Acasă Blog Pagina 4500

Trei femei au murit dupa ce vasul cu care se indreptau spre Italia a naufragiat

    Paza de coastă italiană a recuperat sâmbătă noaptea cadavrele a trei femei, care au murit în naufragiul unui vas cu imigranţi ce se îndrepta spre Italia, între coastele libiene şi insula Lampedusa, relatează agenţia de presă Ansa. Totodată, paza de coastă a salvat 62 de bărbaţi şi opt femei, dintre care una însărcinată, pe care i-a transportat la bordul unei unităţi a marinei italiene, nava îndreptându-se spre mica insulă Lampedusa, potrivit Ansa, care nu precizează naţionalitatea victimelor şi nici a persoanelor salvate. Două nave ale pazei de coastă continuau cercetările la locul naufragiului, la 35 de mile de Libia şi 140 de mile de Lampedusa (sudul extrem al Italiei). Autorităţile italiene au fost alertate printr-un apel telefonic. Ulterior, paza de coastă a anunţat autorităţile malteze şi libiene, iar un avion maltez a localizat vasul.

    Sursa: Mediafax

    BOX: Lucian Bute l-a invins la puncte pe rusul Denis Grachev

    Românul Lucian Bute l-a învins în această dimineaţă pe rusul Denis Grachev, într-un meci ce a avut drept miză centura NABF la categoria semigrea. Partida, care s-a disputat la „Bell Centre” din Montreal, a consemnat revenirea lui Lucian în ring după dureroasa înfrângere din mai, când şi-a pierdut titlul mondial IBF la „supermijlocie”. Bute a fost bătut măr atunci de britanicul Carl Froch. Gălățeanul a suferit teribil și în partida cu rusul, dar și-a îndeplinit planul: a învins. Fără victorie, nu putea merge mai departe, iar revanșa cu Froch n-ar mai fi existat. Bute a amintit doar în repriza a 12-a de campionul mondial care ne încânta în trecut.

    Sursa: evz.ro

    Ponta: USL isi lanseaza programul de guvernare pe 8 noiembrie

      Programul de guvernare al USL 2012-2016 va fi lansat pe 8 noiembrie, a declarat, sambata, premierul Victor Ponta. „Saptamana viitoare, joi, pe 8 noiembrie vom lansa Programul de guvernare al USL 2012-2016. Noi vedem intr-un alt fel bugetul, dar Ministerul de Finante strange toate propunerile pentru buget. Avem o strategie fiscala in care va ramane impozitarea 16%, dar va trebui sa vorbim de alocari din PIB pe fiecare domeniu, respectiv educatie, agricultura. Daca vom avea PIB mai mare, vom creste procentele, daca nu, nu”, a spus Ponta. Premierul a mai declarat ca pana la finele anului, intr-un calendar foarte strans, bugetul pe 2013 poate fi aprobat. „Practic, intr-un calendar foarte strans, putem sa avem pana la sfarsitul anului bugetul pe 2013 aprobat de catre majoritate si la propunerea guvernului USL. Sunt niste termen legale pe care noi putem sa le respectam, in masura in care nu apare un blocaj undeva si acel blocaj nu va aparea de la USL in mod sigur”, a precizat Victor Ponta.

      Sursa: HotNews.ro

      S-a inventat plasturele antiMAHMUREALA

      Un chirurg plastician american, Leonard Grossman, a inventat un plasture care te scapă de problemele pe care le ai după băutură. Plasturele conţine vitaminele A,B,D,E, acid folic şi extract de fructe, iar un pachet de cinci plasturi costă aproape 20 de dolari. Leonard Grossman spune că Bytox Hangover Prevention Patch furnizează corpului o combinaţie de vitamine şi acizi cu scopul de a înlocui substanţele pierdute de organism din cauza consumului de alcool. Utilizatorilor li se recomandă să îşi ataşeze plasturele cu 45 de minute înainte de a începe să bea şi să îl lase până a doua zi sau cel puţin opt ore după ce au încetat să bea.

