ActualitateUltimele lucrări la nodul rutier Bacău-Sud. Varianta Ocolitoare Bacău se închide pentru...

Ultimele lucrări la nodul rutier Bacău-Sud. Varianta Ocolitoare Bacău se închide pentru conectarea la Autostrada A7

Lucrările de amenajare a nodului rutier Bacău-Sud, la intrarea în municipiul Bacău dinspre comuna Nicolae Bălcescu, au intrat în faza finală, constructorul pregătind racordarea Variantei Ocolitoare Bacău (A7) cu noile tronsoane ale Autostrăzii Moldovei.

Potrivit informațiilor comunicate de autorități, atât traseul din proximitatea Centurii Bacău, cât și bretelele de supratraversare sunt pregătite pentru conectarea la viitoarea infrastructură rutieră, fiind deja executate marcajele rutiere și montate parapetele de protecție. În această etapă, echipele din șantier lucrează la taluzări, betonarea separatoarelor de hidrocarburi și realizarea instalațiilor de iluminat.

Pentru efectuarea lucrărilor de racordare, Varianta Ocolitoare Bacău (A7) va fi închisă complet circulației rutiere în perioada 17-31 august 2026, începând de luni, 17 august, ora 07:00.



Măsura a fost dispusă la solicitarea antreprenorului, în baza avizului comun emis de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Restricțiile vizează întreaga lungime a Variantei Ocolitoare Bacău, între intersecția cu DN2 de la intrarea în municipiu dinspre Nicolae Bălcescu (km 279+650) și intersecția cu DN2 din zona Bogdan Vodă (km 296+400). Pe durata închiderii, traficul va fi deviat pe DN2, prin municipiul Bacău.

Autoritățile recomandă conducătorilor auto să își planifice din timp deplasările și să utilizeze rutele alternative, pentru evitarea aglomerației și reducerea timpilor de așteptare.

Pentru direcția București – Suceava sunt recomandate două variante: DN2 – DJ252D – DJ252B – DJ252 – DN2F – Calea Bârladului – Calea Romanului – DN2, respectiv DN2 – DN2T – DN11 – strada Arcadie Șeptilici – DN2G – DJ119B – DN15 – DN2U – DN2.

Șoferii care se deplasează spre Vaslui pot utiliza ruta DN2 – DJ252D – DJ252B – DJ252 – DN2F, iar pentru direcția Piatra Neamț este recomandat traseul DN2 – DN2T – DN11 – strada Arcadie Șeptilici – DN2G – DJ119B – DN15.

Varianta Ocolitoare Bacău reprezintă un element esențial al Autostrăzii Moldovei (A7). În această perioadă, constructorul este mobilizat pentru finalizarea ultimului lot al secțiunii Focșani – Bacău, între Răcăciuni și municipiul Bacău, precum și a celor trei loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani.

spot_img
spot_img