Acasă Blog Pagina 4884

Masuri tardive pentru combaterea operatiunilor cu droguri usoare

    Pe 10 noiembrie 2011 a fost publicata Legea nr. 194/2011 privind combaterea operatiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decat cele prevazute de acte normative in vigoare.

    Legea stabileste cadrul legal aplicabil preparatelor, substantelor, plantelor, ciupercilor sau combinatiilor acestora, susceptibile sa aiba efecte psihoactive, asemanatoare celor determinate de substantele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substantele aflate sub control national, altele decat cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative in vigoare, si instituie masuri de prevenire, control si combatere a consumului in vederea protejarii sanatatii populatiei de actiunile negative ale acestora.
    Potrivit actului normativ, orice operator ce desfasoara sau intentioneaza sa desfasoare operatiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar daca scopul pentru care a fost produs nu este consumul, altele decat cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative in vigoare, are obligatia de a solicita autorizarea de catre Agentia Nationala pentru Sanatatea Veterinara si Siguranta Alimentelor.

    Autorizatie dupa efectuarea analizelor

    Autorizatia atesta ca produsul nu este substitut, in urma efectuarii unor analize si evaluari de catre laboratoarele specializate in acest sens. Autorizarea este necesara si in cazul in care operatiunile cu produse se desfasoara prin intermediul mijloacelor electronice. Prevederile referitoare la obtinerea autorizatiei se aplica in mod corespunzator si operatorilor care, la data intrarii in vigoare a legii desfasoara operatiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, acestia fiind obligati sa ceara reautorizarea in termen de o zi de la data intrarii in vigoare a normelor de aplicare ale legii.

    Sanctiuni

    Legea prevede sanctiuni de natura penala sau contraventionala pentru nerespectarea prevederilor instituite prin aceasta. Astfel, de exemplu, fapta persoanei care, fara a detine autorizatie eliberata in condiitile prezentei legi, efectueaza operatiuni cu produse stiind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 8 ani si interzicerea unor drepturi, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava. De asemenea, tot in categoria infractiuni se inscrie si publicitatea facuta oricaror produse pretinzand in mod credibil ca prin consum acestea produc efecte psihoactive, fapta care se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 3 ani.
    Roxana Neagu

    FCM Bacau isi doreste victoria in deplasarea de la Victoria Branesti

    Sambata, de la ora 11, "galben-albastrii" disputa partida contra Victoriei Branesti, antepenultima etapa a turului. In aceasta partida, elevii lui Gheorghe Poenaru vor incerca sa obtina toate cele 3 puncte puse in joc, mai ales ca vin dupa trei remize consecutive, toate la acelasi scor: 1-1.

    „ZEITA de la Montreal”, NADIA Comaneci, ANIVERSEAZA jumatate de veac

      "She’s Perfect", titra revista "Time" in vara lui 1976. La 35 de ani distanta, arata la fel. Perfecta. Timpul parca nu a trecut peste ea, desi Nadia Comaneci aniverseaza o jumatate de veac sambata, 12 noiembrie. "Cand implinesti 50 de ani, dai timpul inapoi si vezi cat de repede a trecut totul. Anumite momente din viata parca s-au intamplat ieri", a declarat, recent, "Zeita de la Montreal".

      A fost odata…

      Nadia are dreptate. Anumite momente din viata sa chiar s-au intamplat ieri. Ieri a fost si prima zi petrecuta in sala de gimnastica din Onesti, sub indrumarea lui Marcel Duncan, si tot ieri a cazut de mai multe ori de pe barna, la primul sau Campionat National, la Sibiu, sub privirea incruntat-blajina a lui Bela Karoly. "A tinut mortis sa-si continue exercitiul pentru ca de nota ei depindea aurul echipei. Asta era Nadia", avea sa-si aminteasca, peste ani, Karoly.

      Momentul de varf

      Ieri a fost Skienul, cu cele patru titluri europene cucerite la doar 14 ani si, bineinteles, ieri a fost Olimpiada de la Montreal. Momentul de varf. Al Nadiei si, implicit, al gimnasticii mondiale, care si-a gasit prototipul perfect in sportiva onesteanca. Atunci, in 1976, Nadia a reusit printr-o evolutie fara de cusur sa opreasca lumea in loc si sa invinga computerul. Cele sapte note de zece – lucru fara precedent in acest sport – au obligat calculatorul sa afiseze un neverosimil, dar foarte sugestiv "1.00".

