Un articol recent scris de un colonel NATO, chiar dacă în retragere, și publicat de un institut britanic, a stârnit un mare interes în mediile de analiză și securitate internațională. În acest articol, se analizează diferențele semnificative dintre strategia occidentală și cea rusă a războiului, deși părțile implicate nu sunt explicit numite. Cu toate acestea, este evident că autorul se referă la confruntarea din Ucraina, unde abordarea rusă a războiului se remarcă prin concentrarea pe uzură și distrugerea economică a adversarului, în contrast cu orientarea occidentală către obținerea rapidă a teritoriului.
În eseul său, „Arta de uzură a războiului: lecții din războiul rusesc asupra Ucrainei” publicat de Institutul Regal al Serviciilor Unite (Royal United Services Institute, RUSI) , Alex Vershinin subliniază importanța abordării strategice într-un conflict militar prelungit. El argumentează că Occidentul trebuie să renunțe la preferința sa pentru manevră și să adopte o strategie de uzură pentru a face față potențialelor conflicte de mare amploare.
Vershinin definește războaiele de uzură ca fiind acele conflicte care implică o abordare „centrată pe forță”, cu accent pe capacitatea de a înlocui pierderile și de a genera noi formațiuni, spre deosebire de războaiele de manevră care se concentrează pe controlul terenului. El subliniază că, în războaiele de uzură, victoria este determinată de capacitatea unei țări de a epuiza resursele inamicului și de a-și menține propriile resurse.
Autorul observă că Occidentul nu este pregătit pentru acest tip de conflict, având tendința de a evita războaiele de uzură și de a se concentra pe confruntările scurte, în care victoria este rapidă și decisivă. El subliniază că abordarea occidentală se bazează pe presupunerea că războaiele de uzură sunt excepții și că acestea sunt adesea considerate rezultatul incompetenței liderilor.
„Pentru majoritatea experților occidentali, strategia de uzură este contraintuitivă. Din punct de vedere istoric, Occidentul a preferat confruntarea scurtă «învingătorul ia tot» a armatelor profesioniste. Jocurile de război recente, cum ar fi războiul CSIS asupra Taiwanului, au acoperit o lună de lupte. Posibilitatea ca războiul să continue nu a intrat niciodată în discuție. Aceasta este o reflectare a unei atitudini comune occidentale. Războaiele de uzură sunt tratate ca excepții, ceva de evitat cu orice preț și, în general, produse ale nepriceperii liderilor. Din nefericire, războaiele dintre puterile apropiate sunt probabil să fie de uzură, datorită unui bazin mare de resurse disponibile pentru a înlocui pierderile inițiale”, scrie el.
Vershinin subliniază că războaiele de uzură sunt câștigate de economii care permit mobilizarea masivă a armatelor prin sectoarele lor industriale. El argumentează că armatele trebuie să fie capabile să se extindă rapid și să consume cantități masive de echipamente și muniții. Autorul evidențiază dificultățile economiilor occidentale de vârf în atingerea acestei mase critice, datorită tendinței lor de a elimina capacitatea în exces în timpul perioadelor de pace și de a externaliza producția în alte țări.
Vershinin atrage atenția că Occidentul trebuie să își reevalueze strategiile militare și industriale pentru a face față potențialelor amenințări de război de uzură. El subliniază importanța asigurării unei capacități industriale excesive și a menținerii unei forțe de muncă calificate pentru a evita riscul de a pierde un astfel de conflict.
Lt Col (retragere) Alex Vershinin are 10 ani de experiență în linia întâi în Coreea, Irak și Afganistan. În ultimul deceniu înainte de retragerea sa, a lucrat ca ofițer de modelare și simulare în dezvoltarea conceptelor și experimentelor pentru NATO și Armata SUA. Institutul Regal al Serviciilor Unite (Royal United Services Institute, RUSI) este un centru de cercetare și analiză independent, cu sediul în Regatul Unit. Fondat în 1831 de către Arthur Wellesley, primul duce de Wellington, și alți lideri militari și politicieni importanți ai vremii, RUSI este dedicat analizei problemelor de securitate și apărare la nivel global.
În perioada 18-20 aprilie 2024, în capitala Greciei s-a desfășurat un eveniment de excepție dedicat ambasadorilor eTwinning, având ca temă promovarea în școli a educației socio-emoționale și a stării de bine, o inițiativă menită a susține sănătatea mentală și emoțională a elevilor și a cadrelor didactice.
La curs au participat ambasadori eTwinning din 42 de țări, alături de reprezentanți ai Agențiilor Naționale, reprezentanți ai Ministerului Educației din Grecia, ai Comisiei Europene, specialiști în sănătate mintală și psihologi, gazdă fiind Serviciul Central de Sprijin al eTwinning (Central Support Service). Prelegerile au fost îmbinate cu activități practice, de tip workshop, care au permis lucru efectiv în echipe internaționale, schimb de bune practici și cunoaștere interpersonală.
Obiectivele culturale ale Atenei, atât de faimoase, au putut fi vizitate doar în scurtul răstimp dintre activitățile de grup sau după terminarea activităților.
Unul dintre participanții la întâlnire a fost prof. dr. Dumea Nela, coordonatorul Cercului Protecția Mediului-Ecologie de la Palatul Copiilor Bacău, cu statut de ambasador eTwinning din anul 2016.
”Starea de bine a elevilor dar și cea a cadrelor didactice a fost subiectul central al tuturor activităților de învățare care au avut loc. De la modul în care se poate identifica o problemă ușoară de sănătate mintală a unui elev, la burn-out-ul cadrelor didactice care își propun obiective educaționale foarte înalte și ajung în acest fel să-și neglijeze propria stare de sănătate, toate aceste subiecte au fost aduse în atenție și dezbătute în cadrul atelierelor practice” a precizat doamna Dumea Nela.
Înscrierea la ateliere s-a făcut înainte de începerea activităților, participanții optând în funcție de interesul pe care l-au avut față de subiectele puse în dezbatere și de experiența persoanei care urma să conducă atelierul pe tema aleasă.
