Acasă Blog Pagina 4808

Dusmanie in Asociatia 100A Prieteniei

    Batalie pentru sefie

    In Asociatia de proprietari 100 A Prieteniei se duce de câtiva ani o lupta pentru putere. Partile au ajuns si in instanta, s-a terminat un proces, exista o hotarâre judecatoreasca, dar apele tot nu s-au linistit. Nici reprezentantii Primariei Bacau, din pozitia lor de indrumatori ai asociatiilor de proprietari, nu pot aplana neintelegerile.


    Conflictul din Asociatia de proprietari 100 A Prieteniei are radacini vechi. In 2007, aici s-a schimbat conducerea. Presedinte a fost aleasa Daniela Nica, iar in comitet, printre altii, Georgeta Simileac. La scurt timp, acestea au intrat in conflict cu Cristina Miftode, administrator al asociatiei din anul 2002. „Noi am acceptat sa conducem asociatia fara a fi platite, numai din dorinta de a face ordine, ne-a declarat Daniela Nica. Când am fost noi alese, la asociatie era un cenzor. Dupa un timp, administratorul a angajat alt cenzor, fara a avea aprobarea comitetului executiv al asociatiei. I s-a dat o sanctiune cu avertisment. Ulterior si-a marit salariul tot fara acceptul comitetului. Am hotarât sa facem o verificare financiara, fiindca trecuse mult timp de la ultima expertiza contabila. Administratorul a refuzat sa ne predea documentele, pretextând ca acestea au fost verificate de primarie.”

    Au ajuns in instanta

    In aprilie 2009 a avut loc adunarea generala a asociatiei. Daniela Nica spune ca atunci administratorul si-a adus niste locatari care erau de partea sa si a provocat un scandal. „Desi chemasem si politia sa participe la adunare, a trebuit sa plec, fiindca am fost incoltita, povesteste Daniela Nica. Sepoate vedea in procesul verbal al adunarii cum se schimba scrisul la jumatatea unei pagini. Intâi este al meu, apoi al Cristinei Miftode. Dupa ce am parasit sala, s-a ales un comitet executiv nou si alt presedinte.” Georgeta Simileac, membru in comitetul executiv schimbat, nu a acceptat rezultatul adunarii generale. A dat asociatia de proprietari in judecata. In august 2011 a primit hotarârea judecatoreasca prin care se anuleaza cele decise in adunarea generala din aprilie 2009. „Este hotarâre definitiva si irevocabila, declara Georgeta Simileac. Aceasta inseamna ca ne intoarcem la situatia anterioara adunarii generale, cu Daniela Nica presedinte, iar eu membru in comitetul executiv.”

    Acuzatiile curg

    Au trecut câteva luni de când instanta s-a pronuntat, iar cele doua locatare din Asociatia 100 A Prieteniei sustin ca sunt impiedicate sa isi exercite functia de presedinte, respectiv membru in comitet. „Fostul presedinte a predat documentele de functionare a asociatiei, dar administratorul nici nu ne permite accesul in sediu, a declarat Daniela Nica. Pe 30 noiembrie 2011 i-am cerut sa ne prezinte documentele financiar-contabile, pentru a face o expertiza contabila. Refuza.” Comitetul executiv a decis si rezilierea contractului de prestari servicii al cenzorului. Acesta a fost instiintat prin posta. Desi a confirmat ca a primit instiintarea, cenzorul isi continua activitatea in asociatie. Daniela Nica si Georgeta Simileac fac dovada ca pe 6 ianuarie 2012 au invitat-o pe Cristina Miftode la o sedinta pe 14 ianuarie. „Comunicam numai prin posta, cu confirmare de primire, declara Georgeta Simileac. A refuzat sa primeasca scrisoarea. Face numai ce vrea: si-a luat concediu de odihna fara aprobarea comitetului executiv, a afisat liste de plata gresite. Pe mine m-a incarcat cu o mie de lei la plata si mi-a trecut penalitati desi aveam suma data in avans la intretinere. Eu am sesizat si mi-a pus apoi in cutia postala lista corecta. Cine stie câte alte liste sunt gresite dar locatarii nu observa?”

    Administratorul nu recunoaste conducerea

    Administratorul Cristina Miftode nu le recunoaste pe cele doua locatare ca fiind presedinte si membru in comitetul executiv. „Chiar daca au hotarâre judecatoreasca, nu inseamna ca mai sunt in functie dupa doi ani. Ar trebui sa se faca alegeri, dar nu are cine convoca adunarea generala. Nu exista comitet executiv. Daca doamna Nica se considera presedinte de ce nu convoaca adunare generala? De ce nu-si fac treaba? Si locatarii cu care am vorbit spun ca nu au dreptul sa mai conduca asociatia, chiar daca au luat stampila de la fostul presedinte.” In ceea ce priveste listele de plata, administratorul spune ca „a fost o simpla greseala”.

    Primaria recomanda adunare generala

    Viorica Cretu, de la biroul pentru asociatii de proprietari din Primaria Bacau, este la curent cu scandalul din aceasta asociatie. „Cred ca solutia aici este sa se faca adunare generala, iar locatarii sa decida cine va conduce asociatia. Cele doua locatare insista sa faca o expertiza contabila. Eu pot sa spun ca am verificat situatia asociatiei pe trei luni si nu este critica. Exista documente contabile, se pot verifica, exista cenzor. Acesta a fost ales de administrator si nu stiu daca este normal asa.” Administratorul are insa un punct foarte vulnerabil: ii lipseste atestatul. „Nu are asa ceva, confirma Viorica Cretu, dar nu eu pot cere desfacerea contractului sau de munca, ci comitetul.” In timp ce in asociatie se duc lupte de orgolii, de administrarea acesteia pare sa nu se ocupe nimeni. In plin ger, mai multe apartamente au ramas fara caldura de la CET si nimeni nu stie de ce.
    Doina Mincu

    Copii care nu au copilarie

      Suflete chinuite

      Se spune ca iarna este un anotimp indragit de cei mici. Saniusul, bulgareala din fata blocului sau un om de zapada facut cu prietenii, sunt motive suficiente sa-i incânte venirea iernii. Sunt insa si copii care nu se bucura de anotimpul rece. Este si cazul a patru micuti care impreuna cu parintii lor traiesc in conditii greu de imaginat, intr-o camera improvizata de la marginea Bacaului. Gaurile din pereti le-au astupat cu haine, iar plafonul risca sa le cada in cap in orice moment. Dorm toti in acelasi pat si se incalzesc la o soba cu plita. Nu o fi o casa adevarata, dar pentru ei este mult mai bine decât sa stea sub cerul liber.

