Acasă Blog Pagina 4593

Director nou la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”

    Trei candidati s-au inscris la concursul de proiecte organizat de CJ Bacau pentru functia de director al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”: Lacramioara-Elena Istina, sefa Sectiei de Arheologie-Istorie a muzeului, care a indeplinit si functia de director interimar, Mariana Popa, coordonator al Serviciului de Programe si Proiecte din cadrul Centrului de Cultura „George Apostu”, si Florin Filip, expert UNESCO in domeniul patrimoniului cultural si lector universitar asociat. Concursul a avut loc marti, 28 august. Este a treia incercare a CJ Bacau de a gasi un manager pentru Complexul „Iulian Antonescu.” Doi dintre aspiranti, Florin Filip si Lacramioara-Elena Istina, au mai participat la câte un concurs. Primul, la editia din noiembrie 2011, iar al doilea, la cea din ianuarie 2012. In noiembrie, a mai candidat si Dana Macsim, jurnalist, fost director al Centrului de Cultura „Carmen Saeculare” din Neamt. In ianuarie 2012, alaturi de Lacramioara Istina si-au depus proiectele Carmen Istrati Muraru, de la Sectia de Arta a Muzeului „Iulian Antonescu”, si Lacramioara Mocanu, profesor al Universitatii „Petre Andrei”. Niciunul dintre ei nu a convins juriul ca merita sa i se incredinteze managementul institutiei pentru urmatorii 5 ani. Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” are in subordine Sectia Arheologie-Istorie si Muzeul de istorie Buhusi, Sectia de Etnografie, in coordonarea careia intra si Colectia de Arta „Vasile Heisu” din Racaciuni, Sectia de Arta, Casa-muzeu „Nicu Enea”, Casa Memoriala „George Bacovia” si Galeriile „Alfa”. Rezultatul concursului a fost comunicat miercuri. De data aceasta, exista un câstigator. Cea care va coordona sectiile si activitatile muzeului, pe baza de contract, este Mariana Popa, sef de sectie la Centrul de Cultura „George Apostu”, care s-a situat pe primul loc, cu media 9,36. Urmatorii, in ordinea notelor, sunt Lacramioara-Elena Istina si Florin Filip.

    Administratia Stavarache, prinsa, din nou, in ofsaid la gestionarea fondurilor UE

      Un contract suplimentar de lucrari atribuit – fara organizarea unei licitatii prealabile – catre un consortiu de firme condus de Branpis a venit de hac municipalitatii bacauane

      Administratia Stavarache, prinsa, din nou, in ofsaid la gestionarea fondurilor UE

      Un control ordonat, la inceputul acestui an, de Autoritatea de Management (AM) a POS Mediu a evidentiat nereguli cât casa in privinta atribuirii, fara licitatie, a unui contract suplimentar de lucrari catre un consortiu de firme condus de Branpis SRL. Oficialii Ministerului Mediului au sesizat ca, sub pretextul unei asa-zise „situatii imprevizibile”, edilii au dirijat catre asocierea de firme un contract suplimentar de peste 480.000 lei, in mod complet nejustificat. In urma verificarilor, AM a POS Mediu a ordonat o corectie financiara de 25 la suta la valoarea contractului. Procentul in cauza nu va putea fi decontat din fonduri europene, ci urmeaza sa fie suportat exclusiv din bugetul local de catre municipalitate. Prins in corzi, primarul a formulat o actiune in instanta pentru anularea Notei de constatare a neregulilor in baza careia AM a POS Mediu a aplicat sanctiunea.

      Administratia Stavarache a fost prinsa din nou cu mâta-n sac in ceea ce priveste gestionarea fondurilor europene. In februarie 2012, AM a POS Mediu a ordonat efectuarea unui control la Primaria Bacau asupra modului in care institutia edilitara a atribuit, fara organizarea unei licitatii prealabile, un contract suplimentar de lucrari. Beneficiarul contractului a fost un consortiu de firme condus de Branpis. Din asociere mai faceau parte societati precum Multiservice SRL, Segama SRL, Thic Izolatii Pascanu sau General Electric SRL. In valoare de peste 480.000 lei, contractul a fost atribuit in octombrie 2011 si a vizat mai multe lucrari suplimentare presupuse de modernizarea unui punct termic din municipiul Bacau (PT 69, de pe strada Garii). Contractul a fost atribuit catre consortiul de firme prin procedura de negociere, fara publicarea prealabila a unui anunt de participare, fapt ce contravine normativelor europene in vigoare. Asocierea de firme se ocupa de reabilitarea PT 69 si a retelelor termice aferente inca din decembrie 2009, când consortiul a câstigat contractul de lucrari nr. 100739, având valoarea de 1,19 milioane lei si o durata de executare de doar 60 de zile. Dupa 3 ani, Primaria Bacau a pus pe tava asocierii Branpis & co. un contract de lucrari suplimentare care-i da mari batai de cap.

      Au desfiintat argumentele Primariei

      Echipa de control trimisa la Bacau de Ministerul Mediului a decoperit mai multe nereguli in ceea ce priveste atribuirea contractului. Mai mult, oficialii ministerului au desfiintat argumentele edililor bacauani, socotite – de asemenea – incorecte.

      „Comisia retine culpa autoritatii contractante care nu a manifestat interes si diligenta in a detine date referitoare la amplasamentul proiectului pe care intentiona sa fie executate lucrarile care formau obiectul contractului de lucrari (…) Starea conductelor si conditiilor fizice din subsolurile blocurilor nu se circumscriu nici macar ad absurdum unor situatii ce nu puteau fi prevazute in mod obiectiv de catre autoritatea contractanta (n.r. – Primaria Bacau), fie prin intermediul proiectantului desemnat, fie prin vizitarea prealabila a amplasamentului proiectului (…) De asemenea, faptul ca Sucursala Regionala Cai Ferate Iasi si Asociatia de proprietari CFR, aflati in vecinatatea lui PT 69 nu mai erau bransati la SACET (n.r. – sistemul public de termoficare), nu poate fi considerata o situatie imprevizibila care nu putea fi constatata inainte de data demararii proiectului”, se arata intr-o Decizie a AM POS Mediu prin care oficialii Ministerului Mediului au respins contestatia Primariei Bacau impotriva Notei de control.

      Aceeasi Decizie, datata 15 mai 2012, precizeaza ca „la data demararii procedurii de achizitie publica, autoritatea contractanta avea obligatia de a se asigura ca proiectul lucrarii contine toate informatiile si datele care sa permita executantului sa finalizeze proiectul contractat”.

      Impotriva «Notei de control» a Directiei Generale Autoritatea de Management a POS Mediu, primarul Romeo Stavarache a facut contestatie. Aceasta a fost respinsa – in mai 2012 – de oficialii de la Bucuresti. Pe 17 iulie 2012, edilul a deschis o actiune in instanta pentru a anula Nota in cauza si, odata cu aceasta, sanctiunea decisa de AM a POS Mediu.

      Proiectare facuta din birou, cu consimtamântul Primariei

      Pe 15 noiembrie 2011, Desteptarea publica o ancheta in care era dezvaluit, pas cu pas, mecanismul pus la cale de municipalitatea bacauana pentru a-i goli de bani pe europeni (n.r – „Cum au ajuns sa ne coste o avere ruginiturile din subsolul Bacaului). De la Studiul de fezabilitate la Proiectul Tehnic, conductele ce alcatuiesc reteaua de distributie secundara a agentului termic s-au lungit cu peste 11 kilometri, motivatia edililor fiind aceea ca infrastructura de termoficare se intersecta cu diferite proprietati private care trebuiau ocolite. Studiul de fezabilitate (SF) privind modernizarea retelelor termice secundare a fost facut de o firma din Bucuresti care, se pare, nu prea a dat prin Bacau pentru a verifica situatia din teren. Reprezentantii firmei s-au baricadat in spatele unei presupuse clauze de confidentialitate si au refuzat sa dea detalii privitoare la studiul de fezabilitate.

      „Eu nu am ce relatii sa dau, absolut niciun fel de relatii. Contractul si ceea ce am facut este confidential, asa ca luati legatura cu beneficiarul. Sa va spuna dânsii ce au facut si cum au facut. Am fost in laboratorul unei lucrari si atât. Mi-am incheiat misiunea”, a declarat – in noiembrie 2011 – Cristian Athanasovici, directorul societatii ATH Energ, proiectantul SF-ului. Ulterior, Primaria Bacau a beneficiat de consultanta danezilor de la Ramboll pentru realizarea proiectului tehnic de executie. Nici reprezentantii Ramboll nu au vrut sa vorbeasca cu presa, in toamna anului trecut, invocând aceleasi clauze de confidentialitate.

