sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 463

Tinerii din județul Bacău evoluează

    Anul trecut am scris despre un tânăr din orașul Dărmănești, Radu-Marian Moise. Am luat decizia că este timpul să revenim cu un update despre ceea ce Radu este acum.

    În acest moment, Radu, este elev în clasa a X-a E, la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești, are 17 ani și este președintele Consiliului Județean al Elevilor Bacău. Dar, implicarea lui nu se oprește aici, face parte și din Biroul de Presă al Consiliului Național al Elevilor, ocupând postul de Web-developer, se implică cu drag în activitățile organizate de Subfiliala de Cruce Roșie Română – Comănești, acolo unde este voluntar, dar și în proiectele organizate de către Asociația Pentru Dezvoltare Activă (ADA) (organizație de tineret din județul Bacău), European Youth Village (un program național ce are ca scop dezvoltarea ecosistemului de tineret din mediul rural din România, dar care urmează să se extindă în mai multe țări).

    De când a preluat mandatul de președinte al CJE Bacău a reușit să creeze o comunitate foarte unită între elevii reprezentanți din județul Bacău, participând la activitățile organizate de către consiliile școlare ale elevilor din județul Bacău. În februarie, anul 2024, a organizat Sesiunea județeană de formare a elevilor reprezentanți, împreună cu colegii din CJE, eveniment ce a avut ca scop formarea elevilor reprezentanți din județ, în așa fel încât să poată realiza cât mai multe activități interesante și benefice pentru elevii băcăuani.

    Deoarece pentru el implicarea în voluntariat înseamnă foarte mult, anul acesta, chiar de ziua lui, în data de 25 martie, și-a sărbătorit ziua de naștere prin organizarea Adunării generale ordinare a Consiliului Județean al Elevilor Bacău, zi care pentru el a fost marcantă, sărbătorind-o alături de colegii lui pe care îi îndrăgește.

    A participat la diverse evenimente organizate de către Consiliul Național al Elevilor precum lansarea Raportului privind implementarea Statutului Elevului în România, Sesiunea națională de formare a elevilor reprezentanți, a XLII-a Adunare generală a CNE, EUphoria: Your Chance to Shape Europe’s Future! și altele, reprezentând județul Bacău cu mare demnitate.

    Într-un final, putem spune că tinerii din județul Bacău chiar pot schimba viitorul, pot implementa proiecte mișto și pot aduce județul Bacău pe harta județelor implicate în dezvoltarea tineretului.

    De Ziua Copilului, polițiștii alături de cei mici

      De Ziua Copilului, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău invită toți copiii în zona centrală a municipiului Bacău, în parcul din fața Primăriei municipiului Moinești, în Parcul Măgura din Stațiunea Târgu Ocna și piațeta din apropierea Casei de Cultură din municipiul Onești, la evenimente pline de culoare, distracție și emoții frumoase!

      Pentru a descoperi o parte din activitățile polițiștilor, prezentarea echipamentelor și tehnica folosită în misiuni, aceștia îi așteaptă pe cei mici să facă echipă cu ei!
      Polițiștii de la Serviciul Criminalistic îi așteaptă să descopere tehnicile și tacticile criminalistice folosite de ei.

      Vor fi prezenți și polițiștii de la Serviciul de Acțiuni Speciale cu tehnica lor inovativă, dar și polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, care le vor arăta autospecialele cu girofar.
      Laboratorul de Educație Rutieră îi va ajuta să își însușească noțiuni de siguranță, esențiale ca pieton, mai apoi ca viitor conducător auto. Tot în cadrul evenimentului vor putea descoperi cum se fac testările cu aparatele din dotare și cum sunt folosite echipamentele reale ale polițiștilor.

      De ziua lor, copiii pot ocupa locului șoferului în autospecialele de poliție, în care ei vor fi protagoniștii simulării unei misiuni.

      Într-o atmosferă festivă, încărcată de bucurie și emoție, alături de copii vor fi și polițiștii de prevenire, de siguranță școlară și pentru protecția animalelor care le vor prezenta mesaje preventive pe teme precum, regulile de circulație, consecințele unor comportamente neadecvate la școală și pe stradă, modul de relaționare cu cei din jur, siguranța pe internet și cum să aibă grijă de animalele de companie.

      „Serile concertistice” ale Centrului de Cultură „George Apostu”

      Centrul de Cultură „George Apostu” în parteneriat cu Asociația de Concerte „SYRINX” organizează o nouă întâlnire în cadrul programului „Serile concertistice”, vineri, 7 iunie 2024, începând cu ora 17.00. Această ediție va fi marcată de concertul extraordinar al Cameratei „Syrinx”, avându-le soliste la pian pe Eloisa Cascio, din Italia, și Cristina Altamura, din SUA, prilejuit de reîntoarcerea Cristinei Altamura în România, cea care în perioada 2000-2002 a fost solist principal oaspete al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău.

      Camerata „Syrinx” îi va reuni cu această ocazie pe mulți dintre muzicienii care, în anul 2001, au participat la „Altamura Music Festival On The Green” din Catskill, SUA, unul dintre primele turnee artistice majore ale unei orchestre românești în Statele Unite.

      Concertul va fi dirijat de maestrul Ovidiu Bălan, o personalitate marcantă în lumea muzicii clasice, care a fost alături de orchestră și în turneul din 2001 în SUA, și propune pentru acest concert un festival pianistic Mozart.

      Ovidiu Bălan, director onorific al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, se bucură de recunoaștere internațională, fiind apreciat atât pentru talentul său dirijoral, cât și pentru calitățile sale de organizator și mentor.

      De-a lungul impresionantei cariere, care se întinde pe parcursul mai multor decenii, a dirijat orchestre din SUA, Cuba, Italia, Germania, Franța, Olanda, Bulgaria, Iugoslavia, Rusia, Portugalia, Polonia, Ungaria. Datorită dedicării și talentului său, orchestra Filarmonicii din Bacău a participat în turnee internaționale de succes, a concertat neîntrerupt în Italia și a fost invitată în fiecare lună decembrie să susțină concerte în China.

      Eloisa Cascio, profesoară de pian la Conservatorul Nicola Sala din Benevento, Italia, și-a dedicat viața studiului și interpretării pianului, având o carieră impresionantă atât ca solistă, cât și în muzică de cameră. A participat la numeroase festivaluri de prestigiu din Italia, Austria, Belgia, Franța, Germania, Spania, Statele Unite ale Americii și multe altele.

      În plus față de interpretarea la pian, Eloisa a excelat și în arta clavecinului, prezentând recitaluri și concerte de Bach și Manuel De Falla. Recent, a abordat lucrări de mare dificultate, precum concertul Mendelssohn, în colaborare cu Orchestrele Filarmonice românești „Dinu Lipatti” din Satu Mare și „Mihail Jora” din Bacău și concertul Bach alături de ansambluri de renume din Praga și Paris.

      Cristina Altamura, licențiată în muzică la Mannes College of Music și cu un master în interpretare la pian de la Universitatea Rutgers, New Jersey, continuă să inspire prin performanțele sale internaționale și activitatea didactică. În 2017 a fondat Legacy Arts International, un program prin care a facilitat un schimb cultural între Departamentul de Muzică al Universității Princeton și Academia de pian din Imola, Italia.

      Este prezentă în mod regulat în New York ca solist și cu orchestre în săli importante precum Carnegie (Stern și Weill Hall), Lincoln Center și Steinway Hall, la festivaluri de vară precum Central Park’s Summer Stage și pe Broadway la Victory Theatre.

      Acest concert reprezintă nu doar un eveniment muzical de excepție, ci și o celebrare a legăturilor culturale și artistice dintre România și comunitatea muzicală internațională. Publicul este invitat să se bucure de un program deosebit, ce promite o seară memorabilă sub semnul artei și al muzicii de calitate:

      Eloisa CASCIO (pian):

      1. A. Mozart- Concertul nr. 17 în Sol Major KV 453

       

      Cristina  ALTAMURA (pian):

      1. A. Mozart – Concertul nr. 23 în La Major KV 488

       

      Biletele pot fi procurate pe platformele MYTICKET.RO, ENTERTIX.RO și de la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”.

      Programul cultural pentru anul 2024 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.

      Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău pregătește sezonul 2024-2025

      Clasați pe locul 6 în ediția recent încheiată, „CSMeii” au efectuat deja primele mutări pentru stagiunea viitoare. Au plecat Freiwald, I. Stănescu și Belchite și au venit tânărul portar de 20 de ani Florin Sîrghie și fostul internațional Bogdan Mănescu. Se mai încearcă aducerea unui inter stânga, care să-l secondeze pe Esteki. Iranianul a fost confirmat, la fel ca toți ceilalți stranieri din lot

      Finalul ediției 2023-24 a adus handbaliștilor de la CSM Bacău cea mai bună clasare în Liga Zimbrilor de la promovarea echipei reușită în 2018: locul 6. O poziționare peste așteptări. Și peste obiectivele fixate: locul 8, impus de Primărie și locul 7, decis de conducerea clubului. Dar o poziționare în ton cu ceea ce a dat și a arătat echipa băcăuană la antrenamente și, mai ales, la jocurile oficiale.

      O poziționare cu atât mai prețioasă cu cât vorbim despre unul dintre cele mai disputate campionate din ultimul deceniu. În ciuda tuturor dificultăților și în special cele de ordin economic (reamintim că Primăria a înjumătățit bugetul întregului club la începutul acestui an), „CSMeii” antrenați de Leonard Bibirig, Rudi Stănescu și Ionuț Rotaru și manageriați de Sorin Tîrcă au dovedit caracter. Și au demonstrat că pot aduce plus-valoare. Deși cu un buget salarial inferior Stelei, Vasluiului, Buzăului sau Sucevei, trupa condusă de Bibirig a depășit în clasamentul de final al Ligii Zimbrilor toate aceste grupări.

      În aceste circumstanțe, conducerea CSM Bacău a decis să confirme, în linii mari, lotul din sezonul 2023-2024. Începând cu străinii Virbauskas (un transfer foarte inspirat), Rogulski (altă mutare deșteaptă), Esteki, Serhel și Ushal și continuând cu jucătorii români, de la Tudor Stănescu și Fane Grigoraș la frații Bujor, de la Dospinescu și Dobrincu la Brăescu. Doar trei plecări: Richie Freiwald, Ionuț Stănescu (dorit în Polonia) și Belchite (ofertat de Poli Timișoara).

      La polul opus, două veniri, cel puțin pentru moment: portarul romașcan de 20 de ani, Florin Sîrghie și fostul internațional Bogdan Mănescu (ultima dată la CSU din Suceava), un inter dreapta de 26 de ani aflat de mai multă vreme în vizorul băcăuanilor. Lui Sîrghie și Mănescu li se va alătura un inter stânga, ca alternativă pentru Esteki. Există variante interne, dar nu este exclusă nici aducerea unui stranier pe acest post. Un singur semn de întrebare, cel referitor la permanența lui Ganchev.

      Ucraineanul a suferit o accidentare la umăr care l-a ținut pe bară în partea de final a stagiunii, iar contractul său va fi reînoit doar dacă investigațiile medicale din această săptămână vor fi ok. Altfel, va fi căutat, în țară sau străinătate, un înlocuitor al lui Ganchev. În ceea ce privește banca tehnică, Leonard Bibirig continuă să fie prima opțiune a „CSMeilor” pentru următorul sezon, cu precizarea că unul din cei doi „secunzi”, Rudi Stănescu s-a despărțit de CSM Bacău, alegând să se alăture staff-ului echipei naționale. Ca întotdeauna în ultimii ani, principala preocupare a „CSMeilor” rămâne cea legată de buget.

      Așteptăm rectificarea de după 1 iulie, care să ne permită pregătirea în condiții cât mai bine a viitoarei ediții de campionat. Sper ca în urma acestui onorant loc 6 ocupat de CSM Bacău în stagiunea recent încheiată- unul peste obiectivul trasat- Consiliul Local Bacău să susțină echipa, astfel încât să nu ne mai confruntăm cu problemele care ne-au măcinat în ultima vreme”, a declarat directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, care a explicat:

      „Unul din riscurile cele mai mari era să rămânem fără jucători, în situația acestei nesiguranțe care ține de buget. Am configurat lotul în jurul aceluiași buget salarial, dar cu ajustările necesare impuse de schimbările legislative și a majorării salariului minim pe economie. Prin urmare, eu nu consider că putem vorbi de o mărire a bugetului salarial, ci de o aliniere și de o ajustare”. Gavriliu a mai adăugat:

      „Sigur că ne-am fi dorit o ridicare de ștachetă, dar pentru aceasta ar fi însemnat să ne bazăm deja pe un buget competitiv, care să ne permită aducerea din timp a unor jucători de un nivel mai înalt. Lotul nu ți-l poți construi în iulie sau august. Oricum, mutările făcute ne dau încredere că putem să ne îndeplinim obiectivul- locul 7, același pe care ni l-am fixat și pentru ediția 2023-2024- iar dacă vom avea o susținere financiară mai consistentă, atunci ne vom putea gândi și la ținte mai îndrăznețe.

      Deocamdată, dorința noastră este ca rectificarea din vară să ne pună pe drumul cel bun și să nu mai fim nevoiți să facem tot felul de salturi mortale pentru a ieși la liman. Este vorba de normalitate, nu de pretenții exagerate”. În final, Adrian Gavriliu a vorbit și despre priza pe care echipa de handbal a CSM o are la public:

      „Faptul că sala a fost mereu plină la meciurile de acasă și că echipa a fost susținută în permanență de suporteri este o dovadă în plus că formația de handbal masculin a Bacăului merită să fie sprijinită așa cum trebuie de municipalitate”.

      Rezultatele CSM Bacău în ediția de campionat 2023-2024

      Tur:  32-29 cu CSU din Suceava (deplasare), 24-24 cu SCM Politehnica Timișoara (acasă), 32-47 cu Dinamo București (d), 30-28 cu HC Buzău 2012 (a), 29-31 cu CSM Sighișoara (d), 31-39 cu Potaissa Turda (a), 35-31 cu CSM Vaslui (d), 26-36 cu CSM Constanța (a), 27-31 cu CSM București (d), 27-27 cu Minaur Baia Mare (a), 27-26 cu CSM Focșani 2007 (d), 29-29 cu Steaua București (d), 28-25 cu Universitatea Cluj (a).

      Retur: 27-29 cu CSU din Suceava (a), 24-28 cu SCM Politehnica Timișoara (d), 29-40 cu Dinamo București (a), 30-29 cu HC Buzău 2012 (d), 36-28 cu CSM Sighișoara (a), 33-39 cu Potaissa Turda (d), 27-23 cu CSM Vaslui (a), 27-33 cu CSM Constanța (d), 25-24 cu CSM București (a), 29-31 cu Minaur Baia Mare (d), 27-25 cu CSM Focșani 2007 (a), 31-27 cu Steaua București (a), 36-29 cu Universitatea Cluj (d).

      Clasament

      1 Dinamo București           25      23      2        0        946-695       71p.

      2 CSM Constanța              26      20      2        4        805-670       62p.

      3 Minaur Baia Mare           26      18      3        5        818-743       57p.

      4 Potaissa Turda               26      15      5        6        880-819       50p.

      5 CSM București                25      14      2        9        705-672       44p.

      6 CSM Bacău                    26      12      3        11      758-788       39p.

      7 CSU din Suceava            26      12      1        13      832-873       37p.

      8 HC Buzău 2012              26      10      5        11      796-795       35p.

      9 CSM Focșani 2007          26      7        5        14      695-751       26p.

      10 Politehnica Timișoara    26      8        2        16      681-740       26p.

      11 Steaua București           26      7        4        15      741-795       25p.

      12 CSM Vaslui                  26      6        3        17      691-750       21p.

      13 CSM Sighișoara            26      5        2        19      672-790       17p.

      14 Universitatea Cluj         26      4        1        21      701-840       13p.

      Dinamo a cucerit titlul de campioană, CSM Sighișoara și Universitatea Cluj au retrogradat direct, iar Steaua și CSM Vaslui vor participa la barajul de menținere/ promovare din perioada 31 mai- 2 iunie, alături de CSM Oradea și CSM Făgăraș.

      Dan Sion

       

      Se inaugurează Centrul de mentenanță pentru rachete Himars la Aerostar

      Compania Aerostar din Bacău a anunțat că astăzi, 30 mai, va inaugura Centrul național de mentenață pentru sistemele de rachetă HIMARS. Centrul a fost înființat împreună cu compania Lockheed Martin în toamna anului trecut.
      La evenimentul de astăzi sunt așteptați oficialități naționale și locale și reprezentanți Lockheed și Aerostar.

      Pentru proiectul Himars, la Aerostar au fost livrate echipamente de înalt nivel tehnologic.
      Armata României va deține 54 de lansatoare multiple HIMARS, sisteme care ce au fost livrate deja ucrainenilor în conflictul armat cu Federația Rusă.

      Contractul României pentru HIMARS s-a ridicat la aproximativ 1,5 miliarde de dolari. La finalul anului trecut, Derco, o companie din grupul Lockheed Martin, a semnat un acord cu Aerostar pentru repararea trenurilor de aterizare, a roților și a frânelor în vederea asigurării mentenanței flotei de avioane F-16 a Forțelor Aeriene Române.

      Totodată, la Aerostar Bacău se va face și modernizarea la următorul standard a avioanelor F-16 achiziționate. România a achiziționat, recent, 32 de avioane F-16 Fighting Falcon din Norvegia, la un preț de 388 de milioane de euro, pentru a asigura tranziția către F-35.
      Cele 32 de avioane F-16 AM/BM norvegiene sunt în configurație M6.5.2, iar contractul include și motoare de rezervă și suport logistic.

      Angajații pot primi și tichete pentru activități casnice

      Image by zinkevych on Freepik

      acestea vor putea fi folosite pentru a plăti lucrătorii care fac diverse munci necalificate în gospodărie

      Pe lângă tichetele de masă sau cele cadou, începând din acest an, salariații pot primi din partea angajatorilor lor un nou tip de bonus, respectiv tichete pentru plata muncilor casnice pe care le prestează lucrătorii casnici.

      Beneficiul este prevăzut de Legea 111/2022 privind activitatea prestatorului casnic, potrivit căreia, angajatorii le pot oferi salariaților lor tichete de activități casnice pe care aceștia să le folosească pentru a-i plăti pe lucătorii casnici care fac diverse munci necalificate în gospodărie – curățenie, spălat și călcat haine, întreținere grădină, preparare hrană, îngrijire animale de companie, cumpărături, ș.a.m.d.

      „Angajatorii pot acorda angajaţilor proprii sub formă de primă sau bonus, în afară de salariul de bază stabilit, tichete de activităţi casnice, în format electronic sau în format fizic, pe suport hârtie, suportând valoarea nominală a acestora”.

      Angajatorii care pot acorda aceste tichete sunt cei care pot acorda bilete de valoare, conform prevederilor Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, respectiv instituții publice, operatori economici, societăți, indiferent de forma de organizare și de proprietate, organizații cooperatiste, orice entitate care are statutul legal de persoană juridică constituită potrivit legislației române.

      Numărul de tichete de activităţi casnice şi frecvenţa acordării acestora fac obiectul unei negocieri între angajator și organizația sindicală sau reprezentanții salariaților.
      În cuprinsul normelor de aplicare ale legii, aprobate prin H.G. nr.822/2022, sunt stabilite demersurile pe care trebuie să le facă angajatorii pentru a putea acorda aceste tichete salariaților lor.

      Tichetele de activităţi casnice, având o valoare nominală de 15 lei, pe care le pot achiziționa angajatorii, se emit de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu indicarea numelui, prenumelui și codului numeric personal ale salariatului care este în drept să utilizeze tichetul, în calitate de beneficiar casnic, și se eliberează de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora aceștia își au sediul/sediul social sau punctul de lucru.

      Platforma electronică de evidență a activităților casnice, unde se pot înscrie beneficiarii, prestatorii, dar și angajatorii, care vor să ofere ca beneficiu extrasalarial angajaților tichete pentru ca aceștia să acopere cheltuielile cu munca în gospodărie, este accesibilă pe tichete.anofm.ro.

      Pentru fiecare utilizator care se încadrează fie într-o categorie, fie în alta, este pus la dispoziție câte un ghid explicativ referitor la înscriere și utilizare a platformei.
      Angajaţii care au calitatea de beneficiari casnici datorează numai impozit pe venit pentru sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de activităţi casnice primite de la angajatori.

      Salariatul poate, ca în termen de 12 luni de la data cumpărării lor de către angajator, să folosească tichetele primite pentru a plăti munca necalificată prestată de un lucrător casnic.

      Iată câteva informații relevante despre aceste tichete:

      Valoarea nominală a tichetului:
      Tichetul de activități casnice are o valoare nominală de 15 lei.
      Această valoare poate fi actualizată anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

      Activități incluse:
      Tichetele pot fi acordate pentru următoarele activități:
      Servicii de curățenie/igienizare
      Spălatul/călcatul rufelor
      Servicii de croitorie
      Servicii de preparare a hranei
      Servicii de îngrijire corporală
      Hrănire și supraveghere a beneficiarului casnic dependent
      Activități desfășurate de persoanele care exercită ocazional profesia de bonă.

      Utilizare și termen de valorificare:

      Tichetele nu sunt transferabile și nu pot fi utilizate pentru achiziția altor bunuri sau servicii.
      Beneficiarul casnic are obligația de a valorifica tichetele în termen de 12 luni de la data achiziționării.

      Utilizarea tichetului este restrânsă la prestatorul de servicii casnice, ale cărui date sunt completate pe tichet.

      Tratament fiscal favorabil:
      Persoanele remunerate cu aceste tichete vor datora doar impozit pe venit (10%) și contribuția la pensie (25%).

      Prestatorii casnici devin asigurați la sistemul de pensii și la sistemul de sănătate, având dreptul la pachetul de servicii medicale de bază, chiar dacă nu plătesc contribuția la sănătate.

      Beneficiarii care cumpără și folosesc într-un an cel puțin 600 de tichete vor primi de la stat încă 75 de tichete gratuite, ca stimulent, pentru utilizare în anul următor.

      Eliberarea tichetelor:

      Tichetele de activități casnice pot fi achiziționate de angajatori și se emit de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

      Acestea conțin numele, prenumele și codul numeric personal ale salariatului beneficiar casnic și se eliberează prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă din raza în care angajatorii își au sediul sau punctul de lucru.

      Conversie în bani:
      Beneficiarii pot converti tichetele în bani în decursul a maxim 12 luni de la primire, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, serviciile poștale sau prin ordin de plată/transfer în contul bancar indicat de prestatorul casnic prin Platforma electronică de evidență a desfășurării activităților casnice.

      Arc peste timp la Liceul „Saligny”

      S-au scurs 50 de ani de când promoția 1974 a Liceului Industrial de Construcții Bacău a pornit cu încredere în viață. Erau tineri și frumoși, iar viitorul li se dechidea înainte cu promisiuni nelimitate. Fiecare a urmat drumul său, plin de urcușuri și coborâșuri, în căutarea succesului și a împlinirii personale și profesionale.

      Astăzi, 30 mai, Anul V – D al promoției 1974 revine cu emoții și bucurie pe holurile liceului, în clasele de care îi leagă atât de multe amintiri.

      Mai mult de 20 de foști elevi, alături de cadre didactice, se reunesc pentru a-și împărtăși poveștile de odinioară, pentru a se îmbrățișa și a retrăi momentele prețioase ale anilor de liceu.

      Revederea va fi o ocazie specială de a celebra jumătate de secol de prietenii, realizări și amintiri comune. Este un moment de nostalgie, dar și de bucurie, de a reflecta asupra drumurilor parcurse și de a sărbători legăturile ce au rezistat timpului.

      Redacția noastră va încerca să surprindă energia și emoția acestei întâlniri, pentru a le aduce cititorilor noștri în ediția următoare a ziarului. Vom împărtăși momente de neuitat, fotografii și povești ale celor care au fost odată tinerii entuziaști ai promoției 1974.

      Trupul și Sângele Domnului – Joia Verde

      Solemnitatea Trupul și Sângele Domnului, celebrată an de an în ziua de joi, după Preasfânta Treime, are în centru Sacramentul Euharistiei, instituit la Ultima Cină, taina prin care Isus ni s-a dăruit ca hrană a sufletelor noastre.

      Această solemnitate a fost instituită de Papa Urban al IV-lea, în anul 1264 ca sărbătoare de poruncă pentru Biserica Universală, tocmai pentru a întări credința în prezența reală a lui Isus din Preasfântul Sacrament.

      Întrucât Joia Sfântă, în care comemorăm Cina Domnului și Institiurea Sfintei Euharistii, este centrată pe Patimirea și Moartea lui Isus, Biserica ne propune după Înviere această sărbătoare specială pentru a reflecta asupra Sfintei Euharistii ca dar al lui Cristos pentru Biserica Sa.

      Euharistia este aducerea de mulțumire pentru tot ceea ce Isus a făcut pentru noi. Dacă rămânem aproape de Sfânta Liturghie, nu ne vom îndepărta niciodată de Domnul. Iar acest lucru l-a dorit și Isus când a spus: „Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el”.

