Interviu cu Lacramioara Istina, doctorand în arheologie preistorica, sef sectie Arheologie-Istorie – Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau
– Imaginea comuna despre arheolog este cea a unui om care umbla pe dealuri si cauta comori. Ce s-a schimbat în ultimii ani în aceasta activitate?
– Fuga dupa comori… Empirismul secolului XIX si începutul secolului XX a trecut de mult acest prag. Marea diferenta dintre arheologia romantica si cea de astazi consta în interdisciplinaritatea ei, a trecut de mult vremea arheologului singuratic, cu rucsacul în spate, un spaclu si o ruleta. Acum se lucreaza în echipa: topograf, arheozoolog, arheolog, chimist, fizician etc. Arheologia a devenit mai responsabila, nu mai cercetam doar pentru a expune în muzee, intervenim într-o situatie istorica pe care suntem obligati sa o valorificam. Exista si legi în acest sens, rezultatele cercetarilor trebuie publicate. Un arheolog îsi pierde dreptul de cercetare daca timp de cinci ani nu publica studii despre cercetarea pe care a facut-o. Diferenta dintre braconaj si cercetare este valorificarea stiintifica. Profitabila este filiera cercetare, expunere, publicare, acest lucru înseamna, dupa cum spunea si Iorga ca “ai adus o caramida la reconstructia unei epoci”. Important, foarte important este sa nu distrugi, cum s-a întamplat în multe situri din tara într-o anumita perioada, cand sapaturile erau facute de ceea ce spuneti dumneavoastra, de neprofesionisti, de braconieri, asa cum se mai întampla si în zilele noastre în unele situri dacice din muntii Hateg.
Arheologia este o boala profesionala
– Arheologia este pasiune, stiinta, munca, activitate barbateasca. Nu-mi imaginam o femeie cu harletul si spaclul pe dealuri. Cum a început arheologul Istina munca de cercetare?
– În arheologie, oricat ai învata nu-i de ajuns. Mi-am dorit sa fac arheologie înca din clasa a IX-a. În liceu am facut Istoria cu profesorul dr. Ioan Mitrea, de la care am luat acest “microb”, contaminandu-ma definitiv atunci cand ne povestea despre descoperirile de pe santierele unde facea cercetari, în judetele Bacau si Neamt pe mileniul întai, principalele lui sapaturi fiind la Davideni, o asezare din judetul Neamt. Rezultatele acelor cercetari a constituit si teza de doctorat, dar a publicat si o monografie a sitului. „Microbul” s-a dezvoltat în facultate, sub atenta îndrumare a prof.univ.dr. Nicolae Ursulescu. Pot sa va dau un exemplu. La sapaturile de la Fulgeris, comuna Pancesti, pe care le-am facut începand cu 2003 încoace, am descoperit sase locuinte, am cercetat cam 12 la suta din asezare, pana la sfarsit sper sa cercetez toata asezarea, iar în final sa creionez satul din perioada anilor 3400-3000 înaintea erei noastre, în care se încadreaza asezarea. Este vorba de o asezare cucuteniana, foarte importanta pentru noi, o cultura care s-a întins pe o suprafata de 320.000 de kilometri patrati, din sud-vestul Transilvaniei pana în Vestul Ucrainei, o cultura, uimitor si pentru noi specialistii, care a reusit sa traiasca o mie de ani, sa produca si sa farmece prin arta, prin ceramica si plastica, dar mai ales prin pictura tricoma, alb-negru si rosu sau combinatii, o civilizatie care se organiza cu o deosebita atentie. Eu vreau sa vad în ce stil de asezare se încadreaza asezarea de care ma ocup în cercetare (în cercuri, în randuri sau otova).
– Am intrat în intimitatea cercetarilor dumneavoastra si nu ati mai… terminat clasa a IX-a.
– Vorbeam de stiinta si de pasiune. Cu cat trece timpul, ambele se dezvolta, cresc. Stiinta se acumuleaza si pasiunea creste. Vezi rezultatul muncii. În facultate îmi doream sa devin arheolog, sa ajung sa lucrez la Muzeul de Istorie din Bacau. Am terminat la Iasi, la Istorie, cu specializare, la Licenta, în arheologie. Sunt doctorand la Institutul de Arheologie din Iasi, la profesorul dr. Dan Monah, un specialist în Cultura Cucuteni, cunoscut mai putin la noi, mai mult afara.
Bacaul nu are un repertoriu arheologic
– Cum se pozitioneaza un arheolog pe un teren, pe un viitor santier arheologic. Dupa studii, dupa informatii deja cunoscute, sau pur si simplu dupa intuitie?
