Acasă Blog Pagina 4324

Volei feminin/ Stiinta tinteste eventul

Sa vina (si) Cupa in Bacau!

Se stie: invingatoarele iau totul. Iar Stiinta Bacau este o adevarata invingatoare. Asa ca, dupa câstigarea titlului de campioana la volei feminin, formatia antrenata de Florin Grapa vrea sa aduca in Bacau si Cupa României. Trofeul va fi pus in joc la Craiova, acolo unde sâmbata si duminica se vor desfasura semifinalele, respectiv finala competitiei. Alaturi de Stiinta, lupta pentru câstigarea Cupei, vice-campioana din acest an, Dinamo Bucuresti, Tomis Constanta si CSM Bucuresti. Tragerea la sorti a semifinalelor va avea loc vinerisi, evident, toate cele trei „mari”, Stiinta, Dinamo si Tomis isi doresc sa intâlneasca CSM-ul din Bucuresti, o adevarata carne de tun dupa plecarea „stranierelor” Popova, Medved, Fonke si Karakasheva. „E adevarat, ar fi mult mai usor daca am cadea cu CSM Bucuresti, insa, indiferent de ce ne vor harazi sortii, vrem sa câstigam Cupa. Ne dorim foarte mult realizarea eventului, chiar daca nu vom conta la Craiova pe Kremena Kamenova”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa. Accidentata la glezna, Kamenova va fi inlocuita, cel mai probabil, de „centrul” Alexandra Sobo, care a mai evoluat ca tragatoare secunda in sezonul competitional precedent. Lotul Stiintei va pleca spre Craiova astazi, dupa festivitatea de premiere organizata de Consiliul Local Bacau si in cadrul careia profesorilor Vasile Ghenadi si Florin Grapa li se va decerna titlul de cetatean de onoare. Se stie, doar: invingatorii iau totul. Titlul de campioni, pe cel de cetateni de onoare si, bineinteles, Cupa României!

Supliment culinar in penitenciar: bucati de metal si sticla

    Un detinut din Penitenciarul Bacau a ales o cale periculoasa pentru a scapa macar pentru câteva ore de detentie. Tânarul de 19 ani a inghitit mai multe obiecte metalice si sticla sparta. A fost transportat la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. Dupa ce i s-a acordat asistenta medicala la Urgente, detinutul a fost trimis inapoi in penitenciar.

     

    Concert de promenada pentru bacauani

      Garnizoana Bacau pregateste o surpriza pentru bacauani. Institutia asteapa cetatenii orasului in Parcul Trandafirilor unde va avea loc un concert de promenada, sustinut de Muzica Militara a Garnizoanei,i n foisor. Intregul spectacol sustinut si de Primaria Municipiului Bacau si este programat duminica, 28 aprilie, cu incepere de la ora 12.30. Locotenet colonel Adrian Plotogea, ofiter cu informarea si relatii publice a Garnizoanei, a declarat ca manifestarea este dedicata Sarbatoririi Floriilor. Evenimentul marcheaza si reluarea unor manifestari traditionale, intrerupte temporar de absenta muzicii militare din garnizoana. Asadar, publicul bacauan este asteptat sa retraiască atmosfera concertelor militare de altadata, duminica, in Parcul Trandafirilor.

      Colocviu in limba franceza la Universitatea Bacau

        Vineri, 26 aprilie, incepând cu ora 10.00, in amfiteatrul „Dumitru Alistar” (C2) al Facultatii de Litere vor incepe lucrarile editiei a 8-a a Colocviului international „Le plaisir de dire/d’ouïr, le plaisir d’écrire/de lire” organizat de grupul de cercetare „Espaces de la fiction”, colectiv afiliat Centrului de cercetare al formelor discursive contemporane (INTERSTUD) de la Universitatea „Vasile Alecsandri”. Tema din acest an, centrata, asa cum o sugereaza si titlul, pe placerea lecturii, a scrisului si a cuvântului rostit, se bucura de colaborarea unor reputati profesori si cercetatori de la cercetatori de la Scoala Normala Superioara din Paris, Universitatea Paris 3, Universitatea Paul Valéry, Montpellier 3, Institutului de Stiinte ale Educatiei din Bucuresti, Scolii Normale de Limbi Straine a Universitatii Nationale din Ha Noi, Vietnam. Un numar de peste 20 de invitati de la aceste prestigioase institutii de invatamânt superior din Franta, precum si din Austria, Belgia, Turcia, România, isi vor prezenta, in cele doua zile ale colocviului, cele mai recente reflectii in domeniul limbii si literaturii franceze si francofone, al analizei discursului argumentativ, didactic, teatral.

