Recent, la Consiliul Local Targu Ocna, primarul Floarea Ivanof a prezentat odata cu realizarile din ultimul an si obiectivele pentru perioada urmatoare, ce vor prinde contur in orasul de la poalele Magurii. In acest sens, Floarea Ivanof a declarat: ”Executivul si Consiliul Local, alaturi de institutiile publice si agentii economici, au desfasurat o activitate bogata pe raza orasului Targu Ocna. Relatia noastra cu procesul de invatamant si activitatile care revin autoritatilor locale in gospodarirea scolilor s-au desfasurat in buna intelegere. Probleme deosebite avem cu scolile care s-au desfiintat si in care nu se desfasoara activitate. O unitate nefolosita ajunge la un stadiu de degradare mai avansat decat o unitate folosita. Scolilor Poieni si Valcele trebuie sa le dam pe viitor o intrebuintare, poate vom putea aplica programul «Scoala dupa scoala». Pentru unitatea de jandarmi am reusit sa infiintam un centru nou, pentru ca cel in care-si desfasura activitatea nu mai era functional. Avem in intentie si rezolvarea unui sediu pentru Politie”. In perioada urmatoare, la Tg. Ocna se vor desfasura lucrari cuprinse in proiectul «Reabilitare parcuri din oras» (de la Casa de Cultura, Parcul Trandafirilor si la blocurile C). Pentru acest proiect s-a semnat contractul si a fost lansata licitatia pentru executia lucrarilor, ce vor incepe in 2-3 luni de zile. De asemenea s-au depus proiectele «Promovarea potentialului turistic al orasului Targu Ocna» (ce se afla in evaluare la Ministerul Dezvoltarii si Turismului) si «Reabilitarea unor drumuri pe o lungime de 23 km». Se mai are in vedere accesarea de fonduri pentru reabilitarea si modernizarea Casei de Cultura, a Cinamatografului «Uranus» si amenajarea autogarii orasului. (I. Moraru)
Vremea rea dauneaza curentului electric
Locuitorii din comuna Gaiceanu ne-au sesizat cu privire la faptul ca de duminica seara nu mai curent electric. Si sambata au avut, de altfel, probleme similare. "Nu stim ce se intampla. Am sunat de mai multe ori la dispecerat dar ne-au spus ca nu se stie cand vor sosi echipe in zona. Mancarea ni s-a stricat in frigider, unele televizoare s-au stricat de la socurile de curent. Nu se mai poate", ne-a spus Sebastian Scurtu. Din informatiile oferite de Compania E-ON Moldova, "conditiile meteo nefavorabile din ziua de 19 inuie au provocat mai multe avarii la retelele de electricitate din judesul Bacau, fiind afectata in special zona de sud-est. Echipele de interventie au fost suplimentat, dar accesul in unele zone a fost dificil", a precizat purtatorul de cuvant al companiei, Sorin Munteanu. Aceasta a mentionat si ca alimentarea cu energie a fost reluata in majoritatea zonelor afectate. Deranjamentele izolate ar fi trebuit sa fie rezolvate in cursul zilei de ieri. (A. Gavrila)
Batuta si violata la 78 de ani
O batrana din comuna Lipova a ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau unde a declarat ca a fost batuta si violata. “Pacienta in varsta de 78 de ani prezenta contuzii, insa violul poate fi confirmat doar pe baza probelor care i s-au prelevat”, a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvant al SJU. Polixenia C. a fost supusa unor investigatii si la Serviciul de Medicina Legala. Inspector Narcisa Butnaru, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie, a declarat ca exista o sesizare in acest caz si se va efectua o ancheta in baza rezultatelor expertizei medico-legale. (D. Mincu & A. Gavrila)
„Taranul cu Maserati” este „ninja Pete” pentru Alex Reid
Vreau sa arat ca un taran ca mine, un simplu taran, daca are un vis, il poate realiza – spune "Ninja Pete". Barbatul care ii multumeste lui Dumnezeu, intr-un filmulet postat pe YouTube, pentru Maseratiul pe care "i l-a dat" este bodyguardul actorului si fostului luptator de arte martiale britanic Alex Reid. Romanul se numeste Petre Craete, este originar din Bumbesti-Jiu si a lucrat ca militar in Garda Nationala. In urma cu cateva luni, el l-a provocat la lupta pe Catalin Zmarandescu, fostul bodyguard al lui Gigi Becali. "De cinci ani ma antrenez sa-l bat. Am 95 de kilograme, numai muschi garantat si, neoficial, sunt cel mai bun din lume", spune Craete.