      Sărbătoarea de astăzi ne invită să reflectăm în primul rând asupra prezenței reale a lui Isus Cristos în Taina Euharistiei.

      Atunci când mergem la biserică, nu trebuie să sperăm că Domnul va fi acolo. Prezența lui nu depinde de dispoziția noastră, de ceea ce simțim noi, de sfințenia noastră sau chiar de credința noastră. Cristos este cu adevărat prezent în Euharistie pentru că ne-a promis acest lucru: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul lumii”.

      Dar ce înseamnă pentru noi „Prezența reală”? Înseamnă că noi credem că atunci când mergem la biserică, Cristos este prezent în tabernacol și pe altar la Sfânta Liturghie nu în mod simbolic, ci este preznt în mod real, cu Trupul și Sângele său. Iar ca dovadă a acestei prezențe reale sunt atâtea miracol euharistice care au avut loc de-a lungul timpului.

      Spunea sfântul Ioan Maria Vianney: „Nu toți cei care se apropie de Sfânta Împărtășanie sunt sfinți, dar sfinții sunt întotdeauna printre cei ce primesc Sfânta Taină”.

      În viața lui pământească, Isus a intrat în contact cu mulți oameni. El nu a adunat doar un mic grup select de oameni credincioși. Ci s-a oferit pe sine tuturor.

      Euharistia nu este rezervată celor desăvârșiți, ci este dăruită pentru a ne ajuta pe toți în călătoria vieții. Pentru că îl primim pe același Cristos, Euharistia ne ajută să ne simțim parte din Trupul lui, care este Biserica. Euharistia ne ține împreună.

      Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău

      DASC, de la/pentru DASCăl

      Un acronim cu studii înalte

      Decodificând, ajungem la a numi un deziderat de lux al şcolii de azi: dezvoltarea abilităţii de scriere creativă încă de la „elevii treptei primare de învăţământ”. Este chiar titlul tezei de doctorat elaborate de Monalisa-Laura Gavriluţ (cadru didactic la Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău),  în cadrul Şcolii Doctorale de Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău. Este unul dintre mult aşteptatele răspunsuri de ordin ştiinţific la o realitate dramatică din şcoala românească, referitoare la posibilităţile reduse ale elevilor de abordare a textelor literare sau nonliterare. Conform raportului privind Evaluarea Internaţională a Elevilor PISA din ultimii ani, România şi Republica Moldova au de înfruntat un clasament dezavantajos, cu deosebirea că şcoala de dincolo de Prut a izbutit să identifice câteva dintre căile adecvate pentru a ameliora contactul şcolarilor cu materialul imaginativ ori nonimaginativ. De folos este metoda clepsidrei, însuşită de candidată din vremea studiilor liceale la Pedagogicul băcăuan.

      De aceeaşi parte a baricadei

      Teza candidatei pledează pentru acel front comun pe care îl aveam în vedere înainte de 1989 pentru a-i alfabetiza funcţional pe elevi prin toate disciplinele. „Limba română trebuie învăţată la orice obiect, inclusiv la educaţia fizică”, a subliniat prof. univ. dr. habil. Dumitru Pătraşcu, preşedintele comisiei. „Nu cumva vrem să facem scriitori din elevi care comit greşeli de ortografie, punctuaţie şi logică?”, (ne)-a întrebat Mariana Marin. Din sala Senatului, unde am asistat la susţinerea publică a tezei, am mai notat că a rezultat „o teză foarte necesară şcolii noastre” (conf. univ. dr. habil. Liliana Mâţă), „centrată pe text şi metatext” (conf. univ. dr. Mariana Marin) şi realizată de „un pedagog înnăscut” (conf. univ. dr. Angela Cara, îndrumător).

      Colaboratori: elevii băcăuani

      Mai precis, cei de la şcoala-gazdă şi de la şcolile Nr. 10 şi „George Bacovia”, unde s-a derulat un experiment bine gândit şi prelucrat cu aparatul ştiinţific de ultimă oră. Aprecierile au venit atât din partea psihopedagogilor noştri (Constanţa Dumitriu şi Gheorghe Dumitriu, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), cât şi a colegelor doctorande Monica Pleşcan şi Claudia Bîrgăoanu, absolvente ale Colegiului Naţional Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi, gata să aplice ghidul metodologic propus de Monalisa-Laura Gavriluţ pentru scrierea creativă.

      Prea mult? Prea puţin?

      Adrian Ghicov, universitarul chişinăuian, s-a arătat mirat că la evaluările naţionale (la noi, pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a) se practică exagerat de mult scrisul şi că elevul nu este pus să citească un text sau să-l comenteze spontan. L-am completat cu reversul situaţiei: la evaluările formative, de fiecare zi, în şcoala românească se vorbeşte într-o proporţie covârşitoare, fără ca acest gen de comunicare să fi fost prefaţat de lectura publică a textului respectiv. Am mai rugat să nu fie abandonat CEAPDOFERT-ul (dascălii ştiu de ce…), spre bucuria ERR-ului…

      Rezultate remarcabile ale copiilor de la SmartyKids Bacău Mioriței la Campionatul World Mathematics de la Barcelona

        România a fost prezentă la Campionatul World Mathematics League Horus 8, ce a avut loc pe 25 mai la Barcelona și la care au concurat 300 de copii din Armenia, Arabia Saudită, Bulgaria, Olanda, Egipt, Elveția și România. Copiii au avut de efectuat calcule complexe cu adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri până la ordinul sutelor. Curajoșii noștri copii au depășit emoții intense și au reușit să rezolve 160 de calcule în doar 10 minute, demonstrându-și abilitățile extraordinare în matematică.

        Felicitări câștigătorilor noștri pentru performanțele obținute, la acest prestigios campionat internațional și pentru modul în care au reprezentat cu cinste centrul nostru SMARTYKIDS BACĂU MIORIȚEI!

        SOFIA BIRHALA – clasa I Colegiul Național Ferdinand I, locul II

        NASTASA TUDOR ȘTEFAN – clasa I Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, locul II

        JITARU CODRIN – clasa a III a Școala Gimnazială „Constantin Platon”, locul II

        CIONTU MATTEO – clasa I Colegiul Național „N.V. Karpen”, locul III

        BOGHIA ILARIA – clasa II Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, locul III

        CUCU EDUARD – clasa II Școala „Alexandru Ioan Cuza”, locul III

        PĂDURARIU CRISTIAN – clasa I Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, locul III

        NEAGU NICOLE IRINA – clasa pregătitoare Școala Gimnazială Nr. 10, locul III

        Bravo tuturor pentru ambiție, efort și pentru toate zilele când poate ați renunțat la altceva în favoarea antrenamentelor, dar și pentru motivare și pentru depășirea propriilor limite!!!

        Așa arată adevărații CAMPIONI!

        Aritmetica mentală nu doar simplifică calculele zilnice, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea unor competențe esențiale. Copiii își îmbunătățesc memoria și capacitatea de concentrare, dobândind astfel o mai mare agilitate mentală. De asemenea, această practică încurajează gândirea logică și rezolvarea rapidă a problemelor, abilități valoroase pentru succesul academic și viața de zi cu zi. Cultivând aritmetica mentală, îi ajutăm pe cei mici să devină mai încrezători și mai pregătiți pentru provocările viitoare.

        SLAVNEA CORNELIA, profesor aritmetică mentală SMARTYKIDS BACAU MIORIȚEI.

         

        BACĂU, terminăm cu ipocrizia?

        Dragi băcăuani, vă place să fiți mințiți? Vă place să fiți luați în râs, duși cu vorba, amăgiți, înșelați în așteptări? Nu! Atunci, de ce acceptați? De ce acceptați să vă fie jignită inteligența? Iar și iar și iar. De ce nu vă folosiți de puterea cetățeanului de a-și alege liderii pe care îi merită?

        Stă în puterea lor să mintă și stă în puterea noastră, a cetățenilor, să-i sancționăm, prin vot, pe cei care nu și-au ținut promisiunile și nu au realizat proiectele pe care și le-au asumat în fața comunității. Pe cei care vă mint.

        Au promis scăderea taxelor, trenuri urbane, parcări plutitoare, un oraș cultural, un oraș dezvoltat economic. Avem, în schimb, un oraș sărăcit, cu taxe mari, cu o perpetuă criză a apei, cu un patrimoniu cultural în ruine și o administrație căreia i s-au deschis numeroase dosare penale. Mai doriți încă patru ani la fel?

