Dumitru Sechelariu a incetat din viata
Reprezentantii Agentiei Nationale Impotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacau au organizat vineri o actiune de prevenire in Moinesti. Activitatea a avut loc la sediul Primariei Moinesti unde au participat zeci de elevi si profesori de la Colegiul National „Spiru Haret” din localitate. Ofiterii le-au vorbit adolescentilor despre siguranta pe internet dar si despre riscurile la care se expun daca nu-si impun niste limite pe site-urile de socializare pe care petrec atât de mult timp dar si despre fenomenul traficului de persoane. Le-a fost prezentat un film preventiv si li s-au oferit mai multe sfaturi despre cum sa se fereasca de traficantii din mediul virtual dar si cei care continua sa-si racoleze victimele din discoteci sau cafenele. La acesta activitate au mai participat si reprezentanti de la Politia Moinesti si Comanesti, Inspectoratul Judetean de Jandarmi, Directia de Protectia Copilului si Fundatia de Sprijin Comunitar.
O inima uriasa, acolo unde au fost primiti si cei buni, si cei rai, fara deosebire. O minte mereu vie, care izvora neincetat gânduri bune si frumoase pentru cei din jur. Minunatul tata si sot ne-a iubit si ne-a ocrotit, invatându-ne sa daruim iubire fara conditii si sa ocrotim orice suflet de pe acest pamânt. Viata nu va mai fi aceeasi fara zâmbetul sau ce ne-a imbratisat cu dragoste. In fiecare zi ne va fi dor de mângâierea sa tandra, ne va lipsi bunatatea lui blânda. Cu tristete vom invata sa acceptam intâmplarile orânduite doar de Dumnezeu si pe care nimic nu le mai poate schimba. Te iubim!
Familia
„Sunt un om cinstit si corect. Am incercat intotdeauna sa nu ma fac de rusine fata de copiii mei, in primul rând, si fata de familia mea frumoasa pe care o am.”
Dumitru Sechelariu
Evolutia bolii lui Dumitru Sechelariu a fost fulgeratoare si a debutat in urma cu 2 luni cu dureri lombare intense, motiv pentru care a fost internat la sfârsitul lunii ianuarie la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi, unde in urma investigatiilor efectuate a fost diagnosticat cu tumora pulmonara cu metastaze osoase vertebrale. Pe data de 2 februarie, Dumitru Sechelariu a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenta “Floreasca” Bucuresti unde au fost continuate investigatiile medicale si unde medicii au efectuat o interventie chirurgicala la nivelul coloanei vertebrale in scopul de a inlatura compresia tumorala de la nivelul maduvei. Ulterior operatiei, in ciuda situatiei clinice foarte grave a lui Dumitru Sechelariu, acesta, impreuna cu familia au continuat sa spere intr-o eventuala ultima sansa, motiv pentru care au considerat ca se impune o discretie absoluta in privinta diagnosticului. In acelasi timp, au cerut in mod expres transferul pe data de 10 februarie la Spitalul Clinic AKH din Viena, in vederea inceperii tratamentului de chimioterapie si radioterapie. Medicii austrieci au confirmat diagnosticul de tumora pulmonara cu metastaze multiple. Intr-o prima perioada, Dumitru Sechelariu a fost stabilizat, dar in seara zilei de 15 februarie situatia acestuia s-a inrautatit brusc, decesul fiind inregistrat in dimineata zilei de 16 februarie, ora 7.15. Cauza mortii stabilita de medici a fost stop cardiac. In toata aceasta perioada, sotia i-a fost in permanenta alaturi si a sperat pâna in ultima clipa intr-un miracol.
„A fost unul dintre cei mai buni prieteni de-ai mei, un munte de om la propriu si la figurat, unul dintre cei mai onesti oameni pe care i-am cunoscut.“
Adrian Porumboiu, om de afaceri, finantator FC Vaslui„Doru a fost un OM imens si va ramâne mereu un mare prieten al familiei mele. Imi este greu sa-mi gasesc cuvintele… Dumnezeu sa-l odihneasca!“
Dorin Chiotea, jurnalist„Simt ca am pierdut ceva deosebit”
“In aceste momente grele, trecerea in lumea umbrelor a prietenului meu si, totodata, distinsa personalitate a Bacaului si nu numai, Dumitru Sechelariu, simt ca am pierdut ceva deosebit. Am pierdut un om indragostit de oamenii din jurul sau, de cetatea Bacau, un om care si-a dedicat toata viata binelui si infrumusetarii relatiilor umane, carora el le-a dat noblete, le-a dat bunatate, le-a dat spirit civic. Este adevarat ca eu, ca profesor universitar, am venit in Bacau adus de acest spirit nobil, care a vrut sa faca si din acest oras moldav un punct de cultura, un punct de viata academica, un punct de inaltare spirituala a vietii de zi cu zi. Totul pentru concitadinii sai pe care Dumitru Sechelariu i-a iubit si i-a stimat. In numele colegilor de la Universitatea «George Bacovia», tinem acum, in aceste momente, ca de fiecare data când ne-am intâlnit cu domnia-sa, sa-i spunem ca Dumitru Sechelariu va ramâne intotdeauna membru de onoare a comunitatii academice bacauane. Dumnezeu sa-l ierte!”
