Acasă Blog Pagina 4742

S-a ars pentru ca a stins focul cu picioarele

    Este isprava unui barbat de 42 de ani, din municipiul Bacau. Gheorghe M. a ajuns la camera de garda a Spitalului Judetean cu arsuri de gradul II si III la nivelul talpilor. Le-a spus medicilor ca a vrut sa stinga focul cu picioarele si a luat foc. A fost internat in Sectia de Chirurgie Plastica pentru tratament de specialitate. (G.P.)

    Arestat pentru ca a condus beat si fara permis

      Cel care a ajuns in catuse este un barbat de 54 de ani, din municipiul Bacau, pe care agentii de la Rutiera l-au prins conducând in stare de ebrietate pe strada 9 Mai. Individul avea 0,68 mg/l alcool pur in aerul expirat si a refuzat sa i se recolteze probe de sânge. In urma verificarii in baza de date s-a constatat ca acesta avea si permisul anulat. Politistii au mers mai departe si au cerut judecatorilor sa fie arestat, iar magistratii au emis pe numele sau un mandat de arestare pentru 15 zile. (G.P.)

      Doi copii au fost muscati de caini

        La finele saptamânii trecute doi copii au fost muscati de câini comunitari si au avut nevoie de ajutorul medicilor. „Au fost consultati, vaccinati si trimisi acasa cu reteta”, a spus Mirela Romanet, purtatorul de cuvânt al Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. De la inceputul anului, zeci de persoane au ajuns la urgente dupa ce au fost muscate de maidanezi. (G.P.)

        Au cazut de la inaltime

          Patru persoane care au cazut de la inaltime au ajuns la spital cu mai multe fracturi sau traumatisme. Cel mai grav s-a ranit un barbat de 43 de ani, din comuna Odobesti, care s-a ales cu mai multe coaste rupte, la fel si Gheorghe N. (73 de ani) din Rosiori care a cazut din podul grajdului. (G.P.)

          A murit ars de viu

            Tragedia s-a petrecut in comuna Pirjol, la locuinta unui barbat de 38 de ani. Un incendiu iscat ca din senin a cuprins casa, iar pâna au sarit oamenii sa-l stinga, pentru proprietar nu s-a mai putut face nimic. A fost gasit carbonizat intr-una din camere. In urma incendiului au ars bunuri in valoare de peste 40.000 de lei, iar cauza pare a fi un cos de fum neprotejat corespunzator fata de materialele combustibile. (G.P.)

            Manifestari istorice

              Astazi, de la ora 11, la Cercul Militar are loc adunarea festiva prilejuita de implinirea a "94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România". Dupa cuvântul de deschidere si prezentarea oficialitatilor sunt programate mai multe prezentari. Si la Muzeul "Iulian Antonescu" are loc de la ora 11.30 conferinta “Unirea Basarabiei cu România in context international", sustinuta de prof.univ.dr. Ioan Ciuperca, de la Facultatea de Istorie a Universitatii din Iasi. (A.G.)

              Gala invatamantului

                Joi, de la ora 15.30, are loc a cincea editie a Galei invatamântului bacauan. Aproximativ 500 de elevi si cadre didactice sunt asteptate sa participe la eveniment pentru a fi premiati pentru rezultatele deosebite obtinute in anul scolar 2010-2011. Suma totala alocata premierilor este de 400.000 de lei. Elevii vor primi sume intre 300 si 2000 de lei, iar profesorii intre 200 si 2000 de lei. Evenimentul are loc la Teatrul de Vara. (A.G.)

