Acasă Blog Pagina 5208

Efectele cresterii varstei de pensionare incep sa se resimta

    Din aprilie 2015 vârsta standard de pensionare pentru femei va creste din trei in trei luni cu câte o luna, pentru a ajunge in 2030 la 63 de ani, fata de 65 de ani, cât a fost stabilit initial. Cele care se puteau pensiona anticipat in decembrie 2010, acum au dreptul la aceasta in martie 2011. Stagiul complet de cotizare va creste la 35 de ani, cum s-a decis la inceput, desi normal era ca si el sa fie redus cu doi ani.

    Dupa ce au asteptat jumatate de an ca sa iasa la pensie anticipata partiala ori anticipata, unele femei trebuie sa mai stea acum vreo doua luni, pentru ca potrivit noii legi, din 2015, pentru ele vârsta standard de pensionare si stagiul complet de cotizare s-au schimbat. "Cele care aveau conditiile de pensionare anticipata incepând cu decembrie 2010, nu le mai indeplinesc acum, deoarece din 2015 se intra pe programul de crestere a vârstei standard la 63 de ani, ne-a spus Liviu Cretu, directorul Casei Judetene de Pensii. Din mai 2015 vârsta standard se majoreaza cu câte o luna din trei in trei luni. Astfel, daca, pe vechea legislatie, o femeie nascuta in decembrie 1955 indeplinea conditiile luna trecuta pentru a iesi la pensie anticipata sau anticipata partiala, pe noua lege, nu le mai indeplineste. Pentru ca actuala lege prevede ca o femeie nascuta in decembrie 1955 poate iesi la pensie la 60 de ani si trei luni. Daca avem in vedere faptul ca legea permite pensionarea cu maximum cinci ani inainte de vârsta standard, atunci va indeplini conditiile in martie 2011". Potrivit vechii legislatii (Legea 19/2000), o femeie nascuta in decembrie 1955 se putea pensiona de drept la vârsta de 60 de ani iar stagiul complet de cotizare la pensie aferent era de 30 de ani. Daca avea un stagiu mai mare decât acesta avea dreptul sa se pensioneze mai devreme cu pâna la cinci ani fata de vârsta standard. De drept, s-ar fi putut pensiona in decembrie 2015 iar anticipat, in decembrie 2010. Legea 263/16.12.2010 privind sistemul unitar de pensii publice, in vigoare incepând din 2011, prevede ca in cazul mentionat luna si anul iesirii la pensie vor fi martie 2016. Adica la vârsta de 60 de ani si trei luni si un stagiu complet de cotizare de 30 de ani si trei luni. Dând cinci ani inapoi, incepând cu martie 2016, rezulta ca se poate pensiona acum in martie 2011 fata de decembrie 2010.

    Mai multe dezavantaje

    Pâna in ianuarie 2030 vârsta standard de pensionare pentru femei va creste la 63 de ani fata de 65 de ani cât prevedea initial legea. Dar guvernantii au uitat sau nu au vrut ca in aceeasi masura sa reduca si stagiul complet de cotizare, stabilit la inceput. Acesta a fost mentinut, astfel ca pâna in 2030 va urca la 35 de ani, si nu la 33 de ani, cum era normal. Prin aceasta femeile vor avea inca un dezavantaj, deoarece punctajul realizat va fi impartit la un numar mai mare de ani de stagiu. Astfel, va rezulta o valoare mai mica a punctajului mediu. Singura veste buna este aceea ca persoanele care ies la pensie anticipata trebuie sa aiba mai mult cu 8 ani fata de 10 ani, peste stagiul complet de cotizare pentru a nu fi penalizate. Pensia anticipata partiala, ce se acorda celor care au stagiul complet sau cu pâna la opt ani peste acesta, va fi, insa, mult mai mica fata de cea stabilita dupa vechea lege. Si aceasta deoarece procentul de penalizare pentru lunile de anticipare va fi mai mare. Potrivit Legii 19, in vigoare pâna la 31 decembrie 2010, pentru fiecare luna de anticipare s-a aplicat o diminuare a pensiei de 0,05-0,5 la suta, in functie de anii lucrati peste stagiul complet de cotizare. Noua lege prevede un procent unic de penalizare de 0,75 la suta, indiferent de anii de munca acumulati peste vechimea integrala. Cei care s-au pensionat, de exemplu, cu cinci ani mai devreme si au stagiul complet de cotizare primesc, in prezent, o pensie diminuata cu 30 la suta fata de cuantumul cuvenit pentru limita de vârsta. Cei care se pensioneaza anticipat partial, dupa noua lege, vor pierde 45 la suta din pensia pentru limita de vârsta. Penalizarea se va mentine pâna la implinirea vârstei standard de pensionare.
    Elena Tintaru

    Batranii asistati nu scapa de majorarea taxei

      Austeritate si mai mare la Caminul pentru Persoane Vârstnice

      Conducerea caminului se fereste sa spuna cât va insemna majorarea. Anul trecut taxa a crescut cu 10 lei si spera ca in 2011 sa nu fie o majorare mai mare. In 2010, insa, bugetul a fost redus cu 20 la suta, astfel ca suma alocata medicamentelor de urgenta a scazut drastic. Acelasi fond pentru medicamente va fi si in acest an.

      La inceput de an, batrânii din Caminul pentru Persoane Vârstnice Bacau au parte doar de vesti proaste. Ca si cum nu ar fi de ajuns faptul ca si dintre cei asistati aici care au o pensie de peste 740 lei trebuie sa plateasca la sanatate 5,5 la suta din aceasta suma, in mod cert, in plus, vor trebui sa scoata din buzunar si mai multi bani pentru ca stau in camin. Ca in fiecare an, taxa de sedere in camin va fi majorata. Deocamdata, nu se stie exact cât va insemna cresterea. Contactat pentru a oferi informatii in acest sens, directorul caminului, Victor Salomia, a declarat evaziv: "Se lucreaza inca la taxa de camin. Incercam sa ne adaptam crizei. Facem calculele privind cheltuielile cu utilitatile. Dar, oricum, trebuie stabilita in functie de resursele noastre. Speram ca majorarea nu va fi mai mare fata de anul trecut". Conducerea unitatii mai spera ca bugetul acesteia sa ramâna macar la nivelul anului trecut. Dar anul trecut, in vara, printr-o hotarâre de guvern, bugetul centrului, ca, de altfel, la toate unitatile de asistenta sociala, a fost redus cu 20 la suta. Conducerea caminului s-a straduit, totusi, ca alocatia zilnica de hrana a batrânilor sa ramâna in valoare de 11 lei. "La hrana, este clar ca nu avem cum sa umblam, pentru ca nu putem sa le dam asistatilor mai putina sau de calitate inferioara, si asa va fi si in acest an, a mai declarat Victor Salomia, directorul caminului. Vom face economie la utilitati si la consumabile.” Batrânii se bucura de acelasi confort si de aceeasi hrana ca inainte, dar nu si de medicamente. Reducerea cu 20 la suta a cheltuielilor inseamna bani mai putini pentru medicamentele de urgenta. Daca pâna in vara, din bugetul pe care il avea putea aloca lunar pentru medicamente o suma de 5.000 lei, din iulie conducerea unitatii a fost nevoita sa reduca aceasta suma la 3.000-4.000 lei. Raportat la numarul asistatilor, care este de 187, rezulta o cheltuiala de numai 16 lei lunar cu medicamentele de urgenta. O suma extrem de mica, dat fiind faptul ca marea majoritate a batrânilor au boli cronice. Chiar daca ei beneficiaza de reteta compensata, medicamenetele sunt foarte scumpe si nu se subventioneaza decât partea care reprezinta pretul cel mai mic al produsului românesc din grupa farmaceutica respectiva. Astfel ca multi erau ajutati cu medicamentele necesare prin cabinetul caminului.

      Jumatate dintre asistati, loviti de doua ori

      Pâna in iulie caminul a avut pentru bunuri si servicii un buget de 100.000 lei. Din iulie are la dispozitie pentru acestea numai 80.000 lei. In schimb, batrânii internati in camin contribuie la cheltuieli cu aceeasi suma ca in perioada anterioara. La 1 ianuarie 2010 taxa s-a majorat cu 10 lei. Pentru cei care nu sunt dependenti de altii este de 580 lei iar pentru cei nedeplasabili, de 680 lei. Pensionarilor li se ia din venit maximum 60 la suta. Daca aceasta proportie nu acopera taxa, atunci diferenta este suportata de catre apartinatorii asistatului. In cazul in care acestia nu au venituri sau persoana in vârsta din camin nu are pe nimeni, diferenta se acopera din bugetul local. Dintre cei 187 de asistati, 48 au pensie mai mica de 500 lei, aproximativ 60 au intre 501 si 750 lei, aproape 50 au un venit de 751 lei-1.000 lei iar mai putin de 40 au mai mult de 1.000 lei. Asadar, jumatate dintre ei depasesc cuantumul de 740 lei si vor trebui sa contribuie la sanatate cu 5,5 la suta. La aceasta se va adauga taxa majorata, astfel ca vor ramâne cu mult mai putini bani din pensie.
      Elena Tintaru

      Conducta „rezolvata”. Dupa inundatii

        Albia pârâului Negel, degajata de conductele de utilitati

        Abia dupa producerea inundatiilor din vara lui 2010, autoritatile au reusit sa supratraverseze conducta de utilitati de pe pârâul Negel. Reprezentantii firmei care a realizat lucrarea sustin ca au actionat fara a mai astepta banii promisi de Primaria Bacau. Colac peste pupaza, edilii bacauani au prevazut in bugetul pentru 2011 suma de 12,7 miliarde lei vechi pentru plata lucrarilor de supratraversare.

        Conducta de utilitati ce tranzita albia pârâului Negel a fost supratraversata. In vara lui 2010, apele umflate ale pârâului s-au revarsat in comuna Margineni, precum si in zona cartierului CFR din Bacau. Potrivit verificarilor efectuate de autoritati, Negelul ar fi produs inundatii si din cauza conductei buclucase, care – la acel moment – traversa albia. Aceasta a fost blocata de resturile aduse de ape si adunate sub conducta, respectiv sub podul ce tranziteaza drumul de lânga fosta fabrica de bere. Neavând pe unde sa se scurga, apa a luat-o prin curtile si casele oamenilor. 43 de case din Margineni au fost facute praf, iar alte 238 au fost afectate de apele dezlantuite. De asemenea, 15 case din cartierul CFR din Bacau au suferit pagube semnificative, necesitând lucrari de consolidare sau reconstructie.
        Abia dupa producerea catastrofei, conducta a fost urcata pe schela ridicata anterior de o societate de constructii din Bacau.

