sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 440

Obligația dotării cu POS pentru operatorii economici și persoanele fizice independente

    Începând cu data de 16 iunie 2024, au intrat în vigoare noile prevederi ale Legii nr. 406/2023, care modifică Ordonanța de Urgență nr. 193/2002 privind utilizarea unor sisteme electronice de încasări și plăți. Noile reglementări au un impact semnificativ asupra operatorilor economici și a persoanelor fizice ce desfășoară activități independente.

    Ce aduce nou această lege?

    Conform modificărilor aduse, persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent și care sunt înmatriculate la Registrul Comerțului sub formă de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, au acum obligația să se doteze cu mijloace moderne de acceptare a plăților fără numerar, cum ar fi POS-urile sau alte dispozitive de procesare a plăților prin carduri bancare ori alte instrumente de încasare electronică, în conformitate cu articolul 1 alin (1^1) din OUG nr. 193/2002. În prezent, legiuitorul nu a prevăzut sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea acestei obligații, ceea ce oferă un răgaz pentru adaptarea la noile cerințe.

    Excepții pentru profesiile libere

    Persoanele fizice care desfășoară profesii libere și care nu au obligația de a se înregistra la Registrul Comerțului nu sunt supuse acestei obligații de dotare cu mijloace moderne de încasare electronică. Cu toate acestea, legiuitorul recomandă adoptarea acestor instrumente în spiritul modernizării și eficientizării proceselor de plată.

    Implicații pentru societăți și alte persoane juridice

    Societățile și alte persoane juridice, inclusiv cooperativele agricole, regiile autonome, asociațiile și fundațiile, trebuie să se doteze cu POS sau alte instrumente moderne de încasare prin carduri bancare sau tehnologii de transfer electronic, dacă în anul anterior au avut încasări în numerar ce depășesc suma de 50.000 lei. Aceeași obligație se aplică și dacă, în cursul anului curent, acești operatori economici au încasat în numerar suma de 50.000 lei până la sfârșitul unui trimestru. Obligația de dotare cu POS sau alt instrument modern de încasare electronică începe cu trimestrul următor celui în care s-a depășit acest plafon.

    Sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor

    Pentru operatorii economici, persoane juridice, nerespectarea acestei obligații legale este sancționată contravențional cu o amendă cuprinsă între 20.000 lei și 50.000 lei. Această obligație este aplicabilă indiferent de natura activității desfășurate, afectând atât operatorii economici ce livrează bunuri, cât și prestatorii de servicii. Noile reglementări urmăresc să modernizeze și să eficientizeze sistemele de plată, încurajând utilizarea tehnologiilor electronice în tranzacțiile comerciale.

    Restricții de circulație (> 7,5 t) cauzate de caniculă!

      Joi, 20.06.2024, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba și Sibiu.
      Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Portocaliu și Cod Galben – val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat.
      Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
      Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:
      • transporturilor de persoane;
      • transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
      • vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
      • transporturi funerare;
      • transporturi poștale;
      • transporturi de echipamente de prim ajutor;
      • transporturi pentru distribuire de carburanți;
      • transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
      • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
      • transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
      • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
      • transporturi apă îmbuteliată;
      • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
      • transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.
      De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

      Festivalul Insula de Blues a fost anulat

        Din motive independente de organizatori, Festivalul Insula de Blues, programat să aibă loc în perioada 21-23 iunie în Bacău, a fost anulat.

        Decizia de anulare a fost luată cu regret și conștientizare a dezamăgirii pe care o va cauza participanților și tuturor celor implicați.

        Organizatorii au precizat că, în condițiile actuale, desfășurarea evenimentului conform planurilor inițiale este imposibilă.

        În perioada următoare, se vor returna costurile biletelor achiziționate.

        Echipa festivalului a mulțumit pentru susținere, interes și gândurile pozitive primite, exprimându-și regretul pentru această situație.

        Rada Ciobanu (SCM Bacău), din nou campioană balcanică!

        După ce în 2023 s-a impus la Under 13, anul acesta, sportiva antrenată de Constantin Manole la SCM Bacău și-a adjudecat și Balcaniada U15

        Da, da, Rada! Judoka SCM Bacău Rada Ciobanu schimbă locațiile, adversarele și categoria de vârstă, dar rămâne fidelă obiceiului său. Bunului său obicei: de a fi cea mai… bună! În 2023, sportiva antrenată de Constantin Manole își adjudeca într-o manieră categorică Balcaniada U13 de la Sibiu.

        Un an mai târziu, iată că Rada își trece în cont un nou succes balcanic. De data aceasta la Cluj, în limitele categoriei de greutate -70 kg la Under 15. Scenariul s-a repetat întocmai. Și nu doar în partea sa de final, dovadă că, weekendul trecut, la Cluj, băcăuanca și-a înșirat din nou adversarele ca pe mărgele.

        Astfel, eleva profesorului Manole a trecut mai întâi de Ebrar Cevik (Turcia), apoi de Anastasia Ignatkov (Bosnia și Herțegovina) și, în semifinale, de Melisa Kaynar (Turcia), pentru ca în finala pentru cea mai înaltă poziție a podiumului să învingă o altă reprezentantă a Bosniei și Herțegovina, Ivana Bebek. Reușita Radei Ciobanu a completat seria de aur a reprezentativei României care, cu șase titluri obținute, s-a plasat pe locul secund în ierarhia pe națiuni a Balcaniadei U15 de la Cluj.

        Este o nouă performanță remarcabilă din partea Radei Ciobanu și o victorie care, vă dați seama, ne bucură enorm deoarece confirmă valoarea, munca și pasiunea depusă de această sportivă de excepție. Tot ce ne dorim este ca ea să continue pe aceeași linie”, a concluzionat antrenorul dublei campioane balcanice, Constantin Manole.

        Tenis: Bacău: săptămâna și competiția

        Trofeul Cybernet Audi Center, Trofeul Simba-Invest și Dedeman& Simba Invest Trophy sunt competițiile care țin capul de afiș până la finalul lunii iulie

        O vară de foc pentru tenisul băcăuan. Nu o spune doar prognoza meteo, ci, mai ales, calendarul competițional. Practic, de weekendul viitor și până la finalul lunii iulie, Bacăul va găzdui competiții la foc automat. Deschizătoare de drum este cea de-a treia ediție a Trofeului Cybernet Audi Center.

        Programată pe terenurile bazei SCM Bacău în perioada 29 iunie- 3 iulie, competiția este rezervată categoriilor de vârstă 10, 12, 14 ani și Seniori, atât la feminin cât și la masculin. La o săptămână distanță de la încheierea Trofeului Cybernet Audi Center intră în scenă unul dintre cele mai longevive și prestigioase turnee ale Bacăului: Trofeul Simba-Invest. Ajunsă la ediția cu numărul 21, competiția ITF rezervată Seniorilor/ Veterani se va desfășura, la fel ca în 2023, la baza „Ciuntea Tennis Center” din Mărgineni și va oferi câștigătorilor nu mai puțin de 200 de puncte în ierarhia internațională.