        Restituirea taxei auto se poate cere in instanta

          Si in acest an, Ministerul Mediului a alocat o mare parte din incasarile de la Fondul de Mediu pentru restituirea taxei de prima inmatriculare românilor care au actionat in instanta statul in acest sens si au câstigat. Pentru aceasta, a stabilit si o procedura clara de restituire. Practic, directiile de finante sunt cele care stabilesc diferentele de sume de restituit, iar daca se stabileste un prejudiciu, acesta trebuie restituit solicitantului in 45 de zile de la data inregistrarii cererii. In acest caz, insa, de la intrarea in vigoare a noii taxe, multi au fost cei care au intrebat de documentele necesare, putini insa cei care se si incadreaza sa primeasca banii inapoi direct de la Finante. O alta cale de recuperare a sumelor este un proces. Cei care se adreseaza instantei, nu doar ca vor primi diferenta, ci intreaga suma platita, plus dobânda aferenta calculata de la expirarea termenului de 45 de zile de la depunerea cererii de restituire si cheltuielile de judecata efectuate cu procesul. In acest caz, legea nu prevede un termen strict in care se pot restitui sumele, ci imediat ce se primeste hotarârea instantei de judecata. Intreaga procedura este mare consumatoare de timp, de aproximativ 2-12 luni, in functie de instanta judecatoreasca competenta in solutionarea cauzei si de numarul de dosare aflate pe rolul acesteia. Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Administratia Fondului de Mediu au restituit, în primul trimestru, din taxa auto, circa 161 milioane de lei celor care au câstigat în instanta dreptul de recuperare a sumelor achitate, potrivit datelor celor doua institutii. Timbrul de mediu a intrat in vigoare la 15 martie. Acesta va fi platit o singura data, la prima inmatriculare pe piata din România sau la prima transcriere, dar nu si in cazul mostenirilor sau partajelor. Timbrul este calculat în principal în functie de emisia de CO2.

          Restituirile au fost mai putin de zece, aceasta pentru ca numai in anumite conditii, solicitantii se incadreaza sa primeasca banii de la noi. In cele mai multe cazuri, solicitarile vin direct la Trezorerie, imediat dupa ce solicitantii au câstigat un proces in instanta, in acest sens”, a declarat Adrian Anghel, purtatorul de cuvânt al Directiei de Finante Bacau.

          153 de cazuri la Urgente

            Numai intr-o singura garda, medicii de la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau au asigurat servicii medicale pentru 153 de persoane. Cazuistica a fost diversa – de la boli respiratorii si digestive, pâna la agresiuni, tentative de suicid si diferite traumatisme. Un barbat de 57 de ani din Huruiesti, victima unui accident rutier, a fost internat la Sectia Ortopedie dupa ce a fost diagnosticat cu policontuzii si traumatism picior stâng, iar un alt pacient, de 43 de ani, din Bacau, a ajuns tocmai in sectia Psihiatrie, dupa ce a incercat sa-si ia zilele prin automutilare.

            1,2 milioane euro, finantare UE

              Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara „Euronest” a initiat constiturea unui cluster inovativ de IT&C la nivelul Regiunii Nord-Est, care se raliaza tipului de cooperare in cadrul regiunilor, promovat de Strategia UE 2020. Scopul este implementarea unor proiecte cu finantare din fonduri europene nerambursabile. Primul ar urma sa fie depus pe POC CCE – „Sprijin pentru integrarea intreprinderilor in lanturile de furnizori sau clustere”. Proiectul poate viza transferul de tehnolgie, formarea profesionala, participarea la târguri etc., valoarea maxima fiind de 1,2 milioane de euro. In ultimii patru ani, judetul Bacau a obtinut 10 autospeciale si 5 ambulante de tip SMURD, in calitate de membru fondator al ADI Euronest.

              Alexandru Zub conferentiaza in Bacau

                Academicianul Alexandru Zub, de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iasi, va fi, mâine, oaspetele Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, unde va sustine conferinta stiintifica „Intelectualii si formarea României moderne”. Alexandru Zub a scris peste 30 de carti, a editat 11 volume sau serii si a coordonat alte 14. Manifestarea face parte din programul „Conferintele stiintifice ale Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” si este organizata in parteneriat cu Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Filiala Bacau a Societatii de Stiinte Istorice din România si Fundatia Cultural-Stiintifica „Iulian Antonescu” .