In filmulet, fostul militar isi da arama pe fata: "Vreau sa arat ca un taran ca mine, un simplu taran, daca are un vis, il poate realiza".
De cand s-a mutat in Anglia, sa-l apere pe Alex Reid, Petre Craete a devenit un obisnuit al tabloidelor. El apare intr-o serie de fotografii publicate, vineri, de Daily Mail, in cadrul unui articol despre o seara romantica petrecuta de Alex Reid si iubita sa, modelul Chantelle Houghton. Cuplu este, evident, pazit de "taranul cu Maserati". Reid pare foarte multumit de bodyguardul sau, din moment ce a scris pe Twitter ca se afla la cinematograf cu iubita sa si cu "ninja Pete".
Sursa: Gandul.info
Amy Winehouse, prea beata ca sa mai poata canta – VIDEO
Timp de 90 de minute, artista britanica a mormait versurile, a cantat doar cateva strofe clar si s-a clatinat pe scena. La un moment dat, a aruncat pur si simplu microfonul din mana. Amy Winehouse a fost huiduita la scena deschisa, sambata, la Belgrad, fiindca parea prea beata ca sa cante, scrie BBC. Concertul trebuia sa deschida in forta turneul pe care artista il sustine in Europa si care include si Romania, dar fanii sarbi au fost complet dezamagiti. Timp de 90 de minute, artista britanica a mormait versurile, a cantat doar cateva strofe clar si s-a clatinat pe scena. La un moment dat, a aruncat pur si simplu microfonul din mana. Winehouse va concerta la Bucuresti, pe 15 august.
Sursa: Gandul.info
Radiatii captate de la o stea inghitita de o gaura neagra
Astronomii au surprins ultimele momente din existenta unei stele, inainte de a fi inghitita de o gaura neagra. Oamenii de stiinta sunt de parere ca steaua era prea aproape si a fost atrasa de uriasul camp gravitational al gaurii negre. Inainte de a disparea, steaua a trimis catre Pamant un val de radiatii, care a fost surprins de telescoape la mai bine de doua luni de la eveniment, informeaza BBC News.
De obicei jeturi de raze gamma sunt aruncate in spatiu atunci cand se produce o implozie a unei stele aflate pe moarte. Dar evenimentul care s-a petrecut pe 28 martie nu a presupun impozia unui soare, potrivit datelor adunate de cercetatori. Gaurile negre se afla in centrul majoritatii galaxiilor. Unele sunt inconjurate de gaz, iar atunci cand acesta este absorbit se produce lumina. Acolo unde gazul nu este prezent gaurile negre nu pot fi zarite de pe Pamant. Ele devin vizibile doar atunci cand inghit stele. Radiatii sunt emise in ultimul sadiu, inainte ca steaua sa dispara total in gaura neagra. Radiatiile pot fi vazute de telescoapele nostre pentru circa o luna.
Sursa: Adevarul.ro
Cimbrisorul creste LIBIDOUL barbatilor
Un experiment realizat in Australia a aratat ca un condiment banal, cimbrisorul, are proprietatea de a creste cu un sfert libidoul barbatilor. In cadrul studiului, 60 de barbati cu varste cuprinse intre 25 si 52 de ani si-au condimentat mancarea cu cimbrisor, de doua ori pe zi, timp de 6 saptamani. In tot acest timp, dorinta lor sexuala a fost atent monitorizata, observandu-se cu suprindere ca la sfarsitul acestui interval de timp apetitul sexual crescuse in randul subiectilor cu 16,1 pana la 20,6%.
