Acasă Blog Pagina 4445

Trei ambulante blocate in judetul Bacau

    Zapada si viscolul au creat probleme Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA). Dr. Adrian Colibaba, directorul medical al SJA, a declarat ca marti s-au impotmolit trei ambulante plecate la solicitari. Prima incerca sa ajunga la un copilas de 4 luni, din satul Scarisoara, care fusese diagnosticat de medicul de familie cu bronsiolita. Micul pacient trebuia sa ajunga la Spitalul Judetean de Urgenta, sectia Pediatrie. Dupa ce au intervenit utilajele de deszapezire, copilasul a fost transportat la spital. A doua ambulanta s-a impotmolit dupa ce preluase o pacienta cu astm bronsic din satul Sârbi, comuna Podu Turcului. Dupa-amiaza a avut dificultati a treia ambulanta. Aceasta incerca sa ajunga in satul Poiana, comuna Negri, pentru a prelua doi pacienti.

    „Prima casa” devine „Noua casa”

      Si in acest an, autoritatile centrale au decis sa continue programul „Prima casa”, prin care ii incurajeaza pe tineri sa-si achizitioneze o locuinta cu garantii de la stat. Dar, programul se va intitula de acum „Noua casa” si vor fi incurajati doar cei care intentioneaza sa cumpere o locuinta nou construita. Aceasta pentru ca pâna acum in prin acest program se puteau achizitiona si locuinte mai vechi, construite in anii 80. Practic, din acest an, prin aceasta initiativa se vor putea achizitiona doar locuinte noi sau in curs de constructie. Astfel, statul doreste sa incurajeze reluarea activitatii in sectorul constructiilor. Fondurile alocate au fost suplimentate cu 200 de milioane de lei. Acesti bani se vor adauga fondurilor ramase necheltuite in anul 2012, in total circa 400 de milioane de lei. Singurul dezavantaj este ca apartamentele noi sunt cu 10-15 la suta mai scumpe decât cele vechi, ceea ce ar putea face mai dificila incadrarea in cerintele programului si bugetului. Tot mai multe banci nu mai accepta creditarea in euro, imprumuturile in lei fiind considerate mai rentabile atât pentru clienti, cât si pentru banci. Valoarea medie a unui credit contractat anul trecut prin „Prima Casa” a fost de 39.500 de euro. Se mentin si in 2013 conditiile de creditare. Avansul va fi de 5 la suta, dobânda de 4 la suta, la care se adauga valoarea Euriborului. Plafonul maxim este de 70.000 de euro. Lista completa a bancilor care au intrat in program se regaseste pe site-ul Fondului National de Garantare, atât pentru cei care doresc sa achizitioneze o locuinta, cât si pentru cei care vor sa o construiasca de la temelie.

      Barbat din Margineni tâlharit in drum spre casa

        Un barbat, din comuna Margineni, a fost tâlharit in timp ce se deplasa catre casa. Aflat in stare de ebrietate, acesta a fost acostat de Dragos T. (21 de ani), din aceeasi localitate, care prin violenta l-a deposedat de doua telefoane mobile si o suma de bani, pe care le avea asupra sa. Suspectul a fost retinut pentru 24 de ore si va fi prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventiva pentru infractiunea de tâlharie.

        Fite de traficant: Kalashnikov din aur confiscat de politistii din Honduras in timpul unei razii

          Poliţia din Honduras a capturat o armă de asalt Kalashnikov AK-47, placată cu aur şi încrustată cu mai multe diamante, într-o descindere ce a vizat anihilarea unor traficanţi de droguri, transmite presa locală. Conform autorităţilor, arma are un design exclusivist şi este prelucrată cu foarte multă atenţie. Aceasta ar putea valora pe piaţa neagră cel puţin 50.000 de dolari. Poliţiştii au precizat că posesorul acestei „bijuterii” era liderul unui grup de traficanţi locali, care menţinea legături strânse cu temutul cartel mexican Zetas. În timpul interveţiei în forţă, efectuată la o fermă aflată la 300 de km de capitala Tegucigalpa, poliţiştii au mai găsit peste 30 de arme de foc, veste anti-glonţ şi 11 autovehicule, toate acestea fiind confiscate. Honduras, care deţine unul din locurile fruntaşe în ceea ce priveşte rata criminalităţii pe plan mondial, reprezintă un punct cheie pe harta traficului de stupefiante între America de Sud şi Statele Unite.

          Sursa: Antena3

          Cursul BNR a coborat la 4,4106 lei/euro, cel mai redus nivel din aprilie 2012

            Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi un curs de referinţă în scădere cu 1,17 bani, la 4,4106 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel de la finalul lunii aprilie 2012. O rată oficială mai redusă decât cea anunţată marţi, de 4,3970 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 30 aprilie. În sesiunea precedentă, cursul de referinţă a fost de 4,4223 lei/euro. Leul s-a apreciat semnificativ chiar înainte de închiderea sesiunii de luni, iar dealerii au spus că mişcarea a fost generată, cel mai probabil, de ordine de vânzare de euro din partea străinilor, care au investit în titlurile vândute de Ministerul Finanţelor. Pentru dolar, banca centrală a anunţat o rată de schimb în scădere cu 3,09 bani, de 3,3608 lei/dolar, de la 3,3917 lei/dolar luni.