                Inselati prin telefon

                  De câteva luni, politistii bacauani incearca sa prinda niste infractori care inseala, prin diferite metode, persoane, in special in vârsta, atât din mediul urban cât si din rural, prin telefon. In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit ca acestia folosesc ca tehnici de comunicare fie telefonia directa, fie sms sau posta electronica. Pe de o parte, abonatului i se aduce la cunostinta faptul ca a câstigat un premiu atractiv (sume de bani, un telefon mobil performant, un autoturism), iar pentru a intra in posesia premiului, „fericitul câstigator” este indrumat sa formeze un numar de telefon, de unde i se recomanda depunerea unei sume de bani intr-un cont, achitarea unei taxe de curierat sau achizitionarea mai multor cartele telefonice pentru care trebuie sa comunice codul de reincarcare si seria, fie primeste un mesaj de la un fals avocat din care rezulta faptul ca o ruda apropiata a fost victima unui accident rutier, in tara sau strainatate, iar pentru cheltuieli medicale sau pentru a se realiza o buna comunicare cu privire la evolutia starii de sanatate este necesar sa vireze intr-un cont o anumita suma de bani sau sa incarce mai multe cartele telefonice. O a treia metoda este cea prin care abonatul este apelat telefonic de o persoana ce si-a declinat calitatea de functionar al Casei de Pensii Bacau care i-a comunicat despre aprobarea maririi pensiei. Pentru a primi acea „marire de pensie” si pentru a putea fi apelat pâna la clarificarea situatiei, acesta este indrumat sa transmita coduri pentru incarcarea telefonului mobil. De fiecare data infractorii au o atitudine foarte convingatoare, astfel ca isi determina victimele ca intr-un interval scurt de timp sa faca acele viramente. Victimele sunt pensionari majoritatea având varste intre 44 – 82 ani. Sumele cu care acestia sunt prejudiciati variaza intre 60 lei si 12.000 de lei. Se fac cercetari pentru prinderea lor. Totodata polititii recomanda prudenta in astfel de cazuri.

                  Noi termene pentru licitatiile publice

                    Guvernul vrea ca procedurile de atribuire a contractelor de achizitii publice sa fie mai rapide, astfel incât lucrarile sa se deruleze intr-un timp cât mai scurt. Din acest motiv, Guvernul a dat o ordonanta de urgenta prin care modifica termenele impuse anterior, prin OUG 34/2006. „S-a impus adoptarea de masuri care sa permita o accelerare a procedurilor de achizitie in vederea cresterii eficientei activitatii sectorului public. Principalele tipuri de proceduri de achizitie publica utilizate la atribuirea contractelor de valori medii si mari (licitatie deschisa, licitatie restrânsa, dialog competitiv si negociere cu publicarea anuntului) contin in structura lor mai multe etape obligatorii de a caror durata de derulare depinde si durata totala a procedurii. Tocmai aceste etape, si nu cele care depind de ofertanti sunt mari consumatoare de timp, de multe ori existând indicii clare care sa ateste existenta unei tergiversari nejustificate a momentului adoptarii deciziei finale de catre comisia de evaluare”, se arata in comunicatul remis de Guvern. Astfel, pentru licitatia deschisa, evaluarea ofertelor se va face in maximum 35 de zile. Pentru licitatia restrânsa, selectarea candidatilor se va face in 15 zile, iar evaluarea ofertelor in 35 de zile. In cazul dialogului competitiv, preselectia se va face in 15 zile, dialogul in 120, evaluarea ofertelor in 35 de zile. In fine, in cazul negocierii cu publicare, preselectia candidatilor se va face in 15 zile si evaluarea in 35 de zile. Imbunatatirea legislatiei privind incheiarea contractelor de achizitii si modul de organizare a licitatiilor este un vechi deziderat al presedintelui CJ Bacau. „Aceste modificari legislative pot sa aduca o finalizare mai rapida a achizitiilor publice fie ca e vorba de fonduri europene, fie de bani locali”, a declarat Dragos Benea, optimist.

                    Andreea Gavrila

                    Silvia P.

                    Drumuri multe, bani putini!

                      „Avem obiective extrem de ambitioase!”

                      Drumurile judetene vor beneficia, anul acesta, mai mult de asfaltari decât de lucrari de intretinere. Asa preconizeaza, in acest moment, Valentin Palea, directorul SPJD Bacau. „Lista investitiilor nu este ambitioasa, ci extrem de ambitioasa, afirma seful SPJD. Speram sa incepem si sa finalizam cât mai multe obiective. Cam toate sunt importante si au un trafic insemnat in zona respectiva.” Lista cuprinde reabilitarea si modernizarea DJ 119 Dumbrava – Gura Vaii, DJ 207 F Siretu – Serbesti, DJ 252 C Tatarasti – Corbasca, DJ 243 B Praja – Stanisesti, DJ 252 A/DJ 252 B Milestii de Sus – Racatau si DJ 252 B – DJ 252 D Gioseni. Cea mai mare lucrare va fi modernizarea tronsonului Praja- Motoseni – Stanisesti, care va costa 35.304.000 lei, urmata de Dumbrava – Gura Vaii, care se apropie, conform estimarii, de 34.000.000 de lei. Intentiile sunt laudabile, dar banii, foarte putini. Pentru a realiza aceste investitii integral, SPJD Bacau are nevoie de 114.347.000 lei, dar are numai 3.000.000 de lei. „Cu ce vom primi din corectiile pe fonduri europene, vom avea cam 10 la suta din suma necesara, ceea ce ne pune intr-o postura destul de dificila, arata ing. Palea. In afara bugetului judetului, vrem sa accesam scheme de finantare guvernamentale, de tipul PNDI.”

