Acasă Blog Pagina 5

Buhuși: Tânăr de 18 ani, plasat sub control judiciar pentru violență în familie; ancheta vizează și ultraj, distrugere și tulburarea ordinii publice

    Un tânăr de 18 ani din Buhuși a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a fost reținut într-un dosar de violență în familie, iar ancheta a fost extinsă pentru infracțiuni de ultraj, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău.

    Potrivit polițiștilor, incidentul a avut loc în seara zilei de 12 august, în jurul orei 20.00, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Buhuși s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr și-ar fi agresat concubina pe o stradă din localitate. Acesta a fost condus la sediul poliției pentru audieri.

    În urma audierilor, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu prin care tânărului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri de femeie și de locuința acesteia.

    În timpul audierilor, în fața sediului Poliției Orașului Buhuși s-au adunat mai multe persoane care au adresat injurii și au aruncat cu obiecte asupra clădirii, fiind spart geamul unui autoturism aparținând unui polițist.

    După administrarea probatoriului, față de tânărul de 18 ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău. Ulterior, instanța de judecată a dispus plasarea sa sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

    Cercetările continuă într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Totodată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși a extins ancheta pentru infracțiunile de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

    SJU Bacău deschide un punct de colectare pentru medicamente expirate și neutilizate

      Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău a anunțat că pune la dispoziția populației un punct special pentru colectarea medicamentelor expirate și/sau neutilizate, în vederea eliminării acestora în condiții de siguranță și cu protejarea mediului.

      Potrivit informațiilor transmise de unitatea medicală, punctul de colectare este amplasat la Poarta 2 – Barieră Maternitate, după clădirea administrativă.

      Programul de colectare este următorul:

      • marți, între orele 08:00 și 09:00;
      • miercuri, între orele 07:30 și 08:30;
      • joi, între orele 08:00 și 09:00.

      Reprezentanții spitalului precizează că medicamentele provenite de la populație sunt preluate pe bază de proces-verbal și depozitate în recipiente speciale, diferențiate prin coduri de culoare, în funcție de categoria acestora.

      Astfel, recipientele roșii sunt destinate medicamentelor citotoxice și citostatice utilizate în tratamentul oncologic, cele verzi medicamentelor uzuale, recipientele portocalii medicamentelor lichide, inclusiv fiolelor din sticlă și seringilor preumplute cu reziduuri de medicament sau goale, iar recipientele mov sunt destinate medicamentelor aflate în recipiente sub presiune, precum spray-urile.

      SJU Bacău menționează că fac excepție medicamentele care conțin substanțe psihotrope și stupefiante. Acestea trebuie returnate farmaciei de unde au fost achiziționate, pe baza unei declarații semnate și a formularului tipizat de rețetă.

      Conducerea spitalului subliniază că predarea corespunzătoare a medicamentelor expirate sau neutilizate contribuie la gestionarea în siguranță a deșeurilor farmaceutice și la protejarea mediului.

      Dinți ficși pe implanturi în Bacău: când pot fi luate în calcul soluțiile All-on-4 și All-on-6

      Pierderea mai multor dinți sau imposibilitatea de a folosi confortabil o proteză mobilă poate afecta masticația, vorbirea și încrederea în propriul zâmbet. Pentru anumite situații clinice, una dintre variantele care poate fi analizată este reabilitarea unei arcade cu o lucrare fixă susținută de implanturi.

      Sistemele cunoscute sub denumirile All-on-4 și All-on-6 folosesc mai multe implanturi distribuite strategic pentru a susține o lucrare protetică fixă. Alegerea dintre cele două variante nu se face însă după o regulă generală și nici exclusiv în funcție de numărul de implanturi, ci după evaluarea structurii osoase, a mușcăturii, a stării țesuturilor și a obiectivelor pacientului.

      Când poate fi luată în calcul o reabilitare fixă pe implanturi

      Acest tip de tratament poate fi discutat în special în situațiile în care lipsesc majoritatea sau chiar toți dinții unei arcade, atunci când dinții existenți nu mai pot fi menținuți predictibil sau când o proteză mobilă este dificil de tolerat.

      Pentru unii pacienți, principalul avantaj urmărit este stabilitatea mai bună față de o proteză mobilă. Pentru alții contează posibilitatea de a mesteca mai confortabil sau de a avea o lucrare care nu trebuie îndepărtată zilnic.

      Totuși, faptul că un pacient și-ar dori dinți ficși nu înseamnă automat că soluția All-on-4 sau All-on-6 este indicată. Primul pas rămâne evaluarea clinică și imagistică.

      De ce este importantă investigația CBCT

      Înainte de inserarea implanturilor, medicul trebuie să analizeze volumul și forma osului, poziția structurilor anatomice și zonele în care implanturile pot fi plasate în condiții cât mai favorabile.

      În cadrul Denti Service Bacău, evaluarea poate include investigație CBCT 3D AXEOS, care oferă informații tridimensionale utile pentru planificarea implantologică.

      Pe baza acestor date se stabilește poziția, lungimea, diametrul și direcția implanturilor, precum și necesitatea eventualelor proceduri suplimentare.

      Aparatul AXEOS din clinica Denti Service Bacău 

      All-on-4 sau All-on-6?

      Diferența principală este numărul implanturilor utilizate pentru susținerea lucrării.

      Într-un concept All-on-4 sunt utilizate patru implanturi pentru o arcadă, iar într-un concept All-on-6 sunt utilizate șase implanturi.

      Nu există însă o variantă „mai bună” pentru toți pacienții. Alegerea depinde de anatomie, cantitatea și calitatea osului, distribuția forțelor masticatorii și planul protetic.