”Primul workshop la care am ales să particip a fost condus de o colegă ambasadoare care predă științe într-o școală gimnazială albaneză – Aida Lumshi. Doamna ambasador ne-a exemplificat metode de aducere a stării de bine în școala și de motivare a elevilor pentru implicare activă în procesul educativ. De la amenajarea efectivă mai puțin convențională și mai veselă a spațiului educațional la realizarea de activități în afara sălii de clasă, în care implică părinți sau alte organizații care sprijină educația ori printr-o multitudine de activități interactive, prin implementarea de proiecte interdisciplinare, cu teme alese cu ajutorul elevilor sau implicarea delicată a psihologului școlar atunci când profesorul de la clasă observă cazuri în care elevii nu pot tolera frustrările inerente procesului educațional, toate aceste subiecte au fost atinse și disecate în grupurile de lucru. În următoarele ateliere, conduse de reprezenanții CSS eTwinning Alexandra Alampanidou și Marta Melina Giuliani am putut să descopăr activități noi de inițiere a comunicării interpersonale, instrumente noi de auto-cunoaștere pe care le voi utiliza la clasă, dar am găsit și noi metode de a antrena elevii și colegii profesori în proiectele de cooperare europeana”, a mai precizat participantul băcăuan.
1 de 4
Din România, au mai luat parte la activități alți 4 ambasadori eTwinning, cadre didactice care activează în școli din Caracal, Craiova, Slobozia și Cugir. Evenimentul din Atena a reprezentat o oportunitate deosebită de a întâlni alți oameni care realizează proiecte eTwinning și le promovează necontenit, pentru a spori numărul elevilor care au parte de experiențe de învățare inedite, în echipe internaționale. Aceștia pot să-și dezvolte competențe academice, artistice, sportive, de cetățenie democratică sau din orice alt domeniu educațional alături de abilitățile interculturale și de comunicare într-o limbă străină, cel mai adesea proiectele eTwinning având ca limbă de comunicare limba engleză. De asemeneea, cursul pentru ambasadori eTwinning a reprezentat un bun prilej de a lega noi prietenii, de a reîntâlni vechi colegi din proiectele derulate și de a pune la cale noi proiecte de impact, care să rezolve probleme educaționale dar și să sporească starea de bine din școlile noastre. Deloc întâmplător, majoritatea speaker-ilor sau conducătorilor de workshop-uri au exemplificat antrenarea elevilor și a părinților acestora în proiecte internaționale ca fiind o sursă importantă de stare de bine în școală.
Acest curs nu doar că a adus cunoștințe și idei noi în domeniul educației socio-emoționale și al stării de bine în școli, dar a întărit și legăturile între ambasadorii eTwinning din diferite țări, contribuind astfel la consolidarea și extinderea rețelei eTwinning la nivel internațional.
„Procesul educațional este mai eficient atunci când în școală se practică tehnici de aducere a stării de bine în rândul elevilor dar și a cadrelor didactice. O abordare integrată la toate clasele și la toate nivelurile fiecărei școli a bunăstării școlare nu numai că va contribui la îmbunătățirea performanțelor academice sau practice a elevilor, ci și la diminuarea fenomenului de bullying cu care se confruntă acum și școala românească, va conduce la dezvoltarea unei instituții educaționale cu adevărat incluzive”, a mai precizat profesoara din Bacău.
Lansat în 2005 drept componentă fundamentală a programului eLearning al Comisiei Europene, în anul 2014 eTwinning a devenit parte integrantă a Erasmus+. Această acțiune se adresează tuturor şcolilor din învăţământul preuniversitar, fiind un program pentru profesori, elevi și pentru întreaga comunitate.
Sursa: Ernest G. Solcănescu, Studii geografice militare pe Valea Trotușului, 1910)
Într-o perioadă în care instabilitatea politică și militară se accentuează pe zi ce trece, singura trăsătură durabilă este așezarea unui popor pe hartă. Așa se face că, în epocile cu evenimente atât de tragice ca cele din zilele noastre, importanța hărților crește. Cum fundamentele politice se modifică rapid sub picioarele noastre, harta, chiar dacă nu e determinantă, poate reprezenta un punct de plecare pentru înțelegerea unei logici istorice a ceea ce ar putea urma.
Considerații geografice și istorice
România are sorocul – și primejdia, natural – de a sta la o astfel de răspântie geopolitică. Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea: un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică și veghind asupra gurilor Dunării, străjuind aici în numele și interesul întregii Europe din spatele ei – ba, încă și mai departe – se cheamă că România noastră trăiește și vorbește aicea nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este, deci, în atenția Estului și Vestului, Nordului și Sudului deopotrivă – și în tot timpul. Ea deține, cum s-a spus, cu adevărat o pozițiune-cheie. […] Suntem, prin poziția noastră pe glob, dar și prin cele ce poartă fața și ascund măruntaiele pământului nostru, ca o stână carpatică la un vad <= trecere> de lupi. (Gheorghe Brătianu, 1941).
Munții reprezintă o forță care conservă, adeseori protejând culturile indigene, în defileurile lor, de ideologiile aducătoare de modernizări sălbatice, care de-atâtea ori au năpăstuit regiunile plate – cu toate că tot ei le-au oferit refugiu și gherilelor marxiste și cartelurilor de droguri în vremurilor noastre. Nu trebuie să fii un adept al determinismului geografic pentru a-ți da seama de importanța vitală a geografiei. Cu cât mai preocupați rămânem de evenimentele curente, cu atât mai mult contează indivizii și opțiunile lor; dar, cu cât privim mai atent curgerea secolelor, cu atât mai important ni se dezvăluie rolul geografiei. Putem trimite sateliți în hăurile sistemului solar – și adevărul este că piețele financiare și spațiul cibernetic nu cunosc limite –, dar lanțul munților Carpați constituie și astăzi o barieră care impune respect, parafrazându-l pe Robert D. Kaplan.
Trebuie să avem în vedere și faptul că Valea Trotușului a constituit în întreaga permanență istorică legătura cea mai apropiată între Estul și Vestul Carpaților Răsăriteni, între marile areale ale Podișului Moldovei și al Transilvaniei, cu implicații majore în întreaga preistorie a spațiului carpato-nistrean, dar și în perioada marilor migrații, în constituirea statului medieval de la răsărit de Carpați, sau în anul de mare cumpănă, ce poate fi numit doar Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz. Valea Trotușului a fost atât în atenția comandamentului militar german, în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru atacul spre stepa Ucrainei din vara anului 1941 și nu numai, cât și a celui sovietic în ofensiva de la finalul lunii august 1944 spre pusta maghiară.
