Acasă Blog Pagina 4807

Atletism: Verificare buna

Pentru al treilea weekend consecutiv, Sala de Atletism a gazduit o competitie de profil. Peste 200 de sportivi au participat sâmbata si duminica la un concurs interjudetean organizat de Directia Judeteana pentru Sport si Tineret, dedicat juniorilor I, II si III. Atletii de la cluburile bacauane au contabilizat câte sase medalii de aur, argint si bronz:
locul I: Diana Bursuc (SCM Bacau, greutate, 12.46 m), Andrei Melnicescu (CSS Bacau – CSM Onesti, 60 m juniori 1+2, 7.21 sec.), Mircea Croitoru (SCM Bacau, greutate 5 kg, 14.33 m), Giorgiana Lupu (CSS Bacau, 200 m, 27.35 sec.), Diana Volf (CSS Bacau, 60 m garduri j3, 9.84 sec.), Ion Dima (SCM Bacau, 60 m garduri, 8.95 sec.);
locul al II-lea: Bogdan Sofron (CSS Bacau, triplusalt, 12.10 m), Giorgiana Lupu (CSS Bacau, 60 m juniori 1+2, 8.08 sec.), Stefan Dobrovici (CSS Bacau, inaltime, 1.65 m), Stefan Bordei (CSS Bacau – CSM Onesti, 60 m garduri j2, 8.86 sec.), Ana Arion (CSS Bacau, 60 m garduri j3, 10.08 sec.), Anca Tocila (CSS-SCM Bacau, inaltime, 1.60 m);
locul al III-lea: Mircea Croitoru (SCM Bacau, greutate 6 kg, 12.23 m), Andra Cojocaru (CSS Bacau, inaltime, 1.56 m), Georgiana Anitei (CSS Bacau, 60 m j3 – 8.38 sec., lungime – 4.84 m, 60 m garduri j3 – 10.11 sec., inaltime -1.56 m).
Urmatorul eveniment din calendarul local este Memorialul "Dorin Melinte" (4-5 februarie), concurs interjudetean destinat juniorilor I, II si III. (D.P.)

O noua intalnire pentru centura Bacaului

    La Prefectura Bacau a avut loc luni o noua intâlnire de lucru privind varianta ocolitoare a municipiului. Prefectul Constantin Scripat a avut o intâlnire de lucru cu reprezentantii firmei care executa contractul de servicii "Revizuirea si actualizarea studiului de fezabilitate si a proiectului tehnic pentru varianta ocolitoare". "Incercam sa urgentam procesul acesta de revizuire si actualizare. Intre studiul din 2008 si pâna in prezent au mai aparut constructii noi, unele si-au schimbat proprietarii, a mai aparut pe harta digul de la Saucesti si asa mai departe. Am vrea ca procedura sa dureze cât mai putin", a explicat prefectul Constantin Scripat. Revizuirea SF-ului costa 355.000 de lei si ar trebui sa dureze 2-3 luni. (A. Gavrila)

    Oferta de locuri de munca foarte subtire

    Oferta de locuri de munca din judetul Bacau pentru aceasta saptamâna este si mai redusa fata de perioada anterioara. Daca la debutul saptamânii trecute, in evidenta Agentiei Locale de Forta de Munca Bacau erau 169 posturi vacante, acum sunt 156. Cum este de asteptat, si de aceasta data ponderea o reprezinta posturile oferite de firmele de confectii imbracaminte. Acestea cauta sa angajeze 65 confectioneri, 5 muncitori necalificati si un mecanic. In sfera serviciilor sunt disponibile 5 locuri de agent vânzari, 2 – barman, 5 – controlor bilete, 4 – muncitor necalificat la ambalarea produselor, 20 – operator vânzari prin telefon, 1 – sef de sala, 1 – supraveghetor jocuri, 1 – sef masa cazino si 10 – vânzator. In constructii, surprinzator pentru vremea rece de afara, se gasesc 4 locuri de dulgher, 2 de fierar-betonist, 2 de faiantar, 1 de rigipsar, 1 de electrician, 2 de mozaicar, 1 de muncitor necalificat si 2 de zidar. In alte domenii de activitate sunt libere 5 posturi de consilier financiar-bancar, 1 – conducator activitati de transport rutier, 2 – lacatus confectii metalice si 2 – tâmplar universal. Pentru somerii cu studii superioare in evidenta agentiei amintite mai sus nu exista niciun loc de munca.
    Elena Tintaru