                Ziua Mondiala a Teatrului: Oglinda lumii

                  Astazi se implinesc 50 de ani de când, pe 27 martie, a fost sarbatorita pentru prima oara Ziua Mondiala a Teatrului. De atunci, cu acest prilej se obisnuieste ca un ilustru om de teatru sa adreseze un mesaj international colegilor de breasla de pe toate meridianele. Anul acesta, cel care adreseaza acest mesaj este John Malkovich, actor de teatru (la origine), de film, scenarist, regizor american, binecunoscut publicului din mai multe productii cinematografice de marca. El a ales sa transmita doar câteva lucruri, dar foarte importante, atât pentru slujitorii scenei, cât si pentru publicul acestora. Le doreste colegilor de breasla sa aiba curaj pentru a invinge adversitatile, cenzura, saracia si nihilismul, si sa ne ajute, prin munca lor, sa meditam la ceea ce inseamna sa fii om. Despre aceasta munca speciala a oamenilor de teatru el spune ca trebuie sa fie convingatoare, originala, indemnând la reflectie, la o rodnica meditatie care sa implice suflet, sinceritate, inocenta, gratie. Vor reusi, mai adauga John Malkovich, doar cei mai buni dintre profesionistii teatrului, sa ne invete "bataia inimii umane in toata complexitatea ei, si sa ilustreze elementara intrebare "cum este viata?". Frumoase si potrivite cuvinte, cred. La fel de inspirat este si mesajul presedintelui Uniunii Oamenilor de Teatru din România, Ion Caramitru, care aminteste vorbele lui Hamlet, "teatrul este oglinda lumii", ea arata virtutii chipul, pacatului icoana, iar vremii si multimii, vârsta, forma si limitele lor. Pentru ca teatrul are acest nepretuit dar, el le adreseaza oamenilor o calda invitatie: "veniti la noi si bucurati-va de viata, luati din curtea noastra ce va place si plecati spre biblioteca – un liman unde vanitatile sunt interzise".
                  Am tinut sa ma opresc la aceste mesaje si la continutul lor fiindca, in ultima vreme, publicul nostru s-a cam imburghezit, cautând mai mult divertismentul, petrecerea unei seri cultural-relaxante. Prefera spectacolele lejere, de consum, unde merge sa se amuze, nu ca sa-si puna intrebari si sa aiba la ce se gândi. Or, asta saraceste teatrul, care a fost, dintotdeauna, vehicolul unor idei progresiste, militante, a unor idei social-critice. La teatru vii nu doar pentru amuzament de suprafata, ca sa râzi cu gâdilituri, ci vii ca sa descoperi lucruri noi, despre lume, despre propria persoana, despre altii, care te bucura sau te intristeaza, miscând ceva in fiinta ta, trezind emotie. Acesta este teatrul bun, adevarat, restul e facatura, susanea, neavând nimic in comun cu creatia adevarata, cu arta.

                  Carmen Mihalache

                  Dulce stil mioritic in dulcele targ al Iesilor

                    Coordonati de profesorii Oana Andrei si Daniela Pascariu, de bibliotecara Mihaela Corbu si documentarista C.D.I. Irina Serban, liceenii buhuseni au raspuns provocarii iesenilor si au participat la Concursul National „Jeu par le français” din Iasi. Ei au concurat la sectiunile: interpretare vocala; interpretare dramatica; joc de rol; monolog cu subiect necunoscut; monolog cu subiect cunoscut; scurt metraj; recitare; imagine comentata. Au participat peste 400 de liceeni din tara. Buhusenii s-au aflat printre premianti. La scurt metraj, Georgiana Stoica si Cosmin Pascariu au obtinut locul al II-lea. Andreea Ioana Santa a primit premiul al III-lea, la sectiunea imagine comentata. Liceenii Stefania Colbu, Iuliana Tuscanu si Elena Laura Apetri au fost rasplatiti cu mentiuni la sectiunile interpretare dramatica si monolog cu subiect cunoscut.
                    Buhusenii ne-au marturisit faptul ca iesenii au gestionat relativ dificil desfasurarea concursului, dat fiind si timpul relativ scurt: doar doua zile. In plus, atunci când au fost decernate premiile, in dulcele stil românesc, gazdele si-au adjudecat cei mai multi lauri.
                    Ion Fercu