Încă din 1910, maiorul Ernest G. Solcănescu făcea o prezentare, în cadrul Societății Geografice Române, cu titlul Studii geografice militare pe Valea Trotușului, despre importanța strategică a acestei zone. După o scurtă prezentare a preocupărilor sale despre acest areal geografic, urmată de o descriere fizică ce cuprindea inclusiv comunicațiunile (drumuri și căi ferate), studiul se continua cu Considerațiuni politice (de fapt o prezentare a populației) și Considerațiuni economice. Importanța strategico-militară a unei regiuni geografice se deduce, în primul rând, din datele istorico-militare. Autorul, în Considerațiuni militare, face o trecere în revistă a importanței drumurilor ce străbat văile râurilor Oituz și Trotuș, care este destul de mare și se pierde în amintirea vremurilor celor mai vechi. De la hoardele migratorilor, la Ștefan cel Mare, Matia Corvin, Mihai Viteazul și până în secolul al XX-lea, Valea Trotușului a fost martora diverselor expediții militare de la Est la Vest de Carpați și invers. Indiferent de ideologiile care vin și se sting, de liberalism, fascism, comunism, neomarxism, istoria a fost condusă de fapte și realități geografice.
Considerații strategice și militare
Apărarea României, de la Carol I și până în prezent, lasă Moldova într-o poziție vulnerabilă, deoarece modelul defensiv principal al autorităților a fost și este „strategia centrului care trebuie apărat”, iar acesta cuprindea, practic, doar Muntenia. Această paradigmă de apărare a fost reluată după 2014 (anexarea Crimeei de către Rusia), iar în anii recenți, cele mai multe exerciții militare de apărare s-au desfășurat chiar în zona liniei Focșani-Nămăloasa-Galați, fortificată de Carol I în perioada 1883-1885. O asemenea strategie de apărare ar lăsa Moldova, temporar, vulnerabilă în cazul unui atac, cel puțin până la sosirea aliaților NATO, dar este neconstituțională, deoarece nu ia în calcul integritatea teritorială a țării.
În contextul acestei paradigme de apărare, Văii Trotușului îi revine un rol capital. Încă din anul 1910, în cercurile militare ale României se lua în calcul, pe lângă un conflict cu vecinii de la Vest (Austro-Ungaria, n.a.), un război cu Rusia: „O ofensivă amică (în cazul unei pătrunderi ofensive dinspre Ardeal spre Moldova, n.a.), adică un ajutor adus nouă sau o acțiune comună cu noi spre Est. În această supozițiune, Valea Trotușului are o importanță capitală. Forțele amice, ce ar pătrunde în Moldova prin Palanca și Oituz, sunt în imediată apropiere a flancului regiunii F.N.G. (Frontului Național General, n.a.), deci cad în flancul trupelorcare ardori să atace această linie. O acțiune repede și energică, conduc forțele ce ar pătrunde prin această vale, numai în 3 – 4 zile de marș pe linia Prutului. Ținând seamă de viabilitatea comunicațiunilor, cu ușurință se va putea face o asemenea invaziune cu 4 – 6 Divizii” (maior Ernest G. Solcănescu, 1910).
Această supoziție din 1910 revine astăzi din ce în ce mai mult în actualitate, iar pentru ca România să nu mai fie luată prin surprindere trebuie să aibă căi de comunicații viabile. Dar, Valea Trotușului, din păcate, nu are infrastructura rutieră și feroviară cerută de necesitățile prezentului pentru a transporta materialul strategic al NATO către Ucraina și Republica Moldova. Avem nevoie de autostradă care să ne lege cât mai repede de Transilvania și de acolo mai departe, de Europa Centrală. Avem nevoie de autostradă pentru a avea legături rapide și cu Republica Moldova, de care ne leagă limba, o bună parte a istoriei, și de ceva vreme aspirațiile pro-europene ale multor moldoveni și ale unei părți a elitelor politice de la Chișinău. Să ne uităm mai departe spre Est, dar în speranța că Ucraina se va păstra în afara Rusiei și acolo ar trebui, tot strategic, să ne gândim la legarea părții de sud a Ucrainei – economic și interuman – de Europa.
În locul unei strategii de apărare a României la 300 de km în interiorul țării, mai bine o dezvoltare durabilă a infrastructurii de transport și nu numai, care să țină atacatorul dincolo de Nistru și chiar mai departe prin schimbarea paradigmei de apărare față de pericolul de la Est.
România este un cap de pod pe marginea plăcii tectonice pe care se află și a început să aibă cutremure de adâncime, care se propagă dinspre Marea Neagră spre Golful Persic. Dacă americanii folosesc această poziție pentru a sprijini Israelul în Orientul Mijlociu, la fel cum NATO o folosește pentru transporturi strategice și baze de informare în războiul ruso-ucrainean, depinde numai de București să obțină în schimbul poziției sale ceva.
Poate că această situație internațională tensionată ne va scăpa de una dintre bolile puterii de care au suferit cei ajunși în funcții mai înalte în România, de ieri și de azi, care a constat în îndepărtarea sfătuitorilor de calitate și înlocuirea lor cu o camarilă obedientă și rapace cu banul public. A fost un model atât de mult repetat în istorie încât a devenit o lege aproape de nezdruncinat. Dorința de căpătuială a unora dintre conducătorii României a permis, în ultimii 30 de ani, păstrarea în burta Statului român a numeroși agenți de influență ai Estului, dar și ai Vestului apropiat, care au zădărnicit dezvoltarea infrastructurii de transport și de apărare a țării, pe lângă corupția endemică a administrației și pofta de îmbogățire a celor vremelnic aflați în funcții publice și incultura unor decidenți politici.
De la București, până acum, Moldova nu a primit și nu primește dezvoltare. Poate războiul ruso-ucrainean va duce la dezvoltarea estului României. Inevitabil, Moldova din dreapta Prutului este placa turnantă și o autostradă ar trebui să treacă pe aici, spre Vest. Valea Trotușului are un rol capital, indiferent de paradigma de apărare pe care România o adoptă.
Strategii inteligente pentru a-ți gestiona cheltuielile și a economisi bani
Economisirea la cumpărături este un aspect crucial al gestionării financiare personale și poate aduce beneficii semnificative în ceea ce privește sănătatea financiară pe termen lung. În acest articol, ne propunem să explorăm sfaturi și strategii inteligente pentru a-ți gestiona cheltuielile și a economisi bani atunci când faci cumpărături. Vom discuta despre modalități de a evita cheltuielile inutile, de a profita de reduceri și promoții și de a-ți maximiza economiile în fiecare lună.
Împrumuturi rapide online: O soluție pentru situații de urgență
Înainte de a discuta despre economisirea la cumpărături, este important să menționăm importanța împrumuturilor rapide online. Acestea pot fi o soluție salvatoare în situații de urgență financiară, când ai nevoie de bani imediat pentru a acoperi cheltuieli neașteptate sau pentru a face față unor situații neprevăzute. Cu proceduri rapide și accesibilă online, aceste împrumuturi rapide online oferă un mod convenabil de a obține fondurile necesare atunci când timpul este esențial.