    Ziua Zonelor Umede

      In perioada 31 ianuarie – 6 februarie, Agentia Regionala de Protectie a Mediului Bacau (ARPM) va desfasura mai multe actiuni pentru a marca Ziua Mondiala a Zonelor Umede 2012 – 2 februarie. Tema sub care se organizeaza in acest an activitatile este legata de tema urmatoarei conferinte "Zone umede, turism si recreere", care va avea loc la Bucuresti in iulie 2012. Activitatile din Bacau se vor concentra pe "Importanta zonelor umede pentru migratia pasarilor" si "Cum ajuta zonele umede la epurarea apelor" si se vor desfasura la unitatile de invatamânt din Bacau.
      O mare parte din cele 12 arii naturale protejate din judetul Bacau prezinta in componenta lor zone umede, având un regim special de ocrotire si conservare. Câteva exemple sunt Lacul Lilieci, Lacul Bacau II, Lacul Racaciuni si Lacul Beresti. Toate adapostesc specii de flora si fauna protejate si detin un rol foarte important in cadrul culoarului de migratie est-european.
      In România exista 89 de zone umede, fiind identificate, de asemenea, 44 de zone de importanta avifaunistica, cu o suprafata totala ce reprezinta trei la suta din suprafata tarii.
      A. Gavrila

      Gheata de pe strazi si trotuare a trimis 4 bacauani la spital

        Patru bacauani au ajuns, luni dimineata, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau dupa ce au cazut pe gheata si si-au rupt mâinile si picioarele ori au suferit luxatii sau entorse. Oamenii au solicitat ajutorul medicilor care le-au pus membrele in ghips si i-au trimis acasa cu tratament. (Geta P.)

        Prins cu o masina de cherestea

          Politistii din Asau au tras pe dreapta un vehicul in care erau 20 de mc de cherestea. Marian H. (31 de ani) nu a putut prezenta documente de provenienta pentru materialul lemnos transportat si a ramas fara marfa. Mai mult, i s-a aplicat si o sanctiune de 2.000 de lei. (G.P.)

          I-a dat cu farfuria in cap

            Un tânar din comuna Racova a ajuns la Spitalul Judetean Bacau cu mai multe traumatisme la nivelul capului dupa ce a fost lovit cu o farfurie de portelan. Intre Sorin B. (25 de ani) si Ion B. (21 de ani) s-a iscat un conflict pe fondul consumului de alcool, iar acesta din urma a aruncat cu ce a gasit la indemâna. Victima lui a fost internata in Sectia de Chirurgie si va mai ramâne sub supravegherea medicilor pâna ce ranile se vor vindeca. Politistii au deschis o ancheta. (G.P.)

            Conducere noua la Universitatea „George Bacovia”

              Universitatea "George Bacovia" are din aceasta saptamâna o noua conducere. Prof.univ.dr. Tatiana Puiu a preluat stacheta de la fostul rector prof.univ.dr. Dumitru Bontas si a primit votul unanim al colegilor. Mandatul sau va fi pentru urmatorii patru ani. "Din start vreau sa spun ca voi continua ceea ce au facut predecesorii mei. Deocamdata singura modificare care se va produce este ca vom reduce numarul facultatilor de la trei la doua", a explicat noul rector, prof.univ.dr. Tatiana Puiu. La finalizarea procesului de comasare vor mai exista doua facultati, respectiv Facultatea de Drept si Administratie si Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor. "Se vor pastra toate specializarile, iar studentii nu vor fi afectati in niciun fel. Am facut un referendum pentru a lua aceasta decizie, iar motivele sunt de ordin financiar, pentru a reduce costurile", a mai spus prof.univ.dr. Puiu.
              Noul rector a condus timp de opt ani de zile din postura de decan facultatile de Management si Drept si Administratie. Aceasta este colaborator al institutiei de invatamânt superior din anul 1994 si a devenit angajat al acesteia din 1997.
              Andreea Gavrila

              Urmarit international prins pe aeroport

                Un barbat de 43 ani, care poseda un mandat european de arestare emis de autoritatile belgiene si care era dat in urmarire internationala, a fost prins de politisti pe Aeroportul „George Enescu” din Bacau. Ionel S. era cautat pentru mai multe fapte de furt savârsite in Belgia. A fost prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bacau care a eliberat ordonanta de retinere si urmeaza sa demareze procedurile pentru extradare. (G.P.)