In tot acest timp, un alt lot de voluntari a luat pilule placebo, in cazul acestora dorinta sexuala scazand, dupa cum relateaza Daily Mail. Potrivit cercetatorilor din Brisbane, Australia, cimbrisorul contine un compus despre care se crede ca stimuleaza producerea de hormoni sexuali masculini, printre care si testosteronul. In mod interesant, din cele mai vechi timpuri cimbrisorul a fost folosit, in Egipt, pentru scaderea temperaturii. (ziare.com)
Sorin Blejnar, seful ANAF, audiat la DNA
Pre?edintele ANAF, Sorin Blejnar, s-a prezentat, luni, la sediul DNA, unde a fost citat ca martor în dosarul corup?iei din Vama Constan?a Agigea, în care este cercetat ?i senatorul Mircea Banias, precum ?i fostul secretar general al MAI, Lauren?iu Mironescu. Fostul ?ef al V?mii Constan?a Sud Agigea, Liviu Durbac, a fost chemat la Bucure?ti, la pre?edintele ANAF, Sorin Blejnar, pentru a da explica?ii despre situa?ia unui intermediar vamal, Marin Dodu, care s-ar fi plâns c? vame?ii îi percep ca mit? 1000 de dolari per container, potrivit procurorilor. Informa?ia apare în cadrul unei convorbiri telefonice purtate de Liviu Durbac cu omul de afaceri Drago?-Iulian Tudoran, redat? în motivarea deciziei ÎCCJ de arestare a 29 de persoane în dosarul Vama Constan?a.
Sursa: Realitatea.net
PDL si UDMR nu s-au inteles pe tema reorganizarii administrative
Întâlnirea Coali?iei din aceast? diminea?? pe tema reorganiz?rii nu s-a soldat cu niciun rezultat. Drept pentru care, liderii forma?iunilor aflate la putere iau în calcul o nou? ?edin?? programat? pentru disear? sau mâine diminea??, înainte de consult?rile de la Palatul Cotroceni. Deputa?ii ?i senatorii UDMR se întâlnesc la ora 14.00, la Parlament, pentru a discuta atât despre reorganizarea propus? de ?eful statului dar ?i despre Statutul minorit??ilor. Uniunea este nemul?umit? de faptul c? membrii comisiei pentru Drepturile Omului de la Camera Deputa?ilor au modificat, joi, cu sprijinul PDL, un articol din Statutul minorit??ilor care interzicea practic statului s? reorganizeze teritorial-administrativ o zon? locuit? de minorit??ile na?ionale. Mai mult, UDMR nu accept? solu?ia PDL privitoare la regionalizare pentru c?, spun liderii Uniunii, aceasta pune în pericol unitatea minorit??ii maghiare din România.
Sursa: evz.ro
ALEGERI R. Moldova: Dorin CHIRTOACA a castigat un nou MANDAT
Liberalul Dorin Chirtoac? a câ?tigat alegerile pentru prim?ria Chi?in?u cu 50,6 la sut? din voturi, a anun?at Consiliul Electoral de Circumscrip?ie, dup? procesarea tuturor voturilor. Contracandidatul lui comunist, Igor Dodon, a ob?inut 49,4 la sut?. Dup? num?rarea tuturor buletinelor de vot, Dodon – care a dominat cursa electoral? pe parcursul anun??rii rezultatelor par?iale – a r?mas cu 49,4% din sufragii, liberalul Chirtoac? revendicând 50,6% din voturi. Prezenta la vot a fost de 59,6%, cu 3% mai mult decât la scrutinul din 5 iunie.
Sursa: Realitatea.net
Fotbal / Juniori: Generatie de sacrificiu?