      Oficialii Ministerului Mediului veniti in control in Bacau au incriminat atitudinea Primariei care a pus nevoia de a contracta lucrari suplimentare pe seama unor diferente existente intre datele din proiect si realitatea din teren.
      „Primaria Municipiului Bacau nu se poate prevala de erorile de proiectare ale proiectantului in justificarea pretinselor circumstante imprevizibile devreme ce insasi autoritatii contractante ii incumba sarcina de a pune la dispozitia contractorului documentatia necesara executiei lucrarilor contractate”, au constatat oficialii AM POS Mediu.

      Dau banii inapoi

      Conform Deciziei nr. 135689 din 15 mai 2012, Autoritatea de Management a POS Mediu a dispus mentinerea titlului de creanta stabilit, legal si temeinic, in urma controlului efectuat in municipiul Bacau. Cu alte cuvinte, AM trebuie sa recupereze de la Primaria Bacau 25 la suta din valoarea contractului suplimentar de lucrari atribuit consortiului condus de Branpis

      Ministerul Mediului citeste Desteptarea!
      Am evidentiat neregulile de la PT 69 inca din noiembrie 2011

      Pe 21 noiembrie, anul trecut, cotidianul Desteptarea dezvaluia – intr-o ampla investigatie – modul in care societatea Branpis este abonata la contracte publice cu CET SA, in temeiul unui acord cadru incheiat cu societatea de termoficare. Cazul dubioaselor lucrari suplimentare de la PT 69 a fost prezentat pe larg in materialul «Branpis, capusa care a supt de bani sistemul de termoficare».

      La sfârsitul lui 2009, asociatia Branpis-Multiservice-Segama a obtinut de la Primaria Bacau un contract in suma de 1,19 milioane lei (fara TVA), vizând reabilitarea retelelor termice secundare aferente PT 69. Potrivit anuntului de participare nr. 80236 din 16 iunie 2009, traseul tevilor de termoficare de la PT 69 avea o lungime de 1210 metri. In octombrie 2011, asocierea de firme condusa de Branpis, s-a ales cu un contract de lucrari suplimentare in suma de peste 480.000 lei (fara TVA), vizând reabilitarea „retelelor termice secundare de la PT 69”. Motivul incredintarii contractului de lucrari suplimentare a fost de-a dreptul aberant. Potrivit anuntului de atribuire nr. 116710 din 20 octombrie 2011, lucrarile suplimentare au fost cauzate de necesitatea de a „suplimenta” cantitatea de teava pe motiv ca „pe anumite portiuni din traseul retelei termice au fost revendicate si retrocedate terenuri” (!!!). Contractele vizând modernizarea retelei de la PT 69, oferite consortiului condus de Branpis, se ridica la suma de peste 1,67 milioane lei (fara TVA).

      REALITATE
      Retehnologizarea sistemului public de termoficare poate umple de bani clientela politica

      Reabilitarea PT 69 face parte dintr-un contract mai mare vizând modernizarea, cu bani de la UE, a retelelor termice secundare din municipiu, parte a proiectului de retehnologizarea a sistemului public de termoficare si a CET SA Bacau. Proiectul se deruleaza pe mai multe componente, unele dintre acestea fiind deja contractate de municipalitate(construirea grupului 2 cogenerare de la CET, modernizarea CAF 1 Letea etc). Unul dintre cele mai râvnite contracte, modernizarea retelelor de distributie aferente unui numar de 25 de puncte termice din oras bate pasul pe loc de luni bune, autoritatile suspendând licitatia pe fondul mai multor nereguli grave ce au insotit procedura de achizitie publica organizata de Primarie. Potrivit POS Mediu, retehnologizarea sistemului de termoficare din Bacau are o valoare totala de peste 63 de milioane euro. 50 la suta din suma este suportata din fonduri europene, iar 45 la suta din bugetul de stat. Restul de 5 la suta reprezinta contributia municipalitatii bacauane.

      Ce spune Primaria

      Argumentul cu care se apara municipalitatea impotriva sanctiunii decise de AM POS Mediu se refera la caracterul accidental al lucrarilor suplimentare de la PT 69. Acestea, sustin edilii, nu puteau fi prevazute. “Legiuitorul nu explica foarte clar ce inseamna «imprevizibil», in Ordonanta 34. Acolo (n.r. – PT 69) sunt 2-3 proprietati private si a fost nevoie de lucrari pentru ocolirea lor. Eu nu am o parere prea buna despre proiectanti, dar proiectantul nu are de unde sa stie ce se afla sub pamânt sau la ce adâncime. Sunt retele vechi de 30 de ani”, a afirmat viceprimarul Dragos Luchian.

      Adio vaccinare in scoli!

        Incepând din anul scolar care va incepe in septembrie, elevii nu vor mai fi vaccinati in scoli. Pâna acum, imunizarea era asigurata de medicii de familie, in mediul rural, si de medicii de medicina scolara in mediul urban. Odata cu schimbarea schemei de vaccinare valabila la nivel national, Ministerul Sanatatii transferat obligatia imunizarilor catre medicii de familie.

        Medicii de familie sunt singurii care mai pot efectua vaccinari la prescolari si elevi. Exista o singura exceptie. Este vorba despre vaccinurile care sa previna imbolnavirea prin hepatita de tip B si tuberculoza. Acestea se vor administra in continuare in maternitati, in primele 24 de ore, respectiv intre 2 si 7 zile de la nastere. In rest, fiecare copil va fi prezentat pentru imunizare la cabinetul medicului de familie in evidenta caruia se afla. Primul vaccin pentru care copiii trebuie dusi la medicul de familie este cel de la vârsta de 2 luni, DTPA–VPI-Hib-Hep B (impotriva difteriei, tetanosului, pertussis, Haemophilus B si hepata B). Acest vaccin se repeta la 4 luni (fara cel impotriva hepatitei B si la 6 luni (la fel ca la 2 luni). La un an, copilul va fi din nou vaccinat impotriva difteriei, tetanosului, pertussis, Haemophilus B, dar si contra rujeolei, rubeolei si oreionului. La 4 ani, copiii vor primi din nou vaccinul DTPa (diftero-tetano-pertussis acelular), iar la 6 ani, pe lânga DTPa li se va administra si vaccinul VPI (antipoliomielita). La 7 ani, se repeta vaccinul impotriva rujeolei, rubeolei si oreionului, pentru ca la 9 ani sa se faca un nou vaccin antipolio. Ultima imunizare din calendarul national este cea de la 14 ani, contra difteriei si a tetanosului, pentru adulti.

        Se accepta si vaccin din farmacii

        Imunizarea este finantata, prin program national, de catre Ministerul Sanatatii. Dozele se distribuie prin Directia de Sanatate Publica, de unde medicii sunt obligati sa le ridice. Vaccinul se va administra numai cu seringi de unica folosinta si in spatii special amenajate (mai exact, in cabinetul medical). Parintii sunt liberi sa nu accepte tipul de vaccin achizitionat de Ministerul Sanatatii. daca ei opteaza pentru un alt produs, autorizat de Ministerul Sanatatii pentru a se comercializa pe piata româneasca, trebuie sa-si anunte medicul de familie. In astfel de situatii exista, insa, riscul ca vaccinul sa nu fi fost transportat sau pastrat in conditii corecte. De aceea, trebuie respectate indicatiile trecute de producatori pe ambalaj. Nu in ultimul rând, procedura de imunizare trebuie precedata de un examen medical efectuat de medicul de familie sau de pediatru.

        Retea pusa la pamânt

        Trecerea imunizarilor integral in sarcina medicilor de familie este o urmare a dezintegrarii retelei de medicina scolara. Aceasta a fost ani buni o Cenusareasa a sistemului sanitar, fiind pasata de la DSP la Spitalul de Pediatrie si inapoi, pentru a ajunge in curtea primariilor. Angajati si platiti de autoritatile locale, medicii scolari nu mai pot fi controlati de Ministerul Sanatatii si de reprezentantii sai in teritoriu. Cum imunizarea face parte din politica de sanatate publica a Ministerului Sanatatii, singura solutie a fost ca aceasta sa fie preluata de medicii de familie. Si acestia au un statut special, nefiind subordonati ministerului, dar pot fi obligati sa vaccineze datorita relatiei contractuale pe care o au cu Casa de Asigurari de Sanatate.

        Criza dupa criza

        Daca in ceea ce priveste locul vaccinarii si personalul medical responsabil de derularea programului lucrurile sunt aranjate, cu aprovizionarea apar mereu probleme. In aceasta perioada, Directia de Sanatate Publica nu poate pune la dispozitia medicilor vaccinul Pentaxim, impotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei si infectiilor invazive produse de Haemophilus influenzae tip b (meningite, infectii ale sângelui, etc.) la copii, incepând cu vârsta de 2 luni. Imunizarea s-a amânat, iar medicii de familie vor fi nevoiti sa tina o evidenta stricta a copiilor neimunizati si sa ii recupereze pe parcurs, dupa ce se va relua aprovizionarea. Un alt vaccin care a lipsit a fost cel administrat in maternitati nou-nascutilor, impotriva tuberculozei.