      Zana de la Montreal

      La Montreal, Nadia Comaneci a fost port-drapelul intregii competitii, completandu-si seria notelor de zece cu trei titluri de campioana olimpica. "Romanca Nadia Comaneci este Zana Jocurilor Olimpice", au exclamat jurnalistii in toate limbile pamantului, iar ecoul tuturor acestor elogii se aude clar si astazi deoarece totul s-a intamplat ieri. Chiar ieri.

      Trei petreceri

      La 50 de ani, Nadia Comaneci continua sa-si traiasca viata ca pe o poveste. Marturie stau si cele trei petreceri programate cu prilejul aniversarii zilei de nastere. Trei petreceri diferite, dar toate in Statele Unite ale Americii, acolo unde Nadia s-a stabilit alaturi de sotul sau, Bart si de fiul lor, Dylan. "Ultima petrecere va fi in Las Vegas, unde intentionez sa-mi chem fostele colege si fostii antrenori", s-a destainuit cea mai mare gimnasta a lumii.

      La Onesti, acasa

      Desi locuieste in Statele Unite ale Americii, Nadia Comaneci continua sa pastreze o legatura stransa cu meleagurile natale. In vara acestui an, "Zeita" s-a intors acasa, in Onesti, pentru a participa la inaugurarea Salii Polivalente care-i poarta numele. "La Onesti ma voi simti intotdeauna acasa si voi reveni oricand cu mare placere", a marturisit cu acel prilej Nadia.

      Fara varsta

      La drept vorbind, insa, Nadia Comaneci nu a plecat niciodata din Onesti. Ea este aici, mereu aici. In povestirile fostilor colegi, in amintirile vecinilor de cartier sau in gigantografia "She’s Perfect" pe care elevele onestence au afisat-o in vara, la inaugurarea Polivalentei de pe Trotus. Intr-adevar, "Zeita de la Montreal" ramane perfecta. Asta si pentru ca zeitele nu imbatranesc niciodata. Nici macar atunci cand implinesc 50 de ani.
      Dana Popa
      Dan Sion

      Hot surprins „la treaba” de proprietar

        Un batran de 87 de ani, din Bacau, s-a trezit in puterea noptii cu un individ care ii cotrobaia prin locuinta. Omul nu s-a speriat, a pus mana pe telefon si a sunat la politie. In cateva minute o patrula a ajuns la domiciliul sau, iar agentii au reusit sa-l prinda pe suspect. Era Gelu C. (47 de ani), din Galati, care a spart un geam si a intrat in casa octogenarului cu intentia de a fura mai multe bunuri. A ajuns insa pe mainile agentilor care il cerceteaza pentru tentativa de furt. (Geta P.)

        Rromii se organizeaza

          Rromii, membri ai Uniunii Nationale a Comunitatilor de Rromi (UNCR) – filiala Bacau s-au reunit vineri la Adunarea generala a organizatiei municipale. Au confirmat in functie noua conducere si si-au prezentat proiectele. „Scopul uniunii este apararea drepturilor persoanelor de etnie rroma. UNCR doreste sa fie un element de referinta in dialog cu statul si in colaborare cu societatea civila”, a explicat in deschidere Vasile Ioan, presedinte UNCR Bacau – filiala judeteana. Organizatia municipala a UNCR l-a confirmat ca presedinte pe „camaradul, prietenul si bunicul” Andrei Daulica, alegerea sa fiind „cea mai democratica”. Prefectura Bacau a fost prezenta, prin subprefectul Gelu Dascalu, la adunare. „Salutam orice tip de actiune care are ca motiv dezvoltarea comunitatii romilor si participarea la proiecte. Guvernul face politici pentru rromi dar si dumneavoastra trebuie sa ne sprijiniti in acest sens. Trebuie sa creem un dialog consistent”, a spus subprefectul.
          Liderii rromilor au inmanat legitimatiile membrilor biroului executiv al organizatiei municipale. Totodata, a avut loc lansarea proiectului „Oportunitati egale in educatie pentru o societate incluziva”, proiect finantat cu bani europeni. „Avand in vedere nevoile comunitatilor de rromi avem nevoie de elaborarea unui proiect macro care sa cuprinda cele patru domenii sectoriale: educatie, sanatate, locuinta si piata muncii, pentru ca educatia ne ajuta sa obtinem un loc de munca si o locuinta”, a explicitat Ramona Dobrescu, consilier pe problemele rromilor la Institutia Prefectului. (Andreea G.)