      Sursa: evz.ro

      CET a scazut sub 18.000 de consumatori

        Numarul apartamentelor bransate la sistemul de termoficare a scazut sub 18.000. Potrivit datelor raportate de CET Bacau la Autoritatea Nationala de Reglementare a Serviciilor Comunitare, dupa trei luni in care s-a permis debransarea de la sistem, s-a ajuns la 17.893 de consumatori. Cel mai mare numar de debransari s-a inregistrat in luna iulie- 324. In august, s-a ajuns la 98 desprinderi din sistem, pentru ca in septembrie, ultima luna in care s-a permis schimbarea sursei de caldura, debransarile sa creasca la 275. Toata vara nu s-a inregistrat nicio rebransare.

        Vacanta pentru cei mai mici elevi

          Prichindeii de gradinita impreuna cu elevii din invatamântul primar intra pentru o saptamâna in vacanta. Conform calenadrului de derulare a activitatii scolare pentru anul 2012-2013, s-a stabilit ca in perioada 5-11 noiembrie 2012, clasele din invatamântul primar si grupele din invatamântul prescolar sunt in vacanta. Este vorba de 18.440 de copii de la gradinita si 31.932 elevi din clasele I-IV. Prima vacanta pentru toti elevii va fi in iarna si va dura trei saptamâni. Aceasta va incepe pe 22 decembrie si se va termina pe 13 ianuarie 2013. In semestrul al II-lea, care va incepe pe 14 ianuarie, elevii se vor bucura doar de o singura saptamâna de vacanta si asta pentru ca saptamâna pierduta din cauza amânarii inceperii scolii va fi recuperata in primavara. Astfel, vacanta de primavara va incepe pe 6 aprilie si va dura pâna pe 13 aprilie. De pe 22 iunie 2013 incepe vacanta de vara, care va tine pâna pe 8 septembrie. In paralel, Zilele libere prevazute de lege sunt 1 Decembrie 2012 (Ziua nationala a României), 1 Mai 2013 (Ziua Muncii) si 4 iunie 2013 (a doua zi de Rusalii).

          Se cauta sefi pentru 16 posturi de politie

            Concursurile pentru sefia celor 85 de posturi de politie din judet s-au incheiat. In final doar 69 dintre functii au si fost ocupate. Ceilalti candidati nu au reusit sa treaca cu brio de toate probele si au picat concursul. „In perioada urmatoare se vor organiza alte concursuri pentru functiile ramase neocupate”, a spus agentul Raluca Ciobanu, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. In momentul de fata nu sunt sefi de post defintivi in Ungureni, Pârjol, Solont, Magiresti, Valea Seaca, Luizi Calugara, Cotofanesti, Gura Vaii, Blagesti, Itesti, Rachitoasa, Filipeni, Izvoru Berheciului, Lipova, Negri si Traian, dar activitatea este coordonata de un politist imputernicit de seful IPJ Bacau. Concursurile s-au desfasurat in perioada 10-30 octombrie si s-au inscris 88 de politisti, cea mai mare concurenta fiind pe postul de la Buhoci. Posturile de politie au fost desfiintate in vara anului 2011 si reinfintate in septembrie 2012.