        Să luăm doar un singur exemplu: în ianuarie 2021, de Ziua Culturii Naționale, administrația băcăuană acoperea ruina Hotelului Central, parte din cunoscutul monument istoric din centrul Bacăului, ”Palatul Mărăști”, la parterul căruia funcționează Teatrul Municipal ”Bacovia”, cu un voal ce reprezenta așa – zisa viitoare imagine, renovată, a clădirii de patrimoniu. Iar primarul în funcție declara într-un eveniment public: ”Ne dorim cu toții să avem investiții în infrastructura rutieră, să avem trotuare peste tot, să avem un oraș modern și vibrant, dar, în același timp, fără cei doi piloni, cultură și educație, nu putem să ne dezvoltăm. Am început demersurile pentru a transforma Bacăul într-un adevărat centru cultural al Moldovei. Ca prim pas, simbolic, vedeți, începând de astăzi, un nou voal asupra Hotelului Central, care arată exact cum va arăta hotelul imediat ce îl vom achiziționa și renova. Sperăm că peste patru ani să putem spune că ”Bacovia” a recăpătat o vigoare pe care o avea și acum 70 de ani, când a fost prima trupă de teatru aici.”

        Suntem în anul 2024 și clădirea de patrimoniu este într-un stadiu și mai avansat de degradare, ”voalul” mincinos a dispărut, înlocuit de o pânză gri, care ascunde ”sub preș” ruina unui monument istoric și, implicit, ruinele unor promisiuni neonorate de o administrație, care, din nou, vine astăzi în fața băcăuanilor și cere votul pentru încă patru ani. Sunteți dispuși să îl oferiți? Sunteți dispuși să fiți în continuare mințiți? În timp ce ei ne zâmbesc în acțiuni de campanie, în care simulează grija pentru oraș și pentru cetățenii Bacăului, peste patrimoniul cultural băcăuan se așază praful lucrărilor nenecesare, la trotuarele deja existente, praful demolărilor și praful dens al nepăsării, așezat peste promisiunile, neonorate, din campaniile anterioare.

        Cetățenii Bacăului merită să fie respectați! Cetățenii Bacăului merită să fie luați în serios! Bacăul merită un primar care să fie capabil să lucreze în echipă, un primar care fie capabil să administreze un oraș și să-și ducă la îndeplinire promisiunile făcute oamenilor! Au arătat că sunt incapabili, să le arătăm că se poate să schimbăm viitorul orașului! Fără ei.

        Astăzi stă în puterea cetățenilor din Bacău să își construiască viitorul, astăzi luăm împreună deciziile hotărâtoare pentru ziua de mâine. Pentru că ”AZI E MÂINE!”.

        Dragi băcăuani, haideți să spunem ”NU!” ipocriziei de partid, haideți să stopăm ipocrizia de orice fel și să luptăm pentru adevăr! Haideți să ne concentrăm pe nevoile reale ale orașului, nu pe investiții enorme, haotice, cu beneficii minore, care ”dau bine” în fotografii! Haideți să nu mai ascundem ruinele orașului sub un voal de indiferență pentru patrimoniu!

        În calitate de candidat independent la Primăria Bacău, neaservit niciunui interes politic, vă invit pe 9 iunie, să puneți ștampila pe poziția 9, de pe buletinul de vot, cu credința că putem construi împreună un Bacău de care să fim mândri, din punct de vedere urbanistic, cultural, social, economic!

        Vom face asta cu onestitate, respect și responsabilitate față de cei care ne-au învestit cu încrederea lor!

        Adrian Găzdaru,   9 (noul) PRIMAR pentru un BACĂU sustenabil!

         

        Acest material a fost comandat de Adrian Găzdaru, Candidat Independent și realizat de operatorul economic SC ELITE PROCLEANER SRL, C.U.I. 24240004

        Provocare pentru promovare: RIVIERA ROMÂNEASCĂ|

          Au trecut ceva ani, perioadă în care întreprinzătorii angrenați în activități de turism, proprietarii de pensiuni și hoteluri, angențiile care promovează ofertele, intermediază transportul și asigură logistica, n-au mai bătut palma să-și concentreze eforturile într-o activitate de promovare comună a obiectivelor turistice.

          Și avem atâtea zone de larg interes turistic, pentru amatorii de sejururi sau vacanțe, din România și nu numai.

          ANAT & OMD Județul Constanța (Asociația Națională a Agențiilor de Turism și Organizația de Management al Destinației), invită, (pe durata a 5 zile de poveste… așa ni se promite, 29 mai – 2 iunie), reprezentanții interesați din HORECA și mass-media din toată țara, la un periplu prin stațiunile de pe Litoral.

          De la Mangalia… la Mamaia! Bacăul, prin AGENȚIA DE  TURISM INTER-TOUR, rămâne centrul de focalizare a legăturilor pentru Regiunea Est Moldova. Managerul agenției băcăuane, una dintre cele mai vechi și de renume din această parte a țării, Dumitru Nănescu, se va ocupa din partea Patronatului ANAT de această acțiune.

          Vor participa reprezentanți din toate județele Moldovei, care au ales să promoveze frumusețea rivierei scăldată de valurile Mării Negre. Scopul rămâne și acela de a face cunoscute condițiile reale de cazare, ofertele, calitatea serviciilor, starea plajelor, și în primul rând, gradul de satisfacție al turiștilor la finalul unei vacanțe pe litoral.

           

           

          Manipularea votului la Eurovision

          Participarea Israelului la concursul Eurovision din 2023, unde Eden Golan a obținut locul cinci, a stârnit o serie de controverse și dezvăluiri privind manipularea voturilor. TheGrayzone.com scrie că acest eveniment a fost utilizat de oficialii israelieni pentru a ilustra un presupus sprijin global pentru acțiunile militare ale Israelului în Gaza, însă, ulterior, s-a demonstrat că succesul lui Golan a fost rezultatul unei campanii de propagandă bine orchestrate.

          Eden Golan, reprezentanta Israelului la Eurovision, a fost inițial plasată pe locul 12 de juriul internațional, cu doar 52 de puncte. Cu toate acestea, televotingul a schimbat dramatic clasamentul, Golan obținând 323 de puncte și ajungând pe locul cinci. Această diferență majoră între voturile juriului și cele ale publicului a ridicat semne de întrebare și a alimentat diverse speculații.

          Oficialii și presa israeliană au fost rapizi în a interpreta acest rezultat ca un semn al sprijinului tacit pentru Israel din partea publicului european, în ciuda protestelor și apelurilor de boicotare a concursului din cauza politicilor Israelului în Gaza. Comentariile din Times of Israel și Jerusalem Post au subliniat ideea că rezultatele votului reflectă un consens pro-Israel care contracarează vocile critice din spațiul public.

          În ciuda acestor interpretări, adevărul din spatele succesului lui Eden Golan a ieșit la iveală rapid. Ministerul israelian al Afacerilor Externe a organizat o campanie de manipulare a voturilor, mobilizând susținători pro-israelieni din întreaga lume să voteze în masă pentru reprezentanta lor. Acest efort concertat a implicat utilizarea rețelelor sociale și a platformelor de video-sharing pentru a răspândi mesaje care îndemnau la votarea lui Golan. Videoclipurile au fost vizionate de milioane de ori, fiind traduse în multiple limbi pentru a ajunge la un public cât mai larg.

          Campania a fost bine planificată, țintind comunități specifice cunoscute pentru interesul lor în Eurovision, cum ar fi comunitatea LGBT și cluburile de fani ale concursului. De asemenea, au fost implicați lideri de opinie și jurnaliști care acoperă evenimentul, amplificând mesajul pro-Golan. Chiar și ambasadele și consulatele israeliene au participat activ la promovarea acestei campanii, folosind toate mijloacele disponibile pentru a influența rezultatul votului.

          Nu este deloc greu de înțeles de ce Televiziunea Națională Slovenă (RTVSLO ) a cerut clarificări organizatorilor concursului. RTVSLO și-a exprimat îndoielile privind numărul mare de „noi” votanți online, care nu au fost prezenți în anii anteriori. De asemenea, RTVSLO cere explicații clare de la EBU în legătură cu excluderea Olandei, rapoartele media privind utilizarea mijloacelor tehnice pentru a înlocui sunetul real din sală și posibila influență a sponsorilor asupra conținutului evenimentului.

           

          30 mai 2024

            Revoluția plăților mobile: Transformarea tranzacțiilor în România

              Explorați evoluția opțiunilor de plată cu telefonul mobil în România, de la sistemele contactless la funcțiile avansate de securitate, care modelează viitorul tranzacțiilor.

               

              Atingeți pentru a plăti: Ghidul opțiunilor de plată cu telefonul mobil în România

              În România, revoluția „tap-to-pay” a câștigat o tracțiune semnificativă, oferind consumatorilor o alternativă convenabilă și sigură la metodele de plată tradiționale. Odată cu creșterea opțiunilor de plată cu telefonul mobil, românii își pot folosi acum smartphone-urile pentru a face plăți fără contact la diverse puncte de vânzare cu amănuntul, restaurante, aplicații de cazinou și comercianți online. Acest articol oferă o prezentare detaliată a opțiunilor de plată cu telefonul mobil disponibile în România, inclusiv caracteristicile cheie, beneficiile și considerentele de securitate.

              Prezentare generală a sistemelor de plăți mobile în România

              România se mândrește cu o gamă variată de sisteme de plăți mobile, inclusiv Google Pay, Apple Pay și diverse aplicații bancare care oferă funcționalități de plată fără contact. Aceste sisteme le permit utilizatorilor să stocheze în siguranță informațiile cardurilor de plată pe smartphone-urile lor și să efectueze tranzacții prin simpla atingere a dispozitivelor lor pe terminalele de plată fără contact. În plus, cazinourile care acceptă această plată su Vodafone, Three, O2, EE și aplicațiile de plată mobilă din România oferă funcții suplimentare, cum ar fi recompense de loialitate, urmărirea tranzacțiilor și instrumente de gestionare a bugetului pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului.

              Cum funcționează plățile mobile în România

              În România, sistemele de plată cu telefonul mobil funcționează în mod similar cu plățile tradiționale cu cardul fără contact, dar oferă confortul suplimentar al utilizării unui smartphone. Odată cu popularitatea tot mai mare a aplicațiilor de cazinou online în România, plățile mobile au devenit parte integrantă a experienței de joc. Utilizatorii pot adăuga fără probleme detaliile cardului de plată preferat la aplicația de plată mobilă aleasă, stocând în siguranță aceste informații pe dispozitivul lor. Acest lucru le permite jucătorilor să facă depozite rapide și sigure în cadrul aplicațiilor de cazinou, îmbunătățindu-le experiența de joc. Atunci când fac o achiziție sau o depunere, utilizatorii trebuie doar să își deblocheze smartphone-urile și să le țină în apropierea unui terminal de plată fără contact sau în cadrul aplicației pentru a finaliza tranzacția. Procesul de plată este facilitat în siguranță prin utilizarea tehnologiei de tokenizare, care înlocuiește informațiile sensibile ale cardului cu token-uri unice, asigurând că datele financiare ale utilizatorilor rămân protejate.

              Caracteristicile de securitate ale sistemelor de plăți mobile

              Securitatea este primordială pentru sistemele de plăți mobile din România, în special în contextul tranzacțiilor online, inclusiv cele din cadrul aplicațiilor de cazinou online. Sunt implementate măsuri de securitate robuste pentru a proteja informațiile personale și financiare ale utilizatorilor de potențiale amenințări și de accesul neautorizat. Aplicațiile de plăți mobile utilizează tehnici avansate de criptare pentru a cripta datele sensibile, cum ar fi detaliile cardurilor de plată, stocate pe dispozitivele utilizatorilor. În plus, metodele de autentificare biometrică, cum ar fi scanarea amprentelor digitale și recunoașterea facială, oferă un nivel suplimentar de securitate, asigurând că numai utilizatorii autorizați pot accesa și autoriza tranzacții. Având în vedere popularitatea tot mai mare a aplicațiilor de cazinou online în România, aceste caracteristici de securitate sunt esențiale pentru protejarea tranzacțiilor financiare și a informațiilor personale ale jucătorilor. În plus, tehnologia de tokenizare joacă un rol crucial în consolidarea securității, asigurându-se că detaliile cardurilor utilizatorilor nu sunt niciodată transmise în timpul tranzacțiilor, minimizând riscul de fraudă și furt de identitate. 

              Avantajele utilizării plăților mobile în România

              Există numeroase beneficii legate de utilizarea plăților mobile în România, inclusiv comoditate, rapiditate și securitate sporită. Cu aplicațiile de plăți mobile, utilizatorii își pot lăsa portofelele acasă și pot efectua tranzacții folosind doar smartphone-urile, eliminând necesitatea de a avea asupra lor carduri fizice sau numerar. În plus, plățile mobile sunt mai rapide decât tranzacțiile tradiționale cu cardul, reducând timpii de plată și îmbunătățind eficiența atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți. În plus, caracteristicile de securitate inerente sistemelor de plată mobile oferă liniște pentru utilizatori, protejându-le datele financiare de furt și fraudă.

              Considerații la utilizarea plăților mobile

              În timp ce plățile mobile oferă numeroase beneficii, utilizatorii ar trebui să fie conștienți de anumite considerente pentru a asigura o experiență ușoară și sigură. Este esențial să mențineți la zi sistemul de operare al smartphone-ului și aplicația de plăți mobile pentru a beneficia de cele mai recente patch-uri și caracteristici de securitate. În plus, utilizatorii ar trebui să descarce aplicații de plăți mobile numai din surse de încredere, precum Google Play Store sau Apple App Store, pentru a evita programele malware și escrocheriile de phishing. În cele din urmă, utilizatorii ar trebui să profite de funcțiile de securitate, cum ar fi autentificarea biometrică și notificările de tranzacție, pentru a-și monitoriza și proteja conturile împotriva accesului neautorizat.

              Provocări și oportunități pentru adoptarea plăților mobile

              În ciuda creșterii rapide a plăților mobile în România, există încă provocări care trebuie depășite, inclusiv preocupări legate de securitate, interoperabilitate și conformitate cu reglementările. Este posibil ca unii consumatori să ezite în continuare să adopte tehnologia de plată mobilă din cauza temerilor legate de încălcarea securității datelor sau a confidențialității. Cu toate acestea, pe măsură ce furnizorii de plăți mobile continuă să inoveze și să abordeze aceste provocări, viitorul pare promițător pentru adoptarea pe scară largă a plăților mobile în România.

               

              Când drepturile și libertățile nu mai au preț

              După mulți ani de activitate în presă, am ajuns să am un respect deosebit pentru drepturile și libertățile cetățenești. Poate că sună grav sau ciudat, dar pentru unii, aceste drepturi vin la pachet cu telefonul mobil și permisul de conducere. Problemele sunt două: nu toți oamenii s-au născut cu aceste drepturi, și, doi, acestea se pot pierde foarte ușor.

              În trecut, fiecare încercare de a suprima drepturile cetățenilor genera un val de revolte. În ultimii ani, însă, cetățenii au devenit excesiv de permisivi în fața confiscării libertăților lor de către autorități. Un exemplu clar al acestei tendințe a început să se contureze prin 2013-2014.

              Pungești: Simbolul pierderii libertăților

              Deși Pungeștiul nu se află în județul Bacău, am fost acolo și am scris despre ceea ce se întâmpla. Iar ceea ce se întâmpla nu era neapărat ceea ce se vedea la televizor. Problema nu era că veniseră unii să caute gaze și că sătenii, incitați sau nu, se opuneau temându-se că le vor fi contaminate sursele de apă. Problema reală era că Guvernul suspendase, prin HG, aplicarea Constituției pe teritoriul unei comune. Și românii nu s-au revoltat.

              Pungeștiul fusese efectiv „exmatriculat” din România și transpus într-o realitate dură, amintind de America Latină a anilor ’70. Adunările de mai mult de trei oameni erau interzise și forțele de ordine interziceau localnicilor să mai iasă din case, noaptea, chiar și pentru a merge la toaletă. Cine nu era din localitate nu avea voie să intre, iar pe ulițe patrulau oameni înarmați. Totul pentru că o companie americană voia să foreze pentru gaze de șist. Drepturile și libertățile cetățenești fuseseră suspendate, iar cetățenii români nu aveau nicio problemă cu asta.

              Extinderea fenomenului

              Câțiva ani mai târziu, fenomenul s-a extins la nivelul întregii țări. Milioane de români au fost forțați să stea în case, interzicându-li-se să iasă pe stradă. Unii au fost prinși la un grătar și bătuți de autorități; au fost oameni împușcați pentru că nu s-au oprit când au fost somați. Pe urmă, cetățenii au fost împărțiți, după legile apartheidului, în două categorii: cu drepturi și fără drepturi. Cei care se injectaseră aveau voie să meargă pe stradă, să intre în restaurante, pe stadioane, la concerte. Cei fără drepturi nu aveau voie. Mai mult, cei din prima categorie erau constant asmuțiți împotriva celorlalți, care erau arătați cu degetul de autorități ca fiind vinovați de transmiterea unui virus, deși cifrele începeau să contrazică teza oficială.