Planifică-ți cumpărăturile și stabilește-ți un buget
Un prim pas important în economisirea la cumpărături este să-ți planifici achizițiile și să-ți stabilești un buget. Fă o listă cu lucrurile de care ai nevoie și calculează suma totală pe care ești dispus să o cheltuiești. Respectă această listă și buget pentru a evita cumpărăturile impulsive și pentru a-ți prioritiza nevoile.
Compară prețurile și caută reduceri
O altă strategie inteligentă este să compari prețurile la diferiți comercianți și să cauți reduceri și oferte speciale. Folosește site-uri de comparații de prețuri sau aplicații mobile pentru a găsi cele mai bune oferte înainte de a face o achiziție.
Pentru a găsi cele mai bune reduceri și a economisi bani, iată câteva strategii eficiente:
Compară prețurile: Folosește site-uri de comparații de prețuri sau aplicații pentru a verifica prețurile acelorași produse în diferite magazine sau online. Uneori, diferențele pot fi semnificative.
Abonează-te la newslettere: Mulți retaileri trimit oferte și reduceri exclusive abonaților newsletterelor lor. Fiind la curent cu promoțiile și reducerile disponibile, poți economisi bani la cumpărături.
Așteaptă perioadele de reduceri mari: Anumite perioade ale anului, cum ar fi Black Friday, Cyber Monday sau perioadele de reduceri de după sărbători, sunt cunoscute pentru ofertele lor avantajoase. Planifică-ți cumpărăturile pentru aceste momente pentru a beneficia de cele mai bune reduceri.
Folosește coduri promoționale online: Înainte de a finaliza o achiziție online, caută pe internet coduri promoționale sau cupoane de reducere pentru magazinul respectiv. Poți găsi reduceri suplimentare sau transport gratuit.
Folosește programe de fidelitate: Unele magazine sau lanțuri de magazine oferă programe de fidelitate care îți pot aduce puncte, vouchere sau reduceri exclusive pentru clienții fideli. Fii la curent cu beneficiile oferite și folosește-le la cumpărăturile tale.
Urmărește rețelele sociale și site-urile de review-uri: Unele promoții sunt anunțate exclusiv pe paginile de socializare ale magazinelor sau pe site-urile de review-uri. Urmărește aceste canale pentru a fi la curent cu cele mai noi reduceri.
Fii flexibil: În unele cazuri, așteptarea unui preț mai bun poate fi o opțiune. Dacă nu ai nevoie urgentă de un produs, poți aștepta să apară o ofertă mai bună în viitor.
Folosește aplicații de cashback: Aplicațiile de cashback îți oferă o parte din banii cheltuiți înapoi sub formă de bani sau puncte pe care le poți folosi pentru viitoarele achiziții.
Analizează bine ofertele: Reducerile pot părea tentante, dar asigură-te că analizezi prețurile inițiale și compari oferta cu alte produse similare. Uneori, reducerile pot fi iluzorii și poți găsi produse de calitate similară la prețuri mai bune în altă parte.
Evită cumpărăturile emoționale și impulsive
Cumpărăturile emoționale și impulsive pot duce rapid la cheltuieli inutile și neplanificate. Înainte de a face o achiziție, întreabă-te dacă ai cu adevărat nevoie de acel lucru și dacă este în concordanță cu bugetul și obiectivele tale financiare pe termen lung.
Pentru a evita cumpărăturile impulsive, este util să urmezi câteva strategii simple:
Stabilește un buget: Planifică cât de mult ești dispus să cheltuiești înainte de a merge la cumpărături și respectă această limită.
Faci o listă de cumpărături: Înainte de a pleca la cumpărături, scrie o listă cu articolele de care ai nevoie și ține-te de ea. Evită să te abați de la listă pentru a evita achizițiile impulsiv.
Așteaptă: Atunci când simți nevoia de a cumpăra ceva pe moment, promite-ți să aștepți o zi sau două înainte de a face achiziția. De multe ori, dorința de a cumpăra se atenuează în acest timp.
Analizează-ți motivele: Întreabă-te de ce vrei să cumperi acel produs. Este ceva ce ai cu adevărat nevoie sau doar un impuls temporar?
Evită tentația: Redu expunerea la situații care te îndeamnă la cumpărături impulsiv. Poți dezactiva notificările de la aplicațiile de shopping sau să eviți vizitele la magazine atunci când nu ai nevoie de nimic specific.
Plătește în numerar: Dacă ai tendința de a cheltui mai mult când plătești cu cardul, încearcă să plătești în numerar. Tranzacțiile cu bani lichizi te fac să fii mai conștient de cheltuieli și să gândești de două ori înainte de a cumpăra ceva.
Prioritizează calitatea și durabilitatea
În loc să cumperi mai multe articole de calitate inferioară, încearcă să investești în produse de calitate superioară și durabile. Chiar dacă prețul inițial poate fi mai ridicat, aceste produse pot să dureze mai mult și să ofere un mai bun raport calitate-preț pe termen lung.
Folosește metode de plată responsabile
Atunci când faci cumpărături online, asigură-te că folosești metode de plată responsabile și evită să te îndatorezi pe termen lung. În situațiile în care ai nevoie de o sumă suplimentară de bani, poți lua în considerare un credit instant doar cu buletinul, care oferă acces rapid la fondurile necesare, fără a implica proceduri complicate de aprobare.
Economisirea la cumpărături nu este doar o modalitate de a reduce cheltuielile, ci și un pas important în direcția unei gestionări financiare responsabile și eficiente. Urmează aceste strategii inteligente și vei putea să-ți gestionezi mai bine cheltuielile și să economisești bani pentru obiectivele tale financiare pe termen lung.
Ediția a XXI-a a Galei Premiilor Comunității Băcăuane, cel mai longeviv eveniment regional de caritate și recunoaștere a implicării sociale, va avea loc și în acest an la Restaurantul Caprice Events din Bacău, în seara zilei de 16 mai. Conform tradiției, la Gală sunt așteptați peste 220 de reprezentanți ai societății civile locale și mediului de afaceri, pentru a recunoaște și aplauda cei mai activi membri ai comunității și a contribui la susținerea proiectelor sociale, medicale și educaționale ale FSC.
Gala va avea și un amfitrion deosebit, care empatizează cu proiectele și misiunea FSC: Iuliana Marciuc, prezentatoare și realizatoare de emisiuni tv în cadrul Televiziunii Române, va fi pentru al doilea an consecutiv gazda evenimentului, în condițiile în care Adrian Enache, anunțat inițial ca prezentator al evenimentului nu mai poate onora invitația din motive medicale, care fac imposibilă prezența lui pe scenă în perioada imediat urmatoare. Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, un nume de valoare al Bacăului va oferi un recital extraordinar în cadrul evenimentului.