            Panouri electorale si in curtea scolii

              Saptamâna viitoare incepe campania electorala pentru parlamentare. In municipiul Bacau, potrivit dispozitiei primarului, panourile electorale se vor instala in urmatoarele locatii: in fata sediului Primariei 2, pe strada Dumbravei, Calea Republicii intersectie cu strada Narcisa, in fata Garii Bacau, pe Bulevardul Unirii, in zon complexului Serbanesti, pe strada 9 Mai, intersectia strazilor Prieteniei si Mioritei, in zona comerciala de pe strada Aprodu Purice, pe Calea Marasesti, la Piata Sud si in fata Salii Sporturilor, pe strada Stadionului.
              Curios este ca Primaria Bacau a dispus ca panourile electorale sa fie montate si in curtea unor unitati de invatamânt. Este vorba de Scoala 15 de pe strada Aviatorilor, curtea Scolii „Domnita Maria”, in fata Scolii „Vasile Pârvan” si in curtea Scolii 9 de pe Calea Moldovei. Purtatorul de cuvânt al Biroului Electoral Judetean, Constatin Chriac, arata ca „Nu exista nicio prevedere in lege cu privire la interdictia de a amplasa panouri electorale in curtea unitatilor de invatamânt”.
              „Legiuitorul chiar recomanda amplasarea acestor panouri in locuri care sa nu impiedice circulatia rutiera sau a pietonilor. Sunt anumite locatii in care nu s-a gasit o alternativa”, explica si Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau.
              Intr-adevar, art. 39 din Legea 35/2008 stipuleaza ca “primarii asigura prin dispozitie locuri speciale pentru afisajul electoral, tinând seama de numarul competitorilor electorali care participa la alegeri”. Candidatii isi vor putea pune afisele electorale si in fata sediilor partidelor politice de pe raza municipiului. La sediul Primariei Bacau, la fel ca si pe site-ul Prefecturii Bacau, la sectiunea dedicata alegerilor se poate consulta si delimitarea si numerotarea sectiilor de votare din intreg judetul, la fel ca si colegiile.

              Desi campania nu a inceput, unii candidati au furat startul. Au inchiriat panouri aflate in proprietate privata pe care au instalat deja afise prin care se prezinta. Nu invita la vot, ci doar fac astfel cunostinta cu alegatorii. Un astfel de panou il recomanda pe viceprimarul Dragos Luchian, candidat la un fotoliul de senator. Nu este ilegal, iar Biroul Electoral Judetean nu a primit nicio sesizare pe aceasta tema.

              România haiduceasca

                Zeci de arme, peste 1.500 de cartuse, mai mult de un kilogram si jumatate de exploziv, 10 grenade si 46 de proiectile – acest arsenal a fost strâns nu din vreo unitate militara, ci din beciurile unor bacauani. La ce razboi plecau vitejii nostri? La niciunul, doar la o serie de raiduri care le aduceau pe masa ceva muschiulet de mistret, pulpe de caprioara si vreo laba de urs numai buna de fript pe jar. Aceasta reeditare absurda a vânatorii din „Moartea Caprioarei” nu cred ca ne poate provoca vreun fior poetic. Prin Muntii Carpati ai lui Labis se va fi vânat de foame si fara vreun permis, insa in România anului 2012 chiar ca e nebuneste sa crezi ca poti pleca precum Winnetou la impuscat când te taie capul. Dar proportiile grozaviei sunt si mai mari atunci când aflam ca zeci de oameni se organizau in adevarate comandouri pentru dezgroparea armamentului ramas in zona Oituz din cine stie ce razboi. Si nu pe bâjbâite, ci dotati cu harti militare vechi. Din vechile amplasamente culegeau arme si munitie pe care, cu inconstienta totala, le reconditionau, uneori chiar in subsolul blocului unde locuiau. Sa fie foamea cea care i-a indemnat la un sir de fapte ce le poate aduce ani multi de inchisoare. Pe unii, poate. Dar cei mai multi au crezut – cu destule motive in favoarea lor – ca in tara asta e posibil cam orice. Inclusiv sa-si faci propriul arsenal cu care sa vânezi ce vrei, când vrei. Daca altii au ucis industria româneasca, tu, om din popor, cum sa nu poti omori o jivina a padurii? Mai lipseste sa ne trezim pe cararile padurilor cu haiducii mileniului III, care sa ne ceara cardurile cu tot cu PIN. Asta da atractie pentru turistii straini doritori de senzatii extreme! In acest caz, vom schimba frunza doanei Udrea cu imaginea lui Toma Alimos. Ca daca il punem pe Terente vom semana prea mult cu Thailanda la oferta turistica si ne afuriseste Becali cuviosul.