Prof.univ.dr. Marius Dumitru ParaschivescuMembru de Onoare al Senatului Universitatii de Stat Bacau
“Dumitru Sechelariu, primul si singurul Membru de Onoare al Senatului Universitatii de Stat din Bacau pentru contributiile sale majore la dezvoltarea materiala a institutiei de inbatamânt bacauane”. E declaratia prof.univ. Vasile Puiu, prorector in 2003, an in care a obtinut acest titlu Dumitru Sechelariu, la propunerea acestuia. “Desi Dumitru Sechelariu nu a fost niciodata student la Universitatea de Stat din Bacau, am propus sa fie recompensat cu acest titlu deoarece, in cel de-al doilea mandat de primar, a adus fonduri de 2,5 milioane de euro pentru investitii in Universitatea din Bacau. Dupa ce a intervenit Sechelariu s-au deblocat banii. In anul 2004 s-a construit fundatia unui nou corp de cladire ultramodern”.
Prof.univ.dr. Vasile Puiu„Dan Puric. Pe el îl vad ca pe un model. Transmite ceva. Nu va înteleg pe voi tinerii de ce nu va apropiati de el, de marele nostru actor? Voi sunteti vinovati pentru ca nu-l sustineti! De ce nu umpleti salile unde vorbeste?!”
Dumitru Sechelariu
Dumitru Sechelariu ramâne primarul din inima bacauanilor
Ai fost un vizionar, ai visat lucruri marete, ai fost un luptator, viata ta a fost curmata prematur. Ai fost cetatean de onoare pentru Bacau, controvesat de unii, dar iubit de cei mai multi. Dumnezeu sa te odihneasca in pace!
John Popa
A plecat asa devreme… Un om inca in plina putere. Câte a facut pentru Bacau si locuitorii acestuia…Multi au mâncat o pâine de pe urma lui. A fost un om cu suflet mare si cu multe realizari. De aceea sunt multi ce jelesc dupa cel ce a fost Dumitru Sechelariu. Pacat, pacat, pacat, …caci prea devreme ai plecat. Dumnezeu sa-l ierte si sa se odihneasca in pace. Dumnezeu sa dea putere familiei sa treaca peste acest imens necaz. Toti bacauanii din Diaspora regreta pierderea prematura a celui mai bun primar pe care l-a avut Bacaul.
Ramona C.
Un om care nu a fost nepasator la greutatile bacauanilor si nu a fost indiferent la ce viata au concitadinii sai, ci a luptat pentru ca Bacaul sa ajunga unul din cele mai frumoase si curate din tara. Si a reusit. Ar trebui ca o strada sa-i poarte numele. Aratati putin respect domnilor consilieri si edili ai municipiului Bacau, ca nu mai aveti rival acum. Doru, sa-ti fie odihna usoara si linistita.
Ionel Marian
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l rasplateasca dupa meritele sale! Ii multumesc pentru ajutorul acordat studentilor din Bacau, pentru a putea beneficia de bursele de studiu in tarile europene.
Iuliana C.
Dumnezeu sa-l aiba in paza!
Sincere condoleante din partea locuitorilor din satul Doina, comuna Girov, judetul Neamt! Indiferent ce s-ar spune, noua, consatenilor bunicilor lui, ne-a luminat viata!
Anca
Dumneazeu sa-l ierte, sincere condoleante familiei. Dumnezeu sa le dea putere sa treaca peste aceasta tragedie.
Hamad Talal
Pacat! Sa-i fie tarâna usoara. Un om implinit, cu o familie deosebita pentru care a facut tot ce se putea face omeneste pe lumea asta. Un om care abia ajunsese la vârsta la care trebuia sa culeaga roadele muncii sale si sa imbatrâneasca alaturi de copiii sai. Un om care merita sa isi tina nepotii in brate….
Alex
„Sunt ca un pescar, intr-o barca, care ar avea in fiecare zi de batut câte un cep. Metaforic vorbind. De opt ani de zile incerc sa parez toate loviturile dusmanilor mei si ale oamenilor care au lovit an de an in mine. Nu este usor. Toate aceste lucruri (starea sa precara de sanatate, n.n.) se datoreaza stresului pe care il inghit zi de zi si lucrurilor care se intâmpla in viata mea.”