        Noutatea este că în acest an, Trofeul Simba-Invest are drept categorii de vârstă o paletă largă, care începe de la +30 și merge dincolo de 70 de ani. În fine, perla coroanei o constituie, și în această vară, Dedeman& Simba Invest Trophy. Turneul ITF dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate va bifa în 2024 ediția a 23-a și va reuni pe terenurile bazei SCM Bacău, la finalul lui iulie, nume consacrate sau cu aspirații de consacrare în tenisul mondial. Calificările se vor desfășura între 21 și 23 iulie, partidele de pe tablou urmând să aibă loc în intervalul 23-28 iulie.

        Anul trecut,  victoria la simplu a revenit fostului număr 56 mondial, Marius Copil, care, în finala disputată pe o temperatură de cuptor, a triumfat în două setruri, 6-3, 7-6(4), împotriva argentinianului Hernan Casanova, o prezență deloc singulară în istoria Dedeman& Simba Invest Trophy. Este posibil ca și în această vară Hernan Casanova să întregească „legiunea argentiniană” a competiției băcăuane, după cum e mai mult ca sigur că Dedeman& Simba Invest Trophy va reuni la start, o dată în plus, tenismeni de pe mai multe continente.

        „Ne bucurăm să ținem în continuare steagul sus, inclusiv din punct de vedere organizatoric și așteptăm să vedem, așa cum ne-am obișnuit, tenis de calitate”, a punctat antrenorul SCM Bacău, Mihai Ciuntea.

         

        Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat temporar în localitățile Solonț și Zemeș din jud. Bacău

          Pentru a permite realizarea de către OMV Petrom a unor lucrări la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 20 iunie, între orele 08.00 – 16.00, în localitățile Solonț și Zemeș.

           

          Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale, estimată a se face în jurul orei 16.00, să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

           

          În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

           

          Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegere.

           

          Un fermier primește despăgubiri de 14,5 milioane de euro pentru că A7 îi distruge afacerea

            Un fermier din comuna Țifești, județul Vrancea, susține că traseul sectorului Focșani-Bacău din Autostrada A7 îi va distruge ferma zootehnică bio, o investiție de peste 13 milioane de euro. Ministerul Transporturilor îi dăduse o despăgubire de doar 40.000 de euro, dar fermierul a câștigat în prima instanță o despăgubire de 14,5 milioane de euro.

            Viorel Macovei deține o fermă zootehnică bio unde crește 830 de vaci care produc zilnic peste 11.000 de litri de lapte. Ferma include spații de cazare pentru animale, depozite de furaje, tancuri de răcire și depozitare a laptelui, precum și sisteme automate de muls.
            Fermierul a declarat că a aflat întâmplător despre traseul autostrăzii prin ferma sa, fiind informat oficial abia de curând.

            „Am aflat despre această autostradă în cursul anului 2021, dar nu știam că o să treacă exact prin ferma mea. M-am trezit cu firma de proiectare în ferma de vaci și nici până astăzi nu știu oficial nimic”, a spus Macovei.

            Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat că traseul autostrăzii a fost stabilit în acord cu autoritățile locale și județene, iar modificarea acestuia nu este posibilă. „Autostrada A7 este un obiectiv de interes național și european. S-a discutat cu toate autoritățile locale și s-au făcut dezbateri, respectându-se toată procedura”, a explicat Șerbănescu.

            Primarul comunei Țifești, Gabriel Postolache, a contestat această afirmație, susținând că primăria nu și-a dat acordul pentru proprietăți private și că nu poate dispune de acestea. „Eu nu pot să dispun de proprietatea cuiva. Nu am semnat nici un document de la CNAIR care să dispună de proprietățile private ale oamenilor”, a spus Postolache.

            Ziarul de Vrancea scrie că ferma lui Macovei nu este singura afectată. Gelu Scutaru, un alt fermier din Vrancea, a declarat că traseul viitoarei autostrăzi și al drumului expres Focșani-Brăila trece prin terenurile sale, afectând proiectele de irigații pe care le-a implementat.

            Marți, 18 iunie 2024, Tribunalul Vrancea a dispus ca firma vrânceană „SOC VIORELO INTERNAŢIONAL COM SRL” și proprietarii săi, Vasile Macovei și Ionelia Macovei, să primească o despăgubire de 14.566.417 euro (75.454.809 lei), în locul sumei de 40.692 euro (203.461 lei) propusă inițial de statul român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C.N.A.I.R. S.A.

            Alexandru Tomescu revine la Ghimeş-Făget cu celebra vioară Stradivarius pentru al cincilea an consecutiv

            Violonistul Alexandru Tomescu, împreună cu celebra sa vioară Stradivarius Elder-Voicu, va susține pentru a cincea oară consecutiv un concert în Biserica Romano-Catolică din Ghimeş-Făget, pe 28 iunie, începând cu ora 19:30. Acest eveniment face parte din Turneul Internaţional Stradivarius 2024, intitulat „Metamorfoze”.

            Într-o declarație făcută anul trecut, Tomescu a descris Ghimeş-Făget drept „un loc binecuvântat”, unde comunitatea este profund preocupată de viața culturală. Violonistul a descoperit acest pitoresc sat de pe Valea Trotușului în 2020, iar de atunci concertul său a devenit o tradiție mult așteptată de locuitorii din întreaga țară.

            „Turneul Internaţional Stradivarius ajunge pentru a cincea oară în Biserica Romano-Catolică din Ghimeş-Făget, datorită generozităţii virtuozului violonist Alexandru Tomescu, deja familiarizat cu dragostea şi preţuirea pe care i-o purtăm în regiune”, se arată pe pagina oficială de Facebook a evenimentului.

            Concertul este organizat cu ajutorul lui Damian Pal, un tânăr din localitate și inițiator al conceptului „Oamenii inspiră”, care a fost implicat în numeroase evenimente culturale menite să conecteze generațiile și să promoveze personalități marcante.

            „Faptul că un violonist ca Alexandru Tomescu ajunge pentru a cincea oară la Ghimeş-Făget se datorează şi publicului, care de-a lungul anilor a avut parte de experienţe memorabile. Alexandru Tomescu ne dovedeşte că este foarte important ca muzica să ajungă în spaţii sacre şi în locuri nebănuite, unde vin atât cei din regiune, cât şi cei care parcurg distanţe mari pentru a-l asculta, dovadă că muzica are puterea de a minimiza distanţe, de a rupe bariere şi de a conecta oameni şi comunităţi. Este o mare bucurie să vedem că vin şi copii la concerte şi îi motivăm prin a le permite accesul gratuit, până la vârsta de 14 ani,” a declarat Damian Pal pentru AGERPRES.

            Turneul Stradivarius 2024, care se desfășoară între 25 iunie și 16 iulie, include 18 concerte în diverse locații, de la catedrale și biserici, la spații neconvenționale, toate ideale pentru a valorifica acustica naturală și a sublinia complexitatea lucrărilor de J. S. Bach, interpretate de Tomescu cu măiestrie pe vioara Stradivarius.

            „Concertele se vor desfăşura în catedrale, biserici sau spaţii neconvenţionale, acele spaţii sacre în care muzica lui J. S. Bach este la ea acasă şi unde reverberaţia conectează, în mod surprinzător, cele mai neaşteptate sunete între ele. Mişcările de fugă ale suitelor pentru violoncel sunt de mare complexitate şi dificultate,” se precizează pe pagina de Facebook a concertului de la Ghimeş-Făget.

