Acasă Blog Pagina 4845

Halterofila Elena Andries, cea mai buna sportiva a anului 2011 la CSM Onesti

La sfârsitul saptamânii trecute, intr-o gala-spectacol, a avut loc festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi de la CSM Onesti din anul 2011. La eveniment au participat consilierul Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret, Cristian Bocsa, primarul Onestiului, Emil Lemnaru, viceprimarul municipiului Mihai Sova, Georgel Cojocaru (directorul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Bacau), antrenorul federal la aruncari Dan Serafim, precum si alti numerosi invitati. Directorul CSM Onesti, Ingrid Istrate, a evidentiat faptul ca "daca la inceputul anului 2011 am visat cu timiditate la obtinerea unor mari performante, iata ca pe parcursul anului am reusit rezultate de exceptie. La CSM Onesti exista 50 de campioni, care au adus in acest an 82 medalii de aur, 68 de argint si 76 de bronz". Prof. Doru Aradavoaicei, consilierul de imagine al CSM Onesti, a declarat ca "2011 a fost un an de excelenta la acest club, a carui deviza, «tot mai sus», certifica etapa de atingere a idealului de catre cei mai buni sportivi. Daca in 2009, CSM Onesti acumula 252 de puncte, in 2010 – 561 puncte, clubul nostru a reusit acum un salt incredibil. Cu 1222 de puncte, CSM Onesti devine clubul fanion al Moldovei, aflându-se in coasta celor mai bune cluburi din tara, Steaua si Dinamo Bucuresti. Sectia de atletism este numarul 1 in România, fiind revelatia sportului românesc".
Dupa premierea celor mai bune sectii ale CSM Onesti, in ordinea atletism, haltere si gimnastica, au fost premiati primii trei antrenori ai acestui club. Pe primul loc a fost Costel Dimofte (haltere), pe locul 2, Gheorghe Ardeleanu (atletism), iar pe locul 3, Marian Zaldoi (haltere).
Clasamentul celor mai buni sportivi de la CSM Onesti pentru anul 2011 o are in frunte pe Elena Andries, una din "stelele" halterelor din România. La Campionatele Europene de la Bucuresti ea a reusit performantele: 79 kg la stilul smuls (egalând recordul continental), 96 kg la stilul aruncat si 175 kg la total (noi recorduri nationale).
Pe locul 2 s-a clasat gimnasta Diana Chelaru, pe locul 3, halterofilul Gabriel Olaru, iar pe locul 4 – atleta Mirela Lavric. Pe locul 5 s-a clasat tot o atleta, Alexandra Iancu (campioana nationala la aruncarea greutatii si a discului, la tineret), iar pe locul 6 – vicecampionul balcanic de judo (seniori) Valentin Radu. Pe locul 7 a fost desemnata o speranta a atletismului românesc, Sandra Gutu, pe locul 8, halterofila Andreea Marcovici, pe locul 9 – atleta Larisa Arcip iar pe locul 10, badmintonistul Marius Corciug. Au mai fost premiate echipele de atletism (masculin si feminin) ale clubului, care au reusit performante deosebite la Campionatul national de semimaraton, ce s-a desfasurat in acest an la Onesti. Sperantele antrenorilor si ale sportivilor Clubului Municipal Onesti sunt indreptate catre trecerea Canalului Mânecii, la Olimpiada 2012 de la Londra, in lupta pentru calificare si cucerirea medaliilor.
Ion Moraru

Coltul talentelor: Tata-stoper, fiica-libero

Receptivitate si talent

Gireada, dar nu Marius. Fostul "fundas de fier" al FCM Bacau cedeaza cu placere prim-planul fiicei sale, Delia. Si are toate motivele sa fie mândru: Delia este una din voleibalistele de baza ale echipei de junioare 2 a CSS Bacau. "E o fata deosebita, cu care orice antrenor ar vrea sa lucreze. Ce ii ceri, aia face in teren si o face foarte bine deoarece, pe lânga receptivitate, are si mult talent", a prezentat-o antrenorul sau de la CSS, Dumitru Matanie.

Dezvoltare fizica si mentala

In vârsta de 16 ani, Delia Gireada joaca volei din 2007. "Am ales acest sport deoarece iti permite sa te dezvolti atât mental cât si fizic. In plus, m-a atras si faptul ca nu este un sport de contact. E foarte solicitant, in schimb. Dovada? Durerile de spate care ma cam sâcâie", spune voleibalista CSS-ului, care poate evolua pe mai multe posturi, asa cum a dovedit-o si in acest sezon.

Preluare foarte buna

Necesitatile echipei pregatite de Dumitru Matanie o imping pe Delia catre rolul de "secunda". Calitatile (preluarea foarte buna, inainte de toate) o recomanda insa ca un libero de viitor. "Joc acolo unde este nevoie de mine, desi, ca sa fiu sincera, imi place mai mult sa evoluez ca libero", marturiseste componenta CSS Bacau, care se inspira de la cel mai bun libero al României: Nicoleta Manu, de la Stiinta.

Olimpiade de astronomie

Delia Gireada priveste mult stelele, iar aici Nicoleta Manu nu mai are nicio legatura. De data aceasta, ne referim la astrele de pe cer, nu la cele de pe firmamentul voleiului românesc. "Astronomia e hobby-ul meu. Am fost si la doua Olimpiade nationale", se destainuie Delia, care a mostenit pasiunea pentru astronomie de la matusa sa, profesoara de fizica Anamia Gireada, de la CN "Vasile Alecsandri".