Momentul culminant al serii va fi decernarea Premiilor Comunității Băcăuane. Aceste premii vor fi acordate unor ONG-uri, instituții, persoane și societăți comerciale care au realizat în anul precedent acțiuni și proiecte concrete, bine definite, cu impact asupra dezvoltării comunității locale, rezolvării problemelor de interes general, implicării în diferite proiecte și campanii publice și sprijinirii categoriilor defavorizate. În acest an au fost înscrise, prin intemediul formularelor disponibile până pe 30 aprilie pe siteul www.fsc.ro un număr total de 31 de nominalizări valide, diferite, ale persoanelor/instituțiilor/firmelor, după cum urmează:
– Categoria firme si companii: 5 nominalizari
– Categoria persoane fizice: 8 nominalizari
– Categoria institutii publice si ONG-uri: 18 nominalizari
Finaliștii la fiecare categorie (câte 3 nominalizări de la fiecare categorie, cel mai bine punctate de către comitetul de jurizare) vor avea statutul de invitați speciali la Gală, iar câștigătorii la fiecare categorie vor fi anuntați și premiați în cadrul evenimentului.
Tema Galei din acest an fiind Oameni de Valoare ai Bacăului, pe lângă obișnuitele Premii ale Comunității Băcăuane, principalii sponsori ai evenimentului au fost „provocați” să își nominalizeze câte un om din propria echipă sau din rândul colaboratorilor apropiați care, pe lângă rezultatele și competențele profesionale, s-au remarcat în cadrul companiei și pentru implicarea în proiecte de voluntariat, implicare comunitară, socială etc. Aceștia vor fi prezentați deasemenea în cadrul evenimentului și vor primi o disticție de Oameni de Valoare, care prin activitatea lor aduc un plus valoare nu doar la locul de muncă ci și comunității noastre.
Ca în fiecare an, oamenii generoși vor putea licita în cadrul Galei pentru o serie de obiecte unice, de colecție: Tricoul personalizat purtând autograful lui Constantin Popovici, campionul mondial băcăuan la sărituri în apă de la mare înălțime, oferit cu sprijinul Asociației Affordhire și școlii de șoferi DiaDrive, un set care conține un trabuc marca COHIBA, o marca de lux care produce cele mai prestigioase trabucuri cubaneze și o sticlă de rom Havana Club, aduse special din Cuba de către doamna Popa Irina, membru al boardului FSC, un colier de aur cu pandantiv din quartz oferit de Bijuteria Giulia, un tricou cu autografele echipei naționale de fotbal a României calificată la Campionatul European și o minge de colecție cu dedicație specială pentru Gala Oamenilor de Valoare și semnătura lui Miodrag Belodedici (singurul fotbalist român dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni), ambele fiind oferite de firma Grafit.
De asemenea, în cadrul tombolei, în urma achiziționării unui bilet în timpul Galei, participanții vor putea câștiga, prin extragere, premii la fel de spectaculoase: pachete de servicii de consultanță și publicitate pentru companii, sejururi de vis la Slanic Modova, coșuri cu delicii culinare, pachete de servicii medicale, sau de spa, vouchere de cumpărături din diverse magazine locale, sau cu servicii pentru iubitorii de animale, abonamente la festivalurile Young Island și Insula de Blues, din această vară etc.
Alte surprize pregătite de organizatori vor fi descoperite de participanții la eveniment în seara Galei, care își va primi invitatii începând cu ora 18:00 în curtea interioară a Restaurantului Caprice.
Etapa a șaptea a play-off-ului Ligii a III-a, disputată miercuri după-amiază, a adus victorii celor două echipe băcăuane din Seria 1. Astfel, FC Bacău s-a impus cu un categoric 3-1 (3-0) pe terenul liderei Bucovina Rădăuți, în timp ce CSM Bacău a trecut cu 2-1 (1-0), acasă, de Știința Miroslava.
La Rădăuți, FC Bacău a avut câștig de cauză grație „dublei” semnate de Gabi Cîrstean în minutele 2 și 11 (una din reușite fiind un adevărat euro-gol: foarfecă de la 14 metri) și a golului înscris de Drugă (min. 13).
Prin acest succes, „alb-roșii” lui Costel Enache și-au prelungit la șase seria rezultatelor utile consecutive, în timp ce Rădăuțiul (calificată deja la „barajul” de promovare) a bifat prima înfrângere din play-off. CSM Bacău, în schimb, și-a trecut în cont prima victorie din acest play-off. Viorică a deschis scorul în minutul 13, Aftanache majorându-l în repriza secundă, înainte ca oaspeții să reducă din handicap pe final de joc.
Datorită reușitei de pe „Letea”, „CSMeii” lui Cristi Popovici își conservă locul 2, ce duce la „barajul de promovare”, însă simt în ceafă răsuflarea concitadinei FC Bacău, care va avea avantajul terenului propriu în disputa directă, programată weekendul viitor, în ultima rundă. Până atunci, sâmbăta aceasta, în penultima etapă, CSM Bacău se va deplasa în fieful liderei Bucovina Rădăuți, în timp ce FC Bacău va juca acasă, cu Miroslava.
Seria 1/ Play-off
Rezultatele etapei a șaptea: CSM Bacău- Știința Miroslava 2-1, Bucovina Rădăuți- FC Bacău 1-3.
Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 11 mai, ora 18.00: FC Bacău- Știința Miroslava, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău.
În ciuda problemelor economice, CSM Bacău are șanse mari să încheie campionatul pe locul 6, cea mai bună clasare de la promovarea din 2018. Pe 19 mai, în ultima etapă, băcpuanii pregătiți de Leonard Bibirg vor evolua pe terenul „lanternei” Universitatea Cluj
După muncă, și răsplata! Din păcate, nu și din punct de vedere financiar. Ocupanți ai locului 6 cu o singură etapă rămasă de jucat în Liga Zimbrilor (cea mai bună performanță de la promovarea echipei în 2018), handbaliștii CSM Bacău nu au parte și de o recompensă economică pe măsura reușitelor. Mai mult, din cauza faptului că, la începutul acestui an, bugetul clubului a fost redus la jumătate de către Primărie, „CSMeii” ți-au văzut diminuate în mod drastic drepturile.
