In primele cinci luni la acest buget s-au colectat 222.575.546 lei si s-au cheltuit cu pensiile 473.740.590 lei iar cu ajutoarele de deces 5.020.652 lei. Deficitul este de 256.185.696 lei si reprezinta mai mult de jumatate din cel inregistrat pe intregul an 2008. Situatia este consecinta concedierilor masive.
Concedierile masive din ultimele cinci luni au afectat vizibil bugetul asigurarilor sociale de stat, destinat, in primul rand, platii pensiilor din sistemul public. Ca urmare a diminuarii considerabil a numarului angajatilor si a incetarii activitatii unor firme, deficitul la fondul de pensii este si mai mare, astfel ca pentru a acoperi necesarul de bani pentru plata acestora se recurge la bugetul de stat. Potrivit situatiei transmise Casei Judetene de Pensii (CJP) Bacau de catre Directia Generala a Finantelor Publice, in primele cinci luni ale anului 2009 la bugetul asigurarilor sociale de stat s-au colectat de la contribuabilii din judet si s-au adunat din vanzarea biletelor de tratament 222.575.546 lei (349.396 lei, incasari din bilete). In acelasi timp, insa, pentru achitarea pensiilor s-au cheltuit 473.740.590 lei si au fost acordate ajutoare de deces in suma totala de 5.020.652 lei. Asadar, deficitul in cele cinci luni a fost de 256.185.696 lei. Aceasta suma inseamna pensia (949 lei) pe o perioada de patru luni pentru cei 64.327 pensionari de limita de varsta si vechime completa, cati sunt acum in judet. Cat din suma necolectata reprezinta ceea ce intra in obligatia angajatorilor sa vireze la bugetul asigurarilor sociale este greu de spus. „De cand colectarea a fost preluata de catre Agentia Nationala a Administratiei Fiscale, noi nu mai avem niciun control asupra sumei datorate si a debitului angajatorilor la acest buget”, spune Liviu Cretu, directorul CJP Bacau. Dar este cert ca deficitul pe primele cinci luni din acest an reprezinta mai mult de jumatate din cel inregistrat pe intregul an 2008. Anul trecut CJP Bacau a avut incasari din contributiile de asigurari sociale (CAS) si bilete in suma de 484.083.268 lei. In acelasi timp institutia a facut plati in valoare de 990.302.127 lei. Astfel, pentru achitarea pensiilor au fost alocati 966.951.541 lei, adica 97,6 la suta din totalul cheltuielilor efectuate cu drepturile de asigurari sociale. Ajutoarele de deces au insumat si ele 10.124.730 lei. Facand diferenta intre cheltuielile si incasarile realizate in 2008, rezulta un deficit la acest buget de 506.218.859 lei.
Tot mai putini contribuabili
Daca anul trecut, in toamna, la bugetul asigurarilor sociale de stat se vira contributia pentru un numar de aproximativ 124.000 de salariati, la sfarsitul lunii aprilie 2009 numarul acestor contribuabili a scazut la 112.142. La acelasi buget se depunea CAS pentru 9.178 someri fata de circa 5.500, in 2008. In acelasi timp numarul pensionarilor a urcat de la 141.500 la 142.350. Rezulta ca in judetul Bacau este un raport de circa 1,3 pensionari la 1 salariat. La inceputul anului 1990 era 1 pensionar la 3 angajati.
Elena Tintaru