– Depistarea siturilor se face dupa mai multe surse. Prima sursa este periegheza, cercetarea pe teren a arheologului. O alta sursa provine de la localnici care descopera întamplator ceva care îi starneste curiozitatea si anunta. Se poate prelua de la alti cercetatori un santier, o semnalare si continuam cercetarile. M- am informat la început ce avem, unde suntem, iar descoperirea de noi situri este un vis al meu, o obligatie de acum. Judetul Bacau nu are înca un repertoriu arheologic al tuturor descoperirilor, din bibliografie si din teren, la un moment dat. Suntem deficitari la acest capitol. Eu am facut un repertoriu arheologic al asezarilor Cucuteni, însa numai din Subcarpatii Moldovei, jumatate din Bacau, jumatate din Neamt, deocamdata nepublicat. A lipsit colaborarea, munca în colectiv. Este o lucrare ce trebuie facuta în colaborare. Este o munca enorma, stiintifica, la care trebuie sa lucreze împreuna specialisti în mai multe epoci, în mai multe domenii conexe: geografie, topografie, istorie, arheologie.
– Arheologia este un lux pentru anumite comunitati, pentru anumite perioade. Cum faceti rost de bani?
– Am fost întrebata de autoritati cat mai sap la Fulgeris. Am raspuns ca, dupa calculele mele, sapaturile ar mai putea dura înca 40 de ani. Merge greu. Cultura este un lux, nu numai arheologia.
– Vad ca bani pentru o susa, pentru o manea se mai gasesc, pentru adevarata cultura mai greu.
– Este afirmatia dumneavoastra.
Cercetari cu bani din salariu
– Se vede, se simte o restrangere a fondurilor, în aceasta perioada de criza? Este o batalie permanenta pentru bani, fiecare vrea sa-i atraga pentru santierul lui?
– Nu-i nicio batalie, sunt singurul arheolog din judet. Finantarea arheologica în judet, dar si în tara, resimte o scadere de la an la an, si acest lucru se poate sesiza usor doar urmarind statisticile anuale din Cronica cercetarilor arheologice din Romania. In ceea ce priveste concret judetul Bacau, în prezent santierul de la Fulgeris este singurul în care se întreprind cercetari arheologice finantate de institutia noastra. Oricum obtinerea finantarii este un efort suplimentar pentru arheolog, dar se merita. Sunt extraordinar de multe probleme atunci cand se hotaraste finantarea unui proiect. Arheologii nu sunt întrebati cat este necesar pentru o campanie de sapaturi. Se aloca o suma. Te descurci. Mereu a fost criza. Din 1997 si pana în 2003 nu am avut un leu pentru cercetare de teren. La un moment dat am spus ca voi uita si ce am învatat si am plecat pe santier pe banii mei.
– Spun cei implicati în aceasta activitate ca arheologii, arheologia au raspuns intr-o anumita perioada unor comenzi politice.
– Asa este. Cunoasteti teoriile lui Roller, cel care spunea ca toti suntem venetici, veniti din alte parti. Conducerea din anii 60-80, din secolul trecut, a finantat foarte mult cercetarile în ceea ce priveste perioada daco-romana. S-a vrut demonstrarea si pe baza cercetarilor, a descoperirilor arheologice daco-romanitatea poporului roman. Au fost perioade “pustii” în cercetare, s-au ferit de mileniul I, deoarece erau acolo elemente slave, am auzit de la colegii mei mai în varsta ca nu aveau voie sa faca publice acele descoperiri. Trebuie sa spun ca în ultimii ani s-au facut progrese importante si în “luminarea Mileniului întunecat” (sec. III-XI). De aceea sunt foarte importante cercetarile domnului Ioan Mitrea, pentru ca au lamurit multe aspecte ale continuitatii dacice în aceste teritorii, populatia romaneasca si-a urmat cursul normal al existentei ei pe aceste teritorii, contrar teoriilor vehiculate într-o anumita perioada. Si cercetatorul iesean dr. Dan Gh.Teodor are rezultate remarcabile din acea perioada care, împreuna, au condus la eliminarea sintagmei “mileniul întunecat”. Am ramas aici, am trait aici, aici ne-am crestinat, fapt dovedit de cercetarile profesorului Mitrea.
Civilizatie preistorica scoasa la lumina
– Odata ce lucrarile au fost închise pe un santier, ele mai pot fi reluate de un alt arheolog?