          O noua premiera pe scena Teatrului Municipal „Bacovia”

          Duminica seara, Teatrul municipal Bacovia lanseaza o invitatie bacauanilor. Incepand cu ora 18, pe scena vor urca actorii Doina Iacob, Viorel Baltag, Ion Goranda si Florina Gazdaru, in premiera spectacolului “Paznici de noapte”, de Stratis Karras. Regia artistica si scenografia sunt semnate de directorul Adrian Gazdaru, iar coregrafia de Simona Baicu, cadrul didactic la Colegiul de Arta. Premiera vine dupa un alt spectacol in premiera care a deschis stagiunea 2011-2012, “Miss Julia”. (Andreea G.)

          Album cu marturii despre Valea Tazlaului Sarat

          Fundatia "Urmasii Razesilor Gazari de pe Valea Tazlaului Sarat" va lansa, sambata, albumul documentar ilustrativ "Marturii de Cultura Populara, Traditionala si de Patrimoniu Natural – Valea Tazlaului Sarat, Judetul Bacau". Actiunea va avea loc la Biblioteca "Nicu Enea" din Magiresti, imcepand de la ora 11. Va fi prezent si prof.univ. Constantin Parascan, presedintele fundatiei. Cu acest prilej va fi vernisata si expozitia de fotografie "Valori ale patrimoniului cultural popular, traditional si istoric din judetul Bacau – Povestea vietii razesilor gazari de pe Valea Tazlaului Sarat". "Este un eveniment deosebit de important pentru noi, in primul rand pentru ca este primul de acest gen din Magiresti. In al doilea rand, ne bucuram ca am reusit sa ducem la bun sfarsit realizarea acestui album care ne arata de unde venim si cine suntem", afirma Cada Ionica, edilul comunei Magiresti, care este vicepresedintele fundatiei. Albumul documentar a fost realizat cu sprijinul a cinci unitati administrativ-teritoriale – Zemes, Poduri, Moinesti, Magiresti si Ardeoani -, toate fiind asezate pe Tazlaul Sarat. (Silvia P.)

          Consiliul Local Filipeni se lupta cu saracia

            O masa calda si un invatator rabdator

            Edilul din Filipeni vrea sa-i aduca la scoala pe toti copiii saraci. Le va face un centru after-school, in care micutii vor primi o masa calda, vor lucra cu materiale didactice noi si vor avea profesor de engleza. Daca lucrurile vor merge bine, vor fi infiintate si alte centre.

            In curtea scolii din Marasti e santier. O echipa de constructori renoveaza cladirea in care a functionat atelierul de mecanica agricola al Scolii de Arte si Meserii (SAM), desfiintata in urma cu doi ani. Pentru ca imobilul sa nu stea nefolosit si pentru ca e convins ca doar educatia te scapa de saracie, Vasile Banu, primarul comunei Filipeni, a decis sa infiinteze un centru after-school. "Clasele V-VIII au fost mutate la Scoala Filipeni si ne-am gandit sa derulam un program «Scoala dupa scoala» pentru ca este foarte necesar in comuna noastra. Sunt multe familii nevoiase, care ii pun pe copii la munca sau ii obliga sa stea acasa, cu fratii mai mici, in loc sa-i trimita la scoala", arata edilul. Centrul din Marasti va aduce beneficii atat elevilor afectati de saracie cat si comunitatii, in ansamblu, primul efect pe care si-l doreste Vasile Banu fiind scaderea abandonului scolar. "Incercam sa modernizam cladirea si sa o dotam, afirma el. Vom face o bucatarie si o sala de mese, ca sa le oferim copiilor mancare calda, vom aduce invatatori, care sa-i ajute la lectii si sa lucreze cu rabdare cu cei care au dificultati, un profesor de engleza, le vom asigura si transportul deoarece avem autobuz scolar… Eu cred ca va fi bine!" Proiectul de modernizare si transormare a fostului atelier in centru after-school e realizat de Primaria Filipeni in parteneriet cu o organizatie neguvernamentala din Austria. Aceasta din urma a pus la dispozitia autoritatilor materialele de constructie. Cand am ajuns in Marasti, constructorii montau acoperisul de tabla. Cladirea a fost izolata termic, racordata la reteua de apa, iar la final va avea tamplarie PVC, tavane de rigips, parchet nou. Se vor bucura de acest centru 30 de copii din sase sate. Iar daca lucrurile vor merge bine si programul va avea succes "vom mai face un centru in Valea Botului si unul in Filipeni, pentru ca mai avem cladiri nefolosite", ne asigura edilul.
            Silvia Patrascanu