      Undeva la marginea Bacaului, la granita cartierului Letea cu Izvoare, intr-un fost grajd de animale, si-a facut un adapost familia Duculescu. Patru copii, cu vârste cuprinse intre 3 si 12 ani, si parintii lor traiesc in conditii greu de imaginat. Intr-o camera de câtiva metri patrati, in care nu au incaput mai mult de un pat si o masa, dorm, manânca si se spala. Nu au energie electrica, iar de apa curenta nici nu poate fi vorba. Pâna acum vremea a tinut cu ei, iarna a fost blânda, dar de când au scazut temperaturile si copii parca sunt ceva mai tristi. Ei nu se pot bucura de zapada de afara, asa cum o fac ceilalti micuti de vârsta lor. Nu se duc la sanius si nici nu fac om de zapada. Se ascund toti sub aceeasi plapuma si isi roaga mama sa caute mai multe lemne pentru a le pune foc. „Am venit aici de un an. Am mai stat si inainte, dar când au inceput sa le darâme ne-am dus sub tevi, ceva mai incolo. Când am vazut ca au lasat zidurile astea in picioare am amenajat noi o camaruta. Am pus niste usi si in loc de acoperis am facut un plafon din scânduri si nailon. Pentru iarna am facut o soba cu plita si asa stam cu totii. Este greu, dar ce sa facem, unde sa ne ducem”, spune Marcela Duculescu.

      Ii place sa mearga la scoala

      Andrei Duculescu, are 7 ani si este in clasa I. Merge cu drag la scoala, iar când vine acasa ii arata ce a invatat si fratelui mai mare, de 12 ani, care nu este inscris la nicio unitate de invatamânt. Nu are are certificat de nastere, iar dascalul sau este Andrei. Baietelul isi face temele pe o masuta, lânga soba, iar atunci când este prea frig isi amenajeaza un birou chiar in pat. Are caiete ordonate, iar in carnet numai calificative de bine. „Imi place sa merg la scoala. Am note bune. Vreau sa invat ca sa ma fac mare. Sa fiu mare”, spune Andrei.
      Vineri, copilul a lipsit de la scoala, la fel si fratiorul mai mic, care merge la gradinita. O raceala puternica i-a tintuit pe toti la pat. Nu au bani de medicamente si asteapta ca boala sa treaca de la sine. Putinul venit se duce pe haine si mâncare. Cartofii si fasolea isi fac mereu loc in meniul lor, iar de carne nu poate fi vorba decât la sarbatori. „Traim din 80 de lei alocatia copiilor si 300 de lei, salariul sotului, de la Spatii Verzi. Mai cumparam de incaltat, haine. Mâncarea de baza sunt cartofii si fasolea. Carne n-am mai gatit de la Craciun si astepta Pastele. Nu avem noi bani sa dam mereu pe carne”, spune Marcela.
      Geta Panaite

      Stavarache pune streangul la gatul contribuabilului bacauan: Primaria Bacau se imprumuta electoral cu 150 milioane de lei

        Municipiul Bacau pare sa fi ajuns in proprietatea BCR. Cel putin asta e concluzia care se desprinde in urma imprumuturilor bancare angajate, in ultimii 6 ani, de administratia Stavarache. Pe 20 ianuarie 2012, municipalitatea a publicat un anunt de intentie privitor la contractarea unui nou credit, in valoare de pâna la 150 milioane lei (!). Este cea mai mare cerere de finantare din istoria Bacaului. Potrivit anuntului de intentie, banii vor fi dirijati spre finantarea constructiei Spitalului Municipal, precum si spre refinantarea unui imprumut mai vechi luat de Primaria Bacau de la BCR, in toamna lui 2009. Motivele pentru care edilii au recurs la ideea unui nou imprumut sunt cel putin dubioase, in conditiile in care obiectivul spitalicesc amintit e finalizat in proportie de 70 – 80 la suta, aparatura medicala fiind deja cumparata.

        Administratia Stavarache pregateste contractarea celui mai mare imprumut bancar din istoria Bacaului. In urma cu o saptamâna, municipalitatea a publicat pe siturile de achizitii electronice un anunt de intentie privind realizarea unui credit de pâna la 150 de milioane lei (aproximativ 35 de milioane de euro). Banii imprumutati din banca urmeaza sa fie folositi la refinantarea unui credit mai vechi, contractat de municipalitate de la BCR in septembrie 2009, precum si la finantarea lucrarilor la Spitalul Municipal. Argumentele enuntate de edili in sprijinul noului imprumut sunt, insa, indoielnice in conditiile in care obiectivul medical e finalizat in proportie de aproximativ 80 la suta, iar aparatura de specialitate (mobilier, aparatura medicala, ustensile etc) este deja achizitionata. In decembrie 2011, in cadrul unei sedinte a Consiliului Local (CL), primarul Romeo Stavarache anunta ca municipalitatea pregateste contractarea unui nou imprumut bancar. Edilul a opinat, la momentul respectiv, ca finalizarea lucrarilor la Spitalul Municipal ar necesita un efort financiar de pâna la 75 de milioane de lei.
        „Trebuie sa facem tot posibilul sa finalizam Spitalul Municipal. La ora actuala avem cam 70 la suta din lucrarile de la Spitalul Municipal executate. Cautam solutii pentru a avea acesti bani cu care sa terminam lucrarile, intre 60 si 75 de milioane de RON au mai ramas de executat. Vom incerca sa gasim solutii. O parte din bani vor fi din bugetul local, dar o alta parte vor fi – cu siguranta – dintr-un credit”, declara acesta in sedinta CL amintita (n.r. – vezi articol: „Imprumut de 75 de milioane lei pentru finalizarea Spitalului Municipal”).

        Cum se eludeaza CL

        Noul credit pe care edilii intentioneaza sa-l contracteze va avea o perioada de maturitate de maxim 20 de ani, potrivit informatiilor existente pe siturile de achizitii publice. Anuntul de intentie, publicat de municipalitate pe 20 ianuarie 2012, consemneaza debutul procedurii de achizitie publica. Aceasta are loc fara acceptul prealabil al consilierilor locali, sedinta CL in care va fi dezbatuta oportunitatea contractarii creditului fiind programata abia marti, 31 ianuarie. Volumul indatorarii presupus de noul credit ar fi reclamat, in plus, si o dezbatere publica privitoare la modul in care municipalitatea a cheltuit banii obtinuti din imprumuturile anterioare. Nici acest deziderat nu a fost implinit.

