimoasa piata Grade Place, o mixtura exceptionala de stiluri (gotic, baroc si Louis al XIV-lea), marturie a unei istorii controversate, a unei natiuni complexe la muzeele de ciocolata si instrumente muzicale, organizate magistral pe mai multe etaje, cu expozitii deosebite si cu posibilitatea degustarii in cazul ciocolatei, bineinteles la Manneken Pis, renumita statuie infatisand un baietel, de altfel un simbol al Belgiei ce poate fi cumparat in miniatura de la orice magazin de suveniruri (veti spune de ce este importanta asa o statuie?, si pe buna dreptate. Raspunsul se regaseste partial in numeroasele legende din jurul acestei statui. Se pare ca in secolul al XIV-lea orasul se afla sub asediul unei puteri straine ce planuia sa-l incendieze din temelii. Se pare ca acest baietel care ii spiona a urinat pe fitilul pregatit si a salvat astfel orasul de la distrugere.) la numeroasele biserici si catedrale impunatoare, simple si uimitoare in acelasi timp, incarcate de spiritualitate si mister. Nu pot sa nu mentionez suita de institutii europene ce se afla pe strada Schuman, sugestiv denumita dupa unul din arhitectii constructiei Uniunii Europene. De retinut este ca toate cladirile Parlamentului European, Comisiei Europene sunt imbracate in sticla, pentru a transmite ideea unor institutii deschise si transparente fata de cetateni. Faptul ca aceste cladiri pot fi vizitate, iar sedintele de lucru sunt deschise publicului larg constituie un motiv in plus pentru a acorda un vot de incredere muncii alesilor. Nici o descriere a unui oras nu poate fi completa daca nu vorbim despre cei care il locuiesc. Belgienii sunt persoane amabile, fie vorba intre noi – cu atat mai amabile cu cat le vorbesti in limba lor (care drept vorbind e ceva cam complicata, si ma refer aici la flamanda), si zambitoare, permanent relaxate. Aceasta atitudine este pana la urma una ce o regasim in mai toate partile Europei. Intr-o zi de week-end puzderia o gasesti pe Mecca cumparaturilor – Rue Neuve – un bulevard captusit cu numeroase magazine, branduri si pe alocuri cu vanzatori ambulanti care te imbie cu jeleuri, faguri, si bineinteles, ciocolata. Sa nu uitam ca belgienii consuma in medie opt kilograme de ciocolata pe an si au peste sase sute de tipuri de bere. Si daca va intrebati cum isi petrec timpul liber… luand in considerare faptul ca lucrul se incheie in jurul orelor 18-19 (ceea ce e valabil si pentru magazinele de orice fel), majoritatea belgienilor ii gasesti dupa aceste ore in restaurante cochete, savurand scoici si band vin scump, eventual cu prietenii, sau la o terasa admirand minunata Grande Place. Bruxelles e un loc cu care te-ai putea acomoda usor – te invita sa ramai cu orice colt de strada si priveliste pe fereastra camerei de dormit. E un oras in care viata curge mai simplu, in care oamenii se respecta reciproc, in care coexista diverse nationalitati pentru care fiecare zi e un compromis, in care mergi cu placere la locul de munca stiind ca seara te asteapta o cina cu prietenii si te trezesti in acelasi aer istoric, cu aceleasi cladiri pe care altii vin doar sa le viziteze in timp ce tu ai privilegiul de a le avea la doi pasi mereu.
Andreea Lupascu