            ANAF a pus sechestru pe halele Nokia pentru o datorie de 10 milioane de dolari

            Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a instituit, vineri, sechestru pe activele Nokia de la Jucu, pentru datorii neplatite de 10 milioane de dolari, rezultate din incalcarea legislatiei vamale. Contactati de HotNews, oficialii Nokia ne-au remis un mesaj in care isi precizeaza pozitia fata de situatia subsidiarei din Romania. "Urmarim cu mare atentie evolutia lucrurilor si am demarat deja discutii cu autoritatile locale pentru rezolvarea situatiei", a precizat Anna Simai, Senior Communications Manager Nokia Central Europe. "Dorim sa ne asiguram ca situatia va fi rezolvata intr-o maniera satisfacatoare", a mai transmis si James Etheridge, Nokia Communications.
            Nokia are de platit 10 milioane dolari catre ANAF, suma provenind din taxe vamale neplatite, au confirmat oficialii Fiscului. Potrivit presedintelui ANAF, Sorin Blejnar, in baza codului de procedura fiscala au fost introduse masuri asiguratorii existand banuieli ca firma ar putea sa isi instraineze patrimoniul. Masura sechestrului a fost luata in urma incalcarii regulamentului vamal." Am inceput un control in 2009 pe care l-am finalizat zilele trecute. S-a instituit sechestru asiguratoriu pentru o suma de 10 milioane de dolari, dar masura nu pericliteaza activitatea societatii in continuare. Este o masura preventiva", au mai spus oficialii ANAF.
            Sursa: HotNews.ro

            Trei romani au murit intr-un accident auto in Ungaria

              Trei persoane au murit, iar alte cinci au fost r?nite, dintre care dou? grav, dup? ce un autocar înmatriculat în România s-a ciocnit în aceast? diminea?? cu un camion slovac. Accidentul a avut loc pe drumul na?ional 4, în jude?ul Pest, din centrul Ungariei, relateaz? MTI. Doi dintre românii r?ni?i în accident au suferit politraumatisme ?i sunt interna?i la spitalul din Cegled, dar se afl? în afara oric?rui pericol. Al?i trei români au suferit doar r?ni u?oare ?i nu au necesitat spitalizare, a declarat, pentru Agerpres, consulul coordonator al Sec?iei consulare din cadrul Ambasadei României în Ungaria, Maria Teodora Pop. Ea a confirmat, de asemenea, c? trei cet??eni români ?i-au pierdut via?a în accident. Autorit??ile ungare spun c? accidentul s-a produs în jurul orei 3.00 diminea?a, iar primii care au ajuns la locul accidentului au fost cei de la Jandarmerie. La foarte scurt timp a sosit ?i o echip? de la Departamentul pentru Situa?ii de Urgen?? din comitatul Pest, care au scos victimele din fiarele contorsionate. Cel mai pu?in avariat a fost camionul. Poli?ia a demarat o anchet? pentru a stabili circumstan?ele în care s-a produs accidentul, a declarat o purt?toare de cuvânt a poli?iei pentru agen?ia de pres? ungar?.
              Sursa: evz.ro

              Fotbal / Liga a II-a: Pe calea victoriei?