                      Asfalt gaurit sau pietris?

                      SPJD Bacau mai are de realizat, in 2013, trei investitii in care CJ s-a asociat cu primariile: drumul „Aurului Negru” din Moinesti, realizat 80 la suta, str. Galean din Tg. Ocna si drumul din Pârjol, inca neincepute. Mai exista câteva obiective pentru care SPJD va incerca sa gaseasca bani: Filipeni – Bacau, Sarata- N. Balcescu, Stanisesti – Vultureni, Prajesti – Damienesti, Secuieni-Rosiori, Vultureni-Parincea. „Exista zone in care populatia ne cere sa scoatem asfaltul si sa punem pietris, daca nu asfaltam, sustine seful SPJD. E cazul DJ Gura Vaii – Onesti. Decât un asfalt gaurit, mai bine un drum balastat!” Valentin Palea arata ca reteaua administrata de SPJD (978 km) are „un nivel ridicat de modernizare”, fiind pe locul doi in Moldova, dupa Suceava, daca nu cumva pe primul. Lucrari de intretinere – reprofilare si scarificare – vor fi demarate in Beresti Bistrita, Filipeni, Letea Veche, Racaciuni-Pincesti.

                      Eclipsa partiala de luna, in rochie roz!

                        Complexul Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea” ii invita pe bacauani la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, joi seara, de la ora 21, ca sa vada o eclipsa de luna speciala. Discul Lunii va intra in conul de umbra al Pamântului, dar nu se va intuneca foarte tare. Eclipsa va incepe la 21,04 si se va incheia la ora 1,11. Cei care vor fi curiosi vor asista la un fenomen extraordinar, numit „luna roz”. Eclipsa partiala va putea fi observata din toata tara daca cerul va fi senin.

                        Au fost astupate gropile de pe trei drumuri nationale

                          Traficul rutier a revenit la normal, cel putin teoretic, pe trei portiuni importante de drumuri nationale din judet, supuse in ultimele zile unor lucrari de reparatii. Este vorba despre DN 11, intre kilometrii 90 si 125 (localitatile Poiana Sarata-Onesti), unde au fost programate reparatii asflatice intre 19 si 22 aprilie. De asemenea, este vorba despre DN 12A, intre kilometrii 38 si 100 (Ghimes-Târgu Ocna), unde s-au efectuat tot reparatii asfaltice. Al treilea drum este DN 12B, intre kilometrii 0 – 21 (localitatile Târgu Ocna – Slanic Moldova), unde intre 19 – 22 aprilie au fost programate reparatii la stratul asfaltic.

                          Ziua demisiilor

                            Dumitru Bontas si Bogdan Seto pleaca din Consiliul Judetean

                            Social-democratii Dumitru Bontas si Bodan Seto au demisionat din Consiliul Judetean (CJ) Bacau, urmând ca in locul lor sa fie promovati Carmen Dima si Codrut Enache. Noii consilieri vor fi validati in sedinta CJ din 26 aprilie. Primul a demisionat din motive de strategie, iar al doilea, din motive personale. „Am demisionat pentru ca trebuie sa las loc si celor tineri sa faca treaba in CJ, a declarat Dumitru Bontas. Eu am anuntat inca din momentul formarii noii echipe ca am sa incerc, usor-usor, sa ma retrag din schema.” Plecarea lui Dumitru Bontas aduce aminte de alta demisie, cea a lui Dumitru Braneanu, care a renuntat la functia de vicepresedinte al CJ Bacau, demisie despre care s-a spus ca tradeaza tensiuni intre generatii. „Nu exista tensiuni in partid, iar eu nu am nicio frustrare, a declarat Dumitru Bontas. Nici Dumitru Braneanu nu a fost fortat sa demisioneze. Acestea au fost intelegerile atunci când s-a facut strategia PSD pe patru ani”, a marturisit prof. univ. Bontas. Mult mai tânarul Bogdan Seto a afirmat ca demisia sa a fost o optiune personala: „Eu am mai declarat ca nu am planuri privind o cariera politica. Ramân acelasi om de partid si ma consider un bun coleg.” Bogdan Seto a precizat ca retragerea sa va permite altui social-democrat sa avanseze ierarhic si a tinut sa repete, in final, ca ramâne in partid: „Sunt dedicat PSD, dar am alte proiecte, administrative si personale. Asta nu exclude implicarea mea politica, am fost si ramân un om de stânga.”

                            Deputatul Valerian Vreme paraseste PDL

                            Deputatul Valerian Vreme si-a anuntat ieri demisia din Partidul Democrat Liberal si din toate functiile pe care le detinea, la mai putin de o luna dupa ce fusese numit lider interimar al organizatiei judetene a PDL. Vreme a precizat ca motivele care l-au determinat sa ia decizia sunt numeroase, dar principalul este ca nu se regaseste in proiectele propuse de noua conducere PDL, aleasa la recentul Congres. “Nu pot sa fiu intr-un partid care prin proiectele sale s-a dezis de Traian Basescu”, a spus deputatul Vreme, care a precizat ca si alti colegi din tara au intentii similare privind demisia, din acelasI motiv. Deputatul Vreme a mai spus ca in partid exista o stare de tensiune, generata de “spiritul revansard” al unor persoane care inca nu au transat disputele dintre taberele care s-au luptat pentru conducerea PDL, la congres. Valerian Vreme spune ca in viitor va activa ca deputat independent si nu a dat nici un indiciu despre traseul sau politic viitor. El a mai spus ca principalele sale preocupari sunt legate de rezolvarea problemelor din zona Onesti, unde are deja incepute mai multe proiecte alaturi de primarul Laurentiu Neghina. Valerian Vreme a acuzat modul in care unele organizatii judetene sunt favorizate si a dat exemplul organizatiei de la Suceava, unde se doreste crearea unei capitale regionale a partidului si unde au ajuns fonduri “inzecit mai mari decât la Bacau”. Cât a fost membru PDL, Valerian Vreme a obtinut calitatea de deputat, dar si pe cea de ministru al Comunicatiilor

                            Si Berca a parasit PDL

                            Si consilierul prezidential Gabriel Berca a demisionat ieri din PDL Bacau, dupa ce renuntase si la functia de conducere odata cu numirea sa la Cotroceni. Acesta a demisionat pentru ca nu poate accepta „blatul care se face cu stirea lui Gheorghe Flutur la organizatia bacauana, unde va fi pusa o conducere care este in intelegere cu USL”.

                            Silvia Patrascanu

                            Ovidiu Pauliuc

                            Andreea Gavrila

                            Mercurialul spagilor in Bacau

                              Profesori, politisti, medici si functionari au primit atentii

                              Politisti, medici, profesori sau functionari din judetul Bacau au fost reclamati ca au luat spaga, iar câteva anchete au fost declansate. Daca va numarati printre cei care au dat spaga sunteti vinovat ca intretineti coruptia. Asa suna teoria. In practica, daca nu este data din exces de zel, ca asa spune traditia, spaga este uneori un rau necesar, fara de care nu poate fi dat la o parte functionarul care blocheaza drumul petentului spre rezolvarea normala a unei probleme. Spertul poate fi reclamat nu neaparat la Procuratura sau Politie, dar si pe pagina de internet piatadespaga.ro, un site inaugurat relativ recent. Si nu doar datul spagii poate fi sesizat, dar chiar si cazurile in care bacauanii si-au rezolvat problemele administrative fara sa fi fost nevoiti sa bage bani in buzunarele functionarimii.

                              Spagi intre 50 lei si 1.000 euro

                              Din tot judetul Bacau au dat cu anonima 13 oameni. Plecând de la premisa ca petitiile online sunt adevarate, cei mai reclamati sunt politistii, dar cele mai mari sume s-au dat in domeniul medical si administrativ.Iata si câteva reclamatii ale bacauanilor: 100 lei unui conferentiar universitar doctor, de la o universitate bacauana, pentru a facilita promovarea unui examen; 50 lei unui politist intr-un caz de depasirea vitezei; 50 euro pentru evitarea unei amenzi primita pentru depasirea vitezei, la Sanduleni; 20 euro la Spitalul Onesti, 1.000 de euro la Primaria Margineni, pentru acordarea unui teren neretrocedat; 100 euro unui agent de la Serviciul Pasapoarte, pentru eliberarea unui pasaport nou; 1.000 lei unui medic pentru o operatie; 20 euro unui medic specialist (nu se spune pentru ce); 50 euro unui politist din Bacau; 200 lei unui politist pentru “uitat” sanctiunea pentru trecerea peste calea ferata fara bariere pe centura Bacaului peste o cale ferata uzinala fara asigurare prealabila.

                              „Nu am dat spaga!”

                              Exista si mentiunile bacauanilor care si-au rezolvat problemele fara sa dea spaga, de exemplu la Pancesti (achizitii publice, privatizari), Onesti (taxe fiscale), sau Bacau (politist care a refuzat spaga). Numarul mult mai scazut de reclamatii de la Bacau, in comparatie cu cel de la Bucuresti sau Cluj, de exemplu, nu inseamna ca suntem mai putini corupti. Pe lânga faptul ca populatia celorlalte doua localitati luate ca exemplu este mult mai mare, conteaza semnificativ si faptul ca acolo stau mai bine cu informatiile publice, inclusiv privind existenta acestui site de reclamatii, dar mai ales faptul ca acolo lumea e mai decisa sa reclame spaga.

                              Finalitatea acestor reclamatii este incerta. Datele furnizate pe site sunt destul de putine, dar pot fi puncte de plecare pentru anchete. Motivatia platformei este: “Vrei sa afli, intri sa afli. Esti frustrat ca a trebuit sa platesti, intri si raportezi. Esti mirat si surprins ca ai crezut ca trebuie sa platesti si ai descoperit ca acolo merge fara spaga, spune-ne ca sa stim cu totii”.

                              Anchetatorii spun ca se pot sesiza din oficiu

                              Oficialii de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau spun ca nu au aflat pâna acum de acest site dar ca reclamatiile oamenilor pot fi un punct de pornire intr-o ancheta. „Nu am auzit de acest site dar noi ne putem sesiza si din oficiu. Fiind vorba de infractiuni de coruptie, „flagrantul” este regina in aceste cazuri, pentru ca sunt fapte greu de probat. Dar corelat cu alte informatii pe care le avem noi poate constitui punctul de plecare intr-o ancheta”, ne-a declarat pr. Felix Banila, prim-procuror la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau

                              Doctorita incatusata pentru spaga

                              La finele lunii octombrie, doctorita Elena Munteanu, de la Spitalul de Pediatrie Bacau, a fost prinsa in flagrant de catre procurorii de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau in timp ce primea spaga suma de 1.000 de lei, de la un denuntator. Era apartinatorul unei persoane care avea nevoie de un certificat de handicap. Tot atunci in cabinet s-a mai gasit si un curcan, se pare primit si acesta de la pacienti. Ancheta a fost extinsa si in urma mai multor perchezitii efectuate la cabinetele si locuintele acesteia s-au gasit si confiscat bani si bunuri in cuantum de circa 3 miliarde de lei si un camion de medicamente. Lista acuzatiilor este lunga si toate sunt acuzatii grave. Tavalugul a pornit, asadar, de la sesizarea unui parinte. Functionarii platiti sa combata coruptia in institutiile de stat organizeaza frecvent intâlniri si au afisat in locuri mai mult decât vizibile numarul de telefon la care se pot face denunturi. Anul trecut s-au primit doar 10 apeluri, dintre care doar unul s-a concretizat cu organizarea unui flagrant iar in alt caz s-au inceput cercetarile.

                              Vizita oficiala la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau

                                Ambasadorul Frantei, printre studenti

                                Aflat intr-un turneu national, Ambasadorul Frantei in România, Philippe Gustin, a ajuns si la Universitatea „Vasile Alecsadri” din Bacau. Alaturi de Excelenta Sa au mai fost prezenti Sébastien Gorlin, consilierul special al ambasadorului, si Alain Ramette, directorul Institutului Francez din Iasi. Fost profesor, Philippe Gustin le-a vorbit celor prezenti despre necesitatea invatarii limbii franceze ca limba internationala in Europa, fiind un aparator al plurilingvismului, si a multumit celor care sunt deja in studii intensive pe aceasta limba. Au participat profesori, studenti, dar si bursierii Erasmus, care au fost sau vor pleca la studii in universitatile din Franta, dar si bursierii Programului „Eugéne Ionesco”, respectiv tineri din alte tari, care urmeaza studii post doctorale in Universitatea „Vasile Alecsandri”. Lor li s-au alaturat de studentii pasionati de cultura si civilizatia franceza.

                                Indragostiti de limba franceza

                                In acest an 29 de studenti din universitatea bacauana, alaturi de alti 24 de profesori, toti beneficiari de burse Erasmus vor pleca sa studieze in Franta, in 27 de institutii universitare. In Bacau, pe programul „Eugéne Ionescu” au venit sa-si continue studiile alti cinci tineri din Congo, Senegal, Camerun, Guineea si Republica Centrafricana. Mai mult, din cei peste 5.100 de studenti din universitate, 308 au ales sa invete limba franceza ca limba straina, iar 182, invata aceasta limba la Facultatea de Litere.

                                „Vizita aceasta este deosebit de importanta pentru noi, ca centru universitar. Eu am fost bursiera Erasmus in Franta. Asadar, putem vorbi de inca o dovada ca Facultatea de Litere a Universitatii «Vasile Alecsandri» si nu numai, intreaga institutie, beneficiaza de tot sprijinul comunitatii francofone.”

                                Laura Ionescu – student senator Univ.”Vasile Alecsandri”

                                 

                                „Sunt in Bacau pe o bursa oferita de Agentia Universitara a Francofoniei, cu sprijinul Guvernului României. Sunt burse de doctorat, de cercetare, de 4-6 luni. Sunt multumita aici in Bacau, oamenii sunt foarte primitori. Cel mai important este ca in laboratoarele universitatii de aici avem toate mijloacele necesare pentru a face o cercetare de calitate.”

                                Eve Jeanne Cabo – studenta din Senegal

                                 

                                „Imi vine greu sa fac o comparatie cu invatamântul de aici si cu alte universitati din spatiul european, pentru ca este prima mea bursa in afara tarii de origine. Dar din câte mi-am dat seama pâna acum, in lunile petrecute pâna acum in Bacau, sunt foarte multumita de conditiile de aici si de sprijinul pe care ni l-au oferit profesorii de aici pentru cercetarea de doctorat.”

                                Si Dibe Diaka – studenta din Guineea

                                 

                                Jandarmii au donat sânge

                                  In aceasta perioada, la nivelul Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau a avut loc o campanie umanitara la care au participat voluntari din unitate. In cadrul acestei campanii, 50 de jandarmi au donat sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine Bacau. Unii dintre jandarmi apar in evidenta centrului ca fiind donatori permanenti. „Facem acest gest din inima si nu il luam ca pe o datorie, mai cu seama ca sângele nostru inseamna pentru o persoana bolnava un lucru extrem de pretios”, a declarat lt.col.Virgil Trofin. Prin participarea la aceasta actiune, jandarmii au demonstrat ca prin spiritul lor voluntar sunt permanent alaturi de oameni, nu numai prin misiunile desfasurate, ci si prin astfel de actiuni umanitare menite sa salveze de cele mai multe ori viata. „Este prima data când donez sânge. O sa mai particip la astfel de actiuni atunci când se vor mai organiza. In acest fel transmitem un mesaj catre toti cetatenii care pot si doresc sa doneze sânge. Ii asteptam alaturi de noi in aceasta actiune umanitara”, a precizat si plt.adj. Sorin Mihalache. Jandarmii din Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau nu sunt la prima actiune de acest gen. La nivelul unitatii au mai fost organizate astfel de campanii umanitare. Mai mult, au existat situatii in care jandarmii au ajutat colegi din unitate sau din alte unitati care, datorita unor probleme medicale, aveau nevoie imediata de sânge.

                                  Sali de vis pentru balerinii de la Arta

                                    Investitie majora din partea sponsorilor

                                    Sectia de Coregrafie a Colegiului de Arta „George Apostu” a fost schimbata in totalitate. Cu sprijinul a doi sponsori – Dedaman si Moldoglass, dar si al asociatiei parintilor din scoala, cele doua sali de coregrafie au fost igienizate complet, s-au schimbat oglinzile si usile si s-au creat conditii excelente pentru pregatirea celor 50 de elevi de gimnaziu, inscrisi in aceasta sectie. O sectie care de ani de zile aduce Bacaului premii importante la concursurile scolare si olimpiadele de profil, ultimul premiu fiind cel obtinut de elevul Severin Brunhuber (cls a VIII-a), care a luat locul II la Nationala de Coregrafie. Micii artisti se pregatesc acum si pentru organizarea unui mare festival de Coregrafie in cadrul concursului „Primavara Artelor”, care va avea loc intre 17 si 18 mai. Tot miercuri, 24 aprilie, in sala de festivitati, Colegiul de Arta „George Apostu” si-a premiat toti olimpicii judeteni de la sectiile muzica, arte vizuale si coregrafie. In aceelasi cadru au mai primit burse din partea Primariei Bacau, prin programul „Ai carte, ai parte” si elevii cu merite deosebite.

                                    Inscrieri la clasa a V-a Coregrafie

                                    Pentru ca s-au creat conditiile necesare de lucru cu micii artisti, in aceeasi sala vineri, 26 aprilie, incepând cu ora 12.00, sectia de Coregrafie a colegiului da startul inscrierilor in clasa a V-a. Cei care vor sa urmeze cursurile de gimnaziu in aceasta sectie vor fi testati printr-o proba practica de dans si inca una de aptitudini fizice. Testarile pentru elevii de clasa a IX-a sunt programate in luna mai.

