sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 433

1.053 de posturi în Poliția Română, scoase la concurs

    Poliția Română a anunțat deschiderea concursului pentru ocuparea a 1.053 de posturi de ofițeri de poliție. Dintre acestea, 600 de posturi sunt destinate trecerii din corpul agenților în corpul ofițerilor, iar 453 de posturi sunt disponibile prin încadrare directă, din sursă externă.

    Înscrierile se fac exclusiv online, până la data de 5 iulie 2024, ora 16:00, inclusiv în zilele nelucrătoare. Dosarele de înscriere trebuie să fie complete până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente suplimentare.

    Posturile disponibile acoperă diverse specializări, printre care: acţiuni speciale, analiza informațiilor, arme, explozivi și substanțe periculoase, cabinet, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, cercetarea şi prevenirea criminalității, combaterea criminalității organizate, comunicații și informatică, cooperare polițienească internațională, criminalistică, financiar, implementarea proiectelor, informare şi relaţii publice, investigarea criminalității economice, investigații criminale, logistică, operațiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, protecţia animalelor, protecția martorilor, psihosociologie, relații cu publicul, relații internaționale, resurse umane, rutieră, siguranță școlară, structura de securitate, transporturi, reţinere şi arestare preventivă și învățământ.

    Detalii complete despre posturile disponibile, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și desfășurarea concursurilor pot fi găsite pe site-ul hub.mai.gov.ro, secțiunea Carieră MAI.

    Pentru candidații înscriși la specializările acţiuni speciale, informare şi relaţii publice, operațiuni speciale, pregătire profesională și relații internaționale, proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică, va avea loc pe 20 iulie 2024. Proba scrisă, de tip test grilă, pentru aceste specializări, se va desfășura pe 27 iulie 2024.

    Pentru toate celelalte specializări, proba scrisă, de tip test grilă, va avea loc pe 20 iulie 2024.

    Ziua Drapelului Național, celebrată cu onoare și respect

     

    În semn de omagiu pentru Ziua Drapelului Național, doi militari români, căpitanul Minel Bogdan și sergent major Genes Raluca, au urcat Drapelul Național pe Vârful Negoiu, la o altitudine de 2535 de metri.

    Această acțiune simbolică, desfășurată în cel de-al treilea an consecutiv, reflectă valorile de răbdare, anduranță și respect suprem față de idealurile naționale.

    Expresia „La drapel, pentru onor înainte!” răsună adânc în inimile militarilor, reprezentând un angajament ferm față de patria și simbolurile sale.

    Gestul celor doi militari vine ca un tribut adus Drapelului Național, subliniind importanța acestuia în viața fiecărui român.

    Astăzi, cu ocazia Zilei Drapelului Național, dorim ca cele trei culori – roșu, galben și albastru – să vă călăuzească mereu pe drumul devenirii voastre. La mulți ani, România! La mulți ani Drapelului Național!

    Peste 80 de cazuri de boala diareică acută în județul Bacău

    Image by teksomolika on Freepik

    Conform metodologiei în vigoare, Direcția de Sănătate Publică (DSP) monitorizează, în perioada iunie-octombrie 2024, incidența bolilor digestive, incluzând Boala Diareică Acută (BDA), enterocolita, dizenteria și alte afecțiuni similare.

    În județul Bacău, în perioada 17–23 iunie 2024, au fost diagnosticate 85 de cazuri de BDA. Dintre acestea, 44 de cazuri au fost diagnosticate la nivelul cabinetelor medicilor de familie, iar 41 de cazuri au necesitat internare.

    Distribuția cazurilor internate arată că cele mai afectate grupe de vârstă sunt 15-64 de ani, cu 5 cazuri, și peste 65 de ani, cu 6 cazuri.

    Pentru prevenirea acestor boli, DSP recomandă următoarele măsuri:

    • Spălarea pe mâini cu apă și săpun înainte de masă, după folosirea toaletei și ori de câte ori este nevoie.
    • Spălarea fructelor și legumelor înainte de consum.
    • Prepararea termică corespunzătoare a alimentelor perisabile.
    • Păstrarea alimentelor în condiții corespunzătoare, acoperite pentru a le feri de vectori.
    • Păstrarea apei în recipiente curate și închise sau acoperite.
    • Menținerea curățeniei în locuință și îndepărtarea corectă a gunoiului menajer.
    • Evitarea consumului de alimente de la comercianții stradali sau din magazinele care nu dețin instalații frigorifice funcționale pentru păstrarea alimentelor.

    Direcția de Sănătate Publică îndeamnă populația să respecte aceste măsuri preventive pentru a reduce riscul de îmbolnăvire și pentru a contribui la menținerea sănătății publice.

    Infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiști

      La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 41 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.

      În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cel în cauză fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise.

      Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive.

      Comercianți de pui și pește care ar fi înșelat cumpărătorii, prinși de polițiștii oneșteni

        La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Oneşti au depistat în scara unui imobil din localitate, o femeie de 45 de ani, din județul Galați, în timp ce încerca să ofere spre vânzare peşte şi carcase de pui persoanelor în vârstă.