                Amenda de 20.000 de lei pentru tigari de contrabanda

                  Jandarmii de la Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau au mers in Piata Centrala unde au organizat o actiune pentru combaterea evaziunii fiscale si a contrabandei cu tigari. Acolo l-au gasit pe Lucian B. (38 ani), din Bacau, asupra caruia, la controlul corporal, au gasit 47 de pachete de tigari de diferite marci.
                  „Persoana depistata a fost condusa la sediul Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale Bacau, unde pachetele de tigari au fost confiscate, contravenientul fiind sanctionat de catre lucratorii vamali cu amenda de 20.000 lei”, a spus mr. Marius Taranu, purtatorul de cuvânt al GMJ Bacau.

                  Liga a III-a: Rocada la vârf

                    Etapa a 10-a a ligii a treia la fotbal a consemnat prima infrangere a celor de la CSM Moinesti. Echipa lui Sorin Trofin a pierdut cu 4-2 meciul sustinut in deplasare contra Bucovinei Radauti si a parasit primul loc al clasamentului seriei I. De esecul Moinestiului a profitat Sport Club Bacau, devenita noua lidera a seriei ca urmare a succesului obtinut la Suceava, cu 2-1, impotriva lui Sporting. Bacauanii au condus cu 2-0 prin golurile marcate de Ungureanu si Costin, gazdele reducind din handicap prin Busiuc. Cea mai mare surpriza a rundei a inregistrat-o insa Aerostarul, care s-a impus cu scorul de 1-0 in fata revelatiei Cosarom Pascani. “Aviatorii” au pus punct seriei de jocuri fara victorie gratie reusitei lui Madalin Munteanu, din minutul 90.

                    Bacauani – „patroni” de sclavi in Covasna

                      Trei bacauani au fost retinuti de procurorii DIICOT Iasi dupa ce au racolat si exploatat prin munca 25 de persoane, printre care si 8 minori. Acestia erau obligati sa munceasca pe câmp intr-un sat din Covasna chiar si 17 ore pe zi fara sa primeasca hrana. Daca se revoltau erau batuti si chinuiti.

                      Procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Iasi, ajutati de politisti de la BCCO Iasi, au efectuat mai multe perchezitii in Bacau unde au depistat si retinut trei persoane suspectate de trafic de persoane si trafic de minori. Acestia sunt acuzati ca au recrutat 25 de persoane, printre care si 8 minori cu vârste cuprinse intre 12 si 16 ani, si le-au dus in comuna Zabala, judetul Covasna unde le-au exploatat prin munca in agricultura. Au fost fortati sa lucreze si 17 ore pe zi, fara sa primeasca niciun ban. Erau cazati in conditii improprii, in grajdurile vacilor, culcati pe saltele murdare. Nu primeau hrana suficienta si daca incercau sa comenteze erau batuti. Cei trei traficanti au fost retinuti pentru 24 de ore si vor fi prezentati instantei cu propunere de arestare preventiva.

                      Directorul comercial al CET, Marius Stanila, trimis in judecata de catre DNA

                        Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpatului STĂNILĂ MARIUS ION, director comercial al SC CET SA Bacău, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de şantaj şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
                        În cursul lunii februarie 2012, inculpatul Stănilă Marius Ion, director comercial al SC CET SA Bacău, uzând de prerogativele funcţiei sale, a constrâns pe reprezentantul unei societăţi comerciale ce editează un cotidian local din Bacău să sisteze publicarea în cotidianul respectiv a unor articole de presă critice la adresa SC CET SA Bacău. Actele de constrângere s-au realizat prin ameninţarea cu sistarea furnizării de energie electrică către firmele reprezentate de partea vătămată şi cu neîncheierea unui nou contract de furnizare de energie electrică. În acest scop, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul Stănilă Marius Ion a refuzat să comunice uneia dintre societăţile comerciale reprezentate de partea vătămată oferta de furnizare de energie electrică, deşi era obligat să facă acest lucru de legislaţia în domeniu.
                        Societatea comercială care nu a mai putut încheia contract de furnizare a energiei electrice s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 148.144 lei, reprezentând prejudiciul estimat cauzate de imposibilitatea de a funcţiona în condiţii normale.
                        Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Bacău.
                        Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