Dumitru Sechelariu, februarie 2012
„Personal, cu Doru Sechelariu am fost competitori, adversari pe probleme politice si administrative, dar nu am fost niciodata dusmani, asa cum poate unii si-ar fi dorit. L-am perceput ca pe un om deschis, doritor de a face cât mai multe, un om indreptat spre nou si care in mandatele sale de primar a incercat sa creeze un climat civilizat, european in urbea noastra. E pacat ca dispar oameni tineri, care ar fi putut inca multi ani sa-si fi adus contributia la viata civica a orasului nostru. Transmit condoleante familiei si imi exprim regretele pentru disparitia omului Doru Sechelariu, pentru ca in primul rând vorbim de om, si abia apoi de functii”.
Ioan Iosif Liciu, fost primar al Bacaului intre anii 1992-1996
Multumesc lui Dumitru Sechelariu
„Am avut privilegiul de a-l cunoaste foarte bine pe Dumitru Sechelariu. Am lucrat impreuna mai multi ani in administratia locala. A fost un om extraordinar, cu o putere de munca iesita din comun, dedicat orasului pe care l-a condus opt ani, opt ani extrem de dificili pentru acea perioada. Pentru a realiza ce a facut Dumitru Sechelariu pentru Bacau trebuie sa ne plasam in contextul acelor ani, in care noi am facut pionierat in multe domenii. In timpul mandatelor fostului primar, un primar gospodar, un om vrednic, Bacaul a ajuns cel mai frumos si curat oras din România, iar eforturile lui pentru stimularea investitiilor a plasat orasul nostru drept Capitala economica a Moldovei. Lui i-a pasat de bacauani, de cei aflati temporar in dificultate, prin initierea, impreuna cu ONG-urile din Bacau, a unor programe sociale de mare anvergura. Dincolo de pasiuni, Dumitru Sechelariu va ramâne in inima si sufletul nostru ca unul dintre cei mai merituosi primari din perioada postrevolutionara. Eu ii multumesc si nu-l voi uita niciodata.“
Constantin Scripat, consilier local
„Dumitru Sechelariu a fost un exemplu de viata la care trebuie sa ne gândim tot mai serios. Cu asta sunt rasplatiti oamenii din România atunci când vor sa schimbe ceva in sistem. Atunci când iti imaginezi ca in tara asta onoarea, demnitatea si libertatea de opinie sunt lucruri normale si protejate de lege, atunci patesti ce a patit Sechelariu. S-a trezit cu un noian de procese fictive, cu o gramada de injurii care arata ca, in România, onoarea e un viciu”
Laurian Lucas
„Nu am avut legaturi nemijlocite, dar l-am apreciat pentru ca a fost un om activ în Bacau. Era deja o personalitate, lumea îl apreciase, a fost ales si a fost un reprezentat al unei categorii importante de oameni care credeau în el si care i-au acordat mandatul lor. Si în viata economica s-a manifestat ca un om activ.“
Ion Iliescu, fost presedinte al României
„Am tinut foarte mult la Dumitru Sechelariu, a fost un om care a contat in viata mea! In acest moment, tot ce ne-a legat in plan personal e mai important pentru mine decât faptul ca a fost un bun primar si un om politic puternic, care a marcat mediul bacauan.“
Gabriel Vlase, deputat
„Un om cu suflet deosebit“
„Sunt momente in viata când cuvintele chiar nu-si mai au rostul. Despre Dumitru Sechelariu s-a vorbit si s-a scris foarte mult in ultimele doua decenii si, cu siguranta, se va mai vorbi si se va mai scrie multa vreme de aici incolo. In mod cert, prezenta puternica a lui Dumitru Sechelariu in viata politica, administrativa si sportiva si-a pus amprenta asupra evolutiei Bacaului. Eu, personal, l-am cunoscut ca pe un om cu un suflet deosebit! E un moment dificil pentru familie, careia ii doresc sa aiba puterea de a trece peste aceasta situatie!”
Dorian Pocovnicu, subprefectul judetului Bacau, fost director al cotidianului Desteptarea
Pensiile militarilor vor fi recalculate deoarece s-au constatat greseli la stabilirea cuantumului prin aplicarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Declaratia apartine ministrului Munici Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu. Aceste corectii vor fi facute direct de casa teritoriala de pensii, daca ulterior stabilirii si platii drepturilor de pensie, se constata diferente fata de drepturile legal cuvenite. Modificarile se opereaza din oficiu sau la solicitarea pensionarului, prin decizie de revizuire. La fel ca si la nivel national, si in Bacau foarte multe persoane nemultumite de calculul pensiei au dat in judecata Casa de Pensii, pentru a contesta decizia de pensionare si a cere recalcularea ei. In total, in judetul Bacau sunt peste 162.000 de pensionari, la care se adauga peste 2.000 de pensionari care provin din rândurile celor care au purtat haina militara.