        Femeia avea asupra sa un bagaj voluminos care conținea pește și carne de pui pe care le-ar fi achiziţionat din municipiul Galaţi cu scopul de a le oferi spre vânzare.
        Aceasta era însoțită de doi bărbați, de 34 și 46 de ani, care o așteptau într-un autoturism în care polițiștii au găsit în total 56 de kg de pește și 17 kg de carne de pui, fără documente de proveniență.

        Împreună cu reprezentanţii D.S.V. Bacău s-a procedat la inventarierea alimentelor și confiscarea acestora, având în vedere că nu au fost prezentate documente de provenienţă sau de conformitate sanitar-veterinare.

        Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, cea în cauză este bănuită de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune în municipiul Oneşti, constând în aceea că ar fi păgubit mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 56 și 79 de ani, inducând cumpărătorii în eroare cu privire la calitatea, cantitatea sau soiul alimentelor oferite spre vânzare.

        În urma investigațiilor efectuate a fost recuperat prejudiciul în sumă de 7.650 de lei.

        Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

         

                  Persoanele vârstnice reprezintă un grup vulnerabil în ceea ce privește victimizarea infracțională. Principalele infracțiuni și probleme de siguranță cu care se confruntă persoanele vârstnice sunt de natură economică. Înșelăciunea este una din infracțiunile ce implică ”păcăleala”. Astfel, polițiștii le recomandă cetățenilor să nu achiziționeze produse decât din locurile autorizate.

        Ziua Internațională împotriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri sărbătorită de polițiștii băcăuani în salina Stațiunii Târgu Ocna

          Astăzi, 26 iunie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Bacău, împreună cu cei ai Biroului Siguranță Școlară și specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, Direcției de Sănătate Publică Bacău, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău și Inspectoratului Școlar Județean Bacău au desfășurat o amplă activitate de prevenire, în salina Stațiunii Târgu Ocna.

          Încă din 1987, ONU a stabilit ziua de 26 iunie drept Ziua Internațională Împtriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri, iar cu acest prilej, instituțiile din județul Bacău cu atribuții în domeniu au desfășurat activități educative de care au beneficiat atât copiii prezenți în salină, cât și însoțitorii lor.

          Aceștia au fost informați cu privire la riscurile asociate traficului și consumului de droguri, atât din punct de vedere al legislației în vigoare, cat și din punct de vedere medical sau psihologic.

          Activitățile cu cei mici au avut caracter interactiv, realizându-se cu ajutorul jocurilor, ochelarilor simulatori și materialelor video.

          Conducătorilor auto le-au fost reamintite prevederile Legii nr. 213, intrată în vigoare încă din iulie 2023, conform căreia un șofer aflat sub influența drogurilor, a alcoolului sau fără permis de conducere, care produce un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va primi o pedeapsă cu închisoarea cu executare.

          La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

          Evaluarea Națională, supravegheata de polițiști

                     Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a luat măsuri pentru derularea în condiții de siguranță a examenului de Evaluare Naţională, pentru absolvenţii claselor a VIII-a.

             

            La data de 25 iunie a.c., la nivel național, a început prima probă a Evaluării Naționale – Limba și literatura română – proba scrisă. Măsuri de siguranță suplimentare sunt luate și pentru desfășurarea în siguranță a Examenului Național de Bacalaureat, care se va desfășura tot în această perioadă.

            Astfel, polițiștii aflați în dispozitivul curent, de la structurile de ordine publică, rutieră, dar și de la alte specialități, acționează, pentru ca examenul susținut de absolvenți să aibă loc în condiții de siguranță.

            Polițiștii, alături de jandarmi și polițiști locali, vor desfășura activități pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenele să se desfășoare în condiții de normalitate.

            Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, centrele de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor. De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere.

            În zona centrelor constituite, atât pe timpul desfăşurării activităţilor propriu-zise de examinare, cât şi pe timpul afişării rezultatelor, polițiștii sunt prezenți pentru informarea cetățenilor și prevenirea unor fapte ilegale.

            Toate activitățile se desfășoară în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și cu ceilalți parteneri instituționali.

            România blochează documentul UE privind Politica Agricolă din cauza discrepanțelor în subvenții

              Miniștrii Agriculturii din Uniunea Europeană nu au reușit luni să ajungă la un consens privind viitorul politicii agricole a blocului comunitar, în urma opoziției exprimate de România și abținerii Slovaciei. Discuțiile au avut loc la Luxemburg și au vizat convergența externă a plăților directe în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC).

              Opoziția României

              România a respins textul propus, susținând că mecanismul actual de distribuire a subvențiilor agricole este nedrept față de țările mai puțin bogate, în special cele din estul Europei. În cadrul unei conferințe de presă, ministrul belgian al Agriculturii, David Clarinval, a declarat că „delegația României nu a putut susține textul”, exprimându-și astfel opoziția față de menținerea convergenței externe.

              Convergența externă

              Convergența externă se referă la alinierea nivelului subvențiilor agricole acordate țărilor din UE, care în prezent favorizează statele mai bogate din vestul Europei. România și Slovacia și-au exprimat nemulțumirea față de acest mecanism, dorind eliminarea rapidă a acestuia pentru a asigura un nivel de ajutor egal pentru toți agricultorii europeni.

              „Delegația română și, în mai mică măsură, și delegația slovacă, au dificultăți cu menținerea convergenței externe și vor să putem elimina rapid acest mecanism de convergență externă pentru a avea un ajutor identic la nivelul tuturor agricultorilor europeni”, a explicat Clarinval.