              Victoria Branesti – FCM Bacau (sâmbata, ora 11.00)

              Dupa trei remize consecutive, toate la acelasi scor (1-1), "galben-albastrii" pleaca la drum in antepenultima etapa a turului. Si vor sa urmeze calea victoriei in duelul cu fosta prim-divizionara Victoria Branesti. "Sper intr-o evolutie buna si un rezultat pozitiv. Cred ca avem argumentele necesare pentru a reusi un scor favorabil", subliniaza antrenorul Gheorghe Poenaru, care a si studiat viitorul adversar saptamâna trecuta, intr-un meci pierdut de Victoria la limita pe terenul lui CSMS Iasi (0-1): "Cei mai valorosi jucatori au plecat, dar Branestiul pastreaza un nucleu de baza. Vom intâlni o echipa destul de echilibrata si buna". Meciul de la Iasi a marcat debutul pe banca tehnica a Victoriei a lui Marin Duna, care l-a inlocuit dupa 11 etape pe Ciprian Urican: "trebuie sa ne revenim repede pentru ca echipa o ia in jos si asta nu este deloc bine". Astfel, duelul de sâmbata este cu atât mai important cu cât aduce fata in fata doua vecine de clasament: "Ne trebuie neaparat o victorie, in conditiile in care intâlnim o echipa cu care suntem in lupta directa", a completat capitanul FCM Bacau, Gabriel Boghian, care a implinit 23 de ani pe 8 noiembrie si isi asteapta totodata un cadou de trei puncte de la coechipieri.
              Arbitri: Daniel Deca (Braila) – Adrian Ionescu (Târgoviste), Mihaela Gomoescu (Bucuresti). Rezerva: Valentin Iugulescu (Târgoviste). Observatori: Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea), Nicolae Pantea (Bucuresti).
              Dana Popa

              Programul etapei a XIII-a
              – Vineri, 11 noiembrie: Farul Constanta – FC Snagov (17.00);
              – Sâmbata, 12 noiembrie: Dunarea Galati – Callatis Mangalia, Sageata Navodari – CSMS Iasi, Victoria Branesti – FCM Bacau, Astra II – CS Otopeni (11.00), CF Braila – Delta Tulcea, Dinamo II – Gloria Buzau (13.00);
              – Duminica, 13 noiembrie: FC Botosani – Viitorul Constanta (11.00). (D.P.)

              Tenis / Selectie 13 ani: Manole, pe podium

              Alexandru Manole s-a clasat pe podium la selectia nationala pentru lotul de 13 ani al României. In ultimul meci, tenismenul de la SCM Bacau a trecut cu 6-1, 7-5 de bucuresteanul Razvan Codescu. Dupa ce a inceput "sahul" cu doua infrângeri, sportivul insotit de antrenorul Gabriel Ciuntea a recuperat si a inregistrat cinci victorii, prin care s-a clasat pe locul al III-lea. Rezultatul ii asigura cooptarea in lotul care va reprezenta România la Campionatul European pe echipe din ianuarie. Turneul de la Bucuresti a fost câstigat de Daniel Cozma (Satu Mare), urmat de pitesteanul Calin Manda. (D.P.)

              Handbal feminin / Divizia A: Duel cu liderul

              Stiinta Bacau – Terom Iasi (sâmbata, ora 12.00)

              Final de tur in compania unui adversar de gala. "Studentele" inchid sezonul in fata propriilor suporteri si printr-un duel cu singura echipa din divizia secunda care a acumulat punctaj maxim. Celelalte meciuri: HCF P. Neamt – National Râmnicu Vâlcea, CSM Unirea Slobozia – "U" Târgoviste, Handbal Municipal Buzau – ACS Bucuresti, Spartac Bucuresti – "U" Bucuresti, Rapid – Activ Ploiesti. (D.P.)