            Cele mai bogate cluburi de fotbal din Europa

            In momentul de fata, fotbalul nu mai este un simplu sport iubit de fani din intreaga lume, ci un adevarat business in care se invart sume colosale.

            Bugetele celor mai mari cluburi din Europa se invart in jurul a sute de milioane de euro, iar patronii nu se zgarcesc deloc atunci cand vine vorba de sume de transferuri sau salarii platite jucatorilor-vedeta.

            Iti expun in continuare un top al celor mai bogate cluburi din fotbalul european, conform ultimelor date raportate:

            Real Madrid

            Primul club care deschide aceasta lista este Real Madrid, cu un buget din venituri de 831.4 milioane de euro raportat la finele anului trecut.

            Clubul este condus de managerul Florentino Perez, insa staff-ul de conducere are 12 membri, Perez fiind Presedinte al Clubului. Potrivit datelor raportate de Forbes, averea lui Florentino Perez s-ar situa la 2.6 miliarde de dolari.

            Cum a facut Perez bani? A detinut o firma de inginerie si constructii civile inca din 1997, iar in momentul de fata mai detine aproximativ 13.5% din acea companie, Grupo ACS.

            Perez a fost ales presedinte al lui Real Madrid in anul 2000. Cum s-a intamplat asta? A izbucnit o adevarata mega-campanie, anuntand transferul lui Figo de la marea rivala Barcelona.

            Dupa acel pas, Presedintele Realului a inceput o adevarata campanie de transferuri la clubul pe care l-a prezidat, aducand staruri internationale precum David Beckham sau Zinedine Zidane, formand ceea ce s-a numit “echipa galacticilor”.

            Manchester City

            Foarte aproape din punct de vedere al bugetului si al veniturilor sta Manchester City, cu 825.9 milioane de euro, iar pe meciurile acestei echipe poti paria intotdeauna la agentia Unibet, iar prin intermediul unui cod bonus valabil la Unibet vei putea incasa si un bonus avantajos.

            Britanicii au castigat tripla anul trecut, avand o echipa fantastica si un stil de joc aproape fara defect.

            Se vede ca s-a investit masiv in Manchester City, clubul fiind preluat de gigantul Abu Dhabi Group in 2008, iar investitiile uriase au dat rezultate.

            Acest investitor este condus de magnatul Sheikh Mansour bin Zayed Al Nahyan, membru al familiei regale din Abu Dhabi si vicepresedintele Emiratelor Arabe Unite.

            Abia in 2011 City a reusit sa se califice in Champions League si a castigat si FA Cup, dovedind ca a meritat investitiile facute. Anul urmator, cetatenii au castigat Premier League dupa 44 de ani.

            Dar investitiile nu au fost lipsite de controverse, deoarece City a fost in mijlocul unui scandal privind fair-play-ul financiar, primind 30 de milioane de lire din Emiratele Arabe Unite, de la o alta entitate decat sponsorul principa, aceasta fiind doar una dintre cele 115 dintre acuzatiile aduse impotriva clubului.

            Paris Saint-Germain

            Cu o cifra de afaceri de 801.8 milioane de euro, PSG este de departe cel mai bogat club din prima liga franceza si unul dintre cele mai bogate din Europa.

            Qatar Sports Investments este actionar majoritar la PSG incepand cu 2011, detinand 87.5% din actiunile clubului, in timp ce Arctos Partners detine restul de 12.5%.

            Q.S.I este o companie sustinuta de catre guvernul din Qatar, asadar s-ar putea deduce faptul ca PSG are actionariat majoritar de stat, chiar daca dintr-un alt stat si nu cel francez.

            Nici PSG nu a fost ferita de scandaluri. Dupa ce au fost cheltuite miliarde de dolari pe transferuri au aparut diferite acuzatii privind incalcarea regulilor de fair-play financiar, fiind investigati in mai multe randuri de comisiile de specialitate din partea UEFA.

            Barcelona

            Barcelona are o cifra de afaceri de 800 de milioane de euro raportata anul trecut. Clubul este sponsorizat de fani, denumiti “socios”. Are aproximativ 140.000 de sustinatori care contribuie la bugetul clubului, multi dintre ei din familii catalane instarite.

            Presedintele clubului este Joan Laporta, a carui avere este necunoscuta. El este de profesie avocat, a avut o firma mare de avocatura care avea contracte de consiliere cu multe companii de varf din Spania. Laporta a fost ales Presedinte al Barcelonei in 2001, mandat pe care l-a exercitat pana in 2010, iar acum a fost reales presedinte.

            O investitie majora a fost in renovarea arenei Camp Nou, proiect de 1 miliard de dolari. Totodata, clubul a fost destabilizat si financiar si din punct de vedere al imaginii odata cu plecarea lui Messi, starul acestei echipe.

            Manchester United

            Cifra de afaceri a clubului Manchester United este de aproximativ 780 de milioane de euro. In anul 2003, Glazers a cumparat prima transa de actiuni la Manchester United, platind 9 milioane de lire pentru 2.9%.

            In anul 2005, Glazers detinea deja 75% din actiunile clubului, cumparand in mai multe transe pentru sume considerabile prin intermediarul Red Football Company. In urmatorii ani, s-a ajuns ca familia Glazers, prin Red Football Company sa ajunga actionar majoritar cu 98.5% la Manchester United.

            In 2023, 25% din actiuni au fost vandute catre Ineos, un alt gigant din lumea sportului.

            S-au cheltuit, dar s-au si incasat milioane de euro pe transferuri, unul dintre cele mai celebre transferuri fiind plecarea lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid.

            A fost sfințit Monumentul Eroilor din satul Mărăști

            Noul Monument al Eroilor Neamului din satul Mărăști (comuna Filipeni) a fost sfințit luni, 17 iunie, de un sobor de preoți sub protia părintelui protopop de Bacău, Eugen-Ciprian Ciuche. Monumentul a fost ridicat în zona unde va fi reconstruită Biserica „Adormirea Maicii Domnului” după ce fosta biserică de lemn a fost mistuită de un incendiu în anul 2022.

            La eveniment, alături de preoți și de săteni au venit și primarul comunei Filipeni, Rodica Ambrosie, președintele Filialei Județene Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, prim-vicepreședintele Cristinel Aioanei și secretarul filialei, Petru Done.

            Monumentul a fost ridicat pentru a se cinsti și astfel memoria zecilor de Eroi originari din Mărăști, căzuți la datorie în Războiul de Independență și în cele două Războaie Mondiale prin care a trecut România.

            Manifestarea a început cu un ceremonial religios, urmat de sfințirea apei și de pomenirea Eroilor și a continuat cu rostirea unor alocuțiuni și cu un scurt program artistic susținut de un grup de elevi din comună, alături de care s-a aflat și solista de muzică populară Mihaela Iordache Farcaș.