        Datorie publica „stratosferica”

        Inventarul creditelor facute de municipalitate in ultimii 6 ani contine cifre cel putin ingrijoratoare. Intre 2006 si 2010, Primaria a contractat 3 imprumuturi bancare si un credit obligatar. In iulie 2006, administratia Stavarache a imprumutat 5 milioane de euro de la BERD pentru cofinantarea constructiei depozitului de deseuri. In acelasi an, municipalitatea a realizat un credit obligatar in suma de peste 25 de milioane euro prin intermediul Raiffeisen Capital& Investment. In total, numai in 2006, Primaria Bacau a imprumutat peste 30 de milioane de euro plus dobânzile aferente.
        In 2009, edilii au recidivat. Municipalitatea a mai imprumutat alte 57,5 milioane lei de la BCR, credit extins la peste 81 de milioane lei prin imprumutul de 23,7 milioane aprobat pe 10 noiembrie 2010. In intervalul 2009-2010, municipalitatea s-a indatorat la banci cu peste 20 de milioane de euro. La aceasta suma se mai adauga un credit tip „revolving”, aprobat de consilierii locali in luna mai, in suma de 7,5 milioane de euro. Convertite in lei, cele aproximativ 60 de milioane de euro – imprumutate de administratia Stavarache intre 2006 si 2010 – dau o cifra naucitoare: 240 de milioane lei (2400 de miliarde lei vechi). La aceasta suma se adauga alte zeci de milioane de euro, constând in dobânzi si comisioane bancare (n.r. – vezi articolul: „Imprumuturile Primariei ne-au costat anul trecut 200 de miliarde de lei vechi”). Tabloul datoriei publice a municipiului Bacau urmeaza sa fie completat de creditul masiv ce va fi aprobat de CL in sedinta de la sfârsitul acestei luni.

        Stavarache si demisia „smiorcaita”

        In vara lui 2004, imediat dupa locale, edilul Bacaului a anuntat ca intentioneaza sa demisioneze din functia abia dobândita, pe motiv ca datoriile municipalitatii ar face imposibila guvernarea Bacaului. Ulterior, Stavarache a revenit asupra demisiei, decretând ca vrea sa ramâna „primarul bacauanilor”.
        „Ramân primar si duc mandatul pâna la sfârsit si fac tot posibilul ca bacauanii sa nu sufere. Bacauanii trebuie sa stie ca s-a cheltuit si angajat bugetul pe ani inainte, cu cheltuieli care nu au trecut prin Consiliul Local. Nu ma plâng, dar trebuie sa se stie situatia. Nu sunt las si nici incompetent”, afirma Stavarache pe 15 iulie 2004, la acel moment inca membru al PUR (n.r. – vezi articol: „Stavarache a renuntat la demisie”).
        In mai 2010, Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau si fost viceprimar in administratia Sechelariu, declara pentru cotidianul Desteptarea ca Stavarache a mostenit o datorie publica infima, de aproximativ 24 milioane lei (240 de miliarde lei vechi). „Datoriile erau de 240 miliarde de lei vechi la plecarea din Primarie. Erau lucrari efectuate la modernizarea drumurilor si ele trebuiau achitate. Nu era o metoda clasica de imprumutare, era un fel de credit furnizor care urma sa fie achitat. Oricum, bugetul cu care lucram era de multe ori mai mic decât acum. Era o solutie pentru a face drumuri in municipiul Bacau”, afirma Benea in mai 2010. In contrapartida, datoria publica a municipiului Bacau a ajuns la cote alarmante, in timpul celor doua mandate ale administratiei Stavarache. Nivelul exact al indatorarii ramâne unul dintre secretele bine pastrate de actualii edili (n.r. – vezi articolul: „120.000 de contribuabili trebuie sa returneze bancilor credite de peste 2400 miliarde de lei”).

        Aberatiile lui Leonard Padureanu, din 2009: „Peste doi ani, datele problemei vor fi altele. Piata se va stabiliza”

        In august 2009, cu o luna inainte de semnarea contractului de creditare cu BCR (pentru imprumutul de 57,5 milioane lei), Leonard Padureanu – administratorul public al municipiului – declara ca piata isi va reveni in urmatorii doi ani. Padureanu – la acel moment director economic al Primariei Bacau – afirma ca municipalitatea a obtinut ce si-a dorit prin contractul de creditare derulat cu BCR. „Daca vom rambursa in 20 de ani, pe cifrele actuale, costul total al creditului va fi de 57 de milioane lei (n.r. – dobânzi + comisioane aferente imprumutului). Pare o suma mare, dar in conditii de criza eu cred ca am obtinut ce ne-am propus. Consider ca piata se va stabiliza in timp. Peste vreo doi ani, datele problemei vor fi altele”, opina „economistul” Padureanu in august 2009 (n.r. – vezi articol: „Primaria ne inhama la jug: Credit impovarator pe umerii bacauanilor”).
        Lucian Bogdanel

        Codul galben de ger aduce obligatii pentru angajatori

          Cum temperaturile se anunta scazute in aceasta saptamâna, legea prevede un set de obligatii suplimentare pentru angajatori. Conform legii, in perioadele cu temperaturi extreme, angajatorii sunt obligati sa distribuie salariatilor care lucreaza in astfel de conditii ceai fierbinte intre jumatate si un litru de persoana), sa acorde pauze pentru refacerea capacitatii de termoreglare a temperaturii si sa asigure echipament individual de protectie.
          Daca angajatorii nu pot asigura aceste conditii speciale, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau ai salariatilor, trebuie sa reduca durata de lucru sau chiar sa întrerupa lucrul. Totusi, in cazul in care nu este posibila aceasta ultima varianta, trebuie asigurata continuitatea la locul de munca.
          Pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de munca ale salariatilor se mentin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în munca. La reluarea programului normal se va stabili o modalitate de recuperare a timpului nelucrat. Aceste masuri minimale de protectie a sanatatii salariatilor trebuie luate daca temperaturile extreme se mentin cel putin doua zile consecutiv.
          Potrivit OUG 99/2000, sanctiunile pentru angajatorii care nu se conformeaza pot fi amenzi de la 1.500 la 2.500 lei sau chiar sistarea activitatii firmei pâna la remedierea deficientelor constatate.
          Andreea Gavrila

          Masuri extreme la Ambulanta

            Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA) Bacau va lucra in aceasta perioada cu un numar sporit de echipaje, pentru a face fata solicitarilor. „Am decis sa ne marim capacitatea si chiar am rechemat angajati din concediu, ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, director medical al SJA. Am decis, de asemenea, ca in perioada 1-15 februarie sa nu mai aprobam plecari in concediu de odihna.” Masinile si echipajele au fost suplimentate atât in statia centrala, din Bacau, cât si in substatii. S-a asigurat dotarea cu medicamente si materiale sanitare, astfel incât sa se poata interveni in orice situatie creata de temperaturile scazute. Singura problema care nu a putut fi rezolvata a fost cea a masinilor care pleaca, de obicei, reci la solicitari. „Garajele in care le tinem nu ofera alte conditii. La Tirgu Ocna, de exemplu, nici macar nu avem o hala pentru masini, ci doar un acoperis”, a precizat dr. Colibaba.
            Doina Mincu