– Nu. În general, noi avem drepturi stiintifice asupra santierelor. Este ca si la drepturile de autor. Ele se pot ceda sau împrumuta, cum, la Fulgeris, eu am primit acest sit de la domnul Viorel Capitanu. Situl a fost sondat prin anii ’80, dumnealui si-a continuat cercetarile pe Tamasidava, eu eram în domeniu si mi l-a cedat mie.
– Care sunt rezultatele din ultimii ani ale cercetarilor de pe santierul de la Fulgeris?
– În 2009 am reusit o colaborare cu Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi prin care a fost scanat arheomagnetic dealul de la Fulgeris si asa am putut sa-mi concentrez sapaturile dupa indicii clare, nu mai merg haotic, am harti clare. Suprafata este de un hectar, asezarea a fost fortificata cu doua santuri de aparare, asa le-am vazut pe hartie, iar în 2010 le-am verificat, iar sapaturile au confirmat ca asa a fost. De aici o întreaga teorie asupra modului de viata a locuitorilor din acea asezare. În 2011, cu sprijinul Consiliului Judetean, care a finantat lucrarile, am sapat a sasea locuinta, va dati seama ce bucurie am putut trai pe acest santier! Cu sprijinul colegilor am reusit sa restauram o seama de vestigii, rezultatele le voi face cunoscute în perioada urmatoare. Unele piese au facut parte din mai multe expozitii de la muzeul nostru, care s-au bucurat de interes, altele au fost încadrate în expozitii internationale. Nu-i putin lucru pentru un arheolog.
Frumoasa de la Fulgeris
– Sunteti “proprietara” de sit, de santier. Care este viata arheologului?
– Nu-i usoara. Stai toata vara pe santier, colinzi dealurile, sapi, dormi pe unde apuci, prin scoli, pe la cetateni, mananci ce poti si gasesti. Lasi familia si cutreieri judetul. Este o munca frumoasa, care te subjuga, te acapareaza, uiti de realitate si te afunzi adanc în alte lumi, în alte ere si epoci. Visezi, faci analogii, revii în realitate, la instrumentele stiintifice, construiesti si reconstruiesti viata stramosilor tai. Stiti cum îmi spun oamenii prin sate? “Doamna inginer”, am ruleta, harlet, cumpana, sunt arsa de soare si zilnic sunt pe dealuri.
– Am retinut ca recent ati facut, la Fulgeris, o descoperire extrem de valoroasa, la care tineti foarte mult. Despre ce este vorba?
– Totul este foarte important si valoros. De la Fulgeris am o piesa inedita, o statueta, cu o compozitie rara, este si incizata si pictata. Dan Monah, specialist în Cucuteni, mi-a spus ca este unica. Statueta a fost expusa în Elvetia (la Olten), Italia (la Vatican). Anul 2008 a fost declarat “Anul Cucuteni” si au fost expuse toate frumusetile descoperite în perioada preistorica. La Vatican a fost, în 2008, o expozitie inedita, unde s-au expus pentru prima data tot arealul Cucuteni – Tripolie. Am lucrat la acea expozitie de la Vatican, a fost ceva extraordinar pentru orice vizitator, ce sa va mai spun de un arheolog, de un istoric! Tot la Fulgeris am descoperit un topor de arama, cu brate în forma de cruce, ca tipologie – vedeti cate am si uit sa va spun – este al cincilea tip de piesa descoperit în tara. De ce sunt importante? Este vorba de metalurgia transilvaneana, de procese, de tehnici, de circulatie, semn al legaturilor dintre comunitatile din arealul Culturii Cucuteni.
Braconieri prin istorie
– Cum ajung, cum au ajuns piese de o rara frumusete, de o importanta inestimabila pentru istoria unui popor, în colectii particulare?
– Bunurile arheologice, care sunt în subsol, sunt ale statului. Detinatoare ale acestor bunuri sunt institutiile statului. Nu stiu cum pot ajunge asemenea piese, vestigii în colectii particulare. Stiu doar ca exista, cum stiu ca exista în Bacau o Politie a culturii, un birou, poate stiu ei mai multe. Vestigii sunt peste tot, este posibil ca unele sa fie descoperite întamplator de diferiti cetateni si nu le-au predat. Un cetatean din Beresti-Tazlau vine, în 2009, cu niste banuti în mana. Sotul meu, care este doctor în istorie moderna, cu preocupari de numismatica, i-a cercetat, era vorba de niste creitari. Punea araci la rosii si a înfipt un par într-o moneda. Am mers în gradina lui, am mai descoperit înca doua piese. Initial el ar fi vrut sa le vanda, pana la urma a venit cu ele la muzeu. Mai avem si anul acesta un asemenea caz, cu piese mult mai valoroase. Am mai avut asemenea situatii. În toate am aplicat legea.