        Un bacauan a parcurs creasta Muntilor Fagaras in mai putin de 24 de ore

          Este vorba despre sportivul Dan Gârleanu care si-a propus sa atinga acest record si a reusit. A plecat de la Manastirea Turnu Rosu si a ajuns la Cantonul Rudarita in doar 21 de ore si 17 minute. Acesta a vrut astfel sa dea startul unei viitoare competitii nationale sau chiar internationale ce vrea sa o organizeze pe acest traseu anul viitor.

          Si-a intitulat proiectul bifat pe harta realizarilor „Sustine sub 24”. Bacauanul Dan Gârleanu a vrut sa demonstreze ca traseul poate fi parcurs in mai putin de o zi si pentru asta a fost nevoite sa alerge, acolo unde muntele i-a permis. A plecat de la Manastirea Turnu Rosu in data de 25 august la ora 3.00 si 51 de secunde si a ajuns la Cantonul Rudarita pe 26 august la doar 18 minute si 38 de secunde dupa miezul noptii. Traseul are o distanta de 82,5 km, cu urcari totale de 5.874 m, viteza medie in miscare 4,8 km/h si la parcurs in mare pare fara probleme deosebite. Doar marcarea proasta pe timp de noapte si câinii de la stâni care l-au pus pe fuga de mai multe ori au fost singurele piedici. A uitat de toate când a oprit cronometrul. „Ma bucur ca am reusit sa parcurg traseul sub timpul propus, desi in doua locuri de pe creasta am avut dubii puternice cu privire la reusita. Daca as fi avut o experienta anterioara asemanatoare si daca as fi fost antrenat corespunzator, as fi reusit sa scot un timp mai bun, insa scopul acestei actiuni a constat in a argumenta, printr-o demonstratie, ca acest traseu poate fi parcurs in timp bun de amatori, si ca urmare a acestui fapt parcurgerea crestei Fagarasului poate deveni o competitie puternica la nivel national, in prima faza. Sper ca acest lucru sa se intample incepând de anul viitor”, a spus alpinistul Dan Gârleanu.

          Pregatiri pentru o competitie internationala

          Pe traseu a avut mai multe puncte de sprijin la Saua Caprei si Fereastra Mare a Sâmbetei de unde a putut sa se alimenteze cu apa, sa manânce si sa-si schimbe echipamentul. Aceast eveniment a fost organizat de Clubul de Ecologie si Turism „Veniti cu Noi” Bacau pentru lansarea, atragerea si promovarea practicarii a unui nou tip de ramura sportiva „Trail running” alergare neconventionala pe poteci de munte inaccesibile pe drum, prin ascensiune si coborâre, cu diferente mari de nivel: munte, deal, paduri, pasaje inguste. Clubul are de gând sa organizeze o competitie nationala sau internationala pe acelasi traseu anul viitor, mai ales ca s-au aratat persoane interesate din tara dar si din Germani, Anglia, Ungaria si Cehia.

          De-a lungul anilor, alpinistul si ciclistul Dan Gârleanu, a adaugat in CV mai multe realizari:

          – in anul 2004 – escaladarea Vârfului Elbrus – Muntii Caucaz, cel mai inalt vârf din Europa, 5.644 m,
          – 4 expeditii montane de vara (7 zile) in Muntii Fagaras, Retezat, Parâng, Leaota
          – 6 ture alpine de iarna in Muntii Piatra Craiului, Ceahlau, Rarau-Giumalau, Bucegi, Ciucas, Postavaru
          – strabaterea si studierea: Avenul Pionerilor, Avenul Fara Fund, Pesterea Galbena, avene si pesteri din zona „Lumea Pierduta” – Carpatii Occidentali si Pestera Ratei – Muntii Bucegi
          – ciclism – in 2004 – expeditie cicloturistica – 4 zile – 650 km
          – 2005 – traseu de verificare potential cicloturistic: Bicaz – Neagra – Piatra Sura – Vf. Dochia – Fântânele – Durau
          – 2006 – expeditie „Turul României”-1.200 km- 8 zile- 6 pers
          – 2007 – Expeditia „Drum spre Europa” – Mesageri ai Comunitatii Bacau – 4.525 km – 40 zile
          – mountain–bike – trasee de dificultate mare

          Grupare specializata in spargeri de locuinte, prinsa in Bacau

            Politistii din Capitala au organizat, ieri, o ampla actiune pentru prinderea in flagrant a unei grupari care a spart mai multe locuinte in Timisoara, Arad, Bucuresti si Bacau. Trei dintre suspecti au fost prinsi in flagrant in timp ce ieseau dintr-un apartament din Bacau cu mai multe bunuri. „Actiunea a vizat destructurarea unei grupari infractionale specializata în comiterea de furturi din locuinta, cei trei membri actionând atât în Bucuresti cât si alte orase ale tarii. Cele trei persoane au patruns prin fortarea si ruperea butucului usii într-o locuinta din municipiul Bacau, de unde au sustras mai multe bunuri”, se arata intr-un comunicat remis de Politia Capitalei. Oamenii legii spun ca prejudiciul a fost recuperat in totalitate. Actiunea de prindere in flagrant a avut loc in zona Orizont, in parcare, si s-a derulat sub privirile a zeci de curiosi.

            Depozitul de zgura de la CET, marit de doua ori intr-un an

              Consiliul Local (CL) Bacau va dezbate in sedinta ordinara de astazi un proiect de hotarâre vizând majorarea capacitatii depozitului de zgura de la societatea de termoficare. Conform indicatorilor tehnico-economici, costul proiectului se cifreaza la peste 875.000 lei. In iulie 2011, acelasi CL aproba un proiect identic, dar cu costuri mai mari. Conform hotarârii aprobate anul trecut (HCL nr. 245), marirea capacitatii de depozitare a compartimentului II a depozitului ar fi costat 2 milioane lei. In septembrie 2011, lucrarile aferente proiectului au fost incredintate firmei Energoconstructia SA printr-un contract de 1,28 milioane lei.

              Primaria va cheltui aproximativ 200.000 de euro pentru a mari capacitatea compartimentului II al depozitului de zgura de la CET Bacau. Malurile acestuia trebuie suprainaltate, intrucât in acest moment depozitul este plin ochi. Pentru iarna 2012-2013 edilii preconizeaza ca vor folosi, din abundenta, carbune drept combustibil in cadrul procesului de termoficare si asta pe motiv ca furnizarea de gaz, necesar functionarii grupului 1 cogenerare, este restrictionata in timpul iernii, prioritate având – dupa câte se pare – consumatorii casnici.

              Operatiunea de suprainaltare a malurilor compartimentului II va costa bugetul local peste 875.000 lei, potrivit unui proiect tehnic ce va intra in dezbaterea CL la sedinta de azi, programata pentru ora 10.00 la Centrul de Afaceri.

              Experienta nefasta in iarna trecuta

              Conform expunerii de motive, pe parcursul iernii trecute societatea de termoficare din Bacau s-a confruntat cu mai multe restrictii la furnizarea gazului natural, necesar functionarii grupului 1 cogenerare. Pe fondul temperaturilor extrem de scazute, sustin edilii, consumul de carbune a fost mult mai mare, astfel incât reziduurile de zgura si cenusa rezultate au fost, de asemenea, mai mari. Potrivit proiectului de hotarâre, depozitul de zgura s-ar afla in patrimoniul public al municipiului inca din 2009, cu exceptia compartimentului II celelalte compartimente de depozitare fiind dezafectate. Valoarea totala a lucrarilor de constructie si montaj se ridica la 748.000 lei, din totalul de 875.000 cât prevede proiectul tehnic.

              Au aprobat o hotarâre si anul trecut

              Cresterea capacitatii compartimentului II a depozitului de zgura a facut obiectul unui proiect aprobat in CL inca de anul trecut (HCL nr. 245/ 29 iulie 2011). Conform hotarârii adoptate de alesi, valoarea totala a proiectului se ridica – la acel moment – la aproximativ 2 milioane lei, din care 1,58 milioane lei constructii plus montaj. Intre timp, valoarea investitiei s-a diminuat pâna aproape de 30 la suta din suma initiala, prevazuta in hotarârea aprobata in 2011. Proiectul tehnic a fost realizat, contra sumei de 75.000 lei de STSDA Bucuresti.
              In septembrie 2011, contractul de executie a lucrarilor a fost incredintat societatii Energoconstructia SA care s-a angajat sa inalte malurile depozitului in schimbul sumei de 1,28 milioane lei.