              Fotbal, Liga a III-a: Una joaca, alta sta

              La o saptamâna dupa derby-ul local Sport Club – Aerostar, câstigat cu 3-0 de gazde, cele doua echipe bacauane din Seria I a Ligii a treia au parte de o etapa diferita. Liderul are liber in runda a 13-a, dar va sta cu ochii pe disputa Petrotub – CSM Pascani, unde o victorie a gazdelor ar urca formatia romascana la conducerea clasamentului.
              Pe teren propriu, Aerostar va intâlni a patra clasata, CSM Râmnicu Sarat, meci care va fi condus de o brigada din Brasov, in componenta Adrian Hârlab – Gabriel Boncz, Dragos Luca.
              Toate partidele etapei a XIII-a se desfasoara vineri, 11 noiembrie, cu incepere de la ora 14.00: Rapid Suceava – Otelul II Galati, Petrotub Roman – CSM Pascani, Ceahlaul II – FCM Dorohoi, Aerostar – CSM Râmnicu Sarat, CSM Focsani – Sporting Suceava, ABC Stoicescu – CS Panciu, Poli Galati – Cetatea Tg Neamt; Sport Club Bacau sta. (D.P.)

              Volei masculin / Divizia A2: Final de tur

              Stiinta Bacau – Dacia Buzau (sâmbata, ora 10.00, Sala Sporturilor)

              Prima jumatate din faza I a campionatului se inchide cu un meci acasa pentru "studenti". La doua saptamâni dupa ce au invins si detronat liderul Rapid, voleibalistii pregatiti de Cornel Paduraru si Eusebiu Turcanu se prezinta din nou in fata propriilor suporteri, in cautarea celei de-a treia victorii consecutive. Celelalte meciuri: Steaua – Videoclip Ploiesti, CSM Suceava – CSS CFR Bucuresti; Rapid sta. (D.P.)

              Incendiile de vegetatie uscata le dau bataie de cap pompierilor bacauani

                Lipsa precipitatiilor dar si inconstienta cetatenilor, le-au dat de furca militarilor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau. In acest an au fost nevoiti sa intervina pentru lichidarea a 151 de incendii de vegetatie uscata, cele mai multe fiind in zona Onestiului.

                Nici luna noiembrie nu a fost lipsita de evenimente. In mai putin de zece zile, pompierii au fost chemati sa stinga trei incendii provocate de cetatenii care au vrut sa-si curete mai repede ogoarele. Trendul s-a mentinut insa crescut inca de la inceputul anului. „Din luna ianuarie a acestui an si pana în prezent, la nivelul zonei de competenta a I.S.U.J. Bacau, au fost înregistrate 151 arderi necontrolate, fiind aplicate 18 sanctiuni în cuantum de 15.500 lei. Principala împrejurare în care s-au produs arderile necontrolate a fost focul deschis în spatii deschise”, a spus lt. Andrei Grecu, ofiterul de presa al ISUJ Bacau. Pompierii au realizat si un top al localittailor pe care le-au frecventat in acest sens, Onestiul fiind pe locul I cu 28 de evenimente, urmat de Bacau cu 25, Letea Veche cu 8, Targu Ocna 6 si Scorteni si Secuieni cu 5. Pentru a preveni astfel de incendii, militarii revin cu masurile ce trebuie respectate de catre cetateni. „Arderea se va realiza numai pe timp de zi, în conditii meteorologice fara vant; izolarea zonei de ardere fata de cai de comunicatie, constructii, culturi agricole vecine, instalatii, fond forestier, prin executarea de fasii arate; pentru suprafete mai mici de 5 ha zona trebuie asigurata cu substante si mijloace de stingere necesare, iar in cazul vegetatiei uscate arderea sa se faca in zone care sa nu permita propagarea focului la fondul forestier sau construc?ii, supravegherea permanenta a arderii si stingerea totala a focului înainte de parasirea locului arderii”, a mai spus Andrei Grecu. Resturile vegetale, gunoaiele, deseurile si miristile pot fi incendiate doar pe baza unui permis eliberat de serviciul voluntar pentru situatii de urgente, vizat de primar, si sa se execute doar in locuri special amenajate. Cine ignora obtinerea aprobarii de la autoritatile locale si declanseaza un incendiu fara sa ia si masurile minime de impiedicare a propagarii focului la vecinatati, risca amenzi cuprinse intre 1.000 si 2.500 de lei.
                Geta Panaite

                Judo / CN U13: Se decid campionii

                Medaliatii categoriei sub 13 ani vor fi desemnati in acest weekend in Bacau, Sala de Atletism fiind locul de desfasurare a finalei nationale individuale si pe euro-regiuni pentru aceasta categorie de vârsta.
                In programul de vineri (15.00-18.30) figureaza validarea documentelor, cântarul oficial, sedinta tehnica si tragerea la sorti. Sâmbata la 10.00 se va da startul in campionatul pe euro-regiuni, pentru ca duminica la 9.00 sa inceapa finala individuala a copiilor nascuti in anii 1999-2000.
                Inaintea concursului, o veste buna: CS Bronx Bacau se poate mândri cu finalizarea lucrarilor la Centrul Judetean de la Trebes. (D.P.)