              Argumentele României și Slovaciei

              România și Slovacia argumentează că actualul sistem de subvenții agricole pune în dezavantaj fermierii din estul Europei, care primesc subvenții mai mici comparativ cu omologii lor din vest. Acest dezechilibru afectează competitivitatea și dezvoltarea sectorului agricol în regiunile mai puțin bogate ale UE.

              Conținutul documentului contestat

              Textul propus, care a primit susținerea a 25 de state membre, subliniază importanța sectorului agricol pentru securitatea alimentară și autonomia strategică a Uniunii Europene. Documentul acoperă numeroase aspecte, de la inovare și cercetare la simplificarea procedurilor administrative, schimbarea generațională în agricultură și asigurarea unor venituri juste pentru fermieri.

              „Este vorba despre un text echilibrat ce cuprinde o reflecție privind un răspuns pe termen mediu și lung la provocările cu care se confruntă sectorul agricol. Obiectivul acestor concluzii este de a propune acțiuni concrete pentru a sprijini un sector agricol puternic și competitiv”, a afirmat Clarinval.

              Reacția oficialilor europeni

              Ministrul belgian a evidențiat că documentul recunoaște provocările majore cu care se confruntă agricultura, inclusiv schimbările climatice, tensiunile geopolitice și rentabilitatea. Clarinval a subliniat importanța unui sistem comercial corect, deschis și bazat pe reguli, menționând că UE este un exportator net de produse agroalimentare.

              Textul propune ca Comisia Europeană să actualizeze regulat evaluarea impactului acordurilor de liber schimb asupra sectorului agricol și să examineze efectul extinderii UE pentru a pregăti sectorul agricol în acest proces.

              Perspective de viitor

              Blocajul din partea României și abținerea Slovaciei reflectă tensiunile existente între estul și vestul Europei în ceea ce privește politica agricolă comună. Discuțiile viitoare vor trebui să abordeze aceste preocupări pentru a asigura o distribuție echitabilă a subvențiilor și pentru a promova un sector agricol sustenabil și competitiv în întreaga Uniune Europeană.

              Kiev – Încercări de suprimare a jurnalismului de investigație

                Jurnalistul de investigație ucrainean Yevhenii Shulhat se pregătea să publice o poveste despre corupția din Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) când a fost abordat de soldați în uniformă într-un mall, care au încercat să-i înmâneze un ordin de încorporare. Incidentul, pe care l-a perceput ca pe o încercare de intimidare, a avut loc imediat după ce Shulhat a contactat SBU în legătură cu povestea sa.

                „Consider acest lucru ca fiind o intimidare și o obstrucționare a activității mele jurnalistice”, a spus Shulhat, adăugând că a refuzat să accepte notificarea și a depus în schimb o plângere.

                Escaladarea intimidării împotriva jurnaliștilor

                Shulhat nu este singurul jurnalist care se confruntă cu astfel de provocări. Alți jurnaliști, organizații de supraveghere și ONG-uri critice la adresa guvernului avertizează că autoritățile folosesc puterea de recrutare pentru a reduce la tăcere vocile incomode.

                „Cred că utilizarea instrumentelor de justiție penală pentru a exercita presiuni asupra oricărei persoane, inclusiv asupra activiștilor publici, este inacceptabilă, iar astfel de fapte trebuie raportate imediat autorităților competente”, a declarat Oleg Tatarov, adjunctul președintelui, pentru POLITICO.

                Cazul Shabunin

                Vitaliy Shabunin, șeful Centrului de Acțiune Anticorupție, a fost acuzat că ar fi fost transferat necorespunzător dintr-o unitate de luptă la un post mai sigur în capitală. Biroul de Investigații de Stat (SBI) investighează acuzațiile că s-ar fi sustras serviciului militar și nu a predat o mașină cumpărată de voluntari pentru unitatea sa militară. Shabunin și cei care au donat bani pentru mașină neagă acuzațiile.

                „Dacă o persoană cere respectarea legii de către toată lumea, atunci ar trebui să dea un exemplu”, a spus avocatul Rostyslav Kravets din Kiev, care a depus plângerea.

                Atacurile anonime și reacția oficială

                Jurnaliștii care investighează corupția sunt, de asemenea, hărțuiți online și numiți de canale anonime Telegram, pe care le consideră apropiate de biroul președintelui. Președintele Volodymyr Zelenskyi a abordat problema, afirmând că orice presiune asupra jurnaliștilor este inacceptabilă.

                În ianuarie, mai mulți bărbați au încercat să pătrundă în apartamentul jurnalistului Yuri Nikolov din Kiev și au lipit pliante pe ușă cu cuvântul „dezertor”. Polițiștii au deschis o anchetă penală în acest incident, dar până în prezent nimeni nu a fost pus sub acuzare.

                Utilizarea medicinală a zmeurii: Beneficiile și proprietățile terapeutice

                Zmeura, cunoscută științific sub numele de Rubus idaeus, este apreciată nu doar pentru gustul său dulce și aromat, ci și pentru multiplele sale proprietăți medicinale. Utilizată de secole în medicina tradițională, zmeura oferă o gamă largă de beneficii pentru sănătate, datorită compoziției sale bogate în vitamine, minerale și antioxidanți.