              In 2013, societatea de termoficare este obligata sa renunte la carbune

              Proiectul privind retehnologizarea sistemului public de termoficare atesta ca la finele lui 2013 CET Bacau trebuie sa renunte la carbune in procesul de termoficare. Data limita de implementare a proiectului este de 31 decembrie 2013, insa este foarte probabil ca aceasta sa fie depasita. Defalcat pe mai multe componente, proiectul de retehnologizare nici macar nu a inceput propriu-zis, chiar daca – de exemplu – municipalitatea a atribuit contractul privind construirea grupului 2 cogenerare de la CET. Lucrarile intârzie sa inceapa. Dupa aceasta data, se preconizeaza ca societatea de termoficare va folosi doar combustibili gazosi, iar carbunele va iesi din „meniul” CET. Depozitul de zgura, unul din principalii poluatori ai municipiului Bacau, va fi inchis si ecologizat.

              Taranii iau cu asalt sediul APIA

                Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) se afla in plina campanie de primire a cererilor pentru subventia acordata de Guvern crescatorilor de bovine. Gospodarii bacauani au mai putin de o luna la dispozitie pentru a intocmi si depune dosarul. Anul trecut, cei declarati eligibili au primit aproape 87 de euro pentru fiecare animal.

                Holurile si birourile APIA Bacau s-au aglomerat din nou, iar salariatii agentiei, asaltati de potentialii beneficiari, sunt nevoiti sa verifice sute de documente pe zi. Motivul? E vârful perioadei in care se depun cererile pentru sprijinul financiar acordat de stat crescatorilor de vaci din zonele defavorizate. Pentru ca dosarul sa fie acceptat, titularul trebuie sa aiba toate documentele prevazuta de lege. Mai exact, sa demonstreze ca este proprietar, ca are intre 2 si 15 vaci care au implinit 17 luni, sa nu vânda animalele pâna pe 21 martie 2013 si sa fie inregistrat cu cote de lapte pentru vânzari directe. „Primim, la ora actuala, cereri pentru vaca de lapte din zona defavorizata, a declarat Ioan Melinte, directorul APIA Bacau. Pâna acum am primit 375 de cereri pentru 1.284 animale si vom continua sa primim si in septembrie. Vreau sa fac un apel catre toti fermierii si sa le sugerez sa vina din timp, sa nu lase pentru ultimele zile pentru ca s-ar putea sa nu mai reuseasca sa-si depuna dosarul.”

                Pentru intretinere, opt milioane conteaza!

                Suma maxima acordata pentru un animal este de 250 de euro, dar nu a depasit niciodata 100 de euro. In 2011, de exemplu, a fost de 86,37 de euro pentru fiecare animal detinut de solicitant. Pentru micii proprietari, cele câteva milioane de lei pe care le primesc pentru fiecare vaca de lapte inseamna foarte mult, mai ales ca a fost seceta si se tem ca nu vor avea cu sa-si hraneasca vitele, la iarna. „Pentru noi, cei de la tara, e un an greu, iar suma asta e importanta, afirma Danut Busuioc din Bratila-Helegiu, care tocmai a trecut de verificarea actelor. Cât de putin ne-ar da, tot inseamna un pas inainte. Am doua vaci si am primit 860 de lei pentru 2011, adica peste opt milioane de lei vechi. Pentru intretinere, la seceta asta, conteaza! Cumparam strânsura si nutreturi, ne ajuta! Am incercat cu Masura 141 si nu a mers!” Cuantumul primei se va stabili numai dupa centralizarea tuturor datelor prin impartirea sumei totale la numarul animalelor declarate eligibile. Valoarea totala a acestui sprijin, finantat din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), este de 30 de milioane de euro.

                „Eu sunt producator mic, mic!”

                Din cauza ca numarul cererilor e tot mai mare, subventia pe animal devine tot mai mica. Mult, putin, oamenii sunt bucurosi daca dosarul e acceptat. Suparati sunt doar crescatorii de vaci care nu au acces la aceasta masura de sprijin. „Am opt vaci cu lapte, dar pâna anul acesta nu am luat subventie, marturiseste Toader Badarau, fermier din Cârligi-Filipesti, care pare destul de sceptic. Eu am certificat de producator, vând lapte la Piata Centrala, am autorizatie, dar nu am luat niciodata prima pentru cota de lapte. Spune ca se da numai pentru zonele defavorizate!” Isi scoate toate actele din sacosa si le verifica inca o data inainte de a se aseza la rând. Pâna acum nu a incercat sa obtina subventie, dar recolta proasta din acest an si lipsurile l-au adus la APIA. „Eu sunt producator mic, mic si e un an greu! In 2011, am facut 10 tone de graunte, ca am 20 de hectare de pamânt, pot va arat certificatul, iar anul acesta nu stiu daca fac 3-4 tone de graunte la hectar”, spune Toader Badarau si de amaraciune ii tremura glasul. Asadar, crescatorii de animale din zonele defavorizate pot depune cereri la APIA Bacau pâna pe 21 septembrie. Preferabil ar fi sa nu vina chiar in ultima zi, a insistat Ioan Melinte. Exista riscul ca din cauza aglomeratiei sa nu reusesca sa depuna dosarul. De asemenea, in cazul in care le lipseste un document, nu vor avea timp sa-l obtina si sa-l aduca la APIA pâna la inchiderea aplicatiei.

                Sate infratite – Luizi-Calugara si Oituz de Constanta

                Sa recapitulam: in 1923, mai multe familii din comuna bacauana au primit pamânt in Dobrogea, ca rasplata pentru eroismul demonstrat in Primul Razboi Mondial: zece hectare, din care unul pentru casa. Ajunsi acolo, locuitorii din Luizi-Calugara au decis ca cel mai potrivit nume pentru noua asezare e Oituz, in amintirea eroicelor lupte de la Marasti-Marasesti-Oituz.

                Luizenii au dus cu ei intreaga zestre spirituala a localitatii din preajma Bacaului, intre care si un nume de erou – Andrei Lupu, primul cazut pentru patrie in Razboiul pentru Independenta din 1877. La 14 august s-au implinit 135 de ani de la moartea acestuia, prilej de a se organiza o manifestare complexa, la 23 de km de Constanta. Prin grija Forumului Democrat al Germanilor – filiala Constanta si a Primariei comunei Luizi-Calugara, la Oituz au ajuns circa 50 de bacauani (cadre didactice, preoti, elevi, locuitori ai satelor Osebiti si Luizi-Calugara, dar si istorici si studenti). A fost o reusita datorata colaborarii exemplare dintre Primaria comunei Lumina (primar, Dumitru Chiru), Asociatia „Cultul eroilor“ – filialele Constanta si Bacau, Arhivele Nationale – serviciile judetene Constanta si Bacau, universitatile „Ovidius“, „Andrei Saguna“, din Constanta, si „Vasile Alecsandri“ din Bacau (prin Societatea Cultural-Stiintifica „Vasile Alecsandri“ Bacau), parohiile romano-catolica (pr. Petru Mihaica) si ortodoxa (pr. Vladimir Florea), ca si scolile din comuna Luizi-Calugara (cea din Osebiti poarta numele lui Andrei Lupu).

                „Ati cercetat vreodata cum creste un arbust? Mai intâi e un lujer, dar dupa aceea poate aparea inca unul care, desi pleaca din aceeasi radacina, are alta traiectorie. Ei bine, trebuie sa fie cineva care sa aminteasca din când in când ca radacina e una…“ Cam asa a prezentat motivatia actiunii Emanoil Rujanschi, initiatorul manifestarii. Vreme de trei zile, s-au derulat suficiente intâmplari culturale, religioase sau stiintifice, pentru a fi la inaltimea evenimentului omagiat: istoricul asezarii, in documente (Vilica Munteanu, Virgil Coman, Paul-Valerian Timofte, Remus Macovei), evocari (Livioara Stamate, Petru Ciurea, Ulderich Cojocaru) si momente artistice (elevii din Oituz si din Luizi-Calugara); medalioane Aurora Gruescu, din Oituz de Bacau, prima doamna a silviculturii românesti (Rodica Simionescu) si Marco Bandini (Ioan Danila); sfintirea locului viitorului monument inchinat eroilor („Sa cinstim pe inaintasii nostri ca pe aproapele nostru!“ – monseniorul Stefan Ghenta) s.a.

                Filologele din Bacau prezente acolo au fost poate cele mai impresionate de ineditul si densitatea evenimentelor, incât una dintre ele, Diana Focsa, a anuntat public ca tema lucrarii ei de licenta va fi o schita de monografie dialectala a satului Oituz, comuna Lumina, judetul Constanta. Cei de fata au aplaudat si i-au promis tot sprijinul.