                Adrian Nastase, condamnat la doi ani de inchisoare

                  Fostul premier Adrian Nastase a fost condamnat la doi ani de inchisoare, luni, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in procesul "Trofeul calitatii", in care este acuzat in legatura cu strângerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, când a candidat pentru Presedintie din partea PSD, informeaza MEDIAFAX. Sentinta nu este definitiva.
                  Fostul premier Adrian Nastase a declarat, la ultimul termen de judecata, ca este nevinovat si ca procesul este unul politic. "Este o legitate ca cei care câstiga alegerile sa faca dosare politice celor care le pierd. Nu am nicio legatura cu «Trofeul calitatii»", a spus Adrian Nastase.
                  Adrian Nastase a fost trimis in judecata in acest dosar in ianuarie 2009, fiind acuzat de folosirea influentei sau a autoritatii functiei de presedinte al unui partid in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.
                  In acest dosar mai sunt inculpati Irina Jianu, fost inspector general de stat in cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), si fostul sau adjunct, Diana Gasparovici, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL si sotii Marian Ioana si Bogdan Popovici.
                  Potrivit rechizitoriului, in cursul anului electoral 2004, ISC, sub conducerea Irinei Jianu, "a initiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calitatii in constructii»". "In realitate, simpozionul reprezenta un cadru in care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorala prezidentiala a inculpatului Adrian Nastase", potrivit DNA.
                  Intr-un proces separat, in 15 decembrie 2011, un complet al instantei supreme l-a achitat pe Adrian Nastase in dosarul "Matusa Tamara", in care a fost judecat pentru fapte de coruptie, alaturi de consilierul acestuia Ristea Priboi si de fostul sef al al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB) Ioan Melinescu. Directia Nationala Anticoruptie a facut recurs decizia de achitare a fostului premier Adrian Nastase, a lui Ristea Priboi si a lui Ioan Melinescu, dosarul urmând sa se judece la completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. (Realitatea.net)

                  Pensiile si salariile ar putea creste cu 5%

                    Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, luni, de la Palatul Cotroceni, ca Guvernul ar putea creste pensiile si salariile bugetare cu un procent de maximum 5%, daca vor exista resursele financiare. In acelasi timp, actuala Coalitie l-a mandatat pe Emil Boc pentru a negocia cu FMI cresterea pensiilor si salariile din aprilie. Cu toate acestea, ministrul nu a putut da un raspuns sigur cu privire la gestionarea acestor bani de la bugetul de stat, intrucât datele de crestere economica urmeaza sa fie publicate in luna aprilie.
                    Primul-ministru Emil Boc a fost mandatat, luni, de catre conducerea coalitiei, sa negocieze cu FMI cresterea pensiilor si salariilor, din luna aprilie, a anuntat prim-vicepresedintele PDL Sorin Frunzaverde. "Astazi, membrii conducerii coalitiei l-au mandat in clar pe domnul prim-ministru sa negocieze cu FMI, delegatia FMI de la Bucuresti, marirea, din aprilie, a salariilor si pensiilor", a anuntat Frunzaverde, dupa sedinta de luni dimineata a coalitiei de guvernare. El a facut acest anunt fara a exista vreo intrebare a ziaristilor pe aceasta tema. (realitatea.net)

                    Romania este una dintre cele mai vulnerabile tari la atacuri informatice

                      România se numara printre cele mai vulnerabile state fata de atacuri informatice asupra computerelor si sistemelor de calcul din sectorul public si din sectorul privat, potrivit unui studiu efectuat de institutul Security and Defence Agenda (SDA) de la Bruxelles, preluat de Financial Times.
                      Cele mai vulnerabile tari la atacuri informatice si criminalitate electronica sunt Brazilia, India, Mexic si România, deoarece atât sectorul public cât si cel privat din aceste state nu utilizeaza sisteme si proceduri de protectie adecvate.
                      La polul opus, Israelul, Finlanda si Suedia sunt considerate cele mai sigure.
                      Studiul cuprinde "teste de stres" efectuate in 23 de tari conform unei metodologii elaborate de Robert Lentz, fost specialist in securitate informatica la Departamentul Apararii din SUA.
                      Institutul SDA noteaza ca a apelat la opt "inalti oficiali din domeniul securitatii" din cadrul NATO si Comisiei Europene pentru a evalua gradul de siguranta si rezistenta la atacuri informatice a statelor vizate, "pe mai multe fronturi".
                      Printre chestiunile examinate se numara instrumentele si sistemele de aparare informatica din sectorul public si din principalele sectoare industriale, precum si calitatea comunicarii informatice si schimbului de date dintre sectorul public si cel privat. Astfel, statele nordice, in particular Finlanda si Suedia, au primit cele mai bune scoruri din Europa, urmate de Marea Britanie, Franta, Germania, Danemarca si Estonia.
                      Polonia, Italia si România sunt subliniate in raport drept mai putin pregatite pentru astfel de atacuri. (Mediafax)

