Acasă Blog Pagina 5186

Drogurile usoare ucid

    Medicii sustin inchiderea magazinelor de vise

    Magazinele care comercializeaza substante din categoria drogurilor usoare ar putea fi inchise daca o propunere legislativa recenta va obtine suficiente voturi din partea parlamentarilor pentru a deveni act normativ. Medicii care se confrunta zi de zi cu tinerii consumatori spun ca efectele secundare ale etnobotanicelor sunt rapide si letale.

    Medicii atrag de peste doi ani atentia asupra pericolului pe care il reprezinta “etnobotanicele”, insa pâna acum autoritatile nu au intervenit eficient. O ordonanta de urgenta de acum un an a interzis comercializarea a 36 de substante si plante etnobotanice si le-au asimilat drogurilor. Efectul a fost contrar celui asteptat: pe piata au aparut urgent inlocuitori, iar magazinele s-au inmultit. Si in Bacau, piata etnobotanicelor este generoasa. Reteaua a impânzit toate zonele orasului, iar preturile sunt accesibile, adaptate publicului tinta: adolescentii si tinerii sub 30 de ani.

    40% dintre pacienti sunt elevi

    Medicii din Spitalul Judetean de Urgenta sunt cei care se confrunta cu efectele comertului liber de substante halucinogene. Daca in urma cu doi ani apareau cazuri sporadice de intoxicatie in urma consumului de etnobotanice, in cursul anului trecut si-au facut aparitia dependentii. “In anul 2010 am avut 64 de pacienti, ne-a declarat dr. Carmen Covrig, sefa sectiei Psihiatrie de la SJU Bacau. 40% au fost elevi, iar restul, persoane fara ocupatie. Vârsta minima a fost de 16 ani, iar cea maxima de 36 de ani. Din pacate, doi dintre pacienti au decedat.” La Psihiatrie ajung doar cazurile cu agitatie psihomotorie si cu agresivitate. “Numarul celor care ajung in spital este insa mult mai mare, deoarece intoxicatia cu etnobotanice este rezolvata in sectiile de medicina interna si anestezie-terapie intensiva”, explica dr. Covrig.Personalul sanitar spera ca o lege care va interzice acest comert va duce la o scadere a consumului, a intoxicatiilor si a dependentei de droguri.

    Neputinta in fata unor substante necunoscute

    In timp ce la drogurile clasice, cunoscute, efectele secundare apar in timp, la cele numite nejustificat “usoare” urmarile sunt imediate si extrem de grave. Pacienti tineri, care au recunoscut ca au consumat diverse substante din categoria etnobotanicelor, s-au stins in mâinile medicilor care nu i-au putut ajuta. Personalul medical trage un semnal de alarma pe care spera sa il auda parintii si profesorii. Consumatorul de droguri poate fi recunoscut usor. “In primul rând isi schimba personalitatea, ne-a declarat as. Stelian Radu. Devine irascibil, arogant, se supraapreciaza, refuza sa isi justifice faptele si comportamentul. De multe ori au un discurs foarte logic si convingator când sunt sub efectul drogurilor. De aceea, primul semnal de alarma nu trebuie ignorat. Al doilea ar putea veni prea târziu.” Printre obisnuitii sectiei de Psihiatrie se afla elevi si studenti care, inainte de a pasi in lumea drogurilor, au avut rezultate foarte bune la scoala si o viata de familie normala. “Din curiozitate, bravura sau, mai ales, o predispozitie la o boala psihica, au inceput sa consume droguri, explica dr. Covrig. In ultimul caz, batalia este pierduta. La un psihotic ajunge o singura experienta pentru dependenta pe viata.”
    Doina Mincu

    „Te uiti la ei si vezi ca se duc, dar nu stii ce ii omoara. Am avut cazuri la care am chemat tot spitalul. Li s-au facut toate analizele. Nu i-am putut salva. In doza de substanta etnobotanica, de ierburi, se adauga si altele. Starile pe care le au provin de la efectul toxic al acestor substante. In câteva ore apar tulburarile de ritm cardiac, insuficienta respiratorie, necroza renala.”
    dr. Carmen Covrig, sefa sectiei Psihiatrie de la SJU Bacau

    Un studiu national arata ca substantele etnobotanice ocupa locul al doilea in preferintele tinerilor, dupa marijuana. Consumul de droguri usoare a crescut de 4 ori de la un an la altul. Cazurile de dependenta sunt in crestere cu 35%.

    Top Sport, asociatie finantata ilegal cu 90 de miliarde lei vechi

      Dezmat pe banii bacauanilor

      Asociatia prin intermediul careia este finantata echipa de handbal masculin Stiinta Bacau a primit, ilegal, aproximativ 90 de miliarde lei vechi (3 milioane de dolari) in intervalul 2007-2010. Finantarile au fost acordate din bugetul municipalitatii si au avut ca temei legal Legea 350/2005 privind finantarile nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati non-profit de interes general. Pornind de la prevederile Legii 350, consilierii locali au aprobat un "Ghid al Solicitantului", pe baza caruia asociatiile, cluburile si organizatiile pot aplica in vederea obtinerii de "sponsorizari" de la Primarie. Pentru domeniul "Sport", Ghidul amintit stipuleaza ca solicitantii sunt obligati sa prezinte "certificat de identitate sportiva pentru proiectele care vizeaza promovarea sportului de performanta". Asociatia Top Sport nu detine un astfel de document.
      Potrivit "Ghidului Solicitantului", certificatul reprezinta criteriu de eligibilitate in vederea accesarii fondurilor publice de catre asociatie. Practic, desi nu a intrunit conditiile prevazute in Ghid, Top Sport a beneficiat in 4 rânduri de sume de ordinul zecilor de miliarde lei din bugetul local.

      Cele aproximativ 3 milioane de dolari primite ilegal de Asociatia Top Sport din bugetul municipalitatii, prin intermediul Legii 350, reprezinta cea mai mare suma de bani pusa la bataie de Primarie pentru o structura sportiva in ultimii ani. Banii au venit insa prin eludarea criteriilor de eligibilitate specificate in Ghidul Solicitantului, aprobat de Consiliul Local Bacau in fiecare an, in preambului sesiunii de depunere a aplicatiilor prin care se solicita "sponsorizari" din partea municipalitatii. Asociatiile si cluburile care au solicitat bani la capitolul sport, in temeiul Ghidului, erau obligate sa faca dovada ca detin un Certificat de Identitate Sportiva (CIS). Certificatul, asa cum reiese din Ghid, reprezinta criteriu de eligibilitate. Cine nu are CIS nu "pupa" sponsorizari in conditiile Legii 350, pe domeniul sport. Practic, incepând cu 2007, Primaria Bacau a finantat cu sume generoase o asociatie care nu a intrunit niciodata criteriile impuse prin hotarâre a CL si valabile pentru ceilalti aplicanti.

      "Sunt doar membru fondator, nu stiu ce se intâmpla cu banii"

      Constantin Giosanu – fost administrator public al municipiului Bacau, dar si membru fondator al Asociatiei Top Sport – sustine ca nu are cunostinta despre modul in care s-au primit banii de la Primarie. Giosanu s-a aparat declarând ca are doar calitatea de membru fondator al asociatiei.
      "Eu la Top Sport sunt membru fondator. Restul, habar nu am. Nu cunosc aceasta chestiune, ca sa fiu sincer. Am fost de acord sa infiintam asociatia, sa sustinem sportul, dar eu nu ma pricep la handbal ca sa intru in amanunte. Nu cunosc", a declarat Giosanu.
      In martie 2010, alesii locali au aprobat un proiect de hotarâre vizând stabilirea criteriilor de acordare a sponsorizarilor pe Legea 350. HCL nr. 63 din 17 martie 2010 continea mai multe documente anexate, intre care si Ghidul Solicitantului pentru domeniul sport. Presedintele de sedinta, la acea data, a fost George Bogatu, consilier local din partea PSD. Acesta a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca finantarea handbalului este similara cu cea a voleiului. "E vorba de o fundatie. Asociatia da bani unei fundatii care da bani echipei de handbal. Este un artificiu legal ca sa poata finanta handbalul. E un angrenaj intreg. Eu stiu ca banii se dau de la Asociatia Top Sport la Fundatia Top Sport", a declarat Bogatu, care a dezvaluit ca in Fundatia Top Sport ar activa aceeasi membri incadrati in Asociatie.