            Sursa: Mediafax

            Inscrierea la Evaluarea Nationala se va face intre 17 si 19 iunie

              Elevii care vor termina clasa a VIII-a in acest an se vor putea inscrie la Evaluarea Nationala intre 17 si 19 iunie, potrivit calendarului de desfasurare a acestui examen aprobat prin ordin de ministrul al Educatiei. In data de 25 iunie va avea loc evaluarea la Limba si literatura româna – proba scrisa, in 26 iunie cea la Limba si literatura materna – proba scrisa pentru elevii apartinând minoritatilor nationale, iar in 27 iunie proba scrisa la Matematica. Afisarea rezultatelor se va face, potrivit calendarului de desfasurare, in 29 iunie pâna la ora 16.00 si tot in aceeasi zi vor putea fi depuse contestatiile pâna la ora 20.00. Contestatiile vor fi rezolvate intre 30 iunie si 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afisate in 3 iulie. Comisiile judetene de organizare a Evaluarii Nationale vor asigura dotarea cu camere de supraveghere video functionale a salilor de clasa din unitatile de invatamânt in care se desfasoara probele, a salilor in care se descarca si se multiplica subiectele, precum si a salilor in care se preiau si se depoziteaza lucrarile scrise. Potrivit calendarului admiterii in invatamântul liceal de stat, inscrirea si repartizarea candidatilor pentru invatamânt special se va face intre 11 si 13 iulie, repartizarea candidatilor pe locurile speciale pentru romi intre 8 si 10 iulie. Completarea optiunilor in fisele de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a si de catre parintii acestora asistati de diriginti se va face in perioada 5-9 iulie. Tot in aceeasi perioada vor fi completate fisele de inscriere si de catre absolventii clasei a VIII-a proveniti din alte judete la centrul special desemnat. Prima repartizare computerizata in invatamântul liceal de stat a absolventilor clasei a VIII-a va avea loc in 16 iulie. Cea de-a doua repartizare computerizata a absolventilor de clasa a VIII-a care nu au fost cuprinsi in prima etapa va avea loc in 25 iulie, iar a treia etapa se va face in 5-6 septembrie.

              Sapte bacauani, trimisi in judecata de DNA

                Ieri, Directia Nationala Anticoruptie a trimis in judecata sapte persoane dupa ce au emis bilete la ordin fara acoperire sau au solicitat ilegal rambursari de TVA de la Fisc. Asadar, procurorii anticoruptie de la Serviciul Teritorial Bacau i-au trimis in judecata pe Stelian N., asociat si administrator la o firma din localitate, pe asociatul sau Gabriel T. si pe sotia acestuia, toti fiind acuzati de infractiunea de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata. Anchetatorii spun ca in perioada februarie-septembrie 2010, acestia au indus si mentinut în eroare pe reprezentantii a zece societati comerciale cu ocazia încheierii si executarii unor contracte de vânzare cumparare ce aveau ca obiect achizitionarea de produse agricole, respectiv seminte, pesticide si fitosanitare. „Pentru plata acestor produse, inculpatii au emis un numar de 34 de bilete la ordin pentru care nu exista acoperirea necesara si, în aceasta modalitate, au creat un prejudiciu în suma de 4.447.161,20 lei (echivalentul a 1.056.357,91 euro, calculat la cursul mediu BNR de 4,2099 lei/euro)”, se arata in comunicatul DNA. Mai mult, acestia au emis instrumente de plata fara acoperire si dupa ce nu mai faceau parte din firma iar cu putin timp inainte de implinirea termenului de achitare a biletelor, cei doi asociati au cesionat in mod fraudulos partile sociale. In acest caz, anchetatorii nu au dispus sechestru pentru recuperarea prejudiciului pentru ca au constatat ca suspectii nu aveau niciun bun pe numele lor. Acestia se vor judeca la Tribunalul Bacau.

                Solicitau rambursari ilegale de TVA

                Tot in fata magistratilor au fost trimise si reprezentantele a doua firme pentru ca au solicitat ilegal rambursare de TVA de la Fisc. Maria B., administrator imputernicit la o firma din Bacau, acuzata de tentativa la infractiunea de stabilire cu rea-credinta de catre contribuabil a impozitelor, taxelor sau contributiilor, având ca rezultat obtinerea, fara drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensari datorate bugetului general consolidat. Maricica B., reprezentantul unei firme din Sascut, este acuzata de complicitate. „In cursul anului 2009, inculpata Maria B. a solicitat Directiei Generale a Finantelor Publice Bacau rambursarea taxei pe valoare adaugata în suma de 4.344.251 lei cunoscând faptul ca aceasta suma a fost stabilita în baza unor operatiuni comerciale fictive cu doua societati comerciale. Aceasta solicitare a fost refuzata de DGFP Bacau”, spun procurorii, care completeaza si faptul ca a fost ajutata de Maricica B. care i-a pus la dispozitie 24 de facturi fiscale false.
                Procurorii din Galati au trimis in judecata mai multi administratori de firme, printre care si pe Gheorghe T. si Florin C., din Bacau, care la fel au solicitat ilegal rambursare de TVA de la Fiscul din Galati, in cuantum de peste 12 milioane de lei. Dosarul lor se va judeca la Judecatoria Galati.