O dorinta: "Sa joc si la anul"

Catând intruna la stele, Delia Gireada si-a pus mai multe dorinte. "Mi-ar placea foarte mult sa ajung in Divizia A1; e telul meu din punct de vedere voleibalistic. Pentru moment insa, tin pumnii strânsi in speranta ca nu vor exista probleme cu criteriile de vârsta impuse de Federatie, care sa ma impiedice sa joc la anul", marturiseste "fata cu care orice antrenor ar vrea sa lucreze".
Dan Sion

Handbal feminin: Test lung

In primul test al iernii, HCM Roman si CSM Bacau si-au facut temele printr-un joc de 75 de minute desfasurat vineri la prânz. Cele doua echipe au alternat la conducere in repriza inaugurala, incheiata pe picior de egalitate (13-13), dar cu o pierdere importanta pentru gazde, care din minutul 12 nu au mai putut conta pe golghetera campionatului, Amalia Busuioceanu. Echilibrul s-a mentinut si dupa pauza, cea mai mare diferenta (de trei goluri) fiind inregistrata pe final in favoarea Romanului: 26-23, 27-24. Dupa incheierea timpului regulamentar s-a mai desfasurat o repriza suplimentara de un sfert de ora, finalizata cu 6-6 pentru un scor general de 33-30. Revansa este programata in Bacau pentru joi, 22 decembrie.
CSM Bacau: Parkhomenko – Krumova (8), Duta (4), Simion (4), Lazar (3), Shutska (3), Toma (3), Ciuca (2), Matei (1), Geapana (1), Amoagdei (1), Szabo. (D.P.)

„Hai, deschideti portile!”

    A fost invitatia pe care au lansat-o organizatorii, Vasilica si Cristian Nastase, bacauanilor, duminica seara. Casa de Cultura "Vasile Alecsandri" s-a dovedit a fi neincapatoare pentru cei veniti sa asiste la un regal de datini si obiceiuri romanesti, dar si la concertul de colinde. Au incantat publicul ansamblurile folclorice din mai multe zone ale tarii, ceea ce a facut spectacolul mai frumos si deosebit. "Sunt sarbatorile noastre dragi. Cel putin pentru mine si familia mea este cea mai frumoasa sarbatoare a anului, nasterea Mantuitorului Hristos si suntem bucurosi pentru faptul ca reusim sa aducem un zambet si un gand bun, un sentiment de bunatate si traire mai inalta tuturor celor care ni se alatura", a declarat indragita interpreta de muzica populara Vasilica Nastase. Aceasta nu a urcat singura pe scena, ci alaturi de baietelul ei de 6 anisori, Alin, care a pregatit mai multe momente artistice. Au urcat pe scena Grupul Teisorul al Colegiului de Arta "George Apostu" si taraful coordonat de profesorul Florin Blaj, Grupul "Vatra" al Sindicatului Judetean al Pensionarilor din Botosani, Ansamblul "Plaiuri Bacauane", alaturi de Vasilica si Alin Nastase, Anghelina Timis Lung si Iulia Lung din Maramures, Nicusor Iordan din Teleorman, Ana-Maria Rosa si Aurelian Preda din Muntenia. Momentele muzicale s-au intercalat cu duetul instrumental al lui Mihai Nastase, la clarinet si Cristian Nastase, la vioara, dar si cu prezentarea datinilor si obiceiurilor de iarna. "Fie ca Bunul Dumnezeu sa va aduca pace si liniste in suflet. Sa fim mai buni, sa ne randuiasca Dumnezeu ceea ce este mai frumos si un Craciun fericit si un an mai bun decat cel care trece acum", a urat din inima, publicului, Vasilica Nastase. Ropote de aplauze s-au auzit dupa fiecare moment, iar oamenii au plecat acasa incarcati de voie buna. Trustul Media Desteptarea a fost partener media al evenimentului. Concertul "Hai, deschideti portile!" va fi transmis integral, in zilele de Craciun, la TV Bacau.
    Andreea Gavrila

    7.000 de interventii laparoscopice la Spitalul Moinesti

      La Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti a fost efectuata laparoscopic interventia chirurgicala cu numarul 7000. Introdusa la spitalul moinestean in iulie 1995, la mai putin de 4 ani de la prima demonstratie realizata in Romania, aceasta tehnica a adus prestigiu unitatii medicale si profesionistilor din cadrul ei. Sarbatoarea a coincis cu aniversarea a 20 de ani de chirurgie laparoscopica in Romamnia, celebrata la Constanta. „Aici, in clinica pe care o conducea prof.dr. Vasile Sirbu, in decembrie 1991 a fost facuta prima demonstratie, de o echipa de la Limoges, condusa de prof. dr.Bernard Descottes, ne-a declarat dr. Adrian Cotarlet, managerul spitalului din Moinesti. Din pacate, acesta nu mai este printre noi, dar l-am cunoscut.” Cu ocazia sarbatorii s-au inmanat diplome de onoare unor participanti. Dr. Cotarlet a primit o astfel de diploma care ii atesta meritul de a fi contribuit la implementarea chirurgiei laparoscopice in tara noastra. (D.M.)

      Criza se rasfrange si asupra sarbatorilor: Se cauta cadourile simbolice

      Nu exista Craciun fara cadouri. Cu aceasta deviza bacauanii au plecat in cautare de cadouri pentru cei dragi, la Targul de Craciun care a fost deschis pana duminica. Mosul va fi cumpatat anul acesta, oferind doar cadouri simbolice, dupa cum au spus chiar bacauanii iesiti la cumparaturi.

      Targul de Craciun deschis de Camera de Comert si Industrie Bacau a fost ultima oportunitate inainte de sarbatori de a umple desaga Mosului. Si nu oricum, ci la preturi de producator. Au venit la targ mai multi comercianti fata de alte editii toti cu oferte variate. "Avem cojoace de dama, scurte, lungi, de barbati, gegi, de la 500 la 800 de lei. Toate preturile sunt negociabile. Sunt din acest sezon, toate facute chiar in ultima luna", a explicat Andrei Crapan, producator din Orastie. "Cine vrea sa cumpere, negociez cu el. Am blanuri, caciuli din blana. Sunt la cel mai mic pret, aproape jumatate. In magazin hainele de blana sunt 60, 40, 50 de milioane, eu le dau la 15, 20. Sunt blanuri naturale, confectionate de mine", a declarat Dumitru Pascariu, producator din Bacau.

      Produse specifice Craciunului

      La Targul de Craciun si oferta de produse specifice – globuri, braduti, Craciunite artificiale, aranjamente – a fost bogata. "Toate produsele sunt facute de noi. Sunt pe baza de conuri si s-au dat foarte bine. Sunt apreciate pentru ca sunt din produse naturale. S-au cautat in special pentru cadouri, nu doar pentru acasa", a spus Radu Ilies, reprezentantul unei firme de decoratiuni din Bacau. Ofertele au venit insa si din colturi indepartate ale tarii. "Lumea a fost destul de interesata, chiar daca nu am avut produse neaparat cu specific de Craciun. Totul este lucrat manual si preturile au mai intrat la apa daca s-au cumparat mai multe produse", ne-a spus Leontina Jianu, producator de obiecte de ornament din ceramica si sticla din Deva. Targul a fost deschis pana duminica seara si cateva mii de oameni i-au trecut pragul in cautare de mici atentii.
      Andreea Gavrila

      Taxa mai mare la Caminul de Batrani

        Anul 2012 nu le va aduce nimic bun batranilor de la Caminul pentru Persoane Varstnice Bacau, cel putin din punct de vedere financiar. Vor avea aceleasi pensii si anul viitor, in schimb vor trebui sa plateasca mai mult pentru intretinerea lor in camin. Deocamdata, conducerea unitatii nu stie in ce masura va fi majorata contributia datorata de persoanele asistate aici, dar, in mod cert, va fi o crestere. In fiecare an taxa de camin a crescut mai mult ori mai putin. La inceputul lui 2011 majorarea a fost de 50 lei, cu mult mai mult decat in anii anteriori. Astfel, in momentul de fata pentru cei care se pot deplasa taxa este de 630 lei iar pentru cei imobilizati la pat, de 730 lei. Insa pensionarilor nu li se ia din venit mai mult de 60 la suta. Daca aceasta proportie nu acopera taxa, atunci diferenta este suportata de catre apartinatorii asistatului. In cazul in care acestia nu au venituri sau persoana in varsta din camin nu are pe nimeni, diferenta se acopera din bugetul local. (Elena T.)

        Bacaul nu va avea curand Radioterapie

          Bolnavii de cancer sunt disperati

          De peste un an bolnavii de cancer sunt plimbati prin tara, pentru ca la Spitalul Judetean de Urgenta nu este aparat de radioterapie. La spitalele din tara pot fi programati abia peste cinci sau sase luni. Se incearca acum un parteneriat public-privat pentru achizitionarea unui aparat.

          Bolnavii de cancer, care trebuie sa faca radioterapie, alearga prin tara disperati de la un spital la altul, pentru a fi programati la acest tratament. Si aceasta deoarece aparatul de cobaltoterapie de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) nu mai functioneaza de multa vreme. Prin urmare, bolnavii sunt nevoiti sa se adreseze altor spitale, dar la acestea sunt liste lungi de asteptare. "Tatal meu are 64 de ani si face acum citostatice. Termina acest tratament in luna aprilie 2012. Stiind situatia de la noi, m-am interesat intai la Iasi. De aici mi-au spus sa revin cu telefonul prin iunie sau iulie. Am dat telefon peste tot prin tara, inclusiv la Timisoara. Cei de acolo au ramas foarte surprinsi ca la noi conducerea spitalului nu s-a preocupat sa aduca un aparat nou si mi-au spus ca au si ei multi bolnavi programati. La toate spitalele din tara pe care le-am contactat mi-au spus ca au programari pentru cel putin cinci sau sase luni. Este jale! Nu mai stim unde sa mergem. Bolnavii plang disperati, la fel si familiile lor! Mi se rupe sufletul cand ma gandesc ca tatal meu ar putea sa nu aiba sansa de a beneficia si de radioterapie si sa moara cu zile!", ne-a spus, cu lacrimi in ochi, Livia M.

          "Este atata nepasare!"