                      Caragiale, intr-o permanenta actualitate

                      Luni incepe, oficial, Anul Caragiale, deschis la Ploiesti cu o suita de manifestari dedicate marelui dramaturg la implinirea a 160 de ani de la nastere si o suta de ani de la moarte. In tot acest timp, ”cinicul Caragiale”, cum il numea Eminescu, a devenit o permanenta a spiritului autohton, o dublura fictiva a României, asa cum o demonstreaza inteligent eseista Ioana Pârvulescu in noua ei carte (dupa excelenta Tara Miticilor) Lumea ca ziar. A patra putere. Caragiale. Sunt studii vioaie, scrise cu farmec si dezinvoltura, cu imaginatie de idei si nedisimulata placere, care se alatura cunoscutelor volume semnate de valorosi exegeti: Serban Cioculescu, Mircea Iorgulescu, Florin Manolescu, Alexandru Paleologu, Valentin Silvestru, Gabriel Dimisianu, Liviu Papadima, Maria Voda-Capusan, V. Fanache, Al Calinescu, Gelu Negrea, Dan C. Mihailescu.
                      Ce potriveala aceasta dubla sarbatorire Caragiale intr-un an electoral! Când mai toate zilele sunt furtunoase, nu doar o noapte ca la comedianul de geniu. Pentru ca furtunoase sunt si aceste vremuri iesite din tâtâni, cu crize peste crize, cu spectaculoase si dramatice rasturnari de situatii. Iar in mediul politic dâmbovitean totul a ramas dupa cum stim, curat-murdar, desi e atâta nevoie de schimbare, de primenire, de o nota, macar, de salubritate. Schimbare ceruta acum de multimile de protestatari din strada. Dar oare vor fi ei ascultati de catre cei care vad in politica numai oportunitati, enteresuri, batalie grobiana pentru putere si privilegii, si nu arta a compromisurilor necesare, a negocierii bazate pe dialog, cum ar fi normal? Nu stiu, mi-e teama de tradare, de un nou pupat Piata Independentii. Si asta pentru ca in ”In Tara Miticilor” se traieste intr-o lume funciarmente diminutivata, totul e mic, binele, raul, sentimentele, dragostea e amor, prietenia e amicitie, nimic nu are consistenta, totul se tranzactioneaza, iar vorbele sunt mai importante decât faptele. Este o tara in care multi traiesc intr-un exil interior, daca nu l-au ales pe cel adevarat, plecând aiurea, in strainataturi, in cautarea norocului. Cum a ales, altadata, sa o faca si Caragiale, autoexilat la Berlin. Dar câte valori nu au plecat dintr-o Românie care si-a permis mereu luxul sa se dispenseze de ele, intr-o totala, inconstienta, criminala voiosie? Asa dupa cum se spune des, nenorocul valah a fracturat multe destine. N-avem noroc si nu stim sa ni-l facem, zicea Caragiale. Dramaturgul satiric, ultralucid, omul fara niciun Dumnezeu (cum il vedeau multi contemporani) a vazut departe, in viitor, când scria: ”Incepem o alta istorie mai putin vesela decât cea de pâna ieri: râsul si gluma nu ne vor mai putea sluji de mângâiere ca altadata fata cu cele ce se vor petrece in lumea noastra româneasca. Copiii nostri vor avea poate de ce sa plânga – noi am râs destul”. Ca este foarte adevarat, se vede cu ochiul liber. Desi locuim in Caragiale non-stop (sau cum am vazut scris pe firma unui bar din Chisinau, ”deschis vesnic”), permanent, aproape orice citat din opera lui fiind actual, niste semnificative schimbari de accent s-au intâmplat. Lumea a devenit mai urâta, sumbra, feroce, grotesca, rapace, mahalaua joviala s-a troglodit, grotescul, grobianismul, sub masca arogantei si a dispretului fata de oamenii de rând, au inlocuit usoara veselie de tip belle epoque din majoritatea scrierilor magistrului. In Caragiale adversarii politici mai sunt tolerati, dusmanii se mai respecta unii pe altii si invingatorii mai schimba amabilitati cu cei invinsi, li se adreseaza cu formule de politete, onorabile, stimabile, ceea ce este cu totul altceva decât constatam astazi. Lumea noastra este una in care lucrurile s-au radicalizat periculos, de-ti vine, precum Kir Ianulea, sa te refugiezi in adâncul pamântului, in iad, la Scaraoschi. Pentru ca, de fapt, cel mai de temut ramâne infernul de aproape de noi sau chiar dinlauntrul nostru.
                      Carmen Mihalache