        “Am lucrat fara a mai astepta banii”

        Reprezentantii firmei care a executat supratraversarea – Romgan Construct – sustin ca nu au mai asteptat banii promisi de Primaria Bacau si ca au lucrat in regim de urgenta. Laurentiu Ganea, patronul societatii, a declarat ca banii promisi de edili ar trebui achitati pâna la sfârsitul lunii ianuarie. “Am considerat ca e o lucrare care trebuie facuta in regim de urgenta. Am lucrat din banii nostri, pentru ca am primit asigurari ca vom primi sumele cuvenite pâna la sfârsitul lunii ianuarie. Cei de la Regie (n.r. – Compania Regionala de Apa Bacau) asa ne-au spus”, a declarat Ganea. El a mai spus ca societatea pe care o conduce are in continuare litigii cu CRAB pentru recuperarea unor sume de bani. “Sa nu uitam ca sistarea lucrarilor s-a facut din cauza rea-vointei primarului care nu a mai dat bani. Noi suntem in continuare in proces cu Compania de Apa pentru ca am cerut daune si penalitati. Lucrarea nefiind receptionata a trebuit sa angajam paza, timp de 2 ani. Altfel, ne furau toata confectia metalica pe care e trasa conducta. Vrem sa recuperam banii dati pe paza”, a dezvaluit Ganea.

        Podul de la fabrica de bere, urmatorul pericol

        Autoritatile din comuna Margineni sustin ca pericolul inundatiilor nu a trecut. Potrivit primarului Marcelin Solot, municipalitatea bacauana trebuie sa demoleze cât mai repede podul ce traverseaza pârâul in dreptul fostei fabrici de bere. Solot a mai precizat ca supratraversarea conductei de utilitati putea avea loc inainte inundatiilor din vara lui 2010, insa lucrarile au fost blocate.
        “S-a rezolvat problema conductei, insa mai este cea a podului de la fabrica de bere. Oamenii vad ca s-a tras conducta peste pârâu, insa acel pod trebuie demolat. Altfel, au renovat degeaba casele. Apa poate intra oricând in case daca vine cum a venit in vara, iar podetele nu-s demolate”, a spus Solot. El a precizat ca sinistratii din Margineni au renuntat la actiunea formulata in instanta impotriva Primariei Bacau si ca asteapta ca municipalitatea bacauana sa se ocupe de sarcinile care-i revin in urma inundatiilor. “Momentan au renuntat la actiune, dar sunt cu ochii pe ce face Primaria Bacau. Oricând pot ajunge in instanta”, a mai spus primarul.

        Supratraversare bugetata

        Edilii bacauani au bugetat pentru 2011 suma de 12,7 miliarde lei vechi pentru finantarea supratraversarii conductei de utilitati, in conditiile in care proiectul fusese demarat inca din 2008, insa finantarea lui a fost sistata inexplicabil in 2009. Costul total al supratraversarii este de 17 miliarde lei vechi. De asemenea, municipalitatea a prevazut pentru 2011 suma de 2,12 miliarde lei vechi in vederea supratraversarii conductelor de utilitati ce trec prin albia pârâului Trebes.
        Reprezentantii Primarei Bacau sustin ca reabilitarea podului de la fabrica de bere va face parte dintr-un proiect de modernizare a Caii Moinesti. „Reabilitarea podului peste Trebes este componenta unui proiect european – Modernizare Calea Moinesti – aplicatie POR, Axa 1. Proiectul a fost initiat in urma cu doi ani, in 2009, s-a aflat in dezbatere si analiza, ulterior aprobat, urmând semnarea contractului. Cu alte cuvinte aceasta preocupare exista inca din anul 2009, chiar 2008, daca este sa luam in calcul si fazele premergatoare intocmirii acestui proiect. Sumele bugetate reprezinta fonduri pentru proiectare, circa 2% din valoarea proiectului, diferenta de 98% reprezentând fonduri nerambursabile“, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt Primaria Bacau
        Lucian Bogdanel

        Responsabilii Companiei de Apa tac

        Compania Regionala de Apa Bacau tine la secret informatiile pe care le are. Nici Razvan Gaina, presedintele Consiliului de Administratie al Companiei Regionale de Apa Bacau, si nici directorul tehnic al societatii, Petrus Radulescu, nu ne-au dat nicio informatie. Mai bine zis, nu au vrut sa ne ofere nicio informatie. In momentul in care au fost contactati telefonic, cei doi au spus ca sunt intr-o sedinta si nu pot vorbi. Ne-au mai spus sa revenim cu un telefon dupa vreo ora si jumatate. Si asa am facut. Se pare insa ca sedinta de dimineata (n.r. – 11 ianuarie) a fost una prelungita, pâna aproape de incheierea programului. Asa ca, telefonul domnului Razvan Gaina a sunat indelung si… atât, pentru ca nu a raspuns nimeni; iar in cazul domnului Petrus Radulescu a intrat mesageria vocala. Problema este insa alta: compania este una de interes public. (A. Zaharia)

        Absenteismul scolar atinge cote alarmante

          Noi masuri privind chiulul de la ore

          Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a efectuat o ampla analiza pe tot ceea ce inseamna absenteism scolar in ultimii trei ani de studiu. Datele au fost centralizate, iar concluzia este una singura: fenomenul inregistreaza cote alarmante. In medie, un elev care invata intr-una din unitatile scolare din judetul nostru chiuleste de cel putin 30 de ori intr-un an de studii. Numarul de absente este mult mai mare in cazul liceenilor.

          Peste 2.700.000 de absente intr-un an, la o populatie scolara de circa 90.750 de elevi. Aceasta este statistica absenteismului in unitatile de invatamânt bacauane, fenomen analizat acum indeaproape de Inspectoratul Scolar Judetean. De la an la an, cifrele sunt aceleasi, iar rata cea mai mare a numarului de absente se inregistreaza in invatamântul gimnazial si liceal (inclusiv cel profesional si an de completare pe filiera tehnologica, ruta progresiva). “Statisticile s-au facut la nivelul intregii tari. Vorbim aici de totalul absentelor din catalog, inclusiv cele motivate de faptul ca elevul in cauza a avut probleme de sanatate sau a lipsit pentru ca a participat la anumite concursuri scolare sau olimpiade. Oricum, chiar daca la nivel national suntem undeva la mijloc, cifrele nu ne multumesc”, a precizat prof. Florin Lazar, inspector scolar general. In anul scolar trecut, de exemplu, in invatamântul primar (clasele I-IV) cei 30.532 de elevi au inregistrat 173.677 de absente, in invatamântul gimnazial (clasele V-VIII) la 33.330 de elevi s-au identificat 1.068.054 de absente, iar la invatamântul liceal unde au fost inregistrati 26.612 elevi, statisticile arata un total de 1.446.980 de absente. Media este de circa 6 absente/elev/an in clasele primare, de 32 absennte/elev/an la gimnaziu si de 58/elev/an, la liceu. Si in acest an scolar, din septembrie de când a inceput scoala si pâna la vacanta de Craciun, cei aproximativ 90.000 de elevi inscrisi in invatamântul preuniversitar de stat bacauan au inregistrat deja 946.649 de absente.

          Solutii pentru reducerea abandonului scolar

          Ministerul Educatiei acorda o atentie deosebita pentru reducerea abandonului scolar. Intreg corpul profesoral apreciaza ca aceasta problematica nu poate fi privita doar în contextul actual si separat de ceilalti factori care influenteaza educatia si formarea unui copil. “Putem traduce problema abandonului scolar într-un mod foarte simplu: copiii care abandoneaza astazi scoala sunt viitorii adulti care ar putea induce un comportament similar copiilor lor. De aceea, cred ca trebuie cu totii sa ne aplecam asupra masurilor ce trebuie luate, mai ales în aceste vremuri pe care le traversam", a afirmat Oana Badea, secretar de stat. Tocmai de aceea, intreaga viziune a noii Legii a Educatiei este centrata pe nevoile copilului si pe prevenirea parasirii timpurii a scolii. Numarul de ore petrecute la scoala, numarul de discipline, programul “Scoala dupa scoala”, tipurile de evaluare care induc învatamântul remedial, reprezinta doar o parte dintre solutiile ale caror rezultate vor putea fi vazute în timp. Mai mult, introducerea clasei pregatitoare în învatamântul obligatoriu si a clasei a IX-a în ciclul gimnazial este un prim scop reducerea numarului de elevi care parasesc scoala.
          Roxana Neagu

          “In ultimii doi ani se observa o mica scadere a numarului de absente, insa fluctuatiile nu sunt foarte mari. Din pacate, acest fenomen este in strânsa legatura si cu abandonul scolar, numai ca acesta poate fi declarat numai la finalul anului scolar si numai in invatamântul obligatoriu. Peste 80 la suta din aceste absente sunt motivate. Trebuie sa gasim solutii pentru o mai buna eficientizare a activitatii scolare, dar si o mai buna comunicare diriginte-parinte-elev.”
          prof. Teodora Craus, inspector scolar general adjunct

          In invatamântul preuniversitar de stat statisticile sunt:
          – an scolar 2007 – 2008 – numar total de elevi 95.764 – numar total de absente 2.972.960
          – an scolar 2008 – 2009 – numar total de elevi 92.836 – numar total de absente 2.787.468
          – an scolar 2009 – 2010 – numar total de elevi 90.750 – numar total de absente
          2.738.442

          O prostituata de 3 miliarde ingroapa bugetul comunei Margineni

            Bugetul comunei Margineni sufera din cauza celei mai vechi meserii din lume. Potrivit primarului Marcelin Solot, o femeie inregistrata ca locuind in comuna este campioana la incasat amenzi din partea politistilor bacauani pentru prostitutie. Edilul sustine ca aceasta nu mai locuieste in Margineni de ani buni si ca ar putea avea buletinul expirat. Cuantumul sutelor de amenzi acumulate de femeie intre 2009 si 2010 se ridica la aproximativ 3 miliarde lei vechi. Bugetul propriu al comunei nu depaseste 12 miliarde lei vechi.