                        Unde evadam in weekend

                          Petrecerile se tin lant
                          In The Stage, vineri, de la 21.00, se petrece cu cei de la R.O.A., iar sâmbata, de la aceeasi ora, esti invitat la Discoteque. Tot sâmbata, dar de la ora 20.00, poti participa la Bal Mascat pe-nserat in Pub S4. Sâmbata, 3 noiembrie, Club Berlin va asteapta la un super concert marca NEK. Se asteapta o seara plina de musica buna si atmosfera incendiara, pentru fanii locului. Revenind la prima zi de weekend, trebuie sa va spunem ca Antique Cafe Bacau te asteapta in data de 2 noiembrie la cea mai tare petrecere de karaoke din oras. Distractia, concursurile si atomosfera sunt nelipsite.

                          Premiere la CinemaCity
                          Intre doua lumi. Gen: Romantic. Regia si scenariul: Juan Diego Solanas. In rolurile principale: Jim Sturgess, Kirsten Dunst. “Upside Down” spune povestea lui Eve (Kirsten Dunst) si a lui Adam (Jim Sturgess) doi tineri care traiesc în doua lumi paralele situate una deasupra celeilalte si unde totul functioneaza în oglinda. Lumea de deasupra este o planeta a bogatiei si a luxului, în timp ce jos se afla un tarâm al celor mai putin favorizati.
                          Ralph Strica-Tot. Gen: Animatie. Regia si scenariul: Rich Moore. In rolurile principale: Jack McBrayer, John C. Reilly, Jane Lynch.
                          Silent Hill: Revelatia. Gen: Horror. Regia si scenariul: Michael J. Bassett. In rolurile principale: Carrie-Anne Moss, Malcolm McDowell, Sean Bean, Adelaide Clemens.
                          Te iubesc oricum. Gen: Romantic. Regia: Susanne Bier.

                          Concert la Sala Ateneu
                          Duminica, de la ora 18.30, sunteti asteptati la un concert simfonic dirijat de Valentin Doni. Interpreteaza Vasile Macovei (clarinet), Filippo Lattanzi (percutie), Ilinca Dumitrescu (pian).

                          Animatie si drama la „Bacovia”
                          Pe scena Teatrului Municipal “Bacovia”, duminica, 4 noiembrie, de la ora 18.00, se joaca “Cerere în casatorie”, de A.P. Cehov, regia artistica – Muriel Manea, iar dimineata, de la 11.00, cei mici pot viziona “Fata babei si fata mosneagului”, de Ion Creanga, in regia artistica a lui Valentin Dobrescu.