      "Nu mai fac parte din Organigrama"

      Victor Salomia, directorul Caminului de Batrâni, figureaza drept persoana de contact, in cadrul Asociatiei Top Sport pe siturile dedicate licitatiilor publice. Salomia a declarat insa ca nu mai face parte din Organigrama asociatiei si ca nu cunoaste modul in care aceasta a obtinut finantare de la Primarie. "Sunt mai multe detalii, eu nu mai am nicio treaba acolo. Nu sunt in masura sa dau detalii, pentru ca nu mai sunt in Organigrama asociatiei. Am fost la inceput, când s-a infiintat, parca prin 2007 – 2008", a afirmat Salomia.
      Nici managerul sportiv al clubului – Dorel Sanie – nu se afla la curent cu latura financiara a Top Sport. Acesta a declarat ca detaliile privitoare la finantare sunt apanajul presedintelui Top Sport, Constantin Apostol. "Eu ma ocup de partea sportiva – cazare, masa, hotel si tot ce inseamna parte de competitii. As putea sa va dezinformez, nu cunosc aceste detalii privitoare la bani", a afirmat Sanie.

      "Sa fiti sanatos"

      Asociatia Top Sport este prezidata de cumatrul primarului Romeo Stavarache, Constantin Apostol (PSD), directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala (ADR) Nord-Est . Am incercat sa luam legatura cu Apostol pentru a obtine explicatii cu privire la modul in care Top Sport primeste finantari de la Primaria Bacau, insa acesta a refuzat dialogul. "Sa fiti sanatos si sa aveti o zi buna", a declarat presedintele Asociatiei Top Sport.

      "Sunt fundatie, nu asociatie"

      Clubul Sportiv Universitar "Stiinta" Bacau, titularul echipei de handbal masculin, beneficiaza de CIS. Structura sportiva este insa in subordinea directa a Ministerului Educatiei, fiind club universitar.
      Florin Grapa, directorul CSU "Stiinta" a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca Asociatia Top Sport ar fi de fapt o fundatie si ca legea este respectata in cazul finantarii acesteia de catre municipalitate.
      "Top Sport nu este asociatie sportiva, este fundatie. Ei au denumit-o asociatie non-profit, care e tot fundatie. Pe Legea 350 nu poti finanta cluburi sportive. Finantarea e legala", a apreciat Grapa.

      "Tin la sport, dar banii sa nu ajunga pe la cumetri"

      Prefectura Bacau a intrat pe firul finantatii dubioase a Asociatiei Top Sport. Potrivit prefectului Constantin Scripat, institutia s-ar fi autosesizat cu privire la modul in care asociatia "patronata" de Constantin Apostol obtine bani de la Primaria Bacau. "Iubesc sportul, dar imi doresc ca banii sa ajunga la sportivi si nu in buzunarele cumetrilor actualei administratii locale. Prefectura s-a autosesizat cu privire la dosarul de finantare a Top Sport. Ne intereseaza aceasta problema pentru ca in joc sunt banii bacauanilor", a declarat Scripat.

      4 finantari intre 2007 si 2010

      Intre 2007 si 2010 Asociatia Top Sport a obtinut 4 finantari de la municipalitatea bacauana pe baza Legii 350. Prima finantare, in suma de 10 miliarde lei vechi, dateaza din 2007, când echipa de handbal Stiinta Bacau se batea sa se mentina in liga nationala, in care promovase cu un an inainte, in 2006. In 2008, prin HCL nr. 143 din 17 aprilie, alesii locali aprobau o finantare de 26 de miliarde lei vechi pentru Asociatia Top Sport. Proiectul câstigator prezentat de asociatie purta o denumire pompoasa: "Mentinerea echipei de handbal masculin in esalonul fruntas al ligii nationale". In 2009, asociatia prezidata de Apostol a obtinut o noua finantare de la Primarie, de aceasta data in suma de 24 de miliarde lei vechi, titlul proiectului câstigator fiind "Continuarea drumului european si mentinerea echipei de handbal masculin in esalonul fruntas al ligii nationale de handbal".
      In fine, ultima finantare dobândita de Top Sport dateaza din aprilie 2010, când asociatia s-a procopsit cu alte 30 de miliarde lei vechi de la bugetul local. Totalul finantarilor obtinute de asociatie se ridica la 90 de miliarde lei vechi.

      Criteriul CIS, in vigoare si pentru finantarile din 2011

      Criteriul de eligibilitate vizând prezentarea CIS de catre asociatiile sau cluburile care solicita bani de la Primarie pe baza Legii 350 a fost pastrat in vigoare si in acest an. Astfel, la ultima sedinta a CL Bacau – 12 februarie – alesii au aprobat un proiect de hotarâre vizând actele procedurale pentru punerea in aplicare a Legii 350/2005 in acest an. La domeniul “Sport”, edilii au pastrat prevederea existenta in HCL 63/2010. Practic, asociatiile sau cluburile care solicita finantare de la municipalitate pe domeniul “Sport”, trebuie sa depuna mai multe documente doveditoare printre care si CIS, certificat pe care Asociatia Top Sport nu-l are insa.
      Lucian Bogdanel

      “Nu ma ocup eu de aceste finantari, nu fac parte din comisia de care aproba finantarile pe Legea 350. Din moment ce sunt finantati, trebuie sa aiba si un astfel de certificat”
      Dragos Luchian, viceprimar

      Fotbal, Liga a lll-a: In linie dreapta

      Pâna la reluarea campionatului, FCM Bacau va mai juca doua meciuri de verificare

      Obiectiv

      Trei saptamâni si doua meciuri de pregatire. Atât o mai despart pe FCM Bacau de startul returului ligii a treia. Un retur pe care "galben-albastrii" il incep din postura de sefi ai Seriei l. "Obiectivul nostru este cât se poate de clar: revenirea in liga secunda. Pentru aceasta, trebuie sa avem un parcurs cât mai bun cu putinta in partea a doua a campionatului", a declarat antrenorul Bacaului, Gheorghe Poenaru.

      Program

      Tehnicianul bacauan considera ca echipa sa se afla in grafic din punct de vedere al pregatirilor. Ultimul reper, jocul-test cu CSM Pascani, a fost edificator in acest sens. "Apreciez modul in care jucatorii s-au angajat la efort, chiar daca veneau dupa o perioada destul de solicitanta", a spus Poenaru, care a stabilit ca si aceasta saptamâna, premergatoare meciului de verificare cu Botosaniul, sa includa trei zile cu câte doua antrenamente.

      Formula

      Ultimele doua confruntari dinaintea reluarii campionatului, cu FC Botosani si Aerostar, vor propune un FCM Bacau cât mai apropiat startului de retur ca formula de echipa. "In proportie de 70 la suta voi folosi aceeasi echipa cu care ne vom prezenta pe 4 martie, la prima etapa a returului", a precizat Poenaru, care a tinut sa aprecieze recuperarea stoperului Lozneanu si achizitionarea lui Hurdubei: "Sunt doi jucatori pe care contam".

      Dan Sion

      Rezultatele "galben-albastrilor" in meciurile de pregatire
      Ceahlaul Piatra Neamt – FCM Bacau 2-1. Pentru bacauani a marcat Intuneric.
      Ceahlaul Piatra Neamt – FCM Bacau 0-0
      FCM Bacau – FC Vaslui 1-2 (Dobos)
      Politehnica Iasi – FCM Bacau 3-2 (Luncanu si Dobos)
      Ceahlaul ll- FCM Bacau 1-1 (Dobos)
      CSM Pascani- FCM Bacau 0-1 (Vraciu)

      Volei, cadeti: Vor sa ramana lideri

      La mijlocul acestei saptamâni, CSS Bacau incheie conturile cu sezonul regulat

      Final devansat in Seria A. Astazi si mâine, juniori II de la CSS Bacau vor sustine ultimele meciuri din drumul pentru calificarea la turneul semifinal. Echipa pregatita de Eusebiu Turcanu si Gheorghe Pop are deja biletele pentru faza urmatoare a competitiei, dar nu-si permite sa se relaxeze daca vrea sa termine grupa pe locul I.

      Etape legate

      Etapa a IX-a este programata pentru 20 februarie, dar CSS Bacau intra la fileu mai devreme cu Triumf Botosani. Schimbarea a fost solicitata de adversari, care miercuri trebuie sa joace si la Râmnicu Sarat si vor sa lege deplasarile pentru a face economie. Bacaul si-a dat acordul, astfel incât duelul CSS-Triumf va avea loc astazi, de la ora 17.00, la sala de sport de la CN "Vasile Alecsandri".

      La Suceava

      Dupa jocul cu Triumf Botosani, bacauanii pleaca la Suceava, unde miercuri disputa jocul cu LPS (ora 15.00). Acesta va fi ultimul meci pentru CSS in sezonul regulat, in conditiile in care gruparea bacauana are liber in etapa finala, programata pe 6 martie. "Vrem sa câstigam clar ambele partide, ca sa ramânem pe primul loc", a subliniat antrenorul Eusebiu Turcanu.

      Semifinalele, in Bacau?