      În anumite cazuri, patru implanturi pot permite realizarea unei reabilitări fixe. În alte cazuri, medicul poate considera că șase implanturi oferă o distribuție mai potrivită a forțelor sau un suport suplimentar.

      Lucrarea provizorie și lucrarea definitivă

      În anumite situații clinice, după inserarea implanturilor poate fi realizată o lucrare provizorie fixă într-un interval relativ scurt.

      Acest lucru nu este însă posibil în toate cazurile. Stabilitatea implanturilor, calitatea osului și particularitățile intervenției sunt factori decisivi.

      După perioada de vindecare și osteointegrare, cazul este reevaluat, iar dacă toate condițiile sunt favorabile se trece la realizarea lucrării definitive.

      Igiena și controalele rămân esențiale

      O lucrare fixă pe implanturi necesită în continuare igienizare zilnică și controale periodice.

      Implanturile nu fac carie, însă țesuturile din jurul lor pot suferi inflamații dacă placa bacteriană nu este îndepărtată corespunzător.

      Din acest motiv, succesul pe termen lung depinde atât de planificarea și realizarea tratamentului, cât și de întreținerea ulterioară.

      Evaluarea individuală face diferența

      Pentru pacienții care au pierdut mai mulți dinți sau folosesc o proteză mobilă și doresc să afle dacă pot beneficia de o lucrare fixă, soluția trebuie stabilită individual.

      La Denti Service Bacău, evaluarea include examinarea clinică, investigațiile necesare și realizarea unui plan de tratament adaptat fiecărui caz.

      Mai multe informații despre dinți ficși pe implanturi în Bacău pot fi consultate aici:

      https://www.dentiservice.ro/dinti-ficsi-pe-implanturi-bacau/

      Denti Service Bacău
      Str. Ștefan cel Mare nr. 34, Bacău
      www.dentiservice.ro

      Final Works Begin on Southern Bacău Interchange as A7 Bypass Closes for Two Weeks

      Construction of the southern Bacău road interchange has entered its final phase, with contractors preparing to connect the Bacău bypass section of the A7 motorway to newly built stretches of the Moldova Motorway, local authorities said on Monday.

      According to officials, road infrastructure near the existing bypass and the interchange ramps is ready for the final connection works. Road markings have already been completed and safety barriers installed, while crews are currently carrying out embankment works, concreting hydrocarbon separators and installing the lighting system.

      To allow the final tie-in works, the A7 Bacău Bypass will be fully closed to traffic between Aug. 17 and Aug. 31, starting at 7:00 a.m. local time on Monday.

      The closure was approved at the request of the contractor under a joint authorization issued by Romania’s National Road Infrastructure Administration Company (CNAIR) and the Romanian Police Inspectorate (IGPR).

      The traffic restrictions cover the entire bypass, between its junction with National Road DN2 at the southern entrance to Bacău from Nicolae Bălcescu commune (km 279+650) and the DN2 intersection in the Bogdan Vodă area (km 296+400).

      During the closure, all traffic will be diverted through Bacău via DN2.

      Authorities urged motorists to plan their journeys in advance and use the recommended alternative routes to avoid congestion and reduce travel times.

      Drivers travelling from Bucharest towards Suceava have been advised to use either the DN2–DJ252D–DJ252B–DJ252–DN2F–Calea Bârladului–Calea Romanului–DN2 route or the DN2–DN2T–DN11–Arcadie Șeptilici Street–DN2G–DJ119B–DN15–DN2U–DN2 route.

      Traffic heading towards Vaslui will be diverted via DN2–DJ252D–DJ252B–DJ252–DN2F, while motorists travelling to Piatra Neamț are advised to follow the DN2–DN2T–DN11–Arcadie Șeptilici Street–DN2G–DJ119B–DN15 route.

      Background

      The Bacău Bypass is one of the key components of Romania’s A7 Moldova Motorway, the country’s largest motorway project currently under construction. The A7 is designed to improve north-south connectivity in eastern Romania, linking Ploiești with the northern regions near the Ukrainian border and significantly reducing transit traffic through major cities.

      Construction is currently focused on completing the final section of the Focșani–Bacău motorway between Răcăciuni and Bacău, as well as all three lots of the Bacău–Pașcani section. Once completed, the new motorway is expected to improve freight transport, shorten travel times and strengthen connections between Moldova and the rest of Romania.

      Two Women Found Dead in Eastern Romania, Husband Suspected of Double Killing

      Two women were found dead in a house in the eastern Romanian town of Comănești on Monday morning, while the main suspect, the husband of one of the victims, was hospitalized after allegedly attempting to take his own life, Bacău County Police Inspectorate (IPJ Bacău) said.

      Police said they were alerted at around 8:00 a.m. local time by a 62-year-old woman, who reported that a 66-year-old man had allegedly stabbed his wife and his sister-in-law inside the home where the two women lived.

      A joint investigative team, including homicide detectives and forensic specialists, was dispatched to the scene under the supervision of a prosecutor from the Prosecutor’s Office attached to the Bacău Tribunal.

      According to preliminary findings, the suspect allegedly fatally stabbed his 67-year-old wife and her 63-year-old sister before attempting suicide.

      The two women were pronounced dead at the scene. The suspect was taken into medical custody under police guard and transported to hospital for treatment.

      Police said preliminary database checks showed that the individuals involved had no recorded history of domestic violence incidents.

      The investigation is continuing under the coordination of the Prosecutor’s Office attached to the Bacău Tribunal in a criminal case concerning aggravated murder.

      Romanian authorities have not disclosed a possible motive, and the suspect has not been formally charged. The investigation remains ongoing.