                Compoziția Nutrițională a Zmeurii

                Zmeura este o sursă excelentă de vitamine și minerale esențiale. Printre cele mai notabile sunt:

                Vitamina C: Un puternic antioxidant care contribuie la protecția celulelor împotriva stresului oxidativ și la întărirea sistemului imunitar.

                Vitamina K: Importantă pentru coagularea sângelui și sănătatea oaselor.

                Fibre Dietetice: Ajută la menținerea sănătății digestive și la reglarea nivelului de zahăr din sânge.

                Mangan și Magneziu: Esențiale pentru funcționarea enzimelor și sănătatea oaselor.

                Beneficiile medicinale ale zmeurii

                Antioxidant și Antiinflamator:

                Zmeura este bogată în antioxidanți precum quercetina și acidul ellagic, care ajută la combaterea inflamației și la protejarea celulelor împotriva daunelor oxidative. Consumul regulat de zmeură poate reduce riscul de boli cronice, cum ar fi bolile de inimă și cancerul.

                 

                Sănătatea Cardiovasculară:

                Fibrele și potasiul din zmeură contribuie la menținerea sănătății inimii, ajutând la reducerea tensiunii arteriale și la îmbunătățirea circulației sângelui. Antocianinele, pigmenți responsabili pentru culoarea roșie a zmeurii, au fost de asemenea legate de reducerea riscului de boli cardiovasculare.

                 

                Sistemul Digestiv:

                Fibrele dietetice din zmeură sprijină sănătatea digestivă prin promovarea tranzitului intestinal și prevenirea constipației. De asemenea, ajută la menținerea unui microbiom intestinal sănătos.

                 

                Gestionarea Diabetului:

                Zmeura are un indice glicemic scăzut, ceea ce o face un fruct ideal pentru persoanele cu diabet. Fibrele din zmeură ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge și la îmbunătățirea sensibilității la insulină.

                 

                Sănătatea Oculară:

                Antioxidanții precum luteina și zeaxantina din zmeură protejează ochii împotriva degenerescenței maculare și a altor afecțiuni oculare legate de vârstă.

                 

                Utilizări tradiționale și moderne

                În medicina tradițională, frunzele de zmeură sunt adesea folosite pentru a prepara ceaiuri care ajută la ameliorarea simptomelor menstruale și la facilitarea nașterii. Extractul de frunze de zmeură este considerat util pentru tonifierea mușchilor uterini și pentru reducerea durerii asociate cu travaliul.

                 

                În prezent, zmeura este inclusă în numeroase suplimente alimentare și produse cosmetice datorită proprietăților sale antioxidante și antiinflamatorii. De asemenea, este utilizată în dietele de detoxifiere și în programele de slăbire datorită conținutului său scăzut de calorii și capacității de a promova sațietatea.

                 

                Zmeura este un fruct extraordinar, cu numeroase beneficii pentru sănătate. De la protecția împotriva bolilor cronice la sprijinirea sănătății digestive și cardiovasculare, zmeura reprezintă un adevărat dar al naturii. Incluzând zmeura în dieta zilnică, ne putem bucura nu doar de gustul său delicios, ci și de multiplele sale proprietăți terapeutice.

                Atenție cât stăm la plaja!

                Statul prelungit la soare pe plajă poate avea efecte nocive asupra sănătății. Expunerea excesivă la razele ultraviolete (UV) poate duce la arsuri solare severe.

                Aceste arsuri cresc riscul de cancer de piele, inclusiv melanomul, cea mai periculoasă formă. De asemenea, razele UV pot provoca îmbătrânirea prematură a pielii, ducând la apariția ridurilor și a petelor pigmentare. Deshidratarea este un alt risc asociat expunerii îndelungate la soare, deoarece corpul pierde lichide prin transpirație.

                În plus, expunerea prelungită poate provoca insolație, o afecțiune gravă caracterizată prin temperatură corporală crescută și simptome precum dureri de cap, greață și confuzie. Pe lângă efectele asupra pielii, ochii pot suferi și ei din cauza expunerii directe la soare. Razele UV pot cauza afecțiuni oculare precum cataracta și degenerescența maculară. Este esențial să folosim protecție solară adecvată, cum ar fi cremele cu factor de protecție solară (SPF) ridicat.

                Purtarea pălăriilor și a ochelarilor de soare cu protecție UV este la fel de importantă. De asemenea, trebuie să evităm expunerea directă la soare în orele de vârf, între 10:00 și 16:00.

                Chiar și în zilele noroase, razele UV pot afecta pielea, așa că protecția rămâne necesară. Consumul adecvat de apă ajută la prevenirea deshidratării.

                Conștientizarea acestor pericole ne poate ajuta să ne bucurăm de timpul petrecut pe plajă în siguranță. Prevenția este cheia pentru a evita problemele de sănătate cauzate de expunerea excesivă la soare.

                Kilroy Was Here: Legenda care a cucerit lumea

                „Kilroy Was Here” este un mesaj simplu, dar profund, care a devenit un simbol al prezenței americane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Gravura sa discretă în Memorialul Național de Război din Washington, DC, rămâne un omagiu adus unei legende care a captivat imaginația unei întregi generații.