                Incep licitatiile pentru transportul judetean

                  Prima licitare a traseelor judetene de trasnport va avea loc, conform calendarului stabilit de Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), in luna ianuarie. Traseele vor fi atribuite electronic, prin Centrul National de Management pentru Societatea Informationala Bucuresti, pentru fiecare judet. Actualul program de transport, aprobat in 2008, expira in martie 2013. Prin urmare, ministrul Administratiei a cerut CJ Bacau sa intocmeasca un nou program care va fi valabil pâna in iunie 2019. Concret, s-a luat programul vechi si s-a modificat pe baza propunerilor inaintate de primari si de transportatori. „In aplicarea legislatiei in vigoare, consiliile judetene cordoneaza si coopereaza cu consiliile locale cu privire la asogurarea si dezvoltarea serviciului de transport public de persoane prin urse regulate de interes judetean si pentru corelarea acestuia cu serviciile de transport public local de persoane”, arata Claudiu Nastasa, vicepresedintele CJ Bacau. Propunerile facute de primari si operatori au vizat anularea a 15 trasee judetene, infiintarea a 9 trasee, modificarea graficelor de circulatie, a capacitatii de transport, a numarului de autovehicule si de curse, a zilelor de circulatie si infiintarea a trei grupe de trasee. De asemenea, s-a solicitat comasarea traseului 24 Bacau-Nicolae Balcescu-Valea Seaca cu traseul 60 N. Balcescu-Bacau si infiintarea traseului Bacau-N. Balcescu-V. Seaca-Buchila, comasarea traseului 37 Bacau-Margineni-Podis cu nr.38 Bacau-Trebes si infiintarea traseului Bacau-Margineni-Poiana. In total, sunt 133 de trasee independente, cu 1157 curse pe zi, asigurate de 223 autovehicule. Deoarece statiile publice trebuie sa fie amenajate de catre primarii, CJ Bacau va verifica, in ianuarie, care este situatia statiilor intermediare de pe cele 133 trasee. Noul program aduce imbunatatiri privind orarul si traseele, dar nu ajuta la cresterea calitatii serviciilor si nu fereste autoritatile de sesizari si proteste, cum au fost cele din N. Balcescu si Margineni. Atâta vreme cât licitatia se va tine la Bucuresti, iar operatorii vor presta aici, in judet, dar nu vor da socoteala CJ Bacau si nu vor putea fi sanctionati, lucrurile nu se vor indrepta.

                  DN 2F Bacau – Vaslui a fost inchis

                    Autoritatile anunta ca drumul national DN 2F intre Bacau si Vaslui este temporar inchis circulatiei. Din cauza viscolului, drumarii nu reusesc sa intervina cu eficienta in zona pentru a debloca caile de acces. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de viscol pentru judetele vecine cu Bacaul. Este vorba de Botosani, Iasi, Vaslui, Vrancea si Galati. La granita judetului nostru cu vecinii vor fi intâmpinate probleme. Autoritatile ii sfatuiesc pe conducatorii auto sa se informeze cu privire la starea drumurilor pe site-ul Companiei Nationale de Drumuri inainte de a pleca intr-o calatorie si sa evite deplasarile inutile. Este bine de stiu si ca vântul bate cu putere pe E85. Politistii sunt in zona pentru a-i dirija pe conducatorii auto.

                    Drumul national 2F Bacau – Vaslui a fost inchis

                      Autoritatile anunta ca drumul national DN 2F intre Bacau si Vaslui este temporar inchis circulatiei. Din cauza viscolului, drumarii nu reusesc sa intervina cu eficienta in zona pentru a debloca caile de acces. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de viscol pentru judetele vecine cu Bacaul. Este vorba de Botosani, Iasi, Vaslui, Vrancea si Galati. La granita judetului nostru cu vecinii vor fi intâmpinate probleme. Autoritatile ii sfatuiesc pe conducatorii auto sa se informeze cu privire la starea drumurilor pe site-ul Companiei Nationale de Drumuri inainte de a pleca intr-o calatorie si sa evite deplasarile inutile. Este bine de stiu si ca vântul bate cu putere pe E85. Politistii sunt in zona pentru a-i dirija pe conducatorii auto.

                      Hotii de cupru au lasat Stadionul Municipal fara nocturna

                        Stadionul Muncipal din Bacau nu mai are nocturna. De acest lucru s-au ocupat hotii de cupru care zilele trecute au patruns aici si au furat cablul din cupru. Jandarmii de la Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau i-au prins pe strada Milcov, in timp ce executau serviciul de patrulare. Este vorba despre Florin B. (23 ani), din municipiul Bacau, Romeo G. (21 ani) si Ioan G. (20 ani) ambii din Buhusi. „La controlul bagajelor, jandarmii au gasit 92 bucati cablu din cupru cu dimensiuni între 50-110 centimetri. Întrebati cu privire la provenienta cablului cei trei au recunoscut ca l-au taiat de la instalatia de iluminat nocturn a stadionului municipal Bacau si urmau sa-l valorifice la un centru de colectare”, spune mr. Marius Taranu, ofiterul de relatii publice al GMJ Bacau. Echipajul de ordine i-au dus pe suspecti la fata locului, acolo unde în imediata apropiere a stâlpului de iluminat de unde au fost taiate cablurile au fost gasite un foarfece, surubelnite si un cutit, obiecte cu ajutorul carora au sustras bunurile. Autorii sunt cercetati penal pentru furt calificat, dosarul fiind inaintat la Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau. In perioada urmatoare, Primaria Bacau trebuie sa stabileasca valoarea prejudiciului.