      Când înțelegi cu adevărat cât de importantă este centura Bacăului

      Am ieșit astăzi prin Bacău cu câteva treburi obișnuite și am avut impresia că m-am întors cu câțiva ani în urmă. Trafic blocat, coloane interminabile, claxoane și nervi. Motivul este cunoscut: închiderea temporară a variantei ocolitoare.

      Abia într-o astfel de zi îți dai seama cât de mult a schimbat viața orașului existența centurii și cât de importantă a fost intervenția constructorului UMB, care a realizat această investiție. Ani la rând, Bacăul a fost sufocat de camioane și de mașinile aflate doar în tranzit. Astăzi, după câteva ore de restricții, am văzut din nou cum arăta orașul înainte ca traficul greu să fie scos din municipiu.

      Nu este vorba doar despre timpul pierdut în trafic. Este vorba despre aerul pe care îl respirăm, despre zgomot, despre siguranța pietonilor și despre calitatea vieții. Centura a demonstrat că o infrastructură bine făcută poate schimba radical un oraș, iar lipsa ei, chiar și pentru scurt timp, se simte imediat.

      Poate că, de multe ori, ajungem să considerăm normale lucrurile care funcționează bine. Însă ziua de astăzi ne-a reamintit cât de valoroasă este această investiție și cât de important este ca ea să fie întreținută și modernizată ori de câte ori este nevoie, chiar dacă pe termen scurt apar disconfort și restricții de circulație.

      Sper ca experiența de astăzi să fie un argument în plus pentru continuarea investițiilor în infrastructură și pentru înțelegerea faptului că astfel de proiecte nu înseamnă doar asfalt și poduri, ci timp câștigat, mai puțină poluare și un oraș mai prietenos pentru locuitorii săi.

      Cu stimă,

      Un cetățean al municipiului Bacău

      Atletism/ Campionatul European de Seniori: Ramon Verman pe locul 10, Alex Soare- abandon la kilometrul 32

      Rezultatele celor doi băcăuani de la CSM care au reprezentat România la Europenele de la Birmingham: calificată în finală cu 6,81 m, campioana continentală U23 a încheiat a zecea proba de lungime, cu o săritură de 6,51m, în timp ce maratonistul în vârstă de 34 de ani nu a putut încheia cursa din cauza unor crampe musculare

      România s-a întors fără nicio medalie de la Campionatul European de atletism pentru seniori încheiat duminică, 16 august, la Birmingham, în Marea Britanie. Din cei 12 „tricolori” prezenți la Birmingham 2026, cea mai bună clasare a avut-o Rareș Toader. Acesta s-a poziționat al cincilea, cu un rezultat de 20,58m, în finala de la aruncarea greutății, probă câștigată de italianul Leonardo Fabbri (22,31m), mare fan al Fiorentinei, echipă la care evoluează, din această vară, și Radu Drăgușin.

      În lotul care a reprezentat România la această ediție a Europenelor de Seniori s-au aflat și doi atleți ai CSM Bacău: campioana continentală U23 la săritura în lungime, Ramona Elena Verman și deținătorul recordului național în proba de maraton, Alexandru Nicolae Soare. Deși este în ultimul său an de U23, în condițiile în care are doar 22 de ani, Ramona Verman a făcut o figură frumoasă la Birmingham.

      Sportiva antrenată de Aura Balaban (prezentă, la rândul său, în delegația României pentru Europene) a acces în finala probei de lungime cu al șaselea rezultat al calificărilor: 6,81m. Duminică seara, aflată într-o companie selectă în finală de la lungime, Ramona Verman nu a prins „Final 8”, terminând a zecea, cea mai bună săritură a sa măsurând 6,51m.

      Proba de lungime a revenit italiencei Larissa Iapichino (și ea, ca și Leonardo Fabbri, o suporteră a Fiorentinei), cu o săritură de 7.00m. Fiică a fostei duble campioane mondiale, Fiona May, Larissa Iapichino a întrecut-o la Europenele de la Birmingham cu doar un centimetru pe reprezentanta gazdelor, medaliata cu argint Jazmin Sawyers. În ceea ce-l privește pe Alex Soare, acesta s-a văzut nevoit să abandoneze cursa de maraton de duminică la kilometrul 32 din cauza unor probleme de ordin medical.

      „Aproape de kilometrul 32 am acuzat niște crampe musculare foarte puternice. Având în vedere că în urmă cu trei ani am avut două rupturi musculare, am preferat să nu risc. Cu atât mai mult cu cât în septembrie, chiar de ziua mea (n.r. 20 septembrie, când Alex va împlini 35 de ani), voi concura la Mondiale la Copenhaga. Îmi pare rău că nu am putut duce cursa până la capăt, mai ales că, așa cum vorbeam și cu antrenoarea mea, Cristina Alexe, m-am pregătit foarte bine pentru această ediție a Europenelor, însă, în condițiile date, abandonul era singura soluție”, a declarat pentru „Deșteptarea”, Alex Soare.

      Au început lucrările de racordare a Variantei Ocolitoare Bacău la noile tronsoane ale Autostrăzii Moldovei

         

        Lucrările de racordare a Variantei Ocolitoare Bacău (A7) la noile tronsoane ale Autostrăzii Moldovei au început luni, în zona nodului rutier Bacău-Nord, la intrarea pe DN 2 dinspre Bogdan Vodă.

        Primele imagini de pe șantier surprind utilajele și echipele de muncitori în zona unde va fi realizată conexiunea dintre varianta ocolitoare și noile sectoare ale Autostrăzii Moldovei.

        Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, Varianta Ocolitoare Bacău (A7) este închisă integral circulației rutiere în perioada 17–31 august 2026.