                Volei – tango

                Echipa noua, obiectiv vechi

                Vamos, vamos, chicas! Vice-campioana României la volei feminin, Stiinta Bacau si-a schimbat accentul. Si infatisarea. Studentele vor ataca sezonul 2012-2013 cu sase nume noi in lot. Si ce nume! De la macedoneanca Sanja Aleksovska la bulgaroaica Kremena Kamenova si de la Fabiana Emilce Sosa la Lucia Gaido. Ultimele doua sunt componente de baza ale nationalei Argentinei si au venit in Bacau pentru a cuceri campionatul cu Stiinta. „Mimi” Sosa stie ce inseamna Divizia A1, deoarece a evoluat in sezonul trecut la CSM Bucuresti. Lucia Gaido, in schimb, stie cum se cuceresc trofeele: este proaspata câstigatoare a Challenge Cup cu Lokomotiv Baku.

                O calatorie de 16 ore

                Sosa si Gaido au ajuns in Bacau luni seara. „Dupa o calatorie epuizanta; 16 ore de zbor”, au tinut ele sa precizeze. Marti dimineata erau deja la antrenament. Primul lor antrenament sub comanda lui Florin Grapa. „Sunt doua jucatoare care pot ajuta mult echipa”, le-a prezentat, succint, tehnicianul bacauan. Restul prezentarii este treaba statisticii. Sosa are 24 de ani, e capitanul nationalei Argentinei, evolueaza ca centru si, in ciuda celor numai 181 de centimetri se descurca de minune pe acest post gratie unei detente remarcabile. Gaido are si ea 24 de ani, insa masoara doar 1,62 metri si a fost considerata drept unul dintre cei mai eficienti libero ai Challenge Cup 2011-2012.

                A jucat la Boca, dar tine cu River

                „Mimi” Sosa si Lucia Gaido se cunosc bine. Si nu doar de la nationala Argentinei. Au jucat impreuna la Boca Juniors. Ca o curiozitate, desi a evoluat timp de patru sezoane la Boca, unde s-a simtit „excelent”, sunt chiar vorbele ei, „Mimi” e fan River Plate, marea rivala a „genovezilor”. Lucia, in schimb, nu se prea da in vânt dupa fotbal, desi orasul sau natal, Santa Fe are doua echipe care bat la portile centenarului: Union si Colon. Daca fotbalul le desparte, voleiul si prietenia le uneste pe cele doua noi achizitii ale Stiintei. „Ma bucur ca a venit si Lucia la Stiinta. Vom fi doua argentinence”, a spus Sosa. „Mimi imi va fi de folos si pentru ca stie cât de cât limba româna”, a replicat Gaido.

                Campeones! Campeones!

                Chiar, de ce au venit cele doua argentinience la Stiinta? „Anul trecut, pe când jucam la CSM Bucuresti, am luat contact cu ceea ce se numeste Stiinta; o echipa foarte buna, cu un antrenor valoros. Când mi s-a facut oferta de a veni aici, n-am stat pe gânduri. Vreau sa iau titlul si cred ca anul acesta poate fi anul nostru”, pune lucrurile la punct Emilce „Mimi” Sosa. Cu zâmbetul pe buze, libero-ul Gaido demonstreaza ca preia foarte bine nu doar atacurile adversarelor, ci si ideile coechipierelor: „Dupa ce am cucerit Challenge Cup, m-am gândit ca n-ar fi rau sa devin si campioana a României”. N-ar fi rau chiar deloc; buena suerte, chicas!

                Cine comanda plateste

                  Traian Basescu s-a intors la Cotroceni, dupa ce Curtea Constitutionala a invalidat rezultatul Referendumului. Fapt unic in Europa si chiar in lume, presedintele tarii trece pentru a doua oara  prin procedura de suspendare si de fiecare data revine pe post. Tot ieri, un sondaj de opinie ne arata ca USL scade in preferintele electoratului, ajungând la 50 la suta, ceea ce nu mai mira pe nimeni, daca luam in calcul faptul ca 7,4 milioane de cetateni au mers pe mâna Uniunii, votând suspendarea cu ocazia Refrendumului. De altfel, de la declansarea procedurii de suspendare a lui Traian basescu si pâna la votul CCR, USL a avut un comportament mai mult decât lamentabil, punctul culminant fiind atins in sedinta camerelor reunite ale Parlamentului, de luni: PNL, componenta a USL a boicotat sedinta, PSD s-a decis in ultimele minute sa participe la citirea deciziei CCR. Un circ ieftin, ceea ce demonstreaza ca in interiorul aliantei lucrurile au inceput sa scârtie rau de tot, cu toate asigurarile date de cei trei lideri. Piata Universitatii s-a calmat, doar senatorul Ghise, un dusman inversunat al presedintelui revenit, continua protestul in fata Palatului Cotroceni, cu scurte vizite in Gradina Botanica. Ce concluzie se poate trage din toata aceasta gratuita tevatura? Pentru o asemenea operatiune constitutionala, USL, cu Victor Ponta, Daniel Constantin si Crin Antonescu la timona nu a a fost pregatita, nu a avut o strategie clara, nu a avut forta politica, dar mai ales juridica de a duce la capat o intreprindere extrem de dificila, daca luam in calcul si numai increngatura de legi, ordonante care lucreaza in aceasta materie. Tineretea si vointa nu sunt suficiente pentru a chema poporul la urne. Vin alegerile parlamentare peste doar trei luni, iar USL nu pare sa aiba timpul necesar pentru a-si linge ranile, la care se poate adauga, cu siguranta, noile ritmuri impuse de presedintele jucator. Nu o sa fie niciun vals sau tangou, ci o hora pe batai.

                  „Laptele si cornul” – si anul acesta

                    Si anul acesta elevii vor primi in pauza mare produse prin programul „Laptele si cornul”. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2012 publicata la sfârsitul lui iulie care completeaza OUG 96/2002 privind acest program prevede ca sunt acordate gratuit produse lactate si de panificatie pentru elevii din invatamântul primar si gimnazial de stat si privat, precum si pentru copiii prescolari din gradinitele de stat si private cu program normal de patru ore.

                    Noul act normativ, care se aplica din anul scolar 2012-2013, introduce prevederea ca, la cererea motivata a parintilor, copiii care sufera de intoleranta la gluten sau lactoza, dovedita cu acte medicale, sa primeasca produse lactate si de panificatie care nu contin gluten sau lactoza, in limita unei valorii zilnice de 1,17 lei pentru un elev sau prescolar.

                    Limitele valorii zilnice pentru un elev sau prescolar se actualizeaza prin hotarâre a Guvernului, in functie de evolutia preturilor si tarifelor, conform noii ordonante de urgenta.

                    Totodata, potrivit OUG 9/2012, pentru mentinerea sanatatii copiilor, in cadrul programului se vor distribui numai lapte si produse lactate preparate in conformitate cu cerintele prevazute in Regulamentul Parlamentului European. Anul trecut, in judetul Bacau au beneficiat de acest program circa 75.000 de copii.

                    Politia isi va achita o parte din datoria catre Medicina Legala

                      Politistii bacauani sunt datori vânduti la Serviciul de Medicina Legala de mai multa vreme. Problema datoriilor acumulate de Inspectoratul de Politie Judetean se pare ca se va rezolva in perioada imediat urmatoare. Ministrul de interne, Mircea Dusa, a spus intr-o conferinta de presa sustina in Bacau ca s-au alocat fonduri pentru stingerea in parte a acestora.

                      De aproape doi ani de zile, Inspectoratul de Politie Judetean Bacau tot acumuleaza datorii la Serviciul de Medicina Legala. Banii pentru serviciile prestate de aceasta institutie veneau separat de la Ministerul de Interne, doar ca in aceasta perioada nu prea au mai venit asa ca au inceput sa apara si problemele. Conducerea Medicinei Legale Bacau a afirmat in repetate rânduri ca activitatea le este data peste cap din cauza acestor sume care pareau ca nu se vor mai recupera niciodata iar relatia cu Politia devenise tot mai tensionata. A existat si o perioada in care SML efectua analize pentru probele de sânge ale soferilor prinsi in stare de ebrietate doar cu banii jos. In momentul de fata, IPJ Bacau are de achitat catre Medicina Legala din Bacau o suma frumusica. „Contravaloarea constatarilor si expertizelor medico-legale neachitate catre SML Bacau este de aproximativ 500.000 de lei”, a spus agent Raluca Ciobanu, purtatorul de cuvânt al IPJ Bacau.