                Pentru cei născuți între 1913 și 1950, Kilroy este o figură bine cunoscută. Însă, pentru generațiile mai tinere, Kilroy este un capitol fascinant din istoria americană. În 1946, American Transit Association a organizat un concurs național prin programul său de radio „Speak to America” pentru a găsi adevăratul Kilroy, oferind un premiu remarcabil: un vagon de tramvai. Aproape 40 de bărbați au revendicat acest titlu, dar doar James Kilroy din Halifax, Massachusetts, a avut dovezi concrete.

                James Kilroy era un muncitor de 46 de ani la șantierul naval Fore River din Quincy în timpul războiului. El era responsabil cu verificarea numărului de nituri montate pe nave, o sarcină esențială având în vedere că nituitorii erau plătiți pe bucată. Pentru a preveni dubla numărare a niturilor, Kilroy folosea cretă semi-cerată pentru a marca blocurile de nituri verificate. Însă, când își termina tura, nituitorii ștergeau marcajele pentru a încasa plata dublă.

                Realizând problema, Kilroy a început să adauge mesajul „KILROY WAS HERE” alături de verificarea sa, împreună cu o schiță a unui personaj cu nasul lung care privea peste un gard. Acest lucru a împiedicat nituitorii să mai șteargă marcajele.

                Din cauza ritmului rapid în care navele erau livrate în timpul războiului, marcajele lui Kilroy nu au fost acoperite cu vopsea și au ajuns să fie văzute de mii de militari care îmbarcau pe aceste nave. Mesajul său a rezonat cu trupele, care au început să-l răspândească în toată Europa și Pacificul de Sud. Înainte de sfârșitul războiului, „Kilroy” fusese peste tot, de la Berlin la Tokyo.

                Trupele americane au transformat „Kilroy Was Here” într-o glumă internă, plasând graffiti-ul în cele mai improbabile locuri, de la vârfurile munților la monumentele celebre. Legenda spune că a fost chiar scris pe vârful Everestului, Statuia Libertății, sub Arcul de Triumf și în praful de pe Lună.

                Un moment notabil în istoria lui Kilroy a avut loc în 1945, la Conferința de la Potsdam. O toaletă construită special pentru Roosevelt, Stalin și Churchill a avut prima utilizare de către Stalin, care a ieșit și a întrebat: „Cine este Kilroy?” Acest moment a consolidat și mai mult legenda în conștiința publică.

                Pentru a-și dovedi autenticitatea în 1946, James Kilroy a adus oficiali din șantierul naval și câțiva nituitori. A câștigat tramvaiul promis, pe care l-a oferit celor nouă copii ai săi ca un cadou de Crăciun, transformându-l într-un loc de joacă în curtea familiei din Halifax, Massachusetts.

                 

                Ceremonie pentru celebrarea Drapelului Național

                  Garnizoana Bacău, în colaborare cu Unitatea Administrativ-Teritorială Bacău, a organizat miercuri o ceremonie militară și religioasă dedicată Drapelului Național, simbol suprem al unității și identității naționale românești.

                  Evenimentul a adus împreună oficialități locale, militari și cetățeni pentru a celebra drapelul, care reprezintă un liant al trecutului, prezentului și viitorului poporului român. Ceremonia a subliniat importanța istorică și simbolică a drapelului, evidențiind rolul său în unirea și identificarea românilor pretutindeni.

                  În încheierea ceremoniei, aeronavele IAR-99 Șoim și IAR-330 SOCAT ale Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au survolat zona, prezentând onorul din aer, oferind un spectacol aerian apreciat de toți cei prezenți.

                  Cuvintele lui Alexandru Ioan Cuza au răsunat în cadrul evenimentului, subliniind semnificația profundă a drapelului: „Steagul e România, acest pământ binecuvântat al patriei, stropit cu sângele străbunilor noștri și îmbelșugat cu sudorile muncitorului. El este familia, casa în care s-au născut părinții și unde se vor naște copiii voștri.

                  Steagul e întotdeauna trecutul, prezentul și viitorul tării: întreaga istorie a României”. Ceremonia a fost un prilej de reflecție asupra valorilor naționale și un omagiu adus eroilor care au contribuit la formarea și apărarea României moderne.

                  Ziua Drapelului României celebrată pe Vârful Șandru de jandarmii montani din Bacău

                  Cu ocazia Zilei Drapelului României, jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au marcat evenimentul printr-o ceremonie specială, arborând drapelul național pe Vârful Șandru, situat la altitudinea de 1640 de metri.

                  Drapelul, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității naționale, ne amintește de eroii neamului și de valorile care i-au inspirat pe români de-a lungul istoriei. Acest gest simbolic de arborare a drapelului pe Vârful Șandru subliniază respectul și recunoștința față de tradițiile și sacrificiile care au definit poporul român.

                  „Ne bucurăm că am avut această misiune nobilă și că în această zi importantă drapelul tricolor flutură la înălțime. Pentru noi este un sentiment aparte, un act de onoare pe care îl săvârșim de Ziua Drapelului Național,” a declarat unul dintre jandarmii montani prezenți la eveniment.

                  Prin această acțiune, jandarmii montani din Bacău au dorit să aducă un omagiu simbolurilor naționale și să întărească legătura dintre cetățeni și valorile fundamentale ale României. Arborarea drapelului pe Vârful Șandru reprezintă un moment de mândrie și patriotism pentru toți cei implicați și pentru comunitatea locală.