        Restricția a fost instituită la solicitarea antreprenorului care execută lucrările, în baza avizului comun emis de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

        Racordarea Variantei Ocolitoare Bacău la noile tronsoane ale Autostrăzii Moldovei reprezintă o etapă necesară pentru integrarea centurii municipiului în noul coridor rutier de mare viteză al A7.

        Sursa video: DRDP Iași

        Două femei, ucise într-o locuință din Comănești. Soțul uneia dintre victime, principalul suspect

          Două femei au fost găsite decedate luni dimineață într-un imobil din orașul Comănești, județul Bacău, iar principalul suspect este soțul uneia dintre victime, care ulterior ar fi încercat să se sinucidă, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

          Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Comănești au fost sesizați, la 17 august, în jurul orei 08:00, de o femeie în vârstă de 62 de ani, care a anunțat că un bărbat de 66 de ani și-ar fi înjunghiat soția și cumnata în locuința în care acestea trăiau.

          La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și specialiști criminaliști, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

          Din primele cercetări reiese că bărbatul și-ar fi înjunghiat soția, în vârstă de 67 de ani, și cumnata acesteia, în vârstă de 63 de ani, după care ar fi încercat să își pună capăt zilelor.

          Cele două femei au fost găsite decedate, iar suspectul a fost preluat de un echipaj medical, sub supravegherea polițiștilor, și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

          Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, persoanele implicate nu figurează în evidențele Poliției cu antecedente privind acte de violență domestică.

          Cercetările continuă într-un dosar penal coordonat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.

          Tot mai puțini băcăuani merg la cinema: numărul spectatorilor a scăzut cu aproape 18% într-un an

            Județul Bacău continuă să aibă una dintre cele mai reduse infrastructuri cinematografice din regiunea Nord-Est, cu doar trei cinematografe funcționale la sfârșitul anului 2024, potrivit datelor din Anuarul Statistic al Județului Bacău 2026. În timp ce numărul sălilor a rămas neschimbat în ultimii șase ani, interesul publicului pentru cinematograf a înregistrat o scădere în 2024, în pofida unui număr ridicat de proiecții.

            Trei cinematografe, fără schimbări de șase ani

            Datele statistice arată că Bacăul a avut trei cinematografe în fiecare an din perioada 2019-2024. Spre comparație, întreaga regiune Nord-Est dispunea de 16 cinematografe în 2024, iar la nivel național funcționau 107.

            Stagnarea numărului de cinematografe sugerează că, în ultimii ani, nu au existat investiții importante în extinderea rețelei de săli de cinema din județ.

            Numărul locurilor s-a menținut constant

            Capacitatea cinematografelor băcăuane a rămas aproape neschimbată. În 2024, acestea dispuneau de 2.067 de locuri, față de 2.070 în 2019.

            Această stabilitate confirmă faptul că infrastructura existentă nu a suferit modificări semnificative, nici prin deschiderea unor noi săli, nici prin modernizări majore care să mărească numărul de locuri disponibile.

            Mai multe spectacole decât înainte de pandemie

            Din punctul de vedere al ofertei culturale, evoluția este una pozitivă.

            În 2024, în cinematografele din județ au fost organizate 20.864 de spectacole, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani și cu aproape 40% peste cel din 2019, când au fost înregistrate 14.858 de proiecții.

            După prăbușirea provocată de pandemia din 2020, când numărul spectacolelor a coborât la numai 5.770, activitatea cinematografelor și-a revenit constant, depășind chiar nivelurile prepandemice.

            Mai puțini spectatori în 2024

            În schimb, numărul spectatorilor a evoluat în sens invers.

            În 2024, cinematografele din județ au atras 263.000 de spectatori, față de 320.000 în 2023, ceea ce reprezintă o scădere de aproape 18% într-un singur an.

            Raportat la perioada de dinaintea pandemiei, nivelul este inferior celui din 2019, când cinematografele băcăuane au înregistrat aproximativ 320.000 de spectatori.

            Ce arată cifrele

            Scăderea numărului de spectatori, în condițiile în care oferta de proiecții a rămas ridicată, poate indica o fragmentare a publicului și schimbarea obiceiurilor de consum cultural. Platformele de streaming, creșterea costurilor de petrecere a timpului liber și concurența altor forme de divertisment pot explica diminuarea prezenței în sălile de cinema.

            Totodată, lipsa unor investiții în extinderea infrastructurii cinematografice menține județul Bacău la un nivel modest în comparație cu alte zone ale țării.

            Per ansamblu, datele statistice arată că cinematografele din județ au reușit să își refacă activitatea după perioada pandemiei din punctul de vedere al numărului de spectacole, însă provocarea rămâne readucerea publicului în sălile de cinema.

            Primăria Bacău modernizează Grădinița 25 din Șerbănești. Lucrările vor dura cinci luni

              Primăria municipiului Bacău a început lucrările de modernizare și consolidare a Grădiniței nr. 25 din cartierul Șerbănești, investiția având ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor pentru copii și creșterea siguranței clădirii. Termenul de execuție este de cinci luni.

              Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a anunțat că proiectul prevede consolidarea imobilului, refacerea finisajelor interioare și exterioare, precum și modernizarea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de gaz. Totodată, vor fi realizate instalații pentru prevenirea și stingerea incendiilor.

              Un element important al investiției îl reprezintă amenajarea grupurilor sanitare în interiorul clădirii, o facilitate care, potrivit edilului, este necesară pentru asigurarea confortului și siguranței copiilor.