                      Holocaustul trebuie povestit si repovestit: Destine intrerupte – istoria unei tragedii

                        In continuarea manifestarilor de comemorare a Holocaustului organizate timp de doua zile in Bacau de Casa Corpului Didactic, la care au participat importante personalitati de la ambasadele Izraelului si SUA in România, vineri, la Centrul de Cultura „George Apostu” Bacau a avut loc vernisajul unei expozitii, dar si un moment artistic asigurat de violoncelistul Liviu Mera si actorii Constanta Zmeu Pelin, Despina Prisecaru si Stelian Preda, care au prezentat publicului, in regia directorului Centrului Geo Popa, emotionante fragmente din opera poetului Tristan Tzara si scriitorului Paul Leibovici. Manifestarile, la organizarea carora si-a dat concursul si Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, denumite sugestiv Holocaustul. Destine intrerupte, au marcat Ziua Internationala de Comemorare a Holocaustului, instituita prin Rezolutia adoptata de Organizatia Natiunilor Unite, la 1 noiembrie 2005. “Oferim publicului bacauan, iubitor de arta, o expozitie cu o tematica grava si cu o puternica incarcatura de umanitate. Lucrarile exprima simtirea unor tineri talentati artisti plastici români in fata unei drame a carei cunoastere si asumare sunt de data recenta. Dorim sa propunem o alta viziune decât cea istoriografica asupra Holocaustului din România, o perspectiva prin care oamenii se pot intâlni cu istoria de o maniera neconventionala si cu un impact, credem, sporit”, a spus la vernisaj Alexandru Florian, directorul Institutului National de Studiere a Holocaustului din România. Expozitia reuneste lucrarile a 25 de pictori, care, in perioada 2009-2011, au participat la editiile taberi de creatie “Cum a fost posibil? Destinul evreilor in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial”, organizata de INSHR “Elie Wiesel”. Lucrarile prezentate in expozitie, dar si intr-un catalog realizat in conditii grafice foarte bune, aduc in prim-plan intelegerea Holocaustului ca o relatie a trei actori: victimele, responsabilii si martorii. Au fost prezenti martori ai acelor evenimente, rude ale celor disparuti, cât si un supravietuitor al Progromului de la Iasi, in vârsta de 89 de ani, precum si reperezentanti ai Primariei si Consiliului Judetean Bacau.
                        In incheierea manifestarilor, Geo Popa, director al Centrului “George Apostu”, a spus numerosului public prezent la vernisaj: “Nutrim speranta ca, alaturi de celelalte actiuni componente ale programului de comemorare a Holocaustului din acest an, evenimentul de la Centrul Apostu va constitui un nou prilej de meditatie asupra gândului exprimat în 1986 de Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace: «Opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta. Opusul frumusetii nu este urâtenia, ci indiferenta. Opusul credintei nu este erezia, ci indiferenta. Iar opusul vietii nu este moartea, ci indiferenta între viata si moarte»”.
                        Trustul Media DESTEPTAREA a fost partener media al tuturor manifestarilor organizate in aceasta perioada. Expozitia este deschisa pâna pe 27 februarie 2012.
                        Gheorghe Baltatescu

                        Politistii aduna boschetarii de pe strazi

                          Oamenii strazii vor primi sprijin din partea autoritatilor locale in zilele cu temperaturi scazute. Politistii au obligatia ca in timpul patrulelor sa ia de pe strazii oamenii fara adapost si sa-i duca in locuri incalzite. In Bacau, singura locatie este centrul improvizat de la marginea orasului, unde locurile au fost suplimentate. Sunt insa si persoane care aleg sa se dezmorteasca in Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau.