În acest context, singura răsplată a venit sub forma unui spor de zile libere. Având în vedere Sărbătorile Pascale, dar și faptul că Liga Zimbrilor a fost întreruptă vreme de două săptămâni, handbaliștii CSM Bacău au beneficiat de o pauză prelungită, ei urmând să-și reia pregătirile luni, 13 mai. O vor face cu gândul la partida din ultima etapă, programată duminică, 19 mai, pe terenul ultimei clasate, Universitatea Cluj. Dacă se va impune și la Cluj, iar restanța din runda 25, Minaur Baia Mare- CSU din Suceava, amânată pentru 16 mai, nu va oferi vreo surpriză, CSM Bacău va încheia ediția de campionat 2023-2024 pe poziția a șasea. În acest moment, băcăuanii totalizează 34 de puncte, cu două în plus față de urmăritoarea de pe locul 7, CSU din Suceava.
„Ne dorim foarte mult să încheiem pe locul 6, ceea ce ar încununa munca băieților, care au știut să treacă peste toate obstacolele din acest sezon, deloc puține și deloc ușoare. Indiferent de situație, avem asigurat locul 7, care este un pas înainte față de campionatul trecut, dar, repet, cea mai mare satisfacție este să încheiem în primele șase”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Leonard Bibirig. Să notăm și faptul că, în această perioadă, Zanas Virbauskas (unul dintre cei mai buni jucători ai „CSMeilor”), a fost convocat la naționala Lituaniei, el urmând să revină în Bacău pe 13 sau 14 mai.
Centrul de Instruire pentru Muzici Militare al Ministerului Apărării Naționale oferă 3 locuri în acest an pentru nevoile Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în cadrul cursului de formare a subofițerilor – învățământ cu frecvență pe durata unui an.
Pentru cei interesați, înscrierile sunt deschise până pe data de 19 mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Cererile-tip de înscriere, împreună cu consimțământul privind extrasul de pe cazierul judiciar, trebuie completate corect, semnate și trimise exclusiv în format electronic la adresa de e-mail resurse.umane@jandarmeriabacau.ro.
Dosarele complete ale candidaților trebuie depuse până la data de 03 iunie 2024, inclusiv în weekend, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău din municipiul Bacău, str. Constantin Mușat, nr.4, jud. Bacău.
Toate informațiile necesare privind înscrierea, condițiile legale, criteriile specifice, desfășurarea probelor de concurs și documentele necesare sunt disponibile pe site-ul inspectoratului – www.jandarmeriabacau.ro, secțiunea Carieră, sub rubrica „Anunț privind recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea iulie – august 2024”.
Pentru orice nelămuriri, cei interesați pot suna la numărul de telefon 0234/543131 (interior 24537), în intervalul orar 08.00 – 16.00.
Nuanţele metalizate, de la auriu sau argintiu şi până la albastru, verde sau violet, se număra printre cele mai cool alegeri pentru vara aceasta, Nu numai că sunt trendy, dar te ajută să pui în evidenţă orice tip de ţinută, fie ea sport, fie casual sau elegantă. Unde mai pui că merg de minune cu pielea sărutată de soare.
Află cum să asortezi uşor 10 piese de vară în tonuri metalizate:
Colanţii argintii
Colanţii argintii pot deveni foarte uşor o piesă vedetă a garderobei de vară, mai ales dacă îi combini cu piesele potrivite. Alege o pereche de colanţii în nuanţe de argintiu metalic, dintr-un material prietenos cu pielea, pe care să îi asortezi cu ţinute casual sau sport. Aceştia merg de minune cu pantofi casual de damă, tricouri albe sau cămăşi ovsersize.
Dacă îţi doreşti o ţinută potrivită pentru temperaturi foarte ridicate, alege colanţi biker în tonuri de argintiu.
Fusta plisată aurie
Fusta plisata se numără printre cele mai feminine şi iubite piese vestimentare pentru doamne şi domnişoara. Aceasta nu va ieşi prea curând din trend, deoarece este o piesă timeless, ce rămâne de actualitate sezon după sezon.
Optează pentru o fustă plisată în tonuri de auriu metalic, pe care să o porţi cu pantofi casual de damă sau sandale, topuri fără mâneci în culori pământii sau cămăşi din bumbac.
Sandalele argintii
Sandalele argintii sunt întotdeauna o idee bună, mai ales că le găseşti într-o varietate de modele şi nuanţe. Poţi opta pentru sandale cu toc, cu talpa ortopedică, gladiator sau cu talpa joasă. La capitolul culoare, poţi alege argintiu închis sau deschis, dar şi variante de argintiu în combinaţie cu alte nuanţe.
Sandalele argintii merg foarte bine cu rochii mini sau maxi, salopete elegante sau chiar jeanşi.
Tricourile oversize
Dacă vrei o piesă vestimentară care să nu iasă din trend prea curând, atunci merită să achiziţionezi cel puţin un tricou ovsersize. Nuanţele metalizate de argintiu, violet sau auriu sunt perfecte pentru tricouri oversize care să scoată orice outfit din anonimat, fără prea mare efort. Poarta tricourile oversize în tonuri metalizate cu jeanşi sau fuste din piele ori denim, dar şi cu colanţi. Pentru o ţinută sport asortează-le cu adidaşi Nike de damă sau espadrile.
Gecile alb metalic
O geacă în nuanţe de alb metalic este perfectă pentru un outfit de party sau festival. Cum vara este anotimpul distracţiei, include în garderoba ta o astfel de geacă, fie din denim, fie din piele sau piele ecologică. Se va potrivi foarte bine cu jeanşi, rochii mini, salopete elegante sau rochii cămaşa.
Poarta geacă de culoare alb metalic cu pantofi casual de damă, jeanşi evazaţi ori skinny şi un tricou simplu dacă îţi doretsi un outfit de zi reuşit.
Rochiile din satin
Rochia din satin este cea mai bună opţiune pentru o ţinută elegantă şi feminină. Optează pentru un model în culori metalizate, de la auriu sau argintiu până la verde sau violet. Rochia din satin în nuanţe metalizate te va ajuta să întorci priviri la orice tip de eveniment, fie că mergi la o petrecere, fie că mergi la o nuntă.
Asorteaz-o cu sandale cu toc, pantofi stiletto sau tocuri kitten.
Geanta în tonuri de bronz
O geantă în tonuri de bronz este numai bună pentru outfituri versatile şi moderne. Aceasta se asortează uşor cu o mulţime de piese vestimentare, de la blugi şi până la rochii maxi sau salopete din denim. Poţi opta pentru un model de geanta shopper dacă preferi ţinutele office sau pentru un model crossbody, dacă preferi outfiturile lejere. Genţile crossbody în nuanţe de bronz merg perfect cu pantofi Skechers de damă sau tenişi de pânză în nuanţe pastelate.
Pantofii stiletto
Dacă îţi doreşti în garderoba o pereche de pantofi care să nu se demodeze prea curând, alege modelul stiletto în nuanţe metalizate. O pereche de stiletto în tonuri de auriu sau argintiu va merge de minune cu rochii elegante, jeanşi, fuste midi sau mini ori salopete. Optează pentru un model cu toc de 8-10 cm, astfel încât să poţi merge confortabil.
Fustele din piele ecologică
O fustă din piele ecologică în culori metalizate, de la violet şi până albastru sau argintiu, te va ajuta să alcătuieşti ţinute cool de vară, fără prea mult efort. Asorteaz-o cu pantofi casual de damă sau sandale cu talpa ortopedică, cămăşi din bumbac sau tricouri lejere.
Topurile în culori puternice
Un top în culori metalizate este cea mai bună alegere pentru ţinute de vară, fie că mergi la o petrecere pe plajă, fie că ieşi la o grădină de vară. Se asortează uşor cu jeanşi scurţi sau lungi, fuste în nuanţe neutre sau chiar pantaloni capri. Le poţi purta atât cu tocuri, cât şi cu sandale sau pantofi cu talpa joasă.
Culorile metalizate îşi merită locul în garderoba ta, nu doar vara aceasta, ci şi în sezoanele ce vor veni. Se asortează uşor, scot din anonimat orice ţinută şi sunt super accesibile. Găseşti o mulţime de piese în astfel de nuanţe, de la tricouri şi până la fuste, colanţi sau topuri.
La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 55 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism în comuna Nicolae Bălcescu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultând o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.
La data de 07 mai a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au depistat în flagrant delict, un tânăr de 22 de ani, din comuna Răchitoasa, în timp ce conducea un tractor în localitate, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultând o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Din verificările efectuate în baza de date a reieșit că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul nu este înmatriculat/înregistrat.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei, un bărbat de 46 de ani din comuna Blăgești care la data de 27 martie a.c., a fost surprins conducând o autoutilitară încărcată cu material lemnos, pe autostrada A7 din municipiul Bacău, contrar sensului de circulație.
Totodată, polițiștii au luat măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de circulație pe drumurile publice pentru 120 de zile, eliberând dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Reamintim conducătorilor auto faptul că, ”Efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zone interzise, respectiv prin zonă mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile” se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 1.485 – 3.300 de lei, iar ca măsură complementară se reține permisul de conducere pentru 120 de zile și eliberarea dovezii fără drept de circulație.
În ziua a treia de Paști, 7 mai 2024, Parohia Cornet a fost martora unui moment deosebit de semnificativ pentru credincioși și locuitorii din întreaga localitate. În mijlocul unei atmosfere pline de solemnitate și bucurie, un sobor impresionant de preoți, împreună cu părintele paroh Rotaru Radu-Mihai, au oficiat ceremonia Sfințirii Crucii cea nouă din apropierea Sfântului Locaș de la Cornet.
Cu o înălțime de 30 de metri, această Cruce este cea mai înaltă din întregul sat și reprezintă o expresie vizibilă a credinței și devotamentului comunității locale. Înconjurați de enoriași, pelerini și oficialități locale și județene, participanții au resimțit adâncul semnificației acestui moment, marcând biruința lui Hristos asupra morții și învierea sa.
După ceremonia solemnă, comunitatea s-a adunat la Casa Praznicală de la Cornet pentru a sărbători împreună într-o atmosferă de bucurie și frățietate. Părintele paroh a transmis un mesaj de recunoștință și încredere în puterea credinței, subliniind importanța unității și solidarității în aceste momente de sărbătoare și încurajând pe toți să se bucure de lumina Învierii lui Hristos.
Această sfințire a Crucii marchează un moment de importanță deosebită pentru comunitatea din Cornet, reafirmând legăturile spirituale și valorile creștine care îi definesc.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău desfășoară activități de recrutare a candidaților în vederea participării la concursurile de admitere organizate în anul 2024 la instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.
Cei interesați se pot înscrie pentru a candida pe cele 118 locuri disponibile pentru învățământul superior (ofițeri) – studii universitare de licență, învățământ cu frecvență, pe cele 45 de locuri în învățământul postliceal (maiștri militari) – învățământ cu frecvență, durata studiilor 2 ani, precum și pe cele 3 locuri în specializarea muzici militare, curs de formare a subofițerilor – învățământ cu frecvență, durata studiilor 1 an, la Centrul de Instruire pentru Muzici Militare.
Înscrierea candidaţilor se poate face până pe data de 19 mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Cererile-tip de înscriere, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează olograf în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurse.umane@jandarmeriabacau.ro
Depunerea dosarelor de candidat în volum complet, până la data de 03 iunie 2024 , între orele 08.00 – 16.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău din municipiul Bacău, strada Constantin Mușat, nr.4, jud. Bacău.
Toate informațiile necesare candidaților privind înscrierea pe locurile alocate fiecarei instituții de învățământ militar/ specialitățile militare, condițiile legale, criteriile specifice, desfășurarea probelor de concurs și documentele necesare sunt postate pe site-ul inspectoratului – www.jandarmeriabacau.ro, secțiunea Carieră – ,,Anunț privind recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerul Afacerilor Interne, sesiunea iulie – august 2024″
Recomandăm celor interesați să citească cu atenție anunțul de concurs, iar în cazul în care au nelămuriri să apeleze numărul de telefon 0234/543131 (interior 24537), între orele 08.00 – 16.00.