            Luna februarie debuteaza cu un targ

            In perioada 1-5 februarie 2012, Central Plaza gazduieste târgul de imbracaminte si incaltaminte. "Ofertele producatorilor si comerciantilor de imbracaminte si incaltaminte specifice sezonului rece trebuie sa tina cont de modificarile impuse de publicul larg, care doreste produse de calitate si preturi atractive, dar mai ales de inceperea la jumatatea lunii ianuarie a perioadei de lichidari de stocuri", a explicat Mihai Tulbure, directorul Camerei de Comert Bacau, care organizeaza evenimentul. Peste 60 de agenti economici au confirmat prezenta cu o gama larga de produse de imbracaminte si incaltaminte la produse pentru casa si alimentare. Programul de vizitare este zilnic, de la 10 la 19.30.
            Andreea Gavrila

            Sedinta CJ in care se imparte bugetul are loc marti

              Consilierii judeteni se reunesc in sedinta ordinara din aceasta luna marti, 31 ianuarie. Pe ordinea de zi primele doua puncte sunt si cele mai importante, respectiv aprobarea bugetului propriu al CJ si repartizarea pe unitati administrativ teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale statului pentru acest an. Totodata, consilierii vor avea la mapa proiecte de hotarâre privind aprobarea cotizatiilor la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara si la cea de Salubrizare. La aceeasi sedinta se vor aproba normele de venit pentru persoanele fizice care realizeaza venituri comerciale, indexarea taxelor de inchiriere a unor imobile aflate in domeniul public sau privat al judetului Bacau, actualizarea redeventelor anuale pentru cabinetele medicale. Un alt proiect foarte important de pe ordinea de zi vizeaza aprobarea contractarii unei finantari rambursabile interne in valoare de 60 de milioane de lei. Consiliul Judetean se va asocia cu municipiul Moinesti pentru realizarea mai multor obiective la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti. La aceeasi sedinta consilierii trebuie sa aprobe si Programul de transport public judetean de persoane prin curse regulate valabil pâna in aprilie 2013.

              Andreea Gavrila

              Portofel restituit

                Un jandarm de la Inspectoratul Judetean Bacau, care era de serviciu la Sectia Contencios admnistrativ a Tribunalului, a observat pe o banca dintr-o sala de judecata un portofel. In el era suma de 500 de lei, mai multe carduri bancare si legitimatii. „Dupa verificarile documentelor gasite, acesta apartinea unei avocate din Baroul Bacau, aceasta fiind contactata telefonic si confirmând bunurile aflate in portofel, indicând cu exactitate continutul acestuia. Ulterior, in prezenta unui martor asistent, i-a fost predat portofelul cu toti banii, documentele si celelalte bunuri”, a declarat mr. Sebastian Cretu, purtatorul de cuvânt al IJJ Bacau. Militarul a fost recompensat cu multumiri din partea avocatei, dar si a conducerii unitatii. (G.P.)

                Agresorul elevului din Corbasca a fost arestat

                  Barbatul care a dat buzna intr-o sala de curs, din satul Scarisoara, comuna Corbasca, si a lovit un elev cu o bâta in cap a ajuns dupa gratii. Politistii l-au retinut pe Ionel G. (38 de ani) si l-au dus in fata judecatorilor de la Judecatoria Bacau cu propunere de arestare preventiva pentru fapte comise cu violenta. Magistratii au emis, in acest week-end, pe numele sau mandat pentru 20 de zile. Reamintim ca in cursul zilei de joi, Cristian Tataru (15 ani), elev in clasa a VIII-a, a ajuns la spital in stare grava dupa ce a fost agresat de tatal unei fete care invata in aceeasi scoala. Cei doi s-au jucat cu zapada in una din pauze, insa copila a mers si s-a plâns parintelui. Omul a pus mâna pe o bâta si s-a mai oprit abia in sala de curs, unde si-a razbunat copilul de fata cu ceilalti minori si cu dascalul de la ora, care nu l-a putut opri. Baiatul a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis si a avut nevoie de ingrijrile medicilor. (Geta P.)

                  Jandarmii au intensificat actiunile in statiuni

                    Jandarmii de la Postul Montan Slanic Moldova si de la Postul Statiune Balneoclimaterica Târgu Ocna au intensificat actiunile, in special in zonele fecventate de turisti, fiind pregatiti sa intervina in orice situatii de urgenta. Având in vedere temperaturile extrem de scazute inregistrate in ultimele zile, dar si prognoza deloc imbucuratoare pentru aceasta saptamâna, jandarmii montani le recomanda turistilor sa nu se aventureze pe trasee necunoscute, pentru a nu fi implicati in evenimente nedorite. „Acestia trebuie sa se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, conditiilor climaterice locale si sa consulte prognoza meteo inainte de a pleca in drumetii. Sa aibe echipament adecvat zonei de munte, lanterna, rucsac si trusa de prim ajutor, sac de dormit. Sa foloseasca numai traseele marcate si sa urmeasca marcajele de pe traseu. Sa nu porneasca in drumetii dupa ce au consumat bauturi alcoolice si sa echipeze autoturismele pentru iarna”, spune mr. Sebastian Cretu, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Bacau. Cei care se ratacesc sau sufera accidente pe munte sunt sfatuiti sa apele de urgenta 112 si sa solicite interventia jandarmilor. (G.P.)

                    Fotbal: Il trage „Ata” in Austria

                    Florin Lovin va pleca astazi la Viena, fiind ofertat de o formatie de prima liga din "Tara Valsului"

                    Doua zile de antrenamente

                    Dupa o saptamâna de antrenamente alaturi de echipa care l-a lansat in fotbalul mare, FCM Bacau, mijlocasul Florin Lovin va pleca astazi in Austria, la Viena, in cautarea unui nou angajament. "Intr-adevar, sunt in discutii cu o formatie din prima liga austriaca. Antrenorul ma cunoaste de pe vremea când evoluam in Germania, imi stie potentialul, insa vrea sa vada daca sunt acelasi jucator. Prin urmare, ma voi antrena doua zile cu echipa, timp in care tehnicianul se va edifica in privinta formei mele fizice. Daca totul e in regula, batem palma", a marturisit Lovin, care a evoluat in toamna la formatia Kerkyra, din Grecia.

                    Patru luni fara salariu

                    Desi semnase pe doua sezoane cu Kerkyra, "Ata", asa cum mai este cunoscut Lovin, si-a reziliat contractul in aceasta iarna. Motivul? "Dupa cum se stie, situatia din Grecia este una dificila, existând jucatori neplatiti de mai bine de un an. In ceea ce ma priveste, n-am vazut niciun ban timp de patru luni, astfel incât la finalul turului am cazut de comun acord cu conducerea clubului ca e mai bine sa ne despartim". Lovin are insa si amintiri frumoase din Grecia: "Cele mai bune meciuri ale mele au fost facute in compania unor adversari redutabili precum Panathinaikos si PAOK, iar din punct de vedere familial, perioada petrecuta la Kerkyra a fost mai mult decât placuta".