                          Oamenii care nu au un acoperis deasupra capului vor primi sprijin din partea autoritatile pe timpul zilelor si noptilor in care se inregistreaza temperaturi cu mult sub zero grade in termometre. Ministerul Sanatatii a reactivat sistemul de masuri pentru prevenirea deceselor prin hipotermie pentru persoanele fara adapost si le-a cerut autoritatilor sa reia patrularile prin orase si sa ridice de pe strazi persoanele fara adapost. Acestea trebuie cazate in centre destinate oamenilor nimanui, iar in Bacau singura locatie este tabara de sinistrati de la Gheraiesti. Politistii locali au inceput deja transportul acestora si cazarea lor in baracile metalice. „Noi deja am inceput patrularile, atât ziua cât si noaptea. Am ridicat trei oameni ai strazi care se aciuasera in zona Pietii Nord, si i-am dus in tabara. S-a suplimentat si numarul de containere, iar acum pot fi adapostite in jur de 30 de persoane”, a declarat Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau.

                          Unii prefera spitalul

                          O alta locatie preferata de cei fara adapost este Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. Este stiut faptul ca seara de seara, mai multi oameni ai strazi isi cauta motive pentru a ajunge aici. Unii solicita ambulanta pentru ca se simt rau, altii vin pur si simplu pentru a face o baie si a dormi la caldura pe un pat curat. Reprezentatii spitalului sunt obligati sa-i tina sub supraveghere pe tot timpul noptii, iar daca vor sa plece mai devreme atunci trebuie indrumati catre tabara de sinistrati. „Am avut doua cazuri care au stat 12 ore si noi am raportat la Ministerul Sanatatii, conform protocolului pe care-l avem. Nu au avut nevoie de ingrijiri medicale. Sunt oameni care nu au unde sta si care in principiu vin si stau pe holul de la Urgente”, a spus Mirela Romanet, purtatorul de cuvânt al SJU Bacau. Prognoza meteo pentru judetul Bacau anunta pentru zilele urmatoare temperaturi la fel de scazute.
                          Geta Panaite

                          Final de proiect

                          Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Bacau a pus punct vineri proiectului "DigitEgal: Utilizarea mediului electronic pentru a creste sansele gasirii unui loc de munca – sanse egale pentru toti somerii", finantat din Fondul Social European. Obiectivul proiectului care s-a derulat in Regiunea Nord-Est a fost acela de a sprijini imbunatatirea capacitatii de ocupare a somerilor tineri si a celor de lunga durata si facilitarea accesului la informatia digitalizata. Grupul tinta al proiectului a fost constituit din someri cu vârste cuprinse intre 16-25 de ani si cei cu un nivel redus al cunostintelor de utilizare a calculatoarelor. Prin proiect s-a creat o platforma web de instruire la distanta online in tehnici si metode de cautare a unui loc de munca si s-au creat sase centre de acces pentru someri in judetele din regiune. Peste 1100 de persoane au participat la activitatile de informare si consiliere profesionala, alte 664 la cursurile de instruire online in metode de cautare a unui loc de munca si peste 1300 de someri au fost inscrisi in baza de date cu somerii din regiune care intâmpina dificultati la angajare din cauza lipsei de pregatire in lucrul la calculator. Din judetul Bacau au participat circa 30 de persoane. Bugetul total alocat acestui proiect a fost de peste 2 milioane de lei, iar perioada de derulare – 15 luni.
                          Andreea Gavrila

                          Peste 10.000 de persoane si-au gasit job prin AJOFM

                            Peste 13.000 de persoane din judetul Bacau nu aveau un loc de munca la finalul anului 2011. Potrivit datelor Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM), doar 6.500 primesc somaj. Pentru a mai reduce din numarul mare de someri sau pentru a-i ajuta pe o parte din ei sa se recalifice, institutia a implementat si in 2011 un program de ocupare a fortei de munca.