            Prostitutia compromite procentul de colectare a taxelor locale in bugetul comunei Margineni. Marcelin Solot, primarul comunei, sustine ca o femeie inregistrata ca locuind in comuna a primit in ultimii doi ani amenzi de aproape 3 miliarde lei vechi de la politisti pentru ca practica, in municipiul Bacau, cea mai veche meserie din lume. Solot sustine ca femeia – Daniela Elena Munteanu – nu mai locuieste de ani buni in Margineni si ca ar avea chiar buletinul expirat. Primarul spune ca amenzile nu sunt incasate niciodata si ca ele apar in bilantul Primariei ca venituri, insa acestea nu exista de fapt.
            “Cea mai mare nenorocire este cu gradul de colectare. Amenzile ne apar ca venituri, dar nu le incasam niciodata. Femeia nu locuieste in Margineni. Practic, n-o putem executa. Am fost la Sectia 2 de Politie in Bacau, ca de acolo primeste cele mai multe amenzi. Le-am spus si politistilor. Daca eu am un procent slab de colectare a taxelor nu mai primesc bani de la Ministerul Finantelor. Am o rata de incasare de 87 la suta in 2010. Daca nu erau amenzile de 3 miliarde aveam peste 95 la suta. Banii astia nu exista, dar se raporteaza de la an la an si greveaza bugetul local”, s-a plâns Solot.

            Politistii asteapta sa se lase

            In replica, politistii bacauani sustin ca datele din procesele verbale de contraventie intocmite prostituatei sunt valabile si ca buletinul acesteia expira in 2014. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, a precizat ca exista situatii, cum ar fi condamnarile, care determina persoanele implicate sa renunte la activitatea de prostitutie. "Persoana respectiva are un act de identitate valabil pâna in 2014. Domiciliul ei figureaza in buletin. Nu are mutatie, ea figurând cu domiciliul in comuna Margineni. Exista si situatii de persoane care au incetat activitatea fortuit. Noi daca o gasim practicând aceasta meserie nu putem sa nu o sanctionam", a declarat Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt al IPJ Bacau.
            Lucian Bogdanel

            Amenzi cât un sfert din bugetul primariei

            Cuantumul amenzilor incasate de prostituata reprezinta un sfert din bugetul propriu al Primariei Margineni. Acesta se cifreaza la 12 miliarde lei vechi. Primarul Solot s-a plâns ca amenzile neincasate au diminuat cu peste 5 la suta gradul de colectare a taxelor si impozitelor la bugetul local. “Am fost si la parintii ei, care mi-au spus ca n-au mai vazut-o de 5-6 ani”, a conchis Solot.

            Bomba din butelie

              O noua explozie a facut doua victime

              Dupa explozia de proportii de pe strada Martir Horia, din municipiul Bacau, care a zguduit intreg orasul, o noua deflagratie a ranit grav doua persoane. De data aceasta este vorba despre explozia unei butelii. Tragedia a avut loc in satul Schineni, comuna Saucesti, ieri dupa-amiaza.

              O noua explozie, alte doua victime. Ieri dupa-amiaza, in jurul orei 16:30, in satul Schineni, comuna Saucesti, s-a produs o deflagratie intr-o gospodarie in care locuiau mai multe persoane. „Bomba” a fost o butelie aflata intr-o dependinta a imobilului. Vecinii au alertat imediat, prin apelul unic de urgenta 112, pompierii bacauani. Patru echipaje, formate din 12 subofiteri si 4 ofiteri, s-au deplasat la fata locului. Explozia a avut loc intr-o magazie din curtea casei ce apartine familiei Alexandrescu. Bubuitura nu a fost urmata de un incendiu.

              Cauza: acumulari de gaze

              In urma evenimentului au rezutatul doua victime: Niculai Alexandrescu, de 76 de ani, si Anina Albut, de 31 de ani, nora barbatului. Totul s-a intâmplat in momentul in care cele doua persoane au intrat in magazie cu o lumânare aprinsa. "Explozia s-a produs in urma unei acumulari de gaze de la butelie. Mai exact, furtunul care lega butelia de aragaz nu era inchis etans", a declarat locotenent Andrei Grecu, purtator de cuvânt al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau.

              Au intrat in sala de operatii

              Victimele au fost preluate de doua ambulante si transportate la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, unde medicii de garda de la Unitatea de Primire Urgente le-au acordat primele ingrijiri medicale. Ulterior s-a constituit si o comisie medicala formata din doctori de medicina interna, oftalmologie si chirurgie plastica. Dupa stabilizarea celor doi pacienti s-a decis ca acestia sa intre imediat in sala de operatii, intrucât arsurile suferite erau grave. In cauza se efectueaza o ancheta pentru stabilirea cu exactitate a circumstantelor in care s-a produs tragedia si cine se face vinovat de aceasta.
              Sinziana Filimon
              Roxana Neagu

              „Am intervenit cu doua ambulante, dar a venit si o masina de la SMURD. Nu stiam initial câte victime sunt. Apelul l-am primit la 16:20, iar la 16:32 eram deja acolo. Am gasit doua victime: un barbat si o femeie. Ambii erau constienti. Erau in curte. Cel mai grav a fost ranita femeia, care are arsuri de gradul II pe fata si mâini."
              dr. Crina Padure, medic de garda la Serviciul Judetean de Ambulanta Bacau

              Volei feminin / Challenge Cup: Allez, Stiinta!

              Evreux VB – Stiinta Bacau (azi, ora 21.00/ in tur, 0-3)

              Set de aur?

              Se incepe de la 3-0. Avantaj important, dar nu hotarâtor. Pentru a accede in optimile de finala ale Cupei Challenge la volei in dauna frantuzoaicelor de la Evreux, Stiinta Bacau trebuie sa biseze in aceasta seara, in deplasare, succesul repurtat in urma cu o saptamâna pe teren propriu. In cazul unei infrângeri, studentele isi vor juca sansele de calificare in setul de aur, care se va desfasura imediat dupa incheierea meciului retur.

              Avantaj serviciu

              La cum s-au derulat lucrurile in prima mansa, atunci când a câstigat cu scorul de 3-0 fara a face o demonstratie de forta, Stiinta porneste ca favorita in returul cu Evreux. Antrenorul bacauancelor, Florin Grapa cunoaste reteta necesara unei vic torii in Hexagon. "Daca vom servi foarte bine, cred ca nu vom avea probleme cu calificarea", a declarat tehnicianul Stiintei, care a plecat spre Franta luni, cu masina. Restul delegatiei bacauane a efectuat deplasarea ieri, pe calea aerului.

              Informatia da senzatia

              Invinsa in meciul tur, Evreux a anuntat revansa pe teren propriu. "Am ramas dezamagit de evolutia echipei mele in prima mansa. S-a pasat prost si ne-a lipsit increderea. Altele vor fi insa datele problemei la jocul de acasa, unde sper sa facem un meci bun", a declarat antrenorul formatiei franceze, Emmanuel Fouchet, care a adaugat: "Acum suntem informati, stim mai multe lucruri despre adversarele noastre".

              Spre Final Four

              Daca Evreux va juca sau nu bine in aceasta seara, conteaza mai putin. Important este sa o faca Stiinta; cu o evolutie in nota lor obisnuita, studentele au toate sansele sa-si continue parcursul european. "Adevarul este ca ne dorim sa trecem de Evreux. Chiar daca in turul urmator ar urma sa dam pesdte un adversar puternic, obiectivul nostru este sa ajungem in Final Four", a precizat Florin Grapa.

              Formatii probabile
              Stiinta Bacau: Viktoria Polischiuk, Ramona Elisei, Raluca Purice, Georgiana Fales, Mihaela Herlea, Roxana Iosef, Nicoleta Manu – libero. Antrenor: Florin Grapa.
              Evreux VB: Gaelle Mollinger, Ludy Da Silva, Gorana Maricic, Agnieska Drzewiczuk, Marieme Diagne, Julie Mollinger, Alexandra Rochelle – libero. Antrenor: Emmanuel Fouchet.

              Dan Sion

              Igtisadchi Baku sau Tent Obrenovac

              Daca o va elimina pe Evreux, Stiinta Bacau va intâlni in "optimile" Challenge Cup pe câstigatoarea dintre Igtisadchi Baku (Azerbaidjan) si Tent Obrenovac (Serbia). Având in vedere ca dubla mansa dintre Igtisadchi si Obrenovac se va desfasura la Baku astazi si mâine, formatia azera se poate considera ca si calificata in faza urmatoare a competitiei. "Din câte am inteles, azerele formeaza o echipa foarte puternica, insa nu vreau sa vând blana ursului din padure. Sa trecem noi de Evreux si apoi vom vedea ce va mai fi", a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa. Meciurile din "optimi" se vor desfasura pe 1 februarie, respectiv 8 februarie. Daca se califica in aceasta faza, Stiinta va juca turul acasa si returul in deplasare. (D.S.)

              Campioni la proiecte

              Federatia Româna de Fotbal spera sa organizeze Campionatul European din 2024. Si Bacaul viseaza la Euro; vrea un stadion nou de 30.000 de locuri

              Tematica

              Pentru o zi, Bacaul a revenit in prim-planul fotbalului românesc. Ieri, conducerea Federatiei Române de Fotbal a organizat in municipiul nostru intâlnirea anuala cu membrii afiliati din regiunea Nord-Est, la care au participat 37 din cele 41 de structuri invitate. Tematica a fost una ampla, de la probleme strict sportive pâna la chestiuni de ordin juridic si administrativ.

              Infrastructura

              Conducerea Federatiei a insistat pe necesitatea dezvoltarii infrastructurii in perspectiva unei organizari, in comun, de catre România si Ungaria, a Campionatului European din 2024. "Avem deja sprijinul Consiliului Investitorilor Straini. Speram ca si Guvernul sa se implice astfel incât acest proiect sa se concretizeze. E nevoie, in principal, de stadioane, autostrazi, aeroporturi si hoteluri", a punctat presedintele FRF, Mircea Sandu.

              Promisiuni

              Bacaul viseaza sa fie prins in circuitul celor 6-7 orase din România care ar putea gazdui Europenele de peste 13 ani. In acest sens, primarul Romeo Stavarache a anuntat construirea unui stadion de 30.000 locuri. Lista promisiunilor facute de edilul bacauan este completata de ridicarea unei sali polivalente de 10.000 locuri si de modernizarea bazelor sportive "Letea" si "Lucretiu Avram".

              Necunoscute

              Deocamdata, viitorul stadion european al Bacaului nu exista nici macar pe hârtie. Schema de proiectare nu mai e de actualitate, ea fiind facuta initial pentru o capacitate de numai 20.000 de locuri. In plus, provenienta fondurilor necesare noii arene este si ea necunoscuta. Pâna una-alta, Bacaul se poate "lauda" doar cu un stadion lasat in paragina de municipalitate si care, altadata, era mândria Moldovei.