              „La Grădinița 25 lucrăm în aceste zile pentru ca cei mici să aibă un spațiu sigur, modern și demn de ei. Modernizăm clădirea, o consolidăm și adăugăm grupuri sanitare la interior”, a transmis primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

              Edilul a precizat că investițiile din cartierul Șerbănești nu se opresc la unitatea de învățământ. Potrivit acestuia, administrația locală pregătește amenajarea unei piațete publice, care să ofere locuitorilor un spațiu de întâlnire și recreere, completând proiectele de modernizare a școlilor și a infrastructurii pietonale din zonă.

              Ultimele lucrări la nodul rutier Bacău-Sud. Varianta Ocolitoare Bacău se închide pentru conectarea la Autostrada A7

                Lucrările de amenajare a nodului rutier Bacău-Sud, la intrarea în municipiul Bacău dinspre comuna Nicolae Bălcescu, au intrat în faza finală, constructorul pregătind racordarea Variantei Ocolitoare Bacău (A7) cu noile tronsoane ale Autostrăzii Moldovei.

                Potrivit informațiilor comunicate de autorități, atât traseul din proximitatea Centurii Bacău, cât și bretelele de supratraversare sunt pregătite pentru conectarea la viitoarea infrastructură rutieră, fiind deja executate marcajele rutiere și montate parapetele de protecție. În această etapă, echipele din șantier lucrează la taluzări, betonarea separatoarelor de hidrocarburi și realizarea instalațiilor de iluminat.

                Pentru efectuarea lucrărilor de racordare, Varianta Ocolitoare Bacău (A7) va fi închisă complet circulației rutiere în perioada 17-31 august 2026, începând de luni, 17 august, ora 07:00.

                Măsura a fost dispusă la solicitarea antreprenorului, în baza avizului comun emis de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

                Restricțiile vizează întreaga lungime a Variantei Ocolitoare Bacău, între intersecția cu DN2 de la intrarea în municipiu dinspre Nicolae Bălcescu (km 279+650) și intersecția cu DN2 din zona Bogdan Vodă (km 296+400). Pe durata închiderii, traficul va fi deviat pe DN2, prin municipiul Bacău.

                Autoritățile recomandă conducătorilor auto să își planifice din timp deplasările și să utilizeze rutele alternative, pentru evitarea aglomerației și reducerea timpilor de așteptare.

                Pentru direcția București – Suceava sunt recomandate două variante: DN2 – DJ252D – DJ252B – DJ252 – DN2F – Calea Bârladului – Calea Romanului – DN2, respectiv DN2 – DN2T – DN11 – strada Arcadie Șeptilici – DN2G – DJ119B – DN15 – DN2U – DN2.

                Șoferii care se deplasează spre Vaslui pot utiliza ruta DN2 – DJ252D – DJ252B – DJ252 – DN2F, iar pentru direcția Piatra Neamț este recomandat traseul DN2 – DN2T – DN11 – strada Arcadie Șeptilici – DN2G – DJ119B – DN15.

                Varianta Ocolitoare Bacău reprezintă un element esențial al Autostrăzii Moldovei (A7). În această perioadă, constructorul este mobilizat pentru finalizarea ultimului lot al secțiunii Focșani – Bacău, între Răcăciuni și municipiul Bacău, precum și a celor trei loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani.

                Jandarm din cadrul Grupării Mobile Bacău, intervenție providențială pentru salvarea unei femei în Constanța

                  Un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău a salvat o femeie aflată în pericol de înec, în timp ce se afla în timpul liber, în municipiul Constanța.

                  Incidentul a avut loc în 14 august, în zona Bulevardului Mamaia. Potrivit Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, sergentul major Ursu Cătălin, din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Mobil, aflat în sprijinul misiunilor desfășurate în municipiul Constanța, a auzit strigătele unei persoane care cerea ajutor.

                  Jandarmul s-a deplasat spre locul din care proveneau apelurile și, ajuns pe malul Lacului Tăbăcăriei, a observat o femeie aflată în apă, care nu mai putea ajunge singură la mal.

                  Acesta a intervenit imediat, a intrat în apă și a reușit să o aducă în siguranță la mal, după care a apelat numărul unic de urgență 112.

                  La fața locului au intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță și două echipaje mixte formate din polițiști și jandarmi. În urma evaluării medicale, femeia a fost găsită în afara oricărui pericol.

                  Reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău au apreciat intervenția colegului lor, subliniind că gestul acestuia demonstrează profesionalismul, spiritul de responsabilitate și promptitudinea de care jandarmii dau dovadă inclusiv în afara programului de serviciu.

                  Ce se întâmplă dacă etilotestul indică până la 0,10 mg/l alcool

                    Șoferii opriți în trafic pentru testarea consumului de alcool beneficiază de o procedură nouă, introdusă prin modificarea Codului rutier. În anumite situații, conducătorii auto pot solicita o a doua testare cu aparatul etilotest, măsură menită să elimine eventualele erori generate de urme reziduale de alcool din cavitatea bucală.

                    Potrivit prevederilor OUG nr. 195/2002, dacă prima testare indică o concentrație de cel mult 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, inclusiv această valoare, șoferul are dreptul să ceară repetarea testului. A doua verificare trebuie efectuată la un interval de 15 până la 20 de minute de la prima.

                    Când poate pleca șoferul fără sancțiuni

                    Dacă la cea de-a doua testare rezultatul este 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto nu va fi sancționat și își poate continua deplasarea.

                    În schimb, dacă și al doilea test confirmă prezența alcoolului în aerul expirat, chiar și la o valoare sub pragul de 0,10 mg/l, fapta rămâne contravenție. În acest caz, autoritățile vor lua în calcul rezultatul cu valoarea cea mai mică dintre cele două teste.