                          Unde evadam in weekend

                          Cinci poeme pentru un exilat

                          Daca as fi aruncat intr-un alt univers al singuratatii, pe o insula pustie, ce poeme as fi tentat sa iau cu mine? Doar cinci, numai cinci poeme!, zice prietenul meu, provocându-ma. Grea misie, dar când ai de a face cu un asemenea cerber… Alegerea nu poate fi decât una subiectiva, o alegere a constrângerii excesive.
                          • Nu m-as desparti de poemul Faust, al lui Goethe, cel concentreaza experientele cruciale si concluziile unei mari perioade din istoria lumii. Goethe a spus despre el ca este „o tragedie”. Faust este drama unui invatat din epoca reformei lui Luther, caruia stiinta vremii nemaifiindu-i indestulatoare, incearca practicile zadarnice ale magiei si incheie, in cele din urma, un pact cu spiritul raului, Mefistofel, legându-se cu pretul sufletului sau pentru a obtine fericirea ca voluptate, stiinta si putere. Faust este un rebel impotriva ordinii morale existente. Poemul este filosofie, mai ales filosofie. Pe coliba, la intrare, as scrie un citat din Faust: „Multi traiesc viata, putini insa o pricep.”
                          • Nici de Luceafarul lui Eminescu nu m-as desparti. Dar nu de Luceafarul perceput ca poem de dragoste, ci de Luceafarul apropiat de suflet ca lehamite funciara fata de lume, ca scârba metafizica raportata la mediocritatea aurita. Si as mai face ceva: as incerca sa trisez, sa pacalesc cenzorul, atasând toata opera lui Eminescu la Luceafarul. Ar fi grozav sa ma pot strecura astfel pe insula aceea.
                          • Poemul Marelui Inchizitor. Nici de acesta nu m-as desparti, desi un cenzor sarac cu duhul mi-ar spune ca este proza. Acest poem „este cea mai anarhica si cea mai revolutionara dintre scrierile oamenilor. Insa niciodata n-a mai fost rostita o sentinta atât de severa si de zdrobitoare la adresa ispitei statalitati (…), niciodata inca nu a fost divulgata cu atâta forta natura antihristica a imparatiei pamântesti si nu a mai fost atât de laudata libertatea, nu a mai fost scoasa in evidenta libertatea divinitatii, libertatea spiritului lui Hristos”, zice Nicolae Berdiaev. Si, bineinteles, nu voi smulge filele poemului din „Fratii Karamazov”, asa ca, daca voi reusi sa dau cu tifla cenzorului, o sa am ceva mai mult din Dostoievski lânga mine.
                          • Nu m-as desparti nici de Epopeea lui Ghilgames, cea mai veche scriere literara pastrata a umanitatii, datând de la inceputul mileniului al III-lea i.Hr. Ceea ce este fundamental in mitul lui Ghilgames se poate numi drama existentiala a omului, lupta lui cu fortele oculte si perspectiva infrângerii lor, raportul cu femeia si raportul de prietenie intre oameni, teama de moarte si setea de nemurire Mitul rezuma alegoric istoria devenirii si destinul oamenilor ca societate: vânatoarea, pastoritul, civilizatia urbana, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile intrebari ale omului. In poem, din dusmani de moarte, Ghilgames si Enkidu devin prieteni de nedespartiti, atragând invidia zeilor… E o lectie de umanitate.
                          • Si as mai lua cu mine un poem de dragoste semnat de Nichita Stanescu, Alta matematica: „Noi stim ca unu ori unu fac unu, / dar un inorog ori o para/ nu stim cât face./ Stim ca cinci fara patru fac unu / dar un nor fara o corabie / nu stim cât face./Stim, noi stim ca opt / impartit la opt fac unu, / dar un munte impartit la o capra nu stim cât face. / Stim ca unu plus unu fac doi / dar eu si cu tine, / nu stim, vai, nu stim cât facem. / Ah, dar o plapuma / inmultita cu un iepure/face o roscovana, desigur, / o varza impartita la un steag / face un porc, / un cal fara un tramvai / face un inger, o conopida plus un ou, / face un astragal… / Numai tu si cu mine / inmultiti si impartiti / adunati si scazuti / ramânem aceiasi…/ Pieri din mintea mea!/ Revino-mi in inima!”

                          Vaccinul Pentaxim, disponibil dupa 4 luni de criza

                            Dupa patru luni de criza, Directia de Sanatate Publica a primit vaccinul Pentaxim, indicat in imunizarea impotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei si infectiilor invazive produse de Haemophilus influenzae tip B (meningite, infectii ale sângelui etc.) la copii, incepând cu vârsta de 2 luni. „Am primit de la Ministerul Sanatatii 3220 de doze de vaccin Pentaxim, a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt al DSP. Astfel vor fi recuperati copiii de 4 luni si cei de 1 an care nu au fost vaccinati.” Imunizarea se realizeaza in cabinetele medicilor de familie. Vaccinul nu se mai produce in tara, ci se importa din Franta, situatie care a determinat criza din acest an.

