Un tanar din Moinesti isi va petrece sarbatorile de iarna dupa gratii. Politistii de la Investigatii Criminale l-au retinut dupa ce au constatat ca acesta poseda un mandat de doi ani si o luna pentru furt calificat. Florentin M. (25 de ani) a ajuns mai intai in Arestul Politiei si urmeaza sa fie transferat in penitenciar pentru ispasirea pedepsei. (G.P.)
Crima infioratoare la Tamasi
Un barbat din comuna Tamasi si-a ucis concubina, decapitand-o cu mai multe lovituri de secure. A lasat-o apoi fara suflare in casa in care se aflau si cei trei copii minori ai femeii. Grozavia s-a petrecut in noaptea de sambata spre duminica. Vom reveni cu amanunte.
A murit Cesaria Evora
Cântareata Cesaria Evora a murit sâmbata, la vârsta de 70 de ani, dupa ce a fost spitalizata vineri, din cauza unei insuficiente respiratorii si unui edem pulmonar, la Mindelo, în Republica Capului Verde, informeaza presa portugheza, citata de Le Figaro.
Cesaria Evora a vizitat România de câteva ori, pentru scurte perioade de timp, sustinând aici mai multe concerte. Ultimul concert pe care l-a sustinut Cesaria Evora a avut loc pe 27 aprilie anul acesta, la Paris. (detalii pe mediafax.ro)
VOCEA ROMANIEI si-a stabilit finalistii
Finalistii emisiunii Vocea României sunt Cristian Sanda, Dragos Chircu, Iuliana Puschila si Stefan Stan. Câstigatorul din fiecare echipa a fost stabilit pe baza voturilor telespectatorilor, cât si ale celor patru antrenori, care au trebuit sa îsi exprime opinia în procente. La final, procentele au fost transformate în puncte si adunate, iar concurentul care a mers mai departe a fost cel cu punctajul cel mai mare. Irina Tanase, singura bacauanca din concurs care ajunsese pana in aceasta faza, a pierdut in fata mai tinerei Iuliana Puschila. Atat publicul, cat si Horia Brenciu (care a motivat ca a vrut sa dea o sansa tineretii) au inclinat balanta in favoarea Iulianei Puschila. (D.V.)
Spectacol al copiilor de la Centrul „Daniel”
Pe 19 decembrie, de la ora 10,30, copiii Centrului “Daniel” vor prezenta, pentru parinti, terapeuti si pentru toti prietenii Asociatiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Neuromotor, un spectacol artistic la Gepex Parc. Evenimentul este ultimul din cele desfasurate de catre asocitie in cadrul campaniei “Si la mine vreau sa vina Mos Craciun”. Copiii vor cânta si vor dansa pentru toti cei care inteleg ca serviciile de recuperare derulate in Centrul “Daniel” au nevoie de sprijin financiar. Vor fi prezenti, negresit, angajatii de Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta (IJSU) “Maior Constantin Ene”, prieteni nedespartiti ai ASCHN Bacau. Si compania Agricola International SA a sprijinit asociatia, acordând zece pachete cu alimente pentru familiile defavorizate. Alaturi de beneficiarii Centrului “Daniel” vor urca pe scena copiii de la Gradinita nr. 24 si cei ai Asociatiei “Albinuta vesela”. Toti se vor stradui sa cânte cât mai frumos pentru a le multumi celor care fac posibila supravietuirea ASCHN – “Centrul “Daniel”. Intre acestia se afla AJPS, Fundatia SERA România, CL Bacau, Andreas Kuemin si un grup de oameni de afaceri din Elvetia.