                        Manualele scolare vor fi schimbate

                          Decizia apartine reprezentantilor Ministerului Educatiei care au declarat ca se impune o schimbare a manualelor urmare a faptului ca si programa scolara a suferit multiple modificari. Procesul va fi in unul de durata care poate sa se intinda chiar si 5–6 ani. Sunt manuale care nu au mai fost schimbate de 12 ani, altele de 6 ani. Modificari vor fi la toate nivelurile de studiu – primar (clasele I-IV), gimnazial (clasele V-VIII) si liceal (IX-XII). In momentul de fata, se analizeaza posibilitatea ca intregul proces, inclusiv cel de tiparire a noilor manuale, sa se faca folosind, cel putin pentru o parte, fonduri structurale. De asemenea, se discuta si despre un nou concept de manual care va arata altfel decât cel de astazi. Se vorbeste si despre introducerea manualului electronic, dar numai optional. Cea mai buna varianta acceptata insa este ca manualul nou sa fie o combinatie intre cel in forma clasica si instrumente electronice pe care elevul sa le gaseasca pe o anumita platforma. Acum insa se lucreaza la definitivarea cadrului de referinta curricular, iar in functie de acesta se va schimba sistemul de evaluare si programa scolara.

                          Clasa pregatitoare ramâne, dar Bac-ul profesional cade

                            Instalat in functie la sfârsitul anului 2012, noul ministru al Educatiei, Remus Pricopie a anuntat ca nu va schimba cu nimic organizarea clasei pregatitoare, iar examenele nationale vor avea acelasi format. Daca vor fi ceva schimbari, acestea se vor anunta din timp si se vor aplica punctual, dar numai acolo unde este nevoie.

                            Conceptul de clasa pregatitoare ramâne, iar examenul de bacalaureat va avea acelasi format anuntat la inceput de an scolar. Cel putin asta a promis noul ministru al Educatiei, Remus Pricopie. Acesta a explicat ca ideea de la care s-a plecat in ceea ce priveste clasa zero este una buna, insa a avut numeroase disfunctionalitati la implementare. In acest sens, ministrul a promis ca in urma unei analize „la rece” va avea grija ca acest concept sa fie aplicat corect, iar in locurile unde au existat probleme se va interveni cu solutii. In Bacau, au fost inscrisi la acest nivel de studiu nu mai putin de 4.319 de copii, pe un numar de aproximativ 250 de sali de curs. La inceperea cursurilor nu toate cadrele didactice care urmau sa predea la aceste clase au fost instruite, iar in mai multe scoli nici mobilierul necesar, adaptat vârstei copiilor, nu venise la timp. Lucrurile s-au mai rezolvat in timp, insa mai sunt clase unde s-a depasit numarul maxim de elevi sau in care, pe un regim „step by step” sau „school after school” exista doar un singur invatator la catedra de dimineata pâna dupa-amiaza. Cum va fi in anul scolar viitor, ramâne de vazut. Se stie doar ca inscrierile in clasa pregatitoare vor incepe din primavara.

                            Nicio modificare la Bac

                            In ceea ce priveste examenul de Bacalaureat, acelasi ministru al Educatiei, Remus Pricope a declarat ca nu va suferi nicio modificare. „Bacalaureatul nu se va schimba pentru vara acestui an. Tot ceea ce a fost anul trecut, de la structura examenului, la modul in care s-a desfasurat, la camerele de supraveghere, totul va fi acolo”, a spus Pricope. Si calendarul examenului ramâne acelasi. Prima sesiune a acestui examen incepe in data de 10 iunie cu probele orale, iar cele scrise de pe 1 iulie. Rezultatelor finale vor fi cunoscute pe 12 iulie 2013. Sesiunea din toamna se va desfasura intre 19 august si 5 septembrie. In cazul bacalaureatul profesional, acesta este un subiect care ar urma sa fie clarificat doar printr-o lege, dupa cum a spus ministrul Pricopie.

                            Schimbari radicale pentru profesori:
                            – invatatorii si educatorii au la dispozitie 6 ani pentru a obtine diploma de licenta
                            – scolile vor fi finantate dupa principiul „banii urmeaza elevul”
                            – profesorii pensionari pot preda mai mult la „plata cu ora”
                            – profesorii universitari pot avea functii de conducere si dupa ce se pensioneaza
                            – profesorii cu gradul didactic I sau cu titlul stiintific de doctor pot fi mentinuti, cu aprobarea consiliului de administratie, ca titulari in functie pâna la 3 ani peste vârsta de pensionare