            Despre însemnătatea ridicării acestui monument și a sfințirii lui, despre istoria perioadelor în care au avut loc cele trei războaie, dar și despre datoria noastră de a nu-i uita pe Eroi au vorbit părintele protoiereu, președintele Filialei județene Cultul Eroilor, primarul comunei Filipeni, parohul bisericii din Mărăști, părintele Daniel-Adrian Popoiu, și Constantin Boboc – unul dintre inițiatorii proiectului de ridicare a Monumentului.

            La monument au făcut de gardă doi militari ai Jandarmeriei, iar un al treilea militar, trompetist, a dat onorul.

            La final au fost oferite trei „Distincții de vrednicie” pentru contribuția la ridicarea acestui monument, trimise de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului – una primarului Rodica Ambrosie, una lui Constantin Boboc, fiu al satului Mărăști și unul dintre acționarii cunoscutei firme Barleta Internațional din Bacău, și una (post-mortem) donatorului suprafeței de teren pe care se află acum Monumentul. De asemenea, Filiala județeană Cultul Eroilor a acordat o Plachetă de recunoștință preotului paroh Daniel-Adrian Popoiu.

            Tot la final, la monument au fost depuse coroane de flori.

            O femeie din Bacău își caută tatăl dispărut după 28 de ani

              O femeie din Bacău face un apel emoționant pe rețelele sociale pentru a-și regăsi tatăl pe care l-a văzut ultima oară la vârsta de 16 ani. După aproape trei decenii, aceasta presupune că tatăl ei, Ion, lucrează ca cioban la o stână de oi în județul Sibiu și își dorește cu ardoare să îl reîntâlnească.

              Femeia a postat un anunț pe grupul de Facebook „Dispăruți în Europa”, cerând ajutorul comunității pentru a-l găsi pe tatăl său, Drulea Ion, născut în noiembrie 1954 în comuna Măgirești, județul Bacău. Ea a relatat că părinții ei au divorțat când era foarte mică și că tatăl nu a fost prezent în viața ei.

              „Mi-am făcut curaj să scriu și eu aici în speranța ca voi găsi un răspuns. Îmi caut tatăl, Drulea Ion, născut în 1954 noiembrie, în comuna Măgirești, județul Bacău. Din câte am auzit ar fi prin Sibiu lucrând ca cioban. Părinții mei au divorțat când eu eram foarte mică. Tatăl nu a fost prezent în viața noastră. La 16 ani l-am văzut pentru prima dată și am ținut câteva luni legătura la telefon. În 2008 am aflat că ar fi murit, fără prea multe detalii. Anul acesta, un nepot de-al lui mi-a zis că trăiește pentru că acum doi ani l-a vizitat pe el. Eu în august voi merge acasă, în România, și mi-aș dori să îl întâlnesc, doar că nu știu de unde să încep să îl caut. Nu am poze cu el”, a scris femeia în postarea din grupul „Dispăruți în Europa”.

              Anunțul a stârnit numeroase reacții din partea membrilor grupului, care au început să distribuie postarea în speranța că cineva îl va recunoaște pe Ion și va oferi informații utile. Femeia speră ca, prin intermediul comunității online, să își poată reîntâlni tatăl și să recupereze timpul pierdut.

              Gala Bibliotecii: Să-ți fie dor!Dor de carte, de muzică și de frumos

              La 131 de ani de la înființarea primei biblioteci publice din Bacău, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău, în parteneriat cu Asociația „Simfonii florale” și cu ajutorul a numeroși prieteni, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” organizează, în zilele de 27 și 28 iunie 2024, o nouă ediție a Zilelor Bibliotecii, care cuprinde lansări de carte, dialoguri, conferințe, expoziții, vernisaje, întâlniri profesionale și un concert de gală.

              Ediția din acest an a Zilelor Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” stă sub semnul dorului. Dorul de carte, de muzică, de frumos și, mai ales, de oameni. Este, de asemenea, o invitație la o călătorie culturală, care va avea în prim-plan artiști remarcabili, care vor da glas Dorului, în feluritele sale forme de manifestare.

              Manifestările se vor derula după următorul program:

              Joi, 27 iunie, ora 11.00: Cărțile bibliotecii – Roxana Neculcea: „Max și pisica înțeleaptă” (Biblioteca Județeană). Prezintă Mădălina Rotaru și Noemi Munteanu. La ora 12.00, va avea loc vernisajul expoziției de ii și costume populare: „Ia – patrimoniu românesc și european”, realizator Ansamblul profesionist de folclor „Busuiocul”. Teatrul Municipal „Bacovia”, ora

              19.00: Dor de bibliotecă: Conferință – Dinu Flămând, poet, eseist, traducător: „Dor și saudade – Afinități româno-portugheze”. Gala Bibliotecii: „Să-ți fie dor”, cu participarea extraordinară a artiștilor Ricardo Caria, Monica Opra, Paul Edeleni, Cristina Dăscălescu și Teodor Avram, într-un dialog muzical română-portughez. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

              Vineri, 28 iunie: ora 11.00 – Întâlnire profesională: Bibilioteca – Hub cultural (Biblioteca municipală („Radu Rosetti” Onești). Cărțile Bibliotecii, de la ora 12.00, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”: Lansare de carte – Lenuța Neacșu: „Dumne-Ziua, Om al lui Dumnezeu”, prezintă Ione Rusei.

              De la ora 18.00, Biblioteca „Costache Sturdza” – Cărțile bibliotecii – Lansare de carte Ion Fercu: „Nietzsche, sihastrul din noi”. Prezintă Carmen Mihalache, Petre Isachi și Marius Manta. Recital la pian: Theodora Epuran.

               

               

              Tensiunile cresc într-o dispută la granița dintre Statele Unite și Mexic: apa este problema

                Într-un conflict departe de preocupările legate de migrație, tensiunile dintre Statele Unite și Mexic se intensifică din cauza unui subiect esențial pentru viață: apa. Conform unui tratat vechi de 80 de ani, cele două țări își împart resursele de apă din râurile Colorado și Rio Grande. Însă, în contextul unei secete severe și a temperaturilor extrem de ridicate, Mexicul întâmpină dificultăți majore în a-și îndeplini obligațiile privind livrările de apă, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea țării de a respecta tratatul.

                Unii politicieni mexicani argumentează că nu pot furniza ceea ce nu au, un punct de vedere greu de acceptat pentru fermierii din sudul Texasului. Aceștia se confruntă la rândul lor cu lipsa ploii și afirmă că deficitul de apă din Mexic îi pune în criză, amenințând viitorul agriculturii. Drept urmare, unii lideri texani au cerut administrației Biden să rețină ajutorul destinat Mexicului până când acesta va compensa deficitul de apă.

                O vară lungă și fierbinte în față

                Ambele țări privesc cu îngrijorare perspectiva unei veri lungi și fierbinți, sperând într-o furtună salvatoare care să umfle râurile afectate de secetă din Mexic. Cu toate acestea, experții avertizează că strategia „ruagă-te pentru ploaie” este una riscantă și pe termen scurt, nereușind să adreseze problema pe termen lung a împărțirii resurselor de apă în scădere într-o lume tot mai fierbinte și mai uscată.

                Un râu în declin

                Conform tratatului din 1944, Mexicul este obligat să livreze 1,75 milioane de acri-picior de apă în SUA la fiecare cinci ani din Rio Grande, iar SUA trebuie să trimită anual 1,5 milioane de acri-picior de apă în Mexic din râul Colorado. Pentru a înțelege magnitudinea acestor livrări, un acru-picior reprezintă cantitatea de apă necesară pentru a acoperi un acru de teren la o adâncime de un picior (30,48 centimetri). Un acru-picior este echivalent cu aproximativ 1.233.489 litri.

                Maria Elena Giner, comisarul SUA al Comisiei Internaționale pentru Limitele și Apele, a subliniat că Mexicul rămâne cu mult în urmă în privința obligațiilor sale. Ea a declarat pentru CNN că SUA au primit doar cantitatea echivalentă unui an de apă, deși se află deja în al patrulea an al ciclului de cinci ani care se încheie în octombrie 2025.

                Rio Grande, cunoscut sub numele de Río Bravo în Mexic, este unul dintre cele mai lungi râuri din America de Nord, curgând pe aproximativ 1.900 de mile de la Munții Stâncoși din Colorado, prin trei state din SUA și cinci state mexicane, înainte de a se vărsa în Golful Mexic. Ani de supraextracție pentru a alimenta fermierii și populațiile în creștere, combinate cu căldura și seceta accentuate de schimbările climatice, au avut un impact devastator asupra râului.

                Impactul schimbărilor climatice

                Pe măsură ce încălzirea globală reduce stratul de zăpadă din munți, debitele râului sunt în scădere. Alfonso Cortez Lara, director la Colegiul Frontierei de Nord, a explicat că aproximativ 200 de mile din Rio Grande, între Fort Quitmen și Presidio, Texas, sunt adesea uscate pe tot parcursul anului, fiind revitalizate doar mai în aval de apele din Rio Conchos din statul mexican Chihuahua, cel mai mare afluent al Rio Grande.

                Imprevizibilitatea râului este motivul pentru care obligațiile Mexicului se bazează pe cicluri de cinci ani, mai degrabă decât anuale, a spus Giner. „Vor fi vremuri de deficit și surplus”, a adăugat ea. Deficiențele dintr-un ciclu de cinci ani pot fi reînnoite, dar trebuie compensate în următorul, deși tratatul nu prevede un mecanism de aplicare.

                Probleme vechi, soluții noi

                În primele decenii ale tratatului, situația a decurs fără probleme. Totuși, din anii 1990, lucrurile au început să se schimbe, cu mai puțină apă venind în râu. La fel ca acordul râului Colorado dintre statele din sud-vestul SUA, tratatul Mexic-SUA a calculat disponibilitatea apei pe baza datelor din prima jumătate a secolului al XX-lea, fără a anticipa secetele prelungite din prezent.

                Mexicul a încheiat două cicluri de cinci ani cu deficit, între 1992 și 2002, ceea ce a dus la tensiuni politice crescute între cele două țări. Acum, la aproape de sfârșitul unui alt ciclu de cinci ani, Mexicul se confruntă cu o situație similară, dar mai intensă. Sistemul de livrare a apei a rămas neschimbat, dar criza apei s-a agravat.

                Cererea de apă în creștere

                Cererea de apă a crescut pe măsură ce dezvoltarea de-a lungul Rio Grande s-a extins. Acordul de Liber Schimb din America de Nord, intrat în vigoare în 1994, a dus la o explozie de ferme și maquiladoras (fabrici) în Mexic, multe dintre ele producând pentru piețele americane și canadiene. Ambele părți ale graniței s-au urbanizat și populația a crescut.

                Durerea resimțită de ambele țări

                Apa din Mexic alimentează rezervoarele Falcon și Amistad, situate pe frontieră și care furnizează apă caselor și fermelor. Ambele rezervoare au atins niveluri istorice scăzute: în iunie, Amistad avea o capacitate de sub 26%, iar Falcon de doar 9,9%.

                Fermierii din Valea Rio Grande din Texas sunt fie deja fără apă, fie se confruntă cu o lipsă iminentă. Brian Jones, un fermier din comitatul Hidalgo, Texas, a declarat că livrările scăzute de apă din Mexic, combinate cu lipsa de ploaie, amenință industria citricelor din stat, iar situația este și mai gravă pentru zahăr.

                Ultima fabrică de zahăr din Texas s-a închis, iar fermierii dau vina pe Mexic. Unii lideri de stat cer măsuri punitive, susținând că nerespectarea de către Mexic a prevederilor tratatului pune în pericol întreaga agricultură din Texas. Reprezentanta Texasului, Monica De La Cruz, împreună cu senatori precum Ted Cruz și John Cornyn, solicită administrației Biden să aplice presiuni asupra Mexicului pentru a-și îndeplini obligațiile.

                Păpădia: Un remediu natural cu multiple beneficii

                Image by montypeter on Freepik

                Păpădia (Taraxacum officinale) este adesea considerată o simplă buruiană, dar această plantă modestă are o lungă istorie de utilizare în medicina tradițională și oferă numeroase beneficii pentru sănătate. De la rădăcină până la flori, toate părțile păpădiei sunt comestibile și pline de nutrienți. Iată câteva dintre efectele pozitive ale utilizării păpădiei:

                1. Detoxifierea Ficatului

                Păpădia este cunoscută pentru capacitatea sa de a sprijini sănătatea ficatului. Extractul de rădăcină de păpădie stimulează producția de bilă, ceea ce ajută la detoxifierea ficatului și la îmbunătățirea digestiei. Acest lucru poate contribui la prevenirea afecțiunilor hepatice și la menținerea unui ficat sănătos.

                2. Sursă Bogată de Antioxidanți

                Păpădia conține o gamă largă de antioxidanți care ajută la neutralizarea radicalilor liberi din organism. Acești antioxidanți, inclusiv beta-carotenul și flavonoidele, protejează celulele de deteriorările oxidative, reducând riscul de boli cronice și îmbătrânirea prematură.

                3. Proprietăți Anti-Inflamatorii

                Extractele de păpădie au demonstrat proprietăți antiinflamatorii puternice, care pot ajuta la reducerea inflamației în corp. Acest lucru este benefic pentru persoanele care suferă de afecțiuni inflamatorii cronice, cum ar fi artrita.

                4. Sprijin pentru Sistemul Digestiv

                Frunzele și rădăcinile de păpădie sunt bogate în fibre, care promovează o digestie sănătoasă. Fibrele ajută la prevenirea constipației și la menținerea unui tranzit intestinal regulat. De asemenea, păpădia acționează ca un diuretic natural, ajutând la eliminarea toxinelor din organism.

                5. Îmbunătățirea Sănătății Oculare

                Beta-carotenul din păpădie este transformat în vitamina A în organism, care este esențială pentru sănătatea ochilor. Consumul regulat de păpădie poate ajuta la prevenirea degenerescenței maculare și a altor probleme oculare legate de vârstă.

                6. Sursă de Vitamine și Minerale

                Păpădia este o sursă excelentă de vitamine și minerale esențiale, inclusiv vitamina K, vitamina C, calciu și potasiu. Aceste nutrienți contribuie la sănătatea oaselor, la funcționarea optimă a sistemului imunitar și la echilibrul electrolitic al corpului.

                7. Reglează Nivelul Zahărului din Sânge

                Studiile au arătat că păpădia poate ajuta la reglarea nivelului zahărului din sânge. Extractele de păpădie pot îmbunătăți sensibilitatea la insulină și pot reduce nivelul glucozei din sânge, ceea ce este benefic pentru persoanele cu diabet sau prediabet.

                8. Beneficii pentru Piele

                Păpădia este folosită și în tratamentele de îngrijire a pielii datorită proprietăților sale antibacteriene, antifungice și antioxidante. Aplicarea topică a extractelor de păpădie poate ajuta la vindecarea rănilor, la tratarea acneei și la menținerea unei pielii sănătoase și strălucitoare.

                Păpădia este mult mai mult decât o simplă buruiană. Această plantă versatilă oferă numeroase beneficii pentru sănătate, de la detoxifierea ficatului și sprijinirea digestiei, până la îmbunătățirea sănătății oculare și a pielii. Incorporarea păpădiei în dieta zilnică, fie prin consumul frunzelor în salate, fie prin utilizarea extractelor și suplimentelor, poate contribui semnificativ la bunăstarea generală și la prevenirea multor afecțiuni.

                Elicopterele Bazei 95 Aeriene Bacău merg la APROC 2024 în Spania

                În perioada 17 – 28 iunie 2024, două elicoptere IAR 330 PUMA SOCAT și un detașament format din 30 de militari din cadrul Bazei 71 Aeriană și Bazei 95 Aeriană, împreună cu o echipă de militari din cadrul DCSL/Baza 90 Transport Aerian, participă pentru al treilea an consecutiv la stagiul de instruire aplicativ „Air Centric Personnel Recovery Operatives Course 2024” (APROC 24) la Baza Aeriană Albacete din Spania.

                Elicopterele au traversat Europa de la est la vest, parcurgând aproximativ 3500 km peste Carpați, Alpi și Pirinei, inclusiv o etapă de zbor deasupra mării.

                În ultimii doi ani, piloții de elicoptere din cadrul Bazei 95 Aeriană au fost educați și certificați la APROC pentru planificarea, pregătirea, execuția și analiza misiunilor de recuperare a personalului. Anul acesta, detașamentul român include un mixt de piloți din cadrul Bazei 71 Aeriană și Bazei 95 Aeriană, în vederea transferului complet de responsabilitate către Baza 71 Aeriană în anul următor.

                Militarii din cadrul DCSL, aparținând Bazei 90 Transport Aerian, se antrenează ca forță de extracție în misiunile de recuperare a personalului și vor zbura la bordul elicopterelor partenerilor. Scopul este de a asigura o educație și un antrenament la cele mai înalte standarde pentru piloții și forțele de extracție din cadrul Forțelor Aeriene Române. Aceștia trebuie să fie pregătiți să aplice tehnicile, tacticile și procedurile NATO într-un mediu internațional și să se integreze eficient în operațiile de recuperare a personalului, atât la nivel național, cât și în cadrul Alianței.

                Renașterea „Olympias”: Reconstrucția unei trireme ateniene vechi de 2000 de ani

                În anul 1985 a început un proiect de construcție de doi ani pentru a readuce la viață o triremă ateniană veche de 2000 de ani. Aceasta a fost construită perfect conform fiecărui indiciu istoric pe care cercetătorii academici l-au putut găsi. Un grup financiar privat a fost înființat, iar Marina Greacă, împreună cu constructori de nave din lemn, au întreprins sarcina monumentală de a construi „Olympias”.

                „Olympias” a fost construită din diverse tipuri de lemn scump: brad Douglas, stejar virginian și un lemn exotic nigerian numit „Iroko”. Berbecul a fost realizat din 200 kg de bronz pur. Un exemplu autentic poate fi văzut în Muzeul Arheologic din Pireu.

                Experții au decis corect și înțelept să folosească oțel cu rezistență mare la tracțiune (în locul frânghiei de cânepă extrem de scumpe) care putea rezista variațiilor constante de presiune exercitate asupra cablurilor din cauza flexării lemnului navei. Această frumoasă triremă este expusă în afara apei și acoperită într-un muzeu naval din Palaio Faliro, în Atena.

                Proiectul a fost un asemenea succes încât Marina Greacă a comisionat nava și a desemnat-o drept „Olympias”.

                E mai bine sau mai rău?

                Suntem față de 1989 la aceeași distanță la care eram în 1980 față de 1945. Este cazul să ne întrebăm ce am făcut cu România în acești 35 de ani care au trecut de la schimbarea regimului. Putem compara cu ceea ce s-a făcut în România 35 de ani după război?

                Desigur, în comparație cu perioada postbelică, astăzi există o percepție generală că avem mai multă libertate. Magazinele sunt pline, avem acces la o varietate de bunuri și servicii, iar mulți dintre noi ne bucurăm de un nivel de trai relativ confortabil. Această percepție poate părea justificată la o primă vedere, dar este esențial să ne întrebăm ce costuri implică acest „confort”.

                În realitate, câtă libertate avem? Recent, s-a observat că există instituții care pot limita drepturile noastre fundamentale fără să existe repercusiuni semnificative. Drepturile noastre de a circula liber, de a ne exprima opinia sau de a protesta pot fi restrânse în anumite situații, sub diverse pretexte.

                În plus, dependența noastră de resurse externe și de fluxurile de capital străine ne fac vulnerabili în fața unor decizii politice sau economice luate la nivel global. Astfel, deși avem acces la bunuri și la o aparentă libertate, există riscul ca acestea să fie fragilizate sau chiar suspendate în anumite circumstanțe, subminând astfel esența unei democrații autentice și a unei libertăți reale pentru toți cetățenii.

                Economic vorbind, România a înregistrat progrese notabile în ultimii ani, cu o creștere a PIB-ului și o expansiune a sectorului privat. Cu toate acestea, aceste realizări sunt umbrite de dependența crescută de finanțări externe și de consumul pe credit. Agricultura, odată o sursă de stabilitate economică, a fost afectată de politici agricole slabe și de lipsa investițiilor în infrastructură.

                Industria, deși în proces de modernizare, nu a atins încă nivelul de competitivitate necesar pe piața globală. Sistemul energetic, sub influența marilor companii internaționale, rămâne vulnerabil la fluctuațiile prețurilor mondiale ale energiei.

                În plus, sistemul bancar românesc, deși privatizat în mare măsură, este adesea considerat ca fiind sub influența unor jucători străini, care pot lua decizii financiare majore cu impact direct asupra economiei interne.

                Această dependență de capital extern și de credite poate expune țara la riscuri semnificative în cazul unor schimbări bruste ale condițiilor economice internaționale sau ale politicilor financiare globale.

                Oricând se poate întâmpla ca o entitate externă să apese pe un buton și să spună „halt!”: Nu mai livrăm României benzină. Sau le oprim cardurile. Ori îi lăsăm cu magazinele goale.