                  Peste 900 de burse acordate lunar de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în semestrul al II-lea

                  În semestrul al II-lea al anului universitar 2023-2024, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a acordat lunar un total de 903 burse, în cuantum variind de la 900 lei până la 3200 de lei, după cum urmează:

                  La studii universitare de licență au fost acordate 666 de burse (dintre care 260 sunt burse sociale și 406 sunt burse de performanță), în valoare totală de 680.600 lei pe lună.

                  La studii universitare de master, numărul total al burselor este 174 (48 de burse sociale și 126 de burse de performanță), în valoare totală de 181.800 lei pe lună.

                  Sunt acordate astfel, pentru studenții de la programele de studii de licență și master, 840 de burse, însumând 862.400 lei pe lună.

                  La Școala Doctorală a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău au fost acordate burse pentru studenții doctoranzi în valoare totală de 19.200 lei lunar.

                  Senatul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a aprobat și 32 de burse sportive și o bursă specială, în valoare totală de 29.700 lei, precum și 24 de burse de practică/formare/ perfecționare, fiecare în valoare de 900 lei.

                  Pentru anul universitar 2024-2025, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a aprobat un număr mai mare de burse, cu o valoare totală de aproximativ 1.000.000 lei.

                  Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău sprijină în mod substanţial studenţii de la toate ciclurile de studii universitare (licenţă, master, doctorat), care participă la mobilităţi internaţionale – adevăraţi ambasadori ai Universităţii noastre în Europa – în cadrul programului Erasmus+ şi în alte proiecte naţionale sau internaţionale, de dezvoltare instituţională și de cercetare ştiinţifică. Astfel, Universitatea susţine studenţii Erasmus+ prin acordarea unor burse de mobilitate în cuantum de 1100 lei pentru fiecare lună de mobilitate şi a decontat deplasarea celor 21 de studenţi participanţi la noile tipuri de mobilităţi de studiu de scurtă durată din cadrul celor 4 Programe Intensive Mixte (Blended Intensive Programme), derulate la universităţi din Belgia, Finlanda şi Portugalia. În cadrul programului Erasmus+, Primăria Bacău sprijină (prin decontarea cheltuielilor de transport) studenţii care au domiciliul în municipiul Bacău, iar Consiliul Județean Bacău îi sprijină, în același mod, pe cei care locuiesc în judeţul Bacău.

                  Pentru anul universitar 2024-2025, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău are în derulare un număr de 141 acorduri Erasmus+ cu universităţi partenere din 33 de ţări (Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Croaţia, Danemarca, Egipt, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Indonezia, Liban, Lituania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Africa de Sud, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Spania, Ucraina, Ungaria, Tunisia, Turcia). Aceste acorduri, în valoare totală de 317.680 euro, oferă mobilităţi pentru un număr de 67 studenţi. Mobilităţi pentru studenţi, cadre didactice şi personal administrativ sunt disponibile şi în cadrul altor colaborări, realizate în cadrul proiectelor aflate în implementare la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

                  Cel mai mare mall din lume: Dream Plaza

                  Imaginați-vă un loc atât de vast încât v-ar lua o săptămână să explorați fiecare colț și crăpătură. Bine ați venit la Dream Plaza, un colos arhitectural întins pe aproape 200 de acri de teren, echivalentul a aproximativ 110 terenuri de fotbal standard. Situat în inima orașului Wuhan, China, această capodoperă stă mărturie ingeniozității umane, fiind construită cu o investiție impresionantă de 2 miliarde de dolari pe parcursul a șase ani.

                  Dream Plaza se înalță pe nouă etaje deasupra solului și pătrunde patru niveluri subterane, fiind un gigant al opulenței comerciale. Cu 8.000 de locuri de parcare, 47 de lifturi expres și 196 de scări rulante care transportă fără efort vizitatorii prin coridoarele sale labirintice, conveniența este primordială în acest paradis al cumpărătorilor. Dar Dream Plaza nu înseamnă doar cumpărături.

                  Pe lângă dimensiunea sa impresionantă, acesta este un adevărat utopie de recreere și lux, proiectat cu meticulozitate pentru a promova legăturile familiale. Fațada sa futuristă, care seamănă cu cifra opt aurită când este privită de sus, emană o atmosferă de sofisticare și eleganță avangardistă. Întinsul său vast găzduiește o varietate de buticuri, restaurante gourmet, cinematografe și centre de divertisment pentru a satisface nevoile publicului.

                  Dream Plaza este locul unde vă puteți satisface orice capriciu și fantezie. Pentru cei tineri și pentru cei care se simt tineri, există chiar și o pârtie de schi interioară care îi așteaptă.

                  Atragând mulțimi de vizitatori din toate colțurile lumii, Dream Plaza pulsează de energie, primind peste 200.000 de vizitatori zilnic.

                   

                  Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri – 26 iunie 2024

                    Începând din 1987, în fiecare an, la data de 26 iunie se celebrează Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri, zi decisă de Adunarea Generală a ONU din 7 decembrie 1987, ca o expresie a implicării acestei organizaţii cu scopul de a face cunoscută nevoia de cooperare între state și atingerea unui obiectiv comun: o comunitate internațională fără consum abuziv de droguri.