                            Fara ajutor de incalzire, in mijlocul iernii

                              Mii de familii risca sa nu beneficieze de ajutorul de incalzire pe baza de lemne, carbune sau combustibil lichid nici in aceasta luna, deoarece primaria de care apartin nu s-a invrednicit sa depuna la timp documentatia necesara. Din cele 93 de primarii din judet, sase nu au prezentat la Agentia Judeteana de Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) Bacau situatia cu privire la beneficiari si suma aferenta nici macar pe luna noiembrie. Pentru prima luna de iarna, primariile ar fi trebuit sa inainteze lista cu beneficiari si suma de bani necesara pâna in data de 5 decembrie pentru ca familiile indreptatite sa primeasca ajutorul in decembrie. Dar cele sase primarii nu au trimis-o nici pâna ieri, 7 ianuarie. „Este surprinzator ca nu au reusit sa respecte termenul, pentru ca noi am declansat procedura inca din 3 octombrie 2012. Am revenit pe intâi noiembrie si am rediscutat cu toate primariile referitor la obligatiile pe care le au. Dar unele nu au dimensionat in mod corespunzator numarul de salariati la compartimentul de asistenta sociala”, ne-a spus Gheorghe Apostu, consilier superior la AJPIS Bacau. Potrivit informatiilor furnizate de catre reprezentantul AJPIS Bacau, pâna ieri, 7 ianuarie, ora 12.00, nu au inaintat situatia pe luna noiembrie primariile Onesti (250 familii beneficiare, iarna trecuta), Darmanesti (170), Gaiceana (294), Ghimes (800), Parincea (66) si Tamasi (525). Asadar, peste 2.000 de familii nu au primit, pâna in prezent, niciun leu din ajutorul de incalzire cuvenit pentru iarna 2012-2013. Primariile in cauza au mai avut la dispozitie ziua de ieri, 7 ianuarie, pentru a inainta situatia astfel incât familiile respective sa beneficieze de ajutorul de incalzire pe noiembrie macar in ianuarie. In cazul in care nu au reusit sa respecte nici acest termen, familiile care apartin de ele urmeaza sa ia banii pe noiembrie abia in februarie. Culmea este ca primariile amintite nu transmisesera pâna ieri nici documentatia pe luna decembrie. Nu mai putin de 28 de primarii, printre care si cele sase, figurau ieri ca restantiere la inaintarea listelor cu beneficiarii si suma de bani necesara pe luna decembrie 2012. Toate au mai avut la dispozitie ziua de ieri, pentru ca banii sa ajunga in cursul lunii ianuarie la familiile indreptatite. Amintim ca legea prevede ca primariile trebuie sa transmita documentatia pâna in data de 5 a fiecarei luni pentru cea anterioara. Daca nu se incadreaza in acest termen, plata ajutorului va fi posibila in urmatoarea luna. Familiile indreptatite nu vor pierde ajutorul, dar acesta va fi achitat cu intârziere.

                              Europenizare si regionalizare

                                Parlamentarii dau raportul

                                Minodora Cliveti, europarlamentar, si Cosmin Necula, deputat in Colegiul 2, au organizat, ieri, o conferinta de presa in care si-au prezentat raportul pe 2012 si planurile pentru acest an. Minodora Cliveti a depus 130 de amendamente pentru 34 de rapoarte si a lucrat in trei comisii. E membru titutlar in Comisia pentru ocuparea fortei de munca si supleant in Comisia de mediu, sanatate, siguranta alimentara si in Comisia pentru drepturile femeilor si egalitatea de gen. De asemenea, e titular in cinci rapoarte. Cel mai important e Cartea Alba a Pensiilor, care vorbeste despre felul in care „ar trebui sa lucreze UE pentru a garanta pensiile oamenilor. Se lovesc doua concepte in PE, unul e cel de dreapta, care spune ca trebuie sa dezvoltam mai mult pilonul privat, iar al doilea e al nostru, al socialistilor, care credem ca pilonul public trebuie sustinut deoarece criza economica a rasturnat toate socotelile care puteau fi facute din perspectiva liberala. Nu se poate, oricât de «liberali» am fi, sa neglijam pilonul pensiilor publice, care trebuie sa fie intarit pentru ca rolul statului ramâne, in continuare, esential in acest domeniu.” Daca principiile stabilite de PE cu privire la sistemul de pensii vor fi coagulate intr-o directiva, atunci vor deveni obligatorii si vor duce, implicit, la modificarea Legii unitare a pensiilor din România.

                                Un an „plin de framântari”

                                Minodora Cliveti a mai vorbit despre egalitatea de sanse, pe piata muncii, intre femei si barbati, despre exodul medicilor si relaxarea vizelor in Canada si SUA. In final, a afirmat ca grupul de coeziune e activ si ca „2013 va fi un an bun pentru România”, din perspectiva bugetului si a intrarii in spatiul Schengen. Deputatul Cosmin Necula are trei zile de activitate, prin urmare a vorbit doar despre viitor. El este membru al Comisiei Juridice si al Comisiei interparlamentare pentru relatia cu UNESCO. Practic, se va ocupa de modificarile legislative si de „acel triumvirat”, sanatate-cultura-educatie, valori pe care le promoveaza UNESCO. „Va urma o perioada foarte intensa si delicata deoarece va fi adoptat bugetul României, a declarat Necula. Pe de alta parte, anul 2013 va fi plin de framântari din punct de vedere politic si administrativ.” El s-a referit l-a modificarea Constitutiei si la regionalizare. „La finalul lui 2013 va trebui sa adoptam un buget care sa fie structurat pe cu totul alte repere si sa tina seama de organizarea pe regiuni. Exista o serie de acte normative pe care va trebui sa le adoptam, dar si de negocieri, pe care va trebui sa le purtam in 2013.” Ca parlamentar, in plan local, e preocupat de problema securitatii copiilor in scoli, de finantarea Spitalului Municipal si de legislatia privind mediul de afaceri, care trebuie sa devina mai flexibila.