          Fiica bolnavului este revoltata ca aceasta situatie dureaza de foarte mult timp si ca nu i se da nicio speranta. "Este atata nepasare! Nici conducerea spitalului si nici Consiliul Judetean nu au fost in stare sa aduca pana acum un aparat de radioterapie?! De cel putin doi ani este aceasta problema. De la spital ni se raspunde mereu sa asteptam. Dar un bolnav de cancer poate astepta luni in sir ca sa intre la terapie?!", mai afirma, vadit revoltata, Livia M. Dar lucrurile nu se vor rezolva curand, din pacate. “Am contactat o societate de experti din Bucuresti, care sa intocmeasca o documentatie pentru activitatea nucleara, ne-a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvant al SJU Bacau. Trebuie sa ne propuna trei solutii pentru a incheia un parteneriat public-privat. Nu excludem nicio posibilitate, nici chiar pe cea a concesionarii. Documentatia va fi depusa la departamentul tehnic al Consiliului Judetean Bacau (institutia care are in administrare SJU Bacau, n.r.). Vom merge pe solutia care va fi aprobata de consilierii judeteni.”

          Investitie amanata de cinci ani

          Sectia Radioterapie s-a inchis in primavara anului 2010. De atunci, bolnavii sunt nevoiti sa astepte pe liste de prioritati ale altor centre din tara. Pentru sectia a carei functionare a fost interzisa de catre Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN), deoarece nu mai corespundea normelor, nu s-a gasit inca o solutie. Pentru ca sectia sa fie redeschisa ar fi nevoie de o investitie in valoare de 8 milioane de euro in cladire si aparatura. In urma cu 5 ani s-a aprobat de catre guvern chiar fila de buget cu aceasta destinatie, dar banii nu au mai ajuns niciodata la SJU. Singura speranta o reprezinta parteneriatul public-privat, pentru a carui punere in practica se fac acum demersuri. Din pacate, va fi prea tarziu pentru multi bolnavi care nu-si permit tratamente in alte orase sau asteptarea de pe nesfarsitele liste cu pacienti programati.
          Elena Tintaru
          Doina Mincu

          Pasajul subteran, verificat de o echipa speciala din capitala

            O echipa de inspectori in constructii trimisa de autoritatile din Capitala va verifica pasajul subteran din municipiul Bacau. Reprezentantii Guvernului in teritoriu afirma ca raportul de control va fi dat publicitatii imediat dupa verificarea obiectivului. Pe parcursul lui 2011, situatia in care se afla pasajul subteran a facut obiectul unei adevarate telenovele administrative derulata pe ruta Bacau – Bucuresti. Ministerul Dezvoltarii a fost sesizat cu privire la problemele constructive ale pasajului chiar de prefectul Constantin Scripat. La inceputul lui noiembrie, Razvan Murgeanu, secretar de stat in MDRT, divulga sursa sesizarii, precizand – in schimb – ca pasajul n-ar avea nicio problema de ordin constructiv.

            Telenovela pasajului subteran continua si la final de an. O echipa de experti in constructii va verifica la sange proiectul de infrastructura, in conditiile in care pe parcursul lui 2011 presa si autoritatile din Bacau au evidentiat ca pasajul ar putea avea mai multe probleme constructive. Expertii care se vor ocupa de verificarea pasajului au fost trimisi de Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) Bucuresti, aflat in subordinea MDRT, minister condus de Elena Udrea.
            „A venit o echipa specializata din Capitala, nu diferiti reprezentanti, indivizi care sa-si dea cu parerea asa cum s-a intamplat in lunile anterioare. Eu am solicitat aceasta echipa. Vreau sa elucidam odata pentru totdeauna daca pasajul are sau nu probleme. Se doreste, in fond, un control profesionist, nu o verificare de fatada. Rezultatul va fi facut public odata cu finalizarea verificarilor. Municipiul Bacau are nevoie de acest pasaj si tocmai pentru ca are nevoie trebuie sa spulberam orice dubiu cu privire la acest proiect”, a declarat prefectul Constantin Scripat.
            Oficialii ISC Bacau au declarat pentru cotidianul Desteptarea ca verificarile ordonate de autoritati la pasajul subteran vor fi de substanta. Romulus Strugaru, seful ISC Bacau, a afirmat ca verificarile vor viza toate documentele existente in cadrul proiectului, precum si calitatea lucrarii. „Sunt multe de cercetat, pornind de la proiectul propriu-zis. Trebuie verificat fiecare document care s-a intocmit si, dupa aceea, se va veni cu o concluzie. Nu e atat de simplu. Situatia reclama un control de substanta”, a declarat Strugaru.