                    Amintiri de pe "Allianz Arena"

                    In aceasta iarna, Lovin s-a aflat in discutii cu mai multe echipe. "Când esti jucator liber, esti asaltat cu telefoane de impresari, insa putini se dovedesc corecti. Discutii si variante au fost multe, insa, practic, oferte concrete au existat doar din Rusia si România. Am lasat aceste oferte in stand-by deoarece imi doresc mult sa ajung din nou la o echipa din Vestul Europei", a declarat mijlocasul de 30 de ani, care a evoluat timp de doua sezoane (2009-2011) la Munchen 1860: "Daca nu m-as fi accidentat, cred ca altfel s-ar fi derulat lucrurile la Munchen. Oricum, am invatat mult in Germania, pot spune ca m-am disciplinat enorm, iar faptul ca meciurile de acasa le jucam pe Allianz Arena, ramâne o amintire de neuitat".

                    Golul cu Poli Timisoara

                    Indiferent unde va juca din aceasta iarna incolo, Lovin nu-si uita fostele echipe din România, FCM Bacau si Steaua. "De la Steaua, mai vorbesc doar cu Bicfalvi; e singurul care a ramas de pe vremea mea. Le doresc multa bafta in Europa: cred ca ar putea reface traseul din 2006, atunci când noi am fost la un minut de calificarea in finala Cupei Uefa. Daca vor avea sprijinul fanilor, sunt convins ca vor trece de Twente", a spus "Ata", care nu exclude varianta de a-si incheia cariera la echipa la care s-a lansat: FCM Bacau. "Deocamdata, vreau sa le multumesc celor din conducere si lui nea’ Ghita Poenaru ca mi-au permis sa ma antrenez in aceasta perioada cu echipa. M-a impresionat unitatea de grup a baietilor, dar si calitatitatile lor fotbalistice. E un lot de perspectiva", a marturisit cel ce considera golul marcat in poarta lui Poli Timisoara, in toamna lui 2004, drept cea mai frumoasa amintire a sa in tricoul galben-albastru.

                    Afacere de succes

                    Si daca tot am amintit de tricouri, sa spunem ca Florin Lovin a facut cadou FCM-ului doua seturi complete de echipament toamna trecuta. "Am pus pe picioare o afacere on line cu echipament sportiv, iar faptul ca mi-am putut demonstra mie insumi ca pot face si altceva decât sa joc fotbal reprezinta o mare satisfactie. Având in vedere ca afacerea are succes, bucuria este una dubla. Din februarie, voi deschide un showroom in Bacau, ceea ce inseamna ca www.ghetedefotbalonline.ro a devenit un brand si a trecut la nivelul urmator. Voi continua si parteneriatul cu FCM Bacau, urmând sa trimitem intr-un timp cât mai scurt treningurile de reprezentare", a concluzionat Florin Lovin.
                    Dan Sion

                    Handbal masculin / Liga Nationala: Poarta inchisa

                    "Studentii" au stabilit unul dintre recordurile turului: cel mai mic numar de goluri primite intr-un meci

                    CSM Ploiesti – Stiinta MD Bacau 12-25 (7-14)

                    Prima deplasare a anului, ultimul meci al turului si o premiera la nivel de campionat. "Studentii" au incheiat in forta o jumatate de sezon de argint si au realizat totodata un record al actualei stagiuni, primind cele mai putine goluri raportat la aproximativ 90 de meciuri jucate per total in Liga Nationala 2011-2012. Pe terenul penultimei clasate, Stiinta Municipal Dedeman a facut legea de la inceput pâna la sfârsit, excelând in compartimentul defensiv. Gazdele au gasit poarta Bacaului inchisa si nu au reusit sa inscrie decât 12 goluri in 60 de minute, in timp ce elevii lui Eliodor Voica si-au luat punctele si-au plecat: 1-5 (‘7), 4-7 (’12), 6-12 (’25), 10-18 (’40), 11-24 (’55).
                    Stiinta MD Bacau: Laufceac, Tamas, Tevzadze – B. Voica (5), Rotaru (4), M. Bondar (4), Ghita (3), G. Bujor (3), Dospinescu (2), Kurilenko (2), Paunica (1), Iancu (1).
                    Alte rezultate: "U" Cluj – Dinamo Municipal Calarasi 26-26, CSM Satu Mare – Politehnica Timisoara 28-27, Steaua – CS Caras Severin 28-34, Pandurii Tg Jiu – CSU Suceava 26-28. Partida HCM Constanta – CSM Bucuresti a fost amânata, iar meciul Potaissa Turda – HC Odorhei s-a desfasurat aseara, dupa inchiderea editiei. (Dana P.)

                    Programul returului

                    Etapa a XIV-a (5 februarie)
                    CSM Satu Mare – HCM Constanta     (in tur 23-38)
                    CSM Ploiesti – Poli Timisoara (25-24)
                    Pandurii Tg Jiu – Stiinta MD Bacau (30-33)
                    "U" Cluj – CSU Suceava (25-25)
                    Potaissa Turda – Dinamo (28-28)
                    Steaua – HC Odorhei (26-28)
                    CSM Bucuresti – CS Caras Severin (32-26)

                    Etapa a XV-a (12 februarie)
                    HCM Constanta – CSM Ploiesti (36-24)
                    CSM Satu Mare – CSM Bucuresti (32-27)
                    HC Odorhei – CS Caras Severin (24-25)
                    Dinamo Calarasi – Steaua (26-20)
                    CSU Suceava – Potaissa Turda (28-25)
                    Stiinta MD Bacau – "U" Cluj (37-31)
                    Poli Timisoara – Pandurii Tg Jiu (21-25)

                    Etapa a XVI-a (19 februarie)
                    CSM Ploiesti – CSM Satu Mare (22-22)
                    Pandurii Tg Jiu – HCM Constanta (31-42)
                    "U" Cluj – Poli Timisoara (25-26)
                    Potaissa Turda – Stiinta MD Bacau (26-31)
                    Steaua – CSU Suceava (23-30)
                    CS Caras Severin – Dinamo (28-33)
                    CSM Bucuresti – HC Odorhei (21-26)

                    Etapa a XVII-a (26 februarie)
                    Dinamo – HC Odorhei (27-35)
                    CSU Suceava – CS Caras Severin (22-26)
                    Stiinta MD Bacau – Steaua (35-28)
                    Poli Timisoara – Potaissa Turda (24-27)
                    HCM Constanta – "U" Cluj (38-27)
                    CSM Satu Mare – Pandurii Tg Jiu (27-35)
                    CSM Ploiesti – CSM Bucuresti (23-28)