                    Cu acest prilej, Organizaţia Naţiunilor Unite atrage atenţia opiniei publice şi guvernelor din întreaga lume faţă de o stringentă şi actuală problemă de sănătate publică – consumul de droguri.

                    Acțiunile organizate la nivel mondial în acest an, pun accent pe faptul că politicile eficiente trebuie să se bazeze pe dovezi, cercetare, respect față de drepturile omului, compasiune și o înțelegere deplină a implicațiilor sociale, economice și a efectelor abuzului de droguri asupra sănătății. Provocările aduse de abuzul și traficul ilicit de droguri nu pot fi rezolvate decat prin eforturi comune depuse la nivel mondial, cu scopul de a contribui la creșterea gradului de conștientizare al populației referitor la aceasta problematica.

                    Consumul de droguri ilicite determină probleme grave de sănătate – dependența de drog, care modifică percepția propriei persoane și a realitații din jur, schimbând modul de a simți, a gândi și comportamentul, modificând astfel capacitatea individului de a lua decizii și de a rezolva probleme. Totodata, consmul de droguri determina apariția unor boli ale inimii și aparatului respirator. Efectele negative asupra sănătății variază în funcție de tipul de droguri consumate, dozele utilizate precum și frecvența utilizării. Consumul de droguri crește riscul de contractare a unor boli infecțioase, precum HIV, hepatită B și hepatită C în situația în care drogurile sunt administrate folosind in comun aceleași seringi și/sau relatii sexuale neprotejate. Tinerii sunt cei mai vulnerabili la consumul de droguri.

                    Zeci de milioane de oameni din întreaga lume suferă din cauza afecțiunilor cauzate de consumul de droguri, deoarece acestea pot afecta pe oricine, fie direct prin consum, fie indirect, prin impactul asupra familiilor, comunităților, instituțiilor și afacerilor. De asemenea, consumul de droguri duce si la aparitia fenomenului violenței și la consecințele acesteia.

                    Disponibilitatea drogurilor rămâne ridicată la nivelul tuturor tipurilor de substanțe, iar amploarea și complexitatea producției de droguri ilegale în Europa continuă să crească. În Raportul mondial privind drogurile al Națiunilor Unite din 2023 se estimează că în anul 2021, la nivel mondial, una din 17 persoane cu vârsta de peste 15 ani a utilizat în ultimul an o substanță ilegală, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 23% în ultimii zece ani.

                    Potrivit Raportului Național privind Situația Drogurilor din 2022 realizat de Agenția Națională Antidrog, în România, aproximativ 10,7% dintre persoanele cu vârsta între 15-64 de ani au consumat cel puțin un tip de drog ilicit de-a lungul vieții, iar 6% au consumat în ultimul an. S-a observat o pondere mai mare a consumului de-a lungul vieții la populația tânără cu vârsta între 15-34 de ani, în comparație cu populația generală.

                    Eforturile de combatere a abuzului de droguri în România includ programe de reducere a riscurilor, inițiative de prevenire și acțiuni sporite de aplicare a legii care vizează traficul de droguri. Aceste eforturi urmăresc să abordeze atât consecințele asupra sănătății, cât și pe cele sociale ale consumului de droguri în țară.

                    Întrucât problema mondială a drogurilor afectează milioane de oameni, combaterea piețelor ilicite de droguri necesită solidaritate globală, cooperare și construirea consensului între decidenți la nivel internațional.

                    Costel Enache (FC Bacău): „România nu pierde cu Slovacia!”

                    Antrenorul care i-a pregătit la naționalele de juniori pe Radu Drăgușin, Dennis Man, Ianis Hagi sau Darius Olaru „vede” reprezentativa tricoloră calificându-se în „optimile” campionatului European

                    Toți ochii pe România- Slovacia. Meciul care poate și trebuie să ne ducă în „optimi” la Euro 2024. Meciul unei națiuni. Și, firește, al unei generații: „Generația de suflet”. Antrenorul divizionarei C FC Bacău, Costel Enache cunoaște această generație cu mult înainte ca ea să devină „de suflet”. Tehnicianul în vârstă de 51 de ani i-a avut sub ochi și sub comandă, la naționalele de juniori ale României, pe mai mulți componenți ai reprezentativei care se pregătește să facă în această seară, de la ora 19.00, pasul către optimile de finală ale Campionatului European din Germania. De la Radu Drăgușin la Dennis Man, de la Valentin Mihăilă la Ianis Hagi, de la Florinel Coman la Darius Olaru, cu toții au trecut prin mâinile lui Costel Enache.

                    „Am lucrat cu o bună parte din lotul pe care îl avem la Euro 2024 și sunt mândru că am avut această oportunitate. Sunt băieți admirabili, cu care țin legătura”, mărturisește, antrenorul FC Bacău, emoționat la evocarea unor flashuri din trecut: „Prima acțiune tricoloră la care a participat Dennis Man a fost un amical cu Moldova, la Piatra Neamț. Am avut șansa să fiu primul antrenor de lot național al lui Radu Drăgușin, în calitate de selecționer al reprezentativei U15 la care evoluau cei născuți în 2002.