              Dan Sion
              Dana Popa

              Mircea Sandu: "Pace, ca sa fie bine!"

              In conferinta de presa desfasurata la finalul reuniunii de ieri, Mircea Sandu a avut un mesaj si pentru fotbalul bacauan, reprezentat in acest sezon doar in esalonul al treilea. "Stiu ca exista disensiuni la nivel local, dar ar fi bine ca toti cei implicati sa isi dea mâna astfel incât Bacaul sa revina in câtiva ani in prima liga. Pace, ca sa fie bine!", a transmis presedintele FRF. Prezent si el la conferinta de presa, primarul Bacaului, Romeo Stavarache a interpretat intr-o nota personala recomandarea lui Mircea Sandu. Dupa ce a retrogradat la masa verde pe FCM Bacau, retragând-o din campionatul ligii secunde, edilul bacauan a precizat ca isi leaga sperantele de noul club infiintat de municipalitate, CSM Bacau, care va avea si sectie de fotbal. Stavarache nu a putut explica insa sub ce forma se va crea un liant intre CSM Bacau si SC FCM Bacau SA, societate care a orchestrat retrogradarea FCM Bacau in liga a treia. "SC FCM Bacau SA apartine in proportie de 93 la suta municipalitatii. Prin urmare, lucrurile sunt clare: nu stim cum vom face, dar vom gasi o solutie", a sunat declaratia abracadabranta a primarului. Presedintele Mircea Sandu si directorul general al Federatiei, Ionut Lupescu i-au atras atentia lui Stavarache asupra faptului ca fotbalul trebuie sa beneficieze de sprijinul oamenilor politici, dar ca alt gen de imixtiuni sunt periculoase: "Fotbalul nu trebuie sa fie controlat politic!". (D.S., D.P.)

              Comisiile, puse la zid
              Mai multi membri afiliati s-au lamentat de tergiversarea judecarii unor cazuri din partea diferitelor comisii ale FRF. "Si domnul Voicu de la Aerostar, si domnul Auras Brasoveanu de la Dunarea Galati au solicitat mai multa operativitate in privinta solutionarii anumitor cazuri. Oamenii au dreptate; speram sa reglementam aceasta situatie", a punctat presedintele Mircea Sandu.

              Liga a ll-a, spre o singura serie
              Conducerea FRF intentioneaza sa reorganizeze campionatul ligii secunde, cele doua serii urmând sa fie comasate in urmatorii ani. "Spre asta ne indreptam: o singura serie de B cu 18-20 de echipe", a declarat seful Compartimentului Competitii, Dumitru Mihalache, care a adaugat ca se vor extinde in schimb campionatele locale si regionale.

              Atentionare Uefa
              Presedintele FRF Mircea Sandu a dezvaluit ca forul pe care il conduce a primit o atentionare din partea Uefa referitor la pariurile ilegale din România. "In acest sens, Uefa ne-a informat cu privire la doua partide", a spus "Nasul", care nu a dezvaluit insa despre ce meciuri e vorba. Surse autorizate sustin ca unul din jocurile vizate este cel de liga secunda dintre FC Botosani si FC Snagov (scor 5-0).

              Handbal masculin: Final de cantonament, start in amicale

              O usa se inchide, alta se deschide. Astazi, "studentii" pun capat unui cantonament de o saptamâna desfasurat la Piatra Neamt. In aceeasi zi si in aceeasi locatie, handbalistii bacauani isi incep seria meciurilor de verificare din intersezon. Dupa un antrenament programat dimineata, elevii lui Gabriel Armanu si Adrian Brezan vor sustine un amical in trei reprize cu CSU Suceava.

              Pregatire

              "Am avut toate conditiile pentru pregatire, iar atmosfera in lot este foarte buna, baietii au trecut cu zâmbetul pe buze peste efortul depus", spune antrenorul Gabriel Armanu, care a avut la dispozitie 17 jucatori in stagiul montan de la Piatra Neamt. La revenirea acasa, lotul bacauan va fi completat cu cei patru internationali de tineret care au participat in week-end in preliminariile campionatului mondial: Ghita, Tarâta, G. Bujor, Grigoras.

              Teste

              Inainte de intoarcerea in Bacau, dupa ce si-au incarcat bateriile cu câte 2-3 antrenamente pe zi, "studentii" vor sustine un prim joc de verificare. Azi la ora 13.00, la Piatra Neamt, Stiinta Municipal Dedeman intâlneste CSU Suceava pentru un amical cât un meci de fotbal. In cele trei reprize de 30 de minute, tehnicienii celor doua echipe vor rula toti jucatorii din lot. Stiinta si CSU se vor reintâlni pe 15 ianuarie, la Suceava, pentru a juca saptamâna viitoare si in Sala Sporturilor din Bacau.

              Dana Popa

              Salvarea isi pune speranta in 2011

                Ambulante noi, bani mai multi si un sediu modern

                Serviciul Judetean de Ambulanta Bacau a intrat in noul an cu o multime de probleme, dar si cu asteptari mari. Principalul obiectiv al echipei manageriale este cresterea calitatii actului medical. Autoritatile trebuie sa rezolve insa cel putin trei probleme cu care se confrunta acest serviciu de o importanta majora in sanatatea publica: lipsa personalului, finantarea la limita si un sediu impropriu activitatii medicale.

                O prima veste buna a venit de la Ministerul Sanatatii, care a anuntat ca demareaza procedura de achizitie in 2011 a 202 ambulante de diferite tipuri. O parte din acestea vor ajunge si in judetul Bacau. Programul de innoire a parcului auto se va derula pe o perioada de 4 ani si prevede cumpararea a 681 de ambulante. „Probabil ca in luna februarie se va incheia procedura de achizitie publica a unor autoutilitare noi, ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, director medical al Serviciului Judetean de Ambulanta. Aceasta va permite ca o parte a parcului auto sa fie inlocuit.” Masinile ar trebui sa ajunga in garajul SJA in al doilea trimestru al acestui an. Intre timp, la Ambulanta Bacau se desfasoara o actiune mai putin obisnuita de pregatire a personalului medico-sanitar. Este vorba de o serie de cursuri pentru perfectionarea personalului. „Am achizitionat pentru instruire un manechin pe care se face pregatirea pentru dezvoltarea unor deprinderi tot mai complexe in acordarea asistentei de urgenta”, a precizat dr. Colibaba.

                Prea putini medici si asistenti

                Pentru anul 2011, Ministerul Sanatatii a anuntat ca isi va axa strategia pe intarirea sectorului medicinei de urgenta (spitaliceasca si prespitaliceasca), precum si a celei de anestezie si terapie intensiva. Principalele puncte nevralgice ale serviciului de urgenta prespitaliceasca sunt lipsa personalului medico-sanitar si dezechilibrul dintre finantare si nevoia de servicii medicale a populatiei judetului. „Am intrat in 2011 cu aceeasi problema a personalului insuficient, ne-a declarat dr. Colibaba. La «marea» deblocare de posturi din octombrie ni s-a aprobat sa scoatem la concurs doar 2 posturi de medici si 5 de asistenti. Unul din posturi, pentru asistenti, a ramas neocupat. Speram sa incadram pe cineva luna aceasta. In perioada urmatoare nu cred sa fie deblocate mai mult de 2-3 posturi.”

                Banii si sediul

                Problema subfinantarii nu poate fi rezolvata pâna in luna aprilie, când va intra in vigoare contractul-cadru de acordare a asistentei medicale in 2011. Pâna atunci, relatia contractuala dintre SJA si Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate va continua in baza unui act aditional la contractul de anul trecut, care va fi semnat de parti in zilele urmatoare. „Speram ca bugetul pe care il vom obtine sa fie in concordanta cu politicile ministerului si ale subsecretarului de stat dr. Raed Arafat, astfel incât sa existe o concordanta intre populatie, potentialii solicitanti ai serviciilor medicale si venituri, in sensul ca acestea din urma trebuie sa ne permita salarizarea personalului, intretinerea autosanitarelor si dotarea lor”, a mai aratat directorul medical al SJA. O problema majora a SJA este lipsa unui spatiu corespunzator unei activitati medicale de interventie. Sediul de pe strada 9 Mai a reprezentat in utimii ani chiar o amenintare la siguranta angajatilor si a masinilor. Din cauza infiltratiilor, tavanul se prabusea bucata cu bucata. Anul trecut, conducerea SJA a cerut sprijinul pompierilor pentru curatarea plafonului. Reparatiile au fost efectuate apoi din veniturile proprii ale unitatii sanitare. Conducerea SJA nu se avânta insa la investitii mai ample in 2011, asteptând materializarea proiectului judetean de comasare a serviciilor de interventie intr-un sediu comun si infiintarea unei puternice unitati SMURD.
                Doina Mincu

                Modificarile din sistem, dezbatute de sefii invatamantului

                  Discutii pe Legea Educatiei

                  Noua Lege a Educatiei a fost tema unei conferinte de presa organizata ieri la nivelul Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. Prof. Florin Lazar, inspectorul general, a prezentat modificari care survin in sistemul de invatamânt preuniversitar, dar si masurile care vor fi luate pentru aplicarea acestei legi, incepând cu anul scolar viitor.

                  Sistemul de invatamânt are in sfârsit o lege care reglementeaza intreaga activitate si organizare a tot ceea ce inseamna programa scolara, norma didactica, functionare a unitatilor scolare, mod de evaluare a elevilor si structura a nivelurilor de invatamânt preuniversitar. Legea Educatiei, promulgata de presedintele tarii, ce urmeaza sa fie publicata in cel mai scurt timp in Monitorul Oficial, va fi pusa in aplicare incepând cu anul scolar viitor. Modificarile aduse prin acest act normativ a fost tema unei conferinte de presa care a avut loc la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. “Din punctul meu de vedere competitia politica pe aceasta lege s-a incheiat. Avem o Lege a Educatiei, de care era absoluta nevoie, iar noi, echipa de la ISJ, impreuna cu directorii unitatilor de invatamânt vom asigura aplicarea acestui act normativ”, a declarat prof. Florin Lazar, inspector scolar general.