                            La finalul anului trecut rata somajului in judetul Bacau a coborât la 6,11 la suta. Dar la inceputul lui 2011, numarul somerilor era mult mai mare, depasind chiar, in luna februarie, 19.000 de bacauani. Pentru ca numarul lor sa scada Agentia a implementat un program de ocupare a fortei de munca. "Am reusit in 2011 sa incadram prin aceste masuri active 10.178 de persoane – mare parte, 8.518 persoane prin servicii de mediere. Am gasit un loc de munca si pentr 420 de someri peste 45 de ani sau intretinatori unici de familie. Totodata, suntem bucurosi ca 96 de absolventi au reusit sa isi gaseasca un job si am incadrat si 17 persoane in baza acelor contracte de solidaritate – mare parte sunt persoane care au parasit sistemul de protectie sociala", a explicat directorul AJOFM, Ioan Silitra.

                            Nereusite

                            Din pacate, in 2011, agentia nu a reusit sa incadreze niciun somer care mai avea 3 ani pâna la pensie, desi planul era de a da de lucru la cel putin zece persoane. Aceeasi situatie se aplica si pentru incadrarea persoanelor cu handicap. Desi planul trasat de Agentia Nationala era de incadrare a cinci persoane, nici un angajator din judetul Bacau nu a luat in considerare anul trecut angajarea unei persoane cu dizabilitati. Anul acesta, programul de ocupare va avea alte obiective. "Ne vom axa pe incadrarea tinerilor absolventi, mai ales ca 20 la suta din someri sunt tocmai absolventii. In plus, in 2012 ni s-a transmis ca 15 la suta din bugetul alocat acestor masuri active va fi cheltuit pe programe de ocupare a populatiei de etnie roma", a mai spus Silitra. Ocuparea persoanelor din mediul rural si a somerilor de lunga durata ramâne in continuare un obiectiv. Interesul este ca perioada in care somerii de lunga durata iau indemnizatie sa fie cât mai scurta si sa fie incadrati in munca. Din bugetul total alocat agentiei anul trecut de 72 de milioane de lei, 3,7 au fost alocate pentru aceste masuri active.
                            Andreea Gavrila

                            La capitolul masuri active intra si alocatiile pentru somerii care se incadreaza in munca inainte de expirarea somajului. Anul trecut, 534 de persoane au primit o astfel de alocatie. In total, cheltuiala pe acest segment a fost 743.021 lei. Si angajatorii care au incadrat absolventi au primit o subventie de la stat. In total, in 2011, 96 de absolventi si-au gasit de munca, iar statul a cheltuit pentru incadrarea lor 733.170.

                            79 de absolventi de invatamânt care au beneficiat de prima incadrare au incasat si 69.774 lei.

                            Distractie garantata pe partia TNT Club Sport

                              Iarna si-a intrat in sfârsit in drepturi, iar bacauanii au in sfârsit un loc unde sa practice sporturi de iarna.
                              Cu sloganul “Enjoy and Relax”, TNT Club Sport a deschis prima pârtie privata din judetul Bacau, unde cei indragostiti de sezonul rece pot petrece câteva ore in compania prietenilor, distrându-se la maximum.
                              Pârtia TNT este situata pe strada Arcadie Septilici nr.3-5 si este deschisa zilnic pentru cei care vor sa se dea cu sania, placa sau pentru schiorii incepatori. Pârtia are o lungime totala de 200 de metri, o latime de 45 de metri si beneficiaza de nocturna si tunuri de zapada, pentru cei care vor sa se relaxeze la sanius dupa o zi lunga la birou si vin dupa ora 17. De altfel, in timpul saptamânii, pârtia este deschisa intre orele 17-24, iar in weekend intre orele 10 si 24.
                              Copiii, si nu numai, beneficiaza de atentia supraveghetorilor de pârtie, iar pentru siguranta tuturor, urcarea pe pârtie se face printr-o zona special amenajata. Cei care nu au propria sanie, pot inchiria una de la receptie. Atentie, insa, daca veniti de acasa cu sania, nu sunt permise saniile de metal.
                              La baza pârtiei clientii se pot odihni in zona de terasa de iarna, deschisa, se pot incalzi cu un pahar de vin fiert cu muzica buna pe fundal si pot savura mici si cârnaciori pregatiti pe loc de bucatari priceputi, toate la preturi accesibile. Toaletele se gasesc tot in aceasta zona. Cei care vor sa se incalzeasca pot intra si la restaurantul din incinta clubului, unde pot servi un prânz sau cina si pot sta de povesti cu prietenii. Pentru grupuri de 7-8 persoane, TNT Club Sport pune la dispozitie si un mijloc de transport gratuit, iar cei care vin cu masina personala au la dispozitie 100 de locuri de parcare.
                              Distractia de la sanius poate continua in baza sportiva, unde sunt disponibile terenuri acoperite si incalzite de fotbal, tenis de câmp, tenis cu piciorul, tenis de masa, baschet. Doamnele pot merge la Tae Bo, pilates, aerobic, sauna sau se pot relaxa in zona de snack-bar, unde au un meniu variat din care pot alege un cocktail savuros.
                              „Am creat in Bacau un loc unde se poate relaxa intreaga familie. La pârtia TNT Club Sport este mai frumos decât la Predeal, pentru ca oferim servicii de o calitate superioara la preturi accesibile. Va asteptam sa va convingeti de acest lucru”, a declarat patronul Daniel Rusu.
                              Accesul pe pârtie costa 6 lei de persoana daca aveti propria sanie si 10 lei de persoana, pret in care este inclusa si inchirierea unei sanii sau placi.
                              Informatii suplimentare se pot gasi pe site-ul www.tntclubsport.ro si la numarul de telefon 0746/356.088.
                              Andreea Gavrila