                    Ce sancțiuni riscă șoferii

                    Conducerea sub influența alcoolului, atunci când fapta nu întrunește elementele unei infracțiuni, este sancționată cu amendă din clasa a IV-a și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

                    În prezent, având în vedere că un punct de amendă are valoarea de 216,25 lei, sancțiunea contravențională poate varia între 1.946,25 lei și 4.325 lei, în funcție de numărul punctelor de amendă aplicate.

                    Ce se întâmplă dacă aparatul indică între 0,11 și 0,40 mg/l

                    Șoferii care obțin un rezultat cuprins între 0,11 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat pot solicita polițistului rutier recoltarea de mostre biologice într-o unitate medicală, pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

                    Analizele de laborator pot confirma sau infirma rezultatul aparatului etilotest și sunt utilizate pentru stabilirea situației juridice a conducătorului auto.

                    Când recoltarea probelor biologice este obligatorie

                    Există însă situații în care recoltarea mostrelor biologice nu mai este opțională.

                    Legea prevede că sunt obligați să se supună acestei proceduri șoferii care:

                    • refuză sau nu pot fi testați cu aparatul etilotest;
                    • sunt depistați cu o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat;
                    • sunt testați pozitiv pentru consumul de substanțe psihoactive.

                    Recoltarea se face exclusiv în prezența unui polițist rutier și poate avea loc în spitale autorizate, în ambulanțe cu medic sau în unități de medicină legală.

                    Când fapta devine infracțiune

                    Dacă analizele de sânge indică o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, conducerea unui autovehicul nu mai reprezintă o simplă contravenție, ci o infracțiune.

                    În această situație, Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani.

                    Noile reguli oferă șoferilor posibilitatea de a elimina suspiciunile generate de rezultate foarte mici la etilotest, însă nu modifică regimul sancționator pentru conducerea sub influența alcoolului. Autoritățile subliniază că toleranța legală rămâne zero, iar orice concentrație confirmată de alcool poate atrage răspunderea contravențională sau penală, în funcție de valoarea constatată.

                    Accident cu șase autoturisme pe DN 11, în comuna Măgura. Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital

                      Șase autoturisme au fost implicate, duminică seară, într-un accident rutier produs pe DN 11, în comuna Măgura, sat Măgura, județul Bacău. Patru persoane, dintre care doi adulți și doi minori, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.

                      Potrivit sursei citate, la locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

                      În accident au fost implicate șase autoturisme. Echipajele medicale au evaluat patru persoane – doi adulți și doi minori –, toate fiind conștiente. Victimele au fost transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

                      Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului.

                      Cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier urmează să fie stabilite de polițiști.

                      FC Bacău a dezmembrat-o pe Steaua cu 3-0!

                      Duminică, în epilogul etapei a treia, „alb-roșii” i-au învins la scor de neprezentare pe militarii bucureșteni grație golurilor marcate de Andrei Pavel (min.9), Paul Mitrică (12) și Romario Moise (76)

                      Sezonul trecut, FC Bacău a făcut instrucție cu Steaua timp de o repriză. Băcăuanii au redus motoarele la 3-0, câștigând în final cu 3-2 și cu multe emoții. Anul acesta, în fața unui stadion plin-ochi„alb-roșii” nu au mai avut milă de militari. I-au pus pe burtă la propriu și la figurat, învingându-i cu 3-0. Iar scorul partidei de duminică, de la Ruși Ciutea, din epilogul etapei a treia a Ligii 2, este blând față de realitatea din teren.

                      Venită după două eșecuri la rând Steaua nu a lăsat nicio clipă impresia că se poate reabilita, în condițiile în care Bacăul i-a tăiat din fașă orice pretenție. După 12 minute gazdele conduceau deja cu 2-0. În min. 9, Cîrstean a executat excelent o lovitură liberă de pe stânga, iar Andrei Pavel a deschis scorul printr-o lovitură de cap, balonul lovind pâmântul înainte de a trece peste portarul Mate. Trei minute mai târziu, Pavel a apărut din nou la rampă.

                      De data asta, în rol de servant. „Renul” a pătruns impetuos pe dreapta, l-a driblat pe Albu, iar șutul său la firul ierbii, care căuta colțul lung s-a transformat într-un assist perfect pentru Paul Mitrică, aflat pe fază pentru tap-in-ul de 2-0. Același Mitrică a avut în două rânduri șansa golului de 3-0.

                      Mai întâi în min. 26, când, în loc să finalizeze din limita lui 16, și-a potrivit prea mult pașii pentru un șut care nu a mai venit și apoi în min.60, când „trasorul” său de la 25 metri a lovit plasa laterală. Până la urmă a venit și golul de 3-0. Autor: Romario Moise, care l-a executat pe Mate în min.76 cu un șut bine plasat la firul ierbii din afara careului. Steaua? Inexistentă. Oaspeții au lăsat impresia că, pe lângă faptul că nu au drept de promovare, au interzis și la fotbal. Pentru că numai fotbal nu au jucat.

                      Băcăuanii în schimb, cu un joc articulat, fără complicații în defensivă și cu o agresivitate ofensivă născută de multe ori din recuperări puteau să-și dubleze lejer norma de goluri. Din păcate, în min. 84, Patrick Petre a lobat imprecis un balon pe care scria mare și citeț „4-0”, în min. 90, R. Ciobanu nu și-a potrivit pașii pentru a finaliza un contraatac în care „alb-roșii” aveau superioritate numerică, iar în min, 90+2, la o fază declanșată de inepuizabilul A Pavel, Oasenegre a întârziat șutul, fiind finalmente blocat de un adversar.