Pe 18 februarie, Asociatia Interactiv Bacau organizeaza „Ceaiul pentru parinti”. Evenimentul se afla la a doua editie si va avea loc la Centrul Lider Academy, incepând de la ora 18. La prima intâlnire, organizata pe 8 februarie, „participantii, parinti de adolescenti, au descoperit calea dezvoltarii personale propuse de Lider Academy pentru copiii lor, calea TEEN LIDER”, arata Andra Oros, consultant PR. „Teen Lider” este un program inovator de dezvoltare a personalitatii, o cale, un parcurs in care lectorii isi propun sa dezvaluie tinerilor bacauani cu vârste intre 13 si 20 ani secretele devenirii personale si profesionale prin activitati simulate, jocuri si multe surprize interactive. Lectorii îi vor incuraja pe tineri sa-si dezvolte atributele pozitive, le vor cultiva increderea in sine, gândirea independenta si creativa, ii vor ajuta sa-si depaseasca temerile si sa relationeze. „Aceasta este vârsta la care ei isi doresc sa se faca auziti, la care isi doresc independenta si afirmarea de sine, arata Andra Oros. Aceasta este vârsta la care Teen Lider formează deprinderi de comunicare nonviolenta, inteligenta emoţionala, metode de dezvoltare a carierei, managementul proiectelor, timpului si banilor, lobby si advocacy, sanatate pentru trup si suflet.”
Parlamentul României a aprobat, saptamâna aceasta, componenta a doua comisii importante, care vor avea mult de lucru in 2013: Comisia pentru revizuirea Constitutiei si Comisia pentru Cod Electoral. Prima este formata din 23 de membri si este condusa de Crin Antonescu, presedintele PNL. Desi niciun parlamentar bacauan nu se afla intre cei 23 de membri, exista unul care va lucra la modificarea Constitutiei: Cosmin Necula, membru in Comisia Juridica de Disciplina si Imunitati a Camerei Deputatilor. Comisia pentru Codul Electoral are 15 membri si este condusa de social-democratul Valeriu Zgonea. In aceasta, judetul Bacau are un reprezentant, e vorba de Gabriel Vlase, aflat la al treilea mandat de deputat. „Vom face un cod electoral care va armoniza toate prevederile existente acum, ca sa nu mai avem sapte rânduri de alegeri cu sapte feluri de legi, arata Gabriel Vlase. Acest cod va contine principiile generale pe baza carora vor fi elaborate legile electorale.” In prezent, diferentele sunt majore: primarii si presedintii consiliilor judetene au legea lor si ies din primul tur, consilierii sunt alesi pe liste, iar parlamentarii, cu majoritate si prin redistribuire. „Cele doua comisii vor lucra impreuna. Vrem sa introducem aceste prevederi in Constitutie ca sa nu mai fie schimbate legile electorale cu sase luni inainte de alegeri de fiecare partid ajuns la guvernare”, a declarat Gabriel Vlase.
Tâlharii ataca ziua in amiaza mare si fara niciun fel de teama. Jandarmii de la Gruparea Mobila de Jandarmi din Bacau au prins in flagrant trei tineri care au atacat o tânara pe strada si i-au furat telefonoul mobil. Norocul ei a fost ca prin zona trecea un echipaj de ordine publica si autorii au fost prinsi. Atât ei cât si victima au fost condusi la sediul unitatii pentru cercetari. „În cauza a fost întocmit dosar cu acte premergatoare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infractiunii de tâlharie, urmând ca Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau sa continue cercetarile în aceasta situatie”, a spus mr. Marius Taranu, purtatorul de cuvânt GMJ Bacau. Faptuitorii au fost predati de catre jandarmi politistilor pentru continuarea cercetarilor. Cei trei au vârste cuprinse intre 19 si 20 de ani si nu au antecedente penale.
Dupa ce a furnizat ani de zile servicii de proasta calitate bacauanilor, ceea ce a determinat debransari masive, CET Bacau a ajuns la limita de jos a numarului de consumatori. Primaria si Consiliul Local s-au mobilizat pentru a salva societatea „de suflet” a administratiei. Gradinite, scoli, blocuri noi, viitorul spital municipal, toate au fost atrase spre sistemul centralizat, chiar cu riscul ca elevii si locatarii sa dârdâie in clase si in locuinte.