                    Etapa a XVIII-a (4 martie)
                    Pandurii Tg Jiu – CSM Ploiesti (24-21)
                    "U" Cluj – CSM Satu Mare (25-29)
                    Potaissa Turda – HCM Constanta (27-43)
                    Steaua – Poli Timisoara (15-28)
                    CS Caras Severin – Stiinta MD Bacau (26-36)
                    HC Odorhei – CSU Suceava (34-34)
                    CSM Bucuresti – Dinamo (22-24)

                    Etapa a XIX-a (11 martie)
                    CSU Suceava – Dinamo (27-29)
                    Stiinta MD Bacau – HC Odorhei (33-39)
                    Poli Timisoara – CS Caras Severin (21-23)
                    HCM Constanta – Steaua (34-20)
                    CSM Satu Mare – Potaissa Turda (20-28)
                    CSM Ploiesti – "U" Cluj (17-26)
                    Pandurii Tg Jiu – CSM Bucuresti (31-27)

                    Etapa a XX-a (18 martie)
                    "U" Cluj – Pandurii Tg Jiu (25-31)
                    Potaissa Turda – CSM Ploiesti (29-16)
                    Steaua – CSM Satu Mare (23-32)
                    CS Caras Severin – HCM Constanta (18-30)
                    HC Odorhei – Poli Timisoara (24-26)
                    Dinamo – Stiinta MD Bacau (27-30)
                    CSM Bucuresti – CSU Suceava (25-30)

                    Etapa a XXI-a (25 martie)
                    Stiinta MD Bacau – CSU Suceava (28-19)
                    Poli Timisoara – Dinamo (19-21)
                    HCM Constanta – HC Odorhei (34-32)
                    CSM Satu Mare – CS Caras Severin (23-31)
                    CSM Ploiesti – Steaua (31-24)
                    Pandurii Tg Jiu – Potaissa Turda (25-26)
                    "U" Cluj – CSM Bucuresti (22-30)

                    Etapa a XXII-a (22 aprilie)
                    Potaissa Turda – "U" Cluj (26-27)
                    Steaua – Pandurii Tg Jiu (36-38)
                    CS Caras Severin – CSM Ploiesti (26-26)
                    HC Odorhei – CSM Satu Mare (35-27)
                    Dinamo – HCM Constanta (31-36)
                    CSU Suceava – Poli Timisoara (21-27)
                    CSM Bucuresti – Stiinta MD Bacau (23-32)

                    Etapa a XXIII-a (29 aprilie)
                    Poli Timisoara – Stiinta MD Bacau (22-25)
                    HCM Constanta – CSU Suceava (35-28)
                    CSM Satu Mare – Dinamo (28-26)
                    CSM Ploiesti – HC Odorhei (27-27)
                    Pandurii Tg Jiu – CS Caras Severin (26-32)
                    "U" Cluj – Steaua (34-26)
                    Potaissa Turda – CSM Bucuresti (33-27)

                    Etapa a XXIV-a (6 mai)
                    Steaua – Potaissa Turda (23-23)
                    CS Caras Severin – "U" Cluj (29-27)
                    HC Odorhei – Pandurii Tg Jiu (32-32)
                    Dinamo – CSM Ploiesti (29-25)
                    CSU Suceava – CSM Satu Mare (25-24)
                    Stiinta MD Bacau – HCM Constanta (25-27)
                    CSM Bucuresti – Poli Timisoara (26-31)

                    Etapa a XXV-a (13 mai)
                    HCM Constanta – Poli Timisoara (21-19)
                    CSM Satu Mare – Stiinta MD Bacau (26-33)
                    CSM Ploiesti – CSU Suceava (26-34)
                    Pandurii Tg Jiu – Dinamo (35-29)
                    "U" Cluj – HC Odorhei (35-36)
                    Potaissa Turda – CS Caras Severin (24-29)
                    Steaua – CSM Bucuresti (26-26)

                    Etapa a XXVI-a (20 mai)
                    CS Caras Severin – Steaua (34-28)
                    HC Odorhei – Potaissa Turda
                    Dinamo – "U" Cluj (26-26)
                    CSU Suceava – Pandurii Tg Jiu (28-26)
                    Stiinta MD Bacau – CSM Ploiesti (25-12)
                    Poli Timisoara – CSM Satu Mare (27-28)
                    CSM Bucuresti – HCM Constanta

                    Volei feminin, Divizia A1: Vacanta pe Litoral in extra-sezon

                    Stiinta s-a intors de la Constanta cu o intârziere de trei zile, iar meciul cu Medicina a fost amânat

                    Saptamâna trecuta, lidera Diviziei A1, Stiinta Bacau a avut parte de o mini-vacanta pe Litoral. Una neasteptata, in extra-sezon. Studentele au ramas blocate timp de trei zile la Constanta, din cauza drumurilor inzapezite, care le-am impiedicat sa se intoarca acasa imediat dupa jocul de miercuri, pierdut cu scorul de 3-2 in fata campioanei Tomis.
                    Pentru elevele lui Florin Grapa, care au revenit in Bacau de-abia sâmbata seara, aceasta nu a fost singura modificare de program. Meciul cu Medicina Târgu-Mures, care urma sa se desfasoare initial sâmbata, 28 ianuarie a fost amânat mai intâi cu 24 de ore si apoi reprogramat. Totul, la cererea muresencelor, care au invocat faptul ca la mijlocul acestei saptamâni urmeaza sa sustina un meci dificil in Cupa Challenge, contra turcoaicelor de la Bankasi Ankara. "Intr-un fel este bine ca s-a amânat jocul. Veneam dupa aceasta perioada petrecuta la Constanta in care, chiar daca ne-am antrenat, ne-am confruntat cu incertitudinle legate de drumul spre casa", a precizat antrenorul Stiintei, Florin Grapa. Un alt joc al etapei a 14-a, Penicilina Iasi- Unic Piatra Neamt, a fost si el amânat pentru data de 20 februarie. Interesant este ca, desi nu a jucat in week-end, Stiinta a ramas lidera clasamentului. Totodata, merita notata victoria Universitatii Cluj in deplasare, contra Lugojului.
                    Iata rezultatele partidelor desfasurate in week-end: CSM Lugoj – U Cluj 2-3, Arges Volei Pitesti – CSM Bucuresti 0-3, SCM U Craiova – Tomis Constanta 0-3, Dinamo Bucuresti – CSM Sibiu 3-0.
                    Programul etapei viitoare (4 februarie): Dinamo Bucuresti – Penicilina Iasi, Medicina Târgu-Mures – SCMU Craiova, Tomis Constanta – Arges Volei Pitesti, CSM Bucuresti – CSM Lugoj, U Cluj – Unic Piatra Neamt. Partida CSM Sibiu – Stiinta Bacau ar putea fi amânata din cauza faptului ca Sala Sporturilor din Sibiu urmeaza sa fie gazda unei expozitii week-end-ul urmator. (D.Sion)

                    Fotbal, Liga a II-a: Start cu dreptul

                    Vineri, la Onesti, FCM Bacau a invins cu 3-0 (2-0) pe Dinamo II Bucuresti, in primul joc-test din aceasta iarna

                    Dominare autoritara

                    Primul meci de verificare, prima victorie pentru FCM Bacau in 2012. Vineri dupa-amiaza, "galben-albastrii" s-au impus cu scorul de 3-0 in fata colegei de serie, Dinamo II Bucuresti, intr-un joc desfasurat la Onesti, acolo unde sunt cantonati "câinii" cei mici antrenati de Ion Marin. In ciuda temperaturii scazute si a terenului acoperit cu zapada, bacauanii au demonstrat pofta de joc, dominânând autoritar partida pe care o puteau câstiga chiar la un scor mai mare.

                    Curiliuc, Eudean, Dobos

                    Intâlnirea de la Onesti a inceput, practic, de la 1-0 pentru elevii lui Gheorghe Poenaru. Dupa nici 5 minute de la primul fluier al arbitrului, Catalin Curiliuc a deschis scorul pentru FCM Bacau, invingându-l pe portarul advers printr-o executie precisa. Cu zece minute inainte de finalul primei parti, Eudean a majorat diferenta, transformând o lovitura libera din lateral, pentru ca in minutul 85, Marius Dobos sa stabileasca scorul final printr-un sut lobat.

                    Test reusit

                    "Consider testul dreptul unul reusit si ma bucur ca baietii mei au tratat jocul cu toata seriozitate. Diferenta de goluri putea fi mai mare, in conditiile in care ne-am creat multe situatii de a marca, insa important este ca echipa a avut o evolutie buna pentru aceasta etapa a pregatirilor", a declarat antrenorul Bacaului, Gheorghe Poenaru, care a utilizat urmatoarea formula de echipa: Stamatin – Mihalachioaie, Lozneanu, Ursu, Eudean – Huiban, Taban, Intuneric, Luncanu – Curiliuc, Boghian. Au mai jucat: Roca, Petrache, Dobos, Cl. Filip, Pavel, Apostol, Hurdubei, Bursuc si Lipovanu.

                    Dan Sion


                    De luni, in cantonament

                    De astazi, FCM Bacau va incepe un stagiu de pregatire centralizata in loc alitate care va dura 12 zile. "Va fi o perioada mai dificila, ca intensitate a antrenamentelor, dar inerenta", a declarat antrenorul "galben-albastrilor", Gheorghe Poenaru, care si-a convocat elevii astazi, la ora 10.30, la stadionul "Municipal". Tehnicianul bacauan spera ca temperaturile scazute sa nu afecteze prea mult programul de antrenament al echipei sale: "Ne vom adapta situatiei deoarece nu putem sa nu tinem cont si de ceea ce ne arata termometrul. Daca vor fi temperaturi foarte scazute, care vor depasi 15 grade sub zero, atunci vom muta reprizele de alergari in jurul prânzului. Daca nici la ora prânzului nu vor fi conditii meteo acceptabile, atunci vom pune accent mai mult pe lucrul sala. Oricum, eu sunt convins ca vom gestiona situatia in asa fel incât sa ne atingem parametrii de efort inerenti unui cantonament de iarna". (D.S.)

                    Urmatorul joc, cu Pascaniul
                    La finalul acestei saptamâni, FCM Bacau va reveni pe terenul de joc pentru un nou meci de verificare. Vineri, 3 februarie, formatia pregatita de Gheorghe Poenaru va intâlni divizionara C, CSM Pascani. Partida ar urma sa aiba loc la Pascani, insa locatia ar putea fi modificata in functie de starea vremii si, bineinteles, a terenului de joc. Pe 8 februarie, Bacaul va juca, in deplasare, contra colegei de serie, CSMS Iasi, pentru ca la finalul cantonamentului sa intâlneasca fie Ceahlaul II, fie Petrotubul Roman. (D.S.)

                    Vraciu, menajat
                    Singurul jucator al FCM Bacau care nu a putut fi utilizat in partida de verificare de vineri, cu Dinamo II, a fost Catalin Vraciu. Atacantul "galben-albastrilor" a fost menajat ca urmare a unor dureri musculare resimtite la antrenamentul de miercuri. Vraciu va reintra insa de astazi in programul de pregatire ale formatiei bacauane. (D.S.)

                    Filip, cel mai tânar de pe teren
                    La partida-test de de vineri, de la Onesti, Dinamo II Bucuresti a prezentat o garnitura cu multi jucatori foarte tineri, unii dintre acestia urmnd sa-si faca debutul in campionatul ligii secunde in retur. Cel mai tânar fotbalist de pe teren s-a aflat insa in echipa bacauana. Este vorba de mijlocasul de 16 ani, Claudiu Filip, care a intrat pe teren in ultimele 20 de minute. (D.S.)

                    Handbal feminin / Liga Nationala: Alta viata

                    CSM Bacau se regrupeaza in jurul Ameliei Busuioceanu, golghetera la zi a campionatului

                    Joi a semnat cu CSM Bacau, vineri dimineata s-a prezentat la primul antrenament alaturi de noul sau club. "Mi s-a parut o echipa interesanta, cu antrenori deosebiti care mi-au dat incredere pur si simplu vorbind la telefon, nelucrând cu dânsii. Mi-a placut ce vor sa faca pe viitor", a declarat Amelia Busuioceanu, care va avea un contract pe doi ani si jumatate cu gruparea manageriata de Gabriel Armanu.

                    Loialitate

                    "A fost greu cu tratativele care s-au dus la nivel de cluburi. Amelia, de la prima convorbire telefonica, cu toate ca avea multe oferte si era normal sa le aiba, a ales Bacaul", a subliniat antrenoarea Gabriela Manea, completând ca "sunt convinsa ca va avea o conduita profesionala ireprosabila, va fi o buna colega si va da dovada de loialitate fata de club".

                    Experienta

                    La cei 31 de ani pe care ii va implini pe 14 martie, Amelia Busuioceanu a devenit cea mai experimentata jucatoare din lotul CSM-ului. "Este ceea ce ne lipsea si cred ca echipa se va motiva altfel având-o in mijlocul ei", considera Gabriela Manea. "Le cunosc pe toate colegele mele, mi se par niste fete muncitoare si valoroase, de asta am si ales Bacaul", a replicat Amelia Busuioceanu.

                    Golgheter

                    Cea mai buna marcatoare din campionatul României in acest sezon, noua jucatoare a CSM-ului spune ca "important este sa-mi ajut echipa, oricine poate sa bata 7 metri si sa fie golgheter. Sigur ca exista o responsabilitate mare pentru ca trebuie sa bagi mingea in poarta, dar nu asta conteaza pentru mine, sa fiu golgheter. N-a contat niciodata".