                    Zeci de posturi la salubritate

                    Fata de perioada anterioara, numarul de posturi libere comunicat de catre angajatori Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau a crescut cu 22. Dar oferta continua sa fie extrem de redusa in comparatie cu "foamea" de lucru. In prezent sunt disponibile 193 de posturi, in timp ce in evidenta AJOFM Bacau sunt peste 13.000 de someri. Chiar daca a scazut cu 25, oferta de munca din domeniul confectiilor de imbracaminte detine si de aceasta data ponderea. In acest domeniu se gasesc 70 (au fost 95) de locuri de confectioner, 1 de mecanic si 10 de muncitor necalificat. In sfera serviciilor sunt libere 15 posturi de agent vânzari, 1 – agent comercial, 2 – femeie de serviciu, 7 – lucrator comercial, 27 – lucrator pentru salubrizare (oferta surprinzatoare, nemaiântâlnita pâna acum), 2 – mecanic auto, 30 – operator vânzari prin telefon si 1 vânzator. In alte domenii de activitate se cauta 1 excavatorist pentru excavatoare de mare capacitate, 1 laborant chimist, 1 masinist la masini pentru terasamente, 2 muncitori necalificati la intretinerea drumurilor, 2 operatori in prelucrarea maselor plastice, 2 soferi de autocamion, 9 sudori electrici, 1 sef de schimb, 1 sef de sectie in industria prelucratoare, 3 tâmplari universali si 3 tâmplari mecanici. Pentru somerii cu studii superioare este un singur post, de inginer chimist.
                    Elena Tintaru

                    Fotbal / Liga a II-a: Revansa cu varf si indesat

                    FCM Bacau – Dinamo II Bucuresti 3-0 (1-0)

                    Stadion "Municipal". Spectatori: aproximativ 500. Au marcat: Dobos (’37), Mihalachioaie (’60), Vraciu (’79).
                    FCM Bacau: Roca – Mihalachioaie, Lozneanu, Ursu, Luncanu – Huiban (’66 Hurdubei), Taban, Intuneric, Dobos (’79 Lipovanu) – Curiliuc, Boghian (’58 Vraciu). Antrenor: Gheorghe Poenaru
                    Dinamo II: Ciuca – Nica, Ionita, Cristian (’60 Ursache), Burnea – Cazacu (’57 Bitez), Nitu, Stanescu, Scarlatescu – Mazarache, Lemac. Antrenor: Ion Marin
                    Arbitru: Marius Bocaneala (Galati). Asistenti: Adrian Ilyes (Brasov), Ciprian Iovu (Botosani).

                    Trei goluri, trei puncte. Primele din an si din retur. La revenirea in fata propriilor suporteri dupa aproape cinci luni de absenta, "galben-albastrii" au oferit publicului bacauan o victorie la scor de forfait. Un rezultat convingator dublat de revansa luata pentru infrângerea suferita in sezonul de toamna la Bucuresti (0-2), in fieful "câinilor" mici.

                    Ocazii

                    La primul meci acasa din 2012, jucatorii Bacaului au pornit ca din pusca, sutul lui Huiban din minutul 1 lovind transversala. De partea cealalta, Mazarache (‘2) a ratat de putin cadrul portii aparate de Roca, pentru ca in replica trasoarele expediate de Mihalachioaie (’15) si Dobos (’27) sa treaca peste. La fel s-a intâmplat cu lovitura de cap a lui Lozneanu (’34), in timp ce Curiliuc a fost semnalizat indoielnic in ofsaid (’29).

                    Primul gol

                    Inainte de pauza a venit si deschiderea scorului. In minutul 37, Marius Dobos a scapat singur in careu si l-a invins pe Ciuca, semnând primul gol bacauan din retur. In repriza secunda, dupa ce Roca a scos de la radacina barei un sut al lui Stanescu (’49), "galben-albastrii" au inceput asalturile la poarte dinspre tabela, Huiban trecând in doua rânduri pe lânga majorarea diferentei (’52, ’54).

                    La distanta

                    Distanta dintre FCM Bacau si Dinamo II s-a marit… de la distanta. Mai exact, de la 30 de metri, de unde Ionel Mihalachioaie a executat o lovitura libera si l-a invins pe Ciuca printr-un sut-ghiulea de senzatie (’60), la coltul din dreapta al portii adverse. In schimb, oaspetii au trecut pe lânga gol din mijlocul careului bacauan, Bitez reluând pe lânga poarta o centrare ideala a lui Scarlatescu (’72).