                                Volei feminin / Kim Staelens, spre Stiinta

                                Lidera Diviziei A1 tinteste o achizitie de prim-plan

                                Stiinta Bacau vrea sa profite din plin de perioada de transferari care se va incheia pe data de 10 ianuarie. Lidera Diviziei A1 a pus ochii pe fosta coordonatoare de joc a nationalei Olandei, Kim Staelens, o voleibalista de mare calitate, cu o vasta experienta internationala. Aducerea lui Staelens ar acoperi unul din posturile deficitare din lotul Stiintei, gruparea bacauana stând pe intreaga durata a turului de campionat intr-o singura ridicatoare: Sabina Miclea-Grigoruta.

                                CV impresionant

                                In vârsta de 31 de ani, pe care i-a implinit chiar ieri, Kim Staelens (1, 82 m si 75 kg) are dubla cetatenie: belgiana si olandeza. Fiica unui fost international belgian, Jean-Pierre Staelens, Kim a optat sa evolueze pentru nationala Olandei, contabilizând peste 150 de selectii sub tricoul portocaliu. Impreuna cu sora sa Chaine, mai mare ca vârsta cu un an, a facut parte din reprezentativa olandeza care a cucerit aurul la World Grand Prix in 2007 si s-a laureat vicecampioana europeana in 2009.

                                Sub comanda tatalui

                                Kim Staelens a evoluat ultima data in Polonia, la Gwardia Wroclaw de care s-a despartit la finalul anului trecut, dupa doar trei luni de contract. De-a lungul carierei sale, Kim a mai jucat in alte cinci campionate nationale: Olanda, Belgia, Italia, Franta si Germania. Inainte de a ajunge in Polonia, la Wroclaw, coordonatoarea olandeza a jucat sub comanda tatalui sau la gruparea germana TV Fishbeck Hamburg, de care s-a despartit in vara lui 2012.

                                Legiunea straina

                                Inregimentarea lui Kim Staelens ar mari la patru legiunea stranierelor de la Stiinta. In lotul pregatit de Florin Grapa figureaza doua internationale argentiniene (Lucia Gaido si Mimi Sosa) si o bulgaroaica (Kremena Kamenova), Stiinta renuntând intre timp la macedoneanca Sanja Aleksovska, indisponibila din ratiuni medicale. Primul meci al studentelor in 2013 va avea loc sâmbata, in deplasare, cu CSM Bucuresti, in prima etapa a returului Diviziei A1.

                                Blocurile reabilitate de Primarie, un pericol public

                                  Treaba de mântuiala

                                  Reabilitarea termica gratuita s-a transformat intr-un cosmar pentru locatarii unor blocuri de pe strazile Mioritei, Neagoe Voda si Slanicului. In ultimii trei ani, acestia s-au ales cu apartamentele inundate, cu masinile distruse de zapada si cu alte necazuri provocate de lucrarile de mântuiala.

                                  Locatarii din blocul 3 de pe strada Mioritei si pietonii care au trecut sâmbata dimineata prin zona au tras o spaima zdravana. De pe acoperis s-a desprins o cantitate enorma de zapada, care a ajuns pe trotuar. In cadere, a smuls ulucele si burlanele blocului, precum si firma unei unitati bancare. „Un dezastru este la acest bloc, ne-a declarat Gheorghe Bichiu, presedintele Asociatiei de proprietari 83. Si nu este prima data când se intâmpla. De când au inceput lucrarile de reabilitare termica, numai probleme au fost. Si nu numai aici. La fel se intâmpla cu blocurile de pe strazile Slanicului si Neagoe Voda, reabilitate tot prin primarie. Dupa ce s-au incheiat lucrarile, am constatat ca au o multime de defecte: ploua printre jgheaburi si acoperis, iarna se formeaza turturi imensi, nu s-au montat sufciente opritoare de zapezi.”

                                  Apartamente distruse de inundatii

                                  Reabilitarea termica a blocurilor din Asociatia de proprietari 83 au inceput in anul 2009, câstigatoare ale licitatiei organizate de Primaria Bacau fiind societatile Consizo si Ecor. Ultima a creat mari neplaceri locatarilor din blocul 1 de pe strada Slanicului. In primavara lui 2009, a demolat sarpanta construita de locatari, cu acte in regula si cu proiect. Blocul a fost lasat fara acoperis timp de câteva saptamâni. Ploile au distrus apartamentele de sus pâna la parter. La acel moment, reprezentantii firmei au dat vina pe blocajul financiar, care nu le-ar fi permis sa cumpere materiale si sa continue lucrarile la acoperis. Locatarii le-au reprosat ca au darâmat sarpanta inainte de a se aproviziona cu materiale pentru noul acoperis, dar au ramas doar cu protestele si paguba.

                                  „Se zguduie blocul când cade zapada”

                                  Prima iarna dupa incheierea reabilitarii termice a scos la iveala viciile lucrarilor de la toate aceste blocuri de pe Mioritei, Slanicului si Neagoe Voda. Locatarii au anuntat primaria ca zapada cade in avalanse de pe acoperis si ca se formeaza turturi uriasi. Lucrarile erau in garantie, dar nu s-a luat nicio masura. In iarna 2011-2012, locatarii din blocul 3 de pe strada Mioritei au cerut din nou sprijin autoritatilor. Unul dintre ei a fost ingropat in zapada care a cazut de pe acoperis. Din fericire, l-a salvat un vecin. O masina a fost distrusa de turturi. „Se zguduie blocul când cade zapada si ne simtim toti in pericol”, spuneau locatarii. „Am anuntat primaria, fiindca lucrarile sunt in garantie, a explicat presedintele Asociatiei de proprietari 83. Am inteles ca firmele care au lucrat au probleme, una este chiar in insolventa, iar primaria asteapta bani de la ele ca sa angajeze pe altcineva sa repare ce au stricat.”