In ultimii ani, CET Bacau a dus o campanie indârjita pentru a-si pastra consumatorii si pentru atrage unii noi in sistem. In perioada 2003-2008, societatea de termoficare a pierdut 15.000 de apartamente pe care proprietarii lor le-au dotat cu centrala termica individuala. A fost nevoie sa fie preluate 13.400 de apartamente de la Termloc, altfel CET ar fi ramas cu prea putini consumatori, ar fi functionat la limita si nu si-ar mai fi justificat existenta. Primaria si Consiliul Local Bacau au luat ulterior o serie de masuri de ingradire a debransarilor si de aducere a noi consumatori in sistem. Cu toate acestea, debransarile au continuat. Intre anii 2008 si 2012, CET a pierdut mii de abonati si a ajuns sa aiba, la finalul lui decembrie trecut, 17685 de consumatori. In 2008, o firma daneza a construit mai multe scenarii pentru viitorul pietei termice din municipiul Bacau si a recomandat CET Bacau pentru a primi finantare europeana prin Programul Operational Sectorial de Mediu, Axa III, fonduri de coeziune. Prin acest program se acorda jumatate din suma necesara pentru reabilitarea retelelor termice, a punctelor termice si mentru modernizari in CET. Societatea bacauana este, insa, constrânsa prin conditiile de finantare europeana sa racordeze noi consumatori. Ulterior, CL Bacau a adoptat o hotarâre care prevedea facilitati pentru bacauanii care solicitau rebransarea apartamentelor la CET.
Prin HCL 241/2008 se prevedea si ca toate institutiile subordonate CL Bacau sa primeasca agent termic de la CET. Scoli, gradinite, toate blocurile care s-au construit si chiar viitorul spital municipal au fost bransate la sistemul de termoficare.
Mai multe detalii in editia de luni, 18 februarie, a cotidianului Desteptarea.
Zeci de primarii se lupta cu debitorii
Nu mai putin de 35 de primarii mai au de recuperat din ajutoarele de incalzire achitate necuvenit iarna trecuta. Debitorii mai au de dat inapoi peste 100.000 lei. In aceasta iarna numarul beneficiarilor a scazut semnificativ.
A trecut deja jumatate din aceasta iarna, dar foarte multe primarii nu au reusit nici acum sa ia inapoi sumele achitate necuvenit drept ajutoare de incalzire pentru sezonul rece 2011-2012. „Este vorba despre 35 de primarii care nu au recuperat nici acum tot debitul de la familiile care au primit ajutor de incalzire fara sa aiba dreptul. Familiile in cauza au declarat un numar mai mare de membri componenti, au trecut in cerere venituri mai mici ori mai putine bunuri. Prin urmare, au obtinut ajutorul in mod ilegal. De aceea trebuie sa-l dea inapoi. Conform legii, primariile au obligatia sa recupereze banii din ajutoarele de incalzire platite necuvenit, pentru ca ele stabilesc dreptul”, ne-a spus Cristina Ciobanu, directorul Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) Bacau. Situatia prezentata de catre seful acestei institutii a fost constatata in primavara anului trecut de catre Curtea de Conturi care a verificat acordarea ajutoarelor de incalzire in sezonul rece 2011-2012. De atunci a trecut aproape un an, dar din debitul stabilit a fost recuperat numai 43 la suta, desi OUG 70/2011 prevede ca „sumele platite necuvenit se recupereaza de catre serviciul de specialitate al primariei, de la beneficiar, in termen de maximum trei luni”. Nu mai putin de 2.502 familii au fost depistate ca au primit necuvenit ajutor de incalzire in iarna trecuta. Debitul total constatat astfel s-a ridicat la 200.332 lei.
Mai putin cu peste 5.000 de beneficiari
Verificarile intreprinse nu au condus numai la depistarea celor care au beneficiat pe nedrept de ajutor. Ele au avut si un alt efect. Dupa control este cert ca le-au fost inchise portile multora dintre cei care ar mai fi avut intentia de a obtine ajutor fara a avea dreptul la el. Dovada sta faptul ca, desi criteriile de acordare a ajutorului de incalzire nu s-au schimbat, in aceasta iarna numarul beneficiarilor a scazut semnificativ. Pentru noiembrie si decembrie 2012, in judetul Bacau au fost achitate lunar, in medie, 57.100 de asemenea prestatii sociale la tot atâtea familii, fata de peste 62.400, in sezonul rece 2011-2012. Dar nu este exclus ca si printre cei 57.100 beneficiari sa mai fie gasiti câtiva ori mai multi care, intentionat sau nu, au trecut incorect numarul membrilor de familie, veniturile si bunurile, in declaratia pe propria raspundere. O noua verificare a legalitatii acordarii prestatiilor sociale, implicit a ajutoarelor de incalzire, a fost demarata deja de catre Curtea de Conturi, impreuna cu AJPIS Bacau. Dar, la rândul lor, primariile au obligatia ca pâna la debutul sezonului rece urmator sa faca anchete sociale la cel putin 60 la suta dintre beneficiari, pentru a vedea daca datele inscrise de catre acestia in declaratie sunt corecte. Potrivit OUG 70/2011 declararea unui numar mai mare de membri de familie sau a unor venituri mai mici decât cele reale, pentru a obtine foloase materiale necuvenite, constituie infractiune de fals, uz de fals sau inselaciune si se pedepseste conform Codului penal. Daca o primarie constata ca titularul de drept a savârsit o astfel de infractiune, primarul are obligatia sa sesizeze Parchetul.