                    Încă de la bun început mi-am zis că acest copil are o aură aparte, iar personalitatea și curajul său mi s-au părut impresionante în momentul în care a ținut să joace un meci de juniori contra Norvegiei deși avea două coaste rupte. Pe Darius Olaru, de exemplu, l-am remarcat la un meci de juniori dintre Gaz Metan și Viitorul Cluj. Iar pe Rațiu l-am văzut prima dată pe viu la o acțiune scouting în Spania, organizată de Federație pentru copiii născuți în 1998. Apropo de asta, departamentul de scouting al FRF are un merit esențial în descoperirea și monitorizarea juniorilor susceptibili de a fi selecționați la loturi”.

                    Costel Enache se ferește să dea pronosticuri exacte pentru partida din această seară, de la Frankfurt. „Vede” însă naționala lui Edward Iordănescu în „optimi”: „Tot ce pot spune este că România nu va pierde cu Slovacia și se va califica. Am încredere în selecționer și în jucători și, în plus, mizez pe aportul fantastic al suporterilor noștri prezenți în număr covârșitor la meciurile României la Euro.”. Fostul selecționer al loturilor de juniori ale României laudă parcursul de până acum al „tricolorilor” la Euro:

                    Cu Ucraina a fost un meci de referință. Iar împotriva Belgiei mi-a plăcut faptul că, deși conduși încă din start, nu am cedat, dovadă că în repriza secundă ne-am creat mai multe situații din care am putut egala”. Și o apreciere generală a competiției: „Au dispărut individualitățile. Organizarea și calitatea fizică fac diferența”. Costel Enache și-ar fi dorit să fie prezent în Germania, la jocurile foștilor săi elevi:

                    „Luasem în calcul varianta de a vedea măcar un meci la fața locului, însă au primat responsabilitățile profesionale și familiale. Cum fiul meu susține zilele acestea examenul de Bacaluareat, am preferat să fiu lângă el el, pentru a-l susține, mai ales că în mare parte din an nu am timpul necesar pentru a mă dedica, așa cum mi-aș dori, familiei. Dar voi fi cu sufletul alături de naționala noastră mare”.

                    Prin urmare, hai România! „Doamne-ajută! Hai România!”, este (și) scandarea lui Costel Enache, care nu uită să adauge: „Și hai FC Bacău!”.

                    Program Grupa E

                    Slovacia- România (Frankfurt, 26 iunie, ora 19.00)- PRO TV

                    Ucraina- Belgia (Stuttgart, 26 iunie, ora 19.00)- Pro Arena

                    Rezultate înregistrate până acum în grupa E: România- Ucraina 3-0, Bekgia- Slovacia 0-1, Slovacia- Ucraina 1-3, Belgia- România 2-0.

                     

                    Clasament grupa E

                    1 România              2              1              0              1              3-2              3p.

                    2 Belgia               2              1              0              1              2-1              3p.

                    3 Slovacia              2              1              0              1              2-2              3p.

                    4 Ucraina              2              1              0              1              2-4              3p.

                     

                    Posibilii adversari ai României în optimile de finală

                    Locul 1 în grupă – putem juca fie cu Olanda, fie cu Slovenia.

                    Locul 2 în grupă- vom înfrunta sigur Franța.

                    Locul 3 în grupă- vom juca împotriva Spaniei sau a Angliei.

                    Ministrul Mediului anunță semnarea acordului de mediu pentru 51 de kilometri de drum expres între Bacău și Piatra Neamț

                    Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat astăzi semnarea acordului de mediu pentru construcția a 51 de kilometri de drum expres care va lega municipiile Bacău și Piatra Neamț. Acest proiect de infrastructură rutieră reprezintă un pas important pentru dezvoltarea regiunii Moldovei, o zonă cu o mare nevoie de drumuri moderne pentru a facilita atât transportul local, cât și turistic.

                    „Mă bucur că putem anunța un nou proiect de amploare, care va dezvolta infrastructura rutieră din zona Moldovei, unde este atât de mare nevoie de drumuri, atât pentru transportatori, cât și pentru localnici sau pentru cei care doar tranzitează zona, către destinații turistice,” a declarat Mircea Fechet.

                    Semnarea acordului de mediu, care a avut loc la sediul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), nu doar că asigură faptul că proiectul va intra în curând în faza de construcție, ci garantează și protecția ariilor naturale de interes comunitar din vecinătate. Aceste zone găzduiesc numeroase specii de faună, iar măsurile incluse în acord sunt menite să minimizeze impactul lucrărilor asupra acestor habitate.

                    Drumul expres va traversa localitățile Săucești, Berești-Bistrița, Itești, Racova și Blăgești din județul Bacău, precum și unitățile administrativ-teritoriale Cândești, Costișa, Rediu, Borlești, Podoleni, Zănești, Roznov, Săvinești, Dumbrava Roșie și Piatra Neamț din județul Neamț.

                    Faraoani: O persoană a căzut într-o fântână

                      În cursul zilei de ieri, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Faraoani, sat Faraoani, pentru salvarea unei persoane căzută într-o fântână de aproximativ 18 m adâncime.

                      La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de stingere și o autospecială de muncă operativă. În urma recunoașterii, s-a constituit dispozitiv de salvare pentru extragerea victimei.

                      Astfel, cu ajutorul echipamentelor pentru alpinism, persoana a fost extrasă la suprafață.

                      Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ prezent la fața locului, în vederea transportului către unitatea spitalicească.