                      Ei bine, asta să fie singura durere pentru FC Bacău: că în loc de 6-0 a bătut Steaua „doar” cu 3-0! Cu două victorii la scor identic, 3-0, pe teren propriu, ce au intercalat căderea de la Clinceni, cu Popești-Leordeni (viitoarea adversară din Cupă, miercuri, 19 august, în play-off-ul competiției KO), FC Bacău ocupă locul 6 în Liga 2, în timp ce Steaua, la fel ca și CS Dinamo, se află în coada ierarhiei, fără punct luat.

                      FC Bacău: Anton- Bordea, Juric, Inglada, Coajă- R. Moise (min. 84 Oasenegre), lacerda, Cîrstean (min. 58 R. Albu)- Luncașu (min. 71 P. Petre), A. Pavel, Mitrică (min. 84 R. Ciobanu)

                      Rezultatele etapei a treia: SCM Râmnicu-Vâlcea- CSM Slatina 0-1, CSC Dumbăvița- SC Popești Leordeni 1-1, CSM Reșița- Ștefăneștii de Jos 2-0, Cetatea Suceava- Olimpia Satu-Mare 2-0, FC Bihor- ASA Tg.-Mureș 1-1, Gloria Bistrița- Concordia Chiajna 1-2, Poli Timișoara- Unirea Slobozia 1-0, Metaloglobus București- CSC Șelimbăr 3-1, CS Dinamo București- Metalul Buzău 0-1, CS Afumați- Chindia Târgoviște 0-3, FC Bacău –Steaua 3-0.

                      Programul etapei viitoare/ vineri 21 august, ora 17.30: Chindia Târgoviște- CS Dinamo București. Sâmbătă, 22 august, ora 11.00: CSM Slatina- Metalul Buzău, Concordia Chiajna- Poli Timișoara, ASA Tg. Mureș- Gloria Bistrița, Olimpia Satu-Mare- FC Bihor, Ștefăneștii de Jos- Cetatea Sudceava, SC Popești Leordeni- CSM Reșița, SCM Râmnicu-Vîlcea- FC Bacău. Duminică, 23 august, ora 11.00: CSC Șelimbăr- CS Afumați, Steaua- Dumbrăvița. Marți, 25 august, ora 19.00: Unirea Slobozia- Metaloglobus.

                      Clasament

                      1 CSM Slatina               3              3              0              0              8-2              9p.

                      2 Concordia Chiajna              3              3              0              0              7-2              9p.

                      3 CSM Reșița                            3              3              0              0              6-1              9p.

                      4 Metalul Buzău              3              2              1              0              4-1              7p.

                      5 Poli Timișoara              3              2              1              0              3-1              7p.

                      6 FC Bacău                            3              2              0              1              8-3              6p.

                      7 Chindia                             3              2              0              1              6-2              6p.

                      8 Gloria Bistrița              3              2              0              1              6-3              6p.

                      9 Cetatea Suceava              3              2              0              1              5-3              6p.

                      10 Popești-Leordeni              3              1              2              0              5-4              5p.

                      11 Metaloglobus              3              1              1              1              4-4              4p.

                      12 SCM Rm. Vâlcea              3              1              1              1              3-3              4p.

                      13 CS Afumați              3              1              0              2              3-7              3p.

                      14 CSL Ștefănești              3              1              0              2              1-5              3p.

                      15 CSC Dumbrăvița              3              0              2              1              2-3              2p.

                      16 FC Bihor Oradea              3              0              2              1              2-4              2p.

                      17 CSC Șelimbăr              3              0              1              2              3-6              1p.

                      18 ASA Tg. Mureș              3              0              1              2              2-5              1p.

                      19 Olimpia S. Mare              3              0              1              2              1-5              1p.

                      20 Unirea Slobozia              3              0              1              2              1-5              1p.

                      21 Steaua București              3              0              0              3              2-7              0p.

                      22 CS Dinamo               3              0              0              3              2-8              0p.

                      Nodul rutier Bacău-Sud, aproape finalizat înaintea închiderii Variantei Ocolitoare Bacău

                         

                        Lucrările de amenajare a nodului rutier Bacău-Sud, care va asigura legătura dintre Varianta Ocolitoare Bacău (A7) și zona de acces în municipiu dinspre comuna Nicolae Bălcescu, se apropie de finalizare, cu doar câteva zile înainte de închiderea temporară a circulației pe centură.

                        Potrivit informațiilor transmise de autorități, atât traseul din proximitatea Variantei Ocolitoare Bacău, cât și bretelele de supratraversare sunt pregătite pentru racordarea la Autostrada A7. Pe amplasament au fost executate marcajele rutiere și montate parapetele de protecție.

                        În prezent, constructorul desfășoară ultimele lucrări, care vizează amenajarea taluzurilor, betonarea separatoarelor de hidrocarburi și realizarea instalațiilor de iluminat.

                        Pentru efectuarea operațiunilor de racordare la noile sectoare ale Autostrăzii Moldovei, Varianta Ocolitoare Bacău va fi închisă complet circulației rutiere în perioada 17–31 august 2026.

                        Restricția va intra în vigoare luni, 17 august, și a fost instituită la solicitarea antreprenorului, în baza avizului comun emis de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

                        În această perioadă, traficul de tranzit va fi deviat pe rute alternative stabilite de autorități, iar șoferii sunt sfătuiți să își planifice din timp deplasările și să respecte semnalizarea temporară și indicațiile polițiștilor rutieri.