Vine primavara si incepe curatenia generala. Sau asa ar trebui. Sunt câteva locuri prin oras unde nu s-a mai dat cu matura de multi ani. Este in continuare suspecta lenea administratiei locale de a rezolva pata de pecingine de pe fatada fostului hotel Central. Am mai scris la aceasta rubrica despre acest subiect. Niciun semnal, nicio reactie, in continuare stam cu poalele negre in cap, care curg rusinos pe fatada cladirii. Ne uitam in sus si vedem goliciunea unei nesimtiri afisate in centrul orasului de mai multi ani. Oricare ar fi stadiul, statutul si natura proprietatii acelui imobil, Primaria, Consiliul Local au la indemâna instrumentele legale si administrative pentru a interveni. Judecatorul sindic, lichidatorul, entitatea care au acum in gestiune si administrare ceea ce a mai ramas din inedita si singulara cladire din Bacau construita intr-un stil arhitectonic specific anilor ’30 pot fi sensibilizati, somati sa se incadreze in normele actuale aprobate de CL Bacau privind constructiile, arhitectura si bunul gust ce trebuie sa domine, atunci când construiesti sau gestionezi o cladire de patrimoniu sau un imobil de locuit. Legea valabila pe intreg teritoriul tarii, hotarârile legislativului local prevad, la final, sanctiuni. Intrebarea devine legitima: s-au aplicat acele sanctiuni, s-au facut demersuri pentru a intra in legalitate?
Nu-i singurul caz in oras. Tot in centrul orasului, la extremitatea estica a Parcului Catedralei, inca se mai sta in picioare cladirea in care a functionat Teatrul de Papusi. Am spus inca, deoarece la o prima zgâltâitura de numai câteva grade pe o anumita scara, se poate prabusi prin implozie. Imobilul are un proprietar care – dupa stiinta noastra – si-a manifestat intentia de a vinde terenul si imobilul. Nu s-a gasit un cumparator pâna astazi. Proprietatea, in România, este inviolabila si garantata, in conditiile legii: trebuie intretinuta, tot in conditiile legii. Exista un PUG si un PUZ aprobate. Ce se intentioneaza a se construi acolo? Daca proprietarul nu gaseste cumparator nici dupa zece ani, administratia locala ramâne pasiva? Este vorba iar de normele de urbanism in vigoare. Le mai aplica cineva?
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară a organizat, vineri, la Bacau, seminarul „Oportunitati de calificare in industria alimentara”, din cadrul proiectului „Calificarea în industria alimentară – o şansă pentru viitor!”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul, a carui valoare este de patru milioane de euro, isi propune creşterea nivelului de calificare şi recalificare a lucrătorilor din industria alimentară. „Am demarat cursurile in toamna anului 2010, iar pâna la finele proiectului, in toamna acstui an, ne-am propus sa consiliem circa 3.200 de angajati din industria alimentara, din care cel putin 2.000 sa obtina calificarea, in 34 de meserii din domeniu”, a declarat Dragos Frumosu, managerul de proiect.
Proiectul are intindere nationala, iar cursurile de teorie si practica se desfasoara in trei centre, la Sighisoara, Brasov si Bucuresti. Cursurile sunt recunoscute de Ministerul Muncii si alte autoritati ale statului, sunt gratuite, iar la final exista posibilitatea obtinerii de catre cei calificati a unei subventii de câte 500 lei. Printre beneficiile angajatilor care obtin calificarea/recalificarea sunt gasirea mai facila a unui loc de munca, salarizarea la un nivel superior sau dezvoltarea spiritului antreprenorial. Angajatorii sau angajatii care doresc mai multe informatii despre aceste cursuri le pot obtine accesând pagina www.sindalimenta.ro.
Politistii locali au organizat mai multe actiuni in municipiul Bacau pentru identificarea autoturismelor expuse la vânzare in alte locuri decât târgul auto din Serbanesti. Controalele au pornit si de la sesizarile facut de cetateni, nemultumiti de faptul ca locurile de parcare sunt ocupate de aceste masini. „Actiunea a fost orientata catre principalele parcari din municipiul Bacau respectiv strazile Nicolae Balcescu, Mihai Viteazu si Stadionl, aceste locatii fiind folosite in mod constant si de catre cei care aleg sa-si vânda masinile evitând târgul de masini Serbanesti”, spune Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau. Cu aceasta ocazie, au fost depistate 39 de autovehicule care nu respectau regimul parcarilor cu plata sau erau expuse la vânzare. In zece situatii s-au aplicat sanctiuni, in cuantum de 1.200 lei, restul urmând a fi verificate si transmise sanctiunile catre proprietari.