                Locuitorii din cartierul Calimani au apa!

                  Incepand de ieri, locuitorii din cartierul Calimani au apa din reteaua municipiului Moinesti. Toata vara, pompierii bacauani au carat cate 6000 de litri de apa pe zi, pentru a le ostoi setea. Cauza problemei era presiunea scazuta. Apa furnizata de Compania Regionala de Apa Bacau (CRAB) ajunge in rezervoarele de pe dealul Osoiu, iar de aici, prin cadere, ajunge in retea si alimenteaza orasul. Cartierul Calimani este situat mai sus decat celelalte zone rezidentiale si avea probleme cu presiunea. Autoritatile au fost nevoite sa monteze o pompa suplimentara si un rezervor, ca sa ajute apa sa ajunga in locuintele din cartierul Calimani. "Cu acest prilej, am montat o conducta si pe strada Muncii", arata Viorel Costea, purtatorul de cuvant al Primariei Moinesti. Ieri, sistemul a fost racordat la reteaua de alimentare cu energie electrica si a fost pornita pompa. (Silvia P.)

                  Un regal de premii

                    Camera de Comert si Industrie Bacau i-a premiat aseara pe oamenii de afaceri bacauani care au sfidat criza si in 2010. Au reusit sa creasca cifra de afaceri, si-au pastrat angajatii si au reusit, astfel, sa miste economia judetului.

                    Oamenii de afaceri, de la mici intreprinzatori la patronii marilor firme bacauane, s-au reunit aseara la Centrul de Afaceri si Expozitii, in cadrul evenimentului anual “Topul firmelor din judetul Bacau”. Ajuns la editia a XVIII-a, “este un eveniment important pentru comunitatea de afaceri. Vrem sa evidentiem firmele care in 2010 au avut cele mai bune rezultate. Prin aceasta, firmele clasate in top intra in circuitul Camerei de Comert. In plus, odata pe an cei mai buni oameni de afaceri se intalnesc, se revad intr-o atmosfera placuta”, a declarat Doru Simovici, presedintele Camerei de Comert Bacau. Si intr-adevar, atmosfera a fost intretinuta de muzica buna (Andreea Balan, Ileana Sipoteanu, Fuego, Irina Sabau, formatia Feelings), la care s-au adaugat prezentarea de moda a Alexandrei Higiu, prestatiile Clubului Fiesta si deliciile culinare.
                    Premii pe categorii

                    Actorii importanti din paleta larga a sectoarelor de activitate au fost premiati pentru rezultate, calitate, efort de dezvoltare, inovare si competitivitate. Toate la un loc au dat ocupantii primelor trei locuri intr-un top care numara circa 300 de pagini, de la micile la marile intreprinderi din domeniile agricultura, industria alimentara, industria extractiva, industria lemnului, industria usoara, constructii, servicii, transporturi, turism si alimentatie publica, comert, servicii bancare. O alta ca­tegorie de premii s-a adresat celor mai buni investitori (Dedeman SRL, PA&CO International, Agricola International, Croco SRL, Aerostar Elmet International, Amurco SRL Transport Bistrita, C&I Corporation SRL), celor care au pus pariu pe creativitate (Aerostar SA, Universitatea “Vasile Alecsandri”, Dedeman SRL, Pambac SA, Dunicec SA, Interprest SRL) sau protectia mediului (Agricola International, Amurco SRL, Chimcomplex Borzesti).
                    Deviza premiantilor: munca, munca, munca