                      Dusa spune ca se rezolva

                      Se pare ca o parte din bani vor ajunge in cont cât de curând. Ministrul de Interne, Mircea Dusa, a afirmat in timpul vizitei sale in Bacau ca a deblocat fonduri pentru stingerea a unei parti din datorii. „Cam 90% dintre datoriile institutelor sunt ale Ministerului Administratiei si Internelor. Am avut in vedere acest lcuru si am alocat o parte din sumele alocate ministerului pentru plata acestora. Nu in intregime, doar a unei parti pentru ca si cei de la Medicina Legala sa poata functiona. Banii vor fi virati imediat ce creditele bugetare vor fi deschise dupa rectificarea de buget”, a declarat Mircea Dusa, ministrul de interne. Ramâne de vazut cât din cele 11 milioane de lei vor ajunge in contul institutiei bacauane.

                      Sforarii pentru ocuparea functiei de „city-manager” al Onestiului

                        La initiativa noului primar al municipiului de pe Trotus, Laurentiu Neghina (UNPR), Consiliul Local (CL) Onesti a aprobat in sedinta din 11 iulie 2012, la o luna de la alegerile locale, infiintarea postului de administrator public al municipiului. Covârsit de munca presupusa de functia de primar, Neghina are nevoie ca de aer de o mâna dreapta care sa-i „semneze hârtiile”. In cursa pentru ocuparea functiei s-au inscris 10 persoane, concursul urmând a avea loc pe 5 septembrie, la sediul Primariei Onesti. Intre candidati se numara soferul primarului in exercitiu, un avocat, un director din RAFO, dar si sotia unui preot onestean, prezenta in lista de consilieri cu care Neghina a candidat la localele din iunie.

                        Functia de administrator public al municipiului Onesti (city-manager) a fost creata la initiativa edilului Laurentiu Neghina, la o luna dupa câstigarea alegerilor. In sedinta din din 11 iulie 2012, consilierii onesteni au aprobat un proiect de hotarâre vizând infiintarea functiei, titularul acesteia urmând a avea statut de personal contractual, angajat de Primaria Onesti pe perioada derularii mandatului de primar al lui Neghina.

                        Crearea functiei de administrator public nu s-a facut fara critici, noul edil fiind acuzat ca doreste sa-si „planteze” un apropiat la vârful municipalitatii onestene. Unii dintre alesi s-au folosit de cei 18 ani de mandat ai fostului primar Emil Lemnaru (PSD), timp in care Primaria a functionat – bine mersi – fara administrator public.

                        „Am intrebat si eu la acea sedinta pentru ce se infiinteaza functia. Am fost 56.000 in Onesti si Lemnaru n-a avut nevoie de administrator public. Acum când mai suntem 36.000 ne trebuie aceasta functie? Nu vad unde este logica”, a afirmat Marcel Bujor, ales local din partea PP-DD.

                        Surse administrative onestene au relatat ca adevarata motivatie a infiintarii functiei rezida in lipsa de experienta administrativa a noului primar. Acesta ar fi suferit un soc in momentul in care a dat piept cu birocratia din Primaria Onesti, fiind coplesit de cantitatea de munca necesara lecturarii documentatiilor aflate in lucru.

                        In contextul in care Neghina ii banuieste pe functionarii din Primarie ca-i fac jocurile fostului edil, multi dintre acestia facând cariera in timpul celor 18 ani de administratie Lemnaru, pâna la crearea functiei nu a mai fost decât un pas.

                        Soferul de 24 de ani semneaza multe si bine

                        Pâna in prezent, in cursa pentru ocuparea fotoliului de city-manager s-au inscris 10 persoane, unele dintre acestea fara nicio experienta notabila in câmpul muncii. Se remarca, din acest punct de vedere, Claudiu Gaburel, un „tutar” de 24 de ani al primarului, vicepresedinte al asociatiei „Onestin”, dar si „director” al oficiosului personal al primarului. Gura târgului spune ca Gaburel ar fi folosit – din când in când – pe post de sofer de Neghina.

                        Din lista de 10 se mai remarca Adriana Smarandi, sotia preotului Florin Smarandi care impreuna cu un alt cleric onestean, Adrian Topa, a pus bazele asociatiei de tineret „Onestin”. Campania electorala derulata de Laurentiu Neghina a inglobat si infrastructura asociatiei sus-mentionate. De profesie inginer programator, Adriana Smarandi s-a aflat pe lista de candidati la CL propusa onestenilor de faimoasa „Alianta pentru Bacau”, din partea careia Neghina a candidat la functia de primar.

                        Director la Rafo, pregatit sa preia functia

                        Doua nume din lista de candidati atrag in mod deosebit atentia, cei doi aflându-se in sfera de interese a mediului politic onestean. Primul, cel al avocatului Dumitru Stratone, cumatrul afaceristului PDL Nicu Sapca. Cu un trecut, se pare, ingemanat cu diverse structuri de informatii, Stratone pare a fi un iepure lansat in cursa de Sapca. Al doilea nume, cu rezonanta mai mare, este cel al directorului de investitii de la RAFO, Florin Paval. Fost consilier local, Paval a candidat la functia de primar la localele din 2012, din partea PC, insa fara succes. Cu o experienta de peste 15 ani in rafinaria onesteana, Paval pare a fi persoana cu cel mai mare capital de competenta, in ceea ce priveste administratia, din cei 10 inscrisi in cursa pentru fotoliul de administrator. Abordat de jurnalistii Desteptarii, el s-a ferit sa ofere prea multe detalii cu privire la candidatura sa.

                        „Este o decizie a mea personala, unilaterala, de a participa la concurs. Orice alte discutii n-au nicio relevanta si niciun fundament”, a opinat Paval.

                        Concursul, organizat la Primarie

                        Daniel Spânu, secretarul municipiului Onesti, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca functia de administrator al municipiului nu este asimilata statutului de functionar public. Din acest motiv, concursul va fi organizat chiar la sediul Primariei, in data de 5 septembrie.

                        „Administratorul este personal contractual, angajat pe toata durata mandatului primarului. Comisia de concurs va fi alcatuita din 3 membri si va fi condusa de mine. Pe 5 avem examenul scris, iar cei care-l promoveaza vor da examenul oral pe 6 septembrie. Este foarte probabil ca rezultatele sa fie comunicate pe 6 septembrie sau a doua zi, pe 7”, a explicat Spânu. El a declarat ca toti cei 10 candidati au dosare complete de candidatura.

                        Criterii de performanta tip „Radio Erevan”

                        HCL nr. 60/2012 prin cale alesii onesteni au aprobat infiintarea functiei de administrator prevede mai multe „criterii de performanta” pe care trebuie sa le indeplineasca viitorul „administrator public”. De un ridicol strigator la cer, criteriile stipuleaza ca administratorul public trebuie sa aiba „capacitatea de a conduce”, dar si „capacitatea de a coordona”. Intre criterii apar precizate „asumarea responsabilitatii”, precum si „capacitatea de analiza si sinteza”.

                        Profesor de matematica retinut pentru spaga

                          Acesta a fost prins in flagrant de catre procurorii de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau si ofiterii de la Directia Generala Anticoruptie – Serviciul Judetean Bacau, in timp ce primea de la doi elevi suma de 350 de lei pentru a-i trece la corigente. Cadrul didactic a fost retinut pentru 24 de ore, acuzatia fiind de luare de mita.

                          Profesorul de matematica de la Colegiul Sportiv „Nadia Comaneci” din Onesti, Florin Constantin E., a ajuns in vizorul procurorilor de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau in urma cu câteva luni când au primit un denunt in care se facea referire la faptul ca acesta ii forta pe elevi sa mearga la el pregatire ca sa nu-i lase corigenti la materia pe care o preda. „La data de 22 martie, la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau a fost formulat un denunt cu privire la faptul ca profesorul de matematica E.F.C. constrânge elevii din clasa a IX-a sa efectueze meditatii particulare, la domiciliul sau din Onesti. În mod concret, acesta îi determina pe elevi sa ofere sume de bani saptamânal, cu scopul de a le da note de trecere pentru a nu ramâne corigenti la materia sa”, se arata intr-un comunicat remis de DGA. In baza acestui denunt, anchetatorii au pus la cale un flagrant in cursul zilei de duminica si l-au prins când intindea mâna dupa bani. „Lucratori din cadrul DGA – Serviciul Judetean Anticoruptie Bacau, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bacau si cu sprijinul de specialitate al Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna precum si a Gruparii Mobile de Jandarmi Bacau l-au surprins pe E.F.C., în timp ce primea de la doi elevi suma de 350 lei, cu scopul de a le asigura promovarea examenului de corigenta, prin punerea la dispozitie a subiectelor rezolvate la materia pe care o preda”, se mai arata in comunicat. Corigenta era programata pentru data de 28 august si pentru suma de bani era ca si trecuta.