Campionatul rezervat selectionatelor judetene under 16 se afla in stand-by
Amânare
Considerat de toata lumea o reusita si o baza de relansare a fotbalului juvenil, Campionatul National rezervat selectionatelor judetene sub 16 ani se afla la rascruce. Initial, o decizie referitoare la viitorul campionatului urma sa fie luata la Comitetul Executiv al Federatiei Române de Fotbal programat astazi. Incertitudinile care planeaza asupra acestei competitii nationale de juniori au facut insa ca hotarârea finala sa fie amânata pentru sedinta din data de 4 iulie.
Ipoteze
Varianta cea mai sumbra ar fi desfiintarea campionatului, la un singur an de la punerea sa in practica! O alta ipoteza este transformarea competitiei intr-una cu caracter amical, scopul final fiind crearea unor centre regionale. Concret, jocurile intre selectionatele under 16 ar avea profilul unor trialuri, care ar configura componenta loturilor regionale. Nu este exclusa insa nici solutia status-quo-ului, astfel incât editia 2011-2012 sa pastreze formatul din sezonul precedent.
Speculatii
"Exista tot felul de speculatii, insa, deocamdata, nu se stie nimic concret. Asteptam sa vedem ce se va decide pe data de 4 iulie", a declarat Cristi Sava, presedintele AJF Bacau, for care tuteleaza activitatea selectionatelor judetene. "Sper ca acest campionat care si-a dovedit din plin rostul, sa ramâna in picioare. Personal, as fi bucuros sa se continue si cu generatia 1995, chiar daca asta ar insemna pentru AJF Bacau o cheltuiala in plus", a adaugat Sava.
Stafeta
In sezonul recent incheiat selectionata under 16 a Bacaului antrenata de Stefan Apostol si Cornel Codreanu s-a laureat cu bronz, fiind invinsa in semifinale de reprezentativa similara a Bucurestiului. In asteptarea deciziei FRF legate de viitorul Campionatului National U16, AJF Bacau a pus pe picioare noua selectionata judeteana, formata din fotbalisti nascuti in anul 1996. Obiectivul noii generatii este preluarea cu succes a stafetei de la formatia care a adus bronzul Bacaului in 2010-2011.
Continuitate
Noua reprezentativa under 16 il are ca antrenor principal pe Giani Florian, cel care a pus bazele si selectionatei de anul trecut. Impreuna cu "secundul" Codrin Mindirigiu, Florian a efectuat mai multe actiuni de selectie, in urma carora a configurat un lot de 22 de jucatori. "In functie de ce va decide Federatia, vom sti ce avem de facut. Sper sa se mearga pe ideea continuitatii deoarece un astfel de campionat are un rol foarte important. Sacrificarea sa ar fi o mare greseala", a declarat Giani Florian.
Dan Sion
Judo / CN U11: Bronz valoros
A aparut o noua stea. Delegatia condusa de Constantin Manole avea sperante de aur de la Mariana Pavel, insa finala campionatului pentru copii a scos la rampa un alt nume pentru podiumul national: Alin Constantin Micodan. In concursul de la Techirghiol, judoka bacauan a reusit sa cucereasca bronzul categoriei +50 kg, realizând astfel o surpriza frumoasa si o performanta deosebita.
In echipa
"Pentru mine, aceasta medalie valoreaza cât una de aur, mai ales ca a fost obtinuta la baieti si la o categorie grea. Speram sa-l crestem pe Alin asa cum trebuie pentru a avea rezultate frumoase in anii urmatori", a subliniat antrenorul Constantin Manole. Cu mentiunea ca la obtinerea acestui rezultat si-a adus aportul si un instructor in devenire la SCM Bacau, Dorin Cruceanu.
Parcurs
La Techirghiol, Alin Micodan (PC-SCM) a fost invins numai de campionul tarii, un sportiv care, in pofida vârstei fragede, are deja o experienta bogata la nivel intern si international. Medaliatul bacauan este originar din comuna Letea Veche, reconfirmând astfel utilitatea modelului implementat de conducatorii SCM cu referire la selectia in mediul rural.
