13 mai 2024
ActualitateClasa pregatitoare ramâne, dar Bac-ul profesional cade

Clasa pregatitoare ramâne, dar Bac-ul profesional cade

Instalat in functie la sfârsitul anului 2012, noul ministru al Educatiei, Remus Pricopie a anuntat ca nu va schimba cu nimic organizarea clasei pregatitoare, iar examenele nationale vor avea acelasi format. Daca vor fi ceva schimbari, acestea se vor anunta din timp si se vor aplica punctual, dar numai acolo unde este nevoie.

Conceptul de clasa pregatitoare ramâne, iar examenul de bacalaureat va avea acelasi format anuntat la inceput de an scolar. Cel putin asta a promis noul ministru al Educatiei, Remus Pricopie. Acesta a explicat ca ideea de la care s-a plecat in ceea ce priveste clasa zero este una buna, insa a avut numeroase disfunctionalitati la implementare. In acest sens, ministrul a promis ca in urma unei analize “la rece” va avea grija ca acest concept sa fie aplicat corect, iar in locurile unde au existat probleme se va interveni cu solutii. In Bacau, au fost inscrisi la acest nivel de studiu nu mai putin de 4.319 de copii, pe un numar de aproximativ 250 de sali de curs. La inceperea cursurilor nu toate cadrele didactice care urmau sa predea la aceste clase au fost instruite, iar in mai multe scoli nici mobilierul necesar, adaptat vârstei copiilor, nu venise la timp. Lucrurile s-au mai rezolvat in timp, insa mai sunt clase unde s-a depasit numarul maxim de elevi sau in care, pe un regim “step by step” sau “school after school” exista doar un singur invatator la catedra de dimineata pâna dupa-amiaza. Cum va fi in anul scolar viitor, ramâne de vazut. Se stie doar ca inscrierile in clasa pregatitoare vor incepe din primavara.

Nicio modificare la Bac



In ceea ce priveste examenul de Bacalaureat, acelasi ministru al Educatiei, Remus Pricope a declarat ca nu va suferi nicio modificare. “Bacalaureatul nu se va schimba pentru vara acestui an. Tot ceea ce a fost anul trecut, de la structura examenului, la modul in care s-a desfasurat, la camerele de supraveghere, totul va fi acolo”, a spus Pricope. Si calendarul examenului ramâne acelasi. Prima sesiune a acestui examen incepe in data de 10 iunie cu probele orale, iar cele scrise de pe 1 iulie. Rezultatelor finale vor fi cunoscute pe 12 iulie 2013. Sesiunea din toamna se va desfasura intre 19 august si 5 septembrie. In cazul bacalaureatul profesional, acesta este un subiect care ar urma sa fie clarificat doar printr-o lege, dupa cum a spus ministrul Pricopie.

Schimbari radicale pentru profesori:
– invatatorii si educatorii au la dispozitie 6 ani pentru a obtine diploma de licenta
– scolile vor fi finantate dupa principiul “banii urmeaza elevul”
– profesorii pensionari pot preda mai mult la “plata cu ora”
– profesorii universitari pot avea functii de conducere si dupa ce se pensioneaza
– profesorii cu gradul didactic I sau cu titlul stiintific de doctor pot fi mentinuti, cu aprobarea consiliului de administratie, ca titulari in functie pâna la 3 ani peste vârsta de pensionare

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri