Interviu cu Victor Eugen Mihai (VEM), caricaturist
– Caricatura nu are nevoie de cuvinte, insa astazi iti propun sa vorbim despre caricatura. Ce este si la ce foloseste, ca sa pornim cu o intrebare comerciala?
– Astazi nu foloseste la nimic! Caricatura este un mijloc de a atrage atentia, de a sanctiona oameni si institutii, colegi, politicieni, guverne, care depasesc limitele bunului simt, ale normalului. Functiile esentiale ale caricaturii sunt de a destinde, de a amuza si a atrage atentia, dar si de a echilibra estetica vizuala a oricarei pagini tiparite si, nu în ultima instanta, de a ilumina prin relevanta. O caricatura reusita poate avea o tinta directa si poate fi mai elocventa decât multe alte mijloace vizuale sau auditive complexe. Caricatura de calitate esentializeaza într-o singura forma vizuala ceea ce nu poate fi rostit de numeroase cuvinte sau discursuri întregi. Eu cred, eu mai sper, ca sa trecem la registrul grav, ca ne foloseste, isi are rostul si menirea ei in modul de exprimare, asa cum ne folosesc si cuvintele. De multe ori o linie poate spune mai mult decât 100 de cuvinte.
– Acelasi lucru se spune si despre o fotografie, o ilustratie buna, o caricatura poate tine, uneori, loc de editorial.
– Caricatura de presa este o lucrare de o zi, este ca un editorial, dupa cum spuneti. Daca aduni caricaturile dintr-un an poti sa-ti dai seama cum a evoluat societatea, care au fost temele principale din diferite domenii. Este un stil grafic echivalent pamfletului scris, poate fi considerat un gen al artelor plastice care îsi traieste cu precadere existenta în paginile publicatiilor. Caricatura ironizeaza în forme directe, simbolice sau metaforice, cu text ori fara cuvinte, aspecte si mentalitati sociale, persoane de notorietate sau indivizi oarecare. Caricatura amuza majoritatea, dar îi si irita pe altii. Tudor Vianu spunea ca este o istorie a timpului, o impostura demascata. Acest gen de caricatura poate fi valabila oricând, oriunde. Sunt teme care traverseaza timpul. Mai ales ca la noi prostiile se repeta.
– Daca tot vorbim de repetitie, cea mai veche caricatura, care dateaza de peste 7000 de ani, pastrata pe un papirus, reprezinta un cvartet format dintr-un leu care cânta la lira, un magar la harpa, crocodilul este solist la flaut, iar maimuta la fluier. Toate patru animalele interpreteaza o melodie compusa de un bou. Ideea pare valabila si astazi…
– Si va mai fi valabila inca 7000 de ani, cum spuneam prostiile se repeta si boul o sa faca, in continuare, cu mici exceptii, partiturile. Caricaturistul trebuie mereu sa prevada evenimentele, sa le simta, sa fie in mijlocul lor. Daca lucreaza intr-o redactie, este angajat, poate primi teme de la conducerea redactiei, este acolo de la construirea ziarului. Pe timpuri mai bune, ziarele aveau propriul caricaturist sau un colaborator permanent. Au trecut acele timpuri, iar daca ma intrebati pe mine este foarte rau ca un cotidian nu are un caricaturist, mesajul ar ajunge mult mai repede si mai direct la cititor. Caricatura de presa este mult simplificata, nu este incarcata cu elemente picturale, cea de expozitie suplineste cuvintele prin partea artistica.
– Ce-i trebuie unui caricaturist in plus fata de un ziarist din presa scrisa? Si el are opinii, are spirit critic.
– Sa simta evenimentul, sa fie un bun observator, cu simtul umorului (fara umor mai bine te apuci de altceva), sa fie un bun desenator, nu excelent, bun, ceea ce presupune talent. Sunt caricaturisti care, aparent, nu exceleza in desen, luam ca exemplu pe Mihai Stanescu, care din trei linii, studiate in timp, acopera mesajul. Eu apreciez in primul rând ideea si apoi desenul. Caricatura inseamna idee. Cu o caricatura buna, cu o idee, poti omori un om, o personalitate, poti clatina un guvern.
– Este caricatura care iti stârneste râsul, mai ales la portrete si caricatura care-ti pune in miscare cutele fruntii.
– Ea este asa cum o simte autorul. La noi a dominat caricatura satirica, subversiva, cu mesaj ascuns, cum s-a intâmplat in perioada comunista. Acum s-a revenit la caricatura cu umor. Si globul daca ar fi sa-l impartim intre umor si satira, partea europeana este dominata de umor, cea asiatica este dominata de satira. Sunt zone mai libere, altele sunt inca sub diferite forme de dictatura.
– Când ai inceput sa desenezi, sa-ti dai seama ca ai disponibilitate spre acest gen de exprimare?
– Am inceput prin liceu, faceam parte dintr-un grup de umor, insa nu aveam cine stie ce voce si asta ma rodea, trebuia sa gasesc altceva. Imi notam ideile, iar acasa incercam sa le pun pe hârtie. Mai pastrez si acum unele incercari de atunci. In armata imi lipsea grupul de umor, ceea ce imi crea un disconfort, armata era armata, chiar daca subiecte erau cu prisosinta. Intr-o permisie, pe tren, mi-am luat revista Urzica. Am vazut acolo câteva caricaturi si m-am hotarât sa desenez cu idee. Pe 20 ianuarie 1988 am luat hotarârea definitiva, iar in opt luni am debutat in Urzica, doua luni au stat desenele mele la rând, erau acolo nume grele, cunoscute, era coada. Tot in acel an am avut o lucrare in expozitia de la Costinesti, una dintre putinele expozitii de caricatura organizate in acei ani. Urzica era maximum de afirmare, mai erau alma- nahurile, antologiile. Atât.
– Mai tii minte desenul?
– Sigur, este greu sa povestesti o caricatura, insa am sa va spun: la spital, pe o masa de operatie, era un tip cu o sageata infipta in inima si Cupidon care boceste alaturi pe un scaun.
– Ai teme preferate?
– Socialul domina astazi caricatura de expozitie, iar politicul pe cea de presa. Depinde insa si de persoana, de mediul in care traieste. La noi este valabila asertiunea ca facem haz de necaz, facem bascalie din tot si din toate. Tot la noi se merge pe faptul ca românul s-a nascut orice, face de toate, se pricepe la toate, s-a nascut poet, caricaturist, acel Dorel il gasesti in orice domeniu si face numai prostii, unele gogonate, iar caricaturistul il sanctioneaza. Nu poti sa te pricepi la toate, insa este rau sa nu te pricepi la nimic. Nu poti sa legi o conducta de gaz cu una de apa. Uneori pe caricaturist il depasesc evenimentele, cum a fost exemplul de mai sus, sau cum s-a intâmplat la Constanta, când un mistret a iesit din mare si a intrat in Receptia unui hotel. Mi se pare chiar si peste puterea de imaginatie a unui caricaturist. Este criminal, poti sa te astepti la un rechin, la un delfin, dar nu la un mistret. Sunt subiecte?
– Spuneai cu o alta ocazie ca in Bacau sunt cei mai multi caricaturisti la 1000 de locuitori. Cum acoperi aceasta afirmatie?
– In Bacau au fost si sunt multi caricaturisti, din generatii diferite. Toti foarte buni. Avem un Constantin Ciosu, cel mai bine cotat caricaturist român la ora actuala ca numar de premii, ca numar de participari la saloane nationale si internationale, ca inteligenta in caricatura. Are idee, idei. Este Vasile Craita Mândra, Costica Cucos, Constantin Chirila (Chic), VEM, dar si Constantin Pavel, de la Focsani, este bacauan, a jucat fotbal la Aripile, in Divizia B, a fost elevul lui Craita la Scoala Populara de Arte. Azi, este cel mai premiat român pe plan international, caricaturist pe care il apreciez foarte mult, ca si pe Craita Mândra, care m-au ajutat in cariera. Un model pentru mine este si Constantin Ciosu, dar nu numai pentru mine. Este model pentru toti.
– Cunosti fenomenul, vorbesti din interiorul lui, vin din urma tineri?
– Din pacate, nu. In scoli nu intereseaza decât ceea ce produce banul usor si repede, fara efort, fara timp normal de asteptare, de perfectionare, de cizelare. In scoli, chiar daca va surprinde, nu exista filon pentru nimic. Prin anii ’80, un cunoscator fin al fenomenului, Tudor Octavian, spunea despre noi, cei mai tineri caricaturisti, intr-un material de o pagina din România Libera, ca suntem o generatie fara lideri. Ca sa merg mai departe, astazi exista o generatie fara generatie. De caricaturisti.
– Esti cam dur.
– Nu sunt dur, sunt realist, in general caricaturistul este mai dur, pentru a scoate in evidenta anormalul. Au disparut modelele, motivatia, idealul. Modele avem, insa de fotbalisti, de pitipoance.
– Unde-i presa de umor?
– A disparut. Urzica a disparut, Moftul a disparut, Catavencu s-a inmuiat. Presa umoristica este in agonie, doar presa cotidiana mai gazduieste caricatura. Curios, nici pe net nu gasesti ceva. Ziarul DESTEPTAREA are meritul de a fi publicat aproape toti caricaturistii din Bacau. Pe rând, dar au incaput toti. Chiar daca nu au facut avere, au câstigat un banut, si-au vazut munca valorificata si opinia “vazuta”. Trebuie sa ai si noroc, peste tot iti trebuie si un dram de noroc, fiecare dintre noi, la timpul nostru am avut nevoie de cineva care sa ne deschida o usa, sa-ti gaseasca oportunitatea, astfel ca tusul tau, mai bine zis “tusa” ta, sa vada lumina tiparului, panoul unei expozitii. Lipsesc colocviile, expozitiile de anvergura, revistele de specialitate, sprijinul guvernamental pentru cultura. Se gasesc bani pentru tot felul de focuri de artificii, festivaluri de o calitate indoilenica, suse cu registru de activitate culturala. Eu as da banii pentru ceva de 10 bani, care sa coste 10 bani, decât sa dai rest o guma, o bombonica, as tipari o carticica de 10 bani, poate o citeste cineva, mai afla ce se intâmpla in lume, in localitatea ta, pe piata culturala, nu am 10 bani rest, va dau carticica asta. Ce ziceti?
– Am vorbit de caricatura, de caricaturisti, dar n-am vorbit aproape nimic de palmaresul tau, al artistului care semneaza VEM. Spre deosebire de alte interviuri, de data aceasta o sa aloc mai mult spatiu caricaturii, altfel ne-am indeparta de butada ca ea face cât 1000 de cuvinte.
– Eu am debutat la inceputul anului 1990 in presa, la televiziune, Am lucrat si la EURO TV, SATBA, apoi la Pur si Simplu, DESTEPTAREA. Mi-a placut, insa am ales alt drum. Cât priveste caricatura, am publicat in presa scrisa din Brasov, Iasi, Bacau si Bucuresti, am participat la multe saloane nationale si internationale. Lista de premii este importanta. Am avut o pauza si de aceea palmaresul nu este foarte bogat. Am luat doua premii internationale si iar am facut o pauza. Acum sper ca mi-am revenit. Nu stiu cât este de important, insa ma pot lauda cu 10 premii nationale, iar la “international” am opt premii, din care anul acesta trei. Nu stiu care este cel mai important, la vremea lor toate au fost importante, dar, fiind in 2011, am sa spun ca premiul din Coreea este cel mai insemnat pentru mine. Am fost reprezentat la Seul de ambasadorul României care, ulterior, mi-a inmânat premiul in tara. Un alt premiu, o Mentiune, in India, si o alta Mentiune la Salonul de la Bucuresti.
– Anul acesta te-ai suparat si ai declansat ofensiva pentru organizarea unui Salon International de Caricatura in Bacau. In ce stadiu se afla initiativa ta?
– Nu m-am suparat, insa am dorit sa reiau salonul din Bacau dupa 15 ani. Am repornit o treaba care s-a dovedit foarte buna si utila. Se gasesc greu bani pentru o asemenea intreprindere, mai ales ca nu se mai intorc pentru cel care ar fi dispus sa sponsorizeze. Intelegeti ce vreau sa spun. Salonul din Bacau revine in aceeasi formula de organizare ca acum 15 ani, respectiv Centrul International de Cultura “George Apostu”, eu si Constantin Pavel din Focsani. Vreti, nu vreti, eu consider ca Centrul condus de Geo Popa este un lacas de cultura in cel mai adevarat sens al cuvântului, iar directorul lui cel mai bun manager al unei institutii de cultura din Bacau. Poate voi fi sanctionat de unii, dar am si eu dreptul la opinie. Anul acesta participa caricaturisti din 20 de tari, pe masa juriului au fost peste 200 de lucrari semnate de autori foarte valorosi. Vor fi in expozitie 120 de lucrari, au fost nominalizati in vederea premierii 12 autori si vor fi premiati cinci. Marele Premiu – 1000 de euro, Premiul I – 400 de euro, Premiul Excelent – 300 de euro, iar juriul a suplimentat cu doua premii speciale, fata de regulamentul initial. Din pacate, participarea româneasca este sub asteptarile mele, chiar timida. Este un salon bun, dupa 15 ani de pauza, atât ca participare, dar si ca valoare a premiilor.
– Când are loc vernisajul? Când pot veni bacauanii sa vada creatiile, ideile, realizarile caricaturistilor?
– Pe 1 noiembrie, ora 17, la Centrul Cultural “George Apostu”, in sala de expozitii. Va invit, cum invit pe toti bacauanii sa vada un regal al caricaturistilor din Bacau, din tara si din lume.
– Eu iti urez succes si ne vedem la vernisaj. Vom râde sau vom plânge?
– In functie de starea fiecaruia. Putem plânge de ceea ce nu trebuie sa devenim si sa râdem de prostia omeneasca. Avem doi ochi.
Gheorghe Baltatescu