Favorita accidentata
In ceea ce o priveste pe favorita din delegatia bacauana, Mariana Pavel, aceasta a câstigat doua meciuri, dupa care s-a accidentat la brat si nu a mai continuat competitia. "Credeam ca Pavel va lua titlul, dar iata ca a aparut alta vedeta. Sunt bucuros fiindca am luat o medalie intr-un campionat de nivel ridicat", a completat Constantin Manole.
Debut
Antrenorul bacauan a remarcat si evolutia lui Victor Serban, caruia sortii i-au harazit insa un prim meci cu vicecampionul en-titre. Bacauanul a câstigat o partida, debutând fructuos in cadrul unei finale nationale. O finala individuala rezervata copiilor nascuti in 2001-2002, la care Bacaul a lansat o noua stea. Poleita cu bronz.
Dana Popa
Fotbal, Liga a lV-a: Punct si de la capat
Componenta
De-abia incheiate conturile cu editia 2010-2011, Liga a lV-a priveste deja spre viitoarea stagiune. O stagiune care va porni la drum pe data de 6 august si care isi va pastra formatul, desi s-a vehiculat in mai multe rânduri posibilitatea divizarii in doua serii. Singurul lucru care ramâne in suspensie este componenta seriei, cele 18 echipe având ca termen-limita pentru inscriere data de 20 iulie.
Retragere
Ca o noutate, sa notam ca fruntasele stagiunii precedente nu se vor mai regasi pe harta Ligii a lV-a si in 2011-2012. Câstigatoarea campionatului trecut, CS Caiuti va evolua in esalonul al treilea dupa ce si-a adjudecat barajul cu ASA Militar Miercurea-Ciuc. In ceea ce o priveste pe AS Mondosport, echipa clasata pe locul 2 in ultimele doua sezoane este pe punctul de a se retrage din Liga a lV-a.
Masa verde
Conform regulamentului, locul lui CS Caiuti va fi luat de formatia clasata pe locul 17, CS Dofteana. In cazul, foarte probabil de altfel, in care Mondosport isi va oficializa retragerea din competitie, o alta retrogradata, CS Siretul va fi, la rândul sau, re-admisa in campionatul Ligii a lV-a. In aceste conditii, ambele formatii retrogradate in Liga a V-a vor face cale-intoarsa la masa verde.
Baraj
In aceste conditii, singurele "new-entries" vor fi promovatele Forestierul Agas si Sportul Racaciuni. Celelalte doua formatii din esalonul al cincilea care au fortat promovarea, Silvolemn Comanesti si Sascut isi vor continua purgatoriul cel putin inca un an ca urmare a pierderii barajului. Comanestiul a cedat la scor confruntarea cu Vointa Gârleni, in timp ce Sascutul a fost invins de ocupanta locului 15 in Liga a lV-a, Oituz.
Dan Sion
Se inaugureaza Sala Polivalenta „Nadia Comaneci”
Municipiul Onesti se pregateste pentru un eveniment sportiv deosebit: marti, 21 iunie, de la ora 15.30, in Parcul municipal va fi inaugurata si sfintita Sala Polivalenta "Nadia Comaneci". Dupa cum a declarat primarul Onestiului, Emil Lemnaru, "la actiune va fi prezenta presedinta de onoare a Comitetului Olimpic Român, Nadia Comaneci, al carei nume il poarta Sala Polivalenta. Festivitatea cuprinde primirea invitatilor si revederea publicului onestean cu mari glorii ale sportului românesc, o slujba de sfintire savârsita de catre un numeros sobor de preoti, un program sportiv demonstrativ de gimnastica precum si ciocnirea unei cupe de sampanie". Mentionam ca la acest eveniment, la care va participa si Elena Udrea, Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, au fost chemate autoritatile judetene, presedinti ai federatiilor sportive, conducatori a numeroase institutii si nume sonore ale sportului românesc, numarul invitatilor trecând de 100. Festivitatea de inaugurare si sfintire a Salii Polivalente "Nadia Comaneci" din Onesti prilejuieste in aceeasi zi, 21 iunie, desfasurarea unei conferinte de presa la CSM Onesti, la care vor fi prezenti marii performeri ai clubului din municipiul de pe Trotus. (Ion Moraru)
Atletism / CN juniori II: La cules de medalii
CSM Onesti a luat prim-planul la "nationalele" pentru cadeti, desfasurate in week-end la Bucuresti. Din cele 15 medalii ale judetului Bacau, 80% au fost obtinute de sportivii din municipiul de pe Trotus. In competitia juniorilor II au intrat 480 de sportivi de la 101 cluburi, locul I in clasamentul general fiind adjudecat detasat de CSM Onesti, cu 12 prezente pe podium. Bilantul ar fi putut fi si mai bun daca nu ar fi fost descalificati Terpezan (100 m) si Panturoiu (100 m garduri), cotati cu sanse mari la medalii. Campionatele Nationale au reprezentat si un criteriu de calificare la "mondialele" pentru juniori II, care vor avea loc la Lille (Franta) pe 6-10 iulie.
Aur si un record egalat
Primul titlu a fost cucerit de Mihai Valentin Petrescu (CSM Onesti), care a obtinut cel mai bun timp atât in calificari, cât si in finala probei de viteza, 100 m (11.04 sec.). A urmat saritura de aur a Elenei Panturoiu (Cl. Mulscel-CSM Onesti), 12.70 m la triplusalt, precum si victoriile inregistrate de Madalina Iuliana Leonte (LPS Vaslui – CSM Onesti) la 1.500 m (4:28.31), respectiv Alexandra Iliuta (LPS Iasi – CSM Onesti) la prajina (3.10 m). La 4×100 m, stafeta CSM Onesti (Mihai Petrescu, Stefan Gainusa, Alexandru Cojocaru, Alexandru Terpezan) a reusit sa se impuna egalând totodata recordul national de 42.57 sec. (stabilit in august 2006 de echipa nationala la Istanbul). Sâmbata, seria succeselor a fost continuata de Stefan Gainusa (CSM Onesti) la 200 m (22.47) si Diana Bursuc (SCM Bacau) la greutate (12.28 m).
Argint
In prima proba a CN pentru cadeti, 5.000 m mars, Mihaela Puscasu (CSM Onesti) a ocupat locul al II-lea (25:52.72), dupa Carmen Micliuc (LPS Botosani, 25:40.01). In reuniunea de vineri dupa-amiaza, tot argint a cucerit Stefan Gainusa (CSM Onesti), la 100 m (11.13 sec.), rezultat obtinut si de Bianca Budaes (SCM Bacau) la 2.000 m obstacole (6:58.12). Sâmbata dimineata, pe pozitia a II-a s-a clasat Alexandru Cojocaru (CSM Onesti) la 400 m garduri (57.87), la fel ca Madalina Leonte (LPS Vaslui – CSM Onesti) la 800 m (2:10.11), Alexandru Terpezan (CSM Onesti) la 200 m (22.61).
Bronz
Pe treapta a treia a podiumului a urcat Petronela Simiuc (CSM Bacau 2010), care a parcurs 1.500 m in 4:32.13. Tot cu bronz s-a ales Elena Panturoiu (Cl. Muscel – CSM Onesti) la lungime (5.58 m). Aproape de medalii s-au mai clasat Alexandra Ghiurca (CSM Bacau 2010, locul IV la 1.500 m, 4:25.10), Iulian Laslau (CSM Bacau, locul IV la 1.500 m, 4:09.08), Ioana Petroiu (CSS Bacau, locul V la 400 m garduri, 69.19), Petronela Simiuc (CSM Bacau, locul IV la 800 m, 2:12.32), Andra Cojocaru (CSS Bacau, locul V la inaltime, 1.55 m).