                  Clasa a IX-a trece la gimnaziu

                  Noua Lege Educatiei asigura stabilitate sistemului, prin faptul ca evaluarile nationale care vor fi date de absolventii invatamântului gimnazial (Testele Nationale), cât si de elevii care termina invatamântul liceal (examenul de bacalaureat), vor fi modificate abia la finalizarea ciclului si nu in timpul anilor de studii, asa cum s-a intâmplat anul trecut. Concret, elevii care abia de anul viitor intra in clasa a V-a sau la liceu, tocmai peste patru ani vor sustine examenele nationale in noul format. Pâna atunci, evalurarile nationale au aceeasi structura, tocmai pentru a nu afecta actuala programa scolara aflata deja in derulare si dupa care elevii deja studiaza in cele doua forme de invatamânt, gimnazial sau liceal. “Noutati sunt si in ceea ce priveste nivelurile invatamântului preuniversitar. Astfel, clasa pregatitoare va fi cuprinsa in invatamântul primar, iar clasa a IX-a va trece la gimnaziu. Nu vor fi reduceri de posturi in sistem, pe motiv ca vor fi formate consortii scolare care vor reorganiza intreaga retea”, a mai explicat “generalul” Lazar. In plus, scolile vor avea personalitate juridica daca au minimum 300 de elevi, iar gradinitele, minimum 150 de prescolari.

                  Orar modificat si libertate la catedra

                  Alte noutati se refera la faptul ca numarul de ore alocat pe discipline in planul cadru de invatamânt prevede un maxim de ore pe saptamâna, astfel incât orarul elevilor sa fie mult mai flexibil. Legea prevede ca: in invatamântul primar se vor efectua maximum 20 de ore / saptamâna, in invatamântul gimnazial – maximum 25 de ore/saptamâna, iar in invatamântul liceal – maxim 30 de ore / saptamâna. Modificari sunt si in ceea ce priveste programa scolara, in sensul ca aceasta va fi acoperita de ore de predare si evaluare la clasa numai 75 la suta, restul de 25 la suta din timpul alocat procesului de invatamânt fiind lasat la latitudinea cadrului didactic, ce il poate folosi pentru invatarea remediala, consolidarea cunostintelor sau doar pentru stimularea elevilor capabili de performanta. Aceasta noutate asigura o anumita flexibilitate curriculara in tot ceea ce inseamna activitatea la catedra. Forma finala a Legii Educatiei este cea afisata deja pe site-ul oficial al Ministerului Educatiei, Tineretului si Sportului.
                  Roxana Neagu

                  Fermierii decid, specialistii executa!

                  Nu s-a implinit un an de la infiintarea Camerei Agricole Bacau, organism aflat in subordinea Consiliului Judetean (CJ), ca se pregateste dizolvarea acesteia, de fapt, a tuturor camerelor agricole din tara. “Legea privind camerele pentru agricultura, silvicultura si dezvoltare rurala” urmeaza sa fie publicata in Monitorul Oficial si aplicata din primavara. Diferentele dintre actualele si viitoarele “camere” tin de structura. Primele s-au nascut din oficiile de consultanta si au preluat in intregime personalul acestora, pastrând si obiectivele. Noutatea absoluta e ca viitoarele camere vor fi conduse de un colegiu ai carui membri vor fi alesi, nu desemnati. Va exista si un aparat tehnic, format din specialisti, care va lucra pentru fermieri. Candidatii pentru un post in colegiu sunt propusi de sindicate, patronate, cooperative, colegiul medicilor veterinari, fermieri inscrisi la APIA. Conform Art. 1, al. 3, “infiintarea camerelor agricole are ca scop infaptuirea obiectivelor fundamentale din zonele rurale inscrise in Agenda Lisabona: competitivitate, ameliorarea terenurilor agricole sI forestiere, rolul primoridial al agromediului in dezvoltarea durabila a zonelor rurale, cresterea calitatii vietii in zonele rurale.”

                  Judetul Bacau va avea 19 “camere”

                  In termen de 10 zile de la intrarea in vigoare a legii, se va infiinta Comitetul National de Initiativa (CNI), al carui presedinte va fi Mihai Banu, deputat PD-L. In componenta comitetului vor intra 7 reprezentanti ai formelor asociative (patronate, sindicate, ligi etc.), 4 reprezentanti ai MADR, unul al MAI, unul al MMP si opt parlamentari. Comitetele judetene vor avea 7 membri. “Presedintele CNI va fi Mihai Banu, care este autorul acestui proiect de lege, arata Ioan Chiriac, directorul executiv al Directiei Agricole. Comitetul National solicita propuneri pentru camerele teritoriale, plecând de la criterii cum sunt suprafata si numarul exploatatiilor.” Dupa ce vor fi organizate Camera Nationala si cele zonale, judetene si regionale, CNI isi va inceta activitatea. Pentru judetul Bacau sunt propuse 19 camere agricole zonale, subordonate CAJ. Acestea vor functiona cu bani de la Guvern, finantarea fiind asigurata prin Directia Agricola, din prestatii, dividente, donatii, cotizatiile platite de membri. Când legea va intra in vigoare, vechile “camere”, cele din subordinea CJ, vor fi dizolvate. Legea mai prevede restructurarea Oficiului Judetean de Imbunatatiri Funciare (OJIF) si a Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR), insa ultima a fost reorganizata si transformata in Directie Agricola, in 2010. Atributia privind “dezvoltarea rurala” va fi in sarcina CAJ. “Directia Agricola va fi interfata dintre Ministerul Agriculturii si CAJ, arata Ioan Chiriac. Camera ii va reprezenta pe micii producatori, iar DA va aplica politica Guvernului in teritoriu.”

                  Cadastru cu banii Guvernului!

                  Mihai Banu, director al DADR in 2006 si initiator al actului normative in aceasta calitate, arata ca, dupa corectiile facute in Parlament, “a iesit o lege care rezolva problema economiei rurale.” S-a urmarit ca un anumit teritoriu sa fie gestionat de un grup de specialisti sub supravegherea fermierilor. “Principiul de functionare al camerelor zonale va fi asemanator celui dupa care functioneaza medicul de familie: la 400 de gospodarii vom avea un specialist, dar acesta va fi obligat sa le cunoasca bine pe toate”, sustine deputatul PD-L Camerele Agricole se adreseaza micilor producatori, “cei care au nevoie de specialisti, nu marilor fermieri”, care se descurca singuri. Nu doar taranii vor avea de câstigat prin existenta CAJ, ci si Guvernul, care, prin intermediul institutiilor si al specialistilor, gestioneaza informatii, decizii, fonduri. De la aceasta lege, “astept sa stiu ce se va intâmpla cu agricultura judetului Bacau, care are in acest moment 40.000 de fermieri, desi 10.000 ar fi suficienti”, arata Mihai Banu. MADR ii va sprijini pe proprietarii care fac agricultura si se hranesc din agricultura, nu pe cei care isi completeaza veniturile lucrând pamântul. Se va incepe cu organizarea terenului agricol din extravilan si realizarea schitelor cadastrale: “Primul obiectiv e sa facem ordine in teritoriu, arata Mihai Banu. Avem mai multi mostenitori decât proprietari, iar acestia nu au dezbatut mostenirea. Trebuie sa facem cadastru individual si dezbateri succesorale cu banii Guvernului.”
                  Silvia Patrascanu

                  Competente noi pentru notari

                    Aplicarea apostilei si a supralegalizarii pe actele emise de catre notarii publici si de fostii notari de stat, divortul si eliberarea unui certificat prin care la cererea oricarui mostenitor se poate constata daca mostenirea a fost sau nu dezbatuta, se regasesc printre noile atributii ale notarilor. Modificarile au fost facute prin Legea 202/2010.

                    Rezolvarea cu celeritate a unor acte juridice a impus unele modificari si in ceea ce priveste activitatea notarilor. Astfel, a fost introdus divortul pe cale notariala. Acest lucru se poate realiza numai in conditiile in care nu sunt implicati si minori. Divortul este pentru prima data in competenta notarilor, alternativ cu Oficiul de Stare Civila unde a fost incheiata casatoria. De asemenea, potrivit noului act normativ, la nivelul fiecarei camere a notarilor publici se va tine un registru de evidenta a procedurilor succesorale, in care se inregistreaza procedurile succesorale din circumscriptia teritoriala a acesteia. Circumscriptia teritoriala a Camerei Notarilor Publici Bacau este reprezentata de judetele Bacau si Neamt. „Se va elibera un certificat prin care la cererea oricarui mostenitor se constata daca mostenirea respectiva a fost sau nu dezbatuta, in situatia in care mostenitorul vrea sa dezbata mostenirea pe cale judecatoreasca. Scopul este acela al inlaturarii relei credinte”, ne-a declarat notarul Stefan Isache, presedintele Camerei Notarilor Publici Bacau.

                    Posibilitati de control

                    Specialistii in domeniu spun ca in aceasta situatie exista doua posibilitati „absolute” de control, care nu pot fi eludate. Una dintre ele este arhiva Camerei Notarilor Publici. Aici se pot gasi date inca din anul 1958, an la acre ea a fost infiintata. A doua posibilitate de control este la nivel national, prin Uniunea Notarilor Publici din România. „Aici au fost infiintate Registrele Nationale unde se poate constata cu usurinta daca s-a inregistrat sau nu vreun dosar succesoral cu persoanele in discutie, ori daca mostenitorii, fara sa dezbata mostenirea, au facut in decursul timpului anumite declaratii de renuntare sau de acceptare”, a mai spus Stefan Isache. Acelasi lucru este valabil si pentru testamentele decedatilor. Notarul public va elibera, la cererea persoanei interesate, in termen de 3 zile lucratoare de la solicitare, o incheiere cu privire la rezultatul verificarilor efectuate. Si in ceea ce priveste aplicarea apostilei exista unele modificari. Notarii pot aplica acum apostila pe actele emise de catre notarii piblici si fostii notari de stat, si pot supralegaliza acte. Pâna acum aceste chestiuni erau de competenta Tribunalului. Acum ele apartin Camerei Notarilor Publici. „Prin competentele pe care le-am primit s-a urmarit fluidizarea activitatii instantelor, in mod special in ceea ce priveste aplicarea apostilei”, a mai spus presedintele Camerei Notarilor Publici Bacau.
                    Alexandra Zaharia

                    Conditii dure pentru acordarea ajutorului social

                      Gata cu pomana?

                      Familiile care au o masina Dacia sau un cazan de facut tuica vor fi excluse de la ajutorul social. Primariile pot stabili criterii suplimentare de acordare a ajutorului. Acestea trebuie sa faca un plan de lucrari ce vor fi efectuate cu persoanele apte de munca si vor raporta la Agentia de Prestatii Sociale. Persoanele apte de munca vor prezenta lunar adeverinta ca nu si-au gasit de lucru.