                    Scor de neprezentare

                    Pentru FCM Bacau, cireasa de pe tort a fost pusa cu 10 minute inainte de final, când Taban a sutat puternic de la aproximativ 25 de metri, Ciuca a respins in fata, iar Vraciu a reluat in plasa pentru 3-0. Si pentru primele trei puncte obtinute de "galben-albastri" in partea secunda a campionatului, la finalul etapei a doua a returului.

                    Dana Popa

                    Experienta a facut diferenta
                    Finantatorul FCM Bacau, Dumitru Sechelariu, a tinut sa fie prezent in tribuna la redebutul "galben-albastrilor" in fata publicului bacauan. "Chiar daca s-a terminat 3-0, jocul nu mi-a lasat o impresie prea buna. Jucatorii Bacaului au insa si circumstante atenuante, pentru ca nu au avut unde sa se antreneze, terenurile fiind acoperite de zapada, au disputat meciuri putine in iarna si nu au facut un cantonament in strainatate ca alte echipe, unde sa poata sa lucreze mai mult cu mingea. Ar trebui sa existe totusi niste relatii de joc mult mai clare, pentru ca au ceva timp de când joaca impreuna", a apreciat Dumitru Sechelariu, care considera ca "jucatorii nostri au experienta mai multa decât cei de la Dinamo II si aici s-a facut diferenta. Oaspetii nu au creat mari probleme, dar daca am fi intâlnit un adversar mai puternic nu-i vedeam bine pe bacauani astazi. Speram ca in urmatoarele etape sa joace altfel. Ca sa aduci publicul la stadion, trebuie sa joci fotbal cu angajament, calitate si devotament. Cred ca pe parcurs toate lucrurile se vor pune la punct si vom vedea alta echipa. Ma astept ca bacauanii sa vina la fotbal si sa-i sustina pe jucatorii din echipa reprezentativa a orasului". (D.P.)

                    Specialitatea casei
                    In poarta lui Dinamo II Bucuresti, Ionel Mihalachioaie a inscris al doilea sau gol pe scena ligii secunde. Jucatorul de 21 de ani al Bacaului a marcat direct din lovitura libera, asa cum a facut si in deplasare la Dunarea Galati, in ultima etapa a turului. Atunci a fost un gol de trei puncte, acum o reusita care i-a desprins pe "galben-albastri" de adversari. "In seara dinaintea meciului, inainte sa merg la culcare, chiar m-am gândit ca voi da un gol. Inainte de joc m-au incurajat toti colegii, mi-au spus sa astept o lovitura libera si ca este rândul meu sa marchez. Ma bucur ca am reusit un gol foarte frumos si sper sa o tin tot asa in continuare, sa ajut echipa si sa luam cele trei puncte mereu", a declarat Mihalachioaie. (D.P.)

                    Rezultatele etapei a XVII-a
                    Derby-ul constantean Viitorul – Farul s-a incheiat pe picior de egalitate, 1-1. Celelalte rezultate: Astra II Giurgiu – Sageata Navodari 1-0, FCM Bacau – Dinamo II Bucuresti 3-0, CSMS Iasi – Delta Tulcea 0-1, Callatis Mangalia – Gloria Buzau 2-1, CS Otopeni – Dunarea Galati 1-0, FC Snagov – CF Braila 0-2, FC Botosani – Victoria Branesti 3-0.
                    Etapa urmatoare (31 martie): CF Braila – Victoria Branesti, Sageata Navodari – FC Botosani, Dunarea Galati – Astra II, Farul Constanta – CS Otopeni, Dinamo II Bucuresti – Viitorul Constanta, Delta Tulcea – FCM Bacau, Gloria Buzau – CSMS Iasi, FC Snagov – Callatis Mangalia. (D.P.)