În intermediara programată astăzi, de la ora 18.00, „CSMeii” lui Cristi Popovici primesc vizita Științei Miroslava, în timp ce „alb-roșii” antrenați de Costel Enache se deplasează pe terenul liderei Bucovina Rădăuți
Cu trei etape rămase de jucat, în play-off-ul Seriei 1 există o singură certitudine: lidera Bucovina Rădăuți are asigurată prezența în semifinalele barajului de promovare în eșalonul secund. Bătălia pentru locul 2, care duce și el la „baraj”, se dă între celelalte trei formații: CSM Bacău, FC Bacău și Știința Miroslava. Astăzi, 8 mai, de la ora 18.00, este programată antepenultima rundă din play-off. Una care ar putea să descâlcească ițele în ceea ce privește această luptă pentru poziția secundă sau, dimpotrivă, să complice și mai tare ecuația cu trei necunoscute. Fără nicio victorie în play-off- rezultantă firească a unor condiții financiare și de pregătire aproape egale cu zero- vice-lidera CSM Bacău va juca azi acasă, pe „Constantin Anghelache” (Letea), contra Științei Miroslava. Dacă vor să se apropie de „baraj”, „CSMeilor” lui Cristi Popovici le este interzis un nou pas fals. Spre deosebire de concitadina CSM, FC Bacău este în vizibil progres. „Alb-roșii” lui Costel Enache vin după cinci rezultate utile consecutive, ei contabilizând o singură înfrângere în play-off, cu 0-1, în prima etapă, la Rădăuți, contra liderei Bucovina. FC Bacău revine la Rădăuți în această etapă cu numărul 7, sperând să-și ia revanșa pentru înfrângerea din finalul lui martie și să-și continue seria pozitivă. În ceea ce privește play-out-ul Seriei 1, intermediara programează un singur joc: Șomuz Fălticeni- CSM Vaslui. Mult mai animate se prezintă lucrurile în play-out-ul Seriei 5, acolo unde ieri s-au disputat două jocuri, runda intermediară urmând să-și consume epilogul azi, odată cu partida dintre Viitorul Curița și SR Municipal Brașov.
Seria 1/ Play-off
Programul etapei a șaptea/ miercuri, 8 mai, ora 18.00: CSM Bacău- Știința Miroslava, Bucovina Rădăuți- FC Bacău.
Clasament
1 Bucovina Rădăuți 6 2 4 0 7-4 42p.
2 CSM Bacău 6 0 4 2 2-6 35p.
3 FC Bacău 6 2 3 1 4-1 33p.
4 Știința Miroslava 6 0 5 1 4-6 33p.
Seria 1/ Playout
Programul etapei a șaptea/ miercuri, 8 mai, ora 18.00: Șomuz Fălticeni- CSM Vaslui.
Clasament
1 CSM Vaslui 3 2 1 0 10-1 28p.
2 Șomuz Fălticeni 3 2 1 0 7-3 27p.
3 Aerostar Bacău 4 2 0 2 9-4 21p.
4 Rapid Brodoc 4 0 0 4 1-19 14p.
Seria 5/ Play-out
Programul etapei a șaptea/ miercuri, 8 mai, ora 18.00: Viitorul Curița- SR Municipal Brașov. Ieri s-au jucat partidele: Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- Ciucaș Târlungeni 4-0, KSE Târgu-Secuiesc- AFC Odorheiu Secuiesc 1-0.
Datele statistice recente arată o tendință de scădere atât în volumul exporturilor, cât și al importurilor în luna decembrie 2023 în județul Bacău, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
În decembrie 2023, volumul exportului a fost de 62.650 milioane euro FOB, înregistrând o scădere de 3,9% față de decembrie 2022 și o scădere semnificativă de 29,3% față de luna anterioară. Cea mai mare pondere în volumul mărfurilor exportate a fost deținută de secțiunea „materii textile și articole din acestea” (18,8%), urmată de „materiale plastice, cauciuc și articole din acestea” (16,4%) și „produse ale industriei chimice și ale industriilor conexe” (14,5%).
În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, volumul exportului a fost de 995.565 milioane euro FOB, în scădere cu 5,7% față de aceeași perioadă a anului 2022.
Pe de altă parte, volumul importului în decembrie 2023 a fost de 114.591 milioane euro FOB, înregistrând o creștere de 23,1% față de decembrie 2022, dar o scădere de 23,4% față de luna anterioară. Cele mai mari ponderi în totalul importurilor au fost deținute de „metale comune și articole din acestea” (34,0%), urmate de „mașini și dispozitive mecanice; mașini, aparate și echipamente electrice” (17,8%) și „mărfuri și produse diverse” (9,9%).
În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, volumul importului a fost de 1.424.038 milioane euro CIF, în scădere cu 6,3% față de aceeași perioadă a anului 2022.
Soldul balanței de comerț exterior în luna decembrie 2023 a fost negativ, de -51.941 milioane euro, iar în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023 a fost negativ, de -428.473 milioane euro. Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023 a fost de 69,9%, față de 76,3% înregistrat la nivelul județului Bacău.
În data de 08 mai a.c., în jurul orei 04:00, pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Sănduleni, pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă de locuit.
De urgență, la locul indicat s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, respectiv trei autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
În urma recunoașterii, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat, la nivelul unei case de tipul P+M și la nivelul anexelor lipite de aceasta, pe o suprafață de aproximativ 400 mp, propagându-se și la o anexă aparținând proprietății învecinate, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este coșul/burlanul de fum defect sau necurățat.
Municipiul Bacău pregătește o inițiativă inedită pentru a veni în întâmpinarea proprietarilor de câini și pentru a contribui la controlul populației canine din oraș. Astfel, în data de 31 mai 2024, va avea loc o nouă campanie de sterilizare gratuită, dar de această dată într-o clinică mobilă amplasată în Cartierul Șerbănesti.
Clinica mobilă, adusă special din Brașov, va fi instalată în incinta Târgului Auto Bacău, unde se va crea un spațiu dedicat exclusiv acestei campanii. Echipată complet, asemenea unui cabinet veterinar, această clinică mobilă este practic o sală de intervenții chirurgicale pe roți, având capacitatea de a opera în cele mai diverse locații, fiind independentă din punct de vedere energetic.
„Dorim să venim în întâmpinarea proprietarilor de câini care nu dispun de un mijloc de transport pentru a se deplasa la adăpost. Deși în cele două campanii de anul acesta de la cabinetul adăpostului avem deja 147 de câini cu proprietar sterilizați, considerăm că această inițiativă mobilă va face procesul mult mai accesibil pentru toți”, a declarat Dinu Păncescu, șeful Serviciului Gestionare Câini fără Stăpân din Primăria Municipiului Bacău.
Prima comunitate vizată este Cartierul Șerbănesti, un cartier cu case în care mulți proprietari de câini și-au găsit căminul. Cu toate acestea, nu doar locuitorii din acest cartier sunt bineveniți să participe, ci și toți ceilalți doritori din Municipiul Bacău. Capacitatea clinică este suficientă pentru a asigura serviciile pentru toată lumea.
Această campanie este posibilă datorită sprijinului financiar oferit de Wir retten hunde e.V din Germania, iar Poliția Locală Bacău este partenerul local care asigură suportul necesar desfășurării acestei acțiuni.
Persoanele interesate se pot înscrie la numărul de telefon 0234-547.427 pentru a beneficia de serviciile oferite în cadrul acestei campanii de sterilizare gratuită pentru câinii cu proprietar din Bacău.