      Voleibalistii bacauani au urcat in fotoliul liderului in etapa precedenta, detronându-i pe cei de la CSS Falticeni printr-un succes inregistrat acasa, 3:1. Ca sa-si mentina pozitia, cadetii CSS-ului nu au voie sa se joace in ultimele doua jocuri din faza I. Semifinalele vor avea loc in intervalul 30 martie – 2 aprilie, iar clubul bacauan a trimis o solicitare catre Federatia Româna de Volei pentru organizarea turneului.

      Obiectiv: turneul final

      Localitatile de desfasurare a turneelor semifinale vor fi stabilite de catre Comisia Centrala de Competitii, pe 15 martie. "Obiectivul nostru este sa ajungem din nou intre primele sase echipe din tara", a mai spus Eusebiu Turcanu. Din cele trei serii semifinale, gruparile clasate pe primele doua locuri vor avansa in disputa pentru medalii, turneul final urmând sa se desfasoare in intervalul 27 aprilie – 1 mai. (Dana P.)

      Handbal masculin: Seria continua

      "Studentii", intre campionat si cupele europene

      Infrângerea de la Cluj (23-26) a fost primul pas dintr-o saptamâna in care Stiinta Municipal Dedeman are trei meciuri in program. Daca prima deplasare a anului a fost in campionat, urmatoarea ii trimite pe elevii lui Gabriel Armanu si Adrian Brezan la Pljevlja (Muntenegru), pentru meciul-tur cu RK Rudar, din optimile Challenge Cup. Startul in cea de-a treia primavara continentala consecutiva se va da 19 februarie, mansa secunda urmând sa se desfasoare in Bacau pe 26 februarie. Intre doua drumuri, echipa bacauana mai are insa si un duel de calibru in Liga Nationala, care va marca totodata reintâlnirea "studentilor" cu propriul public. Miercuri, 16 februarie, de la ora 17.00, Stiinta este gazda pentru HC Odorhei, echipa candidata la titlul neoficial de campioana a turului. (D.P.)

      Volei feminin / Divizia A1: Cu Medicina, de la 14.00

      3Etapa a 17-a a Diviziei A1 la volei feminin incepe in… Sala Sporturilor din Bacau, acolo unde mâine, de la ora 14.00, lidera Stiinta va primi vizita echipei de pe locul 5, Medicina Târgu-Mures. Studentele vor sa-si conserve primul loc in clasament si, eventual, sa-si mareasca numarul de puncte avans fata de Tomis Constanta, care va juca in aceasta runda, pe teren propriu, cu Dinamo Bucuresti. Derby-ul dintre Tomis si Dinamo, transmis in direct de Digi Sport, cu incepere de la ora 20.00, va pune punct intermediarei de miercuri. (D.S.)

      Handbal / Juniori II: Spre semifinale

      A doua jumatate a fazei preliminare s-a lansat in fieful liderului din Seria B. Primele meciuri din 2011 s-au desfasurat la Adjud, in cadrul celui de-al treilea turneu din cele cinci programate in prima parte a sezonului. Din patru etape, CSS Bacau a câstigat trei. Elevii lui George Calin s-au inclinat, la limita, doar in fata gazdelor. "A fost un turneu bun, asa cum ne-am propus. Sunt multumit de evolutia copiilor. De-acum ne pregatim pentru semifinale, unde suntem calificati. Mai avem doua turnee intre timp, dar nu se mai poate intâmpla nimic care sa ne strice planurile", a declarat antrenorul George Calin. Rezultate:
      – etapa I: CSS Bacau – LPS "Nadia Comaneci" Onesti 32-19, Sc. 3 Adjud – LPS Focsani 33-20;
      – etapa a II-a: LPS Roman – CSS Bacau 31-38, LPS Onesti – Sc. 3 Adjud 17-43, LPS Roman – LPS Focsani 30-29;
      – etapa a III-a: Sc. 3 Adjud – LPS Roman 40-27, LPS Focsani – LPS Onesti 27-27, CSS Bacau – Sc. 3 Adjud 33-34;
      – etapa a IV-a: LPS Onesti – LPS Roman 25-33, LPS Focsani – CSS Bacau 25-30.
      Urmatoarele doua turnee se vor desfasura la Focsani (18-19 martie) si Onesti (21-22 aprilie), dupa care primele doua clasate vor evolua in semifinale. Ecuatia echipelor calificate in faza superioara este ca si rezolvata, Sc. 3 Adjud si CSS Bacau ocupând detasat locurile cu bilete la semifinale. Juniorii bacauani tintesc insa mai sus. "Turneul semifinal reprezinta o etapa pe care trebuie sa o parcurgem cu obiectivul de a merge la turneul final. Ne dorim sa venim acasa cu o medalie de gât", a subliniat George Calin. Turneul semifinal se va desfasura pe 14-15 mai, in timp ce meciurile pentru medalii sunt programate in perioada 8-12 iunie. (Dana P.)

      Clasament
      1. Sc. 3 Adjud 12 11 0 1 406-301 22
      2. CSS Bacau 12 8 1 3 364-301 17
      3. LPS Roman 12 5 0 7 335-376 10
      4. LPS Focsani 12 3 1 8 301-339 7
      5. LPS Onesti 12 1 2 9 273-362 4

      Fotbal, Liga a lll-a: Buni pentru retur

      FCM Onesti nu se va retrage din campionat

      Sperante

      Pauza competitionala s-a dovedit una plina de incertitudini pentru FCM Onesti. Amenintata cu retragerea din Liga a lll-a din cauza problemelor financiare, echipa de pe Trotus a gasit pâna la urma resursele necesare continuarii campionatului. "Cert este ca vom fi pe teren in retur. Ceea ce a fost mai rau, speram sa fi trecut", a declarat antrenorul Florin Pavel, care a fost nevoit sa faca pregatirea de iarna "pe bucati".

      Cantonament

      "Am incercat sa ne adaptam cât mai bine situatiei. Cel mai important este ca am reusit sa efectuam un mini-cantonament in localitate, chiar daca perioada nu a fost cea mai indicata", a marturisit Florin Pavel, care ar fi preferat ca finalul stagiului de pregatire centralizata sa nu se apropie intr-atât de mult de startul returului.

      Efectiv

      In linii mari, gruparea de pe Trotus va miza pe acelasi efectiv folosit si in turul de campionat. La capitolul plecari figureaza cea a portarului-veteran Pascu, in timp ce rubrica "achizitii" se prezinta alba, asa cum va ramâne, probabil, pâna la finalul sezonului. "Am fi avut nevoie de un atacant, dar de unde si cu se sa-l luam?", s-a lamentat Pavel.

      Amicale

      La finalul saptamânii trecute, FCM Onesti a sustinut primul joc de verificare al iernii, remizând, 1-1, in compania divizionarei D Mondosport. Miercuri, onestenii vor intâlni, pe teren propriu, pe Forex Brasov, pentru ca sâmbata sa joace contra Moinestiului. Saptamâna viitoare, elevii lui Pavel vor bifa ultimele doua amicale dinaintea inceperii returului: cu Laminorul Roman si CSM Brasov.

      Dan Sion

      Volei feminin / Divizia A1: Si-au luat revansa!

      Unic Piatra Neamt – Stiinta Bacau 0-3 (21-25, 17-25, 17-25)

      Lidera

      Stiinta Bacau continua sa domine sezonul regulat al Diviziei A1. Eliminata din Challenge Cup, echipa bacauana si-a luat o splendida revansa in campionat, acolo unde sâmbata a trecut cu 3-0 de eterna rivala, Unic, chiar la Piatra Neamt. In acest caz, revansa este cuvântul cel mai potrivit, studentele razbunând cu vârf si indesat infrângerea suferita in tur, pe teren propriu, cu scorul de 3-2.

      Revenire

      Primul set a fost si cel mai disputat. Gazdele au inceput in forta, conducând in momentul celui de-al doilea time-out tehnic cu 16-11. Bacauancele au avut insa o revenire de senzatie, egalând la 17 si apoi desprinzându-se cu 25-21 pe serviciile Ramonei Elisei. "Succesul din acest prim set a avut un rol foarte important", a dezvaluit dupa joc antrenorul Stiintei, Florin Grapa.

      Avans

      Beneficiind de evolutia exacta a centrilor Herlea si Fales si având in serviciu una din armele de baza, Stiinta a tinut la distanta Unicul in restul jocului. A rezultat o victorie in trei seturi, urmatoarele doua acte fiind arhivate la acelasi scor, 25-17. Gratie celor trei puncte obtinute la Piatra Neamt, Stiinta ramâne lidera clasamentului, pastrându-si avansul de o lungime de unda fata de Tomis.

      Formatii
      Unic Piatra Neamt: Miclea, Zaharia, A. Chivorchian, Yevsikova, Sobo, Stanciu, Albu – libero. Au mai jucat: Buz, Curca, Marin. Antrenor: Marian Constantin.
      Stiinta Bacau: Polischiuk, Elisei, Bunea, Herlea, Fales, Purice, Manu- libero. Au mai jucat: Iosef, Nitulescu, Lupu. Antrenor: Florin Grapa.