                    Volei feminin / Divizia A1: Inceput cu stangul

                    Stiinta Bacau – CSM Bucuresti 2:3 (32-30, 20-25, 25-21, 19-25, 12-15)

                    Pas gresit la startul primei semifinale din acest campionat. Dupa o serie de 11 victorii consecutive fara set pierdut, "studentele" s-au inclinat ieri dupa-amiaza in fata ocupantei locului IV la finalul sezonului regulat. Cele doua echipe se vor reintâlni astazi intr-o noua etapa din drumul spre finala stagiunii 2011-2012.

                    Desfasurare dramatica

                    De la bun inceput, Stiinta si CSM Bucuresti au intrat intr-o lupta de care pe care, setul inaugural fiind adjudecat dramatic de gazde cu 32-30. Echipa pregatita de Florin Grapa a fost invinsa in partea secunda, a revenit in forta la conducere dupa desfasurarea celui de-al treilea act, dar a ratat finalul de meci. In setul al patrulea, CSM Bucuresti a reusit sa se impuna cu 25-19, dupa care a câstigat si tie-break-ul si a obtinut prima victorie din semifinale.

                    Astazi, o noua intâlnire

                    Stiinta Bacau si CSM Bucuresti se intâlnesc din nou astazi, in al doilea meci din faza secunda a play-off-ului. La fel ca duminica, partida se va desfasura la Sala Sporturilor cu incepere de la ora 14.00. Urmatoarele doua etape sunt programate la Bucuresti, pe 31 martie si 1 aprilie. In caz de egalitate la numarul de victorii, jocul decisiv va avea loc in Bacau pe 5 aprilie.

                    Dana Popa

                    Tomis – Dinamo, a doua semifinala
                    Campioana Tomis Constanta a completat in weekend careul de asi al campionatului. In sferturi, echipa de pe litoral a trecut in doua meciuri, cu 3:0, de SCM Craiova. Partidele s-au jucat mai târziu decât celelalte etape din faza I a play-off-ului in conditiile in care echipa constanteana a evoluat in cupele europene. Semifinala Tomis – Dinamo se va desfasura pe 28-29 martie (Constanta), 3-4 aprilie (Bucuresti) si 7 aprilie (Constanta). (D.P.)

                    Sibiul si Argesul ramân in prima liga
                    Deznodamânt in play-out-ul pentru evitarea retrogradarii, desfasurat pe sistemul "trei din cinci". SCM Arges Volei Pitesti s-a salvat dupa ce vineri seara a invins Penicilina Iasi cu 3:1, rezultat adaugat la cele doua victorii obtinute anterior de pitestence in deplasare (3:2 si 3:1). Dupa ce in faza I au câstigat câte un meci, CSM Sibiu si "U" Cluj au disputat jocurile decisive la Sibiu, unde gazdele s-au impus cu 3:2 si 3:1. Sibiul si Argesul ramân in prima liga, Penicilina Iasi si "U" Cluj merg in Divizia A2. (D.P.)

                    Fotbal / Liga a II-a: „FCM Bacau merita sa joace din nou in prima liga”

                    Antrenorul secund al lui Dinamo II, Florentin Petre, are amintiri frumoase de pe "Municipal"

                    Jucator emblematic la Dinamo Bucuresti, Florentin Petre a agatat vara trecuta ghetele in cui si si-a inceput cariera in antrenorat. Face echipa cu Ion Marin pe banca tehnica a "câinilor" mici si vizeaza construirea unei echipe competitive. "Avem cel mai tânar lot din toate cele trei ligi ale noastre si vrem sa crestem de la meci la meci. Nu vreau sa para insa ca invoc o scuza vorbind despre tineretea lotului. Nu am facut un joc foarte reusit in Bacau. Când pierzi cu 3-0 este dureros, nu ne asteptam la un scor chiar atât de mare", a spus Florentin Petre dupa meciul cu FCM Bacau.