                    Plus

                    In prima parte a sezonului, in care a evoluat pentru HCM Roman, Busuioceanu a marcat 92 goluri in 9 meciuri. Capitol inchis. "Romanul? La revedere! Drum bun!", a spus handbalista in jurul careia Bacaul se regrupeaza in lupta pentru evitarea retrogradarii. "Cu ea, ne vom atinge obiectivele. Este un plus de calitate, un om de calitate si sunt convinsa ca vom face o echipa foarte buna", a precizat Gabriela Manea.

                    Obiective

                    "Bacaul nu are pretentii atât de mari campionatul asta, dar de la anul altfel vor sta lucrurile. Echipa este noua, abia formata si nu poti sa ai pretentii acum sa câstigi campionatul sau sa fii in primii cinci, ca nu se poate", a punctat Amelia Busuioceanu, care din aceasta saptamâna va intra in teren pentru CSM in fata publicului bacauan: miercuri cu HCM Baia Mare, sâmbata cu Cetate Deva.

                    Dana Popa

                    Trei meciuri amânate
                    Aproape jumatate din etapa a 12-a nu s-a disputat, in conditiile in care numeroase drumuri nationale au fost blocate la sfârsitul saptamânii trecute. Meciurile HC Dunarea Braila – CSM Bacau, "U" Neptun Constanta – Oltchim Râmnicu Vâlcea si Otelul Galati – HCM Roman s-au amânat pentru date care vor fi stabilite ulterior. S-au jucat partidele: CSM Ploiesti – "U" Cluj 28-30, HCM Baia Mare – Corona Brasov 25-26, SCM Craiova – HC Zalau 15-25, Cetate Deva – CSM Bucuresti 25-27.
                    Etapa urmatoare (miercuri, 1 februarie, ora 17.00): HCM Roman – SCM Craiova, Oltchim – Otelul, "U" Cluj – "U" Neptun, CSM Bucuresti – CSM Ploiesti, Corona Brasov – Cetate Deva, CSM Bacau – HCM Baia Mare, HC Zalau – Dunarea Braila. (D.P.)

                    Volei masculin / Divizia A2: Joc amanat

                    Programat initial pentru sâmbata la ora 14.00, meciul dintre Stiinta Bacau si CSS CFR Bucuresti a fost amânat in conditiile in care oaspetii nu au putut face deplasarea din cauza conditiilor meteo nefavorabile. Partida se va disputa la o data care urmeaza sa fie anuntata de Federatie. Inaintea penultimei etape din retur, Seria Est din divizia secunda de volei masculin a ramas si cu o echipa mai putin, dupa ce "lanterna rosie" CSS nr. 3 Steaua Bucuresti si-a anuntat retragerea din campionat. "Studentii" vor incheia sezonul regulat pe 4 februarie, in deplasare la Dacia Buzau. (D.P.)

                    Fotbal, Liga a III-a: Meciuri in cantonament

                    Echipa de liga a treia, Aerostar si-a inceput de vineri stagiul de pregatire centralizata in apropiere de Vatra Dornei. In cantonamentul montan, "aviatorii" vor sustine si primele jocuri de verificare ale anului. Astfel, marti, elevii lui Gioni Andries si Vali Cioanca vor intâlni pe FCM Târgu-Mures II, joi, vor evolua in compania colegei de serie Rapid CFR Suceava, pentru ca sâmbata, in drum spre casa, sa joace contra unei alte rivale din campionat, Otelul II Galati.
                    De luni va urca la munte si cealalta divizionara C bacauana, Sport Club. Lotul condus de "Magiun" Barbu, care asteapta azi trei noutati, va fi cantonat la Slanic Moldova timp de 12 zile, interval in care sunt programate si patru meciuri de verificare, cu Dinamo II Bucuresti, CSM Moinesti, Ceahlaul II si Aerostar. Primul joc al Sport Clubului va avea loc marti, la Onesti, cu Dinamo II. (D.S.)

                    Handbal masculin / Divizia A: Semne bune

                    Cu o saptamâna inainte de reluarea diviziei secunde, CSM Bacau a sustinut doua "duble" cu echipele care conduc Seria B din esalonul al doilea. Invinsa in primul test cu CSM Oradea (27-29), gruparea pregatita de Nicolai Gomeniuc si Sebastian Hagiu si-a luat revansa cu un categoric 41-28. Au urmat doua victorii cu HC Minaur Baia Mare, 32-20 si 38-26. In aceste jocuri, la CSM a debutat centrul Marius Bahan (20 de ani), legitimat dupa ce si-a incheiat conturile cu CSU II Suceava. Divizia secunda se va relua pe 5 februarie, când lidera neinvinsa a Seriei A, CSM Bacau, va juca in deplasare la Focsani. (D.P.)

                    Cod galben de ger pentru urmatoarea saptamana

                      Meteorologii au emis sambata o avertizare meteo cod galben de ger, pentru intervalul 28 ianuarie – 3 februarie, cand sunt asteptate temperaturi intre -25 si -15 grade Celsius. Vremea va fi geroasa in special in cursul noptii si dimineata. Hipotermia si degeraturile sunt principalele boli provocate de expunerea indelungata la ger. Cum temperaturile se anunta atat de scazute, suntem sfatuiti pe cat posibil sa nu iesim din casa dimineata si seara, sa ne imbracam gros daca suntem nevoiti sa stam mult timp afara si sa fim bine hidratati. Copiii si persoanele in varsta sunt cele mai expuse pericolelor, pentru ca nu isi pot adapta corpul la frig. Incaltamintea trebuie sa aiba talpa grosa si sa ne protejam fata, urechile, mainile si picioarele.
                      Andreea Gavrila

                      Angela Merkel il sprijina pe Sarkozy in campania electorala

                        Cancelarul german Angela Merkel va participa la mitingurile electorale organizate de presedintele francez Nicolas Sarkozy din primavara, conform unor surse citate de AFP.
                        „Angela Merkel il va sustine pe Sarkozy la reuniunile electorale din primavara”, conform discursului lui Hermann Grohe, asteptat la Consiliul National al UMP, din care AFP a obtinut câteva fragmente.
                        CDU, partid crestin-democrat a Angelei Merkel, pare convins ca Nicolas Sarkozy este „persoana potrivita pentru Elysee si ca va fi si pe viitor”, conform aceleiasi surse.
                        Sustinerea pe care Merkel si partidul sau o acorda lui Sarkozy nu este o surpriza, deoarece ei fac parte din aceeasi familie politica, la fel cum Sarkozy a sustinut-o pe Angela Merkel in toamna lui 2009 la alegerile din Germania. (Antena3)

                        ULTIMELE ȘTIRI