      Dan Sion

      Clasament
      1. Stiinta Bacau 15 14 1 44-6 42p.
      2. Tomis 15 14 1 42-5 41p.
      3. Unic 15 11 4 37-20 33p.
      4. Dinamo 14 10 4 37-16 31p.
      5. Tg.Mures 15 8 7 29-26 25p.
      6. CSM Lugoj 14 8 6 25-27 21p.
      7. PV Botosani 15 6 9 22-29 20p.
      8. CSMU Craiova 14 4 10 16-32 12p.
      9. U Cluj 15 3 12 12-39 8p.
      10. CSM Bucuresti 14 1 13 9-39 4p.
      11. CSM Sibiu 14 1 13 4-40 3p.

      Etapa oaspetelor

      Runda a 16-a a Diviziei A1 la volei feminin a apartinut echipelor vizitatoare, care au obtinut patru victorii din cinci posibile. Rezultate: U Cluj- Medicina Tg. Mures 0-3, Unic Piatra Neamt -Stiinta Bacau 0-3, Dinamo Bucuresti – Pro Volei Botosani 3-0, CSM Sibiu- Tomis Constanta 0-3, CSM Bucuresti – CSM Lugoj 1-3. CSMU Craiova a stat.

      Miercuri, cu Medicina

      Etapa a 17-a a campionatului va avea loc miercuri, 16 februarie, si va avea drept cap de afis derby-ul Tomis Constanta-Dinamo, care va fi televizat de la ora 20.00 de Digi Sport. Stiinta va evolua acasa, de la ora 14.00, in compania Medicinei Târgu-Mures. Iata programul complet al intermediarei: CSM Bucuresti – U Cluj, CSM Lugoj- CSM Sibiu, Tomis-Dinamo, Pro Volei Botosani – CSMU Craiova, Stiinta Bacau – Medicina Târgu-Mures. Unic sta.

      Fotbal, Liga a lll-a: Prima victorie

      FCM Bacau a invins vineri, in deplasare, cu 1-0 pe CSM Pascani intr-un joc de verificare

      Golul lui Vraciu

      FCM Bacau a obtinut vineri, intr-un joc de verificare disputat la Pascani, prima victorie din 2011. "Galben-albastrii" s-au impus in fata colegei de serie, CSM Pascani, cu scorul de 1-0 gratie golului marcat de Catalin Vraciu in minuitul 65. "Vârful" bacauan a finalizat cu un sut plasat din marginea careului o faza de atac a echipei sale.

      Antrenament util

      Antrenorul oaspetilor, Gheorghe Poenaru s-a declarat multumit de evolutia elevilor sai. "Am controlat jocul si ne-am creat mai multe situatii de gol contra unei echipe care a aratat lucruri foarte frumoase in prima jumatate a campionatului. Consider jocul de la Pascani drept un antrenament bun pentru noi", a spus Poenaru.

      A revenit Lozneanu

      Bacauanii au inceput partida de vineri cu urmatoarea formula de echipa: Stamatin- Mihalachioaie, Bursuc, Ursu, Codreanu- Lipovanu, Apostol, Apostu, Luncanu- Boghian, Hurdubei. Au mai jucat: Petrache, Eudean, Taban, Menghia, Dobos, Vl. Pavel, Vl. Scânteie, Vraciu, Curiliuc si Lozneanu. De remarcat revenirea pe teren a lui Lozneanu dupa fractura de piramida nazala suferita luna trecuta.

      Dan Sion

      Hurdubei, la FCM Bacau

      Lidera Seriei l a esalonului trei, FCM Bacau si-a intarit compartimentul ofensiv prin aducerea lui Adrian Hurdubei. Atacantul in vârsta de 20 de ani a evoluat in turul de campionat la Farul Constanta. "Am batut palma cu Hurdubei pentru un contract care se intinde pe o perioada de doi ani si jumatate", a precizat presedintele FCM Bacau, Daniel Scânteie. (D.S.)

      Sâmbata, cu Botosaniul

      Pâna la startul returului, programat de data de 4 martie, FCM Bacau va mai sustine doua jocuri de pregatire, ambele programate pe teren propriu. Sâmbata, 19 februarie, "galben-albastrii" vor primi vizita divizionarei B FC Botosani, pentru ca pe data de 25 februarie sa evolueze in compania colegei de serie, Aerostar. (D.S.)

      Sport Club Bacau a invins cu 2-0 pe Aerostar intr-un amical jucat sâmbata: Un gol pe repriza

      Sâmbata, pe o vreme friguroasa, colegele de serie Sport Club Bacau si Aerostar s-au intâlnit intr-un joc de verificare disputat pe terenul unitatii militare. Câstig de cauza a avut SC Bacau, care s-a impus cu 2-0. Scorul a fost deschis in minutul 30 de ex-galateanul Schwarz, care a reluat din apropiere un balon trimis in bara din lovitura libera de un coechipier. In partea secunda, echipa lui Ciprian Panait si-a marit avantajul gratie lui Dragan. (D.S.)

      FCM Onesti, in febra verificarilor

      In pregatirea pentru retur, FCM Onesti va sustine in aceasta saptamâna primele meciuri amicale. Astfel, joi, 17 februarie, de la ora 12, pe stadionul CSM, echipa onesteana va intâlni pe Forex Brasov, iar sâmbata, 19 februarie, va disputa in deplasare la Moinesti un meci cu echipa locala ce activeaza in Liga a IV-a, CSM. Pe 22 februarie, onestenii vor primi vizita celor de la Petrotub Roman.
      O veste deosebita pentru FCM Onesti o reprezinta faptul ca un cunoscut om de fotbal din municipiul de pe Trotus, ce a activat si ca arbitru in urma cu multi ani, Maricel Bujor, presedinte al Consiliului de Administratie al SC Hotel Trotus, s-a alaturat actionarilor clubului, care au hotarât modul cum vor sprijini echipa onesteana pentru returul campionatului dar si pentru sezonul competitional urmator. Noutati s-au inregistrat si la nivelul lotului de jucatori. In returul acestui campionat, pentru FCM Onesti vor evolua Despan (transferat de la Politehnica Iasi) si Ploscaru (care a evoluat la Ceahlaul Piatra Neamt), in timp ce Cristi Borcescu, Adrian Pascu, Gisman si Postolica nu mai fac parte din componenta echipei onestene.

      Ion Moraru

      „Mi-e mila de cei cu masini!”

        In asteptarea parcarilor

        De ani buni locatarii blocurilor de pe Aleea Electricienilor solicita Primariei Bacau amenajarea unor locuri de parcare in zona lor. Teren este suficient. Cu vreo doi ani in urma, la cererea primariei, proprietarii de masini au semnat un tabel prin care consimteau ca vor plati anual o taxa pentru un loc de parcare. Primaria nu a mai pus in practica promisiunea facuta.

        Aleea Electricienilor este intesata de masini parcate de o parte si de alta a strazii. Locatarii din zona au fost nevoiti sa dea jos garduletele care imprejmuiau blocurile si sa-si tina masinile pe spatiile pe care ani de zile au cultivat flori si au semanat iarba. Orice petec de pamânt din jur este valorificat ca loc de parcare. Dar problema nu este rezolvata cu aceasta. Strada nu are o latime mai mare de patru metri si prin parcarea masinilor se ingusteaza si mai mult. “Stam foarte prost cu locurile de parcare, ne-a declarat Lucica Luntraru. Sunt momente in care este foarte aglomerat si multi nu au unde sa-si parcheze masina. Noi am dat gardul din jurul blocului mai aproape de perete si o parcam pe trotuar. Nu avem unde sa o tinem”. La rândul lui, V.T. ne-a spus: “Fiecare isi parcheaza masina pe unde poate. Ajung sa se certe intre ei, mai ales seara, când se aduna toti pe-acasa si vad ca locul pe care isi tineau masina este ocupat. Eu nu am masina, dar mi-e mila de ei”. Locatarii se plâng ca mai ales seara nu se mai poate circula printre autoturismele parcate. Exista riscul ca in caz de incendiu ori de accident sau boala sa nu poata patrunde masina de pompieri sau ambulanta. Oamenii spun ca solutii de rezolvare a problemei exista, numai primaria sa vrea sa le puna in practica. Cu vreo doi ani urma se parea ca primaria va tine cont, in sfârsit, de doleanta locatarilor. A dat chiar semne ca ar fi gasit o solutie pe care o va pune in practica. A facut primul pas, insa s-a oprit apoi si nu a mai continuat ceea ce promitea sa faca. Locuitorii din zona considera ca ar mai fi si alte locuri care ar putea fi valorificate. Unii dintre ei ii propun primariei sa analizeze posibilitatea desfiintarii gradinilor de zarzavat din spatele blocului numarul unu si a amenajarii aici a unei parcari. Nu in ultimul rând solicita si asfaltarea aleilor dintre blocuri, pentru a nu mai inota prin noroi.
        Elena Tintaru