                    Adversar puternic

                    Oficialul lui Dinamo II considera ca "au fost câteva faze in care puteam sa marcam, dar am avut si ghinion. Am intâlnit o echipa a Bacaului buna, cu un antrenor care si-a asezat jucatorii foarte bine in teren si as dori sa-l felicit pentru felul in care i-a pregatit. Pentru noi, important este ca promovam foarte multi tineri si asta se va vedea pe viitor". In paralel cu promovarea tinerilor din lot, "satelitul" lui Dinamo ia totusi in calcul si rezultatele, pentru ca are nevoie de puncte ca sa nu joace in hora retrogradarii: "speram sa nu avem probleme in acest sens. Ne asteapta un meci foarte greu etapa viitoare, acasa cu Viitorul Constanta".

                    Amintiri frumoase

                    In drum spre autocar, solicitat sa faca poze alaturi de suporterii din Bacau ai lui Dinamo, Florentin Petre a rememorat si momentele in care s-a aflat pe teren impotriva FCM-ului. "Când jucam, am avut meciuri foarte grele si frumoase aici. Parca si vad ca stadionul era plin, oamenii din tribuna isi sustineau favoritii. Este pacat ca Bacaul nu mai are o echipa in prima divizie", a spus Petre, care a transmis si un mesaj: "Din toata inima imi doresc sa vina timpul când sa va vad in prima liga iar. FCM Bacau a demonstrat ca merita acest lucru in toti anii in care a jucat in Divizia A. Exista resurse, sunt oameni care investesc, primarii… si nu ma refer numai in Bacau".

                    Dana Popa

                    Poe: "Obiectiv indeplinit"
                    Antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru, s-a declarat multumit de rezultatul obtinut de elevii sai cu "satelitul" lui Dinamo. "Ma bucur ne-am indeplinit obiectivul si am câstigat. Chiar daca scorul este destul de clar, meciul nu a fost usor pentru ca nimeni nu vine sa faca  un simplu act de prezenta la teren, cu atât mai mult cu cât si Dinamo II era vecina cu noi in clasament. Exista o oarecare presiune vizavi de rezultat in primul rând pentru ca nu suntem acolo unde ne dorim in clasament", a spus tehnicianul "galben-albastrilor". "Ramân cu regretul ca am facut foarte multe greseli din punct de vedere tehnic, pe care trebuie sa le eliminam pe viitor. Pentru asta este nevoie de timp si de rabdare, pentru ca jucatorii sunt tineri, isi doresc foarte mult sa câstige si lucrul acesta s-a vazut. Sa nu uitam ca FCM Bacau este o echipa nou-promovata in liga a doua, formata in urma un an si jumatate. Am avut un campionat de Divizia C iar acum am jucat un tur si doua etape din retur in liga secunda. Am incredere ca daca acesti jucatori vor fi respectati si vor avea tot ceea ce le trebuie, in maximum un an de zile vor avea un cuvânt important de spus in campionat. Pentru moment, ne putem descurca la nivelul ligii a doua. Avem acum 22 de puncte, iar daca am adauga 7-8 pe care le-am pierdut pe mâna arbitrilor, altfel s-ar prezenta situatia", a completat Gheorghe Poenaru. (D.P.)

                    Fotbal, Liga a III-a: Rezultate pozitive

                    Victorii bacauane in a doua etapa a returului. Pe terenul "lanternei rosii", Aerostar s-a impus la limita printr-un gol semnat de Berbece in minutul 85, inregistrând al doilea succes din tot atâtea posibile in acest an. Inceputa vineri, runda s-a incheiat sâmbata dupa-amiaza pe stadionul "Letea", unde Sport Club Bacau a trecut cu 3-0 (Lukacs ‘7, Ungureanu ’20, Vasiliu ’60) de CSM Pascani. Prin jocul rezultatelor, echipa pregatita de Marin Barbu a preluat totodata sefia Seriei I.
                    Rezultatele etapei a XVII-a: ABC Stoicescu – CSM Focsani 2-0, Politehnica Galati – Aerostar 0-1, CS Panciu – Ceahlaul II Piatra Neamt 1-1, Sporting Suceava – Petrotub Roman 3-2, CSM Râmnicu Sarat – Otelul II Galati 5-1, FCM Dorohoi – Rapid Suceava 0-0, Sport Club Bacau – CSM Pascani 3-0; Cetatea Târgu Neamt a stat.
                    Etapa urmatoare (30 martie): Rapid Suceava – CSM Focsani, Aerostar – ABC Stoicescu, Ceahlaul II Piatra Neamt – Cetatea Târgu Neamt, Petrotub Roman – CS Panciu, Otelul II Galati – Sporting Suceava, CSM Pascani – CSM Râmnicu Sarat, FCM Dorohoi – Sport Club Bacau; Politehnica Galati sta. (D.P.)