              Autoritățile publice înnebuniseră. Unele nu mai pridideau cu dosarele și amenzile, impunând sancțiuni disproporționate pentru orice abatere minoră. Fiecare mică încălcare a regulilor devenea un pretext pentru o amenda usturătoare, iar cetățenii erau prinși într-un cerc vicios de penalizări și restricții. Oamenii erau sancționați nu doar pentru violări evidente ale reglementărilor, ci și pentru interpretări exagerate ale legii, creând un climat de frică și nesiguranță.

              Pe de altă parte, autoritățile sanitare deveniseră practic stat în stat. Se izolaseră complet de orice formă de control sau responsabilitate democratică. În loc să colaboreze cu presa, reprezentanții acestor instituții refuzau să răspundă întrebărilor și evitau cu desăvârșire contactul cu jurnaliștii. Această lipsă de responsabilitate și transparență a generat un sentiment de impunitate în rândul funcționarilor publici, care acționau ca și cum ar fi fost deasupra legii.

              România suspendase oficial mai multe paragrafe din Constituție și o țară întreagă a acceptat în tăcere această mutilare a drepturilor și libertăților cetățenești. În mod surprinzător și alarmant, nu a existat o reacție puternică din partea societății civile, a presei sau a politicienilor din opoziție. Oamenii păreau să accepte restricțiile impuse de autorități fără să-și pună întrebări sau să manifeste nemulțumiri, ca și cum acest sacrificiu al libertăților fundamentale ar fi fost un preț inevitabil de plătit pentru siguranță și ordine. Într-o perioadă în care vocile critice ar fi trebuit să fie mai vocale ca niciodată, acestea au fost fie reduse la tăcere, fie ignorate complet.

              Această acceptare în tăcere a fost alimentată de o campanie intensă de propagandă și de frică, prin care autoritățile au justificat măsurile drastice ca fiind necesare pentru protecția națională și bunăstarea publică. Mass-media controlată de stat a contribuit la consolidarea narațiunii oficiale, minimalizând importanța drepturilor și libertăților cetățenești și accentuând pericolele exagerate care justificau măsurile represive.

              Unde am fost noi?

              Am fost acolo unde trebuia să fim: în prima linie. Am scris, am adus argumente, ne-am luptat cu cenzura, o cenzură mai subtilă pentru că nu era impusă direct de autorități, ci de rețelele sociale care dobândiseră o putere exagerată. Platformele digitale, care inițial promiteau libertate de exprimare și acces la informație, au devenit bastioane ale controlului și ale manipulării, eliminând conținutul care nu corespundea narațiunii dominante. Am fost penalizați pentru asta, înjurați. Postările noastre erau șterse sau limitate în vizibilitate, iar conturile noastre erau suspendate.

              Ni s-a spus că punem în pericol viețile oamenilor, că răspândim informații false și că subminăm eforturile colective de a gestiona criza. Cu toate acestea, am continuat să luptăm, convinși că adevărul trebuie spus și că libertatea de exprimare este esențială pentru o societate sănătoasă. Am fost acuzați de răspândirea panicii, de dezinformare și de lipsă de responsabilitate. Dar timpul a demonstrat că pericolul venea din cealaltă parte: din partea celor care au încercat să suprime discuțiile și să controleze narațiunea. Prea multe dintre avertismentele noastre s-au dovedit justificate iar informațiile pe care le prezentam, deși neconvenabile pentru unii, erau fundamentate și necesare.

              Am fost martorii unei bătălii intense, pentru controlul informației. Am văzut cum puterea s-a mutat din mâinile guvernelor către corporațiile tehnologice, care au devenit arbitri ai adevărului și ai discursului public. În acest context, am fost în prima linie, nu doar ca jurnaliști, ci ca apărători ai unei libertăți fundamentale. Am rezistat presiunilor și ne-am menținut integritatea, chiar și atunci când aceasta a însemnat să fim penalizați și marginalizați.

              Această experiență ne-a întărit convingerea că adevărul și libertatea nu sunt negociabile. Am învățat că, indiferent de dificultăți, este datoria noastră să fim vigilenți, să informăm corect și să apărăm drepturile cetățenilor. Și, deși am fost injurați și criticați, am rămas fermi pe poziții, pentru că știm că istoria va arăta cine a avut dreptate și cine a fost de partea corectă a adevărului.

               

              Jurnalistul Ștefan Olteanu a devenit cetățean de onoare al municipiului Bacău

              Consiliul local al municipiului Bacău a aprobat, miercuri, 29 mai, acordarea Titlului de „Cetățean de Onoare” ziaristului Ștefan Olteanu. Propunerea a fost inițiată de Filiala Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).

              „Argumentăm această inițiativă – s-a arătat în expunerea de motive a Filialei UZPR – prin faptul că respectabilul nostru concitadin s-a implicat constant, cu pasiunea cercetătorului, timp de mai bine de o jumătate de secol, în realizarea, dar și în susținerea producțiilor jurnalistice, conferind ambelor sale preocupări, prin intermediul reportajelor, eseurilor, interviurilor, analizelor critice, precum și volumelor de carte recunoașteri la nivel național și internațional. Cu accent atât pe evoluția socială, cât și în privința analizei evenimentelor, în special sportive ori preocupărilor locuitorilor zonei sau ale societății românești, în ansamblul lor, prezența spirituală a omului de cultură s-a făcut simțită în editarea unor valoroase producții jurnalistice, remarcate fiind creațiile sale referitoare la descoperirea, în planul presei, a școlilor de gimnastică de la Bacău și Onești, el scriind ori vorbind în premieră națională la radio și televiziune, contribuind, astfel, la cunoașterea apariției mugurilor de performanță care au devenit, ulterior, celebritățile mondiale: Nadia Comăneci, Teodora Ungureanu, Monica Roșu. De asemenea, a scris cu pasiune, documentat și constant, materiale publicistice referitoare la școlile de atletism, de box, lupte, handbal ori volei băcăuane.”

              Ștefan Olteanu a obținut în cariera sa numeroase premii naționale și internaționale pentru reportaje și cronici pe teme sportive, culturale și sociale. Este cofondator al cotidianului „Deșteptarea” și al săptămânalelor „Moldova Sport” și „Fair-Play” și a inițiat cursuri de jurnalism la Palatul Copiilor, Colegiile Naționale „Ferdinand” și „Henri Coandă”, precum și la Universitatea „George Bacovia” din Bacău.

              „A fost distins în cadrul Galelor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pentru întreaga sa activitate – spune președintele Filialei Bacău a UZPR, Cornel Cepariu, membru al Consiliului Director al acestei Uniuni Profesionale. Ajuns la o venerabilă vârstă, făcând onoare societății băcăuane, ŞTEFAN OLTEANU este un model, prin creația și comportamentul său, de devotament civic pentru concetățenii săi, un stimulant pentru tinerii din municipiu în devenirea lor în viață. Noi, membrii UZPR vrem să consolidăm ideea că și ziariștii din presa locală se remarcă pe plan național și sunt modele pentru generațiile care îi urmează”. În ședința de Consiliu, personalitatea ziaristului Ștefan Olteanu și activitatea sa jurnalistică de aproape 60 de ani au fost evocate de vicepreședintele Filialei UZPR, Ștefan Radu, dar și de o parte dintre consilierii locali care i-au cunoscut și admirat activitatea. Consilierii locali au votat în unanimitate propunerea UZPR.

              Nadia Comăneci în Onești, 1975: Antrenamentele unei Legende a Gimnasticii

              În imaginea capturată la Onești în 1975, vedem un moment istoric din viața Nadiei Comăneci, una dintre cele mai mari gimnaste ale tuturor timpurilor. Aceasta fotografie alb-negru ne arată o tânără Nadia, pe atunci doar o adolescentă, în mijlocul unui antrenament.

              Anul 1975 a fost crucial în cariera Nadiei Comăneci. Deși avea doar 13 ani, Nadia deja demonstrase un talent excepțional și o dedicare deosebită sportului. Un an mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, Nadia avea să scrie istorie, devenind prima gimnastă care a obținut scorul perfect de 10.00.

              Fotografia surprinde esența antrenamentelor de la Onești, locul unde Nadia și-a început cariera sub stricta supraveghere a soților Bela și Marta Karolyi. În plan central, o vedem pe Nadia în echipament de antrenament, pregătindu-se să utilizeze creta pentru a-și îmbunătăți priza pe aparatele de gimnastică. Atitudinea ei concentrată reflectă seriozitatea și disciplina care au devenit marca sa distinctivă.