Silvia Patrascanu
„Oblio” ne invita la cumparaturi
Mos Craciun are nevoie de ajutoare
“Oblio si prietenii” se afla in plina campanie de colectare de fonduri. Copiii care frecventeaza clubul asociatiei si cei care activeaza la Palatul Copiilor confectioneaza obiecte decorative pentru pomul de Craciun, urmând ca fondurile obtinute din vânzarea lor sa se transforme intr-o bursa de merit pentru un copil talentat. Daca vor mai ramâne bani vor fi facute si alte gesturi caritabile. Atelierele de creatie au loc la Arena Mall, in fiecare week-end, de la ora 17. Pe 2 decembrie, copiii au confectionat felicitari si decoratiuni din hârtie, iar pe 9 decembrie, obiecte din sticla ceramica: farfurii care devin suport pentru lumânari, globuri de sticla, vaze si mici podoabe din polistiren, care au fost acoperite cu vopsele acrilice si staniol. Cum “Mos Craciun are nevoie de ajutoare”, Asociatia “Oblio si prietenii” ii asteapta pe bacauani sa cumpere aceste obiecte, mai ales ca preturile sunt modice. Duminica, 18 decembrie, de la ora 17, micii artisti vor confectiona ghirlande si alte ornamente pentru pomul de Craciun, iar pe 23 decembrie vor prezenta un spectacol artistic, asa incât nu ar fi rau ca, din intâmplare, sa mergeti la cumparaturi chiar in acea zi.
Silvia Patrascanu
Autoritatile au verificat radioactivitatea ecobetonului din comuna Letea Veche
Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU), precum si ai deconcentratelor din zona mediului, au verificat gradul de radioactivitate a ecobetonului cu care au fost reabilitate mai multe drumuri comunale din Letea Veche. Autoritatile implicate in verificari au declarat ca au primit mai multe sesizari cu privire la pericolul prezentat de acest material de constructii.
O echipa de inspectori condusa de colonelul Catalin Felegeanu, din cadrul ISU Bacau, a verificat ecobetonul cu care au fost modernizate mai multe drumuri din comuna Letea Veche. Echipa, compusa din lucratori ai Garzii de Mediu, dar si ai Agentiei pentru Protectia Mediului, a verificat gradul de radioactivitate a materialului. Inspectorii au preluat un esantion din ecobeton, acesta fiind trimis ulterior spre expertizare unui laborator din Bucuresti. Potrivit colonelului Felegeanu, autoritatile au primit mai multe sesizari privitoare la riscurile implicate de folosirea acestui material de constructii. Sesizarile – a precizat Felegeanu – s-au dovedit neintemeiate, aparatele de masura deplasate la fata locului indicând grad zero de radioactivitate. Cu toate acestea, reprezentantii ISU au decis expertizarea materialului folosit in comuna Letea Veche, pentru a se vedea daca acesta prezinta sau nu riscuri. „Am primit o sesizare care se referea la faptul ca covorul asfaltic de pe drumul ce traverseaza comuna Letea Veche ar contine elemente radioactive. Acestea ar proveni din cenusa de la CET Bacau, folosita la fabricarea ecobetonului. In urma masuratorilor, nivelul de radioactivitate constatat in covorul asfaltic e zero”, a declarat Felegeanu. Oficialul ISU Bacau a mai spus ca s-au facut verificari inclusiv la societatea de termoficare. „Din declaratiile celor de la CET rezulta ca n-au dat cenusa niciunei societati. Am luat probe din asfalt si acestea vor fi transmise la Bucuresti pentru a fi analizate”, a mai spus Felegeanu.
„Am discutat si cu Rotaru si cu Goian”
Conducerea Primariei Letea Veche sustine ca a luat legatura cu constructorul si producatorul ecobetonului pentru a se asigura ca nu exista niciun fel de probleme. „A fost o reclamatie ca ecobetonul ar avea nu stiu ce probleme. Au fost de la mediu, de la situatii de urgenta sa verifice. Analizele de laborator au iesit bine. S-a luat legatura si cu constructorul. Stiti cum e, când nu se face ceva nu e bine, când se face ceva, de ce s-a facut. Am discutat cu constructorul, cu domnul Rotaru (n.r. – Ion Rotaru, consilier local PNL) si cu domnul Goian (n.r. – Liviu Goian, vicepresedintele municipalei PNL). Ei mi-au dat asigurari, mi-au spus sa nu-mi fac probleme pentru ca totul e omologat”, a declarat Vasile Ghindea (PNL), primarul comunei.