                    Fotbal / Liga a IV-a: Victorii la varf

                    Primele sase clasate din campionatul judetean au câstigat meciurile desfasurate in weekend, in runda a doua a returului. Rezultatele etapei a 19-a: CS Caiuti – AS Tg Ocna 5-0, Siretul Bacau – AS Negri 2-0, CSM Moinesti – Vointa Gârleni 4-0, Consart Bacau – Uzu Darmanesti 4-1, Athletic Comanesti – Vointa Oituz 1-1, Forestierul Agas – CS Dofteana 3-2, AS Filipesti – Sport Club II Bacau 2-4, Aerostar II – Sportul Racaciuni 1-5, Flamura Rosie Sascut – AS Nicolae Balcescu 1-2.
                    Etapa urmatoare: Sportul Racaciuni – Flamura Rosie Sascut, AS Nicolae Balcescu – CS Caiuti, AS Târgu Ocna – Siretul Bacau, Uzu Darmanesti – Forestierul Agas, CSM Moinesti – Consart Biruinta Bacau, CS Dofteana – Athletic Comanesti, Vointa Oituz – AS Filipesti, Sport Club II Bacau – Aerostar, Vointa Gârleni – AS Negri. (D.P.)

                    Bacauanul Razvan Burleanu a fost ales in functia de presedinte al Federatiei Europene de Minifotbal

                    Pagina de istorie conturata la Praga. In perioada 23-25 martie, conducatorii federatiilor de minifotbal de pe continent s-au reunit in Cehia si au pus bazele Federatiei Europene de profil. Vestea cea mare este ca in functia de presedinte a fost ales in unanimitate, cu 15 voturi "pro" din tot atâtea posibile, Razvan Burleanu, coordonatorul minifotbalului românesc stabilind in acest sens o premiera pentru sportul bacauan. Vicepresedinte va fi Filip Iuda (Cehia). (D.P.)

                    Atletism / CN aruncari lungi: Abonament la aur

                    Bianca Perie si-a aparat pozitia in campionatul national. Vineri, la Bucuresti, atleta anului 2011 a câstigat detasat competitia interna atât la seniori, cât si la tineret, reconfirmându-si suprematia in proba de aruncarea ciocanului. Sportiva de la SCM Bacau a cucerit aurul cu o performanta de 68.84 m, la mare distanta de a doua clasata, vasluianca Oana Baran (56.56 m).

                    Start bun

                    Titlurile obtinute la doua categorii de vârsta la Bucuresti vin la o saptamâna distanta dupa ce Bianca Perie s-a impus la Cupa Europei la aruncari lungi (tineret). Cu acel prilej, in Muntenegru, atleta SCM-ului a inregistrat cel mai bun rezultat din delegatia României. Eleva antrenorului Lucian Cucos a inceput astfel cu bine anul Jocurilor Olimpice, Bianca Perie fiind deocamdata singura sportiva bacauana calificata pentru competitia de la Londra.

                    O noua provocare

                    La "nationalele" din weekend, atleta bacauana a acceptat si o noua provocare. Bianca Perie a concurat la aruncarea discului, unde a inregistrat a saptea performanta din concurs (41.06 metri). Proba a fost câstigata de veterana Nicoleta Grasu (60.58 m). In ultima sectiune de concurs, Alexandru Craescu (CSM Bacau) a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului la sulita (71.53 m).
                    Dana Popa

                    Coltul talentelor: Performanta in pasi de dans

                    Adrian Florea / Ioana Geosanu – o pereche formata de aproape un an si consacrata pe ringul de dans prin rezultatele obtinute in competitii. Locurile I de la Suceava, Iasi sau Bucuresti vorbesc de bine pentru cei doi reprezentanti ai clubului "Adamas". "Imi place foarte mult dansul, ma simt aici ca intr-o familie", spune Adrian dupa trei ani de când practica acest sport. Ioana danseaza de mai mult de jumatate din viata. Are 11 ani si de sase ani isi pregateste pasii pentru indeplinirea unui vis: "vreau sa ajung campioana intr-un an". Eleva la Scoala "Alexandru Ioan Cuza", sportiva bacauana mai are in palmares sase locuri I la neoficial, fete solo. "Imi mai place tenisul si limba germana, dar dansul ramâne pe primul loc", spune Ioana Geosanu, care admira doua staruri de nivel international din Rusia: Ana Melnikova si Oxana Lebedew. In vârsta de 13 ani si elev la Scoala nr. 10, Adrian Florea il are ca model pe Razvan Manole, campion national in 2010, propunându-si sa-i calce pe urme pe ringul de dans: "Planul meu este sa devin campion atât la standard, cât si la latino". Obiective ambitioase, care sa propulseze perechea Adrian Florea / Ioana Geosanu pe drumul unei cariere de succes. (D.P.)

                    Atletism / CN juniori III: Trei medalii

                    Trei locuri pe podium pentru sportivii bacauani la "nationalele" pentru juniori III, desfasurate sâmbata si duminica la Sala de Atletism. Cel mai bun rezultat a fost obtinut de Gabriel Bitan (CSM Onesti), care a cucerit titlul in proba de lungime cu o performanta de 6.29 m. Pe pozitia secunda s-a clasat Anca Tocila (CSS-SCM Bacau, inaltime, 1.55 m), medalia de argint fiind obtinuta si de stafeta 4×1 tur a CSS Bacau (Diana Volf, Raluca Berendea, Maria Petroiu, Ioana Bruma, 1:51.43). (D.P.)

                    Onestenii au sarbatorit Unirea Basarabiei cu Romania

                      Aula Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti” din Onesti a gazduit o ampla manifestare prilejuita de aniversarea a 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Aceasta manifestare a fost organizata de Filiala Onesti a Asociatiei “Pro Basarabia si România” si s-a bucurat de participarea deputatului Valerian Vreme, fost ministru al Comunicatiilor si a cunoscutului interpret de muzica populara Nicolae Sabau. De asemenea, au fost prezenti Vilica Munteanu, director al Directiei Judetene a Arhivelor Nationale Bacau, preotul Ion Ciobotea, protopop de Adjud, Constantin Alexandru, presedintele Subfilialei Onesti a Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, precum si Neculai Pagu, Larisa Bogdan, oaspeti din Basarabia. Nu au lipsit veteranii de razboi, iar nota de tinerete au dat-o elevii de la Scoala cu clasele I – VIII “N. Pâslaru” din Casin si de la Colegiul Tehnic “Dimitrie Ghika” din Comanesti, precum si Ansamblul folcloric “Stejarul din Borzesti” al Grupului Scolar Auto. Constantin Rusanovschi, presedintele filialei onestene organizatoare, a deschis manifestarea prezentând oaspetii, in timp ce deputatul Valerian Vreme a declarat ca “cele mai emotionante intâlniri sunt cele legate de Basarabia, care reprezinta o lectie vie de viata. Neamul românesc stie ca sa se uneasca la greu si sunt convins ca viitorul va face ca sa fim impreuna”. Momentul cel mai emotionant a fost dialogul dintre interpretul de folclor Nicolae Sabau, prezent la mai multe evenimente care s-au desfasurat in Basarabia si veteranul de razboi Alexandru Enache, supravietuitor al luptelor purtate la Varzaresti, peste Prut, in cel de-al doilea razboi mondial. (Ion Moraru)

                      ULTIMELE ȘTIRI