S-a intâmplat la Moinesti, pe strada 1 Mai. Un barbat, de 45 de ani, aflat la volanul unui autoturism, in timp ce incerca sa intoarca a surprins si accidentat pe Constantin F. (26 ani) care se depalsa calare pe un cal. In urma impactului, atât animalul cât si proprietarul au ajuns pe un autoturism parcat in zona. Si in acest caz se fac cercetari pentru vatamare corporala din culpa.
Tragedia s-a petrecut, joi dupa amiaza, pe strada Aleea Scolilor, din orasul Buhusi. Un barbat de 48 de ani s-a aruncat de la balconul apartamentului, situat la etajul 1 al blocului. In urma impactului cu solul acesta a murit, echipajele chemate la fata locului nu au mai putut face altceva dect sa constate decesul. In locuinta sa, oamenii legii au gasit mai multe bilete in care isi exprima dorinta de a se sinucide. Cauza exacta a mortii va fi cunoscuta dupa ce legistii ii vor efectua necropsia.
Joi seara, in jurul orei 21.00, pe DN 11, in afara localitatii Magura, un barbat de 46 de ani, din Luizi Calugara, a fost accidentat mortal. Viorel N., 46 de ani, din Iasi, a intrat intr-o depasire si pe celalalt sens de mers l-a accidentat mortal pe Eugen P. care se afla intins pe carosabil. Politistii de la Rutiera au deschis un dosar penal si fac cercetari pentru infractiunea de ucidere din culpa.
Desi noua lege a educatiei prevede, printre altele, ca statul trebuie sa asigure finantarea de baza pentru toti prescolarii si elevii din invatamântul obligatoriu de stat, in limitele costului standard per elev, Guvernul a amânat alocarea cupoanelor pentru prescolari si contul nominal de 500 de euro pentru Educatie in 2013. Este vorba despre acele ajutoare financiare acordate elevilor ce provin din familii cu venituri mici, dar si constituirea contului de 500 de euro pentru educatia permanenta destinat fiecarui copil nascut dupa februarie 2011. Tot Guvernul a mai decis sa amâne si termenul de la care trebuie asigurata finantarea de baza in invatamântul preuniversitar particular si confesional acreditat.
Primaria municipiului Bacau a stabilit circa 200 de amplasamente. Zonele in care este permisa comercializarea produselor de sezon sunt Pasajul Revolutiei, Pasajul OJT, Pasajul Muncitorul, CEC Orizont, str. 9 Mai (intersectia cu str. Alexandru cel Bun), str. Marasesti nr. 80, 96 (Piata Sud), 104 si 169 (restaurant Pasaj). Mai este permisa comercializarea produselor de sezon si pe Calea Republicii nr. 21 si 42 (Narcisa), str. Aprodu Purice, str, Mioritei (intersectia cu str. Bucium, str. Miron Costin (complex Zimbru) si str. Garii (intersectia cu str. Mihai Eminescu). „Taxa de autorizare este de 116 lei, iar metrul patrat de teren costa 15 lei pentru fiecare zi de activitate. Pâna in prezent circa 100 de comercianti au depus solicitari in vederea obtinerii autorizatiei de comercializare, pentru perioada 25 februarie – 8 martie 2013”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau.
Distractie & Rock Love 4 ALL
Soseste cu pasi repezi un nou sfârsit de saptamâna in care iubirea s-a manifestat peste tot. De altfel, acest sentiment se va regasi in toate actiunile organizate in locurile de distractii din Bacau si nu numai. Astfel, vineri sunt organizate Valentine’s Discoteque, de la ora 21.00, in The Stage, „Seara indragostitilor“, de la ora 21.00, in pub Republic, „Valentine’s day party” in Twomeny’s pub, iar de la 22.00, in Subway 4, „N-ai parte? Ai party“. Sâmbata petrecerea continua in The Stage, unde LEO APLHA „Y&S“ BACAU te asteapta la o petrecere de neuitat incepând cu ora 21.00. Cel mai important eveniment din acest weekend il consemnam in Subway 4, unde, incepând cu ora 21.00, te asteapta Leo Iorga si Adi Ordean intr-un concert Rock Love cu noul proiect muzical PACT.
Animatie la „Bacovia“
Duminica, 17 februarie, de la ora 11.00, actorii sectiunii de animatie a Teatrului „Bacovia“ ii invita pe cei mici la spectacolul „Aventurile unei vrajitoare“, dupa o idee de Otfried Preussler, in regia artistica a lui Valentin Dobrescu.