                Această realitate se reflectă și în sistemul nostru politic, unde liderii țării par să fie mai degrabă îngrijorați de reacțiile ambasadelor unor țări occidentale decât de opiniile și nevoile populației, ceea ce poate sugera o formă de neo-colonialism soft, în care deciziile majore sunt influențate de interesele străine, în detrimentul autonomiei naționale.

                Deciziile politice importante pot fi adesea influențate sau chiar dictate de presiunile și cerințele externilor, subminând astfel suveranitatea și capacitatea de autodeterminare a României. În loc să fie o voce pentru popor, liderii politici sunt percepuți uneori ca fiind mai preocupați de menținerea unei bune relații cu puterile străine decât de îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și protejarea intereselor naționale pe termen lung.

                Nu trebuie uitat că anii ’80 au venit cu o factură grea pentru dinamismul industrial din deceniul anterior. În anii ’70, România s-a angajat într-un program de industrializare intensă și dezvoltare economică accelerată, bazată pe împrumuturi externe și creșterea datoriei naționale. Această perioadă a adus o expansiune a sectorului industrial și a infrastructurii, dar și o creștere rapidă a datoriei externe.

                În anii ’80, aceste datorii externe s-au adunat și au devenit o povară grea pentru economia națională. România a fost nevoită să strângă cureaua pentru a face față obligațiilor financiare, ceea ce a dus la o perioadă de austeritate și dificultăți economice pentru populație. Politica de îndatorare a fost una riscantă și, în final, a avut consecințe dureroase pentru economia națională.

                În zilele noastre, România se confruntă din nou cu provocări legate de datoria publică. În ciuda unor perioade de creștere economică și stabilizare, nivelul datoriei naționale a ajuns la cifre periculoase. Despre care nu vorbește nimeni.

                Ziua de 19 Iunie în istorie

                Ziua de 19 iunie a fost martora unor evenimente istorice importante și aniversări notabile în diverse domenii, de la politică și știință până la cultură și sport. Iată o privire asupra câtorva dintre cele mai semnificative momente care au avut loc pe 19 iunie de-a lungul timpului.

                1. Abolirea Sclaviei în Texas (1865)

                Unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria Statelor Unite, Juneteenth, este sărbătorit pe 19 iunie. În această zi, în 1865, generalul Gordon Granger a ajuns în Galveston, Texas, și a anunțat emanciparea sclavilor, conform Proclamației de Emancipare emisă de președintele Abraham Lincoln în 1863. Juneteenth marchează sfârșitul sclaviei în Texas și este recunoscută ca o sărbătoare a libertății afro-americane și a drepturilor civile.

                2. Reînființarea Academiei Române (1948)

                Pe 19 iunie 1948, Academia Română a fost reorganizată printr-un decret emis de autoritățile comuniste. Aceasta a marcat o schimbare semnificativă în structura și funcționarea instituției, adaptând-o la noile realități politice și ideologice din România postbelică. Academia Română, înființată inițial în 1866, a continuat să joace un rol esențial în promovarea științei, culturii și educației în România.

                3. Primul Zbor al unui Dirijabil cu Motor (1846)

                Pe 19 iunie 1846, inginerul german Henri Giffard a realizat primul zbor al unui dirijabil cu motor. Acesta a zburat pe o distanță de aproximativ 27 km de la Paris la Trappes, fiind propulsat de un motor cu aburi. Acest eveniment a reprezentat un pas important în dezvoltarea tehnologiei aeronautice și a deschis calea pentru viitoarele inovații în domeniul zborului controlat.

                4. Inaugurarea Statuii Libertății (1884)

                Pe 19 iunie 1884, Franța a predat oficial Statua Libertății către Statele Unite, un cadou simbolic de prietenie între cele două națiuni. Statuia, realizată de sculptorul Frédéric Auguste Bartholdi, a devenit un simbol iconic al libertății și democrației și a fost amplasată în portul New York. Inaugurarea oficială a avut loc pe 28 octombrie 1886.

                5. Fondarea Uniunii Africane (2002)

                Uniunea Africană (UA), succesoarea Organizației Unității Africane (OUA), a fost înființată oficial pe 19 iunie 2002, în Durban, Africa de Sud. UA a fost creată pentru a promova unitatea și solidaritatea între statele africane, a spori cooperarea economică și a aborda problemele de securitate și drepturile omului pe continentul african.

                Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor CHIMCOMPLEX SA BORZESTI

                Consiliul de Administratie al societatii CHIMCOMPLEX SA BORZESTI, cu sediul in Onesti, strada Industriilor, nr. 3, judetul Bacau, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bacau sub nr. J04/493/1991, CUI RO960322, in conformitate cu prevederile art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind societatile, republicata, cu completarile si modificarile ulterioare, ale Legii nr. 297/2004 privind piata de capital, ale Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, ale Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, ale Actului constitutiv al societatii, precum si ale oricaror dispozitii legale aplicabile, prin Decizia C.A. nr. 3 din 17.06.2024, convoaca Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (“A.G.E.A.”) in data de 31.07.2024, ora 11:00, care va avea loc la sediul societatii situat in Municipiul Onesti, strada Industriilor, nr. 3, judetul Bacau.

                La adunare au dreptul sa participle actionarii inregistrati in Registrul actionarilor emis de Depozitarul Central SA la sfarsitul zilei de 10.07.2024, considerată ca data de referință.

                Ordinea de zi va fi urmatoarea:

                     ORDINE DE ZI:

                1. Aprobarea modificarii art. 12.1 din Actul constitutiv „Societatea este administrata in sistem unitar de un Consiliu de administratie format din 7 (sapte) administratori, alesi de Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor, pe o perioada de 1 an, cu exceptia Presedintelui consiliului de administratie care va fi ales pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realesi.”

                In urma modificarii art. 12.1, va avea urmatoarea forma:

                Societatea este administrata in sistem unitar de un Consiliu de Administratie format din 5 (cinci) administratori, alesi de Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor, pe o perioada de 1 an, cu exceptia Presedintelui Consiliului de Administratie care va fi ales pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realesi.”

                1. Aprobarea actualizarii actului constitutiv al societatii si imputernicirea Presedintelui Consiliului de Administratie sa semneze actul constitutiv modificat/actualizat.
                1. Aprobarea datei de 08.2024 ca dată de înregistrare, adică data de identificare a acționarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii adunării generale a acționarilor, in conformitate cu dispozițiile art. 87 din Legea 24/2018.

                 

                1. Aprobarea datei de 08.2024, ca dată “ex date”, adică data anterioara datei de înregistrare cu un ciclu de decontare minus o zi lucrătoare, de la care instrumentele financiare obiect al hotărârilor organelor societare se tranzacționează fără drepturile care deriva din respectiva hotărâre, in conformitate cu prevederile art. 2 lit. l) din Regulamentul nr. 5/2018.
                1. Imputernicirea avocat Costin Gabriela, pentru a realiza toate formalitățile necesare în vederea îndeplinirii rezoluțiilor de mai sus dispuse de adunarea generala, în relația cu Oficiul Registrului Comertului si orice alta instituție în acest scop.

                 

                Proiectul de hotarare  al A.G.E.A., precum si documentele si materialele de sedinta de pe ordinea de zi sunt disponibile cu 30 de zile inainte de data tinerii A.G.E.A.,  in format electronic, pe website-ul societatii la adresa www.chimcomplex.com si la sediul societatii, incepand cu data de 23.06.2024.