        Handbal masculin / Liga Nationala: Reluare gresita

        "U" Cluj – Stiinta MD Bacau 26-23 (15-15)

        Derby pentru Europa rezolvat strategic. Clujul a aratat ca stie ce vrea si, in saptamâna premergatoare reluarii campionatului, s-a intarit cu trei jucatori liberi de contract de la vicecampioana UCM Resita: goal-keeper-ul Ionut Irimus, respectiv extremele Vali Ghionea si Predrag Vujadinovic. Mutari decisive, in conditiile in care noii veniti au marcat 11 din cele 26 de goluri ale gazdelor si au punctat in momente-cheie. Stiinta a raspuns aliniind aceeasi garnitura din prima parte a sezonului si a suferit din nou la nivelul interilor stânga, a caror eficacitate a fost zero. Moskalenko nu a jucat acuzând dureri la glezna, in timp ce Dinescu nu a reusit sa marcheze deloc din sapte incercari. Acesta este cadrul primului meci oficial sustinut de Stiinta Municipal Dedeman in 2011 si pierdut pe terenul Clujului, intr-un duel cu bataie la locurile in viitoarea editie a cupelor europene.

        Cifre

        Pe teren, cele doua formatii au incheiat prima repriza la egalitate, 15-15. In partea secunda, "studentii" au trecut in avantaj in min. 39 (18-17), iar cu 13 minute inainte de final tabela a aratat un nou echilibru: 20-20. In superioritate numerica, Stiinta a avut aici sansa desprinderii, intoarsa insa pe dos pe fondul greselilor individuale. O fortare in atac a lui Dinescu, o pasa gresita, o interceptie realizata de Ghionea si totul s-a terminat. In loc sa ia avans, echipa bacauana a primit patru goluri consecutive (20-24 min. 53), fiindu-i imposibil sa mai revina. Au marcat:
        – "U" Cluj: Ghionea (8), Lazar (5), A. Bondar (4), Vujadinovic (3), Mocanu (3), Busecan (3).
        – Stiinta MD: Ghita (11), Dospinescu (4), Rotaru (3), Gurkovskiy (3), M. Bondar (1), Grieze (1).

        Plus si minus

        "Ne-am aparat foarte bine, am primit doar 26 de goluri in deplasare, dar am platit tribut atacului si indisciplinei tactice in situatie de superioritate numerica, in special pe inter stânga. In fiecare zi repetam la antrenament astfel de lucruri, insa nu toti jucatorii respecta ceea ce stiu ca au de facut. Ne-am grabit si am oferit adversarilor trei mingi de contraatac pe superioritatea noastra, dupa care n-am mai putut sa intram in joc", a explicat antrenorul Gabriel Armanu dupa un meci care a crescut la patru puncte distanta dintre Stiinta si locurile de cupa europeana. "Studentii" stationeaza la mijlocul Ligii Nationale, iar pentru ultima etapa a turului se pregatesc sa primeasca vizita liderului HC Odorhei.

        Dana Popa

        Clasament
        1. HC Odorhei 12 11 0 1 389-331 22
        2. UCM Resita 12 10 1 1 395-334 21
        3. HCM Constanta 12 9 1 2 409-354 19
        4. CSU Suceava 12 8 0 4 370-332 16
        5. "U" Cluj 12 8 0 4 355-327 16
        6. Pandurii Tg Jiu 13 8 0 5 390-381 16
        7. Stiinta MD Bacau 12 6 0 6 331-324 12
        8. CSM Satu Mare 12 5 1 6 369-379 11
        9. Minaur 12 4 1 7 325-360 9
        10. Dinamo 12 3 1 8 319-351 7
        11. Steaua 12 2 2 8 327-361 6
        12. Poli Timisoara 12 3 0 9 327-368 6
        13. CSM Bucuresti 12 3 0 9 354-397 6
        14. CSM Oradea 11 0 1 10 292-353 1

        Rezultatele etapei a XII-a

        – CSU Suceava – Steaua 33-32, Dinamo Brasov – UCM Resita 26-31, HC Odorhei – CSM Satu Mare 34-31, "U" Cluj – Stiinta Municipal Dedeman Bacau 26-23, Minaur Baia Mare – Poli Timisoara 34-21, Energia Târgu Jiu – CSM Bucuresti 28-31; 16 februarie: CSM Oradea – HCM Constanta (17.00).
        Etapa urmatoare (ultima din tur): 15 februarie: UCM Resita – "U" Cluj (17.00); 16 februarie: Stiinta MD Bacau – HC Odorhei (17.00); 19 februarie: Poli Timisoara – CSU Suceava, CSM Satu Mare – Minaur, UCM Resita – "U" Cluj, CSM Bucuresti – Dinamo Brasov, Steaua – CSM Oradea. In devans, HCM Constanta – Energia Pandurii Târgu Jiu 37-32 (18-14). (D.P.)

        Antrenorii, convocati la Bucuresti

        Federatia Româna de Handbal organizeaza luni, 14 februarie (ora 11.00), sedinta Subcomisiei Tehnice masculine, la care sunt invitati toti antrenorii echipelor din Liga Nationala. Prezenta tehnicienilor este obligatorie, neparticiparea fiind sanctionata cu ridicarea dreptului de a sta pe banca la urmatoarele trei etape de campionat. Pe ordinea de zi a intrunirii de la Bucuresti figureaza, printre altele, analiza evolutiei echipelor nationale de seniori si tineret la CM din Suedia, respectiv grupa de calificare pentru CM (Belgia). Se va mai discuta despre perfectionarea sistemului competitional 2012-2013 la nivel de seniori, precum si despre reintroducerea normelor de control din sezonul 2011-2012. (D.P.)

        Politistii de la Rutiera, cu ochii pe soferi

          In cursul zilei de sâmbata, 12 februarie, agentii Serviciului de Politie Rutiera Bacau au desfasurat o actiune de control si prevenire pe aproape toate drumurile din judet. Peste 70 de lucratori organizati in aproximativ 25 de echipaje au stat de veghe atât in municipiile Bacau, Onesti si Moinesti, cât si pe raza localitatilor arondare Serviciului Rutier. Actiunea s-a desfasurat in intervalul orar 10:00 – 16:00. Ea face parte din Campania "Alege viata!". "Urmarim reducerea victimizarii prin accidente de circulatie si de ce nu, controlul si disciplinarea tuturor categoriilor de participanti la trafic: pietoni, biciclisti, carutasi si nu in ultimul rând urmarim combaterea excesului de viteza", a declarat comisar Dorin Roman, sef Serviciul Politiei Rutiere Bacau. Actiunea a dat si rezultate: o infractiune constatata; 443 de sanctiuni contraventionale, in valoare de aproximativ 82.000 de lei; bunuri confiscate (materiale feroase ) in valoare de 400 de lei; 10 permise de conducere ridicate; 25 de certificate de inmatriculare retinute.

          Mai putine accidente rutiere

          In anul 2010 statitisticile au cunoscut scaderi ca numar de accidente rutiere produse pe drumurile din intreg judetul Bacau, respectiv mai putin cu 10 evenimente rutiere fata 2009. Din pacate, in anul care tocmai s-a incheiat, pe soselele din judet s-au produs 314 accidente grave, iar numarul persoanelor care si-au pierdut viata a fost mai mare cu 2 victime, in comparatie cu parioada de referinta. Asta in timp ce numarul victimelor ranite grav a fost de 275, in comparatie cu 334 in 2009 (-17,6%). "Pe parcursul anului trecut s-a reusit reducerea numarului de persoane accidentate grav, dar aceste cifre nu spun minic. Noi trebuie sa fim prezenti pe strazile din judet sa-i determinam pe conducatorii auto sa respecte regulile de circulatie, pentru ca respectând legea isi salveaza propria viata", a mai precizat seful Serviciului de Politie Rutiera Bacau. Ca interval orar, in urma unei analize s-a constatat ca majoritatea accidentelor rutiere s-au produs intre orele 18:00 – 22:00.