                            128 de angajati in urma bursei absolventilor

                              La 30 de zile de la data desfasurarii Bursei locurilor de munca pentru absolventi, numarul de absolventi incadrati din rândul celor intervievati este de 128, ocupatiile pentru care s-au incadrat fiind: instalator, sudor, agent de vânzari, lucrator comercial, casier, contabil, asistent medical, operator confectioner industrial, translator, juristconsult.

                              6 la suta din populatia Bacaului e somera

                                Pentru luna octombrie, valoarea ratei somajului în judetul Bacau este de 6,03 %. Numarul total de someri înregistrati este de 13.396, din care 5.583 sunt femei. Din totalul somerilor înregistrati, 5.005 primesc indemnizatie de somaj. În luna octombrie au intrat în evidentele AJOFM Bacau 2.359 persoane, în timp ce 1.650 au iesit din evidente, prin încadrare în munca, ori la expirarea termenului de acordare a indemnizatiei de somaj sau a termenului de 6 luni prevazut pentru acordarea serviciilor de informare, consiliere si mediere, pentru cei care nu au avut dreptul sa primeasca indemnizatie de somaj. Populatia activa in 2012, la nivelul judetului Bacau, este de 222.100 persoane.

                                Artisti de marca la Festivalul „Stea printre stele”

                                  In acest weekend, Teatrul Municipal „Bacovia” va gazdui Festivalul National de Muzica Usoara pentru Copii “Stea printre stele”, organizat de ASCHN – Centrul „Daniel”. E vorba de un concurs de interpretare care isi propune sa contribuie la descoperirea si lansarea de copii si tineri interpreti de muzica usoara. Totodata, festivalul isi propune sa faca cunoscut concurentilor orasul lui Bacovia. Cei 63 de participanti din intreaga tara care au trecut de preselectie vor interpreta melodii pop live, cu suport negativ orchestral, pe suport digital. Juriul festivalului e format din artisti consacrati: Oana Sârbu, Silvia Dumitrescu, Mihai Alexandru, Virgil Popescu, Bogdan Dragomir, Gabriela Nechita, Marcel Iorga si Claudiu Bulete.

                                  Casa Alecsandri – primul din cele 100 de locuri de salvat din România

                                  „Incepând de saptamâna viitoare (29 oct., n.n.), Antena 3 declanseaza o campanie de salvare a 100 de locuri din România. Ne-am interesat: Casa Alecsandri din Bacau, pe care v-am prezentat-o saptamâna trecuta, trebuie demolata si refacuta…“ Sunt cuvintele lui Adrian Ursu, realizatorul mult asteptatului „Secvential“ de duminica seara, la o ora de maxima audienta. Din cele 100 de locuri, singurul pe care omul de televiziune l-a numit a fost cel al imobilului din strada George Apostu, caruia bacauanii inca nu i-au gasit prezentul, daramite viitorul. Mai este ceva care arata ca suntem intr-o stare de insuficienta activa: Adrian Ursu a ramas in minte cu imaginea aproape neverosimila a unei stravechi case boieresti care se incapatâneaza sa stea in picioare si care aminteste de o figura emblematica a culturii române. Vasile Alecsandri a facut atâtea lucruri pentru români in lume, incât a-i nesocoti memoria tine de domeniul absurdului. Si-acum „greseala“ moderatorului TV: nu pe 21 oct. s-a difuzat materialul despre Casa Alecsandri din Bacau, ci pe 14 oct., când in platou s-a incins o dezbatere intre nume grele din istoria (Giurescu), publicistica (Bacanu si Hossu-Longin) si cultura nationala (Iliesiu). Am primit – si le multumesc si acum – mesaje si telefoane din tara, de sustinere a cauzei pentru care ne batem din 1990.
                                  Deocamdata Consiliul Judetean demareaza o procedura juridica si, curând, una tehnica (expertiza cladirii), ceea ce ne da sperante ca Antena 3 nu ne va gasi nepregatiti…

                                  ULTIMELE ȘTIRI