                              Premiera piesei „Avarul” a smuls ropote de aplauze

                              Duminica seara, sala Teatrul Municipal Bacovia s-a umplut de spectatorii veniti sa asiste la premiera piesei „Avarul” de Moliere, in regia lui Dumitru Lazar Fulga. Harpagon, personajul principal, a fost interpretat magistral de actorul bacauan Stefan Ionescu. Distributia a fost intregita de Dumitru Rusu in rolul lui Ceant, Daniela Vrânceanu in rolul Elizei, Bogdan Matei ca Valeriu, Alina Simionescu in pielea personajului Mariana, Stefan Alexiu ca Anselm, Firuta Apetrei in rolul Frosina, Corina Goranda ca Jacqueline, Valentin Braniste – La Fleche si Roxana Mârza in rolul procurorului. Comedia in cinci acte „a vorbit” publicului despre teme de actualitate, cum sunt zgârcenia si goana dupa avere, intr-o interpretare unica, care a stârnit hohote de râs, nu doar aplauze repetate. Povestea familiei lui Harpagon a tinut publicul cu sufletul la gura, in asteptarea deznodamântului care a fost unul fericit. Conflictele si rasturnarile de situatie au facut deliciul acestei piese. Scenografia a fost semnata de Cristina Ciobanu.
                              „Sper ca piesa a ridicat intrebari publicului, poate i-a oferit si raspunsuri. Sper ca le-a placut, mai ales ca aceasta piesa, la fel ca oricare alta este copilul nostru, pe care sper ca publicul sa il adopte”, a declarat directorul teatrului, Adrian Gazdaru. Spectacolul se va mai juca duminica, 5 februarie, dar apoi va intra in fluxul normal si va fi jucat si in deplasarile echipei de la teatru. Conducerea institutiei pregateste in perioada urmatoare si o premiera a Teatrului de Animatie.
                              Andreea Gavrila

                              Arhitectura taraneasca, ilustrata la Colegiul de Arte

                                Clasa a XI-a de arhitectura a Colegiului National de Arta "George Apostu" a sustinut, la sfârsitul saptamânii trecute, prezentarea proiectelor realizate in decursul primului semestru de studiu pe aceasta specializare. Lucrarile s-au concentrat pe arhitectura traditionala taraneasca, descrisa de elevi ca "cea mai expresiva forma de creatie a vechilor societati rurale". Prezentarea a fost introdusa printr-un montaj video realizat de participanti prin care au evidentiat eforturile depuse si experienta acumulata care a contribuit la dezvoltarea lor personala. In continuare, elevii si-au sustinut pe rând proiectele printr-o prezentare orala a proiectului desenat propriu-zis si a machetei. "Când m-am apucat de realizarea proiectului in octombrie, finalizarea acestuia si prezentarea pareau foarte indepartate. Nu mi-am imginat ca voi avea aceasta satisfactie atât de mare si sentimentul de multumire de sine. Toata munca a fost din pasiune", a spus eleva Ioana Gherghel. "Acest proiect a fost pentru mine o provocare, o experienta prin care am dobândit cunostinte semnificative despre originile arhitecturii românesti. Mi-a pus la incercare creativitatea si cred ca am reusit sa-mi depasesc limitele", a explicat si eleva Sorina Brasoveanu.
                                Andreea Gavrila

                                ULTIMELE ȘTIRI