Culisele unei licitatii smenuite
In luna august, cotidianul Desteptarea dezvaluia culisele unei licitatii de aproape 1 milion de dolari organizata in comuna Letea Veche. Aceasta viza modernizarea drumurilor comunale cu ecobeton (n.r. – vezi articolul: „Drumuri comunale modernizate in numele partidului – Ecobeton marca PNL pe ulitele din Letea Veche”). Beneficiarul contractului a fost firma RKS Drumuri, controlata prin interpusi de consilierul local PNL Ion Rotaru. Acesta detine si singura firma din judet care produce ecobeton – Ecobeton SRL – societate in care Rotaru figureaza asociat cu Liviu Goian, un alt fruntas liberal bacauan (n.r. – vezi articolul: „Rotaru si Goian vor sa puna mâna pe zgura de la CET”). Caietul de sarcini aferent licitatiei organizate de Primaria Letea Veche a fost o „dedicatie” facuta de autoritati societatii lui Rotaru, in conditiile in care doar societatile acestuia produc betonul-minune. La momentul dezvaluirilor facute de cotidianul Desteptarea, Rotaru – vizibil iritat – a declarat ca nu ofera jurnalistilor explicatii privitoare la ecobetonul produs de firmele sale. „Ecobetonul e o chestiune tehnica. Din câte stiu, n-ai nici in clin, nici in mâneca cu tehnica. Ecobetonul se produce in Bacau (…). Este o inventie si ca orice inventie e protejat. Daca esti inginer si iti pot explica, iti explic, dar pentru ca esti mai ziarist si nu esti nici corect cu situatiile pe car ele pui pe tapet in ziar nu mai sunt dispus sa spun nimic”, declara – in august – penelistul.
Un singur proiect: drumul spre cimitir
In judetul Bacau ecobetonul a fost folosit intr-un singur proiect de lucrari publice, in comuna Traian, unde autoritatile locale au decis sa asfalteze drumul ce leaga localitatea de cimitir. Drumul spre cimitir a fost modernizat tot de RKS Drumuri si tot cu… ecobeton. Lucrarea a costat 185.000 de lei si a fost executata in 2009.
Lucian Bogdanel
Trei ambulante noi
Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA) Bacau va primi luni 3 masini noi. Dr. Aura Cretu, managerul SJA, ne-a declarat ca este vorba despre ambulante de tip B, destinate interventiei in situatii de urgenta, nu doar pentru transport medicalizat. Ministerul Sanatatii a anuntat ca pâna la sfârsitul acestui an va dota serviciile de ambulanta si SMURD din toata tara cu 203 ambulante. (D.M.)
Sa trimitem „Fiecare Copil in Gradinita”
Asociatia Ovidiu Rom ne roaga ca, inainte de a pleca in vacanta de sarbatori, sa o cunoastem pe Francesca, o fetita care nu stie, deocamdata, ce vârsta are. Datorita Scolii Podari, Consiliului Local, companiei Cargill si Asociatiei Ovidiu Rom, ea merge acum la gradinita in fiecare zi. "Pâna in februarie, când va fi ziua ei, cu siguranta va sti sa spuna ca are 5 ani", arata Leslie Hawke, cofondatoare Ovidiu Rom. Datorita programului "Fiecare Copil in Gradinita", 1400 de copii asemenea Francescai au sansa de a invata pentru a iesi din saracie. Parintii lor primesc lunar tichete sociale in valoare de 50 de lei, dar numai daca ii aduc zilnic la gradinita. Pentru ca acesti copii sa nu ajunga niste ignoranti e nevoie de ajutor. Toti cei care cred ca educatia ne poate salva de la o viata mizera pot face donatii prin transfer bancar in conturile RON – RO33 INGB 0008 0081 5133 8917, EUR – RO79 INGB 0008 0081 5133 0717, USD – RO25 INGB 0008 0081 5133 4017. "Cândva, copiii nostri ne vor fi recunoscatori ca am ridicat nivelul educational al României", arata Maria Gheorghiu, cofondatoare a Asociatiei Ovidiu Rom.
Silvia Patrascanu
Targul de Craciun este deschis pana duminica
Târgul de Craciun deschis de Camera de Comert si Industrie Bacau este ultima oportunitate inainte de sarbatori de a umple desaga Mosului. Si nu oricum, ci la preturi de producator. La aceasta editie a târgului au venit mai multi comercianti, peste 80 din 17 judete ale tarii, cu articole de imbracaminte, incaltaminte de sezon, dar si obiecte de artizanat, decoratiuni si jucarii. Bacauanii au inceput deja sa adune cadourile pentru cei dragi, dar vâneaza ofertele pentru ca au un buget limitat in acest an. Ce au cumparat, aflati din editia de luni a cotidianului Desteptarea.
Târgul este deschis pâna duminica, 18 decembrie. Programul de vizitare este intre orele 10 si 19.30, iar intrarea libera.
Andreea Gavrila
Arc peste timp: Duplex Anuala 1971 – Anuala 2011
Uniunea Artistilor Plastici, filiala Bacau, a pregatit o surpriza de Craciun iubitorilor de arta: un Duplex al artistilor plastici, o intoarcere in timp: la Galeriile “Alfa” au fost expuse lucrarile a peste 40 de artisti, membri ai Cenaclului “Nicu Enea”, reuniti in Anuala 1971, iar la Galeriile “Frunzetti” a avut loc vernisajul expozitiei «Anuala 2011”, pe simeze fiind expuse lucrarile a peste 60 de artisti, pictori, sculptori, tapiseri si fotografi. “A fost doar o idee la inceput, insa prin generozitatea celor de la Muzeul de Arta, am reusit sa urcam pe simeze, dupa 40 de ani, lucrari ale artistilor bacauani, dar si din Suceava si Botosani, care au expus in anul 1971, an destul de greu pentru cultura, pentru artisti. Am dorit sa fie un omagiu adus artistilor care nu mai sunt printre noi, dar si celor care ne-au insotit de-a lungul anilor, prin arta lor, iar altii prin activitatea de la catedra sau din atelierele lor”, a spus Dionis Puscuta, presedintele Filialei Bacau a UAP. Emotia a fost cu atât mai mare, cu cât o parte dintre cei care au expus in 1971 au fost prezenti la vernisaj: Ilie Boca, Aurel Stanciu sau Stefan Pristavu.
Ca in fiecare an, a fost decerant Premiul Filialei Bacau a UAP pentru activitatea din anul 2011. Juriul a stabilit ca anul acesta premiul sa fie atribuit pictorului Aurel Stanciu, pentru activitatea profesionala, pentru implicarea in organizarea mai multor tabere de creatie dar, mai ales, pentru expozitiile personale si colective din acest an. Vernisajul de la Galeriile „Frunzetti” – Anuala 2011 a fost si va ramâne si pentru zilele urmatoare o atractie pentru iubitorii de arta, dar si pentru cei care vor sa-si petreaca câteva ore intr-un spatiu in care frumosul, ineditul, culoarea, ideea, nu doar ca va vor surprinde, ci va va crea starea de bine, de meditatie in aceste zile premergatoare Nasterii Domnului.
Ca in fiecare an, creatorii de frumos, artistii, au fost sprijiniti in demersul lor de oameni care stiu ce inseamna creatia, zbaterea fara odihna catre absolut, catre perfectiune. I-am numi aici, chiar daca generic, pe acei oameni de afaceri dispusi sa investeasca in arta, in creatiile acelor oameni daruiti de Dumnezeu cu har, cu talent. Vom reveni, cu alte detalii, in editiile urmatoare ale ziarului DESTEPTAREA, dar si in jurnalul de stiri de la TV Bacau. (G.B.)
Bianca Perie, din nou nr. 1
SCM Bacau si-a premiat cei mai buni sportivi in acest an
Inainte de Sarbatori, performerii anului 2011 de la Sport Club Municipal Bacau au fost invitati la gala laureatilor. Si in acest an, pe primul loc al clasamentului de onoare a urcat atleta Bianca Perie. Printre altele, eleva antrenorului Lucian Cucos este campioana si recordmena europeana la tineret in proba de aruncarea ciocanului, medaliata cu bronz la Jocurile Mondiale Universitare si clasata pe 6 la "mondialele" de seniori. "Ma bucur foarte mult ca este al cincilea an consecutiv in care ies cea mai buna sportiva a clubului SCM Bacau si mi-as dori sa repet aceasta performanta si in viitor. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, sper sa imi indeplinesc toate dorintele si obiectivele pe care mi le-am propus", a declarat singura sportiva din Bacau calificata la Jocurile Olimpice de la Londra (2012).