                                  Anul trecut, zapada de pe blocul 9, de pe strada Pictor Aman, a cazut pe o masina in care se aflau doua fetite gemene in vârsta de 3 luni. Parintii si fratiorul lor de 3 ani tocmai coborâsera din masina. Copiii au scapat nevatamati, dar tatal a suferit o fractura de omoplat, iar mama a fost ranita la cap si torace. In cadere, zapada a smuls opritoarele si ulucele si a rupt copacii de pe spatiul verde. Si acest bloc a fost reabilitat termic prin programul finantat de la bugetul local si cel de stat.

                                  Programul guvernamental de reabilitare termica a blocurilor a demarat in anul 2006. In 2008, primarul Romeo Stavarache a anuntat ca pâna in 2012 vor fi incheiate lucraile la tate blocurile din oras. Ar fi trebuit reabilitate, conform edilului, intre 100 si 150 de blocuri pe an. In 5 ani au fost reabilitate mai putin de 100 de imobile.

                                  Imbulzeala si nervi la Taxe si Impozite Locale

                                    Au vrut sa dea bani, dar n-au avut cui!

                                    Inceput cu stângul la incasarea taxelor si impozitelor locale. Bacauanii care au asteptat de la primele ore ale diminetii in fata ghiseelor s-au ales cu nervi. Au stat mai bine de doua ore asteptând ca sistemul sa fie functional. In acest an, contrar promisiunilor, taxele si impozitele au crescut cu 16 la suta.

                                    Ar fi vrut sa scape de datorii de la primele ore ale diminetii, dar nu au reusit. Este vorba de zeci de bacauani care au luat cu asalt ghiseele de la Directia de Taxe si Impozite Locale pentru a scapa de plata taxelor inca din primele zile ale anului. Nu au reusit, aceasta pentru ca din nou sistemul informatic nu a functionat. Oamenii s-au enervat la culme, nu doar de erorile tehnice, dar si de lipsa de comunicare. „Am venit sa platesc datoriile. Stiu eu, se scumpesc, nu se scumpesc, eu sa am platit. Anul trecut an stat trei ore aici”, a spus Gheorghe Burghelea, resemnat. „Sunt nemultumita de rândul asta la care trebuie sa stam. Am venit sa-mi platesc datoriile catre stat, ca pe urma tot eu platesc, nu mi le plateste nimeni”, a spus Aneta Simion.
                                    Nu doar bacauanii care voiau sa-si achite impozitele au asteptat de pomana. Si cei care au avut de achitat alte taxe au depins de programul decalat. Oamenii reclama si ca saptamâna trecuta nu s-a lucrat suficient cu publicul si din acest motiv au avut de suferit. „Eu am fost si saptamâna trecuta. Doua zile in care se putea lucra a fost inchis. Macar sa fi pus la punct programul pentru ca de dimineata, când vine lumea sa fie deschis ghiseul. Acum au spus ca nu functioneaza programul. Nici nu stim când se deschid ghiseele. Baiatul este inauntru si vorbim prin telefon, ca sa prindem rând. Am nevoie de un certificat pentru locuinta si am pierdut deja câteva zile”, a explicat Costica Solomon. „Mi se pare anormal. Stau pentru o stampila pâna diseara. Vreau sa inmatriculez o masina. Am venit si saptamâna trecuta, dar era inchis. Acum sunt pieton din cauza lor”, a spus revoltat si Ionel Pavel. „Joi nu aveau la ora 15 stampila, vineri la 9 jumatate era inchis si azi nu au deschis. Nu pot sa-mi inmatriculez masina din cauza ca nu lucreaza bugetarii”, a spus si Catalin Retea.
                                    Reprezentantii Primariei Bacau se scuza, dar spun ca nu din cauza lor nu a functionat sistemul. „A fost defect sistemul informatic. Chiar daca numarul persoanelor nemultumite nu a fost mare, ne cerem scuze pentru inconvenientele create. Defectiunea nu a fost din cauza angajatilor Directiei de Taxe si Impozite Locale sau Primariei Bacau”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau.

                                    Indexarea se poate schimba

                                    Dar, executivul Primariei Bacau nu s-a scuzat pentru faptul ca i-a indus in eroare pe bacauani. Desi anuntase in repetate rânduri ca taxele nu se vor mari, la sedinta de Consiliu Local alta a fost hotarârea inaintata consilierilor. Nu mai departe de inceputul lunii decembrie, purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau dadea din nou asigurari ca taxele vor fi mentinute la nivelul cuantumului din 2012. Au fost, se pare, doar promisiuni. Pe de alta parte, chiar daca taxele au fost indexate, exista posibilitatea ca Guvernul sa introduca o exceptie permitând astfel primariilor sa nu mareasca birurile, chiar daca au trecut deja prin Consiliul Local hotarârile necesare. „Ordonanta privind modificarea Codului fiscal in privinta taxelor si impozitelor locale va fi adoptata in cadrul sedintei de Guvern din aceasta saptamâna”, a comunicat Guvernul.
                                    Ce se va intâmpla atunci cu cei care s-au grabit sa-si achite taxele si impozitele locale? De aceasta data, reprezentantii Primariei Bacau se feresc sa se lanseze in declaratii.