Premiere la CinemaCity
Iubitorilor de film, CinemaCity le aduce doua premiere, dupa cum urmeaza:
Cronicile Casterilor. / Beautiful Creatures. Gen: Drama. Regia: Richard LaGravenese. Scenariul: Kami Garcia, Margaret Stohl, Richard LaGravenese. In rolurile principale: Alice Englert, Jeremy Irons, Viola Davis. Ethan Wate este un elev de liceu popular, care detesta faptul ca locuieste in oraselul Gatlin din Carolina de Sud, fiindca aici nu se intâmpla niciodata vreun eveniment iesit din comun si abia asteapta sa se emancipeze de sub tutela parintilor si sa plece cât mai departe. Visurile baiatului sunt bântuite de imaginea unei fete frumoase pe care Ethan nu a intâlnit-o niciodata, iar atunci când Lena Duchaness, o fata de 16 ani, care aspira la o viata normala fiindca este victima unui blestem ce ii loveste familia de mai multe generatii, se muta inapoi in Gatlin, protagonistul se trezeste implicat in aventuri mai spectaculoase si mai periculoase decât ar fi indraznit sa spere.
Si mai greu de ucis. / A good day to Die Hard. Gen: Actiune. Regia: John Moore. Scenariul: Skip Woods, Roderick Thorp. In rolurile principale: Bruce Willis, Jai Courtney, Sebastian Koch. Inca de la primul Die Hard, in 1988, John McLane (Willis) s-a aflat in locul nepotrivit, la timpul nepotrivit, cu abilitatile si atitudinea ce l-au facut de neinfrânt, devenind astfel inamicul numarul 1 al teroristilor din toata lumea. De aceasta data, McLane se confrunta cu cea mai mare provocare de pâna acum, una cu ramificatii in toata lumea, caci fiul sau instrainat, Jack, este prins in itele unei complicate povesti in care este implicat si un mafiot rus, tata si fiu facând din acest punct tot posibilul pentru a-si proteja unul altuia vietile si de a elimina pericolul ce ameninta insasi democratia.
Peste 250 de persoane au fost rănite, dintre care trei grav, de ploaia de meteoriţi din regiunea rusă Urali, a anunţat vineri filiala locală a Ministerului de Interne, citată de agenţia Interfax. „Informaţiile noastre indică în acest moment peste 250 de răniţi, dintre care trei grav”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, adăugând că s-au înregistrat pagube în şase oraşe din regiune. O ploaie de meteoriţi a provocat vineri explozii violente în stratul inferior al atmosferei deasupra regiunii Urali şi unor regiuni din centrul Rusiei, explozii al căror suflu a spart ferestrele unor imobile. „A fost o ploaie de meteoriţi, dar fără ca fragmente să ajungă pe sol. Un meteorit a explodat deasupra regiunii Celiabinsk. Suflul exploziei a spart ferestre în mai multe localităţi”, a anunţat un purtător de cuvânt al filialei locale a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă. Din surse neconfirmate, meteoritul de deasupra regiunii Celiabinsk a fost interceptat şi distrus de un avion de apărare de la baza militară Urzhumka. Pilotul a lansat o rachetă spre meteorit când acesta se afla la o altitudine de 20 de kilometri pentru a preveni un eventual impact al meteoritului cu Pământul, relatează Russia Today.
Sursa: Romania libera
Radiografia pe grupe de vârsta a somerilor aflati in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau arata un lucru ingrijorator. Ponderea in totalul celor peste 15.000 de someri inregistrati oficial o reprezinta persoanele care sunt la vârsta activa, multe dintre ele fiind tinere sau foarte tinere. Practic, 47,5 la suta din totalul somerilor au mai putin de 40 de ani iar 25,4 la suta au intre 40 si 49 de ani. Dintre cei mai tineri someri, marea majoritate o detin absolventii promotiei 2012. Peste 3.000 de someri au pâna in 25 de ani, iar dintre ei aproape 2.000 sunt absolventi. Din pacate, sanse ca ei si ceilalti sa se angajeze nu exista, oferta de locuri de munca fiind extrem de redusa, de numai 88 locuri vacante. Dar, pentru absolventi, patrunderea pe piata muncii este aproape imposibila si daca ar fi mai multe posturi vacante, deoarece la selectia candidatilor pentru angajare, cei mai multi agenti economici pun conditia experientei in munca. Un obstacol de netrecut se pune acum, insa, si in fata somerilor care au acumulat zeci de ani de vechime in activitate. Pe ei ii dezavantajeaza vârsta inaintata. Cei mai multi agenti economici prefera sa angajeze persoane mai tinere si cu o oarecare experienta in domeniu. Astfel, peste 4.000 de someri care sunt trecuti de 50 de ani si au acumulat 20-35 de ani de munca nu mai au nicio perspectiva de a se angaja, pentru ca au vârsta inaintata.