Podium de onoare
Vicecampioana europeana la junioare in proba de sarituri in apa, Mara Aiacoboae s-a clasat pe locul al doilea. "A fost un an destul de incarcat, am avut cele mai multe concursuri de pâna acum, atât pe plan national cât si international, si la juniori si la seniori. Zic eu ca m-am descurat destul de bine", a apreciat Aiacoboae. Pe treapta a treia a podiumului a urcat multiplul campion la lupte greco-romane Eusebiu Diaconu: "a fost un an destul de bun, am iesit pe 5 la Europene. Vom vedea in viitor ce se va intâmpla. In Top 10 pe 2011 au intrat 12 rezultate si au fost reprezentate noua din cele 14 sectii ale clubului.
Cadru festiv
"Ne bucuram ca sportivii nostri au obtinut rezultate valoroase in acest an, atât pe plan intern cât si international", a precizat directorul coordonator Ion Sarban. "A fost un an plin de succese, iar la acest moment festiv ii prezentam pe cei mai buni dintre cei mai buni", a completat adjunctul Doru Munteanu, care a si oficiat festivitatea de premiere in care sportivii si antrenorii au primit diplomele inmânate de prefectul Constantin Scripat: "Notiunea de sportiv inseamna cel mai bun ambasador al unui oras, al unei tari, al unei regiuni. Va felicit din suflet pentru tot ce ati facut pentru sportul bacauan". La prezidiu s-au mai aflat Georgel Cojocaru (director Directia Judeteana pentru Sport si Tineret), Tudorel Gherase (consilier DJST), Ion Mihai (director Liceul cu Program Sportiv) si cei doi conducatori ai SCM Bacau, alaturi de oamenii momentului: Bianca Perie si antrenorul ei, Lucian Cucos.
Dana Popa
Top 10 la SCM Bacau
1. Bianca Perie (atletism, antrenor Lucian Cucos)
2. Mara Aiacoboae (sarituri in apa, Mihaela Neagu)
3. Eusebiu Diaconu (lupte greco-romane, Ioan Butucaru)
4. Catalin Sandu (box, Nicolae Cara)
5. Catalin Cozma (sarituri in apa, Adrian Gavriliu)
6. Constantin Bulibasa (lupte greco-romane, Sorin Tasca)
6. Cornel Ardeleanu (sarituri in apa, Anisoara Sufariu)
7. Marius Chescu (modelism, Petrea Zaharioaia)
8. Mihai Gherman (karate, Doru Botez)
8. Bogdan Onolov (powerlifting, Daniel Zodian)
9. echipa de tenis campioana nationala la U18 (Teodor Marin, Stefan Vinti, Sebastian Erimicioiu, Serban Rotariu, Vlad Murad, Tudor Burghelea, antrenor Mihai Ciuntea)
10. Alexandru Ionel (kick-boxing, antrenor Gabriel Muntenasu)
Volei feminin / Divizia A1: Ultima deplasare
SCM CSU Arges Volei Pitesti – Stiinta Bacau (sâmbata, ora 14.00)
Nou promovata
Stiinta Bacau se pregateste pentru ultima deplasare a anului. Studentele vor evolua sâmbata, de la ora 14.00, pe terenul nou promovatei Arges Pitesti, in runda a opta a Diviziei A1. Un joc relativ facil pentru formatia pregatita de Florin Grapa, care si-ar putea "securiza" primul loc in clasament, amenintat de tandemul Unic Piatra Neamt – Tomis Constanta.
Le tine in priza
Tehnicianul bacauan prefera insa sa-si tina echipa in priza, avertizând asupra ambitiei de care dau dovada pitestencele pe teren propriu. "Nu vom avea un meci usor, veti vedea! Ni-l putem face insa noi usor daca vom juca serios, asa cum am facut-o mai mereu in ultima perioada", a spus Grapa, care nu se confrunta cu probleme de efectiv.
Tur de forta
La patru zile de la intâlnirea din Trivale, Stiinta va sustine ultima partida din 2011: miercuri, acasa, cu CSM Lugoj. Va fi meciul care va pune punct unui adevarat tur de forta, al studentelor, care, intr-un interval de numai 32 de zile au disputat noua confruntari pe doua fronturi: campionat si CEV. "Intr-adevar, a fost solicitant fizic, dar mai ales psihic. Sper sa incheiem cu bine aceasta perioada", a declarat Florin Grapa.