          Mai multe actiuni, mai multe rezultate

          Pe tot parcursul lui 2010, politistii bacauani de la Rutiera au desfasurat nici mai mult, nici mai putin de 1425 de actiuni, majoritatea cu efective proprii, insa si in colaborare cu alte formatiuni de politie, sau cu alte institutii. "Ca urmare a activitatilor desfasurate, au fost constatate direct 1632 de infractiuni (-41 de fapte), din care 880 la regimul circulatiei (-70 de fapte ) si alte 752 de alta natura (+29 de fapte)", a declarat comisar sef Vasile Oprisan, comandant al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Aceste actiuni s-au concretizat cu aplicarea unui numar total de aproape 86.000 de contraventii, mai multe cu 4336 decât in 2009. In aceeasi perioada, politistii au retinut 4597 de permise de conducere (-11%), 3282 de certificate de inmatriculare (+4%) si au fost imobilizate 507 de vehicule (+177%).
          Sinziana Filimon

          Pedelistii au promis ca vor moderniza 400 km de drumuri in judetul Bacau

            71 de milioane de euro pentru drumuri judetene si comunale

            294 de kilometri de drumuri comunale, respectiv 128 de drumuri judetene urmeaza a fi modernizate – in judetul Bacau – in cadrul programului guvernamental "10.000 de kilometri de drumuri". Valoarea programului se ridica la aproximativ 2 miliarde euro, suma din care judetului Bacau vor reveni 71 de milioane de euro.

            Programul "10.000 de kilometri de drumuri" va fi derulat prin Compania Nationala de Investitii (CNI), aflata in subordinea Ministerului Dezvoltarii condus de Elena Udrea. Potrivit democrat-liberalilor, suma medie primita de fiecare judet se ridica la 50 de milioane de euro, insa pentru judetul Bacau pedelistii sustin ca au reusit sa atraga 71 de milioane de euro. "Este cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din judet de dupa 1990. Pentru judetul Bacau sunt in curs de aprobare 294 de kilometri de drumuri comunale si 128 de kilometri de drumuri judetene. Investitiile totale se ridica la 71 de milioane de euro", a anuntat – intr-o conferinta de presa – prim-vicepresedintele PDL Bacau, Adrian Iordache. Acesta a dezvaluit ca o parte din drumurile ce urmeaza a fi modernizate au fost propunerea presedintelui Consiliului Judetean, Dragos Benea. "Daca PDL e la guvernare si presedintele CJ este din PSD, inseamna ca nu mai modernizam drumurile judetului? S-a discutat si cu presedintele CJ si s-a stabilit o lista", a mai spus Iordache.

            Licitatii abia in a doua parte a anului

            Democrat-liberalii au mai declarat ca pentru modernizarea celor 10.000 de kilometri de drumuri vor fi organizate licitatii nationale la care pot participa si firme din afara tarii. Deputatul Mihai Banu a afirmat ca aproximativ 20 de societati se vor bate pentru câstigarea contractelor, insa conditiile impuse de stat sunt draconice. "Companiile trebuie sa fie capabile sa imprumute pâna la 100 de milioane de euro din banci. Finantarea de la stat va incepe abia din al treilea an de la câstigarea licitatiei. Finantarea pe care se va merge este de tip credit-furnizor", a spus Banu. Pedelistii au adaugat ca proiectul soselei de centura a Bacaului a fost inclus in bugetul de stat pe 2011, suma primita urmând a acoperi reproiectarea variantei ocolitoare. "Centura depaseste un mandat clasic. Este un proiect de peste 5 ani. Nu ne intereseaza cine taie panglica, insa proiectul e pe mai multi ani", a apreciat Iordache. Soseaua de centura a Bacaului face parte dintr-un pachet de 10 variante ocolitoare finantate de Guvern in 2011.
            Lucian Bogdanel

            Karting: Start bun

            Denis Marcu s-a situat pe locul 2 in "Euro Trophy"

            Campionul mondial la karting, Denis Marcu, s-a clasat al doilea in primul concurs important al sezonului, "Euro Trophy". Pe circuitul italian de la Muro Leccese, pilotul lansat de Selena Motor Sport a terminat pe locul I in calificari, reusita bisata si in mansa I a competitiei. Din nefericire, in mansa a II-a, desfasurata duminica dupa-amiaza, pilotul român a fost lovit din spate in momentul in care se afla in fruntea cursei si a incheiat mansa doar pe pozitia a III-a. Clasat la "general" pe locul 2 in "Euro Trophy", Denis Marcu se pregateste de cea mai importanta competitie a kartingului mondial, a carei prima etapa va avea loc tot la Muro Leccese, pe 27 februarie: WSK Master Series. "Ne dorim ca in WSK sa terminam din nou pe primul loc, ca si anul trecut", a declarat Vladimir Bortov, directorul sportiv al Selenei Motor Sport. (D.S.)

            „112 poate face diferenta intre viata si moarte”

              Anual, pe 11 februarie este marcata Ziua Europeana 112. Decizia de a crea acest Apel Unic de Urgenta a fost luata inca de acum 20 de ani, iar astazi 112 este unul dintre cele mai apelate numere de telefon. Este singurul prin care sunt contactate deodata toate serviciile de interventie rapida: Politie, Pompieri, Jandarmi, Ambulanta si SMURD. In câteva secunde, de la apelul dumneavoastra sunt alertate toate unitatile de interventie, in functie de natura urgentei. La sediul Oficiului Judetean de Telecomunicatii Speciale Bacau (OJTS) s-a desfasurat o activitate la care au participat 27 de elevi. Acestia au putut vizita Centrul de Primire Apeluri de Urgenta 112 si au fost martorii unei simulari. "Am profitat de aceasta aniversare pentru a organiza o vizita la Centrul nostru a unui grup de elevi pentru ca acestia sa poata intelege importanta utilizarii corecte a numarului 112. Fiecare dintre cetateni trebuie sa inteleaga ca un apel abuziv la acest numar poate face diferenta intre viata si moarte", a precizat inginer Narcis-Aurelian Paun, sef OJTS Bacau.

              Sute de mii de apeluri false

              Ingrijorator este faptul ca nu putini sunt cetatenii care apeleaza 112 fara a avea cu adevarat o urgenta. Numai in anul 2010, la nivelul judetului au fost receptionate 762.846 de apeluri. Dintre acestea 98.000 au fost reale, iar restul de 664.844 au fost rejectate. In procente asta inseamna ca doar 12,85 la suta reprezinta apelurile care au necesitat interventia Politiei, Pompierilor, a Jandarmeriei sau a Ambulantei. "Le-as spune oamenilor ca daca sunt pusi in situatia de a apela 112 sa se gândeasca foarte bine ca fiecare apel fals poate prejudicia o interventie reala in favoarea unor prieteni sau a unor rude, cu consecinte uneori foarte grave", a mai afirmat inginer Narcis-Aurelian Paun.

              Amenzi usturatoare

              Cei care se gândesc sa faca glume sunând la 112, trebuie sa stie ca legea nu-i iarta. Impotriva acestora se pot lua masuri care constau in aplicarea unor amenzi contraventionale intre 500 si 1000 de lei. Anul trecut, lunar, Centrul de Primire Apeluri de Urgenta 112 primea in medie 70.000 de apeluri. Mai mult de jumatate au fost insa abuzive. Cele mai multe apeluri primite la 112 in 2010 la nivelul judetului au fost distribuite catre Serviciul de Ambulanta, respectiv 71.435 de apeluri. Acesta este urmat de Politie, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta impreuna cu SMURD, iar pe ultimul loc se claseaza Jandarmeria ca numar de apeluri distribuite. Apelul Unic de Urgenta 112 este gratuit si poate fi efectuat de la orice telefon, atât mobil, fix, cât si public.

              Sinziana Filimon

              Intr-o situatie de urgenta, daca apelatii 112 trebuie sa respectati anumite aspecte, trebuie sa raspundeti clar si atent la toate intrebarile cere vi se pun, spunând:
              – Numele si numarul de telefon de la care apelezi;
              – Ce s-a intâmplat si câte persoane sunt implicate;
              – Unde te afli in acel moment/ locul unde este necesara interventia;
              – Orice alte informatii care iti sunt cerute la telefon
              IMPORTANT! Nu inchideti telefonul pâna nu vi se spune acest lucru!

              Fotbal: De la egal la egal, amical

              Selectionata Under 16 a Bacaului a remizat, 1-1, cu Aerostar II

              Primul test

              La o saptamâna dupa ce a efectuat un mini stagiu de pregatire in localitate, selectionata sub 16 a judetului Bacau a sustinut primul joc de verificare al iernii. Sâmbata, elevii lui Stefan Apostol si Cornel Codreanu au remizat, 1-1, in compania Aerostarului ll, echipa care, cu o zi mai devreme, a fost egala divizionarei C Otelul ll Galati (scor 0-0) intr-un alt meci-test.

              Angajament

              "In ciuda terenului desfundat, acest joc si-a dovedit utilitatea pentru echipa noastra. }in sa apreciez angajamentul de care au dat dovada baietii", a declarat antrenorul selectionatei under 16, Fane Apostol, care a rulat intregul lot de jucatori avut, minus fundasul Stoian, care se confrunta cu o serie de probleme medicale.

              Macalau

              Juniorii bacauani, pentru care a marcat Macalau, au inceput meciul in formula: Stoian- D. Filip, Turluianu, Popa, Avram- Artenie, Scânteie, R. Gheorghe, Danila- Maclau, Lupu. In partea secunda: Petrariu- D. Filip, Pavel, Popa, Danila- Misca, Rotaru, Cl. Filip, Humuta- }upala, Bucur. Urmatorul amical al bacauanilor se va desfasura la sfârsitul acestei saptamâni, fie tot contra Aerostarului ll, fie impotriva U16 Neamt.
              D. Sion

              Atletism: Sperante pentru podium

              Mirela Lavric si Larisa Arcip, legitimate la CSM Onesti

              Atletii de la CSM Onesti vor fi prezenti la sfârsitul acestei saptamâni la Campionatele Nationale indoor (tineret si seniori), unde vor evolua la 3000 metri (Ionut Enache, Simona Maxim, Cristina Negru), 400 m, 800 m, 1500 m (Mirela Lavric si Larisa Arcip), aruncarea greutatii (Alexandra Iancu si Andreea Ciobanu), saritura cu prajina (Alexandra Iliuta), 60 metri garduri (Mihaela Gutu) si stafeta. Directorul CSM Onesti, prof. Ingrid Istrate, ne-a declarat: "Este primul concurs din acest an in care ne putem impune ca valoare. Daca vom reusi inseamna ca strategia incheiata anul trecut si continuata si in acest an este una buna. Avem mari emotii, chiar daca in concursurile de verificare de pâna acum rezultatele au fost bune. La Bucuresti vor evolua noile noastre sportive, Mirela Lavric (ce speram ca va fi «vârful de lance» si va participa si la Olimpiada de la Londra de anul viitor, ea fiind componenta a lotului olimpic) si Larisa Arcip, care se pregateste in vederea calificarii la Jocurile Olimpice. Campionatele Nationale reprezinta si o selectie pentru «europenele» ce se vor desfasura in martie la Paris si speram ca la aceasta competitie sa participe si atleti de la CSM Onesti". "Nationalele" se vor desfasura pe 18 si 19 februarie.
              Ion Moraru

              Scandal la Gradinita 33 Bacau

                Acuze grave intre director si educator

                Gradinita cu program prelungit 33 Bacau sta pe un butoi cu pulbere. Mai multi parinti se plâng de comportamentul inadecvat al educatoarei Firuta Pantiru, care are in ingrijire copiii de la grupa mica. Cadrul didactic acuzat nu recunoaste nimic din cele reclamate de parinti si declara ca cele semnalate sunt “doar aberatii”. Conducerea unitatii de invatamânt prescolar face dezvaluiri incendiare in legatura cu atitudinea, comportamentul si limbajul educatoarei, insa declaratiile acesteia sunt demontate de aceeasi Firuta Pantiru.

                Scandal de proportii la Gradinita cu program prelungit nr. 33 Bacau. Mai multi parinti au sesizat reporterii Trustului Media “Desteptarea” despre comportamentul inadecvat si lipsa de implicare in actul instructiv-educativ a educatoarei Firuta Pantiru, cadru didactic la grupa mica a unitatii de invatamânt prescolar. Multi dintre ei s-au ferit sa ia atitudine pe motiv ca s-ar putea ca demersul lor sa aiba repercusiuni asupra copiilor. Cu totii sunt insa indignati ca educatoarea Pantiru nu are grija de prescolari la grupa, nu desfasoara activitatile specifice si, mai grav, ca pleaca de la program lasând micutii in grija infirmierelor. Nemultumirile nu se opresc aici, iar acuzele merg pâna la cele care tin de lipsa de comunicare intre cadru didactic si parinti, de vocabularul inadecvat in discutiile purtate si, mai grav, chiar de faptul ca Firuta Pantiru ar lovi copiii la clasa. “Da, in principiu, stiu ca sunt mai multi parinti nemultumiti in privinta dânsei, a comporamentul dumneaei. Copilul meu a inceput de vreo trei saptamâni sa plânga, sa tremure si sa-mi spuna ca nu mai vrea cu doamna Pantiru. Ceva s-a intâmplat. Mi-a spus ca a fost lovita si trasa de par, iar doamna educatoare ne-a spus ca a fost vorba doar de o pedeapsa. O sa vedem ce o sa se intâmple. Nemultumiri sunt”, ne-a declarat unul dintre parinti, Remus Balaita, sustinut si de altii.

                A negat acuzele

                Am intâlnit-o pe educatoarea acuzata joi dupa-amiaza, in timp ce convocase o sedinta fulger cu parintii. Prezenta presei in zona a iritat foarte mult si chiar, au spus-o tot parintii ulterior, totul a degenerat in discutii care nu isi aveau locul intr-o unitate scolara. Firuta Pantiru a negat atunci toate acuzele aduse la adresa ei. “Vin la ore, chiar daca in aceasta perioada sustin si un master. Si daca mai plec, las copiii in grija colegei mele, cu acordul doamnei director. Facem schimb de tura intre noi. Sunt de patru ani in aceasta gradinita si niciodata nu am creat probleme. Nu este nimic adevarat din ceea ce se spune”, a raspuns Pantiru.

                Dezvaluiri incendiare

                De cealalta parte, conducerea gradinitei, surprinsa ca tot scandalul a ajuns si la urechile presei, a precizat ca atitudinrea educatoarei este una care nu face onoare unitatii si nici colectivului, ca Firuta Pantiru nu-si indeplineste nici macar sarcinile stabilite prin fisa postului si ca toate activitatile pe care le organizeaza la clasa sunt de mântuiala. “Imi pare rau, dar trebuie sa fiu obiectiva, corecta si spun ca atitudinea, comportamentul, limbajul prin care relationeaza cu mine, cu toate colegele, cu micutii de la grupa si, nu in ultimul rând, cu parintii, sunt unele care nu ne fac onoare. Doamna Pantiru, desi in fisa postului a luat la cunostinta care ii sunt responsabilitatile, a semnat asumându-si-le, apoi a inceput sa dezamageasca acest colectiv, la fel ca si anul trecut scolar. Am consemnat de fiecare data in zeci de procese verbale modul superficial in care se pregateste pentru activitati, pe care le organizeaza de mântuiala”, a precizat prof.educ. Tincuta Maftei, director Gradinita nr. 33 Bacau.

                Avertisment disciplinar

                Desi atentionata in mod repetat, mai spune doamna director Maftei, educatoarea Pantiru nu a dorit sa-si schimbe atitudinea, chiar daca s-a ajuns si la aplicarea unui avertisment, ca masura disciplinara. Cât despre faptul ca educatoarea pleaca de la program, cu acordul directorului… “Este o minciuna, la fel cum sunt multe alte minciuni. Am gresit ca nu am avut atitudine fata de ea. Dar acum constat ca intelegerea, toleranta, bunatatea nu sunt potrivite pentru unii oameni. Au fost observatii repetate, i-am dat si un avertisment. Dar spun, din nou, ca este o persoana foarte dificila, care nu are calitatile unui cadru didactic si nimic nativ din zestrea unui educator. Am constatat ca pe tura ei copiii sunt agitati, dar am considerat ca, fiind colega noastra, sa-i mai dam sansa de a se integra, de a o stimula, de a o responsabiliza, dar dezamagirea este totala si unitara”, a mai spus Tincuta Maftei, referindu-se la aceeasi educatoare Firuta Pantiru.

                “Nimic nu este conform cu realitatea”

                Firuta Pantiru a revenit ieri dimineata cu declaratii. “Totul a pornit de la faptul ca fac acest master la stat. Doamnei director ii este frica sa nu-i iau locul. Sunt din 1987 in sistemul de invatamânt, am terminat Scoala Postliceala de invatatori – educatori, am Facultatea de Limba si Literatura Româna si modulul de psiho-pedagogie, iar acum urmez un master la universitatea de stat din Bacau pe «Cultura si Literatura Româna». Asta deranjeaza. Sunt acuzata ca bârfesc pe la colturi, ca nu relationez cu ceilalti colegi, dar eu sunt liderul de sindicat ales de ei, sunt responsabil cu activitatile extracurriculare in gradinita si observator in Consiliul de Administratie. Lucrez de 4 ani in aceasta gradinita, iar din anul acesta scolar sunt titular pe post. Masterul il fac tot in interesul invatamântului. Am zeci de diplome si premii luate ca urmare a activitatilor mele cu prescolarii, dar nu am fost lasata niciodata sa vorbesc. Mereu am fost «oaia neagra» a colectivului. N-am spus nimic pâna acum, ca nu am vrut sa fac rau”, a specificat “cu actele in fata”, care dovedesc activitatea ei prestata in sistem, educatoarea Firuta Pantiru, hotarâta sa-si faca dreptate pâna la Ministerul Educatiei, daca este cazul, si chiar la CEDO.