                Actionarii isi pot exercita dreptul la vot in adunarea generala, proportional cu numarul de actiuni pe care le poseda.

                In conformitate cu prevederile art. 117 indice 1 din Legea nr. 31/1990 privind societatile si art. 189 din Regulamentul nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, unul sau mai multi actionari, reprezentand individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social, au dreptul:

                – de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunarilor generale, cu conditia ca fiecare punct sa fie insotit de justificare sau de un proiect de hotarare propus spre adoptare adunarilor generale pana pe data de 04.07.2024;

                – de a prezenta proiecte de hotarari pentru punctele propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunarilor generale;

                – ordinea de zi completata, ulterior convocarii, se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei cu cel putin 10 zile inaintea adunarii generale mentionate in convocatorul initial.

                Potrivit art. 198 din Regulamentul nr. 5/2018, fiecare actionar, persoana fizica sau juridica, are dreptul sa adreseze intrebari privind punctele de pe ordinea de zi a adunarii generale, pana cel tarziu in data de 04.07.2024, ora 10, data numarului de inregistrare. Societatea poate raspunde inclusiv prin postarea raspunsului pe web-site-ul propriu www.chimcomplex.com, la sectiunea AGA.

                Solicitarile vor fi depuse in forma scrisa, in original, la sediul societatii din localitatea Onesti, strada Industriilor, nr. 3, judetul Bacau, sub semnatura actionarului sau reprezentantului legal al acestuia.

                În vederea identificării si a dovedirii calitătii de actionar a unei persoane care adresează întrebări sau solicita completarea ordinii de zi, persoana in cauza are obligatia sa anexeze solicitarii, documente care îi atestă identitatea (pentru persoana fizica: copie BI/CI, pentru persoana juridica: copie BI/CI reprezentant legal si certificat constatator eliberat de Registrul Comertului sau un act emis de o autoritate competenta, in care actionarul este inmatriculat legal eliberat cu cel mult 3 luni inainte de data publicarii convocatorului adunarii generale, precum şi extrasul de cont din care rezultă calitatea de acţionar şi numărul de acţiuni deţinute, emis de Depozitarul Central.

                Aceleasi documente se vor depune si de catre actionarii care inainteaza intrebari Consiliului de Administratie.

                Data limita la care actionarii isi pot exercita drepturile mentionate mai sus este stabilita la 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei.

                Propunerile de completare a ordinii de zi sau intrebarile actionarilor mentionati in alineatele precedente vor putea fi transmise in scris, prin posta sau serviciile de curierat, la sediul societatii mentionat mai sus, cu mentiunea scrisa clar, cu majuscule, PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN DATA DE 31.07.2024.

                Actionarii inscrisi in registrul actionarilor la data de referinta pot participa la adunarea generala direct sau pot fi reprezentati de alte persoane,  pe baza unei imputerniciri generale sau speciale, in conformitate cu prevederile art. 188 din Regulamentul ASF nr. 5/2018, sau pot vota prin corespondenta conform formularelor postate pe website-ul societatii www.chimcomplex.com.

                Accesul actionarilor, persoane fizice, indreptatiti sa participe la adunarea generala este permis prin simpla proba a identitatii acestora.

                Imputernicirea speciala poate fi acordata oricarei persoane pentru reprezentare intr-o singura adunare generala, continand instructiuni specifice de vot din partea actionarului.

                Formularul de imputernicire speciala poate fi obtinut de la sediul societatii sau descarcat de pe website-ul societatii www.chimcomplex.com, incepand cu data de 23.06.2024.

                Actionarii pot acorda o imputernicire generala valabila pentru o perioada care nu va depasi 3 ani, permitand reprezentantului sau sa il reprezinte in una sau mai multe adunari generale ale actionarilor a uneia sau mai multor societati identificate in imputernicire, care nu contine instructiuni specifice de vot din partea actionarului.

                Imputernicirea generala trebuie sa contina cel putin urmatoarele informatii:
                1.numele/denumirea actionarului;
                2. numele/denumirea reprezentantului (cel caruia i se acorda imputernicirea);
                3. data imputernicirii, precum si perioada de valabilitate a acesteia, cu respectarea prevederilor legale; imputernicirile purtand o data ulterioara au ca efect revocarea imputernicirilor datate anterior;
                4. precizarea faptului ca actionarul imputerniceste reprezentantul sa participe si sa voteze in numele sau prin imputernicirea generala in adunarea generala a actionarilor pentru intreaga detinere a actionarului la data de referinta, cu specificarea expresa a societatii/societatilor pentru care se utilizeaza respectiva imputernicire generala. Imputernicirea generala inceteaza prin:
                (i) revocarea scrisa de catre actionarul mandant a acesteia, transmisa emitentului cel mai tarziu pana la data-limita de depunere a imputernicirilor aplicabila unei adunari generale extraordinare sau ordinare, organizata in cadrul mandatului, redactata in limba romana ori in limba engleza; sau
                (ii) pierderea calitătatii de acţionar a mandantului la data de referinta aplicabila unei adunari generale extraordinare sau ordinare, organizata in cadrul mandatului; sau
                (iii) pierderea calitatii de intermediar sau de avocat a mandatarului.

                Unui actionar i se interzice sa exprime voturi diferite în baza actiunilor detinute de acesta la aceeasi societate.

                Dupa completare si semnare, un exemplar al imputernicirii, in limba romana, se va depune in original, cu 48 de ore inainte de adunare, intr-un plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule „PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 31.07.2024”, sub sanctiunea pierderii exercitiului dreptului de vot  in adunarea generala, conform prevederilor legii.

                Imputernicirile se pot transmite si electronic cu semnatura electronica extinsa incorporata potrivit legii, la adresa de email ir@chimcomplex.com, mentionand la subiect „PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 31.07.2024.

                Actionarii pot vota si prin corespondenta, inainte de AGA, utilizand formularul de vot prin corespondenta. Formularul va putea fi obtinut de la sediul societatii sau se poate descarca de pe site-ul www.chimcomplex.com.

                Formularul de vot prin corespondenta completat si semnat insotit de copia actului de identitate al actionarului (pers. fizice)/certificat de inregistrare(pers juridice), se va expedia la sediul societatii, in original, in limba romana, astfel incat sa fie primit de societate, cu minim 48 de ore inainte de AGA, intr-un plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule „PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 31.07.2024”, sub sanctiunea pierderii exercitiului dreptului de vot in adunarea generala, conform prevederilor legii.

                Formularele de vot se pot transmite si electronic cu semnatura electronica extinsa incorporata potrivit legii, la adresa de email ir@chimcomplex.com, mentionand la subiect „PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 31.07.2024”.

                Buletinele de vot care nu sunt primite pana la data indicata mai sus, nu pot fi luate in calcul pentru determinarea cvorumului si majoritatii in cadrul adunarii generale.

                Prezenta convocare se face cu aplicarea dispozitiilor Regulamentului ASF nr. 5/2018.

                Informatii suplimentare se pot obtine la sediul societatii sau la telefon 0234/302007.