Dan Sion
Programul complet al etapei a opta (sâmbata, 17 decembrie): Penicilina Iasi – SCMU Craiova, SCM CSU Arges Volei Pitesti – Stiinta, CSM Lugoj – Dinamo Bucuresti, Unic Piatra Neamt – CSM Sibiu, U Cluj – Medicina Târgu-Mures, CSM Bucuresti – Tomis Constanta.
Clasament
1. Stiinta 7 6 1 19-5 18p.
2. Unic 7 6 1 19-6 17p.
3. Tomis C-ta 7 6 1 19-7 17p.
4. Dinamo 8 5 3 18-10 16p.
5. CSM Ecorec 7 5 2 16-11 14p.
6. Medicina 7 4 3 11-10 13p.
7. SCMU Craiova 7 4 3 14-12 11p.
8. CSM Lugoj 7 3 4 13-13 10p.
9. Volei Arges 7 2 5 7-18 5p.
10. CSM Sibiu 7 1 6 7-18 3p.
11. Penicilina 7 1 6 4-18 3p.
12. U Cluj 8 0 8 5-24 2p.
Handbal feminin: Incep testele
Revenite din cantonamentul de 10 zile efectuat la Vatra Dornei, handbalistele de la CSM Bacau incep seria meciurilor de verificare din intersezon. In primul amical al iernii, echipa pregatita de Gabriela Manea si Adrian Brezan va juca in deplasare cu HCM Roman. Testul se va desfasura vineri, de la ora 12.00, si va fi urmat de o revansa programata in Bacau la mijlocul saptamânii viitoare. (D.P.)
Lupte greco-romane / Memorialul „Mircea Croitoru”: Concurs si demonstratie
O noua editie a Memorialului "Mircea Croitoru" va avea loc sâmbata, la Sala de Atletism. La intrecerile programate sa inceapa de la ora 10.00 sunt asteptati aproximativ 100 de copii din toata zona Moldovei. Invitat special al evenimentului: multiplul campion Eusebiu Diaconu, care va sustine o demonstratie. Competitia este organizata de Consiliul Judetean al Elevilor Bacau (CJE), in parteneriat cu Directia Judeteana pentru Sport si Tineret, Consiliul Local Bacau, SCM Bacau si CSM Bacau 2010. Concursul ii are ca initiatori pe Damean Dan (elev la Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" si director departament sport si programe de tineret in cadrul CJE) si Anamaria Madalina Botez (eleva la Liceul cu Program Sportiv Bacau, vicepresedinte al CJE). In afara Memorialului vor exista si momente arstistice, puse in scena de trupa Power Dance (din partea Casei de Cultura "Vasile Alecsandri"), trupa de majorete de la CN "Gheorghe Vranceanu", respectiv elevele Cristina Cobzaru si Larisa Tutuianu (Colegiul National de Arta "George Apostu"). Competitia va debuta cu luptele de la categoria 25 kg si se va incheia cu premierea tuturor participantilor. (D.P.)
Fotbal / Juniori: Turneu la Iasi
In acest sfârsit de saptamâna, Iasiul gazduieste cea de-a patra editie a Cupei de Iarna la fotbal, competitie rezervata in acest an juniorilor nascuti in 1996. La turneul ce se va desfasura de vineri si pâna duminica, pe terenul sintetic din cadrul Complexului "Emil Alexandrescu", vor participa, pe lânga gazdele de la LPS Iasi si CSMS Iasi, formatiile: Sport Club Bacau, Ceahlaul Piatra Neamt si Sportul Studentesc. Se va juca in sistem campionat, fiecare cu fiecare, câstigatoarea competitiei urmând sa se stabileasca in urma clasamentului. (D.S.)