                N-au stiut de scandal

                Desi problemele sunt mai vechi in gradinita, conducerea unitatii de invatamânt nu a sesizat niciodata Inspectoratul Scolar. Scandalul a ajuns la urechile inspectorului de specialitate, vineri dimineata, prin reporterii Trustului Media “Desteptarea”. Ce se va intâmpla in continuare? Ramâne sa stabileasca institutiile abilitate. Noi, oricum, vom urmari subiectul.

                Calificativ excelent la ultima inspectie

                Tot Firuta Pantiru ne-a prezentat, pentru a demonta toate acuzatiile ce i se aduc, si ultimul raport al inspectiei scolare, efectuat de metodist educator Luminita Cojocaru, in data de 21 octombrie 2010. Actul precizeaza, printre altele, ca “prescolarii grupei educatoarei Pantiru dovedesc comportamente adecvate pe parcursul activitatilor…”, “educatoarea Pantiru a demonstat implicare in valorificarea continuturilor educative (…) in cadrul grupului si are o atitudine pozitiva fata de gradinita. A organizat si desfasurat activitati care au facilitat socializarea si integrarea copiilor si este preocupata de parteneriatul cu parintii”. Aprecierea comisiei a mai fost ca “prin dialogul avut cu directorul unitatii, Maftei Tincuta, rezulta ca doamna Pantiru Firuta dovedeste interes pentru informare si dezvoltare profesionala si se implica in activitatile de socializare a prescolarilor grupei”, iar concluzia: “calificativ de «foarte bine»”.

                Roxana Neagu

                “In legatura cu problema semnalata de dumneavoastra, precizez ca pe cale oficiala nu am primit nicio sesizare din partea conducerii unitatii sau a parintilor. Dar vom merge la fata locului, vom face verificarile care se impun si vom lua masurile legale.”
                Aurelia Pitu, inspector scolar invatamânt prescolar

                „Maritat” de Crin cu „umbrele” de la alegerile locale din 2008

                  PNL i-a pus botnita lui Stavarache. Primarul nu va mai da declaratii anti-Hrebenciuc si va face alianta cu PSD in Bacau

                  Seful PNL Bacau a fost luat la rost de liderii partidului pentru declaratiile anti-Hrebenciuc si anti-PSD facute saptamâna trecuta. Crin Antonescu, presedintele PNL, a decretat ca Stavarache nu va mai avea iesiri publice care sa contravina protocolului de functionare a Uniunii Social-Liberale (USL). Primarul bacauan este determinat de actuala conjunctura politica sa devina aliatul de incredere al „umbrelor” pe care le infiera in campania pentru alegerile locale din 2008.

                  Liderii centrali ai PNL i-au pus botnita lui Stavarache, dupa declaratiile anti-pesediste facute de acesta saptamâna trecuta, pe fondul parafarii, la nivel central, a protocolului de functionare a USL. Primarul s-a deplasat joi la Bucuresti, unde a dat explicatii conducerii partidului pentru atacurile la adresa deputatului Viorel Hrebenciuc, pe care-l acuza ca patroneaza o mafie personala in Bacau. Crin Antonescu, presedintele PNL, l-a avertizat pe Stavarache, declarând ca acesta „nu va mai face nicio declaratie care sa incalce protocolul aliantei, care interzice conflictele publice intre membrii partidelor si atacurile intre partenerii aliantei”. Surse apropiate PNL Bacau au confirmat pentru cotidianul Desteptarea ca liderii centrali ai partidului i-au lasat de inteles edilului bacauan ca nu are de ales si ca USL va functiona cu sau fara prezenta sa in sânul Uniunii. Aceleasi surse au mai precizat ca Stavarache ar fi obtinut o concesie din partea partidului si, pe moment, nu va oferi PSD-ului functia de viceprimar al Bacaului, asa cum si-ar dori sefii municipalei social-democrate.

                  „Doar n-o sa ne impiedicam de-un ciot”

                  In urma cu o saptamâna Stavarache l-a atacat pe Hrebenciuc, declarând ca in judetul Bacau PNL nu va face „uniune” cu PSD si ca seful social-democratilor bacauani ar „patrona” o mafie locala. „Nu voi preda Bacaul mafiei lui Hrebenciuc”, afirma Stavarache, care a mai declarat ca nu va accepta ca „acolitii lui Hrebenciuc sa ajunga pe liste cu noi (n.r. – liberalii)”. Replica lui Hrebenciuc nu s-a lasat asteptata, deputatul pesedist afirmând intr-un dialog cu cititorii HotNews ca „alianta va functiona pentru ca este mai presus de vointa domnului Stavarache sau a mea”. Surse apropiate PSD Bacau au declarat pentru cotidianul Desteptarea ca alianta va merge inainte. „Doar n-o sa ne impiedicam de-un ciot”, a decretat un apropiat al lui Hrebenciuc, lasând de inteles ca, in ecuatia constituirii USL in judetul Bacau, opozitia de fatada a lui Stavarache este nesemnificativa.

                  Mitul luptatorului anti-PSD a cazut

                  In municipiul Bacau, alianta dintre PSD si PNL va consemna decesul mitului „umbrelor”, prezent pe panourile electorale ale primarului Stavarache la alegerile locale din 2008. Conjunctura politica il determina pe edil sa devina aliatul de nadejde al PSD-ului si al lui Hrebenciuc, politician pe care l-a atacat sistematic in campaniile derulate acum 3 ani. De aproximativ un an de zile, Stavarache a incheiat o alianta administrativa cu seful Consiliului Judetean, Dragos Benea (PSD) – o alta „umbra” prezenta, in 2008, pe panourile electorale ale primarului. „La nivel local sunt adeptul unei relatii explicite cu PNL. Eu zic ca nu e nici rusinoasa si nici dezavantajoasa pentru noi”, declara Benea in decembrie 2010. Mariajul lui Stavarache cu politicienii social-democrati pe care i-a denigrat in ultimii ani este total, daca luam in considerare faptul ca Benea – de pilda – este vicepresedintele PSD Bacau, organizatie condusa de Hrebenciuc. Acesta din urma declara, de altfel, pentru HotNews ca Stavarache va fi candidatul USL la Primaria Bacau. „Domnul Stavarache va fi candidatul Uniunii la primaria municipiului Bacau, lucru cu care sunt de acord”, afirma seful PSD Bacau.

                  Izolat politic

                  Perspectivele politice ale edilului devin tot mai incerte, desi alianta cu PSD ar trebui sa-i ofere, in teorie, certitudinea ca pleaca cu prima sansa la localele din 2012. Este evident ca pe fondul intelegerii cu pesedistii, Stavarache este privat de folosirea in scopuri electorale a miturilor negative tesute in jurul PSD Bacau, asa cum a facut-o in 2004 si 2008, de exemplu. Daca i-ar ataca pe social-democrati, primarul ar incalca protocolul USL, fapt penalizat deja de Crin Antonescu. Alianta i-ar aduce insa prejudicii de imagine chiar lui Stavarache, care in mai multe campanii electorale a „subtilizat” voturile bacauanilor prezentând PSD-ul drept o banda de „mafioti”, deci un risc iminent la adresa orasului sau a judetului, iar pe sine drept un luptator impotriva „ciumei rosii”. Acesta este motivatia declaratiilor anti-Hrebenciuc si anti-PSD facute de primar in urma cu o saptamâna, in timp ce la Bucuresti Antonescu si Ponta iscaleau protocolul USL. Optiunile lui Stavarache ramân reduse, chiar daca penelistii privesc cu relativ optimism perioada urmatoare. Social-democratii iau in calcul o posibila evadare din PNL a edilului cu directia PDL, principalul indiciu in acest sens fiind ca Stavarache a pregatit un proiect de sala polivalenta care – se pare – urmeaza a primi finantare de la Ministerul Dezvoltarii, condus de Elena Udrea. La PDL, insa, locurile sunt ocupate. „Este exclus asa ceva. Are si acest partid mândria lui”, a declarat senatorul Gabriel Berca, seful PDL Bacau. In PNL se mai vorbeste inclusiv despre optiunea unei candidaturi independente a lui Stavarache la primarie, motivata in principal de riscul asocierii cu PSD. De asemenea, n-ar fi exclus ca Stavarache sa aleaga, in cele din urma, sa nu mai candideze la functia de primar, lasând culoar liber pentru un alt candidat desemnat de PNL.

                  Lucian Bogdanel

                  „Domnul Stavarache va fi candidatul Uniunii Social-Liberale la Primaria municipiului Bacau, lucru cu care sunt de acord.”
                  Viorel Hrebenciuc, presedintele PSD Bacau

                  ULTIMELE ȘTIRI