            Controlul care n-a mai avut loc

            La inceputul lui august, sub influenta unei sesizari venite din partea Prefecturii Bacau, Razvan Murgeanu – secretar de stat in MDRT – declara cotidianului Desteptarea ca proiectul pasajului va fi „radiografiat” cu raze X pentru a se observa daca exista fisuri de profunzime in structura de rezistenta. Ulterior, oficialul guvernamental si-a nuantat afirmatiile, precizand ca a dat in lucru cazul catre ISC. „Scanarea” cu raze X a pasajului n-a mai avut, insa, loc. „Noi nu facem controale tehnice acolo. Am dat spre rezolvare ISC-ului, care mi-a facut un raport (…) A fost o comisie de control in care a fost si Inspectoratul de Stat in constructii Bacau, dar si de la central. Nu stiu daca a facut-o si cu raze X (n.r. – verificarea pasajului). Asta-i o chestie pe care o stiu eu, ca-s inginer constructor. Ei isi asuma ce au scris acolo. Nu le-am dat indicatii, ca nu asta e treaba mea”, declara Murgeanu (n.r. – vezi articolul „Murgeanu musamalizeaza problemele pasajului subteran”). Afirmatiile lui Murgeanu au fost contrazise chiar de inspectorii in constructii bacauani. La acel moment, reprezentantii ISC Bacau au declarat ca nu au cunostinta de un eventual control facut la pasaj de inspectori in constructii trimisi de la Bucuresti. Faptul ca verificarile n-au mai avut loc a fost confirmat chiar de reprezentantii MDRT, care – intr-un drept la replica remis cotidianului Desteptarea – au recunoscut ca au luat de bune constatarile facute, din birou, de ISC Bucuresti (n.r. – vezi articolul „Razvan Murgeanu da dreptate Desteptarii: Pasajul subteran, controlat din birou”).

            Sesizare bazata pe informatii confidentiale

            Sesizarea remisa de prefectul Constantin Scripat catre MDRT a avut la baza, cel mai probabil, informatii cu caracter confidential. In noiembrie, prefectul declara cotidianului Desteptarea ca informatiile transmise Ministerului Dezvoltarii erau pur tehnice si n-aveau nicio legatura cu articolele aparute in presa locala. Mai mult, conform datelor oficiale, sesizarea a fost transmisa MDRT cu cateva zile inainte ca presa sa abordeze subiectul pasajului subteran. „Au fost informatii strict tehnice, legate de executie, de derularea proiectului, de abateri de la proiect care nu s-au facut, totdeauna, cu acceptul proiectantului sau a constructorului (…) Sesizarea o consider intemeiata”, aprecia prefectul Bacaului in declaratia data Desteptarii. La acea data, reprezentantul Guvernului in teritoriu a refuzat sa faca publica sursa/sursele informatiilor cuprinse in sesizarea transmisa MDRT.
            Lucian Bogdanel

            Lumina, cantec si daruri la Parohia Holt

              "Astazi s-a nascut Hristos!"

              Biserica ortodoxa din satul Holt, comuna Letea Veche, s-a umplut ieri de glasurile copiilor veniti sa aduca vestea Nasterii Domnului tuturor membrilor comunitatii adunati la slujba duminicala. Copiii au cantat colinde, iar la final au primit mici daruri de la parintele Chirica, care s-a intalnit, dis de dimineata, cu Mos Craciun.

              Intr-o duminica frumoasa de decembrie, in care soarele nu s-a sfiit sa apara, bisericuta din satul Holt a fost plina de sufletele venite la participe la slujba. Dupa ce s-au impartasit, oamenii au primit vizita colindatorilor. Cu lumanari in mana, cantand "Deschide usa, crestine!", elevii de la Scoala cu Clasele I-VIII Holt, au vrut sa "deschida" inimile celor prezenti si sa ii faca sa se simta mai aproape de marea sarbatoare a Craciunului. Biserica s-a umplut de glasurile lor calde si s-a animat la auzul colindelor traditionale romanesti. "Am vrut sa aducem o raza de lumina si liniste in sufletele tuturor locuitorilor acestui sat. Sarbatoarea care era dedicata parintilor am dedicat-o intregului sat, prin bunatatea parintelui care ne-a invitat sa sarbatorim Nasterea Domnului in Casa Domnului. De fiecare data cand am avut prilejul, am venit aici sa realizam activitati frumoase si interesante", ne-a spus prof. Sofica Munteanu, coordonator la Scoala generala Holt, structura a Scolii Letea Veche. "Asa cum ne-am obisnuit biserica si scoala conlucreaza. Copilasii ne-au incantat cu un spectacol de colinde. Datinile noastre, Craciunul, Boboteaza, Sfantul Ioan – toate vor sa ne sustraga de la toate greutatile cotidiene pe care le simtim si noi ca parinti ai acestor copii minunati, dar si ceilalti din jur", ne-a spus parintele Valentin Daniel Chirica.

              Dulciuri de la Mos Craciun

              Dupa ce i-au incantat pe cei mari cu glasurile lor, colindatorii, dar si copiii veniti sa asiste la spectacol au primit fiecare un cadou de la Mos Craciun. Chiar daca a venit cu o saptamana mai inainte, cei mici s-au bucurat de pachetelul lor.
              "Dimineata l-am asteptat pe Mos Craciun in fata bisericii, impreuna cu alti enoriasi si am reusit din putinul nostru, al bisericii si al celor care au putut sa ne ajute sa le daruim ceva pentru a-i indulci, asa cum se obisnuieste de aceste sarbatori frumoase", spune pr. Chirica. A primit drept rasplata pentru aceste cadouri, 180 de zambete calde si sincere din partea copiilor prezenti, care nu au asteptat sa iasa din lacasul de cult pentru a desface pungutele, curiosi de bunatatile primite. "Am primit biscuiti, napolitana, eugenie, portocala, prajitura, ciocolata. Dar tot mai vreau ceva de la Mos Craciun: o casa de papusi mai mica. Am fost cuminte, cred ca o sa o primesc", ne-a spus Alexandra, de doar 5 anisori. "Cred ca Mosul o sa vina ca am fost cuminte. Vreau o masina care se face robot", ne-a spus si Stefan, de 4 ani. Nici cadrele didactice care au pregatit spectacolul nu au fost uitate de Mosul. Fiecare a primit in dar un simbol al Craciunului, floarea care poarta chiar numele acestei sarbatori. Biserica se va umple din nou in ajun de Craciun, cand colindele si rugaciunile vor avea, parca, o alta greutate.
              Andreea Gavrila

              "Uram tuturor multa sanatate, fericire, un An Nou cu bine si Bunul Dumnezeu sa isi binecuvanteze, sa ii intareasca pe toti. Dumnezeu sa va ajute."
              pr. Valentin Chirica

              Gelozia l-a impins catre atrocitate: Un barbat din Tamasi si-a decapitat concubina

                Teribila fapta s-a petrecut sub privirile a doi copii. Omul le-a spus anchetatorilor ca o banuia ca-l insala si nu s-a mai putut controla. Trei minori au ramas acum orfani.

                Tragedia s-a petrecut in noaptea de sambata spre duminica, in comuna Tamasi. Alina Crudu (27 de ani) a fost ucisa cu sange rece de concubinul alaturi de care a trait in ultimii cinci ani. Orbit de gelozie si aflat sub influenta bauturilor alcoolice, Gabriel Pascal (30 de ani) a mers in toiul noptii la locuinta iubitei sale. A inceput sa faca scandal, sa o acuze ca-l insala si de aici pana la crima nu a mai fost decat un pas. A pus mana pe un cutit cu care a lovit-o de mai multe ori in zona pieptului dupa care a luat un topor si a decapitat-o. Toata scena s-a petrecut in fata copiilor de 7 si respectiv 8 ani, pe care victima ii avea dintr-o relatie anterioara. Imediat a iesit pe poarta si s-a dus la politie sa se predea. In scurt timp la fata locului au ajuns mai multe echipaje si un procuror criminalist. „A sunat la 112 si a anuntat ca si-a ucis concubina. A ajuns la noi cu mainile pline de sange. O fapta oribila la care se pare ca au asistat si copiii. A fost retinut si va fi dus la instanta cu propunere de arestare preventiva. A recunoscut fapta si spune ca-i pare rau”, a declarat procurorul Cristinel Ciocanta, din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau.

                Risca detentia pe viata

                Toata suflarea din Tamasi a fost ingrozita de fapta sa. Oamenii stiau ca cei doi se certau tot mai des in ultima perioada, ca s-au despartit, dar nimeni nu s-a gandit ca se va ajunge la o asemenea nenorocire. „Crima a avut loc la ea acasa. Erau certati de ceva timp si el s-a dus peste ea. Nu pot sa-mi dau seama ce s-a intamplat cu el. Este dintr-o familie care nu a facut niciun fel de probleme pana acum”, a spus Veronica Dontu, edilul comunei. Suspectul a fost retinut pentru 24 de ore si ieri prezentat judecatorilor de la Tribunalul Bacau cu propunere de arestare preventiva pentru infractiunea de omor deosebit de grav. Gabriel Pascal risca o pedeapsa de pana la 25 de ani de inchisoare sau chiar detentia pe viata. Din relatia lor a rezultat si un copil care acum are trei anisori. El si ceilalti doi frati vitregi vor ajunge in grija unei matusi care a insistat sa se ocupe de ei si sa nu fie luati de institutiile statului. Si bunica copiilor, plecata sa munceasca in Italia, este asteptata sa se intoarca in tara.
                Geta Panaite

                Copiii au fost luati de o matusa

                Un echipaj al Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau s-a deplasat duminica dimineata in comuna Tamasi pentru a evalua situatia celor trei copii. “Colegii nostri de la Centrul pentru Servicii de Interventie in Regim de Urgenta au fost la Tamasi, dar s-au intors fara cei trei minori. Mama lor are surori, iar acestea nu au fost de acord sa-i preluam pe copii. Nici bunica nu a vrut sa-i dea”, a declarat Alina Iftode, purtator de cuvant al DGASPC Bacau. Copiii se afla, deocamdata, in grija unei matusi materne, dar vor fi monitorizati de asistentii sociali. Cei trei minori vor beneficia de servicii de evaluare si consiliere psihologica. “Impreuna cu autoritatile locale, vom urmari cazul pentru a ne asigura ca minorilor le este bine in familie”, arata reprezentantul DGASDPC Bacau. (S.P.)

                Sarbatoare emotionanta la Centrul „Norocel”

                  "Copiii daruiesc copiilor"

                  Sarbatoarea Craciunului a fost marcata printr-un spectacol emotionant si la Centrul de zi "Norocel", unde sunt ingrijiti si educati copii cu deficiente de auz si vaz. Cu totii au oferit celor prezenti un moment artistic sensibil, iar apoi oameni de suflet le-au oferit daruri, dulciuri si jucarii. "Chiar daca beneficiarii serviciilor Centrului au deficiente senzoriale, ei se considera, si chiar sunt, copii normali. De aceea si-au intampinat oaspetii cu poezii si cantece, dar si cu daruri create chiar de ei. Avem astfel de colaborari cu mai multe gradinite din Bacau, dar acum am primit vizita celor de la Gradinita «Lizuca»", ne-a declarat Adriana Rosu, psiholog Centrul "Norocel" Bacau. Invitatii de la "Lizuca", prescolarii de la grupa pregatitoare si grupa mica, au prezentat si ei, alaturi de educatorii Adiana Dima, Maria Magdalena Tamasi si Oana Adam, momente artistice care sa aduca bucuria copilariei. "Suntem alaturi de cei care au nevoie de noi si chiar am primt aici cu totii un exemplu de viata", a precizat si ed. Adriana Dima, de la Gradinita "Lizuca". Le-au fost alaturi si de aceasta data dr. Andrei Stefanescu, cel care stie sa ofere intotdeauna ajutorul sau dezinteresat Centrului de zi "Norocel" ori de cate ori a fost nevoie. Acum le-a adus copiilor cadouri multe, dulciuri si jucarii. "Nu ai cum sa nu fii alaturi de ei cand ii vezi atat de mici. A fost un spectacol emotionant in care cu totii am avut si o lacrima in coltul ochilor. Este minunat cand poti sa daruiesti", ne-a spus sincer dr. Stefanescu, la finalul activitatii. (R.N.)

                  10 ani de cand „a nemurit” maestrul Ion Ghelu Destelnica

                    S-au împlinit 10 ani de cand maestrul Ion Ghelu Destelnica, plecand dintre noi catre o lume mai buna, nu a murit, ci … „a nemurit”! Marele om de teatru, actor si regizor, poet si dramaturg, considerat cel mai performant profesor pentru admiterile în institutele artistice de specialitate, s-a nascut pe 7 mai 1922 în comuna Stelnica, langa Fetesti. Pe numele sau Ion Ghel, a început sa scrie, cum era la moda, sub pseudonimul literar „Ion Destelnica”, însa la sugestia lui Tudor Arghezi si-a schimbat numele în Ion Ghelu Destelnica. Numarandu-se printre fondatorii Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Iasi, dar si printre rarii „slefuitori de talente“ a schimbat scena teatrului bacauan pe catedra de profesor al scolii Populare de Arta, unde descoperit si format zeci de actori romani profesionisti si sute de actori amatori. În semn de recunostinta pentru meritele sale culturale, maestrul Ion Ghelu Destelnica a primit titlul de „Cetatean de Onoare al Bacaului”, iar vechea strada Trotus, îi poarta astazi numele. Piesele Maestrului au fost jucate în tara si peste hotare, pana la sfarsitul anilor ‘70, cand a refuzat sa introduca în textele lui ideologia „comunistului de tip ceausist”. Disidenta literara în fata sistemului politic l-a facut sa fie interzis ca autor, piesele sale fiind scoase din repertoriul teatrelor romanesti. A continuat sa scrie «doar pentru sertar». Tocmai de aceea, una dintre datoriile Fundatiei Interetnice pentru Cultura si Arta „Ion Ghelu Destelnica” este de a-i relansa opera dramatica pe scena Teatrului Bacovia. Unde ar trebui, pe buna dreptate, sa-si gaseasca locul. Si nemurirea!

                    „Oblio” il asteapta pe Mos Craciun

                      “Oblio si prietenii” se afla in plina campanie de colectare de fonduri. Copiii care frecventeaza clubul asociatiei si cei care activeaza la Palatul Copiilor confectioneaza obiecte decorative pentru pomul de Craciun, urmand ca fondurile obtinute din vanzarea lor sa se transforme intr-o bursa de merit pentru un copil talentat. Daca vor mai ramane bani vor fi facute si alte gesturi caritabile. Atelierele de creatie au loc la Arena Mall, in fiecare weekend, de la ora 17. Pe 2 decembrie, copiii au confectionat felicitari si decoratiuni din hartie, iar pe 9 decembrie, obiecte din sticla ceramica: farfurii care devin suport pentru lumanari, globuri de sticla, vaze si mici podoabe din polistiren, care au fost acoperite cu vopsele acrilice si staniol. Duminica, 18 decembrie, de la ora 17, micii artisti au confectionat ghirlande si alte ornamente pentru pomul de Craciun. Campania nu s-a numit intamplator “Mos Craciun are nevoie de ajutoare”. Asociatia “Oblio si prietenii” a vandut aceste obiecte pentru a putea ajuta persoanele defavorizate. Ultimul eveniment al campaniei va avea loc tot la Arena Mall, pe 23 decembrie, cand copiii vor prezenta un spectacol artistic, asa incat nu ar fi rau ca, din intamplare, sa mergeti la cumparaturi chiar in acea zi. (Silvia P.)

                      BUHUSI: Liceeni pe frontul… caritatii

                        „Glasul inimii”, proiectul liceenilor buhuseni menit sa lecuiasca, de Craciun, cateva vanatai ale sufletului, a continuat prin organizarea unor meciuri demonstrative, a unor expozitii culinare cu vanzare si prin colectarea de fonduri provenite din donatii/sponsorizari. Mihail Lupu, patronul firmei SC VIVA FEED, a donat 15 milioane de lei vechi. Expozitiile cu produse culinare realizate exclusiv de elevi au fost luate cu asalt de catre elevi si profesori. Irina Serban si Madalina Brebu, coordonatoarele proiectului, spun ca „generozitatea elevilor care au organizat expozitiile culinare prin eforturi materiale personale a fost impresionanta, iar exponatele au fost aplaudate la unison de catre consumatori”. Laura Nedea, Lidia Pascaru, Alexandra Mihai, care au gestionat expozitiile amintite, au fost impresionate de interesul liceenilor pentru acest proiect. Proiectul „Glasul inimii” va cunoaste ultimul sau act în seara de 21 decembrie, cand, la ora 17, la Casa de Cultura, va fi organizat un spectacol de caritate la care si primarul Ionel Turcea a cumparat bilete. „Va fi un spectacol de vis. Colegii nostri, coordonati de prof. Andreea Cojocaru, au pregatit surprize deosebite”, ne-a spus Lidia Pascaru. Între timp, liceenii au initiat, tot în cadrul acestui proiect, o activitate de colectare a unor daruri pe care emisarii lui Mos Craciun le vor duce unor familii aflate în mare nevointa. (Ion Fercu)

                        Primarie noua la Saucesti

                          Sambata, comuna Saucesti a imbracat straie de sarbatoare cu ocazia sfintirii noului sediu al primariei. La eveniment au participat PS Ioachim Bacauanul impreuna cu un sobor de preoti, prefectul Constantin Scripat, senatorul Gabriel Berca, deputatul Mihai Banu, reprezentanti ai institutiilor statului, precum si locuitori ai comunei. Cu acesata ocazie, Stefanita Manea, primarul comunei Saucesti, a tinut sa precizeze ca noul sediu al primariei face parte din transformarea in bine a comunei, alaturi de proiectele in derulare de canalizare si asfaltare. Tot cu aceasta ocazie, prefectul Scripat a anuntat ca lucrarea de indiguire a Siretului va fi receptionata in scurt timp si ca, de acum inainte, comuna Saucesti va fi ferita de inundatii. Noul sediu al Primariei Saucesti a costat aproximativ 5 miliarde de lei vechi, bani proveniti din bugetul local. (L.B.)

                          Accident mortal la Sascut

                            Un barbat de 51 de ani a sfarsit in urma unui accident rutier petrecut la finele saptamanii in interiorul comunei Sascut. Ionel T. A vrut sa traverseze drumul prin loc nepermis, nu s-a asigurat si a fost izbit de autoturismul condus de Marian I. (33 de ani), din Botosani. Politistii fac cercetari pentru ucidere din culpa. (G.P.)

                            Tanara din Moinesti lovita pe trecerea de pietoni

                              Irina C. (18 ani), din Moinesti, a ajuns de pe zebra direct la urgentele spitalului dupa ce a fost accidentata. Fata s-a angajat in traversarea regulamentara a strazii Tudor Vladimirescu, insa un sofer gabit a uitat sa-i mai acorde prioritate. In urma impactului, tanara a fost proiectata intr-un alt autoturism ce venea din sens opus. Soferul vinovat, Emil A., este acum cercetat penal pentru vatamare corporala din culpa si, din fericire, victima nu s-a ales cu rani grave. (G.P.)

                              „Traditii si obiceiuri populare romanesti” pe scena Teatrului „Bacovia”

                                Elevii Colegiului "Grigore Antipa", sub indrumarea profesorilor Elena Vatamanescu si Georgiana Stroie, au participat in seara de 17 decembrie, pe scena Teatrului "Bacovia", cu un moment specific sarbatorilor de iarna. Manifestarea este la a II-a editie si face parte dintr-un proiect national intitulat "Traditii si obiceiuri populare romanesti", coordonat de Felicia Anton, educator la Gradinita Luizi Calugara, partener in proiect. A fost o sarbatoare a bucuriei intense, in care invitatul special al serii a fost Cosma Mateea Ioana (6 ani), membra a Clubului Neghinita, detinatoare a numeroase premii la festivalurile locale si nationale. "Continuam aceste zile de sarbatoare pe 20 decembrie, cand organizam un spectacol ce face parte din proiectul numit «Mos Craciun cu chip de copil», care are si un caracter caritabil", a mai spus prof. Vatamanescu. Evenimentul are loc sub coordonarea prof. Gabriela Cosma. Sunt implicati elevi si profesori ai Colegiului "Antipa", care vor colinda si vor oferi dulciuri, jucarii, articole vestimentare, zambete si bucurie copiilor de la Scoala cu clasele I-VIII din Ciuturesti – comuna Odobesti, de care se ocupa director Mirela Grosu si prof. Maria Alixandroaie. Prin intermediul acestor actiuni ce tin de dimensiunea sociala, echipa de proiect formata din profesorii Elena Vatamanescu, Georgiana Stroie, Cosma Adrian, Sandu Manela, Paulet Cristina, Popa Emilia si Udrea Elena, vizeaza atat realizarea unor activitati concrete de ajutorare, dar si de promovare a implicarii individuale si comunitare. (R.N.)

                                Prins cu aproape 20.000 de petarde

                                  Un tanar de 23 de ani a fost prins in comuna Glavanesti cu un adevarat arsenal. Ioan N. transporta cu un autoturism 19.200 de petarde cu un foc, 24 de petarde – artificii cu 15 focuri si alte 36 de petarde cu 10 focuri, produse pe care avea de gand sa le comercializeze, dar pentru care nu a putut prezenta documente de provenienta. Toata marfa a fost confiscata si i s-a intomcit dosar penal pentru detienere fara drept de articole pirotehnice din categoria a II-a. (G.P.)

                                  ULTIMELE ȘTIRI