              În spatele lor, putem observa geamurile mari ale sălii de antrenament, decorate cu siluete de gimnaste în diverse poziții, simbolizând frumusețea și grația acestui sport. Sala este echipată cu aparate specifice gimnasticii, creând un mediu optim pentru antrenamente intense și riguroase.

              Bela Karolyi a jucat un rol esențial în dezvoltarea Nadiei ca sportivă. Metodele sale de antrenament, deși controversate pentru duritatea lor, au produs campioni de necontestat. În acest cadru, relația dintre antrenor și gimnastă este una de respect și încredere, elemente fundamentale în atingerea performanței maxime.

              Nadia Comăneci a inspirat generații de gimnaste din întreaga lume. Performanțele sale au ridicat standardele în acest sport și au demonstrat că excelența poate fi atinsă prin muncă asiduă, dedicare și pasiune. În plus, succesul său a adus o recunoaștere internațională României, punând în lumina reflectoarelor orașul Onești, locul unde visurile sale au prins contur.

               

              FC Bacău, campioană a României Under 17!

              După ce anul trecut și-au adjudecat Cupa Național U17, „alb-roșii” antrenați de Bogdan Cristea au încheiat en fanfare sezonul 2023-2024, adjudecându-și și titlul național la aceeași categorie de vârstă. Miercuri, în finala de la Buftea, Burlacu și compania au spulberat cu 4-0 pe Hermannstadt

              După Cupă, campionatul! FC Bacău Under 17 nu ratează niciun obiectiv. Sezonul trecut, echipa antrenată de Bogdan Cristea a cucerit Cupa Național U17, învingând la penalty-uri pe CSȘ Craiova.

              Anul acesta, „alb-roșii” au adus în vitrina clubului fondat de Cristian Ciocoiu și titlul de campioană a României la aceeași categorie de vârstă. Miercuri, în finala Campionatului Național U17 desfășurată la Buftea, FC Bacău a spulberat-o pe Hermannstadt cu scorul de 4-0 (2-0) grație reușitelor semnate de Diego Burlacu, Daniele Luncașu, Robert Gherasim și Ștefan Sava. În formula Chișăreanu- Bordea, Bordeianu, Dunăre, Baciu- Luncașu, Burlacu, Sava, Perniu- Gherasim, Ribiță (au mai jucat Gumenco, Dombrovoschi, Turcea, Pelin și Ndoci), băcăuanii nu au lăsat nicio șansă adversarilor.

              „Sunt foarte mulțumit că în ultimii doi ani am reușit să aducem aceste două trofee în vitrina FC Bacău. Munca depusă, condițiile și atenția de care am beneficiat din partea conducerii și sponsorilor FC Bacău și, nu în ultimul rând, valoarea acestor băieți minunțai sunt răsplătite printr-un nou succes la nivel național”, a mărturisit antrenorul Bogdan Cristea.

              „Ne-am mobilizat foarte bine, ceea ce a făcut ca finala să fie mai ușoară decât ne așteptam. Din punctul acesta de vedere, am putea spune că adevărata finală a fost semifinala pe care am câștigat-o în deplasare, contra Chindiei Târgoviște. Suntem extrem de fericiți”, a declarat Diego Burlacu, desemnat MVP-ul finalei de la Buftea.

              Câștigarea acestui titlu ne face să trăim un sentiment grozav. Ne-am făcut treaba foarte bine, iar rezultatul din finală vorbește de la sine. Când joci foarte bine, până și cel mai greu meci devine ușor”, a punctat și Daniele Luncașu. Team-managerul FC Bacău Gabriel Voicu a ținut să dedice titlul național U17 „întregii comunități a fotbalului băcăuan și echipei de seniori care a contribuit în mod decisiv la creșterea acestor copii. Sunt mândru că fac parte din familia FC Bacău”.

              Prin urmare, grație succesului de miercuri repurtat în finala Campionatului Național U17, FC Bacău încheie en-fanfare un sezon de pus în ramă. Un sezon în care „alb-roșii” au demonstrat că sunt o forță în plină dezvoltare atât la juniori, cât și la seniori. La mai mare!

               

               

               

              Absolvenții de la „Economic” au defilat în ploaie

              În ciuda vremii neprietenoase, pe data de 29.05.2024, promoția 2020-2024 a Colegiului Economic „Ion Ghica” formată din 12 clase de liceu (patru clase profil Tehnician în activități economice, o clasă profil Tehnician în administrație, două clase Tehnician în turism-din care o clasă intensiv engleză, două clase Tehnician în gastronomie, două clase Organizator banqueting – din care una intensiv engleză, o clasă Tehnician în activități de comerț, și completată de cele două clase a XI-a de învățământ profesional: specializarea Ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație și specializarea Bucătar, a defilat  într-o atmosferă plină de energie, dinamism  şi voie bună.

              Cursul  festiv de la  Teatrul de Vară „Radu Beligan”  s-a desfăşurat sub auspicii luminoase. Invitaţii de marcă, discursurile emoţionante, majoretele şi momentele artistice de înaltă ţinută au fost urmărite cu interes de cei prezenţi:  elevi, părinţi, profesori, autorităţi locale.

              Prof. Răzvana Cotfase, director adjunct al cloegiului, a împărtășit gânduri și impresii despre promoția 2020-2024: „29 mai 2024 este despre VOI, dragi absolvenți ai Colegiului Economic „Ion Ghica”, Bacau. Dacă astăzi este sărbătoare, dacă liceul nostru are ținută de ceremonie, vouă vă datorăm aceste clipe de o imensă încărcătură emoțională. Lumea se vedea altfel în urmă cu 4 ani, când pășeam împreună, temători, dar cu sufletul plin de speranță, pragul Colegiului nostru, descoperind tainele unui nou început. În format online, hibrid sau fizic, am măsurat timpul petrecut pe băncile școlii în lecții predate și evaluări, în semestre și apoi module, iar, la final, în amintiri create laolaltă și momente trăite pentru totdeauna. Aici și acum, bucuria unui drum împlinit vă transfigurează chipul, sunteți binecuvântați de lumina învățăturii, iar în ochi vi se citește libertatea alegerii. Încrezători în destin, cu siguranța de sine consolidată, porniți fiecare pe drumul vieții, în căutarea de noi experiențe care să vă definească și care să vă aducă mai aproape de visurile și planurile voastre, oferind valoare lucrurilor și oamenilor prin munca voastră. Sa fiți călăuziți mereu de cele trei valori absolute, fundamentale ale omului: Adevărul, Binele și Frumosul! La bună și călduroasă revedere!”

              Șefa de promoție este eleva Ana Adriana Iștoc, de la clasa a XII-a B, cu media de absolvire 9,93, care a spus cuvinte emoţionante: „În acești patru ani de liceu, am învățat multe, nu doar din manuale, ci și din experiențele trăite alături de voi. Am crescut împreună, am râs, am plâns, am învins provocări și am împărtășit momente de neuitat. Le mulțumesc profesorilor noștri care ne-au ghidat și ne-au învățat să fim curioși, să ne punem întrebări și să nu ne mulțumim cu răspunsuri facile. Părinților noștri, le mulțumim pentru sprijinul necondiționat, pentru încurajări și pentru că ne-ați fost mereu alături. Dragi colegi, voi sunteți cei care ați făcut acești ani de liceu speciali. Am fost o echipă, am învățat unii de la alții și ne-am susținut reciproc. Deși drumurile noastre se vor despărți, sunt sigură că vom păstra mereu legătura și că prietenia noastră va dura.  Privind înapoi, îmi dau seama cât de repede au trecut acești ani și cât de mult am evoluat. Privind înainte, sunt plină de speranță și entuziasm. Astăzi nu este un sfârșit, ci un nou început. Este momentul să ne urmăm pasiunile, să ne explorăm potențialul și să ne construim propriul viitor. Să nu uităm niciodată cine suntem și de unde am plecat.”

              Pentru a păstra tradiţia colegiului, rezultatele remarcabile ale şefei de promoţie au fost recompensate prin premierea cu un laptop, sub forma unei sponsorizări, din partea Asociaţiei CO-ECON Ghica.

              Cheia succesului  a fost predată elevei Coman Isabela, de la clasa a XI-a D.

              Eforturile tuturor celor implicaţi în realizarea cursului festiv al Colegiului Economic „Ion Ghica” au avut ca finalitate dorinţa împlinită a acestui moment memorabil care să amprenteze memoria afectivă a absolvenţilor în devenirea lor peste Timp.