Tabele dubioase pentru asigurari private
Ministerul Sanatatii atrage atentia asupra unui „fenomen ingrijorator care se dezvolta la limita legii si care prevede un sistem piramidal de colectare a unor adeziuni pentru viitoarele case private de asigurari de sanatate”, dupa cum se arata intr-un comunicat de presa al institutiei. Pe piata au aparut firme care intocmesc tabele cu date personale ale cetatenilor sub pretextul ca acestia vor fi inclusi in bazele de date ale caselor private de asigurari. Ministerul Sanatatii mai precizeaza ca nu s-a definitivat legislatia cu privire la asigurarile de sanatate. Noul proiect de lege privind reforma in Sanatate este in lucru, iar Ministerul Sanatatii il va supune dezbaterii publice atunci cand va fi conturat. Potrivit variantelor care au circulat neoficial, dar care au fost totusi dezbatute cu oficiali din sistemul sanitar, ar urma desfiintarea caselor judetene de asigurari de sanatate. Banii colectati la Fondul national unic al asigurarilor de sanatate vor fi gestionati de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, care ii va imparti viitoarelor case private. Se vorbeste si de o cifra de asigurati minima pentru o casa privata. Cea vehiculata a fost de un milion, ceea ce ar justifica graba in strangerea de adeziuni. (D. Mincu)
Ajutoarele de incalzire vor ajunge la unii abia la anul
Locuitorii catorva comune din judet, indreptatiti sa primeasca ajutor de incalzire pe baza de lemne, carbune sau combustibil lichid nu vor vedea curand suma cuvenita. La ei va ajunge la sfarsitul lui ianuarie 2012 ajutorul aferent lunii noiembrie. Aceasta, deoarece primariile comunelor in care locuiesc nu s-au grabit sa transmita la Agentia Judeteana de Prestatii Sociale (AJPS) situatia centralizatoare cu familiile care au aprobata cererea de ajutor. "Primariile Beresti Bistrita, Buhoci, Gaiceana si Ungureni nu ne-au trimis inca aceasta situatie, ne-a spus ieri, in jurul orei 14.00, Teodor Agachi, consilier al AJPS. Primele trei au promis ca vin astazi (ieri-n.n.), dar la Primaria Ungureni nu a raspuns nimeni la telefon. Oricum, in toate aceste cazuri este tardiv, pentru ca noi a trebuit sa facem ieri (miercuri – n.n.) cererea de deschidere bugetara." Pentru beneficiarii din celelalte 89 de localitati din judet banii vor fi virati pana la sfarsitul lunii decembrie. Este vorba despre 39.015 familii, care isi asigura incalzirea locuintei cu lemne, carbune sau combustibil lichid. Suma totala, pentru noiembrie, care va ajunge la ei se ridica la 1.602.938 lei. (Elena T.)
„Traditii si obiceiuri populare romanesti” pe scena Teatrului Bacovia
Pe scena Teatrului “Bacovia” Municipal Bacau va avea loc pe 17 decembrie, incepand cu ora 17.00, a doua editie a proiectului national “Traditii si obiceiuri populare romanesti”. “Este un spectacol pe care l-am realizat impreuna cu partenerii mei de la Colegiul Tehnic «Letea», Colegiul «Grigore Antipa» si Grupul Scolar «Hemeius» si care este organizat cu ocazia Sfintelor Sarbatori crestine ale Craciunului”, ne-a declarat coordonatorul evenimentului, educator Felicea Anton. Vor colinda si vor prezenta obiceiurile specifice acestei perioade, elevii scolilor din proiect, alaturi de cei de la Scoala cu clasele I-VII Luizi Calugara, dar si prescolarii de la Gradinita Luizi Calugara. (R. Neagu)
Cenaclul literar „Crisalide” a ajuns la a doua editie
In Sala de teatru "Prospero" a Palatului Copiilor va avea loc a doua editie a Cenaclului literar "Crisalide", sambata, 17 decembrie. Invitati speciali vor fi Dumitru Braneanu, in calitate de poet, dar si Petru Scutelnicu si Nicolae Mihai. Intalnirea va dura doua ore, timp in care elevii dornici sa creeze si sa invete vor avea ocazia de a se afirma si de a schimba idei unii cu alti. In prima parte a reuniunii vor citi Alexandru Corocea, Stefania Cristina Colbu, Andreea Santa, Valentina Lepadatu si Doina Vasilev propriile creatii, pentru ca apoi sa urmeze dezbateri pe baza lor. In partea a doua se vor citi cateva opere literare, din lecturile preferate ale participantilor si nu numai. Va fi o intalnire interactiva, in cadrul careia toti isi pot spune parerea si ceea ce simt. (R. Neagu)