                        Sursa video: DRDP Iași

                        Primăria Bacău pregătește concesionarea administrării Aqualand. Proiectul intră în dezbaterea Consiliului Local

                          Consiliul Local Bacău este convocat în ședință extraordinară luni, 17 august, pentru a aproba documentația necesară demarării licitației publice în vederea concesionării serviciului de administrare, exploatare și întreținere a Aqualand Insula de Agrement Bacău.

                          Potrivit proiectului de hotărâre și notei de fundamentare, administrația locală propune delegarea gestiunii prin concesiune către un operator economic specializat, apreciind că această variantă reprezintă cea mai eficientă soluție din punct de vedere economic, financiar și operațional pentru punerea în funcțiune și exploatarea complexului.

                          Documentele care vor fi supuse aprobării includ studiul de fundamentare privind oportunitatea concesiunii și documentația de atribuire, formată din strategia de contractare, caietul de sarcini, fișa de date a concesiunii, formularele necesare procedurii și proiectul contractului de concesiune.

                          Conform studiului de fundamentare, concesionarea ar urma să permită transferul riscului de operare către un operator cu experiență, asigurarea funcționării continue a obiectivului, conservarea infrastructurii, realizarea investițiilor necesare pentru menținerea standardelor de funcționare și îmbunătățirea calității serviciilor oferite publicului. Totodată, municipalitatea estimează că va obține venituri la bugetul local prin redevența și obligațiile contractuale asumate de viitorul concesionar.

                          Autoritățile locale susțin că Aqualand Insula de Agrement este un obiectiv de interes public realizat în cadrul proiectului de modernizare a Insulei de Agrement și destinat activităților recreative, sportive și de agrement pentru locuitorii municipiului și pentru turiști.

                          Proiectul de hotărâre prevede ca atribuirea contractului să se realizeze prin licitație publică, în conformitate cu legislația privind concesiunile de servicii și cu principiile transparenței, tratamentului egal și utilizării eficiente a bunurilor publice.

                          În cazul aprobării proiectului, primarul municipiului Bacău va fi mandatat să organizeze și să deruleze procedura de atribuire, prin direcțiile de specialitate, precum și să semneze contractul de concesiune cu ofertantul declarat câștigător, în condițiile prevăzute de lege.

                          Siguranța la locul de muncă în județul Bacău: mai multe accidente de muncă, pe fondul intensificării activității economice

                            Image by senivpetro on Freepik

                            Datele prezentate în Anuarul Statistic al județului Bacău 2026 arată că numărul accidentelor de muncă înregistrate în județ a crescut în anul 2024 comparativ cu anul precedent, evoluție care urmează tendința observată atât la nivelul Regiunii Nord-Est, cât și la nivel național. Deși creșterea numărului de accidente reprezintă un semnal de atenție pentru angajatori și autorități, aceasta trebuie analizată și în contextul intensificării activității economice și al creșterii numărului de salariați.

                            În anul 2024, în județul Bacău au fost înregistrate 160 de accidente de muncă, cu 32 de cazuri mai multe decât în anul 2023, ceea ce reprezintă o creștere de 25%. Comparativ cu anul 2019, când au fost raportate 110 accidente, numărul acestora este mai mare cu peste 45%, ceea ce confirmă o tendință ascendentă pe termen lung.

                            Din totalul accidentelor înregistrate în 2024, 151 au provocat incapacitate temporară de muncă, cu 27 de cazuri mai multe decât în anul precedent. În același timp, 9 accidente au fost mortale, mai mult decât dublu față de cele 4 accidente mortale înregistrate în 2023 și cel mai ridicat nivel consemnat în ultimii șase ani.

                            Un alt indicator relevant este rata accidentelor de muncă, care a crescut în județul Bacău la 1,28 accidente la 1.000 de salariați, față de 1,02 în anul 2023. Nivelul înregistrat este superior atât mediei Regiunii Nord-Est (1,01), cât și mediei naționale (0,93), ceea ce indică un grad mai ridicat de expunere la riscuri profesionale comparativ cu celelalte județe din regiune și cu media țării.

                            Evoluția observată în județ se înscrie într-un context național caracterizat prin creșterea numărului accidentelor de muncă. În România au fost raportate 5.347 accidente în anul 2024, față de 4.862 în 2023, în timp ce în Regiunea Nord-Est numărul acestora a crescut de la 526 la 619. Astfel, majorarea accidentelor de muncă nu reprezintă un fenomen izolat la nivelul județului Bacău, ci reflectă o tendință generală determinată de intensificarea activităților economice și de creșterea gradului de ocupare.

                            Un aspect pozitiv îl reprezintă faptul că în județul Bacău nu s-a înregistrat niciun accident colectiv de muncă în perioada 2019–2024. De asemenea, nici la nivelul Regiunii Nord-Est nu au fost raportate accidente colective în ultimii doi ani, ceea ce indică menținerea unor standarde corespunzătoare privind gestionarea riscurilor majore în unitățile economice.

                            Creșterea numărului accidentelor de muncă evidențiază necesitatea consolidării măsurilor de prevenire și protecție la locul de muncă. Investițiile în instruirea personalului, respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, modernizarea echipamentelor și dezvoltarea unei culturi organizaționale orientate spre prevenirea riscurilor pot contribui la reducerea numărului de accidente și la protejarea sănătății lucrătorilor.

                            În ansamblu, datele statistice arată că județul Bacău traversează o perioadă de intensificare a activității economice, însă această evoluție este însoțită de o creștere a accidentelor de muncă și, în special, a accidentelor mortale. Aceste evoluții impun o atenție sporită din partea angajatorilor, autorităților și instituțiilor responsabile de control, astfel încât dezvoltarea economică să fie însoțită de un nivel cât mai ridicat al securității și sănătății în muncă.

                            ULTIMELE ȘTIRI