                          Procurorii spun ca au probe

                          Oamenii legii au efectuat perchezitii la domiciliul acestuia, dar si la colegiul la care acesta profesa. Anchetatorii mai spun ca au destule probe in dosar. „Din probele administrate au rezultat date si indicii temeinice cu privire la faptul ca în perioada aprilie – iunie 2012, inculpatul a pretins si primit diferite sume de bani, în acelasi scop, respectiv de a le remite rezolvarea subiectelor, precum si în scopul notarii corespunzatoare, de la mai multi elevi. Cercetarile continua în vederea lamuririi tuturor împrejurarilor de fapt si stabilirii raspunderii judiciare”, spune si pr. Felix Banila, prim-procuror la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau. Cadrul didactic a fost retinut pentru 24 de ore sub acuzatia de luare de mita si va fi prezentat judecatorilor cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.

                          Profesorul a mai fost implicat in scandaluri

                          Florin Constantin E. a mai fost implicat intr-un scandal legal tot de meditatiile pe care le tinea la domiciliu contra unor sume de bani si in anul 2009. Atunci, profesor de matematica la Colegiul „Petru Poni” din Onesti, a fost acuzat de aceleasi practici. Mai multi elevi s-au plâns ca erau nevoiti sa dea chiar si 70 de lei pentru o sedinta de pregatire pentru a trece la matematica. Cine nu platea era ascultat si notat cu 2. Consiliul profesoral a decis atunci, prin vot secret, sanctionarea profesorului cu desfacerea contractului de munca, decizie ce a fost contestata la Colegiul Central de Disciplina din cadrul Ministerului Educatiei.

                          Oficialii de la Inspector asteapta sa fie informati 

                          Contactata telefonic pentru a-si exprima un punct de vedere fata de aceasta situatie, inspectorul general Theodora Sotcan ne-a spus „este adevarat ca a mai fost o problema cu acest cadru didactic acum câtiva ani. A facut contestatie, a câstigat si a ramas in invatamânt. Acum noi nu am primit nicio adresa de la nicio institutie asa ca nu stiu ce s-a intâmplat acolo”, a spus Sotcan.

                          Florin Constantin E. este fost militar de cariera si a intrat in invatamânt in anul 2006 dupa ce a sustinut examenul de titularizare.

                          Ultimul meci cu „Tase” pe banca?

                          Sport Club – Dunarea Galati (stadion „Letea”, ora 17.30)

                          Ajunul confruntarii din Cupa României, cu Dunarea Galati este unul extrem de involburat pentru divizionara C bacauana Sport Club. Dorit de Otelul Galati, ca inlocuitor al lui Dorinel Munteanu, Viorel Tanase ar putea lua azi loc pentru ultima data pe banca tehnica a bacauanilor. In cazul in care trecerea lui „Tase” in barca Otelului se va materializa, Sport Club se va vedea nevoita sa schimbe antrenorul pentru a patra oara in decurs de numai un an, cu precizarea ca aceasta ultima modificare s-ar face cu doar câteva zile inainte de startul Ligii a lll-a! „Am auzit si eu de interesul celor de la Otelul, insa ma aflu sub contract cu Sport Club, iar in acest moment, toata atentia mea se indreapta spre jocul de Cupa, cu Dunarea”, a marturisit „Tase”. Interesant este ca, in urma cu exact un an, Sport Club a parasit Cupa României, fiind eliminata chiar de adversara de azi, Dunarea, echipa pregatita la acea vreme de…Viorel Tanase! „Ne asteapta un meci dificil, dar nu imposibil de câstigat. Sunt convins ca ne vom putea califica daca vom juca la adevaratul nostru potential” a spus tehnicianul Sport Clubului, care nu se confrunta cu probleme de efectiv.

                          Birocratie la medicii de familie

                            Introducerea cardului de sanatate se va realiza, in cea mai mare parte, prin contributia medicilor de familie. Acestia vor fi obligati sa ridice pachetele cu carduri de la casele judetene de asigurari de sanatate. Ulterior, isi vor chema pacientii la cabinet, le vor solicita acordul pentru datele care urmeaza sa apara pe carduri, apoi le vor inscriptiona pe acestea. Medicii cred ca sunt tinta bataii de joc si spun ca nu au facut Medicina ca sa fie curieri si functionari.

                            Reprezentantii medicilor de familie protesteaza impotriva noilor obligatii trasate colegilor lor, aratând ca acestia sunt transformati in curieri si functionari, indeletniciri care nu au nimic in comun cu actul medical. „Ne obliga sa facem aceasta activitate printr-o modificare adusa Normelor de aplicare a Contractului-cadru de acordare a asistentei medicale in sistemul asigurarilor sociale de sanatate pe anii 2011-2012, a explicat dr. Marilena Caliman, presedinte al Filialei Bacau a Patronatului National al Medicilor de Familie. Noi am semnat contractul la inceputul anului 2011, pe doi ani, iar ei (Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, n.r.) modifica normele din mers, fara sa ne consulte. Nu avem nimic impotriva sa adauge servicii medicale noi, dar nu activitati administrative.”

                            Pusi la cheltuiala

                            Pentru a opera in cardurile de sanatate, medicii de familie trebuie sa scoata bani din buzunar. „Trebuie sa ne dotam cabinetele cu un aparat de inscriptionat si citit cardurile, a precizat dr. Caliman. Nu stim cât costa, dar sigur va fi scump, fiindca numai un cititor ajunge la 1000 de lei. Intelegem ca se vrea informatizarea sistemului, dar nu pe banii nostri! Abia ne-au pus sa cumparam imprimante laser pentru retetele electronice.” Autoritatile au anuntat ca vor distribui un milion de carduri pe luna la nivel national. Acestea sunt destinate atât persoanelor asigurate medical, cât si celor neasigurate. Aceasta inseamna ca medicii de familie vor fi obligati sa-si cheme la cabinet, pe rând, toti pacientii pe care ii au in evidenta. Pentru fiecare card inscriptionat, medicul va primi 5 lei. „Este o bataie de joc! Am facut facultatea ca sa inscriptionam carduri. Poate in strainatate se face si aceasta treaba, dar acolo sunt cabinetele finantate atât de bine, incât medicul are angajata si asistenta, si pe cineva la receptie, care sa se ocupe de asa ceva.”

                            Nu mai ramâne timp pentru pacient

                            Cardul de asigurat va constitui legatura dintre asigurati si asiguratori (Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS), la acest moment). De aceea, medicii cred ca obligatia de a completa cardul ar trebui sa revina CJAS. In plus, medicii vor fi nevoiti sa tina o evidenta a tuturor cardurilor si sa raporteze la CJAS numarul celor eliberate in fiecare luna, o noua veriga birocratica in activitate lor, „si care nu mai lasa timp si pentru pacient”. Potrivit normelor actuale, un medic de familie trebuie sa aloce 15 minute fiecarui pacient. Timpul abia ajunge pentru culegerea datelor care vor fi incluse pe card. Pentru problemele medicale ale pacientilor nu mai ramâne nimic. Ministerul Sanatatii si CNAS intentioneaza sa impuna utilizarea cardului de sanatate la toti furnizorii de servicii medicale, acesta urmând sa contina toate datele referitoare la asigurat sau neasigurat. Cardul va fi prevazut cu un cod de identificare, dar si cu un cip care va contine toate informatiile despre istoricul medical al pacientului, grupa de sânge precum si avizul pentru donarea de organe. Pacientul va avea obligatia de a prezenta cardul de sanatate ori de câte ori va merge la medic sau la farmacie. Pâna acum, singurul card utilizat de asigurati a fost cel european de sanatate, care le da pacientilor care calatoresc in Uniunea Europeana dreptul la servicii medicale de urgenta gratuite.