                                    46 de victime in doua zile din cauza ghetii de pe trotuare

                                      Strazile si trotuarele din municipiul Bacau sunt acoperite cu gheata. In foarte multe zone, de la inceputul iernii nu au trecut nici utilajele de deszapezire, nici echipele de salubritate. Pe unele strazi, alei si trotuare, chiar si din zona centrala, nu s-a imprastiat deloc antiderapant. Dupa sarbatori, bacauanii au iesit in numar mare din case, pentru cumparaturi sau pentru a merge la serviciu. Unii dintre ei au ajuns la spital. In weekend, la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) s-au inregistrat nu mai putin de 600 de pacienti. Zeci dintre ei au fost victime ale cazaturilor pe gheata. „Au fost 46 de cazuri de pacienti care au suferit fracturi, entorse si luxatii in urma cazaturilor pe gheata, ne-a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt SJU Bacau. Cei mai multi dintre pacienti au fost internati fiindca au fracturi grave. Celorlalti li s-a aplicat aparat ghipsat si trebuie sa revina la control.” La Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean, intr-o singura saptamâna s-au consumat fese si ghips pentru doua luni. In ciuda nemultumirii bacauanilor, primaria nu da semne ca ar incepe lucrarile de curatare a strazilor si a trotuarelor.

                                      N-ai asigurare la casa, ramâi fara utilitati

                                        Energia electrica, gazul sau apa – legate de asigurarea obligatorie a locuintei

                                        Acesta va fi, din câte se pare, dictonul in anul 2013. Dupa mai bine de un an si jumatate de când primariile trebuiau sa aplice amenzi celor care nu si-au asigurat locuinta, statul a realizat ca nu-i va convinge pe oameni sa se asigure decât… fortat. Asadar, se pregatesc noi reguli, iar una dintre variante ar fi chiar ca oamenii sa fie in imposibilitatea de a achita facturile la utilitati daca nu prezinta in prealabil dovada incheierii unei polite de asigurare.

                                        „Se discuta la toate nivelurile o modificare a legii in asa fel incât sa nu mai existe aceasta confuzie intre asigurarea obligatorie si cea facultativa si cu, probabil, constrângeri mai puternice, in asa fel incât toata lumea sa se asigure, ca si la masini”, a declarat directorul general adjunct al PAID, Radu Popescu, pentru televiziunile nationale. Exista si o varianta de coercitie care ar putea fi adoptata. Parlamentul din Turcia a impus aceasta plata prin câteva masuri, una din ele fiind si faptul ca ca cetatenii nu-si pot plati impozitul, lumina sau alte utilitati pâna nu prezinta asigurarea obligatorie. Acesta nu ar fi singurul efect al noii legislatii, care va fi gândita sa fie mai aspra. De acum, si amenzile s-ar putea aplica cu rigurozitate, ceea ce pâna acum nu s-a intâmplat din diverse motive. Unul ar fi ca din 2011 incoace au avut loc mai multe tururi de scrutin si ar fi fost imprudent din partea candidatilor sa impuna biruri in an electoral.

                                        Asigurarile, in picaj

                                        Statisticile lunare puse la dispozitie de Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID) arata ca si in luna decembrie numarul politelor incheiate a fost destul de mic. 8.349 de locuinte din intreg judetul erau asigurate pe final de an, un numar infim in comparatie cu totalul de locuinte, dupa recensamântul din 2011, adica peste 267 de mii. Fata de inceputul anului, numarul politelor valabile in judetul nostru a scazut cu nu mai putin de 10.000 de polite. In lunile aprilie, mai ale anului trecut peste 18.000 de bacauani aveau asigurare, dar aceasta si pe fondul isteriei create cu un an in urma când s-a vorbit pentru prima data de amenzi in cazul celor care nu au asigurata casa. Asiguratorii recunosc ca rata de reinnoire a politelor a fost foarte mica, tocmai din cauza ca primarii nu au aplicat amenzi. „Reinnoirile sunt la jumatate. 80 la suta din cei pe care ii informam ca nu mai au o polita valabila sustin ca vor veni sa o reinnoiasca atunci când vor avea banii necesari”, declara Florin Misaila, directorul unei societati de asigurare bacauane.
                                        Politia Primariei Bacau sustine ca nu a avut in atributii in aplicarea unor amenzi in acest domeniu.
                                        Daca se ia in calcul modificarea legii, poate in noul text se vor regasi si informatii clare privind autoritatile care trebuie sa aplice amenzi, in ce cuantum, in ce interval si care vor fi metodele de constrângere legale.
                                        Potrivit legislatiei actuale, sanctiunile in cazul neincheierii unei polite obligatorii pentru locuinte variaza de la 100 la 500 de lei. Asigurarea acopera insa doar trei riscuri de catastrofa naturala: este vorba de cutremur, inundatii si alunecari de teren, pentru o suma asigurata de 10.000 de euro, respectiv 20.000 de euro in functie de tipul de constructie.

                                        ULTIMELE ȘTIRI