Dana Popa
Fotbal, Liga a lll-a: Alta mancare de peste
CS Caiuti se pregateste sa faca fata rigorilor esalonului al treilea
Exigente
Pentru CS Caiuti urmeaza o perioada de foc. Dupa ce a sarbatorit din plin victoria de la "barajul" cu ASA Militar Miercurea Ciuc, care i-a permis o promovare istorica, echipa bacauana incepe sa-si pregateasca terenul pentru contactul cu campionatul ligii a treia. Unul care presupune cu totul alte exigente. De la lot si pâna la stadion, fara a ignora sub niciuo forma bugetul.
Jucatori
Conducerea CS Caiuti a anuntat ca va da credit in continuare perechii formate din antrenorii-jucatori Costel Munteanu si Ionut Dragomirescu, doi dintre protagonistii promovarii in esalonul al treilea. Totodata, sefii clubului au recunoscut ca lotul trebuie intarit, macar cu trei-patru jucatori de valoare. In vizor se afla treijucatori de la CSM Brasov, dar si fotbalisti care au jucat sau joaca la FCM Onesti, formatie aflata in pragul desfiintarii.
Stadion
Caiutiul priveste spre Onesti nu doar pentru a-si aduce jucatori. In absenta unui stadion adecvat in comuna, "matricola" se vede nevoita sa-si schimbe domiciliul pentru jocurile de acasa, iar solutia cea mai sigura si mai comoda o reprezinta Onestiul. De altfel, surse autorizate sustin ca CS Caiuti are sanse mari de a juca in C chiar pe principala arena onesteana, care gazduia in trecut meciurile de A ale FC Onesti.
Buget
CS Caiuti a demarat deja tratativele cu mai multi factori economici de pe Valea Trotusului pentru a-si asigura un buget apropiat cerintelor ligii a treia. Primarul Caiutului, Iulian Durlan si-a manifestat speranta ca echipa sa va beneficia de o sustinere adecvata: "Purtam mai multe discutii in acest sens deoarece divizia C inseamna alta mâncare de peste. In maximum doua saptamâni vom vedea exact pe ce ne putem baza din punct de vedere financiar".
Dan Sion
Fotbal / Liga a III-a: Popovici in locul lui Panait
Noul antrenor al divizionarei C Sport Club Bacau este Cristi Popovici, care s-a despartit in aceasta vara de FC Botosani. Popovici, care a pregatit in trei rânduri pe FCM Bacau (2003, 2004-2007, 2008-2009), il inlocuieste pe banca SC-ului pe Ciprian Panait. Reunirea noii formatii a lui Cristi Popovici va avea loc pe 4 iulie. (D.S.)
Atletism / CE pe echipe: Au ratat promovarea
Dupa 40 de probe si doua zile de intreceri, România a ratat promovarea in Superliga. Liga I din Campionatul European pe echipe s-a desfasurat la Izmir (Turcia), de unde primele trei clasate au trecut in primul esalon valoric la nivel continental.
Pe 5 dupa prima zi
In ziua inaugurala, România a acumulat 142 puncte, ocupând locul al V-lea in ierarhia generala intermediara. Dintre atletii bacauani, Lavinia Scurtu (CSM Bacau 2010) a ocupat locul al 7-lea la prajina (3.60 m), iar Mirela Lavric (CSM Onesti) s-a clasat pe 11 la 800 m (2:10.79). Din delegatia "tricolora" s-au impus Nicoleta Grasu (disc, 60.85 m) si Bianca Razor (400 m, 52:56), pe 2 au terminat Andreea Ograzeanu (100 m plat, 11:55) si Adelina Gavrila (triplusalt, 13.87), iar pe trei s-au pozitionat Mihai Donisan (inaltime, 2.15 m) si Cristina Casandra (3.000 m obstacole, 9:50.73). Clasament provizoriu: 1. Grecia (178 puncte), 2. Turcia (173,5), 3. Norvegia (150.5), 4. Belgia (144), 5. România (142), 6. Olanda (136.5), 7. Ungaria (136), 8. Elvetia (129), 9. Finlanda (129), 10. Irlanda (121), 11. Slovenia (121), 12. Croatia (94).