– Ce spune legea?
– Oricine gaseste, descopera asemenea piese, vestigii de orice natura, trebuie sa le predea, sa le depuna la oricare dintre institutiile statului, cea mai apropiata. Noi facem o evaluare, iar el, ei, primesc 30 la suta din valoare. Si nu este vorba numai de tezaur, de monezi, poate fi si ceramica, vase etc., care se dovedesc a face parte dintr-o cultura cunoscuta sau nu. Acum trebuie sa mergem la Urechesti, unde un cetatean îsi construia o casa si a descoperit niste vestigii. O sa vedem despre ce este vorba.
Arheologii nu vor ramane someri
– Ce nu merge, spuneati ca este destul de greu, ca ar trebui sa se schimbe ceva. Dupa cate am înteles arheologul nu va ramane fara obiectul muncii?
– Este nevoie de o mai buna colaborare, de o mai buna comunicare între institutii si între noi, cei de la Complexul Muzeal, bani si întelegere. Atunci cand se va putea, ne dorim sa ne marim echipa, sa o diversificam, pentru a cuprinde o arie mai mare de cercetare, sa abordam mai multe etape ale istoriei noastre. În aceste conditii, sunt sigura, ca arheologii nu vor soma în urmatorii 50 de ani. Forta mea vine din familie, de la profesorii mei, de la colegi. Am un baietel de care sunt tare mandra, este în clasa a doua. L- am luat pe teren, pe santier, pentru ca are o fire curioasa, dar a fost dezamagit de efortul care trebuie depus sa urci dealul, sa stai în soare…
– Cu ce sperante ati început sapaturile la Fulgeris. Ce ati vrut sa descoperiti si înca nu vi s-a aratat sub spaclu?
– Un „ganditor”, „Ganditorul de la Fulgeris”, asa cum în patrimoniul nostru national sunt „Ganditorul de la Hamangia”, „Ganditorul de la Tarpesti”, din Cultura Cucuteni. Este visul oricarui arheolog. Trebuie, cred, sa mai „meditez” si sa mai sap. Pana atunci, ma bucur si sunt multumita de munca mea, sa stiu ca n-am muncit degeaba. Fulgeris va ramane dragostea mea si voi continua sa sap, sa cercetez înca multi ani de acum încolo.
Arheologia nu se face din birou
– Cu ce treburi la Vatican?
– Ma bucur ca am fost invitata sa particip la organizarea expozitiei de la Vatican, de a face parte din echipa care a reprezentat Romania la cea mai mare expozitie din Europa, organizata de Complexul Muzeal National Moldova din Iasi, care are ca director pe fosta director al muzeului nostru, dr. Lacramioara Stratulat, care a tinut sa ma aiba în echipa. Este omul care mi-a apreciat cel mai bine profesionalismul, munca, perseverenta, taria de a învinge. Ai mereu nevoie de sprijin în munca, arheologia nu se face din birou, fiecare pas în afara institutiei costa bani, foarte multi bani, efort, sanatate, dar mai ales stiinta, multa stiinta, informatie, ceea ce îti permite ca atunci cand îti iese de sub pamant un os, un topor, o statueta, sa fii capabil ca în secunde, în ore, în zile, luni si ani sa-l pozitionezi exact în epoca, sa-i stabilesti întrebuitarea si apoi sa construiesti mental, dar mai ales stiintific o lume de mult trecuta, dar care este începutul, radacina noastra. Arheologul este calatorul în trecut, contrar noului curent de a merge doar înainte. „Înainte” nu se poate fara un „trecut”, trecut de care ma ocup si eu, printre alti multi arheologi de prestigiu din tara, impreuna cu restauratorul, conservatorul, biologul. Munca mea ar ramane neterminata fara munca lor, fara stiinta si talentul lor. Stiti ce presupune sa refaci un vas din doar trei-patru sau zeci de fragmente? Stiti ce înseamna sa definesti, sa statuezi, sa redai stiintific o epoca, dupa doar cateva „cioburi”, doua ziduri si doua santuri. Mii de ore de studiu si mii de pagini parcurse, mii de obiecte vizualizate, mii de informatii tezaurizate de înaintasii tai. Tu, ca si ei, nu ai voie sa gresesti. Malpraxisul în arheologie nu este admis.
Gheorghe Baltatescu