                    Unii dintre afaceristii premiati nu sunt la primul trofeu. Din acest motiv, i-am intrebat care este cheia succesului. “Acest premiu este o dovada a muncii noastre, in­seamna ca a dat rezultate si nu doar acum. Mereu suntem pe primele locuri si avem o satisfactie deosebita. Munca, munca si devotamentul fata de firma, fara acestea nu se poate. Daca tu crezi ca firma ta trebuie sa fie prima muncesti pentru asta”, a explicat Dan Chiriac, directorul Pambac Bacau. “Acest premiu demonstreaza continuitatea de care am dat dovada. Suntem mandri ca suntem aici si speram pe viitor acelasi lucru. Am luat masurile potrivite pentru aceasta perioada si cred ca din acest motiv am reusit sa facem profit. Secretul este munca bine facuta, fara indoiala”, a spus si Catalin Mardare, directorul Dedeman Automobile Bacau. “Munca noastra este una dedicata. Cred ca am avut inspiratie si noroc. Sunt multe lucruri cu care ne mandrim in Agricola, cred ca am facut o alegere reusita in strategia de a depasi criza. Am optat pentru crestere, cu alocare de resurse minime si efecte maxime, de aceea am avut o crestere de 27 la suta anul trecut si 23 la suta anul asta. Aceste cifre ne dau sperante ca vom depasi criza”, a explicat si Gheorghe Horoi, pre­sedintele Agricola Interna­tional. In fine, Petru Placinta, presedintele Cybernet Auto Center, sustine ca “secretele nu sunt necunoscute pentru ca regulile managementului sunt aceleasi, important e sa le aplici la timp si sa formezi oamenii de care ai nevoie. Este important ca si tinerii intreprinzatori sa pri­measca astfel de premii, pentru ca este o incurajare pentru ei”.

                    Autoritatile locale si sefii deconcentratelor au fost alaturi de premianti. “Apreciem orice manifestare de acest gen. Ii apreciem pe toti oamenii de afaceri si le uram succes, si daca anul acesta sunt cateva zeci, speram ca anul viitor sa fie sute”, a declarat subprefectul Gelu Dascalu. “Acest eveniment vine in sprijinul oamenilor de afaceri si stimuleaza competitia. Chiar in aceste conditii grele, daca exista potentiali competitori, inseamna ca judetul este pe drumul cel bun. Daca dispare criza va fi si mai bine”, a explicat si vicepresedintele Consiliului Judetean, Dumitru Braneanu. “Vom acorda si anul viitor facilitatile fiscale pentru persoanele juridice, vom continua investitiile in infrastructura si atragerea de fonduri europene, pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, acesti bani se vor intoarce in economie”, a spus si viceprimarul Dragos Luchian.

                    Pentru prima data in istoria acestui eveniment, s-a acordat premiul pentru responsabilitatea sociala. Astfel, acesta a revenit companiei Agricola International, pentru sustinerea proiectelor sociale derulate.

                    Trustul Media Desteptarea a fost premiat pentru reflectarea realitatilor economico-sociale bacauane.
                    Andreea Gavrila

                    Volei masculin / Divizia Cadeti: Dueluri Bacau – Suceava

                    Câstigatoare cu 3:0 in primele trei etape din Divizia Cadeti, CSS Bacau si LPS Suceava se intâlnesc in derby-ul etapei si al primei faze a campionatului. Dupa un parcurs impecabil la startul sezonului, echipa pregatita de Eusebiu Turcanu si Gheorghe Pop este lider in Seria A, beneficiind de un setaveraj net superior. "Meciul cu Suceava este unul important, prin care ne putem consolida locul I. Pâna acum am câstigat fiecare partida si vrem sa ne respectam blazonul, cu atât mai mult cu cât jucam pe teren propriu. Vrem sa le transmitem tuturor adversarilor un mesaj clar, si anume acela ca oaspetii nu vor pleca din Bacau decât invinsi", a declarat antrenorul Eusebiu Turcanu.
                    Duelul cadetilor din Bacau si Suceava se va desfasura duminica, de la ora 11.00, in sala de sport a Colegiului National "Vasile Alecsandri". Dupa evolutia baietilor, la fileu se vor alinia junioarele II de la Clubul Sportiv Scolar, care vor primi de asemenea vizita LPS Suceava. (D.P.)

                    ULTIMELE ȘTIRI