Perie, lider de grup
Duminica a inceput cu proba feminina de ciocan, unde Bianca Perie (SCM) a obtinut cel mai bun rezultat din grupul bacauan prezent sub tricolor. Fosta cvadrupla campioana mondiala la junioare, Perie s-a impus cu o aruncare de 70.37 m, realizata din prima incercare. Un alt bacauan, Cristian Vorovenci (CSM 2010), s-a clasat al IV-lea la 800 m (1:51.54), in timp ce Larisa Arcip (CSM Onesti) a terminat pe 7 la 1.500 m (4:28.05), iar Alexandra Iancu (CSM Onesti) a fost a 12-a la greutate (13.53 m).
Alte rezultate de podium obtinute de "tricolori": locul I: Marian Oprea (triplusalt, 16.83 m), Viorica Tigau (lungime, 6.50 m); locul al II-lea: Esthera Petre (inaltime, 1.89 m); locul al III-lea: stafeta feminina 4×400 m (3:33.96).
Clasament general: 1. Turcia (329 puncte), 2. Grecia (307), 3. Norvegia (290), 4. România (282,5), 5. Olanda (278), 6. Ungaria (265), 7. Elvetia (251), 8. Finlanda (248), 9. Belgia (245,5), 10. Irlanda (224,5), 11. Slovenia (200.5), 12. Croatia (178). (D.P.)
Haltere / CN: De doua ori 10
Campionatul National de Haltere, ce a avut loc in zilele de 13-17 iunie la Constanta, a adus halterofililor de la CSM Onesti un rezultat de mare prestigiu: obtinerea a 20 de medalii (6 de aur, 8 de argint si 6 de bronz). Pe cea mai inalta treapta a podiumului de premiere au urcat Silviu Blidari (la cat. 40 kg, stilurile smuls, aruncat si total) si Tiberius Blidari (la cat. 50 kg, aur la toate stilurile). Medaliile de argint la aceasta competitie au fost rasplata eforturilor sportivilor Andrei Morosanu (la cat. 36 kg – 3 medalii de argint), Mihaela Paun (cat. plus 69 kg – 3 medalii de argint) si Emanuel Doroftei (cat. 62 kg, 2 medalii de argint la aruncat si total si una de bronz la smuls). Medalii de bronz au mai obtinut Marinela Morosanu (la cat. 36 kg, toate cele trei medalii la smuls, aruncat si total, ea fiind si cea mai tânara sportiva din concurs – nascuta in 2001), Rodica Morosanu (cat. 53 kg, la smuls) si Ecaterina David (cat. 40 kg, la aruncat). Obtinerea acestor performante a fost posibila datorita pregatirii deosebite si a antrenamentelor realizate cu prof. Marin Zaldoi (coordonator), Gheorghe Maftei si Daniela Epure. Competitia de la Constanta a contat ca selectie pentru Campionatele Europene programate in august, in Polonia. (Ion Moraru)
Fotbal, juniori E: FCM Bacau, pe 2
Echipa de juniori E a FCM Bacau a incheiat pe locul 2 turneul zonal de la Husi. "Zona" a fost câstigata de formatia gazda, Pajura Husi care s-a calificat la turneul final, ca urmare a victoriei directe cu scorul de 6-0 contra "galben-albastrilor", in meciul decisiv disputat vineri. "Am fost net depasiti la capitolul forta fizica. Vasluienii beneficiaza de câtiva jucatori foarte puternici din punct de vedere fizic, iar aici s-a facut diferenta", a declarat antrenorul bacauanilor, Cornel Elisei. Pe locurile 3-4 ale "patrulaterului" de la Husi s-au situat campioanele judetelor Harghita si Covasna la juniori E, AS Miercurea Ciuc si CSS Sfântu Gheorghe. (D.S.)