                                    „Este o sala de balet moderna, care a beneficiat de o investitie majora si absolut necesara pentru ca trebuie sa fim si noi in rând cu scolile din tara si din Europa. Avem deja destui copii performanti si putem vorbi acum, dupa 24 de ani, de invatamânt coregrafic in Bacau. Suntem acum in pregatiri pe concursul «Primavara artelor», a XVI-a editie a Colegiului National de Arta Bacau, dar in prima editie pentru Coregrafie. Sunt invitate toate scolile de balet din tara.”

                                    prof. coregrafie Simona Baicu – CN Arta „George Apostu

                                    Ofiliri de primavara

                                    Când scoti capul pe geam si doar privesti asfaltul daca e ud si/sau daca pe cer se aduna norii, plus verificarea temperaturii cu destu’, inseamna ca esti perfect adaptat junglei de beton in care ai ales sa-ti manânci zilele. Daca nu vezi ca jerpelitul tau de copac din fata blocului a explodat intr-un alb mai alb decât albul primei zapezi de demult, tocmai de când a inceput iarna de care te-ai saturat, inseamna ca nu-ti pasa ca te-ai mai risipit intr-un anotimp dintr-o realitate neaducatoare de bucurii. Când pasesti grabit pe acelasi traseu spre cazna ocupationala aducatoare de acoperiri in cont si ignori clantanitul aprig al ierbii care musca sparturile din asfalt, atunci ai devenit mai rece decât mormanele de gheata si zapada care ti-au vegheat patru luni traseul casa-serviciu-casa de robot cu carte de munca. Daca e prima seara când serpuieste prin aer naluca unei indragosteli uitata de pe vremea viului din tine si tu surzesti la telefon cu indivizi inepti, te-ai jertfit cu totul unui altceva care duhneste tare a risipire de suflet. Când ai o zi eliberata (macar partial) de poverile asumate si impuse asinului ce esti si doar stai cu un ochi la televizor si cu altul dormind, cu certitudine ti-ai refuzat inca o sansa de a fi intreg. Daca ai tot mai multe amintiri despre prieteni si nu te-ai imbratisat si pe urma injurat de drag cu ei de prea multa vreme, incepi sa napârlesti din ingereasca stare a starii de om implinit. Când nu mai poti sa fii decât amabil cu suferinta celui ce iti cere doar o farmâma de atentie, te doare rana pe care singur ti-ai crestat-o cu unghia unde s-a adunat mizeria indiferentei. Daca ai ajuns sa scanezi cu ochi de pretaluitor (aproape) mojic gingasia fetelor in floare, ai uitat cum este doar sa mângâi frumusetea ce-ti taie rasuflarea cu puritatea ei. Când fugi cautând uitarea in munca, alcool, televizor sau orice alt drog, esti obligat sa te intrebi daca nu cumva te-ai surpat intr-un hau intunecat de unde nicio zvâcnire de lumina nu strabate. Daca s-au adunat la capul patului prea multe carti pe care le-ai abandonat din citire din lene evidenta si/sau oboseala aparenta, intreaba-te cum vei mai gândi-glumi-intrista-comunica intr-un viitor mai plicticos si enervant decât factura la cablu. Când te doboara o lingoare de april care te doare numai si nu iti da sensul invierii de fiecare an, vezi ca a venit primavara cu toate minunatiile ce-si picura hrana trebuitoare sufletului si trupului. Daca ai uitat sa te iubesti macar putin, e timpul sa vezi daca si cât mai esti.

                                    Flacari lânga statia de reglare a gazului metan

                                      Marti seara, in jurul orei 20, in imediata vecinatate a statiei de reglare a gazului metan din strada Ion Borcea, Buhusi, a izbucnit un foc. Se crede ca niste copii nesupravegheati au dat foc unor gunoaie depozitate aiurea. Focul a izbucnit insa la o distanta de numai doi, trei metri de voluminoasele conducte de gaz metan aflate deasupra solului, in curtea statiei de reglare. Daca flacarile „ademenite” de iarba uscata se extindeau in curte, nu era exclus un incendiu. Anuntati de catre cetatenii din zona, pompierii buhuseni au intervenit foarte repede si au indepartat pericolul. Imprejmuita cândva integral cu gard de sârma, statia de reglare nu mai beneficiaza acum de protectie, intrucât unele portiuni din gard au fost furate. La mai putin de o suta de metri, pe aceeasi strada, in toamna anului trecut a luat foc, tot din „initiativa” unor copii nesupravegheati, un container in care erau depozitate deseuri din plastic. Si atunci, pompierii si politistii au atras atentia asupra faptului ca, data fiind vecinatatea imediata a instalatiei subterane de gaz metan, putea izbucni un incendiu foarte periculos.

                                      ULTIMELE ȘTIRI