                      Familiile care au o amarâta de Dacie sau un cazan de facut tuica vor fi excluse si anul acesta de la plata ajutorului social. Proiectul cu noile norme metodologice de aplicare a Legii 416/2001, privind venitul minim garantat, stabileste conditii extrem de dure de acordare a ajutorului social. La stabilirea venitului net lunar al familiei in cauza se iau in calcul, ca pâna acum, toate resursele financiare pe care aceasta le are, inclusiv cele din drepturi de asigurari sociale si de somaj, din obligatiile legale de intretinere, indemnizatii, alocatii si ajutoare cu caracter permanent si alte creante. Nu sunt luate in considerare doar bursele de studiu si cele sociale, precum si sprijinul financiar oferit elevilor in cadrul Programului national de protectie sociala "Bani de liceu". Totodata, la determinarea veniturilor solicitantilor de ajutor social se vor avea in vedere si bunurile materiale pe care ei le detin. Alaturi de norme sunt si listele cu bunurile considerate de stricta necesitate pentru nevoile familiale si cu cele care nu intra in aceasta categorie. In continuare, familiile care au cel putin unul dintre bunurile cuprinse in lista celor care nu sunt considerate de stricta necesitate nu vor beneficia de ajutor social. Lista se refera la cladiri in afara locuintei si anexelor gospodaresti, aparatura electronica (aparat de filmat, camera video, video interfon, amplificator audio, combine audio, laptop-uri, copiatoare xerox), obiecte de valoare (tablouri, obiecte de arta, din cristal si portelan de mare valoare, ornamentale din metale pretioase, blanuri scumpe), mijloace de transport (autoturisme si altele), utilaje agricole (tractor, combina etc.), utilaje de prelucrare agricola (presa de ulei, moara, cazan de facut rachiu etc.) masina de tricotat, razboi de tesut, gater si altele. Sunt excluse de la ajutor si familiile care au peste trei vaci, cinci porci, 20 de oi, doi cai, 50 de iepuri, 80 de pasari sau 15 familii de albine. Si cei care au depozite in banci, care, insumate, depasesc valoarea nivelului venitului minim garantat corespunzator tipului de familie, calculat pentru un an, nu vor avea dreptul la ajutor. In lista bunurilor de stricta necesitate sunt incluse locuinta si anexele gospodaresti, televizorul, masina de spalat, aragazul, centrala termica de apartament, aspiratorul, autoturismul adaptat pentru persoanele cu handicap, 1 bovina, 2 porci, 4 oi, 1 cal, 10 iepuri, 15 pasari sau 5 familii de albine. Tot in aceasta lista sunt mentionate terenuri intravilane de 500 mp (in urban) ori de 1.000 mp sau de 0,5-1ha in extravilan. Dar, la aceste criterii, consiliile locale pot aproba altele suplimentare, in functie de conditiile specifice fiecarei localitati.

                      Edilii cer criterii si mai drastice

                      Persoanele apte de munca vor trebui sa prezinte lunar adeverinta precum ca se afla in evidenta Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca si ca nu au refuzat un post oferit de aceasta. In plus, vor trebui sa aduca si adeverinta din care sa rezulte ca participa la serviciile pentru stimularea ocuparii fortei de munca si de formare profesionala. La rândul lor, primariile vor trebui sa faca planul de actiune sau de lucrari de interes local pe care le va realiza cu persoanele apte de munca. Planul, lista cu beneficiarii de ajutor social, precum si cu cei care presteaza ore de munca vor fi transmise lunar la Agentia Judeteana de Prestatii Sociale (AJPS), care, va plati, din acest an, ajutorul, prin posta sau banca. Primarii sustin ca, totusi, criteriile nu sunt suficient de drastice si ca nu la bunuri ar fi trebuit sa se uite legiuitorul, ci la puterea de munca a potentialilor beneficiari. “Legea asta a fost proasta din start, sustine Teodor Popa, edilul din Stanisesti. De saraci sunt saraci, unii traiesc numai din alocatia copiilor si venitul minim, va ia groaza daca intrati in casele lor, dar trebuia sa se tina cont si de capacitatea de munca. Daca esti sarac nu e obligatoriu sa fii si lenes!” Comuna Stanisesti e printre cele mai “bogate” in dosare, având 479 de beneficiari. Si comuna Rachitoasa are multe dosare: 286. Cornelia Hutanu, referent social in cadrul primariei, apreciaza ca doar 10 la suta dintre cei care au primit, in decembrie, venitul minim vor pierde acest drept dupa aplicarea noilor conditii. “In zona asta, oamenii sunt foarte saraci, arata referentul. Trei au iesit din plata din cauza ca nu au avut bani sa se duca pâna la Podu Turcului si sa aduca adeverinta de somaj". Pe de alta parte, cei obligati sa aleaga intre animale si venitul minim, sigur nu vor renunta sa creasca vaci si oi, “primesc subventii pentru ele si le asigura hrana zilnica". Victor Galita, viceprimar, se teme ca, primind banii cu mandat postal de la AJPS, oamenii nu-si vor mai plati impozitele, iar venitul Consiliului Local Rachitoasa va scadea. Si Ioan Dobrovat, edilul din Poduri, sustine ca ar fi necesare niste criterii mai dure. “Am avut situatii in care beneficiarul avea masina si facea taximetrie, dar declarase ca nu are venituri”, afirma edilul. El apreciaza ca Legea 416 trebuie sa vizeze doar persoanele neputincioase, bolnave sau vârstnice. “Sunt barbati tineri, intre 23 si 35 de ani care rastoarna muntii daca vor, dar nu vor, spune Ioan Dobrovat, revoltat. Nu fac nimic. Se roaga câte o babuta sa-i lucreze gradina si ei refuza, vor pomana! S-au invatat asa! Aproape jumatate din terenul comunei sta pârloaga si ei se plâng ca nu au ce mânca. Cel care e bun de munca nu ar trebui sa primeasca venitul minim garantat!”.
                      Elena Tintaru
                      Silvia Patrascanu

                      Criza de personal la Vama Bacau

                      Angajati la cota de avarie

                      Directia Judeteana de Accize si Operatiuni Vamale Bacau se confrunta cu o criza de angajati. In anul 2010, institutia a trecut printr-o permanenta modificare in ceea ce priveste structura de personal. Institutia a intrat in 2011 cu aceeasi problema: institutia dispune de 37 de posturi aprobate, dar gradul de ocupare este de numai 55 la suta.

                      Criza acuta de personal la Directia Judeteana de Accize si Operatiuni Vamale (DJAOV) Bacau. Desi institutia are in prezent mai multe atributii, atât pe linia controlului vamal, cât si pe verificarea operatiunilor de accizare, numarul angajatilor activi a ramas acelasi, daca nu, chiar mai mic. In anul 2010, Directia a trecut printr-o permanenta modificare in ceea ce priveste structura de personal. Astfel, dintr-o schema aprobata de structura din Bucuresti de 37 de posturi, din care 4 sunt functii de conducere, la nivelul DJAOV Bacau sunt ocupate in prezent doar doua posturi cu functii de conducere si 24 de executie. Iar problemele nu sunt numai acestea. Trei lucratori sunt in situatii speciale. Doi angajati de la Onesti sunt in concedii medicale, dupa ce au fost diagnosticati ca sufera de boli cronice, iar un al treilea lucrator, se va pensiona pe 29 ianuarie 2011. "Din acest motiv putem aprecia ca in acest moment avem un grad real de ocupare pe schema de personal, la nivelul DJAOV Bacau de 54,4 la suta, ceea ce presupune un volum foarte mare de lucru pentru fiecare angajat in parte", a declarat Valentin Grosu, director DJAOV Bacau.

                      Mai multe actiuni

                      Asta in conditiile in care, pe parcursul anului 2010, lucratorii din cadrul DJAOV Bacau au desfasurat 324 de actiuni pe linie de echipaje. Asta inseamna cu aproximativ 20 la suta mai multe decât in anul precedent. In 2009 au fost inregistrate doar 294 de actiuni. Mai mult decât atât, incepând cu luna iulie 2010, cu toata lipsa acuta de personal, fara nicio consultare a structurii teritoriale, Agentia Nationala a Vamilor a decis sa detaseze 3 lucratori vamali la biroul vamal al Aeroportului “George Enescu” Bacau. Doi dintre acestia lucrau chiar la Compartimentul echipaje mobile, cel mai solicitat.

                      Posturi blocate

                      Comparativ cu anul 2009, la Vama Bacau au fost patru lucratori in plus, fata de anul trecut. De noi angajari nici nu poate fi vorba. Posturile vacante din cadrul Directiei Judetene de Accize si Operatiuni Vamale Bacau sunt blocate. Ultimele angajari in sistem au fost facute in 2008. Atunci a venit un lucrator, iar in 2007 alte patru persoane au fost angajate. Cele mai mari probleme de personal sunt la compartimentele de inspectie fiscala, de supaveghere speciala si de echipaje mobile. Mai mult, nici salariile din sistem nu sunt atât de atractive (maxim 2.000 de lei, la gradul cel mai mare). Ca sa nu mai vorbim de stresul zilnic, de programul destul de incarcat, de responsabilitatile imense. Si asta in conditiile in care mafia alcoolului si a tigarilor a cunoscut in ultima perioada o mare amploare.
                      Sinziana Filimon
                      Roxana Neagu

                      Pusculite electorale

                        Cu un an inainte de alegeri, municipalitatea „baga” bani cu nemiluita in societatile pe care le detine

                        Mai multe firme care apartin municipalitatii bacauane si care n-au functionat niciodata, vor primi in acest an importante sume de bani, cu titlul de contributie a Consiliului Local la capitalul social al acestora. Topul firmelor care n-au functionat niciodata dar vor primi zeci de miliarde lei vechi de la bugetul local este condus de Art Bacau SRL, societate administrata de Mihai Sustac, fost consilier local din partea PNL. Art Bacau va primi 1,2 milioane RON (12 miliarde lei vechi). Pe locul al doilea se situeaza Novabac cu 600.000 RON (6 miliarde lei vechi). Topul e inchis de societatea care va administra Centrul de Afaceri si Expozitii. Aceasta va primi 450.000 RON (4,5 miliarde lei vechi) din partea edililor.

                        Primaria Bacau urmeaza sa "pompeze" in acest an peste 22 de miliarde lei vechi in firmele pe care le detine, dar care n-au apucat sa functioneze pâna in prezent. Art Bacau SRL, Novabac SA, respectiv SC Centrul de Afaceri si Expozitii SA au fost infiintate prin hotarâri de Consiliu Local in urma cu mai mult timp, insa au existat doar pe hârtie.

                        O firma care nu a facut nimic

                        Societatea Art Bacau a fost infiintata prin HCL nr. 17 din 29 ianuarie 2010. La data respectiva, mai multi consilieri locali au semnalat ca obiectul de activitate consemnat in Actul Constitutiv al societatii nu are legatura cu domeniul culturii, firma fiind infiintata in vederea administrarii Teatrului de Vara. Societatea a plecat la drum cu un capital social subscris si varsat in suma de 300.000 RON, bani virati din bugetul local. Firma e administrata de Mihai Sustac, fost consilier local din partea PNL, actualmente seful organizatiei municipale de tineret a partidului. Firma e controlata, cap – coada, de PNL prin intermediul consilierilor locali imputerniciti sa reprezinte interesele CL Bacau in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA): Nicolae Nechita, respectiv Ion Rotaru.

                        15 miliarde la mâna lui Sustac

                        La un an de la infiintare, Art Bacau a reusit sa functioneze doar teoretic, desi reprezentantii societatii au prezentat CL Bacau, pe 29 aprilie 2010, o proiectie a veniturilor si cheltuielilor ce urmau a fi inregistrate pe anul trecut. Pentru 2010, administratorul Mihai Sustac a prevazut venituri totale de peste 640.000 RON (6,4 miliarde lei vechi). In realitate firma nu a realizat nici pe departe veniturile prognozate. Cauza o reprezinta faptul ca Teatrul de Vara, obiectiv administrat de Art Bacau SRL, nu a primit aviz de functionare din partea Pompierilor, imobilul fiind lipsit de un rezervor cu apa pentru stingerea incendiilor, precum si de instalatie sceno-tehnica. SRL-ul Primariei va iesi din dezmortire abia dupa ce municipalitatea va rezolva aceste probleme. Chiar daca nu a functionat decât pe hârtie, Art Bacau va primi in 2011 suma de 1,2 milioane RON (12 miliarde lei vechi) din partea municipalitatii, cu titlul de contributie la capitalul social.

                        Centrul de Afaceri… liberale

                        SC "Centrul de Afaceri si Expozitii" SA Bacau a fost infiintata de municipalitate prin HCL nr. 224 din 30 iulie 2009. Societatea apartine CL Bacau, care detine 90 la suta din actiuni, respectiv Consiliului Judetean, care are o participatie de 10 la suta. Capitalul social al Centrul de Afaceri si Expozitii SA a fost stabilit la 500.000 RON, suma din care Primaria a varsat 135.000 RON, in timp ce CJ 15.000 RON, bani suficienti pentru demararea activitatii firmei. Aceasta nu a functionat niciodata, in pofida sumelor varsate de cele doua unitati administrativ teritoriale. Mai mult, pentru 2011, edilii au prevazut o infuzie de capital de 450.000 RON (4,5 miliarde lei vechi) pentru firma intrata in hibernare inca de la infiintare.
                        Structurile de conducere ale SC Centrul de Afaceri si Expozitii SA reprezinta o vitrina a PNL Bacau. Din AGA societatii fac parte Cristian Cojocaru, Lucian Ciubotariu, Isabela Adam si neobositul Mihai Sustac (conform HCL nr.224/2009). Intre timp, Sustac a demisionat din CL Bacau, optând pentru functia de administrator al Art Bacau SRL. El a fost inlocuit de Iulian Stoican, insa doar in comisia din care facea parte.

                        Servicii comunitare de 600.000 RON

                        A treia societate care va primi in 2011 bani de la Primarie este faimoasa Novabac SA. Aceasta a fost infiintata prin HCL nr. 170 din 27 mai 2010, insa nu a functionat pâna in prezent. Potrivit Actului Constitutiv aprobat prin HCL nr. 170, Novabac are un capital social de 2 milioane RON (20 de miliarde lei vechi) si va prelua majoritatea serviciilor de interes comunitar desfasurate in prezent de Directia Servicii Publice condusa de Viorica Marcu. Dupa modelul societatilor Centrul de Afaceri si Expozitii SA, respectiv Art Bacau SRL, AGA de la Novabac SA este impânzita de consilieri liberali (Isabela Adam, Ileana Paduraru, Vasilica Hirtescu).

                        „Primarul si viceprimarii vor hotari când va functiona societatea”

                        Viorica Marcu, seful Directiei Servicii Publice din subordinea Primariei a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca suma prevazuta in 2011 pentru capitalul social al Novabac este necesara pentru ca societatea sa functioneze. Marcu a apreciat ca Novabac va deveni operativa in 2011, dar ca decizia finala privind functionarea firmei apartine exclusiv conducerii municipalitatii. "Cei 600.000 RON prinsi in buget pentru 2011 reprezinta aproximativ 30 la suta din totalul capitalului social aprobat de Consiliul Local in 2010. Este o prima conditie ca societatea sa inceapa sa functioneze. Cel mai probabil, Novabac va functiona din acest an si va prelua activitatile desfasurate de Directia Servicii Publice. Decizia privind demararea activitatii la Novabac nu-mi apartine. Ea apartine executivului la vârf. Primarul si viceprimarii vor hotari când ne vom incepe treaba", a spus Marcu. Firma va prelua toti cei 353 de angajati ramasi in urma restructurarii Directiei Servicii Publice. Dintre acestia, peste 200 se ocupa de salubritate.

                        SC FCM Bacau SA, firma la care s-au brevetat majorarile de capital la nesfârsit

                        Gestionarea majorarilor de capital social in firmele detinute de Primarie pare sa fi fost inspirata de practica instituita in SC FCM Bacau SA. Societatea apartine, de asemenea, municipalitatii si a facut obiectul a trei majorari de capital social realizate in numai 8 luni, ultima fiind aprobata de Consiliul Local pe 28 decembrie, la ultima sedinta din 2010. Societatea a primit alte 12 miliarde, in urma aprobarii unui proiect de hotarâre initiat de 5 consilieri locali PNL, membri in Adunarea Generala a Actionarilor de la SC FCM Bacau SA. Banii au fost solicitati de catre administratorul societatii, Leonard Padureanu, printr-o adresa de numai 3 rânduri depusa la Primarie pe 27 decembrie, cu o zi inainte de sedinta CL.
                        In 2010, prin intermediul HCL nr. 87 din 25 martie, municipalitatea aproba majorarea capitalului social al FCM Bacau SA cu suma de 700.000 RON (7 miliarde lei vechi). Ulterior, in mai 2010, consilierii locali au aprobat o noua majorare a capitalului social. Prin HCL nr. 142 din 6 mai, municipalitatea a virat alte 500.000 RON (5 miliarde lei vechi) in conturile FCM Bacau SA, sub pretextul majorarii capitalului. Banii primiti de firma au fost folositi pentru stingerea unor datorii acumulate de aceasta catre diversi terti. Epopeea majorarilor de capital a continuat. Pe 31 august 2010, CL Bacau a aprobat "varsarea" a 12 miliarde lei vechi in capitalul social al SC FCM Bacau SA, prin aport in numerar, sub pretextul ca prin intermediul HCL nr. 87, respectiv HCL nr. 142 din martie si mai, alesii ar fi aprobat, de fapt, doar intentia de majorare a capitalului social, fara a aproba si virarea banilor.
                        Prin ingineriile financiare facute in 2010, municipalitatea a cheltuit de doua ori bani din bugetul local: pe seama „intentiei” de majorare a capitalului social al FCM Bacau SA (HCL 87; HCL 142), edilii au dat 12 miliarde societatii, banii fiind cheltuiti; de asemenea, pentru a acoperi lipsa sumei din capitalul social al FCM Bacau SA, edilii au procedat la o majorare propriu-zisa a capitalului, in suma de 1,2 milioane RON (prin HCL 288 din 31 august). Practic, suma de 12 miliarde aprobata prin hotarârile din martie si mai 2010 ale CL Bacau, a fost cheltuita in alt scop decât cel aprobat initial, prin hotarârile amintite.
                        Lucian Bogdanel

                        Scandal de proportii la Scoala din Gheorghe Doja

                          Revolta parintilor care au copii in invatamântul primar

                          Parintii elevilor din clasele I-IV, care invata in scoala din localitatea Gheorghe Doja, s-au revoltat impotriva unor decizii luate local de directorul unitatii de invatamânt. Circa 40 de persoane au pichetat luni dimineata in fata scolii pentru a-si cere drepturile. Cu totii doresc doar ca elevii din ciclul de invatamânt primar sa-si desfasoare cursurile dimineata.

                          Revolta de proportii in localitatea Gheorghe Doja, comuna Racaciuni. Zeci de parintii s-au adunat in fata Scolii cu clasele I-VIII pentru a protesta si a cere ca elevii din invatamântul primar sa-si desfasoare cursurile dimineata si nu in schimbul de dupa-amiaza, asa cum s-a stabilit inca de la inceputul anului scolar. “Nu suntem de acord cu asa ceva. Sa aduca elevii mici dimineata si sa-l lase pe cei mari, de la gimnaziu, dupa-amiaza. De fapt, conducerea scolii nu vrea sa respecte o hotarâre a Inspectoratului Scolar care ne-a dat noua dreptate. Noi am venit aici cu totii, cu tot cu elevi si vrem ca ei, pentru ca sunt mici, sa invete dimineata. Nu plecam pâna nu ni se rezolva problema”, ne-a declarat Angelica Iurascu, mama unui elev de clasa I, iar parerea ei a fost impartasita si de ceilalti protestatari. Pentru a se face auziti, mai multi parinti din localitate au facut o adresa oficiala si la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau. Pe 23 noiembrie au depus sesizarea la Registratura ISJ, iar pe 3 ianuarie 2011 au primit si raspuns, inregistrat cu numarul 15365/21.12.2010. “E o adresa semnata de dl inspector scolar Liviu Botezatu in care ni se da noua dreptate. Acum, domnul director nu vrea sa puna in aplicare aceasta decizie. Nu e normal”, au mai explicat oamenii.