                            Mii de pacienti in registrul bolnavilor de diabet

                              Toti pacientii din judetul Bacau diagnosticati cu diabet zaharat vor figura intr-o baza de date la care autoritatile lucreaza in prezent. Registrul unic national va fi accesibil pe tot teritoriul tarii si va permite aflarea istoricului medical al pacientilor. Directia de Sanatate Publica (DSP) monitorizeaza activitatea de constituire a bazei de date. „Avem inregistrati in registrul national 4.000 din cei peste 19.000 de pacienti cu diabet, a declarat dr. Cecilia Lucaci, coordonator programe de sanatate la DSP Bacau. Este un numar destul de mic. Se incearca transferarea bazei de date de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Va exista apoi o evidenta clara a pacientilor, a consumului de medicamente, a tratamentelor primite, pentru a nu mai fi posibila suprapunerea retetelor de la mai multe cabinete. Nu in ultimul rând, pacientii vor putea beneficia de reteta in orice colt de tara s-ar afla.” Registrul trebuie completat pâna la sfârsitul acestui an. Ulterior, va fi actualizat cu datele si informatiile despre fiecare pacient nou intrat in evidenta medicilor. Ministerul Sanatatii a decis anul trecut infiintarea registrului national al bolnavilor de diabet. Dupa finalizarea acestuia, pacientii nu vor mai fi nevoiti sa se prezinte doar la cabinetele medicale la care au fost luati in evidenta. Ei vor putea primi reteta de insulina sau antidiabetice orale si din alte cabinete incluse in programul de diabet. Pe de alta parte, ministerul va avea un control mai bun asupra modului in care se consuma fondurile din care se asigura tratamentul pacientilor cu diabet. Aceasta afectiune este atât de raspândita in rândul românilor, incât se poate spune ca are proportiile unei epidemii. In judetul Bacau, de exemplu, anul trecut au fost diagnosticati peste 1700 de noi pacienti. Diabetul este mult mai raspândit decât arata statisticile oficiale. O dovedesc, de altfel, campaniile de promovare a sanatatii derulate de Directia de Sanatate Publica. In cadrul acestora se efectueaza teste de glicemie. Rezultatul lor constituie, de cele mai multe ori, o surpriza pentru pacientii care duceau diabetul pe picioare si ii ignorau simptomele. Comparativ cu incidenta acestei afectiuni in rândul populatiei, se poate spune ca sistemul sanitar este deficitar atât la numarul cabinetelor de specialitate, cât si in ceea ce priveste specialistii. In prezent, in trei spitale din judet exista medici diabetologi: Spitalul Judetean de Urgenta, Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti si Spitalul Orasenesc Comanesti. In celelalte zone sunt nominalizati medici de medicina interna care, pe baza scrisorii medicale de la diabetologi, pot elibera retete pentru insulina si antidiabetice orale. Bolnavii de diabet se pot adresa si medicilor de familie, insa acestia nu au voie sa prescrie decât antidiabetice orale.

                              Alesii vor indemnizatie mai mare

                                La inceput de mandat, consilierii judeteni cer sa le fie majorata indemnizatia de sedinta. Cica banii sunt prea putin in raport cu efortul lor si cu responsabilitatile pe care le au. Purtatorul de cuvânt al alesilor judetului a fost Vasile Cautis, Partidul Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD). In ultima sedinta, el a propus sa fie analizata intreaga activitate a unui consilier, nu doar ceea ce vor face in sedinta lunara: „Vreau sa abordez o problema de logistica, de organizare. Fiind si la inceput de legislatura, fiind si in perioada in care se fac analize privind bugetul pe anul 2013, as veni cu doua propuneri. Gândesc ca ar trebui sa analizam cu mai multa atentie, ma adresez compartimentelor de specialitate din cadrul CJ, indemnizatia noastra privind activitatea in   calitate de conslier.” Vasile Cautis a precizat ca se refera la intreaga activitate a unui consilier, nu doar la participarea sa la sedinta lunara: „Astazi, aceasta indemnizatie, care se acorda fiecarui consilier, mi se pare, totusi, mica in raport cu sarcinile, cu problemele care stau in fata unui consilier judetean.” Reprezentantul PP-DD a mai solicitat sa fie prevazute fonduri si pentru formarea profesionala a alesilor: „Cred ca ar fi bine ca specialistii care se apleaca asupra bugetului sa prevada fonduri pentru pregatirea profesionala, administrativa, a consilierilor prin frecventarea unor cursuri finalizate cu niste examene si acordarea unor certificate. Astfel, ar creste calitatea activitatii noastre in CJ.” Vasile Cautis nu a primit raspuns la propunerile sale, dar cu siguranta niciun consilier nu va vota impotriva majorarii sumelor. In prezent, indemnizatia de sedinta este de 469 de lei, iar cea pentru activitatea din comisie, 200 de lei. De obicei, se tin doua comisii. In noul mandat, alesii au participat la patru sedinte: una de constituire, pe 25 iunie, doua pe 25 iulie, o ordinara si extraordinara in aceeasi zi, si una pe 22 august, plus comisiile aferente. Asta inseamna 1876 lei.

                                Actiune de amploare impotriva braconajului pe lacul Racaciuni

                                  Politistii de la Ordine Publica, ajutati de cei de la Sectia Rurala 5 Racaciuni, mascati, jandarmi si reprezentanti ai Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura Bacau, au descins in zona lacului de acumulare de la Racaciuni pentru depistarea si prinderea braconierilor care-si fac veacul acolo. Lacul era plin de plase, insa oamenii legii n-au reusit sa puna mâna decât pe trei dintre ei. Este vorba despre Vasile G., de 59 de ani, din comuna Horgesti si Gica B., de 66 de ani, din judetul Neamt, care au pescuit cu plase monofilament si o ambarcatiune artizanala cantitatea de aproximativ 7 kg peste. „De asemenea, Mihai M., de 37 de ani, din comuna Horgesti a fost depistat în timp ce recolta, cu o ambarcatiune din fibra de sticla, 25 kg de peste diverse specii, din 10 plase pentru pescuit comercial din fir textil neautorizate. În aceste doua cazuri politistii au întocmit dosare panle sub aspectul savârsirii infractiunilor de pescuit în apele teritoriale cu plase monofilament si pescuit comercial neautorizat”, spune agentul Raluca Ciobanu, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. In apele lacului s-au mai gasit alte 25 de plase monofilament si 10 barci din lemn care au fost abandonate de braconieri la vederea echipajelor. S-au gasit si 70 de kilograme de peste care a fost redat mediului natural. De vigilenta celor de la Agentia de Pescuit nu au scapat nici pescarii amatori care stateau cu lanseta in apa desi nu aveau permis eliberat de ANPA. Opt persoane au fost sanctionate.

                                  Au trecut prin emotiile primei probe scrise la Bac

                                    Candidatii la Bacalaureatul de toamna au sustinut ieri prima proba scrisa, teza la Limba si literatura româna. In judetul Bacau, la aceasta proba s-au inscris peste 1.400 de absolventi de liceu care au fost asteptati in cele sapte centre de examen stabilite de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. Nu au lipsit nici incidentele. Un candidat a fost eliminat pentru tentativa de frauda.

                                    Probele scrise de la Bacul de toamna au debutat ieri cu proba la Limba si literatura româna. Candidatii au intrat in salile de examen pâna la ora 8.30 si toti au iesit cu zâmbetul pe buze, inclusiv cei care nu s-au pregatit foarte mult. A fost extrasa varianta cu numarul trei, iar absolventii au avut de rezolvat trei subiecte, care la rândul lor aveau mai multe subpuncte.

                                    „A fost binisor. Nu m-am pregatit nici foarte mult, nici foarte putin, moderat, incât sa tratez toate subiectele. In vara am luat nota 4, a fost mai greu, pentru ca nu am invatat. Acum sper sa iau o nota mai mare de 5, de trecere. Nu merg la facultate. M-am inscris la o postliceala in Bacau si sper sa fie bine”, ne-a spus Ionut Han, candidat.

                                    De dificultate medie i s-au parut subiectele si lui Daniel, care nu a invatat decât câteva zile.

                                    „Nu a fost foarte greu. Am incercat sa le rezolv pe toate. M-am pregatit o saptamâna, ca atât am avut timp. Eu fac si scoala postliceala, am avut stagiu si am luat vacanta abia acum doua saptamâni. Sper sa iau un sapte. Eu dau pentru a treia oara”, spune Daniel Câsu.

                                    Au fost si liceeni care nu au vrut sa avanseze nicio nota.

                                    ”Nu au fost subiecte grele, dar nu vreau sa-mi dau o nota acum. In vara am luat 5, dar nu mi-a iesit media. Acum mai dau si la economie. Nu m-am pregatit foarte mult”, a adaugat si Alexandra Maciuca.

                                    Unii n-au mai ajuns la examen

                                    La primul subiect au avut de rezolvat mai multe cerinte pornind de la poezia „De-or trece anii…” de Mihai Eminescu. La subiectul doi au avut de realizat un text de tip argumentativ de 15 – 30 de rânduri (respectiv 150 – 300 de cuvinte) despre „munca eficienta”, pornind de la afirmatia lui Lucian Blaga: „Trebuie sa existe o anumita concordanta intre actiuni si planuri, daca vrem sa scoatem din ele toate roadele pe care le pot da”. La ultimul subiect au avut de redactat un eseu de doua – trei pagini in care aveau de prezentat tema si viziunea despre lume dintr-un roman studiat. Pentru fiecare subiect se acorda 30 de puncte si 10 puncte din oficiu. Candidatii au avut la dispozitie trei ore pentru rezolvarea tezei. Pentru aceasta proba, in judetul Bacau s-au inscris 1.416 candidati, insa nu toti s-au prezentat la examen. „S-au inregistrat 261 de absenti, iar un candidat a fost eliminat pentru tentativa de frauda”, ne-a declarat Camelia Stamate, inspector general adjunct la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. Bacalaureatul de toamna va continua marti cu proba scrisa la limba materna si miercuri cu proba obligatorie a profilului.

                                    ULTIMELE ȘTIRI