                          Inspectoratul Scolar va lua masurile legale

                          Inspectoratul Scolar Bacau nu era strain de problema din Gheorghe Doja de ieri dimineata. Ba, mai mult, la sesizarea reporterilor de la DESTEPTAREA, a trimis in zona o noua echipa de inspectori pentru a aplana conflictul. “In primul rând pot sa va spun ca nu e vorba despre o noua hotarâre a ISJ in zona, pentru ca eu nu am semnat nimic in acest sens. Acea adresa la care se face referire este doar o recomandare a noastra, nicidecum o decizie definitiva. O astfel de hotarâre se ia numai dupa ce este consultat si Consiliul de Adminstratie. Oricum, asteptam ca inspectorul teritorial trimis in zona la sesizarea dvs. sa vina cu solutii reale dupa consultarea la fata locului a partilor implicate si, ulterior, vom emite si noi o decizie, bineinteles fundamentata legal”, a explicat prof. Florin Lazar, inspector scolar general. Tot scandalul a inceput insa de la faptul ca legea prevede clar ca orele din invatamâtul primar se desfasoara numai in prima parte a zilei. “Asa este, numai ca acolo, decizia ca elevii de clase I-IV sa invete dupa-amiaza era luata deja la inceperea anului scolar in curs. Ce sa mai modificam? Au fost decizii luate local si asumate de cei de acolo. Vom rezolva insa problema, va asigur. Nu vad de ce nu s-ar rezolva, mai ales ca acolo sunt doua microbuze scolare si se poate asigura transportul elevilor”, a mai spus Lazar.

                          S-a gasit solutia. Dupa-amiaza

                          Si problema s-a rezolvat. Mai târziu, spre dupa-amiaza. S-a decis, impreuna cu factorii de decizie locali ca elevii din clasele I-IV sa invete de dimineata. “Dar nu imediat. Nu aveam cum sa luam aceasta decizie peste noapte. Am stabilit ca modificarea sa fie aplicata incepând din semestrul II al anului scolar, dupa vacanta intersemestriala din luna februarie. S-a discutat si cu parintii, si cu directorul scolii. Au fost de acord cu totii. O sa fac tot posibilul sa rezolv aceasta nemultumire. Deja lucrez la noul program pentru microbuzele scolare”, ne-a precizat si Lucian Cheta, primarul comunei Racaciuni. Directorul scolii nu a putut fi contactat. In unitatea de invatamânt din Gheorghe Doja sunt inscrisi 55 de elevi pe clasele I-IV, 155 elevi in clasele de gimnaziu si inca 47 de prescolari, la gradinita.
                          Roxana Neagu

                          Fotbal, Liga a lll-a: Start in forta

                          FCM Bacau si-a reluat pregatirile, iar sâmbata va disputa primul amical

                          Harnici

                          FCM Bacau nu pierde timpul de pomana. Lidera Seriei l din esalonul al treilea si-a reluat ieri antrenamentele, punând astfel punct vacantei de iarna. De la reunirea lotului au absentat "secundul" Vasile Jercalau, "veteranul" Stefan Apostol si atacantul Dragos Huiban. Primii doi se vor alatura astazi programului echipei dupa ce ieri au fost la Bucuresti, la Consfatuirea Antrenorilor. Huiban, in schimb, va lua o pauza mai lunga, ca urmare a unei fracturi de metatarsiene suferita in vacanta. La polul opus, merita remarcata revenirea lui Marius Dobos si George Taban, doua piese de baza care au stat o buna perioada de timp pe tusa in toamna din cauza unor probleme medicale.

                          Nerabdator

                          Starea de spirit a antrenorului Gheorghe Poenaru a confirmat faptul ca tehnicianul "galben-albastrilor" se simte mai bine pe marginea terenului de joc decât in vacanta. "Sincer, de-abia asteptam sa ne reluam antrenamentele. Incepem anul cu gânduri bune si vrem sa ne pregatim asa cum trebuie in aceasta perioada pentru ca returul de campionat sa fie unul fructuos", a spus Poenaru, care spera sa nu se confrunte cu probleme de sanatate la nivelul lotului: "Imi doresc ca toti jucatorii sa fie sanatosi, insa, din pacate, a aparut aceasta accidentare a lui Huiban".

                          Program

                          Pentru elevii lui Gheorghe Poenaru, prima saptamâna de pregatire va aduce si primul meci de verificare. Sâmbata dimineata, lidera Seriei l din Liga a lll-a va sustine un amical pe terenul divizionarei B Ceahlaul Piatra Neamt. Pâna la reluarea campionatului, programata pe data de 4 martie, bacauanii vor disputa un numar de sapte meciuri de verificare. In afara Ceahlaului, FCM Bacau va mai intâlni echipa de prima liga FC Vaslui, pe 30 ianuarie, divizionarele B FC Botosani si Poli Iasi si colegele de serie Petrotub Roman si Ceahlaul ll. "Având in linii mari acelasi lot din toamna, imi sunt suficiente sapte jocuri", a precizat Poenaru, care a programat un stagiu de pregatire centralizata in perioada 24 ianuarie – 4 februarie.

                          Dan Sion

                          Karting: Calendar incarcat

                          Campionul mondial la clasa Mini, Denis Marcu, va concura pe mai multe fronturi si in 2011

                          Stimulente

                          2011 a inceput cum nu se putea mai bine pentru Denis Marcu. Pilotul Selenei Motor Sport Bacau a fost prezent la sfârsitul saptamânii trecute la "Marea Gala a Campionilor Mondiali" de la Montichiari (Italia), unde a fost premiat pentru triumful din WSK Master Series si cel din Cupa Natiunilor WSK. "Aceste recompense ma stimuleaza mult, mai ales ca ma asteapta un sezon foarte dificil", a declarat campionul mondial la clasa Mini.

                          Eliminare

                          Denis Marcu si-a configurat deja calendarul competitional pe anul in curs. Având in vedere programul incarcat, pilotul in vârsta de 12 ani va trebui sa sacrifice unele competitii. "Aproape sigur vom renunta la Campionatul Europei de Sud-Est. Denis l-a câstigat deja de doua ori si n-ar mai exista motivatie in acest sens", a precizat directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov.

                          Debut

                          Campionatul National va trece, si el, in plan secund. "Voi participa doar la rundele care nu se vor intersecta cu etape importante din WSK", a marturisit Denis Marcu. Pilotul lansat de Selena Motor Sport va incepe sezonul la jumatatea lunii februarie, atunci când va concura in Euro Trophy, pentru ca pe 27 februarie sa bifeze deja prima etapa din WSK Master Series.

                          Dan Sion

                          Atletism / Stagiu peste hotare

                          Cristian Vorovenci, in pregatire cu lotul national al Spaniei

                          In an preolimpic, componentii loturilor nationale de atletism se pregatesc pentru o serie de competitii majore. Sportivii sunt impartiti in toata lumea, cu stagii in Portugalia, Grecia, SUA. Bacauanul Cristian Vorovenci a plecat in Spania, intr-un schimb de experienta asigurat de Federatie. Astfel, timp de o luna, atletul legitimat la Stiinta se va antrena impreuna cu lotul national de semifond din aceasta tara, sub coordonarea lui Arturo Martin.

                          Conditii bune

                          In centrul de excelenta de la Madrid, Cristian Vorovenci este singurul strain si beneficiaza de parteneri antrenament valorosi, care i-ar fi lipsit in România. "Mi-a spus ca este multumit, are conditii bune acolo", a povestit antrenoarea Cristina Alexe, care-si va revedea elevul de la Stiinta la mijlocul lunii viitoare. Stagiul din Spania se va incheia pe 10 februarie, iar la finalul acestuia Cristian Vorovenci va participa la un concurs la Budapesta.

                          "Europene" indoor

                          Din Ungaria, Vorovenci merge la Bucuresti, unde va ramâne in perspectiva campionatelor nationale. Pe plan international, primul mare obiectiv indoor este reprezentat de Campionatele Europene de la Paris. Listele de participare se inchid la sfârsitul lui februarie, iar pentru participare Cristian Vorovenci va trebui ca pâna atunci sa figureze in Top 20 la nivel continental.

                          In aer liber

                          Anul trecut, Cristian Vorovenci a concurat la "europenele" in aer liber, de la Barcelona, unde s-a clasat pe pozitia a 10-a in proba de 800 m. In 2011, programul in aer liber cuprinde Cupa Europei pe echipe si "mondialele" universitare, "o competitie care a devenit una de nivel inalt", dupa cum apreciaza Cristina Alexe. Cireasa de pe tort: Campionatele Mondiale pentru seniori. (Dana P.)

                          Pregatire centralizata

                          Federatia Româna de Atletism a anuntat locatiile in care sportivii din loturile olimpice isi desfasoara activitatea. ~n pregatirea Campionatelor Europene indoor din luna martie (Paris), triplusaltistul Marian Oprea se afla in Grecia, Angela Morosanu (400 de metri garduri) se antreneaza in SUA, iar Cristian Vorovenci (800 m) in Spania. Roxana Birca (5.000 de metri) se pregateste in Portugalia, la Algarve, impreuna cu Ioana Doaga (800 si 1.500 de metri) si Bianca Razor (400 de metri). Ceilalti atleti din grupa de sprint, garduri, sarituri, se pregatesc la Bucuresti si Bacau (orase care beneficiaza de sali). Liliana Barbulescu si Catalin Câmpeanu se vor antrena in Cipru. Nicoleta Grasu ramâne in Capitala, in vreme ce restul grupei de aruncari, cu Bianca Perie (SCM Bacau) in componenta, se afla la Slanic Prahova. (D.P.)

                          Sectie intarita

                          La startul noului sezon atletic, sectia de profil de la CS Stiinta Bacau se prezinta cu o serie de noutati. Trei copii de perspectiva au fost adusi cu dubla legitimare juniori-seniori, singura forma de "dubla" care se mai accepta in sportul românesc in 2011. De la Gura Humorului a venit Alexandru Lucanu (recordmen national in sala la 300 m), aflat in primul an de juniori I si specializat pe 400 m si 800 m. De la Botosani provine Andrei Frumuz (200, 400 m), iar de la Ilfov, Claudia Bobocea (800, 1500 m). Dupa ce vor termina studiile liceale, cu totii vor trece in totalitate la Stiinta. 100% al clubului bacauan este Alexandru Soare, adus de la Buzau la finalul anului trecut si specialist in probele de 5.000 si 10.000 m, campion national la cros (juniori I) si intrat in primul an de tineret. Sectia ii mai are in componenta pe Cristian Vorovenci, Dan Cucerenco, Constantin Ifrim si Vlad Costras. (D.P.)

                          ULTIMELE ȘTIRI